Ucraina
- Revenirea propagandei de război
Thierry
Meyssan, jurnalist francez
27
Martie 2022
Manipularea prin mass-media mercenară este
arma teribilă cu care cetățenii României sunt atacați 24 de ore din 24.
Rezultatul ? Derutarea generală prin omisiunea adevărului, prin deformarea
Matrixului secolului al XX-lea și să conștientizăm că, așa cum se exprimă
jurnalistul Thierry Meyssan în articolul pe care vi-l propunen pentru lectură :
„Din războaiele anterioare ar fi trebuit să învățăm că prima victimă este
întotdeauna adevărul”. Citiți și veți afla unele „detalii” despre care, în
„România educată” nu se vorbește nici în șoaptă. Vă avertizăm că ceea ce veți
citi diferă de imaginea prezentată la TV. Fiecare este liber să tragă
concluziile pe care le consideră convingătoare pentru a fi cât mai aproape de
„prima victimă a războaielor”! (Redacția
ART-EMIS)
Revoltată de războiul din Ucraina, opinia
publică occidentală se mobilizează pentru a-i ajuta pe ucrainenii care fug din
țara lor. Occidentalii consideră că este evident că dictatorul Putin nu susține
noua democrație ucraineană. Ca și în războaiele anterioare, ni se spune din
nou că „ceilalți” sunt „băieții răi” și că noi - în Occident - suntem
„băieții buni”. Dar în Occident lumea este păcălită de propaganda de război
doar pentru că uită ce s-a întâmplat deja, ce au văzut înainte în conflictele
anterioare și pentru că nu știu absolut nimic despre Ucraina. Prin urmare,
trebuie să începem de la zero.
Cine
a început?
Ca atunci când copiii se bat în curtea
școlii, ar trebui să ne întrebăm cine a început lupta. Dar nu există fotografii
cu asta. În urmă cu opt ani, Statele Unite au organizat o schimbare de regim la
Kiev cu cooperarea unor grupuri armate mici. Membrii acestor mici grupuri pretind
că sunt „naționaliști”, dar nu în sensul pe care îl dăm cuvântului respectiv în
Occident (Definiția naționalismului „« Naționalism » este doctrina iubirii de
patrie” - a fost făcută publică pentru prima dată în istorie în Franța, în anul
1882 - n.r.). „Naționaliștii” ucraineni pretind că sunt ucraineni „adevărați”,
de origine scandinavă sau proto-germanică, și nu slavi ca rușii.
Ei îmbrățișează ideile lui Stepan Bandera
(1909-1959)[1], șeful colaboratorilor ucraineni ai naziștilor - unii francezi
l-ar considera putea considera un Philippe Petain al ucrainenilor -, dar
Bandera este mai degrabă echivalentul lui Joseph Darnand, ministru de Interne
al regimului colaboraționist Vichy, fondator al Miliției Franceze, care a fost
ulterior încorporată în divizia „Carol cel Mare” a „Waffen SS”. Ucrainenii care
s-au considerat întotdeauna a fi de origine scandinavă și proto-germanică,
precum și de origine slavă, numesc în mod firesc aceste mici grupuri
„neonaziști”.
Într-o țară precum Franța, cuvântul „nazist”
este o insultă care este adesea folosită cu ușurință. Dar, din punct de vedere
istoric, naziștii au constituit o mișcare care apăra o viziune rasială asupra
umanității pentru a justifica existența imperiilor coloniale. Conform acestei
viziuni asupra lumii, oamenii aparțin unor „rase” diferite – astăzi ar fi mai
bine să spunem „specii” diferite. Prin urmare, bărbații și femeile de „rase”
diferite nu pot procrea, precum măgarii și caii, din a căror încrucișare
rezultă catâri, în general sterili. Acesta este motivul pentru care naziștii au
interzis căsătoriile interrasiale. Au urmat o logică conform căreia dacă suntem
de rase diferite, anumite rase sunt superioare altora, ceea ce „explica”
dominația occidentală asupra popoarelor colonizate.
În anii 1930, această ideologie era
considerată o „știință” și era predată în universități, în special în Statele
Unite, în țările scandinave și în Germania. Oameni de știință importanți au
apărat acea „știință”. De exemplu,
Konrad Lorenz (Premiul Nobel pentru Medicină în 1973) a fost un nazist fervent
și a scris că, pentru a păstra rasa, homosexualii trebuiau extirpați în masă,
ca un chirurg care extirpă o tumoare, pentru a preveni amestecul moștenii lor
genetice cu cea a altor rase. Acei oameni de știință au fost la fel de serioși
ca și cei care au anunțat recent apocalipsa cu epidemia de Covid-19. Erau
considerați „oameni de știință”, dar concluziile și obiectivele lor nu erau
rezonabile. Rusia modernă a fost construită pe memoria a ceea ce rușii numesc
„Marele Război pentru Apărarea Patriei”, ceea ce occidentalii numesc „Al Doilea
Război Mondial”. Acest conflict nu are aceeași semnificație pentru ruși ca
pentru națiunile din Occident. Să vedem de ce.
Într-o țară ca Franța, deși a fost ocupată
de naziști, războiul a durat doar câteva luni de zile și francezii au crezut
rapid în victoria nazistă și au optat pentru colaborare. Începând cu 1940,
francezii au văzut că naziștii și regimul de la Vichy, condus de Philippe
Petain, arestează 66.000 persoane, majoritatea pentru „terorism”, adică pentru
participarea la Rezistența împotriva ocupației naziste. Apoi, începând din
1942, francezii au asistat la arestarea a 76.000 evrei și deportarea lor în Est
- de fapt au fost trimiși în lagăre de concentrare - pentru că erau o „rasă
inferioară”.
Dar în Uniunea Sovietică, naziștii nu au
arestat pe nimeni pentru că scopul lor era să extermine sau să înrobească toți
slavii în decurs de 30 de ani pentru a „curăța” „spațiul de locuit” în care
aveau să construiască noul imperiu colonial prevăzut în „Generalplan Ost”. De
aceea, U.R.S.S. a fost nevoită să plângă moartea a 27 de milioane de oameni.
Concluzie: în memoria colectivă rusă, naziștii reprezintă un pericol
existențial. Nu însă și pentru occidentali.
Cei care au ajuns la putere la Kiev ca
urmare a putsch-ului din Piața „Maidan” nu s-au declarat „naziști”, ci
„naționaliști”… precum Stepan Bandera, care nici nu s-a autoproclamat „nazist”,
ci mai degrabă „naționalist” dar a participat la exterminarea slavilor și a
evreilor. Noul regim de la Kiev l-a descris pe președintele înlăturat drept
„pro-rus”, ceea ce de fapt era fals și au interzis tot ce ține de cultura
slavă, în special limba rusă.
Majoritatea ucrainenilor sunt bilingvi,
vorbesc atât rusă, cât și ucraineană, iar noul regim a interzis la jumătate din
populație să-și vorbească limba în școli și în administrație. Populația din
Donbass, cu un număr mare de vorbitori de limbă rusă, s-a revoltat. Dar
minoritatea vorbitoare de limba maghiară, care a primit educație în propria
limbă și, de altfel, a avut sprijinul oficial al Ungariei, s-a revoltat și ea. Ucrainenii din Donbass au cerut ca
raioanelor Donețk și Lugansk să li se acorde un statut autonom care să le
permită să vorbească și să predea limba lor (rusă). Acele spații administrative
(numite oblast) s-au autoproclamat republici, ceea ce nu însemna că vor
independența, ei doar pretindeau autonomie administrativă, precum fostele
republici ale Uniunii Sovietice sau… actuala Republică California din Statele
Unite.
În 2014, președintele francez de atunci
Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel au adus noul regim de la
Kiev la masa cu reprezentanții Donbass și au negociat acordurile de la Minsk.
Franța, Germania și Rusia sunt garanții implementării acestor acorduri.
Kievul a refuzat întotdeauna să aplice
Acordurile de la Minsk, în ciuda faptului că le-a semnat. În loc să le aplice,
Kievul a înarmat miliții „naționaliste” și le-a trimis la granițele Donbasului
pentru a-și dezvălui acolo ura împotriva populațiilor de origine rusă. Așa că
toți extremiștii occidentali au trecut prin Donbass pentru a exersa „tragerea
în rus”. Potrivit Kievului, acești paramilitari au numărat luna trecută
102.000, ei reprezintă o treime din armata ucraineană și sunt integrați în
Apărarea Teritorială. Tot conform Kievului, încă 66.000 de „naționaliști”
străini din toată lumea au sosit în Ucraina ca întăriri, de la începutul
operațiunii militare ruse.
În cei 8 ani de la semnarea Acordurilor de
la Minsk, paramilitarii „naționaliști” au ucis 14.000 persoane în Donbass, tot
conform Kievului. Rusia a condus propria anchetă și a numărat nu numai morții,
ci și răniții grav. Și a găsit 22.000 de victime. Abordând problema,
președintele Putin a vorbit despre „genocid”, nu în sensul distrugerii unui
popor, ci în sensul juridic al infracțiunii care este săvârșită, din ordinul
autorităților, împotriva unui grup etnic. Dar asta încă nu este tot. La 1 iulie
2021, președintele Zelensky - același care a înarmat paramilitarii
„naționaliști” și a refuzat să aplice Acordurile de la Minsk - a promulgat
Legea nr. 38 privind popoarele autohtone[2]. Această lege le garantează
tătarilor și evreilor karaiți (evrei care nu recunosc Talmudul) exercitarea
drepturilor lor, cum ar fi dreptul de a vorbi propria lor limbă, dar nu recunoaște
aceste drepturi slavilor (nici românilor din nordul Bucovinei, Bugeac și
Ținutul Herța, abandonați de conducerea statului român - n.r.). Slavii… nu
există, nu există nicio lege care să-i protejeze, sunt „Untermenschen”, adică
„suboameni” sau „subumani”.
Este prima dată în 77 de ani când o țară
de pe continentul european adoptă o lege rasială. Dumneavoastră, dragi
cititori, poate vă gândiți că există multe organizații dedicate apărării
drepturilor omului și că aceste organizații cu siguranță au protestat. Nu! Asta
nu s-a întâmplat. A fost o mare tăcere. Ei bine, de fapt nu totul a fost tăcut
pentru că „filosoful” francez Bernard-Henri Levy a aplaudat acea lege.
De
ce să apelezi la război?
Prejudecata denaturează interpretarea
faptelor, mai ales în republicile baltice și în alte țări care au trăit sub
„doctrina Brejnev”. Aceste popoare îi văd pe rușii de astăzi ca moștenitori ai
sovieticilor. Dar principalii lideri sovietici nu erau ruși: Iosif Stalin era
georgian, Nikita Hrușciov era ucrainean… inclusiv Leonid Brejnev era tot
ucrainean!
Când regiunile Donețk și Lugansk erau
ucrainene, masacrul împotriva locuitorilor lor era exclusiv o problemă
ucraineană. Nimeni nu era autorizat să-i protejeze. Cu toate acestea, prin
semnarea Acordurilor de la Minsk și prin transmiterea acestor documente către
Consiliul de Securitate al O.N.U. spre aprobare, Franța și Germania și-au
asumat responsabilitatea pentru a pune capăt masacrului. Dar nu au făcut-o.
Natura problemei s-a schimbat când, pe 21 februarie 2022, Rusia a recunoscut
independența celor două republici Donbass. Masacrul împotriva populațiilor
acestor republici a încetat atunci să fie o problemă internă ucraineană și a
devenit o problemă internațională.
Pe 23 februarie, Consiliul de Securitate
al O.N.U. s-a reunit din nou - în timp ce forțele ruse se pregăteau să
intervină. La acea ședință a Consiliului de Securitate, secretarul general al
O.N.U., Antonio Guterres, nu a putut contesta legitimitatea recunoașterii de
către Rusia a republicilor Donbass și nici legitimitatea intervenției militare
ruse împotriva neonaziștilor și s-a limitat la a cere Rusiei să dea păcii încă
o șansă[3].
Dreptul internațional urmărește să evite
războiul, dar nu îl interzice. Și, din moment ce acea ședință a Consiliului de
Securitate nu a produs niciun rezultat concret, Rusia era în dreptul său de a
veni în ajutorul populațiilor din Donbass masacrate de neo-naziști. Și asta a
făcut a doua zi, 24 februarie. Președintele Vladimir Putin, care așteptase
deja 8 ani, nu a putut continua să amâne chestiunea, nu doar pentru că lumea
deja murea zilnic, ci și pentru că armata ucraineană pregătea un mare masacru
pentru 8 martie[4]. Și, de asemenea, pentru că, în conformitate cu legea
rusă, președintele Federației Ruse este personal responsabil pentru viața
concetățenilor săi. În așteptarea unui posibil exod, marea majoritate a
locuitorilor din Donbass au dobândit cetățenia rusă în ultimii ani.
Exodul
a două milioane de ucraineni
Ca în toate războaiele N.A.T.O., vedem
acum cum populația fuge de conflict. Pentru o țară precum Franța, acest lucru
amintește de exodul din 1940 în fața avansării trupelor germane. Este un
fenomen de panică colectivă. În 1940, francezii credeau că Wehrmacht-ul urma să
comită violuri în masă, așa cum fuseseră atribuite anterior trupelor germane la
începutul Primului Război Mondial. Dar soldații germani care au invadat Franța
în 1940 au fost disciplinați și nu au comis asemenea violențe. În cele din
urmă, fuga civililor francezi a fost nejustificată și motivată exclusiv de
frică.
În vremea noastră, N.A.T.O. a dezvoltat,
de la războiul din Kosovo, conceptul ingineriei mișcărilor în masă a
populației[5]. De exemplu, în 1999, C.I.A. a orchestrat deplasarea - în doar
trei zile - a peste 290.000 de kosovari din Serbia în Macedonia. Dacă tu, dragă
cititor, ai peste 30 de ani, probabil că-ți amintești de videoclipurile
înfiorătoare ale acelor rânduri lungi de persoane care se deplasau pe jos pe
zeci de kilometri de-a lungul căilor ferate. Obiectivul a fost să ne facă să
credem că guvernul lui Slobodan Milošević a declanșat represiunea etnică,
justificând astfel războiul pe care puterile occidentale doreau să-l
declanșeze. În realitate, kosovarii nu știau de ce fug, dar credeau că
mărșăluiesc spre un viitor mai bun. În Siria, vă amintiți cu siguranță exodul
populațiilor siriene, scopul a fost să debiliteze țara privând-o de populația
sa. Acum, în cazul Ucrainei, ceea ce se caută este să te atingă la coarda
sensibilă arătându-ți femei și copii care fug, dar fără ca bărbații să plece,
pentru că trebuie să lupte împotriva rușilor.
Întotdeauna este vorba despre manipularea
emoțiilor noastre. Dar faptul că kosovarii, sirienii sau ucrainenii suferă nu
înseamnă că au dreptate. Uniunea Europeană acceptă toți refugiații ucraineni.
Toate țările din zona Schengen acceptă toate persoanele care se prezintă ca
fugari din războiul din Ucraina. Potrivit administrației germane, aproximativ
25% (un sfert) din toți acei „refugiați” care jură că provin din Ucraina… nu au
pașapoarte ucrainene, ci pașapoarte algeriene, din Belarus, indiene, marocane,
nigeriene sau uzbece, persoane care evident că încearcă să profite de ușa
deschisă pentru a trece legal granițele Uniunii Europene. Nimeni nu verifică
dacă au fost de fapt înainte în Ucraina. Pentru șefii companiilor germane este
vorba de o regularizare ascunsă a unei mase mari de forță de muncă ieftină.
În Occident, ar trebui să ne întrebăm de
ce poporul ucrainean nu își exprimă masiv sprijinul pentru guvernul
președintelui Zelensky. În timpul războiului din Kosovo, populația din Belgrad
s-a adunat zile și nopți pe podurile orașului lor pentru a împiedica N.A.T.O.
să le bombardeze. În mijlocul războiului împotriva Libiei, milioane de persoane
s-au adunat la Tripoli pentru a-și exprima sprijinul pentru Muammar el-Kadhafi.
În timpul agresiunii împotriva Siriei, un milion de persoane s-au adunat la
Damasc în sprijinul președintelui Bashar al-Assad.
Nu s-a văzut așa ceva în Ucraina.
Dimpotrivă, ei ne spun că patrulele Apărării Teritoriale sunt angajate pe
strazi în căutarea „sabotorilor ruși”… chiar și atunci când O.S.C.E. a raportat
că încă nu era nici măcar un soldat rus în Ucraina, înainte de începerea
operațiunii militare. Impactul imaginilor: videoclipul presupusului atac
împotriva centralei nucleare din Zaporizhia, unde în realitate nu se vede
niciun impact sau împușcătură asupra centralei în sine.
Din
războaiele anterioare ar fi trebuit să învățăm că prima victimă este
întotdeauna adevărul.
De la războiul din Kosovo, N.A.T.O. s-a
specializat în propaganda de război. La acel moment, purtătorul de cuvânt al
alianței de la Bruxelles a fost a fost înlocuit de Jamie Shea, care sosea în
fiecare zi cu vreo poveste îngrozitoare despre criminalii sârbi însetați de
sânge sau cu vreun exemplu de rezistență exemplară a kosovarilor. La acea vreme
publicam zilnic prin fax „Journal de la Guerre en Europe” (Jurnalul războiului
în Europa), unde rezumam declarațiile emise de N.A.T.O. și birourile micilor
agenții de presă balcanice. Și am văzut, zi de zi, cum cele două versiuni ale
războiului din Kosovo s-au îndepărtat din ce în ce mai mult una de cealaltă.
Atunci m-am gândit că adevărul este probabil undeva la mijloc între cele două
versiuni. Dar când s-a încheiat acel război, ne-am dat seama că poveștile lui
Jamie Shea erau pure invenții menite să hrănească rubricile publicațiilor care
le reproduceau, în timp ce birourile agențiilor mici și modeste din Balcani…
spuneau într-adevăr adevărul. Dar acel adevăr nu favoriza N.A.T.O.
Asta mă face să privesc consensul media
occidentală cu o oarecare suspiciune. De exemplu, când ni se spune că Rusia
bombardează o centrală nucleară… Îmi amintesc de minciunile lui George W. Bush
despre armele de distrugere în masă ale tiranului „Saddam”. Când ne explică că
rușii tocmai au bombardat o maternitate din Mariupol, îmi amintesc de bebelușii
kuweitieni care se presupune că au fost luați din incubatoarele lor de oribilii
soldați irakieni. Și când îmi spun că perfidul Putin este nebun și că seamănă
cu Hitler, îmi amintesc cum l-au tratat presa și guvernele occidentale pe
liderul libian Muammar al-Kadhafi sau președintele sirian Bashar al-Assad.
Asta mă împiedică să iau în serios
pretențiile Occidentului. Se știe deja, de exemplu, că soldații ucraineni care
se aflau pe Insula Șerpilor din Marea Neagră nu au fost masacrați sub bombele
rusești, așa cum a spus președintele Zelensky… s-au predat trupelor ruse -
Zelensky însuși a ajuns să recunoască acest fapt.
De asemenea, se știe că memorialul
evreiesc de la Babi Yar nu a fost niciodată bombardat și distrus de ruși, care
respectă toate victimele barbariei naziste. De asemenea, se știe că nici
centrala nucleară Zaporizhia nu a fost bombardată - de la începutul
conflictului era deja protejată de forțele ruse și echipe mixte ruse și
ucrainene asigură funcționarea acesteia. Apropo, Agenția Internațională pentru
Energie Atomică (A.I.E.A.) a confirmat că nu a existat niciodată pericol de
contaminare nucleară în Zaporizhia sau Cernobîl și nici în nicio altă
instalație nucleară ucraineană. Nici în Mariupol nu s-a produs bombardarea
gravidelor nevinovate. Pacienții și personalul maternității Mariupol fuseseră
evacuați din unitatea, care a fost transformată în cazarma regimentului „Azov”,
cu trei zile înainte de bombardament, iar Rusia informase O.N.U. despre acest
lucru. Deci nu sunt convins de cei care susțin că „tiranul” Putin trebuie
ucis.
Bătăliile
Și cum este posibil să nu observăm că
imaginile „bătăliilor” victorioase ale armatei ucrainene sunt întotdeauna
aceleași? Cum este posibil să nu observăm că ne arată doar câteva vehicule
distruse? S-ar putea ca reporterii de război de la agențiile occidentale să nu
fi văzut niciodată războaie reale? Publicul nu interpretează imaginile în
funcție de ceea ce vede, ci mai degrabă în funcție de comentariile care le
însoțesc.
De o săptămână ne spun că forțele ruse
înconjoară Kievul la o distanță de 15 kilometri, că rușii înaintează zilnic…
dar sunt încă la 15 kilometri… și că sunt pe cale să lanseze asaltul final.
Când ni se spune că „dictatorul” Putin vrea pielea simpaticului și amabilului
președinte Zelensky - care înarmează neo-naziștii și promulgă legile rasiale…
dar este un tip foarte drăguț - încerc să văd ce îmi spun faptele. Iar faptele
spun că forțele ruse nu și-au fixat niciodată ca obiectiv capturarea marilor
orașe. Rămân în afara lor, cu excepția Mariupol. Ei se luptă cu paramilitarii
„naționaliști”, care sunt de fapt neo-naziști. Fiind eu însumi francez și
admirator al Rezistenței franceze împotriva ocupației naziste, forțele ruse au
toată admirația mea.
Armata rusă aplică aceleași tactici în
Ucraina ca și în Siria: încercuirea orașelor care servesc drept refugii pentru
inamic, deschiderea coridoarelor umanitare pentru a permite civililor să plece
și, în final, bombardarea forțelor inamice rămase. De aceea paramilitarii
neo-naziști blochează aceste coridoare și împiedică populația să plece pentru a
folosi civilii ca scuturi umane.
Ne confruntăm cu un război al mișcării.
Forțele ruse se deplasează în camioane și vehicule blindate capabile să se miște
rapid. Nu există bătălii cu tancuri, care sunt de puțin folos astăzi în
teatrele de operațiuni. În 2006, în Liban, am văzut Hezbollah convertind în
fier vechi tancurile Merkava ale Israelului. Trupele ruse se deplasează în
vehicule blindate motorizate. Deoarece Occidentul a livrat zeci de mii de
rachete antitanc armatei ucrainene, inclusiv paramilitarilor neo-naziști, ei
încearcă să folosească aceste arme pentru a distruge blindatele ruse. De fapt,
nu există „bătălii, ci doar ambuscade.
Statul Israel a exprimat opinia sa.
Prim-ministrul său, Naftali Benett, l-a sfătuit pe președintele Zelensky să
accepte condițiile Rusiei pentru pace, inclusiv îndepărtarea monumentelor care
îl glorifica pe Stepan Bandera și alți colaboratori naziști ucraineni și arestarea
naziștilor contemporani încorporați în forțele armate ucrainene.
Trei
noi probleme
De parcă situația nu ar fi deja destul de
complicată, președintele Zelensky a anunțat la München, în cadrul Conferinței
de Securitate și chiar înainte de începerea conflictului, intenția sa de a
obține bomba atomică, ceea ce constituie o încălcare a Tratatului de
Neproliferare a Armelor Nucleare, un tratat semnat de Ucraina. Și după această
declarație, forțele ruse au găsit și au publicat un document de lucru al
guvernului ucrainean, document care arată că Kievul plănuia să lanseze un atac
militar la scară largă asupra Donbassului și Crimeei pe 8 martie. În plus,
armata rusă a dezvăluit existența în Ucraina a aproximativ 15 laboratoare care
efectuează cercetări asupra armelor biologice… pentru Pentagon, cu alte cuvinte
pentru Departamentul de Apărare al S.U.A. Moscova a anunțat că va publica
documentația găsită de forțele sale în Ucraina și că trupele sale specializate
au distrus deja 320 de containere cu agenți patogeni.
Ce înseamnă cele de mai sus? Că Statele
Unite, o putere semnatară a Convenției O.N.U. care interzice armele biologice,
respectă acea Convenție pe teritoriul S.U.A., dar o încalcă în străinătate.
Documentele pe care un jurnalist bulgar le publicase în urmă cu două luni deja
o demonstrează.
Pe 8 martie 2022, Ministerul de Externe al
Republicii Populare Chineze a cerut Pentagonului explicații publice despre cele
peste 330 de biolaboratoare pe care le deține în 30 de țări. Dar răspunsul a
venit de la Departamentul de Stat, care a publicat o declarație prin care neagă
aceste practici. Cu toate acestea, după câteva ore, în timpul unei audieri în
fața unei comisii din Senat, secretarul adjunct de stat Victoria Nuland a
recunoscut că Statele Unite „colaborează” cu programele de arme biologice din
Ucraina și chiar și-a exprimat îngrijorarea că materialul patogen ar putea
cădea în mâinile forțelor ruse [6].
În ciuda acestor declarații ale
subsecretarului de stat Nuland, când Rusia a adus problema laboratoarelor
biologice găsite în Ucraina la Consiliul de Securitate al O.N.U., puterile
occidentale au încercat să inverseze situația afirmând că, dacă Rusia a emis
aceste acuzații, este pentru că, cu siguranță, pregătea un atac biologic sub
steag fals. La rândul său, Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) a
recunoscut că a luat cunoștință de activitatea desfășurată în Ucraina cu agenți
patogeni periculoși și că a cerut acelei țări să distrugă tot materialul
patogen aflat în posesia sa pentru ca trebuia evitat orice risc de
diseminare[7].
Pe scurt, guvernul ucrainean, care a
adunat o forță armată de peste 100.000 „naționaliști” și i-a încorporat în
„apărarea teritorială”, și care a adoptat o lege rasială, realizează, de
asemenea, ilegal investagații privind armele biologice și își proclamă intenția
de a obţine bomba atomică. Dar în Franța, ca și în celelalte țări occidentale,
am ales să uităm exemplele de curaj ale liderului Rezistenței Franceze Jean
Moulin, ale barbatului care a condus Franța Liberă în exil - generalul Charles
de Gaulle - și sacrificiul bărbaților și femeilor, care, în toată Europa, au
urmat calea rezistenţei împotriva ocupaţiei naziste.
Și pe cine sprijinim? Președintele
Zelensky, care reprezintă tocmai opusul[8].
---------------------------------------
[1] După ce a participat la masacrele
evreilor cu SS, Stepan Bandera a fost arestat de naziști în 1941 și internat
într-o închisoare VIP, dar au ajuns să-l elibereze pentru a-l folosi în lupta
împotriva sovieticilor. Stepan Bandera nu a fost niciodată un oponent ideologic
al nazismului și a colaborat întotdeauna cu naziștii împotriva URSS. Vezi
Stepan Bandera: Viața și viața de apoi a unui naționalist ucrainean, fascism,
genocid și cult, Grzegorz Rossoliński-Liebe, Ibidem, 2014.
[2] „Про корінні народи України”,
Відомості Верховної Ради (ВВР), 2021, № 38, st.319, Legea rasială ucraineană,
Rețeaua Voltaire, 4 martie 2022.
[3] Consiliul de Securitate, a 8974-a
sesiune, ONU, 23 februarie 2022.
[4] Document: „Planurile secrete de atac
pe Donbass”, (Sursa: Ministerul Apărării al Federației Ruse).
[5] „Strategic Engineered Migration as a
Weapon of War”, Kelly M. Greenhill, Civil War Journal, volumul 10, numărul 1
din iulie 2008; „Înțelegerea puterii coercitive a migrațiilor în masă”, în
Armele migrației în masă: deplasarea forțată, constrângerea și politica
externă, Kelly M. Greenhill, Ithaca, 2010 și „Migrația ca armă coercitivă: noi
dovezi din Orientul Mijlociu”, în Coercion: The Power to Hurt in International
Politics, Kelly M. Greenhill, Oxford University Press, 2018.
[6] „Subsecretarul de stat Victoria Nuland
recunoaște participarea Statelor Unite la programele biologice militare din
Ucraina”, Rețeaua Voltaire, 10 martie 2022.
[7] „Consiliul de Securitate al ONU și
problema biolaboratoarelor în Ucraina”, Rețeaua Voltaire, 12 martie 2022.
[8] Sursa - Rețeaua Voltaire - https://www.voltairenet.org/article216072.html
- 15 martie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu