Miclău Ioan-Gepianu - PE DRUMURILE ARTEI

 

PE  DRUMURILE  ARTEI

 

~*~

Zbor cu gândul, roibul vieții

Cu aripile-aurite,

Și cu graiul omenesc,

Pelerini  pe drumul artei,

Precum  însăși Făt-Frumos

Prin  vremi aspre și străbune.

*

Din chiar zorii dimineții,

Sfântul Soare  cu-a lui raze felurite,

Învelind cu nestemate tot rotundul pământesc,

Auzii cum îmi soptește roibul meu orgolios,

Eu îl ascultam ce-mi spune;

Punea-n cetini a lui șoapte și în râuri susurânde,

Apoi înspre cer cu stele privea, frâul spumegând:

“Fii stăpân, să te ții bine, căci vom trece,

Prin păduri de-argint și aur, vezi pe drumuri cotituri,

Grămezi mari de nestemate, aur mult, iscoditor,

Nu gândi să le ai toate căci ești simplu muritor!

De vrei Arta cea frumoasă,

Cei a Duhului lucrare,

Zi întâi o Rugaciune,

Zi ajutămi mie Doamne,

Ia-ți pe umeri sfânta Cruce!

*

Grea ispită este Arta,

Duci pe dumuri grea povară,

Ea te frige și te arde,

Căci e focul din origini,

Suflul rechemării sacre,

Înspre muntele IUBIRII.

*

Ia-ți pe umeri sfânta Cruce,

Zi ajută-mi mie Doamne.

 

~*~

Miclău Ioan-Gepianu