Melania Rusu Caragioiu - Articolul de joi în Baabel: SUA şi Holocaustul

 

Melania Rusu Caragioiu  -  Articolul de joi în Baabel: SUA şi Holocaustul

 

Întrucât amintirile mele se întind pe o perioadă care azi a ajuns la 91 de ani și jumătate, pot să adaug o amintire de fapt recentă din anul 2004.

din Montreal, Canada, o amintire cu care mă mândresc, dar care are și umbre de neîndemânare.

 Eram în perioada  de 10 ani în care trăiam în Canada, fără nici un ajutor social, fiind acceptată ca rezident și susținută, sponsorizată total de fiica mea. Dânsa spre a putea ocupa un post trebuia să își reactualizeze studiile făcute în România, deci era din nou studentă.

Pentru a rezista trebuia și ea, pe lângă studii să găsească un loc de muncă și eu de asemenea. Dar pentru ca eu să pot munci trebuia să plătesc suma de 260 de dollari canadieni pentru un act care să îmi dea dreptul la muncă.

 Așa se face că eu căutam zilnic la mica publicitate un  loc de muncă.

 Am găsit o ofertă de figurantă pentru un film.

 Am făcut toate pozele și formele și iată-mă angajată.

 Era vorba de filmul american bine cunoscut, ,,The head în the clouds”, după o poveste scrisă în anul 1924, rezistența franceză împotriva naziștilor secvențe pe care regizorul a hotărât să le filmeze într-o zonă propice din Montreal. Filmarea a durat o destul de lungă perioadă de timp în care îmi așteptam rândul, fiindcă primisem două roluri, Rolul de menajeră a actriței principale Charlize Theron și rolul ,,Statuia”,

 Ambele roluri mă făceau părtașă la strădania de supraviețuire a celor vizați.

În rolul din ,,statuia” trebuind să comunic celor care se plimbau pe lângă mine.

  De fapt eu trebuia să mimez că vorbesc, fiind așezată jos, pe un scăunel  într-un rodou de ciment înalt până la umeri și să șoptesc zâmbind anumitor trecători Aveam o pălărie cu boruri largi,, care mă acoperea oarecum.

 Ambele mele roluri m-au impresionat, Chiar lize ascunzând în dormitor pe dragul ei urmărit și în al doilea rol prezența mea în acea statuie, în care puteam mima a comunica fara eroare și cu alte persoane răuvoitoare, nu numai cu cei urmăriți.,

 Pentru că îmi amintesc de tensiunile momentelor vreau să amintesc și două momente mai vesele,

 Toți lucrătorii erau  înviorați când eu apăream în rochia gri cu flori roșii în hangarul acela mohorât și plin de fire și aparatură unde se injghebase o bucătărie destul de lungă prin care trecea la un moment dat eroul principal.

 Pe masa de serviciu din bucătărie pe o farfurie era un strugure adevărat,

 Cum eu am multă imaginație voind să fac pe menajera lacomă, am ciugulit un bob de strugure și la-am dus spre gură. Acel gest a făcut să se oprească toată filmarea.  Am primit o dojană în limba franceză și s-a reluat toată scena. O altă paranteză: nu aveam idee despre rolul meu ,,Statuia” și l-am întrebat de două, trei ori pe regizor care este al doilea rol al meu. Nu se supăra și îmi răspundea cu răbdare deși era f. solicitat de toți.

 Păstrez și azi cu mândrie scrisoarea invitație de angajare, poza a două doamne în vârstă în rochii negre care se lăudau cu garderoba proprie, rochiile admise la filmare, rochii din perioada de timp a povestirii.

 Mai păstrez  lângă contractul de angajare și nota de plată a salarului meu.

Amintesc despre cele două minime momente, din care am scăpat fără penalizare și care au destins puțin atmosfera de tensiune, momente care mi-au rămas ca un cui în  memorie.

 Aș mai adăuga și supliciul coafării zilnice, coaforul fiind grăbit și având mâinile înghețate fiindcă s-a filmat această secvență în Canada în sezonul rece, în hangare improvizate. A propos, Actrița Charlize a ieșit desculță din dormitor și mergea pe  dușumeaua rece din bucătăria mare, improvizată, iar eu provocând întreruperea cu boaba de strugure, a trebuit să repete scena tot desculță.

Este un moment din istoria chinuită a rezistenței, care m-a umplut de milă precum și altele pe care le-am cunoscut și despre care, unele, am mai scris 

           Melania Rusu Caragioiu

 

 

 

Atitudinea Statelor Unite față de Holocaust

Jan 19, 2023By Tiberiu Ezri si Peter Szmuk 9 comments Posted in: Arhiva editii, Articolul de Joi, Ediţia 385Aceasta postare a fost vizualizata de 215 de ori

În 1939, un grup de 937 de refugiați evrei germani care încercau să scape de urgia nazistă s-au îmbarcat pe vasul St. Louis, la Hamburg. Momentul a fost imortalizat în fotografia de mai sus. Cuba, Canada și Statele Unite au refuzat să-i primească pe refugiați și nava a fost nevoită să se întoarcă în Europa. Unii dintre pasageri au fost acceptați în Marea Britanie, alții au debarcat în Franța, Belgia și Olanda. 227 și-au pierdut viața în Holocaust.

 

Anul acesta, producătorii americani Ken Burns, Lynn Novick și Sarah Botstein au realizat mini-serialul The US and the Holocaust (Statele Unite și Holocaustul), un subiect pe care publicul american nu-l cunoaște, sau ar prefera să nu-l cunoască.

 

Serialul pune întrebarea în ce măsură Statele Unite s-au făcut vinovate prin indiferența cu care au tratat problema Holocaustului evreilor europeni. Unii americani, revoltați de aceste acuzații, susțin că ele sunt absurde, că America este departe de Europa, unde s-a petrecut Holocaustul și că din contră, americanii au contribuit la eliberarea Europei. Dacă dorim ca aceste catastrofe să nu se repete, spun alții, trebuie să învățăm din propriile noastre greșeli. Burns explică problematica unor intervenții americane, sau mai degrabă a lipsei lor de intervenție.

 

Câți dintre noi știu de exemplu că în atitudinea lui față de evrei, Hitler s-a inspirat din legile americane Jim Crow. („Jim Cioară” este un portret disprețuitor, stereotip, al afro-americanilor, simbol al discriminării rasiale din Statele Unite.) Aceste legi au fost decretate începând din 1870 și au rămas în vigoare până în anul 1965. Ele constau în segregarea populației afro-americane, separarea completă a negrilor de albi în toate locurile publice, interzicerea căsătoriilor mixte și a oricărui contact sexual între negri și albi, etc. Mai târziu ele au servit ca exemplu naziștilor germani. În cartea Mein Kampf Hitler își exprimă admirația față de rasismul american care i-a segregat pe amerindieni și pe afro-americani.

Scopul acestor legi, la fel ca al celor decretate de Hitler, a fost eugenia (aplicarea unor măsuri pentru păstrarea și purității și îmbunătățirea calităților genetice ale populației). În Statele Unite, aceste teorii au fost propagate de Madison Grant, adeptul „rasismului științific” și de Henry Ford, care era un atât de mare admirator al lui Hitler, încât după ce SUA a intrat în război, a fost singurul care la început a refuzat cererea lui Roosevelt de a-și transforma fabricile de mașini în fabrici de armament.  Figuri influente precum Madison Grant, Henry Ford și alții de teapa lor au reușit să schimbe în mod radical politica de imigrare a evreilor în Statelor Unite.

 

Autorul serialului nu prezintă Holocaustul în general, ci legătura Americii cu Holocaustul, adică reacția guvernului și a publicului american la acțiunile mârșave ale germanilor. Este foarte trist că majoritatea americanilor și chiar majoritatea evreilor americani nu au făcut nimic în fața crimelor comise de naziști. Ajutorarea evreilor nu a fost o prioritate în America. Politicianul Breckinridge Long este criticat până în ziua de azi pentru că s-a opus ca refugiații evrei europeni să fie admiși în Statele Unite, a limitat drastic numărul de vize care le-au fost acordate și s-a opus inițiativelor de salvare.  Printre miile de refugiați cărora li s-a refuzat intrarea în Statele Unite se număra și familia Annei Frank.

 

La început, naziștii voiau doar să-i alunge pe evrei de pe teritoriul Germaniei. Dar văzând că nimeni nu vrea să-i primească, au recurs la soluția finală, exterminarea în masă a poporului evreu.

 

Americanii știau despre soluția finală încă în august 1942, când secretarul Congresului Mondial Evreiesc, Gerhart Roegner, a trimis la New York și Londra un mesaj telegrafiat care confirma intenția Germaniei naziste de a extermina evreimea europeană. Se pare că președintele Roosevelt pleca de la premisa eronată că odată cu eliberarea Europei, trupele aliate îi vor salva și pe evrei. Numai că pentru o mare parte dintre ei salvarea a venit prea târziu…

 

Antisemitismul contemporan în Statele Unite

 

Unele manifestări antisemite se autodeclară anti-israeliene, ceea ce îi poate deruta numai pe cei naivi. Amândouă sunt manifestări de ură, intoleranță și invidie față de evrei. Un stat democratic care pretinde să dea exemplu întregii lumi îi tolerează pe neo-naziști, același lucru se poate spune și despre partidele politice. S-ar putea cita o listă lungă de explozii la sinagogi și chiar la Muzeul Holocaustului din Washington și la Memorialul Holocaustului din New England. Un studiu din 2020 arată că 63% din tinerii americani nu auziseră despre cele șase milioane de evrei care au fost măcelăriți în Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.  

 

Mișcarea BDS (Boycott, Divestment and Sanctions) s-a infiltrat puternic în universitățile americane, propagând printre studenți antisemitismul, deghizat ca o mișcare anti-israeliană.

 

Serialul The US and the Holocaust încearcă să-i educe – sau să-i reeduce – pe americani asupra aspectelor pe care nu le cunoșteau, sau evitau să le aprofundeze, despre ce ne învață acest zguduitor capitol al istoriei.

 

Și totuși, să nu uităm că americanii au avut o contribuție de seamă la învingerea demonului nazist și la eliberarea lagărelor de exterminare, iar Statele Unite sunt deocamdată cei mai apropiați sprijinitori ai Israelului.

 

Bibliografie:

 

https://en.wikipedia.org/wiki/Henry_Ford

 

https://en.wikipedia.org/wiki/Breckinridge_Long

 

https://en.wikipedia.org/wiki/Riegner_Telegram

 

https://www.timesofisrael.com/the-uncomfortable-truths-in-new-documentary-by-ken-burns-the-us-and-the-holocaust/

 

https://www.newyorker.com/culture/cultural-comment/ken-burns-turns-his-lens-on-the-american-response-to-the-holocaust

 

Peter Szmuk și Tiberiu Ezri

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

 

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

Tiberiu Ezri şi Peter Szmuk: Atitudinea SUA faţă de Holocaust

https://baabel.ro/2023/01/atitudinea-statelor-unite-fata-de-holocaust/