Homeostaza
naturii umane
Anca
Radu, Jurnalistă
30
Martie 2022
Nu progresul în sine este problema, deși
confortul și tabieturile vieții moderne îndepărtează oamenii de tradiții și de
simplitatea naturală a vieții. Prea multe informații, prea multe lucruri de
gândit și făcut, care îți ocupă aproape tot spațiul în care ar trebui pur și
simplu să trăiești, să te bucuri de viață, în sensul lucrurilor mărunte. Cred
că la baza dezastrului este chiar intentia „unora” de a face viețile oamenilor
așa, tocmai pentru a le ocupa complet atenția cu lucruri care să îi distragă de
la esența existenței și a vieții și a-i conduce mai ușor (conspirație,
evident).
După doi ani de umilință au învățat și cei
mai scârboși dintre noi sensul demnității
Timp de doi ani de zile am scris despre
absurditatea acceptării unei dictaturi sanitare pentru iluzia siguranței (pe
care s-au găsit unii să o speculeze cu mult cinism, cum se întâmplă cu toate
slăbiciunile noastre). Până la urmă însă, chiar și permanentizarea păcii este o
siguranță iluzorie, brutalizată periodic de homeostaza naturii umane (care ne
tulbură când o vedem în toată splendoarea ei). Ca atare, s-ar putea să ne fi
venit vremea să închidem ochii și să așteptăm/acceptăm. Sigur, ne putem și
zbate în opoziție, dar dacă determinarea uneia dintre părți înclină inflexibil
spre violență, nici opoziția nu se va putea înfăptui cu vorba bună. Suntem ce
suntem și din când în când ne sună ceasul.
După cum ar fi spus și marii noștri
învățați dacă ar fi prins vremurile astea, decât revenirea la obligativitatea
de a umbla cu partea dorsală a unui chilot pe față, mai bine un război cu
urmări catastrofale, întrucât cei cu demnitate ar alege oricum suferința fizică
în locul umilinței, iar cei fără demnitate trăiesc doar pentru a întreține
umilința celorlalți, deci nu merită să trăiască. Dar, ce bine că nu avem de
ales între una și alta, căci după doi ani de umilință au învățat și cei mai
scârboși dintre noi sensul demnității. Nu-i așa?!
Obsesia „căpătuielii”
În limba română avem un verb care descrie
extraordinar mentalitatea în baza căreia s-a făcut praf lumea asta - verbul
este „a se căpătui”. Obsesia „căpătuielii” este sursa celor mai crunte
conflicte interioare, degenerate invariabil în conflicte interpersonale, care
mai departe nasc la rândul lor conflicte sociale, cu toate formele pe care
acestea le iau funcție de criteriul de constituire a grupurilor aflate în
conflict. (Este primul gând care mi-a venit în minte citind rândurile domnului
Dorian Furtună despre vocație - recomand cu drag. Am mai vorbit despre lipsa
sensului zbaterii lumii actuale, iar sursa este de căutat exact acolo, în
stabilirea traseului prin viață în total dezacord cu structura interioară a
individului. Iar de aici discuția ar trebui întoarsă și extinsă la mizeria
vieții trăite “pe proceduri”, mecanismul prin care nulitățile lipsite de
vocație înlătură profesioniștii cu adevărat chemați pentru anumite domenii de
activitate).
„Evaluări standardizate pentru roboțeii
interschimbabili
Dragi părinți, iată că vocea elevilor a
fost auzită, copilașii voștri nu vor mai fi evaluați prin teze cu subiecte
alese de profesori, ci prin „evaluări sumative standardizate”, pentru că, așa
cum bine știți, copilașii voștri sunt standardizați și deci dispensabili,
lipsiți de personalitate și de identitate. Dacă se strică, nicio problemă, avem
de schimb. Țineți minte și urlați în pernă.
Bine, femeie!
Cea mai curajoasă decizie din ultimii 30
de ani, începând, cu toată opoziția focarelor de infecție numite inspectorate
școlare a fost debirocratizarea activității educaționale, în sensul intoarcerii
actului didactic la natura lui organică, vie, vocațională.
Toată mizeria din învățământ este posibilă
numai și numai din cauaza birocrației de tip corporatist, hârtiile fiind
folosite pentru a strivi personalul didactic incomod, cu bovinizarea docilă a
majorității cadrelor didactice (și nici nu știu cât putem să-i invinuim pe
oamenii aceștia, dacă mă gândesc la mecanismele infernale prin care sunt
călcați în picioare atunci când nu închid ochii la mizeria, de multe ori
infracțională, din sistemul de educație). Așadar, debirocratizarea este singura
decizie cu adevărat revoluționară pentru reprofesionalizarea învățământului
românesc (cândva o să relatez și cât de dureros am avut ocazia să-mi văd
verificate concluziile).
Între timp, felicitări tuturor cadrelor
didactice cu rezultate concrete, care continuă să reziste în mocirla
submediocrității fardate birocratic sub forma „portofoliilor” și diplomelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu