PUSTIE-I GARA VIEȚII MELE
~*~
În toamna visurilor mele,
Te-aștept și-acum iubirea mea,
Să îmi cobori, precum o stea,
În gara timpurilor cele
Ce pentru noi au fost odată
Divinul Rai din pământesc,
Mult mai frumos ca cel ceresc,
Ce l-am crezut că nu se gată.
Azi trenuri vin în zi și noapte,
Își trag suflarea o clipită,
Apoi, ca vremea ce-i pripită
Se duc grăbite... mai departe.
Eu, te aștept înfiorat,
Să vii, în brațe să te strâng,
Să lăcrimez, să râd, să plâng,
Cum tot făcut-am altădat.
Și-apoi, în mutele-mi cuvinte
Ce vin din sufletu-mi curat,
Voi pune doru-adevărat
În dulci sătuturi, jurăminte,
Din inimă atunci pornite
Și stânse-n bob...de lăcrimat.
*
Pustie-i gara vieții mele,
Cu trenuri care-mi trec la rând,
De-un veac le tot petrec în gând
Cu toate visurile cele,
Că ai să vii ca-n vremi de-atunci,
Să ne plimbăm prin văi și lunci,
Să-ți pun în păru-ți flori betele,
Să împlinim în nopți cu stele,
Mereu a inimii..... porunci.
~*~
19.03.2022
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu