miercuri, 30 martie 2022

Mircea Dorin Istrate - FIR DE IARBĂ + AȘA E LUMEA ASTA, O NEBUNĂ

 



FIR DE IARBĂ

 

 

~*~

 

Fir de iarbă, fir de lume,

Tu, a vieții ești minune

Stând mereu ‘n-același loc

În a vântului noroc.

 

N-ai altundeva a merge,

Viața ta-i o scurtă lege,

Mi te naști și îmi trăiești

Doar în locu-n care ești,

(Dacă nu mi te-o mânca

Mielul, calul, un ceva),

Iar noroc de ai, vei piere

Fără plâns, fără durere

Într-o toamnă, uscătură,

Tot în locul unde fură

Și ai tăi de dinnainte

Ce-au trăit frumos, cuminte,

Tați, bunici, ce-i mai ții minte.

 

Peste tine-apoi va trece

Iarna aspră, crudă, rece,

Și apoi, în primăvară,

Te-i trezi din somn și iară

Viața-n tine se adună

Din același bruș de humă.

 

Vezi, Adamul tău ceresc

E-o sămânță din lumesc

Și din ea, toți rând la rând

Fi-veți dor nebun de gând

Să-mi puteți, pentr-o clipită

Să fiți vântului aripă

Să vă ‘nalțe pân’ la nori

Și purtați așa, ușori,

Să vedeți în zi cu soare

Câmpul vostru, plin de floare

Și să-mi credeți pentr-o clipă

C-ați ajuns așa, în pripă,

În cel Rai dumnezeiesc

Din înaltul cel ceresc.

*

Noi, ființe umblătoare

Călători mereu sub soare,

Nici băgăm măcar în seamă

Firul cel smerit de iarbă,

Câmpu-ntins cu florile,

Când se varsă zorile.

 

Oameni buni, în cela fir,

Mângăiat de-un vânt zefir,

E o viață ca a noastră

Viețuind și ea sub astră

Și cu bune și cu rele,

Ca și noi în toate cele,

Rău ori bine, întristați,

Fericiți ori lăcrimați.

Iar așa de veți gândi

Faceți bine inimii

Că va fi mai mișcătoare

Pentru iarba din cărare,

Pentru firul rupt de floare

Ce-n durere și el moare.

 

28.03.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 


 

AȘA E LUMEA ASTA, O NEBUNĂ

 

Tot am crezut, că lumea cu-a ei toate

E făcătoare dar de bune fapte,

Că de-a văzut mereu nenorociri,

Și nedreptăți și chin și ne-mpliniri,

Va fi de-acum în zi de zi mai bună,

Nu va rosti vre-odată vre-o minciună,

Avea-va dar o inimă miloasă,

Când de necazul altuia îi pasă.

 

Că sufletul din ea mi se înmoaie

Și va opri de-acum pe veci războaie,

Că om cu om nicicând n-o să mai fie

Dintr-un nimic, în lungă vrășmășie,

 

Că doi vecini, vor fi până la moarte

Ca frații buni ce își împart mai toate,

Că gândul de mărire și de-avere,

De nesecată sete de putere,

Din timpul cela vechi, mai de demult,

Va fi un vis urât, ce i-a trecut.

*

Dar nu-i așa și văd din zi de zi,

Cum alte pofte rele-și va trezi,

Cum toți de-acum și fiecare-n parte

Îmi crede că doar el are dreptate

Să aibă și să fie peste toate

Atotstăpân, din naștere la moarte.

**

Nebuna lume are-n ea o boală,

În minte și în sufle mi-este goală

De milă, de de-nțeles și de iertare,

De-o vorbă bună, caldă, mișcătoare,

De-o mână-ntinsă celuia la greu,

De prietenii ce vor dura mereu

Și nu va fi ca vremea schimbătoare

Așa cum bate vântul, pe sub soare.

 

De-așa vom face, mergem spre pieire

Și lumea-ntreagă fi-va amintire,

Așa că voi de vreți să viețuiți

De mâine încă fiți mai potoliți,

De nu sunteți nebuni, buni de legat,

Ce vă-nglodați în rele și-n păcat.

 

~*~

29.03.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu