marți, 22 martie 2022

Ioan MICLAU - TITINA NICA ȚENE: “VERSURI ȘI PROZA”

Restituire:

TITINA NICA ȚENE: “VERSURI ȘI PROZA”

O prezentare de Ioan Miclau – Australia

Titina Nica Țene, este prin excelență un dăruit autor. Se știe în același timp că oricare ar fi genul literar iubit de un autor, acesta(genul literar) este forma artistică în care autorul își va aseza tema lucrării, a imaginației, a sentimentului, a realității din jur dupa puterea pătrunderii, simțirii și înțelegerii. Pentru poeta, scriitoarea și povestitoarea clujeană Titina Nica Țene însă, se pare ca Pronia Cerească a înzestrat-o cu de toate, cu viziuni adânci, claritate, dar și cu o caldă lirică părintească pe care știe să o împartă copiilor și nepoților ei, familiei, prietenilor, comunității!

Opera dansei este întradevăr prodigioasă deosebit de variate temele alese, șlefuite până la strălucire, fie poezie, proză, povestiri, amintiri, sau eseuri. Și totusi, deși puse într-o forma cultă prin expresie, autoarea știe a da versului său, rândului întocmit acea limpezime, acea muzicalitate curgătoare care ne transportă pe un tărâm al simplității încât la un moment dat ai impresia că dispare acea undă dintre universitar si folcloristul popular, găsindu-ne numaidecât în miezul dulcelui grai românesc folosit pe tot spațiul național românesc.

Ași asemui acest stil creator al Titinei cu acel al poetei gălățene Cezarina Adamescu, la care numai recent am identificat în lexicul folosit de poetă curate expresii din zonele ardelene, fapt ce l-am si semnalat autoarei, bineinteles cu bucurie.

Poezia doamnei Titina are, cum este și natural un specific propriu, de fapt acea lege pe care o pronunța clasicul B.P.Hasdeu, asemuind literatura română cu o “câmpie” unde e loc suficient pentru fiecare floare cu mirosul și culorile ei. Deci al fiecărui talent ce va apare pe “câmpia” literaturii române. Asemenea stelelor al căror lumini luminează cerul universal și frumos. Cât de expressive apar versurile poetei clujene vom vedea imediat, după cum și modelele cosbuciene și blagiene ce-au intrat ca niște liante în fondarea robusteții talentului ei probabil încă din tinerețe!

Iată poezia “A PLECAT MĂICUȚA…”

A plecat măicuța casa e pustie,

poarta e legată cu un lanț de fier,

în gradină-s singuri butucii de vie,

cumpăna fântânii scârțâie de ger.

Nu-i mai umblă pașii prin ogradă,

nu mai strânge neaua cu lopata,

nu mai iese-n prag ca să ne vadă,

pe pridvor s-a stins, demult, mușcata…

----------------------------------------------

Observăm o lirică de atâta profunzime și înduioșare încât parcă fiecare simțim, revenim la propria noastră viată, la părinții noștri pe care-i avem sau sunt duși demult la ceruri.

Scrierile poetei vin precum margele pe ață, din toate culorile, deci temele alese au o cuprindere din tot ce constituie ansamblul existențial, deosebit de pătrunzătoare și imaginative îi sunt gândirile ce întocmesc actul creației doamniei sale.. Poezii ca, “Vremelnicie”, “Singurătate”, “E toamnă”, “A câta toamnă-i asta?” “Iar”, sunt doar câteva titluri din bogata sa operă. Dar câtă culoare vom descoperi într-un simplu peisaj de toamnă bunaoară, peisaj simțit si zugrăvit de poetă astfel:

“Ce vreme mohorâtă!

Copacii se dezbracă,

o floare ofilită

așteaptă să se treacă.

E vântul plin de frunze,

le-ntoarce, le răstoarnă,

aleargă-n aer gâze,

mă uit in jur: e toamnă!

(poezia “E toamnă”)

In altă poezie, “Vremelnicie”, vom gusta din acea filosofie populară despre rostul vieții noastre de zi cu zi, îndemnand spre frumos și cumpătare:

“Ce scurtă-i, Doamne, viața pe pământ!

iar dincolo v-om sta o veșnicie,

nu are rost să plângem, să fim triști,

viața aceasta-i doar vremelnicie.

Strângem averi și ne necăjim

și nu privim la soare pe colnic.

Ne ocupăm cu lucruri efemere

și nu privim mai des la stele și la flori,

n-ai înțeles nimic din viața aceasta

și te trezesti că trebuie să mori.

(Vremelnicie)

Ca o adevarată păstrătoare a tradiției și legilor poeziei, observăm aceeași manieră și cunoaștere al stilului classic, al unei bune poezii cu ritm și rimă așa cum se definește poezia ca gen al artei literare. Bineințeles, că acelaș har va caracteriza și scrierile în proză, povestirile doamnei Titina sunt încărcate de aceleași calde simțăminte; bucuria nepoților ei îi dau elan și fericire, așa cum observăm în scrierea “Intrebare fără răspuns”, amintind parcă de Delavrancea, însă în stilul ei propriu, și de neconfundat. Iată un pasaj din povestirea amintită:

“…Fântâna arteziană răspândea o răcoare plăcută. De pe iarbă încă nu se ridicase roua. Porumbeii ciuguleau pietricele. Am adunat și eu cinci pietricele cu care să o învățt pe Catinca să se joace așa cum mă jucam eu în copilărie. Ea mă privea cu ochii ei albasșri, nevinovați, iar eu încercam un sentiment de început de viață, amestecat cu toamna. Eram acolo în parc, jucam pietricelele, începutul cu sfârșitul. Dintrodată Catinca se uită în ochii mei și mă întreabă:

Tu ai mamă?

Nu.

De ce?

A murit!

De ce?

Era batrană.

Catinca rămâne gânditoare și frămanta, în mânuțele mici, pietricelele. Privește în zare cu ochii ei albaștri ca cerul. Se intoarce spre mine:

Și tu murești?

Dintr-un copac din marginea parcului, zboară, cu croncanit puternic, niște ciori. Frunze galbene cad, alene, spre pământ. Semn ca vara e pe sfârșite. Pe aleea parcului trece, sprijinită de baston, o bătrână. Catinca o privește lung și când ajunge în dreptul nostru zice:

-Titina, vezi, ea e bătrânaă și n-a murit!

Apoi șirul povestirilor cu teme de înțelepciune și bune povețe continua cu lucrările, “Canicula” , “Detectiv voluntar”, “Bucuria intoarceri în timp” s.a.m.d.

Respectul pentru valoarea scrierilor sale, a expresiilor folosite cu multă migală și grijă dovedesc încă o calitate, și anume, scriitoarea clujeancă acorda atenția cuvenită rostirilor sale, moralului uman, știind că acestea sunt unitățile puse în balanța caracterului oricărui scriitor care se respectă, care scrie pentru înobilarea ființei umane, devenind ceea ce trebuie să fie un scriitor, adică un luminator al generației sale cât și al celei viitoare. De fapt acestea și sunt principiile care stau la baza trăiniciei în timp al unei opere literare. Așadar, afirm fără a greși acest adevar: Doamna Titina Nica Țene, știe și păstrează cu rigurozitate aceste aureole ale educației cât și simplității, aureole care au caracterizat dintodeauna pe marii creatori.

Ioan MICLAU – AUSTRALIA

2008