REGE
ÎNTRE FILOSOFI ȘI FILOSOF ÎNTRE REGI
În galeria marilor personalități și în
panoplia valorilor spirituale răsărite în Moldova în ultimul sfert al secolului
al XVII-lea și începutul celui următor, Dimitrie Cantemir și opera lui ies
puternic în evidență. Oamenii de cultură au fost nu o dată înclinați să
vorbească despre acest caracter excepțional al fenomenului cantemirian. Dar, în
caracterizarea concepției cărturarului, pe lângă superlative, s-a ținut seama
de împrejurările particulare ale epocii și vieții sale. Gândirea și opera sa în
care s-a văzut pe bună dreptate întruchiparea prin excelență a sintezei între
Orient și Occident, realizată în acel moment în cultura românească, străbat
distanța de la scolastică și medievalism întârziat la umanism și la știința
europeană modernă. Domn al Moldovei (1693 şi 1710– 1711), cărturar, filosof,
etnograf, geograf, istoric, lingvist, muzicolog, scriitor și om politic. Un
spirit enciclopedic și primul orientalist român, Dimitrie Cantemir s-a născut,
după anumite izvoare în satul Silișteni de pe valea Elanului din ținutul
Fălciului, actuala comună Dimitrie Cantemir din Județul Vaslui; alte surse
susțin că Dimitrie Cantemir s-a născut la Iași, la 26 octombrie 1673, ca fiu al
domnitorului Constantin Cantemir și al celei de-a treia soții a acestuia, Ana
Bantaș, care descinde dintr-o familie domnească din Lăpușna. Din dorința și
ambiția de a fi un domn autoritar, de a statornici o monarhie ereditară în
Moldova și din ura și lupta contra marii boierimi, Dimitrie Cantemir și-a
„construit” o genealogie care-l face să descindă din cunoscutul han tătar
Tamerlan. Strămoșul său tătar a fost încetățenit în Moldova într-o epocă plină
de glorie, anume în vremea lui Ștefan cel Mare. Deși tatăl său era neștiutor de
carte, dorește ca fiii săi, Dimitrie și Antioh să se deprindă devreme cu
învățătura. În acest scop, în anul 1679, Constantin Cantemir îl angajează pe
învăţatul călugăr cretan, Irimia Cacavelas, cu studii făcute la Leipzig și
Viena, dascăl de limba greacă la Școala Domnească din Iași, autor al unor
scrieri originale și traduceri. Un cărturar foarte apreciat al timpului său,
rămâne în Iaşi până pe la sfârşitul anului 1700 ca dascăl pentru copiii
domnitorului. Familia Cantemir l-a prețuit foarte mult, iar bătrânul domn i-a
oferit o sală specială în care preda lecții beizadelelor. De la cărturarul
grec, Dumitrașcu (viitorul domn, dezmierdat în familie cu acest diminutiv) a
învăţat limbile greacă, slavonă și latină, iar în paralel cercetează asiduu şi
scrierile în limba română câte apăruseră până la acea dată. De la mama sa,
principele filosof a moștenit dragostea de carte, înclinația spre știință și
studiu și de la început s-a dovedit pasionat și dornic să însușească, să
acumuleze cât mai multe cunoștințe din varii domenii, deosebindu-se de fratele
său mai mare Antioh, despre care Ion Neculce scria: „cinsteș, chipeș, la minte
asedzat, giudecător drept […] nu era prea cărturar, numai nu era prostu”.1 La
15 ani, în 1688, a fost luat ostatic la Constantinopol, ca zălog al tatălui său
pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh devenit ulterior domn al
Moldovei. Aici a luat contact cu cele mai înalte medii culturale. A studiat la
Marea Şcoală sau Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol (aceeaşi unde
a învăţat şi Nicolae Milescu Spătarul). La studiile teologice se adaugă studii
despre cultura clasică greacă şi latină, filosofie, medicină, istorie şi
geografie. Limba de predare era greaca veche. Aici a luat cunoştinţă şi de
cultura arabo-turcească, de istorie, teologie, muzică, folclor, datini,
credinţă, intrând în legătură cu învăţaţii turci şi deprinzând limbile turcă,
persană şi arabă. De la „grămăticul” (1 Ion Neculce, Letopisețul Țării
Moldovei, București, ESPLA, 1963, p. 144.) Iecomi, Dimitrie a învățat
elemente de filosofie, de la marele dragoman al Porții, Alexandru Mavrocordat
obține cunoștințe de filosofie, teologie, fizică și medicină. Cu Vlăsie,
Antontoniu și Spandoni învață filosofia lui Aristotel, pe care o va combate mai
târziu. De la Hrissant Nottara, viitor patriarh al Ierusalimului, de la Ilie
Miniat, episcop de Mesina și Mitrofan Verodiaconul, autor peste ani a unei
cronici muntene, învață multe alte discipline. Cărturarul moldovean studiază cu
aceeași sârguință și cultura musulmană. Aprofundează și învață temeinic limba
greacă, alături de alte limbi orientale. După trei ani de ședere ca ostatic la
turci, în 1691 Dumitrașcu se reîntoarce în Moldova și rămâne la Curtea Domnească
din Iași, iar un an mai târziu merge cu tatăl său la Soroca pe Nistru, unde se
dădea o luptă între turci și poloni. Când Dimitrie împlinește două decenii de
existență, tatăl se stinge din viață cu dorința de a avea ca urmaș pe fiul mai
mic, care nu rezistă decât trei săptămâni (19 martie–8 aprilie 1693) pe tronul
Moldovei, fiind de[1]tronat
de Constantin Duca. De acum încep peregrinările cărturarului și astfel parcurge
o perioadă de pribegie. Se întoarce la Constantinopol pentru a-şi continua
studiile, stând la Istanbul, cu unele întreruperi, aproximativ 17 ani,
câştigând încrederea otomanilor. Cu prilejul unui război turco-austriac a
efectuat o călătorie în Europa Centrală, ajungând şi în Banat, la Timişoara. A
avut astfel ocazia de a se convinge de unitatea lingvistică a poporului român.
În jurul anilor 1700 revine în Moldova, la Iași, chemat de fratele său
Antioh-Vodă, care îşi însuşise întreaga moştenire, lăsându-și fratele mezin
într-o „jenă financiară”, de fapt o reală situaţie materială precară. În
același an, Dimitrie se căsătoreşte cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra,
care i-a dăruit şase copii (patru băieţi: Matei, Constantin, Şerban şi Antioh
şi două fete: Maria şi Smaragda). Deși tânăr, Cantemir Dumitrașcu era o
personalitate matură, destoinică, formată printr-o cultură enciclopedică.
Marele cărturar umanist este autorul unor opere de importanţă epocală. Prima
lucrare de tinereţe, Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul
sufletului cu trupul este rodul unei bogate instrucţii dobândite de la Irimia
Cacavelas şi în mediul Înaltei Şcoli a Patrirahiei din Constantinopol. A fost
scrisă în română şi greacă și tipărită la Iași, în 1698. Această operă este
prima scriere românească de teozofie și morală creștină, alcătuită sub
îndrumarea lui Cacavelas, care elogiază opera elevului său într-un stil
retoric, socotind-o minunată: „împodobită cu ritoricesc meșteșug”. În această
lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură și conştiinţă.
Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte
vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii
spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte
filosofice şi să alcătuiască o terminologie filosofică. Divanul... reprezintă
primul tratat de filosofie morală în cultura română şi totodată prima afirmare
a crezului umanist al lui Dimitrie Cantemir. În 1700 scrie în limba latină
Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago (Imaginea de nedescris a ştiinţei
sacrosancte). Pe lângă problemele existenței, în această lucrare filosofică
abordează și teoria cunoaşterii, susţinând că originea cunoaşterii, nu este
nici în raţiune, nici în simţuri, ci în relaţia cu divinitatea. Încearcă să
integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi
religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Această scri ere
atestă interesul deosebit pe care-l manifesta Cantemir pentru astrologie şi
ştiinţele oculte, sacre, specifice multor reprezentații ai Renaşterii europene.
Scrisă la Constantinopol, din păcate n-a avut soarta pe care o merita. A căzut
pradă uitării mai bine de un secol și jumătate, zăcând îngropată în arhivele Rusiei.
A fost redescoperită într-un moment de entuziasm al națiunii române (cucerirea
independenței) și, abia după încă o jumătate de secol a reintrat în circulație,
cu multe imperfecțiuni de editare și interpretări eronate, tradusă în limba
română de N. Locusteanu în 1928. Cu toate acestea, rămâne și se impune ca o
lucrare valoroasă, fundamentală pentru gândirea românească. Opera Prescurtare a
sistemului logii generale este scrisă îa anul 1701 în limba latină cu titlul
Compendiolum universae logices institutionis. Este un manual cu definiţii
sobre, desti[1]nat
studiului celui care se iniţiază în domeniul logicii. Se găseşte în manuscris
la Moscova şi o reproducere la Biblioteca Academiei Române. La Constantinopol,
între 1703–1705 scrie în limba română Istoria ieroglifică. Este considerată
prima încercare de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta pentru
domnie dintre partidele boiereşti din ţările române. Această luptă alegorică se
reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de
Inorog şi Corb. Scrierea Istoria ieroglifică este oglinda propriilor
frământări, dar și ale epocii în care boierii și domnii apar sub măștile
sălbăticiunilor din pustiuri. Într-un scenariu fabular sunt prezentate luptele
politice acerbe dintre boierii munteni şi moldoveni pentru ocuparea tronurilor
celor două ţări. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă
influenţa poeziei populare. În anul 1710 are loc o cotitură hotărâtoare în viața
principelui-filosof. A fost readus pe scaunul Moldovei, dar nu era deloc
devotat turcilor. Acum i se deschide un câmp fertil pentru aplicarea în
practică a ideilor sale progresiste și înțelepte. Pentru a-și consolida poziția
și pentru a pune în practică o politică antiotomană, Cantemir se sprijină pe
Rusia vecină a lui Petru I. La 30 mai 1711, domnitorul adresează populației
prima proclamație în care spunea că Poarta se face vinovată de jefuirea și
nedreptatea existentă în țară. Oștile rusești și moldovene se îndreaptă spre
Stănileștii Vasluiului. Aici, lupta a durat trei zile, fiind nimicitoare pentru
ambele părți beligerante. După înfrângerea de la Stănilești, principele
moldovean, împreună cu oștenii săi și câțiva boieri, după ce și-a luat cu el și
familia care rămăsese la Iași a trecut în Rusia, în urma țarului și a pierdut
pentru totdeauna domnia. Tot restul vieții, Dimitrie Cantemir avea să-l
petreacă în Rusia. De la venirea sa pe pământul Rusiei, Dimitrie Cantemir a dus
mai departe fără răgaz activitatea sa de cărturar, dar principala contribuție
directă în folosul Rusiei și al țarului ei este participarea sa activă la
războiul dus de Petru I în Caucaz, în 1722. Una dintre cele mai semnificative
lucrări ale lui Dimitrie Cantemir este Descriptio Moldaviae (Descrierea
Moldovei), scrisă în limba latină, în prima parte a şederii sale în Rusia
(1714–1716), la cererea Academiei de Știinţe din Berlin şi reprezintă cea
dintâi scriere cu caracter ştiinţific din istoria culturii româneşti. A rămas
în manuscris şi a fost tradusă mai târziu în germană și română. Lucrarea
cuprinde trei părţi. Prima parte este consacrată descrierii geografice a
Moldovei, a munţilor, a apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat
prima hartă a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele
ţării de-a lungul timpului. În partea a doua a lucrării este înfăţişată
organizarea politică şi administrativă a ţării. A făcut referiri detaliate la
forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile
prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi,
înmormântări. În ultima parte a lucrării, există informaţii despre graiul
moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, după
pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă era alcătuită din limba
romanilor, apoi înlocuite cu cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu
numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru
observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul
cărturar român care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi
folclorul. Viaţa lui Constantin Cantemir, zis cel bătrân, domnul Moldovei (Vita
Constantini Cantemyrii, cognomento senis, Molddaviae principis) este o cronică
a Moldovei, în care figura centrală este tatăl său. Originalul lucrării nu s-a
păstrat, ci doar o prelucrare făcută în limba rusă şi latină, tipărită la
Moscova, în 1783. În cartea Evenimentele Cantacuzinilor şi Brâncovenilor,
scrisă în limba „moldavă”, apoi tradusă în rusă, germană, greacă, Cantemir voia
să atragă atenţia că doar el merita tronul, chiar şi în Ţara Românească.
Istoria Imperiului Otoman, redactată în limba latină, Incrementa atque
decrementa aulae othomanicae (Istoria creşterii şi descreşterii curţii
otomane), a fost scrisă între 1714 şi 1716. Cantemir o intitulase Istoria
pentru creşterea şi descreşterea Curţii aliosmăneşti. Este tradusă în
principalele limbi occidentale (engleză, franceză, germană), limba rusă, limba
română ş.a., fiind principalul izvor de informare despre istoria turcilor care
i-a adus lui Cantemir faima de istoric european. Cartea are două părţi în care,
Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele
care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor
popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Lucrarea Hronicul vechimii
romano-moldovlahilor, a cărei primă versiune a fost Historia Moldo-Vlachica,
scrisă în română (1719–1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la
descălecare. Susţine ideea cronicarilor de origine comună a tuturor românilor
şi de continuitate a poporului român în Dacia. Pentru scrierea acestei lucrări,
Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile
latină, greacă, polonă şi rusă. În 1722 scrie Sistemul sau întocmirea religiei
muhomme[1]dane,
în limba latină şi tradusă în rusă şi română, tipărită din porunca ţarului
Petru I. Această carte, alături de Istoria Imperiului otoman, îl situează pe
Cantemir printre marii orientalişti, conţinând date preţioase despre istoria,
ştiinţele naturii, religia, magia, ereziile, educaţia, ospitalitatea, datinile,
obiceiurile şi sărbătorile popoarelor musulmane. Monarchiarum physica
examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor) este manuscrisul unei lucrări
filosofice scrisă în limba latină şi înmânată ţarului cu ocazia pronunţării
panegiricului de către fiul său Şerban. În limba turcă scrie Cartea ştiinţei
muzicii (Kitab-i-musiki), una dintre primele lucrări ale savantului domnitor,
concepută în perioada vieţii acestuia la Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu
aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie
importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica
bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitorii otomani, cuprinzând
ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor
şi gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii,
concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoţit de o culegere de
melodii a diverselor compoziţii, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii.
Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a
Turciei ca fondator al muzicii laice şi cunoscător al celei religioase sub
numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir). Dimitrie Cantemir primeşte diploma
de membru al Academiei de Știinţe din Berlin, în care se sublinia deosebita
preţuire a domnitorului moldovean, „prea seninul şi înălţatul Dimitrie
Cantemir, principe al imperiului rusesc şi domn ereditar al Moldovei, printr-o
pildă pe cât de demnă de laudă, pe atât de rară şi-a închinat numele ilustru
cercetărilor ştiinţifice şi prin adeziunea la societatea noastră a dobândit o
strălucire şi o podoabă unică. Recunoaştem cu veneraţie bunăvoinţa principelui
faţă de noi şi faţă de studiile noastre”. Elocvent pentru cunoașterea și
admirabila apreciere a lui Dimitrie Cantemir de către Academia din Berlin,
condusă de filosoful Gottfried Wilhelm von Leibniz (unul din întemeietorii
iluminismului german și important continuator al cartezianismului) este
prezentarera atmosferei în care a fost primit marele cărturar și ilustrul
erudit român în prestigioasa Academie berlineză: „La o ședință a Academiei din
Berlin, din 11 iulie 1714, urmau să fie aleși câțiva noi membri. – Propun ca
membru de onoare al Academiei noastre să fie ales învățatul Demetrius Cantemir,
a deschis ședința filozoful Leibniz. – Pentru care merite, baron Leibniz?! –
După părerea mea, la ora actuală Demetrius Cantemir e unul din cei mai de seamă
învățați din lume. A scris multe și felurite cărți, între care o istorie a
turcilor. A compus cărți de filozofie. E un foarte bun matematician. A inventat
un aparat pentru calcule la Moscova, unde se află acum. Turcii îl socot cel mai
mare compozitor al lor. Mai cunoaște, domnilor, zece limbi. Scrie în limbile
latină, greacă, turcă, rusă, română. – Și cine e acest Cantemir. E un neamț? –
E un moldovean. – De unde? – Din Moldova. – Propun să fie pus la vot numele
lui. Toți academicienii au votat unanim pentru Dimitrie Cantemir membru de
onoare al ei, l-a numit în diploma pe care i-a trimis-o «rege între filozofi și
filozof între regi» – calificativ pe care fostul domn al Moldovei l-a purtat cu
mândrie toată viața. Avea abia 24 ani și trecea de pe atunci drept un mare
savant”, ne spune cronicarul moldovean Ion Neculce. Cantemir a fost apreciat de
Academia de Știinţe din Berlin nu numai în timpul vieţii sale, ci şi după
moarte, lucrările sale fiind citate în diferite reviste de specialitate şi
traducându-i-se principalele lucrări în limba germană: Incrementa atque
decremjenta aulae othomanicae, Hamburg (1745) şi Descriptio Moldaviae, Hamburg
(1771). Primul academician român, cunoscut în cercuri din ce în ce mai largi în
Rusia, ca şi în lumea ştiinţifică europeană, în 1721 este chemat la Petersburg
devenind sfetnicul şi colaboratorul ţarului în cârmuirea Rusiei. Astfel a
intrat în micul număr de demnitari, care împreună cu ţarul au iniţiat reformele
sociale, administrative şi militare din Rusia acelei vremi. În fruntea
Senatului, propune acestuia, la sfârşitul anului 1721, acordarea lui Petru I a
Marelui titlu de „Tatăl patriei, împărat al tuturor Rusiilor”. Acest titlu
permitea prezenţa Rusiei în Europa ca putere egală cu cea mai mare împărăţie a
vremii de pe continent. Ultima manifestare politică a domnitorului moldovean a
fost participarea sa la Campania lui Petru cel Mare în Caucazia, în anul 1722.
În timpul acestei campanii, diabetul de care suferea se agravează şi este
nevoit să se întoarcă la moşia sa de lângă Moscova. Se stinge din viață la 21
august 1723, în Dmitrovsk (Dimitrievka), la numai 49 de ani. Este înmormântat
cu simplitatea dorită la Moscova, în biserica zidită de el în curtea mănăstirii
greceşti, alături de cei dragi: prima soţie Casandra, fiica sa Smaragda, fiica
sa Maria (moartă mai târziu în 1757). Astfel s-a încheiat viaţa uneia dintre
cele mai mari personalităţi ale culturii şi spiritualităţii româneşti de la
hotarul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. În 1935, în condiţiile în care
între România şi fosta Uniune Sovietică s-au stabilit relaţii diplomatice,
osemintele distinsului om politic şi ilustru cărturar, Dimitrie Cantemir au
fost aduse în ţară şi înhumate la biserica Mănăstirii Trei Ierarhi din Iaşi.
Dimitrie Cantemir rămâne pentru totdeauna în conștiința umanității, Domn
luminat și devotat țării Moldovei în două rânduri, spirit enciclopedic, mare
cărturar al umanismului românesc și primul orientalist român, filosof,
etnograf, geograf, istoric, antropolog, scriitor, cartograf, lingvist, muzicolog,
compozitor. Prin prodigioasa lui activitate, reprezintă în cultura românească
un moment hotărâtor în evoluţia spre lumea modernă. A fost un deschizător de
drumuri în multiple domenii de creaţie, un spirit care respiră atmosfera
intelectuală a Europei. Dimitrie Cantemir este cel mai de seamă gânditor
umanist român şi totodată autor al primelor scrieri filosofice originale
româneşti. Este figura luminoasă din perioada feudală a literaturii române şi
rămâne un precursor al gândirii ştiinţifice moderne prin scrierile sale, simbol
al umanităţii în ascensiune spre lumină şi progres. Concepţia despre lume a lui
D. Cantemir a cunoscut de-a lungul vieţii cărturarului o evoluţie în direcţia
accentuării tendinţelor laice şi raţionalis[1]te. Lucrările sale de
tinereţe, deşi plătesc tribut teologiei şi scolasticii, mărturisesc despre
contactul autorului lor cu ştiinţa şi filosofia Renaşterii şi cu raţionalismul
aristotelic. Referindu-se la locul şi importanţa lui Dimitrie Cantemir în
cultura românească, George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă
europeană, voievod moldovean, academi[1]cian
berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru”, iar Zoe
Dumitrescu-Buşulenga afirma: „Cantemir a fixat un tip de intelectual
plurivalent. Nota originală pe care o aduce Cantemir în epoca sa este cutezenţa
intelectuală.” Recunoscându-i erudiția și multilateralitatea, turcii au
transformat palatul din Istanbul în care a locuit Domnitorul moldovean timp de
22 de ani în muzeu, iar un parc istanbulian îi poartă numele. S-a bucurat de
vădită apreciere și în Rusia, mărturisire a istoricului rus Dmitri
Bantâș-Kamenskii în Dicționarul oamenilor însemnați ai țării rusești (Moscova,
1836, vol. III). În opinia acestuia, Dimitrie Cantemir era „cel mai învățat
bărbat în Rusia din timpurile lui Petru cel Mare. Cunoștințele lui vaste în
limbile persană, arabă și turcă, veselia desăvârșită în conduită și convorbiri
i-au atras iubirea tuturor societăților a căror podoabă a fost”
Vasilica Grigoraș - Evoluția ideilor
filosofice la Dimitrie Cantemir
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu