FIR DE IARBĂ
~*~
Fir de iarbă, fir de lume,
Tu, a vieții ești minune
Stând mereu ‘n-același loc
În a vântului noroc.
N-ai altundeva a merge,
Viața ta-i o scurtă lege,
Mi te naști și îmi trăiești
Doar în locu-n care ești,
(Dacă nu mi te-o mânca
Mielul, calul, un ceva),
Iar noroc de ai, vei piere
Fără plâns, fără durere
Într-o toamnă, uscătură,
Tot în locul unde fură
Și ai tăi de dinnainte
Ce-au trăit frumos, cuminte,
Tați, bunici, ce-i mai ții minte.
Peste tine-apoi va trece
Iarna aspră, crudă, rece,
Și apoi, în primăvară,
Te-i trezi din somn și iară
Viața-n tine se adună
Din același bruș de humă.
Vezi, Adamul tău ceresc
E-o sămânță din lumesc
Și din ea, toți rând la rând
Fi-veți dor nebun de gând
Să-mi puteți, pentr-o clipită
Să fiți vântului aripă
Să vă ‘nalțe pân’ la nori
Și purtați așa, ușori,
Să vedeți în zi cu soare
Câmpul vostru, plin de floare
Și să-mi credeți pentr-o clipă
C-ați ajuns așa, în pripă,
În cel Rai dumnezeiesc
Din înaltul cel ceresc.
*
Noi, ființe umblătoare
Călători mereu sub soare,
Nici băgăm măcar în seamă
Firul cel smerit de iarbă,
Câmpu-ntins cu florile,
Când se varsă zorile.
Oameni buni, în cela fir,
Mângăiat de-un vânt zefir,
E o viață ca a noastră
Viețuind și ea sub astră
Și cu bune și cu rele,
Ca și noi în toate cele,
Rău ori bine, întristați,
Fericiți ori lăcrimați.
Iar așa de veți gândi
Faceți bine inimii
Că va fi mai mișcătoare
Pentru iarba din cărare,
Pentru firul rupt de floare
Ce-n durere și el moare.
28.03.2022
Mircea Dorin Istrate
AȘA E LUMEA ASTA, O NEBUNĂ
Tot am crezut, că lumea cu-a ei toate
E făcătoare dar de bune fapte,
Că de-a văzut mereu nenorociri,
Și nedreptăți și chin și ne-mpliniri,
Va fi de-acum în zi de zi mai bună,
Nu va rosti vre-odată vre-o minciună,
Avea-va dar o inimă miloasă,
Când de necazul altuia îi pasă.
Că sufletul din ea mi se înmoaie
Și va opri de-acum pe veci războaie,
Că om cu om nicicând n-o să mai fie
Dintr-un nimic, în lungă vrășmășie,
Că doi vecini, vor fi până la moarte
Ca frații buni ce își împart mai toate,
Că gândul de mărire și de-avere,
De nesecată sete de putere,
Din timpul cela vechi, mai de demult,
Va fi un vis urât, ce i-a trecut.
*
Dar nu-i așa și văd din zi de zi,
Cum alte pofte rele-și va trezi,
Cum toți de-acum și fiecare-n parte
Îmi crede că doar el are dreptate
Să aibă și să fie peste toate
Atotstăpân, din naștere la moarte.
**
Nebuna lume are-n ea o boală,
În minte și în sufle mi-este goală
De milă, de de-nțeles și de iertare,
De-o vorbă bună, caldă, mișcătoare,
De-o mână-ntinsă celuia la greu,
De prietenii ce vor dura mereu
Și nu va fi ca vremea schimbătoare
Așa cum bate vântul, pe sub soare.
De-așa vom face, mergem spre pieire
Și lumea-ntreagă fi-va amintire,
Așa că voi de vreți să viețuiți
De mâine încă fiți mai potoliți,
De nu sunteți nebuni, buni de legat,
Ce vă-nglodați în rele și-n păcat.
~*~
29.03.2022
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu