Inima
mamei
Este greșită ideea că poveștile sunt doar
pentru copii. Ele încifrează adevăruri universal valabile și fericit este acela
care le pătrunde înțelesul. La vârsta copilăriei am citit multe povești, dar,
din păcate, pulberea uitării s-a așezat cu timpul peste ele. Zilele acestea mi-a căzut în mână o cărticică
de demult, în care am găsit o veche legendă, Inima mamei.
Nu știu câți ați citit-o și tocmai de
aceea o redau în câteva rânduri. O citisem demult, dar acum altfel am
receptat-o.
Se spune că demult-demult, undeva, trăia o
văduvă săracă. Avea un fiu, pe care-l crescuse cu multă greutate prin truda
mâinilor ei. Câte speranțe nu-și legase de acel copil. În el investise totul,
material și spiritual. Nădăjduia că fiul îi va fi reazimul bătrâneților. A
crescut copilul mare și voinic, sănătos și dolofan, a învățat și ceva carte. a
ajuns un tânăr după care-și întorceau privirile cu jind codanele.
N-a trecut mult și tânărul s-a
îndrăgostit. O dragoste pătimașă, poate prea grea pentru puterile lui. Aleasa
inimii lui îl vrea însă întreg. Nu accepta în ruptul capului să-l împartă cu
bătrâna mamă. Nici măcar o fărâmă din sufletul lui nu trebuia să-l dea mamei.
Ea și numai ea trebuia să fie stăpâna deplină a sufletului bietului băiat.
Iubirea fetei a fost acaparatoare.
Sincer și naiv, n-a rezistat. S-a dăruit
total, uitând de sine, de mamă, de educația primită. Tânăra vrea cu orice preț
ca iubitul ei să rupă orice legătură cu mama lui. El n-a putut să se opună. S-a
depărtat de maică-sa o bună bucată de vreme. Bătrâna se apropia de casa lor, se
ascundea în tufișuri și de acolo privea. Vrea numai să-și vadă băiatul. Atât și
nimic mai mult.
Într-o zi tânăra a văzut-o pe bătrână.
Atât i-a trebuit. Seara, când tânărul a venit de la lucru, i-a spus
hotărâtă:
-Ori îmi aduci inima mamei tale, ori nu
mai ai ce căuta aici!
A încercat el s-o convingă că greșește, că
îi este imposibil, dar degeaba. Porunca era poruncă.
Într-un târziu, tânărul și-a luat inima în
dinți și cuțitul în buzunar și a plecat spre căsuța mamei sale. Mare bucurie a
fost e bătrână, văzându-l că-i calcă pragul. N-o mai făcuse niciodată de când
se căsătorise. L-a îmbrățișat și a plâns
mult, ca după o lungă despărțire. A
sărutat-o și el, a plâns, apoi s-a așezat pe pat și i-a spus care-i
scopul vizitei sale. Bătrâna s-a spăimântat, apoi s-a stăpânit și i-a spus:
-Dacă inima mea îți va aduce într-adevăr
fericirea, ia-o!
Cu mâna tremurândă, fiul a împlântat
cuțitul în pieptul mamei. Din câteva mișcări a scos inima și a fugit cu ea.
Alerga prin pădure. Era noapte și furtună.
Se izbea de copaci, călca peste mărăcini. Strângea inima în pumni și fugea. Ea
încă mai zvâcnea.
La un moment dat, inima s-a aprins ca o
flacără și în jur s-a făcut lumină. S-a auzit un glas. Era glasul mamei.
-Puiul mamei, ai grijă pe unde calci, că
te zgârâie mărăcinii. Poți să cazi și în ogaș, dacă nu ești atent!
El alerga îngrozit spre casa iubitei sale
cu inima mamei arzând ca o torță și
luminându-i drumul. Piciorul i-a alunecat și tânărul a căzut. Era frânt de
oboseală, de frică, era epuizat. A auzit din nou glasul mamei:
-Puiul mamei, te-ai lovit, te doare! Ești
flămând! N-ai mâncat nimic toată ziua. Vezi că-n inima mea mai e un strop de
sânge. Soarbe-l și astâmpără-ți foamea și setea. Poate-ți va da și putere!
N-am mai putut citi mai departe. Ochii mi
se încețoșaseră de lacrimi[1].
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
[1] Inima mamei, în ,,Datina",
Tr. Severin, an. VI(1994), nr.
1038(4 mart.), p. 1, 2-3; în vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Inima mamei, ed.
II-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2002, pp. 39-40; în vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Istoria clipei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
1999, pp. 189-190; în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, vol. I, 2004, pp. 152 – 154;
FURTUNA
SI CORABIA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
„Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu
si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce
chip sa cautam mai întâi Împaratia lui Dumnezeu? Iata cum. De vezi furtuna
bântuind si urlând cu furie sau citesti undeva despre un naufragiu, adu-ti
aminte de furtuna patimilor omenesti, cea care nu trece zi sa nu iste muget si
tulburare în inimile oamenilor si care face sa esueze corabia duhovniceasca a
sufletului, sau chiar corabia societatii. Roaga-te sârguitor lui Dumnezeu sa
potoleasca furtuna pacatelor, precum a potolit oarecând cu cuvântul Sau furtuna
pe mare, si sa dezradacineze din inimile noastre pacatele, readucându-ne pentru
totdeauna linistea.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258
CAND
A INCEPUT TIMPUL?
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania
Curgerea timpului a început odata cu
miscarea fiintelor zidite. De aceea, este în zadar sa cautam timp înainte de
Facere – cum ar veni, timp înaintea timpului. Caci daca nu ar fi miscarea
fapturii duhovnicesti si a celei trupesti, adica trecerea din trecut prin
prezent în viitor, n-ar mai fi nici un timp. Asadar mai drept este sa spunem ca
timpul a început odata cu faptura decât ca faptura a început odata cu timpul –
însa amândoua sunt de la Dumnezeu, „pentru ca de la El si prin El sunt toate”
(Romani 11, 36).
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 111
Blestemul
părintesc
O
cunosc pe Lena de când mă știu.
Era tânără și frumoasă, vrednică și
cinstită, mereu ocupată cu tot felul de treburi acasă, la câmp, pe unde era
nevoie. În duminici și sărbători se îmbrăca frumos și ieșea în sat la horă cu
celelalte fete. Tatălui său îi plăcea întotdeauna s-o socotească drept
,,căpitanul” fetelor de seama ei. Ca orice tânără, își dorea o căsătorie
fericită și un viitor frumos. Era sora tatălui meu și-mi amintesc că în toate
nopțile de revelion, când se adunau la casa bunicului șapte-opt fete din
mahalaua Lucheștilor, distracția cea mai ,,gustată” era ,,ghicirea” viitorului.
Câte una aștepta afară, iar celelalte ascundeau sub străchini și farfurii tot
felul de obiecte: oglindă, bani, lână, pieptene, creioane etc. Intra apoi în
casă cea care așteptase afară și întorcea, la întâmplare, o farfurie, o
strachină. Obiectul găsit dedesubt simboliza atributele viitorului soț al
acelei fete: frumos, bogat, tânăr, bătrân, învățat și multe altele.
Viața
a vrut altfel pentru Lena.
Într-o seară de Sfinții Arhangheli,
bunicul a dat alarma: Lena a fugit cu al lui Motreanu. ,,- Ia, Nicolae, securea și hai după ei să-i ajungem!”
Tata, mai rațional, nu s-a lăsat atras în
această capcană. I-a explicat bătrânului că sora lui e majoră și are dreptul să
facă ce vrea cu viața ei. Pe de altă parte, el are copii de crescut și nu-și
pune viața în pericol. Ce mai înjurături a luat tata!
Mitu Motreanu era băiat cu armata făcută,
cu serviciu la Timișoara, așezat, la locul lui, numai bun de însurat. Era
mândru și puternic. Nu i-au suflat mulți în ciorbă! Era cunoscut și în satele
din jur. Când lua el hora, fie în sat, fie pe la nedei în alte sate, toți se
retrăgeau pe margini ca puii de potârniche. Până și cei mai aprigi scandalagii
se retrăgeau temători, fiindcă știau că nu-i de glumit. Nu vroia niciunul să
aibă de-a face cu pumnul lui Motreanu!
Lena îl iubea pentru curajul și mândria
lui, pentru felul lui de a fi, pentru că era ,,cineva” în sat. Nu știu dacă ea
a încercat mai înainte să-și convingă părinții s-o lase să se mărite cu cel
drag, cert este că gestul ei a stârnit în părinți gesturi neașteptate.
Bunicii nu voiau în ruptul capului ca fata
lor să se mărite cu Mitu. Nu știau sau nu puteau să-ți explice de ce, fiindcă
pur și simplu nu aveau motive, ar fi voit doar să li se ceară acordul, să vină
împețit, după rânduială. ,,Fuga” fetei era un afront ce li se aducea. Tocmai
fata lor cea cuminte să le facă una ca asta!
Fiindcă legal nu puteau să facă nimic ca
să zădărnicească lucrurile, au început o campanie de blesteme, cum n-am mai
auzit nici până atunci, nici de atunci încoace. Eram copil și abia atunci am
înțeles ce înseamnă blestemul. Nu am auzit și nu am citit niciodată vorbe mai
grele ca cele pe care le rosteau părinții Lenei. Bunică-meu, dar mai ales
bunică-mea, blestemau amarnic pe la toate crucile și răscrucile pe fiica
neascultătoare. La răscruci de drumuri, la miez de noapte și de zi, cei doi
bătrâni dovedeau atâta imaginație și atâta inspirație, încât părea că pregătesc
un adevărat roman. Toate blestemele lor se revărsau în avalanșă asupra fiicei
lor și a familiei sale nou înființate.
Lena a făcut nuntă, părinții ei nu s-au dus,
ba chiar au interzis celorlalți frați ai Lenei și multor rude să participe.
Abia târziu, după nuntă, s-au împăcat, dar
armonia niciodată nu s-a restabilit deplin între bunici și familia fiicei lor.
Mătușă-mea Lena s-a înțeles bine cu soțul.
Au avut patru copii, și-au făcut casă. Aveau de toate în casa lor, numai
bucurii n-au avut. Băiatul cel mare a avut diabet. De la 5 ani până la 29 ani
când a murit și-a făcut zilnic injecții
cu insulină; celălalt băiat s-a spânzurat la 40 de ani. Soțul a făcut arterită
și i-au tăiat un picior de două ori, altul o dată. Când era în ultima fază a
bolii, el, bărbatul voinic ca bradul de altădată, ajunsese un ciot de om.
Puteam să-l ridic cu o mână. Mătușă-mea s-a stins în durerile groaznice
provocate de un nenorocit de cancer. Toată căsnicia acestor oameni a fost pusă
sub semnul suferinței, al nenorocului, al neîmplinirilor. Altfel și-au dorit
viața cei doi, dar n-a fost după dorința lor! Parcă toate acestea nu erau decât
împlinirea blestemelor părinților!
Nu culpabilizez pe nimeni făcând legătura
între cele două aspecte. Îmi amintesc însă de cuvintele biblice:
,,Binecuvântarea părinților întărește casele copiilor, iar blestemul lor le
spulberă!”
De câte ori am vorbit copiilor la școală
despre familie, despre relațiile copiilor cu părinții, am dat exemplu pe
mătușă-mea Lena. Mi s-a părut exemplul
cel mai convingător, ca să-i fac să înțeleagă cât de important este să-și
asculte părinții.
Folosesc acest prilej pentru a face două
apeluri, pe care le cred potrivite pentru acest context.
Părinților, nu blestemați pe copiii
voștri, indiferent cât de mult v-ar supăra! Supărarea trece, blestemul rămâne,
iar urmările lui sunt cumplite. Ceea ce azi pare o catastrofă, poate mâine va
fi o șansă. Mai multă răbdare, mai multă iubire, mai multă înțelepciune ar
rezolva mai ușor situațiile conflictuale. Aduceți-vă aminte, că și voi ați fost
copii! Decât să-i blestemați, mai bine mulțumiți lui Dumnezeu că are cine să vă
supere!
Copiilor, feriți-vă ca de foc să nu dați
prilejul părinților voștri să vă blesteme! Blestemul de părinte se prinde!
Vorbele lor nu sunt frunze-n vânt, mai ales dacă sunt cu dreptate, rostite
dintr-o inimă rănită. Cereți-le iertarea și binecuvântarea, ascultați-i și
ajutați-i și atunci și Dumnezeu vă va binecuvânta și vă va ajuta pe voi![1]
Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda
[1] Blestemul părintesc, în
,,Datina", Tr. Severin, an. IX(1997), nr.
1850(26-27 apr.), p. 5; în
vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Lumini și umbre, Bârda, Editura Cuget Românesc,
1998, pp. 80-81; ed. a II-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc,
2013, pp. 78 – 80; în vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Momente și schițe, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
2000, pp. 227 - 228; în vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Inima mamei, ed.
II-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2002, pp. 45-46. Vezi și In memoriam: Motreanu Elena,
în ,,Scrisoare pastorală”, an. XX(2020),
nr. 424, p. 4; în vol. Scrisoare pastorală, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, vol. XI, 2021, pp. 387-388;
STATORNICIA
CREDINTEI
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Cum trebuie sa creada în Hristos cel ce
nu-si îngaduie nici o clipa sa puna la îndoiala cele spuse de Domnul în Sfânta
Evanghelie si cele cuprinse în învatatura curatei Sale Mirese – Biserica? Se
cuvine sa adune în inima o credinta atât de puternica, încât, pastrându-si
libera vointa, sa nu se lase cuprins nici o clipa de prefacatorie si nici atras
de partea potrivnicului. Crestinul nu trebuie sa fie ca valurile marii, iscate
si apoi risipite de vânt. Credinta noastra sa nu fie „da si nu”, ci numai „da”
întru Hristos (cf. 2 Corinteni 1, 19).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 445.
AS
VREA SA MOR AICI
Compozitorul
Arvo Part
Am cunoscut un baietas care s-a întâmplat
sa ajunga într-o zi într-un loc foarte placut, un loc serios, oarecum, si
frumos. Un baietas care avea, poate, vreo zece ani. Si iata ca el a spus: „Aici
e atât de bine si frumos; as vrea sa mor aici”. Avea înca toata viata înainte!
De unde astfel de gânduri? Însa aceasta a fost un fel de pauza… În viata lui
s-a deschis dintr-odata ceva neobisnuit pentru dânsul si el a grait asa. Iata.
Pentru ca un calculator sa scoata un asemenea gând, cu totul nou, ar fi trebuit
sa faca miliarde de calcule în fiece secunda, iar calculatoarele cele vechi ar
fi avut nevoie de câteva zile, pe când în sufletul omenesc se naste dintr-odata
un astfel de gând. Vedeti, ce bogatie, ce masinarie avem sub stapânirea
noastra… nu stiu unde… si în inima, si în cap, si în trup în acelasi timp… Si
muzica e un fel de limba straina mai ciudata; ea traduce, într-un chip
oarecare; în toate aceste situatii, ea este ca un fel de mijlocitor.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 113-114.
UITAREA
DE SINE
Parintele
Arsenie Boca
Când cineva se încumeta sa se lase în conducerea Providentei, printr-un
elan de iubire de Dumnezeu, adica sa-si depaseasca constient conditia sa umana
– sub actiunea harului de Sus, bineînteles – poate vedea înca de aici arvuna
desavârsirii sale, într-un sentiment de liberare, ca o înviere din morti.
Timpul, cauzalitatea, lumea si toate vamile cunoasterii, pline de chinurile
contrazicerilor, ramân la pamânt, ca o gaoace de ou când iese din ea un pui
viu, sau când dintr-o omida paroasa – trecuta aparent prin moartea unei
crisalide – iese si zboara un fluture în culorile curcubeului.
Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie
Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca,
2002, p. 138.
Confesiuni(VI)
Prof.
Univ. Zoe Dumitrescu-Bușulenga
..Din fericire, mai sunt cativa scriitori
din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte
multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa
de ce nu mai scriu cei vechi - D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume
noi. Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa
aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi
raspunda. E o arta din cioburi - totul este faramitat - mi s-a spus. Dar
Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o
totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers -
ne diseminam, ne risipim.
...Eu nu inteleg un lucru: cand e atata
frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu
am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai
putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann
Sebastian Bach?
CONFESIUNI(v)
Prof.
Univ. Dr. ZOE DUMITRESCU-BUȘULENGA
...Azi, pentru mine personal, pentru cei
putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant.
Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am
crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa
nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta
nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu
perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de
venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea
adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine
Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta
clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari
muzicale care nu se mai canta...
..Exista si o criza a culturii. Ma uit la
programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina.
Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai
prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara
morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie
mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc,
lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de
trecut. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste.
ROADE
PARGUITE
Sfantul
Teofan Zavoratul
Vazând roadele bine coapte, lucratorul de
pamânt sârguieste sa le culeaga, ca sa nu sufere vatamare: si Tu, Mântuitorule,
îi culegi pe cei alesi, care cu dreptate se ostenesc.
Iar noi, cei lenesi si slabi cu voia,
staruim în învârtosarea noastra si roada noastra ramâne întotdeauna nepârguita,
fiindca nu ne hotarâm sa ne ostenim, fara a ne cruta pe noi însine, ca sa ne
pârguim în faptele cele bune si sa fim adunati pe drept în jitnita vietii.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 86-87
GÂNDUL
RĂU
Starețul
Paisie de la Athos
Fratele care are frământătură bună, gânduri bune, nu poate să pună
gândul cel rău. Gândurile rele vădesc un suflet slab, care are multă
împătimire. Este nevoie să-și recunoască căderea, să se pocăiască și într-o
săptămână vor pleca toate.
Trenul
și siguranța
În fiecare an vara, mama și tata își
duceau fiul cu trenul la casa bunicii.
Apoi se întorceau acasă cu același tren a
doua zi.
Băiatul, când a crescut, le-a spus
părinților:
- Sunt mai mare, ce spun dacă anul acesta
încerc să merg singur la bunica?
După o scurtă discuție, părinții au fost
de acord. Acolo stăteau pe peronul gării, făcând cu mâna, dând ultimele
recomandări de la fereastră, în timp ce el continua să repete:
- Da, știu, știu, au spus-o deja de o sută
de ori ...!
Trenul era pe cale să plece și tatăl a
spus:
-
Fiule, dacă te simți brusc rău sau ți-e frică, asta este pentru tine! - și a
pus ceva în buzunarul fiului său.
Băiatul era singur, așezat în vagon, fără părinți,
pentru prima dată, privind curios de la fereastră. În jur, necunoscuții au
împins, au făcut zgomot, au intrat în compartiment, au ieșit, controlorul a făcut comentarii despre faptul că era
singur, cineva chiar l-a privit cu regret și dintr-o dată băiatul s-a simțit
foarte incomod și trist, tot mai mult.
Lăsând capul jos, s-a cufundat în colțul
scaunului și au început să curgă lacrimi.
În acel moment și-a amintit că tatăl său
pusese ceva în buzunar.
Cu o mână tremurândă a bâjbâit și a găsit
o hârtie, pe care avea scris acest lucru:
- Fiule, sunt aici , sunt în ultimul
vagon ...
Acesta este modul în care în viață trebuie
să-i lăsăm pe copiii noștri să plece, având încredere în ei, dar trebuie să fim
mereu în ultimul vagon, astfel încât să nu se teamă.
.....
Noi suntem copiii lui Dumnezeu și călătorim în trenul vieții.
Tatăl nostru Ceresc ne' a pus in buzunarul
sufletului o scrisoare : Noul Testament !
Când ești în pericol, citeste Cuvântul lui Dumnezeu ca să fii viu și
călător spre Viața Veșnică!(Text preluat)
CONFESIUNI
(IV)
Prof.
Univ. Zoe Dumitrescu-Bușulenga
..Reusesc sa stabilesc foarte usor punti
de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au
legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am
stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in
acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma
viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au
devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu.
....Cei care ma viziteaza acum il cauta si
ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe
calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa
traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de
umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi,
intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de
valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul
valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati.
SMERENIA
INTELEAPTA
Sfantul
Sofronie Saharov
Nu trebuie sa ne smerim fata de cei ce nu
se smeresc, deoarece o vor exploata ca pe o slabiciune si, în consecinta, ne
vor afunda mai rau. Cei renascuti în Duhul, atunci când îl întâlnesc pe un
smerit, se smeresc si ei mai mult, în timp ce cei care nu sunt renascuti,
atunci când întâlnesc un smerit, gasesc ocazia de a se sui în cârca lui, de a
se folosi de el.
Sfantul Sofronie Saharov, Cunosc un om in
Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 336
SOAPTELE
MULTUMIRII
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Dumnezeu este mult-milostiv si îndurator
fata de toti, fata de mine, pacatosul. Totul este al lui Dumnezeu, nimic nu
este al meu (renunt la orice proprietate). Trebuie sa-I multumesc lui Dumnezeu
cu evlavie pentru toate. Pentru pala de vânt care ma mângâie si pentru raza de
lumina, pentru apa, pentru mâncare, pentru îmbracaminte. Pentru tot sa-I
multumim – chiar si pentru trupurile noastre si mai vârtos pentru pamânt si
pentru apa.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 216.
SPITELE
ROTII
Sfantul
Sofronie Saharov
Fiecare are felul lui particular de viata,
care nu seamana cu un altul, însa toti sunt condusi si sfârsesc în Dumnezeu,
precum spitele unei roti se întâlnesc în centru.
Sfantul Sofronie Saharov, Cunosc un om in
Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 337
FABRICA
DE GANDURI BUNE
Sfantul
Paisie Aghioritul
Avem nevoie de cugete drepte. Trebuie sa
preschimbam masinile nesigure, înselatoare, ale „fabricii” noastre în masini
bune. Cea mai buna lucrare este ca omul sa creeze o „fabrica” a gândurilor
bune.
Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie,
traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 132
Pronia divină
Dr.
Mark este un oncolog celebru. Într-o zi a zburat la o conferință importantă
într-un alt oraș, unde urma să primească un premiu în medicină.
Cu
toate acestea, la o oră după decolare, a avut loc o aterizare de urgență pe un
aeroport din apropiere.
Doctorul
a închiriat o mașină și a mers cu mașina la conferință.
La scurt timp
după plecarea lor însă, vremea s-a înrăutățit și a început o furtună violentă.
Din cauza ploii abundente, internetul a dispărut în browser, s-a întors în
direcția greșită și s-a pierdut.
După două ore de
condus, și-a dat seama că a dispărut. I s-a făcut foame și îngrozitor de
obosit, așa că a decis să-și găsească un loc unde să stea.
În
cele din urmă, a dat peste o casă mică. Disperat, a coborât din mașină și a
bătut la ușă.
O femeie a
deschis ușa.
I-a explicat și
a rugat-o să-l lase să folosească telefonul.
Femeia i-a spus,
însă, că nu are telefon, dar că poate intra înăuntru și așteaptă să se
îmbunătățească vremea.
Flămând, ud și
obosit, doctorul i-a acceptat oferta și a intrat înăuntru. Femeia i-a oferit
ceai fierbinte și i-a spus că va merge să se roage.
Dr. Mark a
zâmbit și a spus că el pentru orice realizare crede doar în munca grea și
sacrificiu.
Stând la masă,
sorbind ceaiul, doctorul o privea pe femeie rugându-se lângă pat la lumina
slabă a lumânărilor.
Doctorul
și-a dat seama că femeia are nevoie de ajutor, așa că, când ea a terminat de
rugat, a întrebat-o:
- Ce anume vrei
de la Dumnezeu? Crezi că Dumnezeu îți va auzi vreodată rugăciunile?
Femeia a zâmbit
trist și a spus:
- Bebelușul din
pătuț este fiul meu, care are un tip rar de cancer, și există un singur medic,
se numește Mark, care îl poate vindeca, dar nu am bani, iar doctorul Mark
locuiește în alt oras.
Dumnezeu
nu mi-a răspuns încă rugăciunii, dar știu că mă va ajuta... și nimic nu-mi va
zdrobi credința.
Uimit și fără
cuvinte, Dr. Mark a izbucnit pur și simplu în plâns. Șoaptea:
- Dumnezeu este
minunat...
Și-a amintit tot
ce i s-a întâmplat astăzi: prăbușirea avionului, ploaia torenţială care l-a
făcut să se piardă; și toate acestea s-au întâmplat pentru că Dumnezeu nu numai
că i-a răspuns rugăciunii, ci i-a și dat posibilitatea de a ieși din lumea
materială și i-a dat ocazia să-i ajute pe bieții nefericiți care nu au decât
rugăciune.
(
text preluat)
CONFESIUNI
(II)
Prof.
Univ. Dr. Zoe Dumitrescu-Bușulenga
...Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa
parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul
meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca
de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa
nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in
public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls
peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam
studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de
fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in
mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre
ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de
ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am
avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult
de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului
trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.
DOAR
O VORBĂ......!
Christine Hewitt (ziarista si redactora de
emisiuni de divertisment din Jamaica) a declarat ca Biblia (Cuvantul lui
Dumnezeu) este cea mai proasta carte scrisa vreodata. In iunie 2006 a fost
gasita arsa in masina proprie.
CONFESIUNE
Prof.
Univ. Dr. Zoe Dumitrescu-Bușulenga
Conversație cu o
femeie ultra inteligenta. Foarte interesant.
Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba
o femeie
- Ce tip de barbat
cauti?
Ea ramase un
moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:
- Vrei sa stii
intr-adevar?
El raspuse: Da!
Atunci ea incepu
sa zica:
- Fiind femeie,
sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine.
Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si
totul fara ajutorul unui barbat…Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in
viata mea?
Barbatul ramase
privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.
Ea, stiind ce
gandeste el, spuse:
- Nu ma refer la
bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru
perfectiune in toate aspectele vietii.
El isi incrucisa
bratele, se aseza in fotoliu si privind-o îi ceru sa explice mai in detaliu.
Ea zise:
"- Caut pe
cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva
cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual.
Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de
cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar
suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe
cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”. Nu pot sa fiu asa
cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat
care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Caut un barbat
care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina
existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit. Si o femeie adevarata nu va accepta niciodata
langa ea un barbat care este extraordinar ... dar numai o ora ! Pentru simplul
motiv ca ziua are 24 de ore ! "
Cand termina se
uita la el si il vedea foarte derutat
El ii zise:
- Ceri mult....
Ea raspunse:
- Valorez mult !
VESMANTUL
SUFLETULUI
-
Sfantul Sofronie Saharov
A dobândi
rugaciunea înseamna a dobândi vesnicia. Când trupul sta sa moara, strigatul
„Iisuse Hristoase” devine vesmântul sufletului; când creierul nu mai
functioneaza si este greu sa ne aducem aminte alte rugaciuni, în lumina
cunostintei dumnezeiesti ce purcede din acest Nume, duhul nostru se va înalta
spre viata cea nestricacioasa.
Sfantul Sofronie
Saharov, Rugaciunea - experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica
jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 163.
PICATURA
DE PLOAIE
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Nici o picatura de
ploaie nu se varsa fara voia Facatorului, iar Domnul stie numarul tuturor
picaturilor de ploaie. Totul se face dupa porunca Lui. Slava bunatatii,
întelepciunii, proniei Tale!
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Spicul viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian
si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 20
PICATURA
DE PLOAIE
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Nici o picatura de
ploaie nu se varsa fara voia Facatorului, iar Domnul stie numarul tuturor
picaturilor de ploaie. Totul se face dupa porunca Lui. Slava bunatatii,
întelepciunii, proniei Tale!
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Spicul viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian
si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 20
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu