Pagini
uitate de istorie
COCA
VON PAULUS
Singura
fotografie a Elenei Rosetti-Solescu care s-a păstrat
- Extraordinara poveste de viaţă a Elenei
Rosetti-Solescu, soţia celebrului feldmareşal Friedrich von Paulus,
conducătorul trupelor germane în asediul Stalingradului -
Descendentă din nobili munteni, cu
educaţie aleasă în familie şi şcoli pretenţioase absolvite în Occident, Elena
Rosetti-Solescu e un nume prea puţin cunoscut în istoria noastră, în pofida
destinului ei fabulos. O româncă inteligentă şi ambiţioasă, crescută de mică
în Europa şi care i-a devenit soţie unuia dintre cei mai mari conducători ai
Wehrmacht-ului: Friedrich von Paulus, comandantul asaltului de la
Stalingrad. Încheiată dramatic, cu soţul mareşal prizonier la ruşi, cu unul
dintre fii căzut pe front, cu ea şi ceilalţi copii aruncaţi în lagăr de Hitler,
povestea de dragoste dintre Elena Rosetti-Solescu şi Friedrich von Paulus
are o aură mitică, peste cursul istoriei. O poveste despre fidelitate şi
curaj, despre demnitate şi putere de sacrificiu, despre omenescul ascuns în
tragedia celui de-Al Doilea Război Mondial. O femeie şi o poveste cum nu
există multe în istoria noastră, pe care suntem bucuroşi să le scoatem la
iveală din arhivele militare ale celui de-Al Treilea Reich…
Jurnalul
de război, inelul şi verigheta
Friedrich
Paulus, zis Lordul
Văzut de departe, învăluit în lumina
fumurie din rama uşii, subţirel şi blonziu, îmbrăcat în uniformă germană, Elena
von Paulus a crezut, la început, că e Friedrich, fiul ei! "Friedrich, în
carne şi oase!", întors de pe front. Dragul de Friedrich, băiatul ei cel
mare, înrolat în armata Wehrmacht-ului, târât de ani de zile prin tranşeele
mocirloase ale războiului, până departe, în Italia... De luni de zile nu mai
avea veşti de la el, şi-acum iată-l pe lungan apărut aşa, ca o nălucă, în
dreptul uşii! Îi vine să fugă spre el, să-l ia în braţe şi să-l sărute, dar
nemişcarea lui şi atitudinea milităroasă o ţin cumva, ciudat, la distanţă şi
un fior de gheaţă îi trece prin inimă. Friedrich n-ar sta aşa de rigid în prag.
Să nu facă barem un pas către ea, să nu o cheme pe nume... "Nu, nu e Friedrich…".
Militarul german intră în casă, bate
zgomotos din călcâie şi salută regulamentar. Elena îl priveşte în ochi: are
ochii goi, ochii goi ai tuturor nemţilor întorşi de pe frontul de la
Stalingrad... "Ce ştiri aduce acest copil? Ce nenorocire vesteşte acest
înger cu chip de Friedrich?". Nici nu apucă să-şi tragă sufletul, că
militarul îi întinde un pachet. "Soţul dumneavoastră, Generalul von
Paulus, m-a rugat să îi fac acest serviciu. Mi-a încredinţat jurnalul de
război, verigheta şi inelul-sigiliu, ca să vi le aduc”.
E ianuarie 1943. Elenei îi îngheaţă
mâinile pe coletul primit de la soţul ei. Îl desface cu greu. Deasupra e o
scrisoare.
"Dragă Coca, vei primi această
epistolă, indiferent dacă soarta mea este pecetluită sau dacă ea va rămâne
indecisă pentru multă vreme. Ca militar, eu execut ordine. Nu ştiu care va fi
soarta mea, ştiu doar că trebuie să o accept aşa cum mi-o dă Dumnezeu. Te
îmbrăţişez, dragă Coca!”.
"Coca!". De când nu mai auzise
acest alint! Friedrich von Paulus, soţul ei, plecase în Rusia, în marea luptă
de la Stalingrad, conducător al ofensivei germane, băieţii, Friedrich Jr. şi
Ernst-Alexander, locotenenţi, erau şi ei pe frontul de Vest. "Dragă
Coca...". Cât de dureros sună acum acest nume, scris în încercuirea fără de
ieşire de la Stalingrad, acest nume de-alint care însoţeşte acum un dramatic
jurnal de război, inelul şi verigheta, simbolul jurământului ce şi-l făcuseră
în urmă cu 30 de ani! "Vei primi această epistolă, indiferent dacă
soarta mea este pecetluită sau dacă ea va rămâne indecisă pentru multă
vreme...". Reciteşte "testamentul" trimis de Friedrich von
Paulus de la Stalingrad şi, rând de rând, cuvintele par tot mai grele, tot
mai încărcate de norii negri ai Stalingradului, care se abat acum peste casa ei
din Baden-Baden. "Dragă Coca…".
Complotul
din Pădurea Neagră
Von
Paulus şi fiica sa, Olga, în RDG
"Coca", aşa îi ziceau fraţii de
când era mică, iar ea adora alintul acesta al lor, cu parfum de cireşi
înfloriţi din grădinile minunate ale domeniului de la Soleşti, acolo unde îşi
petreceau cu toţii vacanţele în copilărie. Ce vremuri minunate, în însorita Românie!
"Coca! Coca!". Mai mult ca orice, numele ăsta o lega de ţara ei de
naştere, de ţara străbunilor ei, boieri din familii româneşti de seamă.
"Coca", aşa îi zicea toată lumea în tinereţe, în România, şi,
stângaci, tot aşa au prezentat-o fraţii Efrem şi Constantin şi colegului lor
din Regimentul 3 Infanterie, chipeşul ofiţer Friedrich von Paulus. În loc să o
prezinte "ca la carte", "Elena Constance
Rosetti-Solescu", Efrem şi Constantin au prezentat-o simplu,
"Coca". Aşa l-a cunoscut pe Friedrich! A fost o scenă pe cinste, de
care s-a râs, pe urmă, multă vreme, la toate întâlnirile de familie. Pentru
Friedrich, Elena Rosetti-Solescu, frumoasa artistocrată româncă de care s-a
îndrăgostit nebuneşte la prima vedere, va rămâne pentru toată viaţa "Coca",
aşa cum i-au prezentat-o fraţii ei la prima întâlnire!
Efrem şi Constantin complotaseră multă
vreme pentru întâlnirea aceasta. Fii ai lui Constantin Rosetti, consulul
Principatului României în Ducatul Bavariei, cei doi băieţi erau elevi ai prestigioasei
şcoli militare prusace, unde intraseră cu o scrisoare de recomandare, semnată
de însăşi Regina Elisabeta a României. Tinerii cadeţi l-au cunoscut pe
Friedrich Wilhelm von Paulus în cadrul Regimentului 3 Infanterie de la
Rastatt şi au remarcat imediat distincţia care-i va aduce acestuia, mai tâziu,
renumele de "Lordul von Paulus". N-au stat mult pe gânduri şi, cu
binecuvântarea tatălui lor, au luat-o cu ei în vacanţă pe "Coca",
într-un lung tur prin Munţii Pădurea Neagră. Acolo, în munţi, avea să apară,
ca din întâmplare, şi bunul lor prieten, Friedrich…
Inelul
de păpădie
Scrisoarea
lui Friedrich către Coca
Idila s-a înfiripat pe loc, la prima
serată dansantă la care au ieşit cei patru. "Coca" a fost sedusă de
şarmul şi de manierele lui Friedrich. La rândul ei, Elena Constance
Rosetti-Solescu era nu doar nespus de frumoasă şi bine educată, dar era
luminoasă şi veselă, în ciuda caracterului foarte puternic şi a tenacităţii
moştenite pe linia armânească a mamei sale, Elena Ghermani, calităţi ce-i vor
sprijini ofiţerului von Paulus lunga şi glorioasa sa carieră militară.
Pentru tânărul şi ambiţiosul Friedrich
von Paulus, căsătoria cu frumoasa fiică de diplomat român, numit în funcţie
chiar în Bavaria, însemna un cec în alb pentru cariera lui militară. Dar întâlnirea
cu "Coca" a fost, înainte de toate, mâna providenţei. O iubire
fulgerătoare, în nopţile din Pădurea Neagră. Ca doi "aghiotanţi"
discreţi, Efrem şi Constantin le-au ocrotit idila, au căutat toate prilejurile
din lume ca să-i lase singuri, au luat-o la picior pe cărările de munte ca să-i
piardă din ochi pe "Fried" şi pe "Coca". Într-unul din
momentele acestea de dulce evadare, chiar la izvorul Dunării, Fiederich von
Paulus face pe ascuns un inel din iarbă, cu o păpădie galbenă, pe post de
diamant, se pune în genunchi, la picioarele Cocăi, şi-i spune în româneşte,
cum îl învăţaseră fraţii Rosetti: "Vrei să fii soţia mea?".
"Coca" îi sare în braţe şi râde cu atâta poftă, că şi uită să-i mai
răspundă la întrebare. "Da?", mai încearcă o dată Friedrich, iar
răspunsul vine dimpreună cu un sărut. Caută-i acuma, dacă poţi, prin toată
pădurea pe Efrem şi pe Costică, să le zici vestea cea mare!
Ani
de pace, ani de război…
Friedrich
von Paulus, unul dintre marii strategi ai războiului lui Hitler
Prin căsătoria din 4 iulie 1912, cu fiica
consulului Rosetti, Friedrich von Paulus e privit cu încântare de lumea bună
a Prusiei, iar cariera sa militară devine tot mai impresionantă. Doar doi ani
de linişte au tinerii însurăţei. În 1914, începe, deja, Primul Război Mondial.
Dar până în 1918, când se termină războiul, casa von Paulus devine
neîncăpătoare de atâţia prunci: chiar în 1914 se naşte fiica Olga, în 1918 se
nasc gemenii Friedrich şi Ernst-Alexander. Friedrich von Paulus devine ofiţer
de stat major, în Corpul Armatelor Alpine, iar la sfârşitul conflagraţiei, e
avansat la gradul de căpitan. Vin anii de pace, când singurele
"războaie" sunt cele purtate, prin curtea casei, de copii. Având în
spate, ca un vânt din pupa, energia Cocăi, von Paulus urcă treaptă după
treaptă, până când, în octombrie 1935, e numit şef al statului major al
cartierului general al trupelor de tancuri, o nouă armă care se dezvolta în
Germania. După două decenii de linişte, Europa începea din nou să fiarbă, Adolf
Hitler era în plină ascensiune în Germania, iar familia von Paulus se pregătea,
fără să ştie, pentru întâlnirea cu marea istorie…
Bun cunoscător de limbă română, învăţată
în casă, de la Coca şi de la cumnaţii Rosetti, Friedrich von Paulus vine
adesea în România, cu misiuni diplomatice şi ajunge, la un moment dat, prieten
bun cu mareşalul Ion Antonescu. Delirul lui Adolf Hitler, care se foloseşte de
puternica armată germană pentru a ocupa întreaga Europă, naşte vii polemici
în familia von Paulus. Atentă observatoare a realităţii, Elena ridică tot
timpul obiecţii asupra planurilor lui Hitler. La invadarea Poloniei,
operaţiune la care soţul ei, Friedrich, ia parte ca şef al Armatei a X-a, "Coca"
e mai vehementă ca oricând: îi reproşează soţului ei că atacarea vecinilor de
către armatele germane reprezintă un act imoral. De fiecare dată, generalul
von Paulus îi răspunde că el, ca soldat, trebuie să se supună ordinelor de
sus. "De o strălucită deşteptăciune, scrupulos, harnic, original şi
talentat", după cum îl caracterizează superiorii, Friedrich von Paulus îşi
câştigă un uriaş renume prin victoriile din Polonia, Olanda şi Belgia. În 1940,
e avansat general-locotenent, iar în septembrie, e numit adjunct al şefului
Marelui Stat Major, poziţie din care participă la conceperea planurilor pentru
operaţiunea "Barbarossa", de invadare a Uniunii Sovietice. Coca
descoperă planurile din biroul său de lucru şi îl imploră pe Friedrich să-i
atragă atenţia lui Hitler că e pe cale să ia o măsură sinucigaşă. "I-a
spus să nu cumva să repete greşeala pe care o făcuse Napoleon şi l-a întrebat
dacă se gândeşte cam câţi tineri soldaţi ca noi, copiii lui, vor fi sacrificaţi
în acest plan nebunesc", îşi amintea, după ani, fiul Ernst-Alexander. Dar
tăvălugul istoriei trece şi peste disperarea Elenei Rosetti, şi peste
obiecţiile generalilor lui Hitler. Operaţiunea "Barbarossa" începe
în iunie 1941, iar în octombrie a aceluiaşi an, Friedrich von Paulus primeşte
la Bucureşti Ordinul "Coroana României" cu spade, în gradul de Mare
Cruce şi cu panglica de "Virtutea Militară", "pentru merite
excepţionale, dovedite în operaţiunile contra bolşevicilor”!
La 51 de ani, Friedrich von Paulus e în
apogeul carierei militare. E numit general al trupelor de panzere şi comandant
al Armatei a VI-a, cea care urma să primească misiunea imposibilă de cucerire a
Stalingradului. Începea una dintre cele mai cumplite bătălii din Al Doilea
Război Mondial. Armata germană primeşte o replică dură din partea ruşilor, iar
venirea iernii îngreunează şi mai mult operaţiunile de cucerire a oraşului.
Dominată numeric şi logistic, armata lui von Paulus e încercuită şi lichidată
sistematic. Sărbătorile de iarnă îl găsesc pe general în tranşeele din jurul
Stralingradului, cu moralul la pământ. Îi scrie fiului său, Ernst-Alexander,
despre situaţia dramatică în care se află. Şi von Paulus, şi generalii săi, vor
să spargă încercuirea şi să se retragă de la Stalingrad, dar Hitler le ordonă
să reziste, să lupte până la ultimul om, dar să nu facă un pas înapoi!
Fotografia
lipită pe oglindă
Capitularea
trupelor germane de la Stalingrad
În ianuarie '43, e deja clar pentru toată
lumea că Stalingradul e un eşec de dimensiuni apocaliptice, iar Friedrich von
Paulus ştie asta mai bine ca oricine. Pe 13 ianuarie, îi trimite Elenei, cu
unul dintre ultimele avioane pe care le mai avea la dispoziţie, printr-un
tânăr ofiţer de ordonanţă, jurnalul de război, inel
Sursa:
RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu