joi, 11 noiembrie 2021

Alexandru Stanciulescu Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR O VORBĂ.....! (11/11/2021)-(20/11/2021)

 


JUDECAREA UNUI VINOVAT

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

Vezi ca se savârseste o judecata, iar în fata ei sta cel vinovat, care, fiind vadit, se cutremura de frica si se umple de rusine; aude osânda pentru încalcarea legii, este lipsit de cinste si de avutie, este scos din rândurile oamenilor celor buni si cinstiti, fiind socotit raufacator si netrebnic; apoi este dus în temnita cu rusine si îsi primeste pedeapsa dupa lege. De la aceasta judecata, sa se întoarne prin credinta duhul tau spre Înfricosata Judecata a întregii lumi, unde Însusi Dumnezeu este Judecatorul Care cerceteaza inimile noastre. Înfatiseaza-ti în minte ca la acea Judecata pacatosii stau despartiti de ceata celor drepti; stau într-o negraita rusine si frica, într-un cutremur de nespus; sunt vaditi de calcarea Legii lui Dumnezeu, sunt vaditi în fata lumii întregi, înaintea Îngerilor si a oamenilor; îsi vad pacatele, pe care le-au savârsit cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul cel ascuns si care sunt descoperite spre a fi cunoscute de toata lumea; îsi vad pedeapsa ce li s-a gatit dupa ale lor fapte. Iar pe cei care aici au fost defaimati, certati, batjocoriti, prigoniti, napastuiti si calcati în picioare ca niste gunoaie, acolo se vor afla stând întru slava si întru bucurie mare. Vor vedea cei nedrepti mânia Dreptului Judecator, vor auzi mustrarea si rânduirea Lui înspaimântatoare: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, în focul vesnic, care este gatit diavolului si îngerilor lui. Ca am flamânzit si nu Mi-ati dat sa manânc” si asa mai departe (Matei 25, 41-42). În cele din urma, cu o nemaipomenita rusine, frica si mâhnire, cu plânsete, tânguiri si urlete de deznadejde, cei nedrepti vor fi târâti de îngerii cei rai si zavorâti în temnite, „unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge” (Marcu 9, 48). Aceasta întâmplare si cugetarea asupra ei sa te învete a-ti plânge pacatele si a cauta de pe acum milostivirea Judecatorului, pentru ca sa nu fii rusinat atunci în vazul întregii lumi, sa nu te umpli de ocara si sa nu auzi acea mustrare si porunca înfricosatoare.

 

 

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 66

 

 

 

BUCURA-TE!

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Doamne, a Carui dragoste pentru noi depaseste la infinit dragostea oricarui tata, a oricarei mame, a celei mai iubitoare sotii, miluieste-ne!

 

Nascatoare de Dumnezeu, Stapâna noastra! Tu, a carei dragoste pentru neamul omenesc nu poate fi masurata cu aceea a nici unei mame de pe pamânt, a nici unei sotii, ia aminte la rugaciunile noastre si ne mântuieste. Ca sa te pomenim din adâncul inimii! Ca sa ne rugam Tie cu sârguinta! Ca sa alergam sub acoperamântul Tau grabnic, nepregetând, nesovaielnic.

 

Ne rugam Maicii lui Dumnezeu celei Preabune si fara de prihana si ea se roaga pentru noi. O preaslavim pe cea care este mai presus de orice slava si ea ne pregateste noua slava vesnica. Îi spunem adeseori: „Bucura-te!”, iar Ea îl roaga pe Fiul Sau, Dumnezeu: Fiul meu preaiubit, pentru ca îmi dau binete, zicându-mi „Bucura-te!”, d a-le lor bucurie vesnica!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 83.

 

 

 

IMPREUNA-LUCRAREA

Arhimandritul Ioannikios

 

 

Hai sa construim o fabrica de gânduri bune. Daca o fabrica produce gloante si o aprovizionam cu fier, va face gloante. Daca o fabrica face potire si o aprovizionam cu aur, va produce potire din aur. Daca o aprovizionam cu fier, va face potire din fier. Ce gânduri vom pune în minte, aceea vom obtine.

 

Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin si Maria Ciobanu, Ed. Bunavestire, Bacau, 2000, cap. XIX, p. 184

CAPATUL DRUMULUI

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Vai, fratilor! Oare nu vom disparea curând toti de pe fata pamântului, ca si cum n-am fi fost niciodata? Unde ne sunt faptele de iubire? Unde îndeplinirea poruncilor Creatorului? Unde este duhul lui Hristos din noi? Unde bunatatea, smerenia, dragostea fata de sufletele oamenilor, nepasarea fata de cele vremelnice? Unde râvna fata de bunatatile duhovnicesti? Cât suntem de prosti si cât de mult ne pierdem în desertaciuni! Ne-am schimonosit chipul sufletului nostru, ne-am schimonosit viata, am întors-o pe dos. Nu-i suntem placuti lui Hristos, ci diavolului.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 253

 

 

Părinţii păcătuiesc atunci când…

  

 

Dau copiilor voie să se joace oricând, oriunde şi cu oricine.

 

Îngăduie copiilor să privească la televizor neîncetat.

 

Nu-i învaţă pe copii să se roage, să postească, să umble la biserică şi celelalte, motivînd că “nu au timp”.

 

Nu îşi duc copiii la biserică, la mănăstiri, la spovedanie.

 

Le îngăduie să-şi petreacă timpul liber la calculator, jocuri electronice, filme, teatre, concerte, circuri, carnavaluri, adunări sportive, cursuri de modă, fitness, karate, yoga, bioenergie, radiestezie.

 

Le îngăduie copiilor orice ţinută/tunsoare/limbaj/comportament, motivînd să sunt copii şi “nu ştiu”.

 

Le permit copiilor anumite păcate, motivînd că “trebuie să ştie”, să fie “căliţi de mici” pentru “experienţa vieţii”.

 

Le permit copiilor să citească orice, să mănînce cînd şi ce vor, să doarmă oricît, să meargă oriunde vor, să fie “liberi” de orice program

 

 

 

S F E R A

Sfantul Vasile cel Mare

 

 

Gândeste-te la cuvintele lui Dumnezeu, care strabat creatia! Au început de atunci, de la facerea lumii, si lucreaza si acum si merg mai departe pâna la sfârsitul lumii. Dupa cum sfera, daca se împinge si este pe un loc înclinat, merge la vale datorita constructiei sale si a însusirii locului, si nu se opreste înainte de a ajunge pe un loc ses, tot asa si existentele, miscate de o singura porunca, strabat în chip egal creatia, supusa nasterii si pieirii, si pastreaza pâna la sfârsit continuarea spetelor, prin asemanarea celor ce alcatuiesc speta. Din cal se naste un cal, din leu un leu, din vultur un vultur si fiecare din vietuitoare îsi pastreaza speta prin continui nasteri pâna la sfârsitul lumii. Timpul nu strica, nici nu pierde însusirile vietuitoarelor, ci, ca si cum acum ar fi fost facute, merg vesnic proaspete împreuna cu timpul.

 

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 171



Despre cele mai mari trei lucruri din viață

Sf. Nicolae Velimirovici

 

 

 

Mi-aţi pus trei întrebări, şi anume: Care este cel mai mare gând vrednic de om?

Care este cea mai mare grijă vrednică de om?

Şi care este cea mai mare aşteptare vrednică de om?

A se gândi la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viaţa omenească e cel mai mare gând vrednic de om.

A se îngriji de mântuirea sufletului e cea mai mare grijă vrednică de om.

A aştepta moartea e cea mai mare aşteptare vrednică de om.

Cum trebuie să vă gândiţi la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viaţa omenească? Trebuie să luaţi ca măsură legea morală a lui Dumnezeu. Urmând acestei măsuri, să priviţi ce se întâmplă în viaţa oamenilor pe care îi cunoaşteţi şi cu care sunteţi în legătură. Acesta nu este totdeauna lucru uşor, fiindcă pricinile sunt uneori îndepărtate şi ascunse în trecutul îndepărtat al unui om, iar alteori se pot afla numai în viaţa părinţilor lui.

Mărturisirea creştină se întemeiază pe descoperirea acestor pricini. Psalmistul grăieşte către Dumnezeu: „La poruncile Tale voi cugeta, și voi cunoaşte căile Tale… Cât am iubit legea Ta, Doamne! Pururea cugetarea mea este”. Fiindcă poruncile Domnului sunt la temelia a tot ce se întâmplă fiilor lui Adam. Şi legea Domnului este lumină ce luminează ceea ce se întâmplă cuiva.

Cum trebuie să vă îngrijiţi de mântuirea sufletului? Ca să nu vă mai înşir, citiţi Evanghelia şi întrebaţi Biserica. Omul n-are bun mai mare pe această lume ca sufletul. Şi tocmai acest cel mai mare bun este singurul pe care îl poate scăpa de pieire şi moarte. Tot restul, ce nu e om, ci al omului, dintre cele pe care le preţuieşte şi le păstrează omul, fără putinţă de scăpare piere şi moare. Sufletul omului este în ochii lui Dumnezeu un lucru mai de preţ decât întreaga lume materială, după cuvântul lui Hristos: „Ce-i va folosi omului dacă va dobândi întreaga lume, iar sufletul său şi-l va pierde?”. Aşadar, nu poate fi mai mare grijă vrednică de om ca grija mântuirii sufletului său.

Cum trebuie aşteptată moartea? Ca ostaşul în război. Sau ca elevul care se pregăteşte cu grijă, aşteptând în orice clipă ca profesorul să îl cheme la ascultat. De neîncetata pomenire a clipei morţii ne-a amintit şi Mântuitorul în pilda despre bogatul care făcea hambare noi şi se pregătea s-o ducă bine multă vreme pe pământ, dar i s-a zis pe neaşteptate: „Nebunule, în această noapte vor smulge de la tine sufletul tău, iar cele ce le-ai pregătit ale cui vor fi?”.

De ce e gândul la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viaţa oamenilor cel mai mare gând vrednic de om? Fiindcă el aduce omului înţelepciunea şi fericirea.

De ce e grija pentru mântuirea sufletului cea mai mare grijă vrednică de om? Fiindcă sufletul e cel mai mare bun de pe pământ, şi e firesc ca celui mai mare bun să-i trebuiască închinată cea mai mare grijă.

De ce e aşteptarea morţii cea mai mare aşteptare vrednică de om? Fiindcă aşteptarea morţii curăţă conştiinţa şi îi dă omului imbold la toată fapta bună. Când un oarecare om vrednic şi bun a fost întrebat ce l-a împins mai mult în viaţă la osteneală şi bună rânduială, a răspuns: „moartea”.

Aceste trei lucruri nu se pot băga de seamă la animale. Ele sunt proprii numai omului, şi încă celui mai înalt tip de om. Tot restul e comun omului şi dobitocului.

De la Dumnezeu, pace dvs. şi binecuvântare!

 

Sursa: Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Vol. I, Ed. Sofia, Bucureşti, 2002

 

 

 

Despre astrologie, zodiac, horoscop

 

 

 

Astrologia

Aceasta se poate împărţi în două categorii:

Zodiacul – acesta are de-a face cu luna în care ne-am născut.

Horoscoapele – acestea sunt zilele din calendar care depind de poziţia stelelor.

Zodiacul

Descriere

Există douăsprezece semne (unul pentru fiecare lună). Ele se numesc: Balanţă, Berbec, Scorpion şi aşa mai departe. Oamenii care se interesează de acestea cred că, depinzând de luna în care s-au născut, ei vor depinde de un semn zodiacal. Iar depinzând de semnul corespunzător ei vor avea caracterul aferent. Cu alte cuvinte, ceea ce eşti nu depinde de tine, ci de semnul tău zodiacal.

Influenţa fiecărui semn începe în jurul datei de 21 a fiecărei luni, continuând în luna următoare; de pildă, Scorpionul aparţine lunii noiembrie. Acesta „îşi exercită influenţa” începând cu ziua de 23 octombrie şi se sfârşeşte pe 22 noiembrie. Astfel, dacă ar fi să te naşti în acest răstimp (chiar la ora 24 fără un minut în ziua de 22 noiembrie), atunci vei avea caracterul asociat cu Scorpionul, a cărui trăsătură este perfidia!

Fireşte, nu se poate spune că este vina ta că eşti aşa. Eşti o victimă! Semnul este de vină, momentul naşterii. Ar fi fost altfel dacă mama şi-ar fi început travaliul ceva mai devreme, ai fi fost născut cu un minut înainte de ora 24, pe 20 octombrie, ai fi fost în Balanţă. În acest caz ai fi fost diferit ca persoană, ai fi avut o fire diferită. Ai fi fost cinstit şi bun, toate din pricina bunului tău semn zodiacal.

Dacă un prieten de-al tău are acelaşi semn, atunci el sau ea va avea acelaşi caracter ca şi tine. Dacă există vreo diferenţă, aceasta s-ar datora faptului că aţi fost născuţi în zile diferite (horoscop vine din greceşte şi înseamnă „a te uita la ceas”).

 

Întrebări

Dar, despre gemeni – care au acelaşi semn zodiacal şi acelaşi horoscop, dar, cu toate acestea, sunt diferiţi – ce putem spune? Unul poate fi temperat, altul mai mânios; unul poate fi nesincer, altul cinstit şi aşa mai departe. În acest caz, ce pretenţii am putea avea de la zodiac şi horoscop?

Pe de altă parte, unii oameni au semne zodiacale diferite, dar, cu toate acestea, manifestă însuşiri de caracter asemănătoare. Cum putem explica acest fapt prin prisma zodiacului?

Să zicem că există gemeni identici, cu acelaşi semn zodiacal, acelaşi horoscop şi aceleaşi însuşiri. Unul este la fel de avar şi vulgar ca şi celălalt. Dar unul dintre ei „vede lumina” şi devine milostiv, credincios creştin, chiar monah sau monahie. Cu toate acestea, celălalt rămâne la fel ca mai înainte. Cum poate fi explicat acest lucru?

Dacă, de exemplu, eşti Scorpion şi vrei să scapi de presupusa perfidie asociată acestui semn, pot oare oamenii să creadă că semnul zodiacal în sine te-ar putea împiedica de la a face aceasta?

 

Pe scurt

• Personalitatea noastră nu se formează şi nu este formată de factori externi care acţionează independent de voinţa noastră, ci de factori interni, precum modul de gândire şi voinţa liberă.

• Vai de „soarta” noastră, dacă am fi nişte roboţi controlaţi, dependenţi de obiecte neînsufleţite (semne zodiacale şi horoscoape)!

 

Horoscoapele

Cei ce se ocupă cu astrologia consideră că horoscopul pentru fiecare în parte determină evenimentele de zi cu zi pe care le trăim (viaţa) şi chiar viitorul! Cu alte cuvinte, orice ţi s-ar întâmpla de-a lungul vieţii este scris în horoscop. Aşa că n-are nici un rost să ne facem probleme sau să tânjim după un viitor mai bun. Astrologii care vă cercetează horoscopul vă pot spune ce soartă veţi avea. În Grecia era cineva care-şi făcea reclamă astfel: „Prin horoscopul tău, îţi pot prezice cursul vieţii”. Prostii!

Luaţi aminte aici. Oare tu, persoană cu cap, raţională, te vei încredinţa de viitorul tău cu ajutorul unui obiect neînsufleţit, şi NU prin credinţa în Pronia lui Dumnezeu? În primul caz, dacă horoscopul îţi aduce ceva rău, nu-ţi vei permite să reacţionezi cumva sau să-l respingi. Dar, dacă Dumnezeu îţi aduce ceva „rău”, murmuri şi te plângi. Ai fi în stare să-L respingi şi pe Dumnezeu! Dar pe horoscopul tău nu…

Nu-i aşa că n-ar strica un strălucit exemplu de credinţă? Nu-i aşa că n-ar strica un admirabil exemplu de dreaptă socoteală?

Cei care cred în horoscop, n-au nici credinţă şi nici nu sunt raţionali. Oamenii care cred în horoscop sunt aceia care n-au credinţă şi nici dreaptă socoteală.

 

Este oare cu putinţă?

Stelele sunt neînsufleţite. Şi asta nu e tot. Ele se află la milioane de ani lumină. Dacă ar avea ochi, ar vedea uriaşul pământ ca pe o mică aşchie sau nu l-ar vedea deloc. Închipuiţi-vă cum v-ar vedea pe voi, cei care trăiţi pe această aşchie. V-ar vedea ca pe ceva minuscul: chiar ni se cere să credem că stelele care sunt NEÎNSUFLEŢITE, moarte, pot fi „deranjate” pentru chestiuni legate de viitorul a ceva aşa de minuscul?

În plus, iată o dovadă practică: la sfârşitul anului 1987, astrologii au prezis „soarta” unor personalităţi proeminente pentru anul 1988.

• Puternicului Mihail Gorbaciov i-au spus: „În 1988, el va divorţa de soţia lui – Raisa. Ei bine, nu s-a întâmplat. Ei încă rămăseseră un cuplu fidel, când, în 1999, doamna Gorbaciov a murit.

• Cristinei Onassis i-au prezis: „În 1988, ea se va căsători”. În 1988, Cristina Onassis a murit!

• Girolamo Cardano (1501-1575) a fost un eminent matematician, medic şi, notaţi, astrolog. El a stabilit horoscoapele pentru mai mulţi oamenii celebri, apoi pentru sine însuşi. Anticipând că va trăi 75 de ani, şi având o sănătate foarte bună în momentul plinirii vremii, el şi-a salvat reputaţia printr-un tertip foarte simplu: sinuciderea!

Deşi în vremea lui Cardano era un lucru obişnuit ca oamenii de ştiinţă să creadă în astrologie, astăzi nu mai este aşa. O sută nouăzeci şi doi de oameni de ştiinţă din toată lumea, dintre care nouăsprezece au luat premiul Nobel, s-au opus astrologiei, descriind-o ca fiind „mitologie”. Cu toate acestea, unele sărmane suflete încă mai cred că este „înţelepciune”

 

Arhim. Vassilios Bacoiannis ÎNFRUNTÂND DIAVOLUL ŞI VRĂJITORIA

 

 

 

MINCIUNA

Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

Temelia tuturor relelor din lume este minciuna. Minciuna este o mare hotie, pentru ca rapeste cel mai scump lucru, care este adevarul. Minciuna te face sa cazi în eroare, în ratacire, te împinge în toate prapastiile din lume si, în cele din urma, în prapastia cea vesnica.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 70.



CROSETATUL

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

               Însusirile omului, atât cele de ordin spiritual, cât si cele fizice, se desavârsesc, sporesc si se fortifica prin exercitiu. Exerseaza-te mai des în scris, în cusut, în crosetat si astfel vei putea „sa-ti faci mâna”: vei scrie, vei coase, vei croseta mai bine. Exerseaza mai mult în compunerea de texte, vei compune mai usor si mai bine; exerseaza în savârsirea de fapte bune sau în stavilirea patimilor si ispitelor si vei reusi, cu timpul, sa faci binele lesne si cu placere, iar patimile le vei învinge cu usurinta, ajutat de harul dumnezeiesc atotlucrator. Dar daca vei înceta sa mai scrii, sa cosi, sa crosetezi sau daca faci lucrurile acestea foarte rar, vei scrie, vei coase si vei croseta prost; nu vei mai compune nimic, sau foarte rar, lasându-te absorbit de grijile materiale ale vietii si vei ajunge sa nu poti lega nici câteva cuvinte, mai ales în cele duhovnicesti. Când ti se va da sa scrii ceva, vei munci ca un rob în Egipt! Tot asa, daca nu te mai rogi, sau te rogi rar, rugaciunea ti se va parea grea si o vei face fara placere; daca vei înceta lupta cu patimile, sau o vei rari din cale-afara si o vei slabi, îti va veni foarte greu sa le mai tii piept si te vor birui ele pe tine. Din pricina lor, nu vei mai avea liniste, viata îti va fi otravita daca te vei dezvata sa lupti împotriva acestor haini adversari, care sunt „de-ai casei”, stau înlauntrul tau, îsi fac cuib în inima ta. Activitatea, munca sunt conditii indispensabile ale vietii. O viata inactiva nu este viata, e o monstruozitate, o umbra de viata! De aceea omul trebuie sa-si impuna sa lupte mereu, îndârjit, cu trândavia trupeasca. Dumnezeu sa apere pe tot crestinul de lene! „Iar cei ce sunt ai lui Hristos si-au rastignit trupul împreuna cu patimile si cu poftele” (Galateni 5, 24), adica firea cea lenesa, rea, iubitoare de pacat. „Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua” (Matei 25, 29).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 107.

 

 

 

MINUNI DE LA BOTEZ

 

 

Redăm aici o mărturie cutremurătoare a unui ieromonah athonit, părintele Simeon, care este originar din Peru:

 

Când era mic, în Peru, mama lui îi spunea:

 

– Tu, când vei fi mare, vei purta negru. Nu știu ce sunt aceste haine negre. Vei trăi într-un loc, care nu va fi insulă, dar numai cu barca vei merge acolo.

 

A crescut, a studiat și a cutreierat lumea întreagă. A mers și la Paris, iar acolo a cunoscut un monah ortodox, lucru ce l-a apropiat de Ortodoxie, căci era papistaș.

 

A venit și în Muntele Athos și aici Dumnezeu a săvârșit minunea Sa! S-a botezat, a devenit monah cu numele de Simeon, iar mai târziu și preot.

 

După destui ani, a mers în patria sa, Peru, unde a catehizat-o și a botezat-o pe mama lui într-un lac. De trei ori a apucat-o, a afundat-o în apă și a ridicat-o. După a treia afundare, mama lui s-a ridicat în picioare, îmbrăcată fiind într-o cămașă albă preafrumoasă. A rămas pentru o clipă nemișcată, după care a leșinat și s-a prăbușit la pământ.

 

Frații lui s-au năpustit asupra lui, deoarece credeau că fratele lor, monahul, a înecat-o pe mama lor. Dar de îndată ce s-au apropiat, femeia s-a ridicat și le-a spus următoarele:

 

– După a treia afundare, când m-am ridicat în picioare, am văzut o lumină ca de fulger care a umplut tot locul, o revărsare de lumină preastrălucitoare. Această lumină m-a înfășurat ca și cu o haină luminoasă și strălucitoare, pricinuindu-mi multă veselie. Această lumină a intrat în lăuntrul meu și m-a umplut în întregime, m-a „înecat”, m-a copleșit, m-a imaterializat și m-a făcut purtătoare de lumină.

 

Acea lumină fusese atât de puternică și emoția ei atât de mare din pricina acestei revărsări de lumină, încât nu a suportat și a leșinat.

 

Acestea le povestește însuși părintele Simeon, evlavioșilor închinători.

 

Iată minunile ce se petrec în Taina Botezului

 

 

ABECEDARUL FERICIRII

Sf. Serafim de Sarov

 

 

Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea  nu va bea niciodată .

Așterne-ți acolo unde iși face culcuș pisica.

Manancă fructul, care a fost atins de un vierme.

Culege cu îndrazneală ciuperca, pe care stau gâzele.

Sădește pomul acolo, unde sapă cârtița.

Casa cladește-o pe locul unde se încalzește șarpele.

Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.

Culca-te și trezește-te odată cu păsările - vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.

Mănâncă mult verde - vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului.

Inoată des - și te vei simți pe pământ, precum peștele în apă.

Privește cât mai des cerul - și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.

Taci mult, vorbește puțin-și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace"

 

Sfântul Serafim de Sarov



INZESTRAREA MINTII OMENESTI

Fericitul Trifon Turkestanov

 

Prin pogorârea Sfântului Tau Duh, Tu umpli de lumina gândul pictorilor, al poetilor si al savantilor celor înzestrati cu geniu. Prin puterea Sfatului celui mai presus de fire ajung acestia sa patrunda proroceste legile de catre Tine întocmite, dezvaluind si pentru noi adâncul întelepciunii Tale ziditoare. Prin ale lor lucrari, si fara sa voiasca, ei despre Tine vin sa ne graiasca: o, cât esti Tu de mare întru a Ta zidire; o, cât esti Tu de mare în faptura omeneasca!

 

Slava Tie, Celui Ce ne-ai aratat puterea cea mai presus de minte în legile care cârmuiesc toate de sub soare;

 

Slava Tie, caci e cuprinsa întreaga fire de legile fiintarii Tale.

 

Slava Tie pentru toate cele ce dintru a Ta milostivire ne sunt dezvaluite;

 

Slava Tie pentru cele pe care dintru a Ta întelepciune le tii tainuite.

 

Slava Tie pentru ca ai înzestrat mintea omului cu geniu;

 

Slava Tie pentru puterea facatoare de viata a ostenelii.

 

Slava Tie pentru limbile de foc ale însuflarii;

 

Slava Tie, Dumnezeule, întru vecie!

 

Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru toate”, p. 131

 

 


TAINA MUZICII

Compozitorul Arvo Part

 

 

Pentru mine, cea mai mare valoare a muzicii e dincolo de culoarea sonora. Timbrul deosebit al instrumentelor este o parte a muzicii, dar nu cea mai importanta. Aceasta este capitularea mea în fata tainei muzicii: muzica trebuie sa existe prin ea însasi… Doua, trei note. Taina trebuie sa fie prezenta, independent de fiecare instrument. Cântarea gregoriana mi-a aratat ca în spatele artei de a combina doua sau trei note se ascunde o taina cosmica.

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 70




Să ne mulțumim cu puțin

 

 

Gheronda, vremea aceasta este stăpânită mai ales de problematica economică. Toţi vrem să înmulţim cumva veniturile familiei, iar când izbutim, ne dăm seama din nou că nu ne ajung. Problemele de factură economică vor rămâne, până la urmă, mereu fără dezlegare.

 

Arhimandritul Epifanie: Avem probleme economice pentru că sântem nesătui. Dacă am fi mulţumiţi cu puţin, nu ar exista o astfel de problemă. Lăcomia dă naştere unei situaţii economice fără de ieşire. Nu ne ajung cele pe care le avem. Vrem tot mai multe. Ce altă rezolvare mai bună poate fi pentru chestiunea economică, decât îndestularea cu puţin?

 

Cândva un vultur, spune povestea, a văzut plutind aproape de cascada Niagara leşul unui animal. S-a aruncat asupra lui şi a început să mănânce cu nesaţ. Pe măsură ce mânca, se apropia de căderea de apă. La un moment dat, a băgat de seamă primejdia. A încercat să zboare… Apa era însă îngheţată, ghearele îi îngheţaseră şi ele, devenind una cu mortăciunea. Cascada l-a tras şi l-a înecat. Din lăcomie să mănânce ceva mai mult, şi-a pierdut viaţa.

 

Vânăm sau urmărim să punem mâna, de regulă, pe ce ni se pare mai mult. Însă Domnul nostru ne-a prevenit: „Vedeţi şi vă feriţi de lăcomie; că viaţa cuiva nu stă în prisosul din avuţiile sale.” (Lc. 12:15) Viaţa omului nu depinde de multe din cele ce sânt. Să învăţăm să ne mulţumim cu puţin, după cuvântul Apostolului: „Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea îndestulaţi să fim.” (I Tim. 6:8)

 

Doar doi metri de pământ vor fi de trebuinţă la sfârşitul fiecăruia dintre noi. Şi, chiar de ar fi cineva bogat, puternic şi frumos, ce va câştiga mai mult de cei doi metri de pământ? În cel mai bun caz, îi vor face un mormânt impunător. Acesta îi va fi câştigul!

 

Creştinismul nu numai că nu face pagubă economiei, ci, dimpotrivă, oferă cea mai bună rezolvare. Dacă toţi oamenii ar asculta ce spune Apostolul Pavel şi s’ar mărgini la cele de neapărată trebuinţă, fără să-şi dorească o grămadă de lucruri prisositoare, nu ar mai fi probleme economice. Cea mai bună rezolvare o dă cuvântul Scripturii. Să ne îndestulăm cu cele de neapărată trebuinţă.

 

Astăzi vrem, dacă este cu putinţă, să avem casă cu piscină în curte şi zeci de feluri de mâncăruri, atunci când se organizează câte o masă festivă. De ce ne dorim astfel de lucruri? Această risipă de bani pentru lucruri de prisos, în clipa când alţi oameni flămânzesc, este un mare păcat. Însă mai este vorba şi de o risipă de timp, pe care l-am putea aloca pentru ceva mai bun – cercetarea unor cărţi duhovniceşti, vizitarea unui om bolnav, orice altceva plăcut lui Dumnezeu. Sânt atâtea lucruri pe care le-am putea face, iar banii economisiţi (fireşte, prin evitarea unor risipe fără noimă) îi vom da celor aflaţi în situaţia de a nu-şi putea acoperi nevoile elementare ale vieţii.

 

Extras din Ahimandritul Epifanie Theodoropulos, Toata viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, editura Predania, Bucureşti, 2010

 

 

 

MULTIME DE CARTI

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Am o multime de carti, pe tot felul de subiecte, le citesc si le recitesc, dar nu ma satur cu ele. Mai jinduiesc cu duhul dupa cunoastere, inima mea nu-si afla înca multumire, nu înceteaza sa flamânzeasca, toate cunostintele agonisite cu mintea nu i-au adus înca deplina, fericita, multumire de sine. Satura-se-va, oare, vreodata? Satura-se-va, „când se va arata slava Ta” (Psalmul 16, 15); pâna atunci însa, nu ma voi satura. Cuvântat-a Mântuitorul: „Oricine bea din apa aceasta (cea a cunoasterii lumesti) va înseta iarasi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, caci apa pe care i-o voi da eu se va face în el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica” (Ioan 4, 13-14).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 5

 

 

TELECOMUNICATII

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Asa cum putem comunica rapid cu persoane aflate la mare distanta, cu ajutorul telegrafului, asijderea, prin credinta vie, ca printr-un altfel de telegraf, putem intra îndata în relatie cu Dumnezeu, cu îngerii, cu sfintii. Asa cum ne bizuim pe rapiditatea si pe eficienta curentului electric, trebuie sa ne bizuim întru totul si pe rapiditatea si eficienta rugaciunii. Trimite-ti prin telegraful credintei cererea catre Dumnezeu sau catre sfinti si vei primi neîntârziat raspuns. Semnalele de raspuns ale telegrafului sunt simple si cunoscatorii pot sa le citeasca. Simple sunt si semnalele prin care lucreaza asupra inimii Dumnezeul Duhurilor, a toata faptura si al sfintilor, dar cineva cu experienta le poate percepe.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 410



Minunea Sf. Arhanghel Mihail

 

 „Aș vrea să pun pe această hârtie marea minune care au făcut-o Sfinții Arhangheli în familia fiului meu.

 

Sunt preoteasă. Soțul meu, părintele Savvas și cu mine locuim în Kouklia, regiunea Pafos din Cipru. Fiul meu, ofițer în armata cipriotă, este căsătorit de șapte ani cu o fată foarte bună însă, din păcate, în anii aceștia bucuria lor nu a fost deplină. Nu au putut dobândi un copil. Au mers la toți doctorii și noi la toți sfinții am alergat, să-i rugăm. Nimic. Nu știam deloc despre Arhanghelul Mihail din Mantamados, până când am ajuns în Mitiline cu soțul meu, pentru a ne închina noilor Sfinți Rafail, Nicolae și Irina. Acolo am auzit despre Arhanghel.

 

Am ajuns în după-amiaza zilei respective, cu autobuzul. Acolo am fost informați că spre seară se va săvârși priveghere în cinstea Sfinților Arhangheli. Am considerat acest fapt ca fiind unul semnificativ și, cu toate că lăsasem toate lucrurile noastre la mănăstirea Sfântului Rafail, am rămas pentru priveghere. Dumnezeul meu, ce minunat a fost! Am ajuns în al șaptelea cer!

 

Era lume multă, astfel că nu puteam să stau în fața icoanei și să mă rog, așa cum voiam. Însă am făcut răbdare. Am stat într-un colț și mă rugam în gând, cerând mijlocirea Sfinților Arhangheli.

 

S-a terminat Sfânta Liturghie aproape de răsăritul soarelui, iar lumea, încet-încet, se împuțina. Eu nu m-am mișcat de la locul meu. Am așteptat. Aproximativ într-o oră după apolis, locul era aproape liber. Atunci m-am îndreptat spre Sfintele Moaște care erau pe o măsuță, în mijlocul bisericii, m-am închinat și mai apoi am îngenunchiat în fața icoanei basorelief a Sfântului Arhanghel Mihail. Acolo am lăsat ca în toată ardoarea credinței să converseze sufletul meu cu Arhanghelul. Mi-am întins mâinile mele spre cer și mi-am pus nădejde în mila lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Arhangheli.

 

Lacrimile îmi tulburau privirea și vedeam neclar diverse înfățișări sclipitoare când, o, Dumnezeul meu! Am simțit că fața icoanei Sfântului Arhanghel îmi zâmbea și mi-a mișcat din cap, în semn afirmativ! Aceasta a fost!

 

Am îngenunchiat. Mi-am plecat fața în mâinile mele. M-am sprijinit de baldachinul icoanei și nu spuneam nimic altceva decât mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc...

 

Am plecat din acea binecuvântată insulă despovărați, bucuroși, cu o pregustare în inimă a fericirii ce va să vină.

 

A trecut un an și era aceeași dată ca atunci când eram în Mantamados. A sunat telefonul. Era nora mea. Am auzit atunci cea mai minunată veste:

 

- Mamă, aștept un copil!

 

- Slavă Ție, Doamne! Slavă Ție, Doamne!

 

Când m-am întâlnit cu fiul meu, i-am spus:

 

- Fiul meu, cred că vei deveni tată. Am făcut însă o făgăduință și aș vrea să o îndeplinești, când se va realiza visul nostru și vei dobândi acel copil. O vei face?

 

- Dacă pot, mamă, da, a răspuns acela.

 

- Poți, i-am spus.

 

- Atunci, îți promit că voi face, mi-a răspuns.

 

- Știu cât de mult iubești uniforma ta de armată, cu care ai jurat și ai primit sabia ta. Eu, știind ceea ce iubești, am făgăduit Sfinților Arhangheli că, atunci când vei dobândi un copil, le vei mulțumi dăruindu-le ceva ce iubești mult, referindu-mă la uniforma ta.

 

- Mamă, aceasta este o amintire și trebuia să rămână în familia mea, dar dacă ai făgăduit aceasta... Să o cureți și să o ducem acolo unde ai făgăduit.

 

Pe urmă, vrând să mă tachineze, a spus:

 

- Mamă, nu cred că ai făgăduit și pe copilul nostru, nu?

 

- Nu, copilul meu, nu. Să fie sănătos și să vă bucurați de el, sub ocrotirea Arhanghelilor.

 

- Amin, mamă, amin, a murmurat, zâmbind.

 

A născut nora mea și nașterea a decurs bine, însă nu a născut unul, ci trei copii veseli și foarte sănătoși. Un băiat și două fetițe. Slăvit să fie numele Dumnezeului celui Sfânt și al slăviților Săi Arhangheli!

 

Vă rog, părinte, să scrieți această minune în periodicul dumneavoastră, pentru a o citi întreaga lume și pentru a se fundamenta credința oamenilor. Să creadă că rugăciunea, atunci când este curată și plină de căldură sufletească, este ascultată de către Atotmilostivul Dumnezeu, Cel care ne-a răsplătit după dorința noastră. Vă mulțumesc și vă sărut mâna cu respect!”

 

(Din periodicul „Arhanghelul”, anul 35, Ianuarie-Martie 2008, pg. 202

 

  

 

De ce nu simt dragostea lui Dumnezeu?

 

 

Mulţi vorbim despre dragoste (precum şi eu), dar nu cunoaştem de câte carate este dragostea noastră. Dacă Hristos ne-ar fi spus, vrând să ne încerce: „Fiilor, Raiul s-a umplut şi nu mai am unde să vă pun!” ‒ pentru ca astfel fiecare dintre noi să ne cunoaştem valoarea dragostei noastre ‒, unii dintre noi am fi spus cu obrăznicie: „De ce nu ne-ai spus aceasta mai devreme!”. Iar alţii ar fi alergat ca să nu piardă deloc timp, nici măcar un minut, ca să se distreze şi nu ar mai fi vrut nici să audă de Hristos.

 

Însă fiii cei mărinimoşi ai lui Dumnezeu I-ar fi răspuns lui Hristos cu evlavie: „Nu Te mâhni pentru noi! Ne este deajuns că Raiul s-a umplut. Aceasta ne pricinuieşte o atât de mare bucurie, ca şi cum noi ne-am afla în Rai!”, şi ar fi continuat ca şi mai înainte nevoinţele lor duhovniceşti, cu mărime de suflet şi bucurie pentru Acela pe Care L-au iubit cu atâta dragoste.

 

Dragostea ieftină caută întotdeauna la interes, iar creştinul care o trăieşte, deoarece această dragoste este puţină, se desfătează de cele ale lumii până în punctul în care nu se osândeşte. Adică el vrea să mănânce până la miezul nopţii lăsatului de sec (până la douăsprezece fără cinci minute) şi să dobândească orice bucurie lumească până acolo unde nu se osândeşte, iar apoi se întreabă de ce nu simte dragostea lui Dumnezeu înlăuntru său (înlăuntrul dragostei sale celei ieftine). Dragostea scumpă (fierbinte), care se jertfeşte, nu mănâncă lumeşte, ci se hrăneşte lăuntric din dragostea lui Dumnezeu. Şi atunci, toată viaţa omului este un post continuu şi toate zilele sale sunt o bucurie continuă de Paşti.

 

(Cuviosul Paisie Aghioritul,  Epistole, Editura Evanghelismos, pp. 198-199)

 

  

 

BETIA FARA ALCOOL

Cuviosul Bonifatie de la Teofania

 

 

Fara vin se îmbata cel ce nu paraseste nepasarea si nu înfrâneaza turbarea patimilor prin chibzuinta evlavioasa. Si cel care bea vin poate fi treaz cu sufletul si priveghetor în toate cele mântuitoare de suflet, caci daca ar fi fost cu neputinta lucrul acesta, Sfântul Apostol Pavel nu i-ar fi dat ucenicului sau Timotei un asemenea sfat: „foloseste putin vin, pentru stomacul tau si pentru desele tale slabiciuni” (1 Timotei 5, 23) – fiindca betia ce altceva este, decât o iesire din mintea cea fireasca, schimbare în rau a inimii, saracire a noimei, lipsire de întelegere: toate acestea nu vin doar de la betia cu vin, ci si de la betia mâniei si de la pofta cea fara de rânduiala.

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 58-59




Întristarea adusă de diavol

Arhim. Arsenie Papacioc

 

 

Diavolul ţinteşte acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu.

 

 Nu-i va fi uşor să o facă direct, că aşa s-au încununat mulţi creştini care au simţit în ei puterea credinţei, ştiind că omul e făcut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu şi nu se pot despărţi de El. Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândeşte ca indirect să poată despărţi pe om de Făcătorul lui. Luptă cu orice chip să-l bage pe om în păcat, păcate de tot felul, şi, dacă reuşeşte, nu înseamnă că şi-a atins marele obiectiv, ci îi dă o mare întristare, care îl face să se considere pierdut, ca şi când nu mai poate fi iertat şi, descurajându-se, singur se desparte de Dumnezeu, şi, iată, acesta-i scopul atins de vrăjmaşul.

 

Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul. Recunoaşte-L mai departe pe Stăpânul tău milostiv, că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă ai credinţă de stâncă. Nu te deznădăjdui cu nici un chip. Satana, şi poate slăbiciunea ta, te-au înşelat, dar inima nu i-ai dat-o lui şi numele lui Dumnezeu din tine nu l-ai şters. Aşa păcătos cum eşti, Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor şi, pentru că-L recunoşti, mult milostiv şi iertător.

 

Te va căuta El singur, te va găsi, te va îmbrăţişa, te va lua pe umerii Lui, te va duce la stână şi te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit. Aceasta este o mare poziţie duhovnicească şi atunci marile tale căderi în viaţă rămân simple accidente.

 

Recomand o nesfârşită veselie sufletească în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci, o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai înnoroit, că oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol.

 

Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogătie nu stii ce să faci si o risipesti. Si, din prudentă, nici nu te stăpâneste acest har, dar vine unde-i linistire sufletească, unde fiinta noastră transformă ca un mare aparat de reactie acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a misca, de a te împlini, si uite asa ajungi la măsura omului desăvârsit, ca să nu vorbesc chiar să fii un dumnezeu după har, bine înteles.

 

Dacă îţi creează starea această de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouale; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti in stare de nimic – o stare dracească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul acesta: „Stai, că este ceva drac aici!” Şi nu acceptaţi.

 

Mai ales nu vă descurajaţi. Aici este toată lupta subtilă a sfintelor noastre paterice şi o mare taină a vieţii duhovniceşti, de a ne ridica, de a nu rămâne sub piatra grea şi îngrozitoare a căderii. Cuvânt mare vă spun, în ordinea cea mai duhovnicească, nici nu mai există cădere, există numai ridicare.

 

Nici o nenorocire nu înseamnă ceva şi nimic nu este pierdut, atâta timp cât credinţa rămâne în picioare, cât timp capul se ridică din nou şi sufletul nu abdică.

 

Din Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde, Antologie alcătuită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Sofia, Bucureşti 2008, p.68-70

 

 

 

Brâncoveanu și creșterea demografică

 

 

Dacă întrebăm pentru care motiv a fost arestat, schingiuit şi omorât Constantin Brâncoveanu, este greu să răspundem! Toată lumea ştie că a fost omorât pentru că nu a vrut să părăsească Ortodoxia și să treacă la islam. Acesta este ultimul dialog al lui cu sultanul şi apoi cu gâdele, cel care-i tăia capul.

 

A fost un joc de cuvinte pentru a se acoperi imaginea pentru opinia publică mondială care era atunci. Este adevărat că a rezistat şi nu s-a lepădat de Ortodoxie. Dar motivul pentru care a fost arestat şi, în cele din urmă, schingiuit şi decapitat el, copiii lui şi primul lui ministru a fost că el a umplut Ţara Românească de copii. El însuşi, prin exemplul personal (a avut 11 copii), dar a şi favorizat din punct de vedere financiar, ca poporul să nască copii şi s-a umplut ţara de copii. Politica lui demografică a enervat Poarta otomană care l-a chemat, dar el nu s-a dus şi, în cele din urmă, l-au arestat şi l-au omorât. Aceasta este cauza reală pentru care el a fost ucis. Este adevărat şi cu Ortodoxia, dar aceea a fost întrebarea ultimă, este rezistenţa lui ultimă.

 

Ce ni se cere nouă astăzi? Astăzi ni se cere să fim mai puţini, deşi am scăzut de la 22 de milioane la vreo 18 milioane (se spune că suntem 21,5 milioane, dar nu este adevărat) şi suntem în scădere. 18 milioane de locuitori tot suntem prea mulţi, mai trebuie să ne cernem. Şi ne cernem în ritmul în care ni s-a favorizat această cernere: anticoncepţionale abortive, divorţ, etc, toate acestea sunt distructive pentru noi. Şi atunci eu m-aş gândi, ca şi dumneavoastră, la valoarea vieţii şi la libertatea cuplului, care, de fapt, a degenerat în libertinaj.

 

Sursa: www.doxologia.ro, (Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 215)

 

 

POMUL INALT IN MIJLOCUL UNEI PADURI JOASE

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

Dupa cum este copacul înalt în mijlocul unei paduri joase, asa este omul cinstit în mijlocul oamenilor ticalosi. Pomul înalt este vazut de catre toti de departe. Tot asa si omul cinstit este în atentia tuturor. Cu cât este mai înalt pomul, cu atât este vazut de catre multi de departe. Tot asa, cu cât mai de seama este stapânitorul, cu atât mai multi oameni îl stiu si urmaresc ceea ce face, ceea ce spune. Pomul înalt îndura orice vânt si furtuna si de la toata vremea rea se tulbura. Tot asa si orice stapânitor de seama este lovit de tot felul de ispite si nenorociri. Cu cât este mai de seama stapânitorul, cu atât mai mult este expus ispitei. Pomul mic nu este batut de vânt întotdeauna, dar pomul înalt este batut din toate partile de vânt si se clatina.

 

O, iubitule, care te afli la loc înalt! Sa fii ca pomul înalt, care si-a înfipt radacina sa adânc în pamânt si prin aceea se tine si nu cade din cauza vântului sau a furtunii. Adânceste-ti si tu credinta si nadejdea în bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ca niste ancore în adâncul marii. Si astfel inima, ca de un vânt puternic clatinata, întareste-ti-o în fata uneltirilor vrajmasului. Nu te teme, chiar daca o furtuna grozava se porneste si sufla asupra ta ba dincolo, ba dincoace. Sa fii credincios Unuia Domnului tau; El cu mâna Sa cea atotputernica te tine si te întareste.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 130








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu