Valeriu și Valentina LUPU - SENSIBILITATE, NATURALEŢE ŞI INOVAŢIE ÎN OPERA POETEI VASILICA GRIGORAŞ

 

Valeriu și Valentina LUPU:

SENSIBILITATE, NATURALEŢE ŞI INOVAŢIE ÎN OPERA POETEI VASILICA GRIGORAŞ

 

Peisajul cultural vasluian se îmbogățește la modul fericit prin apariția unei personalități literare a cărei prestație în domeniul scrisului a devenit de notorietate prin ineditul său. În aproximativ două decenii, Vasilica Grigoraș, căci despre domnia sa este vorba, a reușit să se impună în domeniul scrisului de o manieră semnificativă, parcurgând un traseu sinuos și interesant, dar extrem de benefic asupra calității discursului poetic.

Înainte de a ni se dezvălui în calitate de poetă, preocupările în domeniul literar aveau să-i creeze un fundal pe care va înflori, încet și cu migală, sensibilitatea poetică înnăscută care, în cele din urmă, va rodi în versuri a căror originalitate le fac inconfundabile. Desigur, odată cu trecerea timpului se adaugă și atributele maturității depline, a înțelepciunii cultivate și adâncită prin experiență și căutări, a căror rodire capătă o puternică amprentă filosofică sesizabilă aproape în fiecare vers.

Am fost de părere întotdeauna, și o spun cu modestia cuvenită, că afirmarea în artă și cultură în general, trebuie să fie condiționată de două calități esențiale; fie un talent nativ, cu expresie artistică certă, într-un domeniu în care exprimarea lui publică este îndreptățită, fie acumulări într-o zonă a culturii în care experiența, înțelepciunea și capacitatea de exprimare îți permite ieșirea în public pentru că ai ceva de spus.

Vasilica Grigoraș face parte din cea de a doua categorie care, prin ceea ce ne oferă, ocupă un frumos și meritoriu loc în elita creatorilor de cultură, nu numai în zona noastră, ci și dincolo de hotarele țării. De remarcat este și faptul că domeniul creației în care se manifestă cere un important volum de muncă, o puternică capacitate de a concentra expresii și înțelesuri și cel mai important, capacitatea poetei de a se regăsi în multiple ipostaze ca ființă, ființare, om și artist în accepția filosofică a existenței.

Parcurgându-i confesiunile exprimate în versuri, îți dai ușor seama ce înseamnă să trăiești în împărăția cuvântului, a cărui sensibilitate exprimată capătă valența sublimului prin delicatețea expresiei; Literele nu numai / că sunt de genul feminin / dar au o delicatețe intrinsecă / o candoare zglobie / un șarm cu totul aparte / și-l au pe vino-ncoa / de aceea treptat ne îndrăgostim de ele / și le iubim întreaga viață (Stropi de iarbă verde, pag. 126).

Numai că la Vasilica Grigoraș cuvântul capătă valențe filosofice multiple pe care ni le dezvăluie progresiv, îmbrăcând haina înțelepciunii în oricare alcătuire l-am căuta, așa încât opera poetei, în ansamblul ei, poate fi considerată o apologie a cuvântului. Corneliu Botez, referindu-se la poezia lui Eminescu ca semnificație a încărcăturii filosofice, (Omagiu lui Mihail Eminescu. București: Socec, 1909), avea să afirme entuziasmat că „Eminescu este cel mai poet dintre cugetătorii români și cel mai cugetător dintre poeții noștri”. Păstrând proporțiile și contextualizând profunzimea meditației poetei, putem afirma că tenta filosofică transpare cu fiecare vers sau strofă, indiferent de tematica poeziei. Însăși Mariana Gurza constată, în prefața cărții O corabie la timp potrivit că, în poezia Vasilicăi Grigoraș ”tendința fiind ca poezia să fie filosofie, putând constata o filosofie a poeziei”.

Părerea noastră este că amprenta filosofică a poeziei este mult mai mult decât o tendință, este o realitate. Și nici nu este de mirare atâta timp cât poeta are o solidă pregătire filosofică, absolventă fiind a Facultății de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, iar abordările eseistice în domeniul filosofiei prin Reflecții filosofice (Thalia, 2015) și Petre Iosub – Un destin exemplar ( Thalia, 2008) au fost de bun augur în creația sa. În plus, abordările sale de început (membră a stafului Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui), în Fragmente de spiritualitate românească (Ed. Oscar Print, 2001), în care trece în revistă peste 400 de personalități cu contribuțiile lor în spațiul cultural vasluian, ca și în Izvoare nesecate, însemnări despre oameni și cărți (Iași : PIM, 2016), i-au oferit un orizont cultural deosebit de larg. Nici literatura pentru copii, sub formă de proză (Așa vreau eu, povestiri pentru copii. Oscar Print, 2012), sau în versuri (Raze de soare pentru Sara, versuri pentru copii. Oscar Print, 2012) nu este lipsită de importanță în evoluția poetei, pentru că nu este deloc simplu să pătrunzi în lumea mirifică a copiilor și să te faci înțeles.

Ceea ce constitue însă, o notă aparte în opera doamnei Vasilica Grigoraș, este abordarea cu un succes remarcabil a stilului nipon de versificație, ca formă scurtă, concentrată, extrem de sugestivă și sensibilă, care te face să rămâi pe gânduri, fermecat de subtilitatea expresiei în oricare din cele patru genuri pe care le practică; senryu (Starea vremii azi. PIM, 2016), tanka (Doar cu pana inimii.Iași: PIM, 2016), haiku (Ninge pe oglinda lunii. Iași: PIM, 2017), tanka și pentastihuri (Ochi în ochi cu luna : tanka și pentastihuri. Napier : Scripta manent, NZ, 2017) și ultima apariție, din nou sanryu, Zâmbete în silabe (Iași; PIM, 2020).

Adevărate demonstrații de măiestrie literară, pentru cei de altă cultură decât cea niponă, aceste genuri de poezie presupun în egală măsură talent, știința formei, subtilitate, umor fin și inteligent, toate cu o puternică conotație filosofică și sociologică, cu traducere evidentă în cotidian prin aluzii care se păstrează în limitele delicateței afective, fără să rănească sau să învenineze atmosfera.

Aici pare să-și aibă izvorul și poezia modernă pe care poeta Vasilica Grigoraș o practică, cu caracterul ei adânc meditativ, într-o melancolie nostalgică care exprimă cu o sensibilitate aparte, trăirile intime ale unei ființe cuprinsă, trup și suflet, când de zbuciumul realităților cotidiene, când de liniștea și pacea paradisiacă într-un periplu tematic atent urmărit și redat în versuri. Totul sfârșește într-o meditație a transcendentului către care converg toate câte omul le întâmpină în vremelnicia lui: Și înțeleg / că nu există timp / ci doar veșnicie (Nu există timp – O corabie la timp potrivit, pag. 10).

Este un zbucium permanent surprins cu sensibilitate și naturalețe în metafore meșteșugite, cu semnificații profunde, care creează impresia unei reinventări perpetui a ființei în ambientul său. Cele două volume de poezii; „O corabie la timp potrivit” (Iași: PIM, 2018) și „Stropi de toamnă verde” (Iași: PIM, 2020) acoperă cu asupra de măsură aceste paliere ale gândirii, trăirii și creației poetei.

Și nu în ultimul rând acest aspect se va regăsi și în creația inovativă pe care o încearcă poeta în Simple adorații, impresii de călătorii, haibun-uri (Iași: PIM, 2020), o formă de proză lirică, colorată și sublimată prin inserarea haiku-urilor și tristihurilor în stil nipon, încercare deosebit de bine primită de critica de specialitate.

Aflată pe un frumos trend ascendent, cu realizări care deja o plasează în ierarhia valorică a creației literare, dar și a multiculturalității și interculturalității, (vezi Odă prieteniei, jurnal de călătorie în Noua Zeelandă, Ed Oscar Print, 2015), avem convingerea că Vasilica Grigoraș are încă multe de spus. Și o va face, pentru că știe să o facă și încă frumos, în sensul generos și pur al frumosului estetic.

 

*Publicat în revista MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC, An VIII, Nr. 1, (29) ianuarie – martie 2022