Sfântul
Grigorie Palama
vindecă
groaznicele dureri de cap
Într-o mănăstire din Thessalonic era un
ieromonah care s-a avântat în lupta pentru dobândirea virtuții. Stând acolo,
nevoitorul cucerniciei a fost încercat de o boală. Era o boală grea, cunoscută
ca algocefalee sau durere de cap cronică. Starea lui era așa de gravă încât,
fără un anume leac, moartea ar fi fost aproape sigură.
Deși moartea a fost amânată o vreme,
durerea de cap nu a încetat. La început, durerile apăreau din când în când, cam
o dată pe lună. Cu vremea însă, simptomele bolii se arătau de două sau trei ori
pe lună. Mai apoi durerea revenea des și tot mai puternică. Starea aceasta a
durat vreme de șapte ani fără contenire, ba chiar înrăutățindu-se.
Bolnavul părea că își pierduse simțirile,
văzându-se că este tulburat după felul cum gemea. Din nou, moartea părea de
neocolit, dar de data aceasta bolnavul nu mai voia nici un tratament sau
medicament. Cum avea să se termine această boală? Ieromonahul nu mai avea nici
o nădejde să scape cu viață. Socotind că boala sa îl va duce la moarte, și-a
îndreptat gândurile numai asupra vieții viitoare. Cu suspine și lacrimi către
Dumnezeu, căuta o pocăință adevărată.
Se învinuia pe sine pentru nepurtarea sa
de grijă și pentru greșelile sale, dar se și temea, căci nu avea cui să
împărtășească mâhnirea lui sau pe cineva care să se roage pentru tămăduirea
sufletului său. Atunci și-a adus aminte de o veche cunostință, un prieten,
răposatul Arhiepiscop Grigorie Palama. Și-a amintit de sfințenia ierarhului și
de felul cum păstorea turma sa plin de dumnezeiască insuflare. Îi părea tare
rău că nu fusese de față când fericitul bărbat se mutase la Domnul. Atunci s-a
gândit întru sine: „Dacă m-aș fi aflat acolo, ca să aud cele din urmă cuvinte
ale sale și să primesc sfânta sa binecuvântare, această amintire mi-ar fi fost
ocrotire și armă de apărare”.
Deci, jelindu-și starea nenorocită,
ieromonahul a adormit și îndată a avut o vedenie pe care a istorisit-o.
„M-am văzut în altarul bisericii Sfântului
Dimitrie cel Minunat. Acolo am zărit un strălucit ierarh care stătea înaintea
Sfintei Mese și săvârșea Sfintele Taine. Atunci am îngenuncheat înaintea lui și
l-am rugat să-mi dea sfânta sa binecuvântare. Însă el părea că nici nu aude
cererea mea, căci mintea îi era cu totul cufundată în slujirea Tainelor și
atenția îndreptată asupra Sfintei Mese. Dar, după scurtă vreme, el s-a întors
către mine și și-a pus mâna dreaptă pe creștetul meu, chiar în locul unde mă
durea mai tare. Apoi a făcut semnul Sfintei Cruci și din degetele sale parcă a
curs ulei sfințit cu care mi-a uns fața.”
Aceasta a fost vedenia ieromonahului. Când
s-a trezit din somn, orice urmă de deznădejde, mâhnire și întristare a pierit.
Nu a mai suferit de dureri de cap ori de altceva. Deci a mulțumit din inimă
Domnului și slujitorului Său, Grigorie.
(Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi
părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Thessalonicului, traducere de
Constantin Făgeţan, Editura Egumenița, București, 2006, p. 122
Folosirea
timpurie a calculatorului frânează dezvoltarea copilului
Psiholog
Irina Karpenko Creşterea copiilor
În familiile care au adoptat modelul
european sau american de comportament, copiii fac cunoştinţă de timpuriu cu
computerul. Ce le va aduce asta în viitor?
În ultimii ani, în America se preocupă
intens de nivelul pregătirii copiilor pentru şcoală. Această problemă s-a
discutat chiar în Congres. Mulţi tineri americani încep să meargă la şcoală de
la 5-6 ani, practic fără să fie capabili să se exprime coerent. Vorbirea lor
este monosilabică, nu înţeleg nici cele mai simple instrucţiuni.
Bineînţeles, capacitatea lor şcolară este
foarte redusă. Cercetări pe scară largă au arătat că aceasta este urmarea
izolării timpurii a copiilor de părinţi, a lipsei contactelor emoţionale, a
comunicării reale, a petrecerii împreună a timpului, a lucrurilor făcute
împreună, a jocurilor în comun adecvate vârstei şi scopurilor educaţionale
urmărite.
Ei bine, printre cei mai importanţi
factori care frânează dezvoltarea copiilor se numără captivarea acestora de
către televizor şi calculator. În SUA s-au făcut nişte console speciale, am
văzut deja nişte exemplare în Moscova. La mâinile copilului sunt conectaţi
nişte senzori, şi mişcările lui involuntare produc modificări ale formelor luminoase
de pe ecran. După un timp, micuţul începe deja să se uite la ecran cu atenţie,
să se intereseze de imagini şi să se distreze singur cu ele. Tinerele mame sunt
mulţumite: pot să se ocupe de treburile lor, copilul nu le încurcă.
Urmările acestei „educaţii” sunt însă
deplorabile. La copiii care s-au împătimit de la o vârstă fragedă de aceste
console de jocuri nu sunt dezvoltați lobii frontali ai creierului. Dacă aceştia
nu sunt aduşi la nivelul normal de dezvoltare până la vârsta de cinci-şapte ani,
timpul pierdut nu se mai poate recupera. Astfel are loc formarea unor oameni cu
funcţii psihice superioare insuficient dezvoltate.
(Educarea copilului: sfaturi ale
duhovnicilor și psihologilor ortodocși, Traducere din limba rusă de Adrian
Tănăsescu-Vlas, București, Editura Sophia, 2013, pp. 116-117)
BIRUIREA
PATIMILOR
Ucenicul: Vreau mult sa ma pot indrepta,
dar sunt in continuare tulburat de dorintele patimase. Ce pot face sa le
biruiesc?
Staretul : Staruie in vointa, iar
Dumnezeul Cel Atotputernic te va rasplati dupa inima ta; caci inceputul
virtutilor si izvorul lor este deschiderea si dorinta de bine a cuiva in
Domnul. Omul nu poate birui patimile prin el insusi. Aceasta e lucrarea dreptei
Celui Preainalt, este lucrarea puterii lui Dumnezeu. Dinspre partea noastra,
noi trebuie doar sa pastram intreaga deschidere intru sfintenie daruita noua de
Dumnezeu, si, potrivit ei, sa aducem ostenelile noastre de a atinge limanul lin
al nepatimirii. Fara nici o indoiala, Cel Preainalt va desavarsi osteneala celui
care voieste aceasta. Asa ca, daca voiesti sa te ridici din mormantul
patimilor, atunci tine-ti intotdeauna mintea atenta la aceasta; ingrijeste-te
de aceasta si lucreaza cu ravna nesovaielnica. Nadajduieste in Dumnezeu, Care
poate arata puterea Sa, prin harul Sau, in slabiciunile noastre, si te vei
mantui.
NATURA
Sfantul
Nicolae Velimirovici
Întelegerea dupa litera a naturii – iata
definitia pagânismului care-l zdruncina pe om de pe calea lui duhovniceasca, în
primul rând de la Dumnezeu. „Duh este Dumnezeu si cei ce I se închina trebuie
sa I se închine în duh si în adevar” (Ioan 24, 24). Pentru închinatorii la
idoli, ca si pentru filosofii materialisti (unii si aceiasi), natura e un fel
de carte chinezeasca. Straniul, nestiutul sul cu caractere chinezesti, vazut
pentru prima oara, le pare lor un fel de frumoase ornamente, de minunate
împletituri, desene încântatoare, însa fara înteles si însemnatate launtrica.
Închipuiti-va ca înaintea acestui pergament împestritat cu scriere chinezeasca
stau doi chinezi: unul este neînvatat, iar altul stiutor de carte. Cel
neînvatat priveste si vede doar încântatorul desen. Întreaga lui atentie este
îndreptata catre aceasta scriere, catre bastonase si liniute. Însa cel învatat
nu da atentie caracterelor de pe pergament, repede trece la sens, la
însemnatatea gândita si duhovniceasca cuprinsa în aceste semne. Omul neînvatat
si cu vederea, si cu duhul este prizonier al semnelor celor exterioare, însa
cel învatat vede aceste semne cu ochii si cuprinde sensul lor cu duhul. Iata o
zugravire pe înteles, pe de o parte, a închinatorilor la idoli (nu are
importanta, învatati ori neînvatati), iar, pe de alta parte, a adevaratilor
crestini. Primii, si cu simturile, si cu duhul, sunt prizonieri ai
simbolurilor. Iar ceilalti vad simbolurile în chip simtit, însa duhul lor ia
aminte la cele ale duhului.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 52-53
NEMURIREA
Arhiepiscopul
Iustinian Chira
Dorul de nemurire arde în sufletul
fiecarui om. Fiecare tânar, mai ales, doreste sa realizeze în viata lucruri
mari, lucruri bune, care sa înfrunte timpul si sa cucereasca eternitatea.
Nefericita ar fi viata noastra de fiinta cugetatoare, care aspira, care
gândeste, care iubeste, daca viata s-ar reduce doar la atât cât ne da pamântul,
daca nu ne-ar astepta cerul, infinitul, nesfârsitul, stralucitul locas plin de
lumina, de slava si de frumusete negraita. Privesc uimit în adâncul
eternitatii, în adâncul vietii vesnice care-mi sta în fata. Acest adânc m-ar
înfiora, m-ar înspaimânta daca nu as cunoaste ca Dumnezeu este Stapânul, ca
Iisus Hristos este Domn peste Cer si pamânt, peste timp si eternitate.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
135
MORTI
SI VII
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi ca nu este nici un mort printre cei
vii si nici nu i se cuvine lui sa se gaseasca între ei, ci este scos afara din
casa si din oras si îngropat în pamânt. Asemenea si sufletul ce a murit din
pricina pacatului e dat afara sau chiar aruncat din obstea Sfintilor, din casa
si cetatea Viului Domn, adica din Sfânta Biserica, cea „care este casa
Dumnezeului celui Viu” (1 Timotei 3, 15). Caci e un lucru necuviincios sa stea
acesta împreuna cu cei vii care cu dragoste si credinta vietuiesc si-I slujesc
lui Dumnezeu. Asa precum sufletul este viata pentru trup, întocmai si harul
Domnului este viata sufletului. Si precum vietuirea trupului se cunoaste din
lucrarile trupesti, de pilda din miscare, din graire si din altele, asemenea si
vietuirea sufleteasca se face cunoscuta prin faptele duhovnicesti. Adica prin
pocainta adevarata, rugaciune, dragoste si frica lui Dumnezeu. Cerceteaza,
crestine, prin aceasta întâmplare sufletul tau si vezi de nu cumva e mort.
„Dupa cum trupul fara suflet este mort, tot asa si credinta fara fapte moarta
este” (Iacov 2, 20-26).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 195.
Între
răbdarea durerilor şi pacea sufletească
Preot
Octavian Moşin
Bun lucru este a fi statornic în dreapta
credinţă care te face prin nădejde şi dragoste să le depăşeşti pe toate, cât de
multe rele, necazuri şi dureri ar fi în viaţa ta, şi să ajungi la acea mult
dorită pace şi linişte sufletească.
Dumnezeul nostru, al dragostei, grijii şi
milostivirii şi al tot binele nu îngăduie să fim ispitiţi peste măsura
puterilor noastre. Domnul ne ajută ca să înfruntăm toate încercările, dar să ne
trudim în această luptă cu răul, să nu aşteptăm doar intervenţia Tatălui.
Iată ce ne învaţă Avva Dorotei: „Fie că ne
face cineva bine, fie că suferim rele din partea cuiva, datori suntem a privi
în sus şi a da mulţumită lui Dumnezeu pentru tot ce se întâmplă cu noi, pururea
mustrându-ne pe noi înşine şi spunând, precum spuneau Sfinţii Părinţi, că dacă
se întâmplă cu noi vreun lucru bun este lucrul purtării de grijă a lui
Dumnezeu, iar dacă se întâmplă ceva rău, de vină sunt păcatele noastre, căci cu
adevărat orice pătimim, pentru păcatele noastre pătimim”.
Răbdare şi pace, fraţilor, la care ajungem
cu ajutorul Domnului prin rugăciune. Numai ea ne întăreşte şi ne face să
depăşim toate greutăţile şi durerile şi ne face capabili să poposim în lumea
păcii divine.
Iar cei care vor să dobândească răbdare şi
să ducă o viaţă în linişte duhovnicească să zică rugăciunea: „Doamne, Dumnezeul
nostru, Care ai răbdat prigonirile, batjocurile şi chiar moartea pe cruce
pentru mântuirea noastră, Cel ce ai spus că prin răbdarea voastră veţi dobândi
sufletele voastre, arată-mi mie, păcătosului, milele tale cele bogate şi
dăruieşte-mi duhul răbdării, ca sufletul meu cel încercat să dobândească
alinare.
Vezi deznădejdea care mă ispiteşte, vezi
încercarea prin care trec şi ajută-mă să ies din ea curăţit de păcate şi
pregătit să-Ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, şi să slăvesc Numele Tău
cel sfânt, cântând împreună cu toţi îngerii şi sfinţii: Aliluia!”.
Sursa: ortodox.md
Binele
se întoarce la cel ce-l face
Un tânăr șomer s-a trezit intr-o dimineata
si a mers sa isi verifice buzunarele pantalonilor. Tot ce a gasit au fost
câțiva dolari. El a hotarat sa ii foloseasca pentru a isi cumpara ceva de
mancare… si apoi ce va vrea Dumnezeu. Era prea mandru pentru a merge la cersit,
considera ca doar oamenii slabi fac asta. Mai bine murea.
Era
trist si dezamagit pentru ca nu isi putea gasi niciun loc de munca si nimeni nu
era dispus sa il ajute.
A mers la magazin, si-a cumparat ceva de
mancare si s-a așezat intr-un parc, pe o bancă. In timp ce incerca sa desfaca
punga cu alimente, a vazut cum un batranel cu barba alba, imbracat in alb vine
in directia lui. In spatele acestuia mai erau doi copilasi.
In momentul in care a ajuns in fata lui,
batranelul i-a cerut o bucata de paine; cu lacrimi in ochi, a spus ca nici el
si nici copiii nu mai mancasera de aproape o saptamana.
Tanarul s-a uitat cu mila la el. Erau atat
de slabi incat le puteai vedea oasele. Foarte emotionat de felul in care
aratau, acestuia i s-a facut mila si le-a dat toata mancarea.
In acel moment, batranul si-a facut o
cruce, a spus cateva cuvinte care sunau a fi o ruga si apoi i-a dat o moneda
foarte veche.
Barbatul s-a uitat la ei si i-a spus
batranelului: “Cred ca voi aveti nevoie de rugaciune mai mult decat am eu.”
Fara niciun ban in buzunar, fara un loc de
munca si fara mancare, tanarul a mers sub un pod sa se odihneasca. In timp ce
era pe cale sa adoarma, un ziar vechi a ajuns langa el. L-a ridicat si a vazut
un anunt: un om cumpara monede vechi. A rupt acel anunt din ziar si a plecat in
cautarea adresei.
Ajungand la destinatie, a aratat moneda
lui colectionarului. Acesta a ramas fara cuvinte. El a mers in spatele
tejghelei, a scos o carte mare si i-a aratat tanarului o fotografie. In acea
poza era aceeasi moneda pe care tanarul o primise – aceasta valora trei
milioane de dolari.
Tanarul a vandut moneda… si a plecat in
cautarea omului batran si a copiilor sai.
Insa prin parc nu mai era nici urma de ei.
Pe banca, insa, era un biletel:
“Ne-ai dat tot ce ai avut… si noi vrem sa
te rasplatim cu aceasta moneda. Sa nu iti pierzi niciodata credinta.” –
DUMNEZEU si Ingerii Lui
COMOARA
SUFLETULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Sufletul, având constiinta de sine, e
constient de cunostintele sale; sufletul cerceteaza si cauta sa cunoasca nu
doar pe cele dinafara sa, ci si pe sine însusi si actele sale, si sa-si exprime
opinia cu privire la calitatea faptelor si actiunilor sale. Sufletul nu doar
tezaurizeaza o multime nesfârsita de adevaruri, ci si devine comoara în care
s-au acumulat nenumarate adevaruri, dobândind constiinta valorii absolute a
acestor adevaruri si a consecintelor acestora asupra sa si, simtind înrudirea
fireasca dintre el si adevarurile suprafiresti, doreste sa traiasca în aceasta
lume spirituala a acestor adevaruri. Acest lucru dovedeste faptul ca sufletul e
nemuritor.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 252
Dacă
faci liniște în tine, vei auzi răspunsul rugăciunilor tale
Arhim.
Arsenie Boca
Un sihastru tăcut, prin însăşi viaţa lui,
învaţă, povesteşte şi convinge către căutarea lui Dumnezeu. Despre însemnătatea
tăcerii, Sfântul Isaac Sirul scrie aşa: „Dacă într-o parte vom pune toate
faptele vieţii de aici, iar în altă parte tăcerea, atunci vom vedea că tăcerea
le cumpăneşte pe toate celelalte. Să nu-i compari pe cei ce fac minuni şi semne
şi puteri în lume, cu cei ce-şi petrec viaţa într-o tăcere plină de cunoştinţă;
trebuie să iubeşti mai mult tăcerea nelucrătoare decât lucrarea celor flămânzi
în lume şi decât întoarcerea multor popoare spre Dumnezeu. Este mai bine să te
descătuşezi tu însuţi din lanţurile păcatului, decât să scoţi pe robi din
sclavie”.
Sfântul Ioan Scărarul zice: „Tăcerea e
mama rugăciunii, întoarcere din robia duhovnicească, un succes în fapte bune şi
o neîncetată urcare la Cer; ba chiar Însuşi Iisus Hristos, ca să ne arate
folosul şi nevoia de o viaţă tăcută, singur, lăsând din când în când predica
obştească, se retrăgea în locuri tăcute, pentru ca să se liniştească şi pentru
ca să se roage”.
(Părintele Arsenie Boca, Lupta
duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton,
Făgăraș, 2009, p. 84)
PLUGARUL
SI GRIUL
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi, iarasi, un plugar care îsi treiera
grâul, adunând semintele în jitnita, iar pleava maturând-o afara. Asa va fi si
la sfârsitul veacului acestuia, dupa cum este scris. Atunci cei credinciosi si
cucernici vor intra în Împaratia Cerurilor, precum grâul este adunat în
jitnita, iar cei rai, ca pleava vor fi dati afara „si-i vor arunca în cuptorul
de foc; acolo va fi plângerea si scrâsnirea dintilor” (Matei 13, 40-42). Pilda
aceasta te îndeamna sa te îngrijesti staruitor de mântuirea ta si sa nu mai fii
pleava netrebnica, ci grâu.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 76.
I
A R B A
Parintele
Ilie Cleopa
Daca noi privind iarba pe care pururea o
calcam cu picioarele ne vom aduce aminte de asemanarea ce o avem împreuna, dupa
cuvântul Scripturii care zice: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului”
(Psalm 102, 15), si iarasi: „Tot trupul este iarba si toata slava omului ca
floarea câmpului” (Isaia 40, 6), si iarasi: „Zilele mele ca umbra s-au plecat
si eu ca iarba m-am uscat” (Psalm 101, 12), atunci cine poate spune câta
filosofie duhovniceasca ne învata pe noi iarba si florile câmpului? Atunci când
mergem prin tarina si vedem pe vreo pasune iarba batrâna si uscata de vreme si
de acolo ne mutam cu mintea la viata noastra si gândindu-ne la batrânetea ce ne
asteapta si la uscaciunea noastra ce vine odata cu batrânetea, atunci iarba cea
batrâna si uscata pentru noi se face o scoala si buna povatuitoare catre
nemernicia si nimicnicia noastra pe acest pamânt.
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre
minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman,
1996, cap. cap. 3: Minunile lui Dumnezeu din iarba si flori, p. 28-37
STAND
LANGA MORMANT
Sfantul
Teofan Zavoratul
Stând lânga mormânt, am patruns în el cu
privirea mintii, si am vazut trup stricat, care s-a facut dezgustator în
mormânt. Unde a pierit chipul atragator? Se vad doar oasele risipite, uscate si
acoperite de putrejune. Am plecat de la mormânt cu necaz si amaraciune,
mutându-ma cu gândul la vremea aceea când vom învia la glasul trâmbitei si Te
vom proslavi pentru învierea cea gatita fiilor lui Adam, si am zis: „Lauda Tie,
Doamne al tuturor!”
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 206.
DINCOLO
DE NEANT
Compozitorul
Arvo Part
Fara frica de Dumnezeu, nu exista muzica –
nici activitate creatoare adevarata. Nevoia de a gasi ceva nou. Cautarea noului
trecând prin nefiinta. Fa-te un „nimic” înainte de toate. Caci dincolo de
neant, ceva este. Se cuvine sa cream legatura cu acest ceva. Dar, mai întâi,
trebuie sa ne curatim.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 65
Fără
pocăință, nimeni nu s-ar mântui
Episcop
Kallistos Ware
Sfântul Marcu Monahul (secolele V-VI)
scrie: „Nimeni nu este mai bun şi mai milostiv ca Dumnezeu, dar, cu toate
acestea, n-o să-l ierte pe cel ce nu se căieşte de păcatele sale. (…) Toate
poruncile se reduc la una singură: cea a pocăinţei. (…) Căci nu vom fi osândiţi
pentru mulţimea păcatelor, ci pentru că n-am voit să ne pocăim. (…) Pocăinţa nu
se sfârşeşte până la moarte, nici pentru cei mici, nici pentru cei mari”. Cum
spune Avva Isaia (secolele IV-V): „Cunoscând de la început Domnul nostru Iisus
Hristos cât de mare este răutatea vrăjmaşului, ne-a dăruit pocăinţa până la
ultima noastră suflare. Că de n-ar fi pocăinţă, nimeni nu s-ar mântui”. Iar
Sfântul Isaac Sirul (secolul VII) ne învaţă, la rândul său: „Avem nevoie de
căinţă în fiecare clipă a celor douăzeci şi patru de ore ale zilei şi nopţii”.
Îndrumătorii duhovniceşti contemporani
acordă şi ei o la fel de mare importanţă pocăinţei. Astfel, Sfântul Serafim de
la Sarov (1759-1833) afirma: „Unde nu sunt lacrimi, nu este mântuire”. Iar
părintele Serafim Papakostas, conducătorul mişcării greceşti „Zoe”, din 1927
până în 1954, îşi începe opera cea mai cunoscută cu aceste cuvinte: „În fiecare
epocă, dar mai ales într-a noastră, atât de profund neliniştită, obosită şi
agitată, nimic nu este mai important ca pocăinţa. Nu există ceva la care omul
să aspire mai profund. Singura problemă este că nu avem o idee prea clară
despre ea”. Este momentul să menţionăm că rugăciunea lui Iisus, care este mult
mai practicată astăzi decât acum cincizeci de ani, este o rugăciune specifică
pocăinţei: „Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia
lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 47)
Cum
să ne așezăm la rugăciune?
Mitrop.
Bartolomeu Anania
Există și o direcție a rugăciunii: de
obicei ne orientăm către răsărit, pentru că avem cunoștință de faptul că din
partea răsăritului se va arăta Fiul Omului, ca un fulger, atunci când va veni
să-i învieze pe toți și să-i judece. Rugăciunea cea mai puternică este aceea
care este însoțită de post.
Nu demult s-a citit în biserici o
Evanghelie despre un copil demonizat, pe care Sfinții Apostoli, la rugămintea
tatălui copilului, nu fuseseră în stare să-l vindece. Întrebat, după aceea, de
către ei: Noi de ce n-am putut, Învățătorule, să-l vindecăm? li s-a spus că
Acest neam de demoni nu poate fi scos decât cu post și rugăciune.
De obicei, rugăciunea trebuie asociată cu
postul și, din acest punct de vedere, chiar din viața obișnuită, este bine ca,
dimineața, rugăciunea să fie făcută înainte de micul dejun. Aceasta presupune
și o stare de post; minimă, dar este. Pentru că stomacul îmbuibat nu este
prielnic rugăciunii. Asta o știm din practică.
Este foarte important ca rugăciunea să fie
însoțită de credință, credința însemnând și participarea intelectului, adică o
rugăciune conștientă de ceea ce poate ea.
(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în
încercările vieții, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 16-17)
CAUTAREA
LUI DUMNEZEU
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Ati vazut cum se tin albinele de regina-matca si furnicile de
regina-furnica? Exact la fel si fiintele cuvântatoare si rationale trebuie sa
se tina de Dumnezeu. Sau stiti oare ca o planeta mica se tine de una mare si se
misca în jurul ei? Exact la fel fiintele rationale si cuvântatoare trebuie sa
se tina cu orice chip de Dumnezeu. Si trebuie sa-L cautam mai mult.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 442.
NESTATORNICIA
BOGATIEI
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi ca o floare grabnic se ofileste la
arsita sau la ger sau ca fumul si spuma valurilor în scurt rastimp se fac
nevazute. Asemenea si avutia, cinstea si slava lumii acesteia n-apuca bine sa
se iveasca si sa se arate, ca printr-o navalire a mortii sau a unei furtuni de
necazuri, toate dispar de parca nici n-ar fi fost. Cauta spre morminte si vei
vedea ca dupa moarte cei bogati si preamariti cu nimic nu se osebesc de cei
saraci si simpli. Toti, ca si pulberea pamântului, în tarâna s-au întors si
tarâna s-au facut. De vreme ce au lepadat lumea, slava i-a parasit si avutia a
plecat de la ei si s-au facut bogatii asemenea cu cersetorii si cei slaviti –
asemenea cu oamenii de rând, ajungând stapânii sa fie deopotriva cu slugile
lor, iar cei înstariti – deopotriva cu milogii, astfel încât nu se mai poate
sti unde zace stapânul si unde – sluga lui, ori unde se gaseste cel bogat si
unde – cel sarac. Aceasta întâmplare si cugetarea asupra ei ne învata sa cautam
adevarata bogatie si slava a sufletului, care nu se vor îndeparta de la noi
dupa ce le vom dobândi si sa nu alergam dupa placerile lumii acesteia, caci ele
se pierd asemenea fumului si spumei valurilor si, în loc de parelnica lor
veselie, lasa în urma lor o adevarata suferinta.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 112
Suferinţă
și rugăciune
Părintele
Efrem Filotheitul
Nimic nu este întâmplător pe pământ, nimic
nu se face fără pronia lui Dumnezeu! Noi ne împotrivim proniei divine şi
cârtim, aşa cum face un copil când mama sau tatăl îi taie voia. Şi el
reacţionează din egoism şi din încăpăţânarea care se vădesc din cererea lui.
Poate să şi plece de-acasă şi să-i ocărască pe părinţii lui, pentru că nu i-au
făcut voia.
Când aveţi o suferinţă, o ispită, o
strâmtorare sufletească, trupească, economică, fie că este boală, fie că este
ispită, sau orice alt rău, îngenunchiaţi şi rugaţi-vă, cerând să se facă voia
lui Dumnezeu şi nu voia voastră. Şi Dumnezeu, Care îngăduie ispita, oferă în
acelaşi timp omului şi mijlocul prin care poate s-o depăşească.
Durerea îşi exercită lucrarea ei şi asupra
sfinţilor, ca să înmulţească slava lor în Ceruri, datorită răbdării pe care ei
o arată! Dar de multe ori, sfinţii suferă şi ca să fie pildă altor oameni, aşa
cum s-a întâmplat cu mult-încercatul Iov, cu Sfânta Singlitichia, şi cu atâţia
alţi sfinţi.
(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti,
traducere Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 10)
Rugăciunea
cea mai puternică
Arhimandritul
Ioanichie Bălan
- Care este cea mai puternică rugăciune a
creştinilor în vreme de ispite, pagube, judecăţi, primejdii, vrăjitorie şi tot
felul de necazuri?
- Este citirea psalmilor, cu post şi cu
lacrimi, mai ales la miezul nopţii. Psaltirea, ajutată de post, are mare putere
asupra diavolilor şi asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. De aceea, ori de
câte ori credincioşii au necazuri mari, judecăţi, boli grele, operaţii etc.,
sunt datori să facă rugăciuni cu post, ziua şi la miezul nopţii sau când poate
fiecare, citind câteva catisme la Psaltire şi Paraclisul Maicii Domnului. Apoi
să facă metanii după putere și numaidecât vor simţi harul şi ajutorul Sfântului
Duh şi se vor izbăvi de toată primejdia.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză
ortodoxă în familie și societate II,
Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, p.
107)
ACASA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Oriunde s-ar duce un om, el sfârseste
mereu prin a se întoarce acasa. La fel este cu crestinul, oricine ar fi, om de
vaza sau de rând, bogat sau sarac, savant sau nestiutor; orice ar putea fi,
oricare ar fi locul pe care îl ocupa în societate, orice ar face, el trebuie
sa-si aminteasca mereu ca nu este la el acasa, ci în calatorie, pe drum, si ca
trebuie sa se întoarca acasa, la tatal lui, la mama lui, la fratii si surorile
lui mai mari. Aceasta casa este Cerul; tatal lui este Dumnezeu, mama,
Preacurata Maica a Domnului, fratii si surorile lui mai mari, Îngerii si
Sfintii lui Dumnezeu. El trebuie, de asemenea, sa-si aminteasca faptul ca
adevarata sa obligatie este mântuirea sufletului sau, împlinirea poruncilor
dumnezeiesti, curatia inimii sale.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 114
ZORII
ZILEI
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi un rasarit de soare si începutul unei
zile. Aici ai din belsug prilejuri pentru a cugeta la bunatatea Domnului si
pentru a te minuna de ea. 1) Când trece soarele de cealalta parte a pamântului
si se lasa noaptea, atunci ni se pare deja ca el oarecum nici nu mai este; însa
îndata ce rasare iarasi, ca si cum din nou l-ar face Ziditorul, marele
luminator îti aminteste ca atât el, cât si tu ati dobândit fiinta de la
Facatorul. 2) Îti aduce aminte despre Soarele Dreptatii, Iisus, Fiul lui
Dumnezeu, Care a murit si a înviat din morti. Asa precum coboara si se ridica
soarele cel materialnic, asemenea si Hristos, venind pe pamânt si savârsind
lucrarea cea mare a mântuirii noastre, S-a pogorât în mormânt si iarasi S-a
înaltat. Si asa precum soarele, rasarind, le lumineaza pe toate de sub cer,
bucurându-i si încalzindu-i pe toti, asemenea si Hristos, înviind din morti, a
luminat întreaga lume si a revarsat lumina Sa prin Apostolii Sai ca prin niste
raze duhovnicesti, încalzind si veselind inimile tuturor. 3) Îti arata învierea
mortilor ce va sa fie. Dupa cum soarele, coborând sub pamânt, se ridica iarasi,
asa se vor înalta si trupurile îngropate în tarâna ale celor ce-au murit si
„cei drepti vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor” (Matei 13, 43).
4) Rasare soarele si din nou se face dimineata. Asemenea si binefacerile
Domnului se înnoiesc si se revarsa peste noi; iar prin faptul ca n-am pierit ni
se vadeste bunatatea si mila lui Dumnezeu. 5) Rasare soarele si pe toate le
lumineaza si le încalzeste. Asa ni se arata si bunatatea Domnului, care pe cel
drept îl bucura, îl veseleste, îl lumineaza, îl desfata si îl încalzeste, iar
pe cel pacatos îl atinge cu razele iubirii Sale si îl „duce la pocainta”
(Romani 2, 4); si „lumineaza pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9),
„deschide mâna Sa si satura pe tot cel viu de bunavoire” (Psalmul 144, 16). Din
aceasta întâmplare ne învatam, iubite crestine, sa-I multumim din inima lui
Dumnezeu pentru cele trei mari binefaceri pe care le savârseste cu noi: pentru
zidirea noastra, pentru rascumparare si pentru minunata Sa Pronie ce-o are
pentru noi. Sa-i zicem dar Lui cu duh plin de bucurie: „Slava Tie, Dumnezeule,
Celui Ce ne-ai facut pe noi! Slava Tie, Celui Ce ne-ai rascumparat pe noi!
Slava Tie, Celui Ce Te îngrijesti de noi, nevrednicii! Binecuvântat esti în
veci! Amin”.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 129
MULTIME
DE CARTI
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Am o multime de carti, pe tot felul de
subiecte, le citesc si le recitesc, dar nu ma satur cu ele. Mai jinduiesc cu
duhul dupa cunoastere, inima mea nu-si afla înca multumire, nu înceteaza sa
flamânzeasca, toate cunostintele agonisite cu mintea nu i-au adus înca deplina,
fericita, multumire de sine. Satura-se-va, oare, vreodata? Satura-se-va, „când
se va arata slava Ta” (Psalmul 16, 15); pâna atunci însa, nu ma voi satura.
Cuvântat-a Mântuitorul: „Oricine bea din apa aceasta (cea a cunoasterii
lumesti) va înseta iarasi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu
va înseta în veac, caci apa pe care i-o voi da eu se va face în el izvor de apa
curgatoare spre viata vesnica” (Ioan 4, 13-14).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 5
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu