RĂMAS DATOR
~*~
M-am întrebat adesea
întristat,
Cât încă de pe-aicea n-am plecat,
Cu câte încă ți-am rămas dator
Dacă mă duc din lume și-am să mor?
Cu încă multe care nu ți-am spus,
Dar am să-ți spun când fi-vom colo sus,
Și când cu drag atunci ne-om aminti
De clipa cea din fiecare zi,
În care-am fost odată împreună
Și cu mult drag ținutu-ne-am de mână,
Prin crânguri mirosind a primăveri,
Prin lunci ce se topeau în calde veri,
Prin codri foșnitori a lungă toamnă
Când strânsu-te-am în brațele-mi codană,
Ca să îți dau cu patimă și foc
Săruturi purtătoare de noroc.
Mai am să-ți spun, noi încă jurăminte
Ce-or fi mereu din inimă pornite,
Să ne legăm și-n cer când o să fim
Plecați pe lungul drum, să veșnicim.
Dotor am mai rămas să-mi cer iertare
Că mai iubit cu dor și-nfiorare,
C-ai pus în mine miere și divin
Și sufletul făcutu-mi-l-ai plin
De câte încă Raiul din ceresc
Îl are-n lutul ăsta, pământesc,
Făcând să fim a cerului minune,
Sub umbra lui uitați afar’din lume.
Acum ni-i viața dusă spre apus,
Noi, retrăim cuvinte ce ne-am spus
Cândva demult în cuibul ăst’ de lume,
Când toate-au fost clipe lungi, nebune,
Când picurați cu vise și simțiri
Trăi-am arzând dorințe-n fericiri,
Fără să știm cel timp să-l prețuim
Că-i aur preacurat, dar e puțin.
Pe toate câte fost-au cea trăire,
Eu am să pun o lacrimă târzie
Și-o rugă preacurată de iertare
Să-i fac la suflet dulce alinare,
Că s-a-ndulcit și el cu o iubire,
Ce o va duce mâine-n veșnicire.
Tu iartă-mă de astea nu ți-am spus
În timpul ce de-atuncea s-a tot scurs,
Dar nu-i târziu, că-n ultima-mi clipită,
Le-oi spune toate-n gând....dulce iubită.
~*~
27.03.2022
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu