BEN TODICA: Thierry Meyssan - Războiul din Ucraina este promovat pentru a menține Uniunea Europeană sub tutelă (Rom/Fr)

miercuri, 25 ianuarie 2023

Thierry Meyssan - Războiul din Ucraina este promovat pentru a menține Uniunea Europeană sub tutelă (Rom/Fr)

Războiul din Ucraina este promovat pentru a menține Uniunea Europeană sub tutelă

Thierry Meyssan, jurnalist francez

25 Ianuarie 2023

E greu de recunoscut, dar anglo-saxonii nu ascund. Pentru a parafraza un citat celebru a primului secretar general al Alianței, N.A.T.O. a fost concepută pentru „a ține Rusia departe, americanii înăuntru și Uniunea Europeană în încredere”. Nu există altă interpretare posibilă a continuării „sancțiunilor” inutile împotriva Moscovei și a luptelor ucigașe zadarnice din Ucraina. A trecut aproape un an de când armata rusă a intrat în Ucraina pentru a pune în aplicare Rezoluția 2202 a Consiliului de Securitate. N.A.T.O., respingând acest motiv, consideră dimpotrivă că Rusia a invadat Ucraina pentru a o anexa. În patru regiuni, referendumurile privind aderarea la Federația Rusă par să confirme interpretarea N.A.T.O., cu excepția faptului că Istoria Novorosiei confirmă explicația rusă. Cele două narațiuni continuă în paralel, fără să se suprapună vreodată.

La rândul meu, după ce am editat un buletin zilnic în timpul războiului din Kosovo[1], îmi amintesc că narațiunea N.A.T.O. la acea vreme a fost contestată de toate agențiile de presă din Balcani, fără ca eu să am mijloacele să știu cine avea dreptate. La două zile după încheierea conflictului, jurnaliştii din ţările membre ale Alianţei Atlantice au putut să meargă acolo şi să vadă că au fost păcăliţi. Agențiile de presă regionale au avut dreptate. N.A.T.O. a continuat să mintă. Mai târziu, când eram membru al guvernului libian, N.A.T.O., care avea un mandat de la Consiliul de Securitate pentru a proteja populația, a folosit-o pentru a răsturna Jamahiriya Arabă Libiană, ucigând 120.000 dintre oamenii pe care trebuia să îi protejeze. Aceste experiențe ne arată că Occidentul minte fără rușine pentru a-și acoperi acțiunile. Astăzi, N.A.T.O. ne asigură că nu este în război, deoarece nu a dislocat niciun bărbat în Ucraina. Totuși asistăm, pe de o parte, la transferuri gigantice de arme în Ucraina, astfel încât naționaliștii integrali ucraineni[2], antrenați de N.A.T.O., să poată rezista Moscovei și, pe de altă parte, la un război economic, fără precedent, pentru a distruge Rusia. economie. Având în vedere amploarea acestui război al intermediarilor ucraineni, o confruntare între N.A.T.O. și Rusia pare posibilă în orice moment.

Un nou război mondial este însă foarte puțin probabil, cel puțin pe termen scurt: într-adevăr, acțiunile contrazic deja narațiunea N.A.T.O.. Războiul continuă și mai departe. Nu că cele două tabere sunt egale, ci pentru că N.A.T.O. nu vrea să se confrunte cu Rusia. Am văzut-o acum trei luni la summitul G20 de la Bali. Cu acordul Rusiei, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a intervenit în dezbaterile video, de la Kiev. El a cerut excluderea Rusiei din G20, așa cum a fost din G8 după ce Crimeea a aderat la Federația Rusă. Spre marea sa surprindere și a membrilor N.A.T.O. prezenți la acest summit, Statele Unite și Regatul Unit nu l-au susținut[3]. Washington și Londra au convenit că există o linie care nu trebuie depășită. Și pe bună dreptate: armele rusești moderne sunt cu mult superioare celor ale N.A.T.O., a căror tehnologie datează din anii 1990. În cazul unei confruntări, nu există nicio îndoială că Rusia ar avea de suferit cu siguranță, dar că i-ar zdrobi pe occidentali. cateva zile. În lumina acestui eveniment, trebuie să recitim ceea ce se întâmplă în fața ochilor noștri.

Afluxul de arme în Ucraina este doar o momeală: majoritatea echipamentului trimis nu ajunge pe câmpul de luptă. Anunțasem că vor fi trimiși să declanșeze un alt război în Sahel[4], lucru pe care președintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, l-a confirmat public, atestând că multe arme destinate Ucrainei se aflau deja în mâinile jihadiștilor africani[5]. Mai mult, construirea unui arsenal de șanse, prin adăugarea de arme de diferite vârste și calibre, este inutilă. Nimeni nu are suficientă logistică pentru a furniza luptătorilor mai multe muniții. Prin urmare, trebuie concluzionat că aceste arme nu sunt date Ucrainei pentru a câștiga. The New York Times a tras un semnal de alarmă explicând că producătorii occidentali de apărare nu au putut produce suficiente arme și muniție. Stocurile sunt deja epuizate, iar armatele occidentale sunt nevoite să ofere echipamentul esențial pentru propria apărare. Acest lucru a fost confirmat de secretarul american al Marinei, Carlos Del Toro, care a avertizat împotriva actualei deposedări a armatelor americane[6]. El a precizat că dacă complexul militar-industrial american nu va reuși, în termen de șase luni, să producă mai multe arme decât Rusia, armatele americane nu și-ar mai putea îndeplini misiunea. Prima observație: dacă politicienii americani vor să declanșeze Armaghedonul, nu își pot permite să o facă în următoarele șase luni și probabil că nici nu o vor face.

Să studiem acum războiul economic. Să-i lăsăm deoparte camuflajul sub un vocabular pedepsit: „sancțiuni”. Am abordat deja această problemă și am subliniat că acestea nu sunt decizii judecătorești și sunt ilegale conform dreptului internațional. Să ne uităm la monede. Dolarul a zdrobit rubla timp de două luni, apoi a scăzut la valoarea pe care a avut-o din 2015 până în 2020, fără ca Rusia să fi împrumutat masiv. Cu alte cuvinte, așa-numitele „sancțiuni” au avut doar un efect neglijabil asupra Rusiei. I-au perturbat serios schimburile în primele două luni, dar nu o mai deranjează astăzi. Mai mult, nu au costat nimic pe Statele Unite și nu le-au afectat deloc. Știm că, deși le interzice aliaților lor să importe hidrocarburi rusești, Statele Unite le importă prin India și reconstituie astfel stocurile din care au extras în primele luni de conflict[7]. Pe de altă parte, observăm o tulburare în economia europeană care este forțată să se împrumute masiv pentru a susține regimul de la Kiev. Nu avem nici statistici privind amploarea acestor împrumuturi, nici identificarea creditorilor. Cu toate acestea, este clar că guvernele europene fac apel la Washington în temeiul Lend-Lease Act al SUA (Actul de împrumut-închiriere al apărării democrației din 2022).

Tot ce dau europenii Ucrainei are un cost, dar va fi socotit doar după război. Abia atunci se va emite factura. Și va fi exorbitant. Până acum, bine. Sabotajul conductelor „Nord Stream” 1 și „Nord Stream 2” din 26 septembrie 2022 nu a fost reclamat după fapt, ci înainte de președintele american Joe Biden, pe 7 februarie 2022, la Casa Albă, în prezența cancelarului german Olaf. Scholz. Ce-i drept, s-a angajat să distrugă Nord Stream 2 doar în cazul unei invazii rusești a Ucrainei, dar asta doar pentru că jurnalistul care l-a chestionat încadrase subiectul fără să îndrăznească să-și imagineze că o poate face și pentru „Nord Stream 1”. Prin aceasta declarație și cu atât mai mult prin acest sabotaj, Washingtonul a arătat disprețul în care își ține aliatul german. Nimic nu s-a schimbat de când primul secretar general al NATO, Lordul Ismay, a declarat că adevăratul scop al Alianței a fost de a „ține Uniunea Sovietică afară, americanii și germanii sub tutelă” („ține Uniunea Sovietică afară, americanii în, iar germanii jos”)[8]. Uniunea Sovietică a dispărut și Germania a preluat Uniunea Europeană. Dacă ar fi încă în viață, Lordul Ismay ar spune probabil că scopul N.A.T.O. este să țină Rusia afară, americanii înăuntru și Uniunea Europeană în siguranță.

Germania, pentru care sabotarea acestor conducte este cea mai gravă lovitură de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, a luat-o fără să tresară. Simultan, ea a înghițit planul Biden de a salva economia SUA în detrimentul industriei auto germane. La toate acestea, ea a reacționat apropiindu-se de China și evitând să se enerveze pe Polonia, noul atu al Statelor Unite în Europa. Acum își propune să-și reconstruiască industria prin dezvoltarea unor fabrici de muniție pentru Alianță. În consecință, acceptarea de către Germania a suzeranității S.U.A. a fost împărtășită de Uniunea Europeană, pe care Berlinul o controlează[9]. A doua observație: germanii și membrii Uniunii Europene în ansamblu au luat act de o scădere a nivelului lor de viață. Ei sunt, alături de ucraineni, singurele victime ale războiului actual și fac față acestuia.

În 1992, când Federația Rusă tocmai se născuse din ruinele Uniunii Sovietice, Dick Cheney, pe atunci secretar al Apărării, a comandat un raport strausianului[10] Paul Wolfowitz, care ne-a ajuns doar în mare parte redactat. Extrase din originalul publicat de New York Times și Washington Post arată că Washingtonul nu mai vedea Rusia ca pe o amenințare, ci Uniunea Europeană ca pe un potențial rival[11]. Scrie: „Deși Statele Unite susțin proiectul de integrare europeană, trebuie să avem grijă să prevenim apariția unui sistem de securitate pur european, care ar submina NATO și, în special, structura sa integrată de comandă militară”. Cu alte cuvinte, Washingtonul aprobă o Apărare Europeană subordonată N.A.T.O., dar este gata să distrugă Uniunea Europeană dacă își imaginează că devine o putere politică capabilă să-i facă față.

Strategia actuală a Statelor Unite, care nu slăbește Rusia, ci Uniunea Europeană sub pretextul luptei împotriva Rusiei, este a doua aplicare concretă a doctrinei Wolfowitz. Prima sa cerere, în 2003, a fost pedepsirea Franței lui Jacques Chirac și a Germaniei lui Gerhard Schröder, care s-au opus N.A.T.O. distrugerii Irakului [12]. Este exact ceea ce a declarat președintele șefilor de stat major al SUA, generalul Mark Milley, în timpul unei conferințe de presă după întâlnirea aliaților din 20 ianuarie la Ramstein.

Deși a cerut ca fiecare participant să doneze arme la Kiev, el a recunoscut că „Anul acesta va fi foarte, foarte dificil să ejectați militar forțele ruse din fiecare centimetru pătrat al Ucrainei ocupate de ruși (This year, it would be very, very difficult to militarily eject the Russian forces from every inch of Russian-occupied Ukraine). Cu alte cuvinte, Aliații trebuie să se sângereze, dar nu există nicio speranță de a câștiga ceva în 2023 în fața Rusiei.

A treia observație: Acest război nu este purtat împotriva Moscovei, ci pentru a slăbi Uniunea Europeană[13].

--------------------------------------------

Partea inferioară a machetei

[1] Le Journal de la guerre en Europe.

[2] « Qui sont les nationalistes intégraux ukrainiens ? », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 15 novembre 2022.

[3] « Zelensky piégé par Moscou et Washington », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 22 novembre 2022.

[4] « Une nouvelle guerre se prépare pour l’après défaite face à la Russie », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 24 mai 2022.

[5] « Muhammadu Buhari met en garde contre le flux d’armes de la guerre russo-ukrainienne en Afrique », Actu Niger, 30 novembre 2022.

[6] « Navy Secretary Warns : If Defense Industry Can’t Boost Production, Arming Both Ukraine and the US May Become ‘Challenging’ », Marcus Weisgerber, Defense One, January 11, 2023.

[7] « India’s breaking all records for buying Russian oil, but who is the surprise buyer ? », Paran Balakrishnan, The Telegraph of India, January 16, 2022.

[8] Cette citation orne fièrement le site officiel de l’Alliance atlantique.

[9] « Déclaration conjointe sur la coopération entre l’UE et l’Otan », Réseau Voltaire, 10 janvier 2023.

[10] « Vladimir Poutine déclare la guerre aux Straussiens », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 5 mars 2022.

[11] « US Strategy Plan Calls For Insuring No Rivals Develop », Patrick E. Tyler, and « Excerpts from Pentagon’s Plan : "Prevent the Re-Emergence of a New Rival" », New York Times, March 8, 1992. « Keeping the US First, Pentagon Would preclude a Rival Superpower » Barton Gellman, The Washington Post, March 11, 1992.

[12] « Instructions et conclusions sur les marchés de reconstruction et d’aide en Irak », par Paul Wolfowitz, Réseau Voltaire, 10 décembre

[13] https://www.voltairenet.org/article218695.html - 24 ianuarie 2023.

TEXT ORIGINAL

C’est difficile à admettre, mais les Anglo-Saxons ne s’en cachent pas. Pour paraphraser une citation célèbre du premier secrétaire général de l’Alliance, l’Otan a été conçue pour « garder la Russie à l’extérieur, les Américains à l’intérieur et l’Union européenne sous tutelle ».

Il n’y a aucune autre interprétation possible de la poursuite des inutiles « sanctions » contre Moscou et des vains combats meurtriers en Ukraine.

ela fait presque un an que l’armée russe est entrée en Ukraine pour appliquer la résolution 2202 du Conseil de sécurité. L’Otan, rejetant ce motif, considère au contraire que la Russie a envahi l’Ukraine pour l’annexer. Dans quatre oblasts, les référendums d’adhésion à la Fédération de Russie semblent confirmer l’interprétation de l’Otan, sauf que l’Histoire de la Novorossia confirme l’explication de la Russie. Les deux narrations se poursuivent en parallèle, sans jamais se recouper.

Pour ma part, ayant édité un bulletin quotidien durant la guerre du Kosovo [1], je me souviens que la narration de l’Otan à l’époque était contestée par toutes les agences de presse des Balkans, sans que j’aie le moyen de savoir qui avait raison. Deux jours après la fin du conflit, des journalistes des pays membres de l’Alliance atlantique purent se rendre sur place et constater qu’ils avaient été bernés. Les agences de presse régionales avaient raison. L’Otan n’avait cessé de mentir. Par la suite, alors que j’étais membre du gouvernement libyen, l’Otan, qui avait un mandat du Conseil de Sécurité pour protéger la population, l’a détourné pour renverser la Jamahiriya arabe libyenne, tuant 120 000 des personnes qu’elle devait protéger. Ces expériences nous montrent que l’Occident ment sans honte pour couvrir ses actes.

Aujourd’hui l’Otan nous assure qu’elle n’est pas en guerre puisqu’elle n’a pas déployé d’hommes en Ukraine. Pourtant nous assistons d’une part à des transferts d’armes gigantesques vers l’Ukraine pour que les nationalistes intégraux ukrainiens [2], formés par l’Otan, résistent à Moscou et, d’autre part, à une guerre économique, elle aussi sans précédent, pour détruire l’économie russe. Compte-tenu de l’ampleur de cette guerre par Ukrainiens interposés, l’affrontement entre l’Otan et la Russie semble à tout instant possible.

Une nouvelle Guerre Mondiale est pourtant hautement improbable, à court terme tout au moins : en effet, les actes contredisent déjà la narration de l’Otan.

La guerre dure et dure encore. Non pas que les deux camps soient à égalité, mais parce que l’Otan ne veut pas affronter la Russie. Nous l’avons vu, il y a trois mois, lors du sommet du G20 à Bali. Avec l’accord de la Russie, le président ukrainien Volodymyr Zelensky est intervenu dans les débats en vidéo, depuis Kiev. Il a demandé l’exclusion de la Russie du G20, comme elle l’avait été du G8 après l’adhésion de la Crimée à la Fédération russe. À sa grande surprise et à celle des membres de l’Otan présents à ce sommet, les États-Unis et le Royaume-Uni ne l’ont pas soutenu [3]. Washington et Londres sont convenus qu’il y avait une ligne à ne pas dépasser. Et pour cause : les armes russes modernes sont bien supérieures à celles de l’Otan, dont la technologie date des années 90. En cas d’affrontement, il ne fait aucun doute que certes la Russie souffrirait, mais qu’elle écraserait les Occidentaux en quelques jours.

À la lumière de cet événement, nous devons relire ce qui se passe sous nos yeux.

L’afflux d’armes vers l’Ukraine n’est qu’un leurre : la majorité des matériels envoyés n’atteint pas le champ de bataille. Nous avions annoncé qu’elles seraient envoyées pour déclencher une autre guerre au Sahel [4], ce que le président du Nigeria, Muhammadu Buhari, a publiquement confirmé en attestant que de nombreuses armes destinées à l’Ukraine étaient déjà aux mains des jihadistes africains [5]. Au demeurant, constituer un arsenal de bric et de broc, en additionnant des armes d’âge et de calibres différents, ne sert à rien. Personne n’a la logistique suffisante pour approvisionner les combattants en munitions multiples. Il faut donc en conclure que ces armes ne sont pas données à l’Ukraine pour qu’elle gagne.

Le New York Times a sonné l’alerte en expliquant que les industriels occidentaux de la Défense ne parvenaient pas produire d’armes et de munitions en quantité suffisante. Les stocks sont déjà épuisés et les armées occidentales sont contraintes de donner le matériel indispensable à leur propre défense. Ceci a été confirmé par le secrétaire US à la Marine, Carlos Del Toro, qui a mis en garde face au déshabillage actuel des armées états-uniennes [6]. Il a précisé que si le complexe militaro-industriel US ne parvenait pas, dans les six mois, à produire plus d’armes que la Russie, les armées US ne pourraient plus accomplir leur mission.

Première remarque : si des politiciens US veulent déclencher l’Armageddon, ils n’ont pas les moyens de le faire dans les six prochains mois et ne les auront probablement pas non plus par la suite.

Étudions maintenant la guerre économique. Laissons de côté son camouflage sous un vocabulaire châtié : les « sanctions ». J’ai déjà traité cette question et souligné qu’il ne s’agit pas de décision d’un tribunal et qu’elles sont illégales en droit international. Observons les monnaies. Le dollar a écrasé le rouble durant deux mois, puis il est redescendu à la valeur qu’il avait de 2015 à 2020, sans que la Russie ait emprunté massivement. En d’autres termes, les prétendues « sanctions » n’ont eu qu’un effet négligeable sur la Russie. Elles ont gravement perturbé ses échanges durant les deux premiers mois, mais ne la gênent plus aujourd’hui. Par ailleurs, elles n’ont rien coûté aux USA et ne les ont pas du tout affectés.

Nous savons que, tout en interdisant à leurs alliés d’importer des hydrocarbures russes, les États-Unis en importent via l’Inde et reconstituent ainsi les stocks dans lesquels ils avaient puisé durant les premiers mois du conflit [7].

Par contre, nous observons un chamboulement de l’économie européenne qui est contrainte d’emprunter massivement pour soutenir le régime de Kiev. Nous ne disposons ni de statistiques sur l’ampleur de ces emprunts, ni de l’identification des créanciers. Il est cependant clair que les gouvernements européens font appel à Washington au titre de la loi de prêt-bail US (Ukraine Democracy Defense Lend-Lease Act of 2022). Tout ce que les Européens donnent à l’Ukraine a un coût, mais il ne sera comptabilisé qu’après la guerre. Ce n’est qu’à ce moment-là que la facture sera établie. Et elle sera exorbitante. Jusque-là, tout va bien.

Le sabotage des pipe-lines Nord Stream 1 et Nord Stream 2, le 26 septembre 2022, n’a pas été revendiqué après coup, mais avant par le président états-unien Joe Biden, le 7 février 2022, à la Maison-Blanche, en présence du chancelier allemand Olaf Scholz. Certes, il ne s’est engagé qu’à détruire Nord Stream 2 en cas d’invasion russe de l’Ukraine, mais c’est que parce que la journaliste qui l’interrogeait avait cadré le sujet sans oser imaginer qu’il pourrait le faire aussi pour Nord Stream 1. Par cette déclaration et plus encore par ce sabotage, Washington a montré le mépris dans lequel il tient son allié allemand. Rien n’a changé depuis que le premier secrétaire général de l’Otan, Lord Ismay, déclarait que le véritable but de l’Alliance était de « garder l’Union soviétique à l’extérieur, les Américains à l’intérieur et les Allemands sous tutelle » (« keep the Soviet Union out, the Americans in, and the Germans down ») [8]. L’Union soviétique a disparu et l’Allemagne a pris la tête de l’Union européenne. S’il était toujours en vie, Lord Ismay dirait probablement que l’objectif de l’Otan est de garder la Russie à l’extérieur, les Américains à l’intérieur et l’Union européenne sous tutelle.

L’Allemagne, pour qui le sabotage de ces pipe-lines est le plus grave coup depuis la fin de la Seconde Guerre mondiale, a encaissé sans broncher. Simultanément, elle a avalé le plan Biden de sauvetage de l’économie US au détriment de l’industrie automobile allemande. À tout cela, elle a réagi en se rapprochant de la Chine et en évitant de se fâcher avec la Pologne, nouvel atout des États-Unis en Europe. Elle se propose aujourd’hui de reconstruire son industrie en développant des usines de munitions pour l’Alliance.

Par voie de conséquence, l’acceptation par l’Allemagne de la suzeraineté US a été partagée par l’Union européenne que Berlin contrôle [9].

Deuxième remarque : Les Allemands et les membres de l’Union européenne dans leur ensemble ont pris acte d’une baisse de leur niveau de vie. Ils sont, avec les Ukrainiens, les seules victimes de la guerre actuelle et s’en accommodent.

En 1992, alors que la Fédération de Russie venait de naître sur les ruines de l’Union Soviétique, Dick Cheney, alors secrétaire à la Défense, commanda au straussien [10] Paul Wolfowitz un rapport qui ne nous est parvenu qu’amplement caviardé. Les extraits de l’original qu’en ont publié le New York Times et le Washington Post font apparaître que Washington ne considérait plus la Russie comme une menace, mais l’Union européenne comme un rival potentiel [11]. On pouvait y lire : « Bien que les États-Unis soutiennent le projet d’intégration européenne, nous devons veiller à prévenir l’émergence d’un système de sécurité purement européen qui minerait l’Otan, et particulièrement sa structure de commandement militaire intégré ». En d’autres termes, Washington approuve une Défense européenne subordonnée à l’Otan, mais est prêt à détruire l’Union européenne si elle s’imagine devenir une puissance politique capable de lui tenir tête.

La stratégie actuelle des États-Unis, qui n’affaiblit pas la Russie, mais l’Union européenne au prétexte de lutter contre la Russie, est la seconde application concrète de la doctrine Wolfowitz. Sa première application, en 2003, consistait à punir la France de Jacques Chirac et l’Allemagne de Gerhard Schröder qui s’étaient opposées à ce que l’Otan détruise l’Iraq [12].

C’est très exactement ce qu’a déclaré le président du comité des chefs d’état-major US, le général Mark Milley, lors d’une conférence de presse à l’issue de la réunion des alliés, le 20 janvier à Ramstein. Alors qu’il avait exigé de chaque participant le don d’armes à Kiev, il a reconnu que « Cette année, il sera très, très difficile d’éjecter militairement les forces russes de chaque centimètre carré de l’Ukraine occupée par la Russie » (« This year, it would be very, very difficult to militarily eject the Russian forces from every inch of Russian-occupied Ukraine »). En d’autres termes, les Alliés doivent se saigner, mais il n’y a aucun espoir de gagner quoi que ce soit en 2023 sur la Russie.

Troisième remarque : Cette guerre n’est pas conduite contre Moscou, mais pour affaiblir l’Union européenne.

--------------------------------------------