Pavel Rătundeanu-Ferghete - MERE PADURETE 69

 

MERE PADURETE 69

 

Dormim, în bocanci?

RAPORTAT LA UNIVERSAL

 

Dacă am auzit bine, că mintea mă întrabă exclusiv, cât de bine poate:- ,"prietenul tău ce mai face, pe unde gândul, îl poartă revigorat, ce face din cap până-n picioare, cu capu-n zori de zori, cu diferența păstrându-și distanța, purtând și masca și certificatul verde purtându-la vedere cu vitaflex-lex? Cum se readuce la viață, cu secretul, că e plin, divin, plin de senin, împrospătat și cu exprimare vie, expresivă la Junimea și cu anecdotică, cu de zile mari zicere ca la Ion Creangă la poale lungi pofticos, în bojdeuca din Țicău, Iași, nu departe de Eminescu și Bolta- Rece, din buza târgului ieșean de snovă și pomină, tipică și biblică, australiană, tainică, de grai de grădină și de plai-rai, de suavă limbă română și de harnică cristică și dialectică albină, cu bucovă fagure de de polen, ceară și miere și, cu mister de slavă a Domnului Domn Savaot-Dumnezeu, prin care, cu Eminescu suntem mereu, în reper de cer, în sfințenie, eter și, înțelepciune de dacă rugăciune, oricine,

indiferent  de ce spune ca minune, de adevărată, desăvârșită descperire și de desăvârsire, în arta succesului, cu clipa de aur și de năstrușnic faur, de aur, și: anume, Eminescu fiind acel muncitor-gânditor, nemuritor, din viitor, cu dragoste și dor, de dor de dor ca cel iubit, cel din viitor, temerar-cutezător,

în universal,

cu România, în național și monumental, raportat Mihai Viteazu și Eldorado-El Greco, cu renume,

în fără egal având unic și specific

a românilor cu rostul lor sub tricolor cioplit din secure și din topor/popor, cioplit  pragmatic,

cioplit cu nume de anume, cioplit cu renume sfinte treime, cu mărime, în dimensiune ca altă albastră de Românie și de dulce minune!

 

-"De ce ai fața asta?" Îmi era clar după spusa lui Vica, că eram schimbat la față? Ce era cu mine, Dumnezeule?

- Ți-a plăcut de mine și doar tu și Dumnezeu știi de ce, că as, în mânecă n-am avut și plus nici cu zarurile nu le-aveam cu noroc arucate, adică, nu aveam nici Moara cu noroc, în stăpânire și chiar ca stăpân al inelelor nu stăpâneam limba română și ca atare ca valoare și culoare eram un nimeni și pe nicăieri, că totul era nu profund/păstor blând, că curiozitatea era hazard, talent nativ, cum zicea criticul Ștefănescu, Mihail Duțescu, în revista Scrisul românesc scria, c-aș fi inedit, original, dar domnia sa era publicist, chiar dacă aiasta este egal, cu scriitor, dar cei din uniunea scriitorilor nu-i consideră ca atare cu valoare și cu culoare.

- Tu, faci ce vrei și-mi râzi, în nas: pas compas, îmi râzi, în nas, de pripas, îmi râsi, plâns râs, baligă de mânz..., că-s gras, cu grăsimea, său, curgându-mi pe nas?

-  Mâine, 1 fe-martie, vorba țigănilor pentru care februarie, nu-i preferat, că-n zile bune, cu zile bune, dar geroase, ei preferau martie și făurar era numit de acești co-naționali drăguți, o numeau fe-martie și erau frumoși acești frumoșei bruneți supra numiți, ciori, din lipsa de îndemână a românilor zgaibe răutăcioase, ca atare era o gafă de fapt, dar una dulce, simpatiică și empatică. Ca atare mâine trebuia să merg și la Centru de Diabet și din cauza durerii măselii m-am planificat la dentista Ioana Cremene, care mă telefonează, că s-a reânbolnăvit de covit și e necăjită, că s-a re... cu Covit, însă scumpa e îngrijortă, ca-i gravidă (eu am încurajat-o, că nu-i nimic și-i urez să treacă, cu bine și, că se zice, că și cu noii născuți va fi bine, câștigând anticorpi.

- Noi sarbatorim anul nou chinez intr-o ora si.. La multi ani cu orez, Ben

- Ah la noi de-a lungul, cât era satul de mare peziș și de-a curmeziș strigam ca urare având tipsii, tave, drăngi și te miri ce instrumente ascutice, prostesc și noi strigând urarea, cât puteam din toți rărunchi și bojocii:

-"Anul nou fericit, cu fasole mâzgălit!"

- La chinezi era orezul esență, hrănitoare, iar la noi fasoalea și cartoful, era hrană hranitoare, de asta se știa ca esență a vieții cotidiene.

- E ceva ca să n-ai încredere, în unul din cei dragi, în cazul meu, nu puteam pe lângă respect, prețuire, să nu mă încred și, în red, în scumpa de Vica, îngerul meu păzător și păsător-păstor cu ochii albaștri, păr blond, păstor blând, de Ionașu Horjului, oficial: Ioan Mânzat care îi zicea anecdotic, că se născuse, sub nemți, că, în 21iulie1942 ei era după 9 luni de gestație și de nemți te împedicai la tot pasu și Ioan aiesta mai bolund ca sătean motivat sau nu, mare figură, îi zicea fără ocol, fără fereală, îi zucea:

- "Bitanga tatii!"

- În Cluj, c-are și el de mers, după nu știu să-și cumpere la mașină, eu l-am întrebat dacă nu cumva are drum și el mi-a zis:

- "Mă duc unchiule și te duc."

- "La cât pornim? Știind, că-i mai Părăuan, moale moale, molcom a trebuit, musai am fost nevoit să-l întreb ca să dezleg calul de la gard, să dezleg calul, mânzu, murgu, lui Gheorghiță de la garofiță/de la portiță.

- Îngrijorarea lui Vica pentru mine era legendară, mitică pe Arca-biserică de cinste și onoare Ciubăncuța și pitorescu cu jur-împrejur, cum rar e și răsărit de soare, cu binecuvântare ca rară comoară, de floare albastră sau floare de colț, cu botez socio-uman, cu preot ortodox ca subsemnatul, Pavel.

- Diferența e, că eu sunt botezat, în Sâmpetru-Almașului de Pr. Petru Nicola, cu socru Pr. Pavel Roșca, preot și învățător, tot, în satul meu natal, urmând învățător Petru Ferghete, fecior a lui Ioan Rătundeanu-Ferghete și, frate cu Viorel Ferghete, cu Pr. Vasile Ferghete și cu cel emigrat, în America, George Ferghete etc. eccetera, cu sau fără ceteră/după ureche, as totuși fără probleme dominând binele, prin iubire și Dumnezeu ca să ni se îmulțească zilele, prin izvorul minunilor și cuvinteor, cu bonus de viață.

Multe îmgrijorări, o mie,

o întreagă istorie,

de omenie

și de

Românie,

cum la carte scrie.

 

Pacea și odihna ni-n Iisus Hristos-dreptul nostru la veșnicia, prin înviere reînviind prin Cel care ne va mântui cu iubirea și care ne va da victoria bine meritată dacă ne vom strădui și noi, dându-i încrederea noastră ca să ne dea și El, drept la a fi! În zi de carț-marț, femeile nu lucră, nu torc, țes, nu lucră lucru câmpului, că Marți-seara, Marțolea, le ia sporul, le încurcă lucru.

- "Dincolo de egoismul nostru, trebuie să continue relația de căsătorie, zice cântătețul Timișan la emisiunea Idoli, de la TVR2 emisiune de Irina Păcurar. Aurelian Timișan e acel cântăreț înalt, prin pasiune și iubire. După o viață de om știe să vorbească cu profunzime și, cu înălțime, în dimensiune de minune, în lumina lină de pomină, exprimat cu atenție, în socio-ecuație, cu soluție, rezoluție. Uneori am vrea să aflăm totul despre tot, despre toate, cu sănătate, că sănătatea e mai bună ca toate. Un concurs de rara anvergura – aaaaaa "Romeo si Julieta la Mizil", editia a XV-a - si-a desemnat castigatorii. Cand spun "anvergura" am in vedere numarul foarte mare de participanti - peste 170, conform listei cu participantii afisate, pe care nu figureaza si numle meu, aflat insa pe lista cu mentiunile, ceea ce denota ca sunt mai multi decat indica lista. Felicitari organizatorilor si mai ales membrilor juriului, care chiar au avut de tras! Pr. Grigore Crăciunaș a răspuns de fapt chestionarelor lui Nicolae Densușeanu și asa, prin spontaneitatea lui nativă, s-a afirmat, mai târziu Prof.Univ. Adrian Fochi descoperindu-l și scriind despre el, în cartea sa Eresuri, din secolul lXlX-lea și a devenit vast, mai altfel scos din găsălnița vieții, eu de la specialistul Fochi având și o scrisoare inedită dându-i spațios și vastitate, valoare și culoare, autenticitate. Chiar și Moraru avea zucerile lui, zice Iureș la foc înalt competitiv. Era mare lucru să fiu magnetic, unicat. Gheorghe Dinică zice:

- " Fiecare-i cu steaua lui."

- Noi avem un sens și avem o bază, că noi o frumuseță, ne avem unii pe alții ca să coexistăm. Îmi țin măsura și firea. Marcel Iureș:

- "Cum mi-o spus bunicul, străduiește-te și fă lucru bun pe care ia-l și pune-l pe marginea drumului, dar nu te uita cine-l ia, că uitându-te nu mai are sinceritate/ farmec".

- "Azi, în satul de pe deal s-a făcut un mare bal," cântă Iuliu Merca, formația Semnal "M"

- "În viață fiecare are drumul său, Drumul lui Leșe".

- Nu știu cât de etic și estetic scriu, frate, Ben.

- E o chestie și un drept a fi. Etic sau Estetic din partea cui? A ”criminalilor” care ne conduc sau a lui Dumnezeu sau a iubirii tale fata de Vica si Ciubancuta, fata de limba romana si strabunii tai, a copiilor tai sau a tale insuti? Tu scrii pentru Credinta ta ca multumire pentru ce fericire ti-a daruit aceasta lume.

- Tu traiesti pentru darul tau.

- Un bine e în toate, că unde-i sănătate este Dumnezeu și de toate, în realitate cu sănătate avem de toate, în drept la fericire și, înviere! Celebritățile ca Melania Rus Cargioiu, Ilie Marian, Ben Todică și nici Ioan Miclău nu vor fi uitați, c-au rădăcinile sejarului România, un viguros prin ce Eminescu ar numi iubire, că unde iubire e și Dumnezeu și nemurire e. An nou fericit, viitor a limbii române cu obiectivul de pace, pâine și liturghie-n spice, al limbii române!

Când e bine,

e amuzant și savant, inteligent e,

om de bine e

și de ce se cuvine.

 

Totul ca nimeni să nu fie, dreptule,

să nu fie tras, omule, să nu fie tras tas, pe sfoară,

în dragoste provita de țară scoasă primenită, cu artă,

la colț de iarbă, scoasă, în primăvară.

 

În inimă simți maximă română,

cu îndemână: bucurie,

din omenie de Românie

 

E la Ben e multă distracție,

o bună dispoziție,

în socio-cosmică, ecuație, Ilie!

 

Hai, că poți, cu patina timpului, cu răbdare și stăruință patinează pe altarul soarelui și însământează mirabila sămânță hai și hai premiază-i pe toți, după conștiință, că toți-s al poeziei domni Savaoți.

ÎN FĂRĂ EGALUL NOSTRU

Un moment poetic vast inteligent artist și inteligent cu soare, îmbietor Eminescu,

cu ambiant sorelnic poetic, în gricolanda care fascinant ne poartă prin întreaga lume cu paradoxul poeziei lui Eminescu ca un stăpânitor a limbii române, de pace și pâine, liturghie care nu apune, în pace și ca hrănitoare pâine cu performanțe și noblețe, cu frumusețe, cu creer și cer ca reper, în afacere de binecuvàntare de românie unită moral cu artă: profundă și mare de baladă Porumbescu și Enescu fără a ne avea poticnire,

că poezia lui Eminescu ne penetrează sufletul nostru, în verde-albastru care ne bucură ca orice minune de Romànie în preaplin și divin de înțelepciune cu universală dimensiune de verde albastru cu lumina luminii, răsărit cu mărinimie și românime de renume ca minunea satului românesc cu serenada sufletului cu struguri copți strânși, în teasc rug aprins, în necuprins univers eminesc cu firesc și omenesc, în primul rând, în genial fără egal ca o creație unică și specifică și fără egal național-universal,

cum rar rasare soare cu suflet și cuget limpede cu înălțime iubire, în profunzime, iubire ca ieri provita pâine pentru mâine comori spirituale, că practic suntem al celuia ce suntem mirabilă sămânță și conștiință fără amenințare de dispariție din socio-cosmico-ecuație astrală de limbă română, al românilor cu îndemână mamă maternă veșnic etetnă, cu comoară a comorilor fagure de miere, preț a evadării, în nemurire, că inima mea se vrea șansă, în rostul de mâine de a două șansă, de cântare a cântărilor-Eminescu și de verde-albastru Nichita Stănescu ca tezaur al tezaurului veșnic dumnezăiesc al nostru că aiasta-i normal și moral național monumental echilibrat

aur cenușiu strcurat promovat, în al nostru areal național, că Eminescu e fără egalul universal al nostru, soare și binecuvântare, în naționalul nostru, cu naționalul nostru.

 

- Dacă faci lucru bun iese lucru bun.

- Nu stiu cat de bun dar ieri ma rugat ca e ziua lui Luni. Si eu nu pot refuza sa darui cat pot si vrea Domnul. Si exista si pericolul sa uit. Ca te mai fura treburile si dusmanii. Sa fie fericiti!

- Noi facem ce trebuie să facem, neam! Noi ne-avem descendețea, în parametri normali morali și nobili, utili și durabili, că noi nu ne pierdem de spațiul numit de rasă, Romània, că noi suntem bucălai și bobițați mășcați ca boabele de grâu, în spic Eminesc-românesc, în omenesc și rațional național, în performanță, cu nobleță acceptat, în viața ca o luptă și cu artă, în România de baladă deștepta și de legendă profundă care dintr-o sorbire au făcut dalbă unire fără să se lamenteze, că noi întindem o mână celor aflați dincolo de hotare, dăm o mână de ajutor, că ne-avem sate părăsite, din vina lor zic eu ca fără obraza care ține casa ca pământul roditor, cu calea Hristos spre viitor, din viață și adevăr de izvor de izvor ca dor, dragoste și dor de dor.

Asta-i o dedicație Eminescului mai ales prin Crucifix,

y plus și bonus x și-i un grozav, isprav,

prin ceaslov, ceaslov,

bucov perspectiv

și creeativ al vieții,

elexir al vieții, tinereții,

pâine de toate zilele, cu binele,

pâine de o ființă și conștiință:

provita Domn Savaot

cu tot, în tot și, în toate,

cu belșug de sănătate

ca un bun mai bun, în toate.

 

- Cred ca Dumnezeu a facut perechea pentru a trai povestea de iubire, A asculta declaratia, TE IUBESC! ...E GROAZNIC SA FII SINGUR Si EL STIE,

- E o splendoare, în splendoarea ierbii, cu frumoase duminici, de binecuvântare, că, în România n-ai cum o uita, că e aici, în inima mea cu Olimpia Panciu și Aura Urziceanu, dar să n-o uităm nici pe Dida Drăgan o lebădă neagră. Eu datorită lui Vica n-am umblat după muieri din casă-n casă, cu ea fiindu-mi viața frumoasă. Casa cu Vica nevastă-mea mi se veselea, de veselie mi se umplea și Vica era bucuria mea. Noptea, cât era de lungă o iubeam pe Vica să-mi ajungă, vorba lui Ilie Mendrea. La vederea ei, îi tremură glasul, deși n-o știam de când eram copil, dar acuma nu-i femeie ca ea să-mi placă mult și, chiar să-mi fie ca un cult, că nu-i femeie ca ea să-mi placă așa mult. că hai hop și iar hop, eu nu-s, în aer și, în plop, că cu Vica pe genunchi/ pițiguș la joc, nu-s de fel șchiop, vorba celui cu veselie care face bucurie. Ce-i cu acele animale numite și juvenil, un soi de popândăi, dar marsupiale acei coca care fiind puiet mai vrea să sugă, întinzându-și copilăria, putându-se și rătăciți, ciorile venindu-le de hac/ seceta, putând să omoare acele marsopode. Pe undeva-s vulturii care pe la voi fiind și pinguinii apoi care-și fac și ei familie (rezistă cei mai puternici ca la noi, în politică, corupții). De ziua unirii (e vorba de conștiința poporului). Sechestrat viu între morți? Cine mai știe cum să te ajute instant cu experența lui? Vorbește sigur și la obiect, că nu poți sluji la doi domni: la Mamona și la Dumnezeu (atunci de ce motroșești prefăcându-te, că-i alba-neagra?) Nu faci căsătorie, dar nici îmormântare, că sare iepurele, dar din ce tufă cine să știe? E un matematic. Dumnezeu să știi, că nu ne dă mai mult decât putem duce, chiar dacă ne frâge inima. Pierzând acel drag, eu pe Vica. Uneori hazardul ne joacă feste, chiar și pământenii fiind răii răilor, până și Coșbuc, în numai una afirmând că lumea rea, din lumea rea ne tot încurcă și ne tot închide cărarea. Coșbunc ne zice, în felul lui. Atunci, când vorbești cuiva răstit, nervos și urât, nu tu vorbești, ci durerea din tine vorbește, în culorile de neliniște, după filmul Dr. Quin (e o stare de stres și nervozitate, însă cum, îți imaginezi?) Ilie Marian, îmi amintesc ceva și nu vreau să uit și doar așa nu reușesc să scriu omenesc, corect, înghesuindu-mă, graba, ai dreptate, domn profesor, că domnia ta mă cunoaște, cum rar mă cunosc alții, în România te iubesc, Eminesc și firesc! Noi trecem cu zor, în zori, cu drag de România mea, vorba lui Fuego, Paul Surugiu de la Turda ca Andra nevasta lui Cătălin Măruță. În Vânătoarea de mafioți, tot rușii-s vinovați de crime, așa cum vor fi învinovățiți dacă atacă Ucraina, de un fel tot așa de mult de catastrofic și apocaliptic care cu bună știință o fac profesionist și atipic, poporul rus fiind antrenat de Putin, un Stalin/ Lenin, care antrenează la om-ucideri, crime oribile. Nu doar nepotu-su prof. Univ. Sergiu Dan care va scrie despre Pavel Dan, descoperit de Chinezu și Breazu, cum pe Mihai Eminescu, îl descoperă Iosif Vulcan pentru a rămânea de pomină, în lumină ceea ce e iubire, că unde iubire e, fericire și Dumnezeu e, vorba Apostolui Pavel, nu-i așa, Ben?  În multe lucruri politice e imbecilitate, minciună și corupție, neispravă, că doar constituționalitate și egalitate ce fac nu e și atunci unde li dragostea de semeni, de aproape, Ben?

- Toti ar trebui stransi intr-un autobuz si trimis in Spania la cules capsune.

- Ce să facă acolo un neisprăvit ca mine?

- Ma refeream la guvernanti.

- Dorin Istrate e imun nu, că ne-ar spune ce nu știm, ci pentru că spune fain, mândru și fără modru cum și Duliș era haiduc, în codru, cu instinctul de a face bine și cum se cuvine, dar nu de-a-ndoaselea, cu echilibru și cu conștiința, în balanță, cu unele îmbunătățiri, cu banii completând cumpărături pe nepusă masă cu noi oportunități, în înfrumusețări și reușite. Dacă-i vorba de autobuz, însă unde-i Țepeș Doamne ca să motroșască treaba, să le dea la mocă la neisprăviții politruci care-și fac de cap, în acest moment cu autobuzele Stb, în grevă, că doar cerem, însă noi ce dăm, în schimb ca lucru bun? Noi de ce suntem ca nemulțumiți, mulțumiți, în arta fără compromisuri? De ce s-a adăugat scumpiri ca să determinăm inflația ca nebunii cu strining care își permit continuarea crizelor inconfortabile, crize economice și sociale și politice, chiar dacă nu ne-a invadat extratereștii, în Carpații cu dimineți, cu soare și, cu răsăritul sorelnic, cu mulții sori Eminescu, cu pitoresc fascinându-ne ca români ce suntem neplecați aiurea ca tranvaiul pe mălăini ca trenul fără șină, fără cale ferată, plecați, în acele stăinătăți strălucitoare doar pe dinafară, că prin dinăuntru-s găunoși și verminoși? În situația arătată cu grijă călcăm pe cioburi de oglindă, oglindă-oglinjoară, din albă ca zăpada, cum o mai știam cu sufletul răblăgit și dolojit, unde mama vitregă e rea ca orice maștihă, e cu amărăciune și pelin, pelin amar, cu har și viscol amar ca mamă vitregă care era cu coarne și cu coadă cum ni-l închipuim pe dracu, pe mama dracului/ pe tată-su Mamona, Satan (ai tu idee cum e dusă de acasă cu sorcova vesela). A ieșit ieșenii la Ieși, în stradă ca la serenadă, aici fiind o dragoste manifestată nesilită. Toți sunt de o făprură, de o mamă, de un neam, în rai ce-l am de bună seamă. Vica n-a mai fost fecioară, dar era mândră ca o fecioară fără modru din omenesc tezaurul nostru ca o vreme bună: cu mult soare și multă căldură de om, cu flori care le înfloare ca un pom. Mă, nu te necăji, că viața-i cu suiș și coborâș, mă îmbărta Vica, dar grijă aveam ca de ochii din cap, unul de altul, că aveam învățătură de la cei 7 ani de acasă, că tot ce vedea ochii, mâna trebuia să facă, când era vorba de femeie ochii văd și inima cere, dar hai să nu mă lungesc păsărilă- laț-lungilă (nu-i vorba de lațul de care-mi spune înțeleptul Solomon, fiind vorba de capcană, la o stare de cumpănă, că vorba lungă e sărăcia omului și ca gunoaiele e cu infecție și aduce logoree, inflație și drăguț ne aduce criză, când politica e una corupților, aiurițor buni, nebuni de legat la care ciudă, ciudă, mama-ta moare de ciudă!) Vica era o bilă albă pentru mine, când am făcut un cuplu și nu unul doar de alba-neagra, că era serios pur și simplu. Eu sunt sacraficiu adus lui Vica, lui cea care nu merita umilința (la ce să aduc detalii din dreptul de a fi cu ea, în învierea ei provita, cu urcuș pe crucea sus pe Golgota). N-am schmbat ca ciorapii pe Vica, mocanul șofranul și țiganul cum, își schimba calul, iar eu cuvâtul. Remarcabilule, ești remacabil și de marcă pe a salvării Arcă, Mesie a iubirii de gașcă, din gașca mea! Înțeleg, că Vica era esența și existența mea. Când vorbea dulcea de ea, mie sincer mi se părea, că recita poezie și, înteresant mi se părea, că îmbrățișarea, îi era cu omenie.

-"Mariană hai și mâncă sarmale," zice Valentin Mureșan.

-"Hai, că nu ești din pom, Mariană!"

-"Nu te-ai băgat pe la Anica, că Marius, tu, ești de-odată cu ea, cu Anica."

-Unde-i Nașu, să-i dau horincă", o întrabă Marius Celemen.

-"Lasă-l, c-o băut la Dăbârca, la înmormântare". Valentin la sosire:

-"Să-ți spun și eu domnu' Ferghete, o poveste ?" Valentin Mureșan știa, că eu culeg folclor. Era un efort continuu, un înteres și o pasiune pentru tradiție și folclor. Talentul nativ aiesta, îmi făcea jocul, că-mi era visul cel mai frumos ca dragostea pentru Vica, era un genial, un dor de dor ca teatru și filmul pentru George Visu, din Rănit din dragoste ca cântăreața Angela Semilea, de care mă îndrăgostisem, că era irezistibilă, cu vino încoace de Dulcineea, din Idila lui Blaga/ din Lacul lui Eminescu. Similea avea o privire dulce ca Simona Halep, o mult mai tânără ca noi, ca ea și să nu mai zic mai ales ca Vica. Ca Vica, Similea și Simona mai nervoasă, au suflete calde, cu simțire și practice, indiferent, că lumea e bună sau rea, că nimic, nu-i gratuit orice s-ar zice despre românce, vezi adevărul din Numai una, imnul din Câmpia Libertății, poezia scrisă de George Coșbuc, și auzit, în latinul Blaj cântat și făcându-l pe autor să lăcrimeze, să plângă cum profesorii: Ioan Popescu sau Marin Coldea plângeau la ore, plângeau cu adevărat și erau radicali și neliniștiți ca Onedin pe linia Onedin. Nu știu, cât am reușit să vă vorbesc despre dragostea mea de zi cu zi făcându-ne reciproc cu pricepere și puțină magie, făcându-ne fericiți, cum se știe. Noi parcă eram desprinși din basme, din inima naturii ca noi să zăbovim, în împreunarea noastră.

- O impresionantă mărturisire augmentată de Maestru Ben Todică. Doamne. în câte feluri putem vorbi despre ceeace simțim, Sunt f. impresionată, Cu stimă, Melania. Este o mare artă să poți comunica atât de pătrunzător semenilor tăi din ceeace ai tu în sufletul tău, CRUCIFIXUL de Ben Todica, versuri MIRCEA DORIN ISTRATE Felicitări!

- Încă mai avem la ce să ne închinăm.

- Multumesc draga Frate in Duh!

- Eu mi-am pus pofta-n cui?/ ambiția (am un stil al meu, chiar dăcă nu spui orice, nici eu gen, cum vezi, cu stil impecabil, interesant, util și durabil). Zic să fie? Fiecare din noi suntem și actori, că îmbinăm utilul cu plăcutul, având cuvântul, Dumnezeul și-i de apreciat, mai ales, că ne mai uităm și-n oglindă, în România baladă, profundă

și de binecuvântare,

cu ochii rămași, în soare, că îi și o vorbă, când ți bine, tătă lumea-i lângă tine, cu bine,

cu ce se cuvine,

cu un viitor,

cu păstrăvi procreiind,

în aval național, în izvor.

 

-"Tu, cum mai lupți cu durerea?" (nu mi-ai mai spus, cum te-ai vindecat după accident, ai uitat să-mi mai zici crezând, că nu mai are importanță). Care mai e grija ta de a duce tot greul vieții având grijă de tine? Cu ce te mai alinți? Cu Ming ai un pui de chinez? Vorbești, dar nu-mi deslușești intimitatea ta cu asiatica Ming, nu e sufinciet dezvăluită (eu ce să spun?) Ai fost vreodată gelos? Cum, îți explici gelozia?

- În filmul serial Don Matteo, se zice, că: Iubirea e dar de la Dumnezeu.

- Lui Vica, când m-am luat cu ea, nu mai trăiau ca s-o sfădească, certe/ să spună că e de acord cu mine, că eu m-aș vedea cumsecade, dar așa s-a rezolvat chemându-și fratele, pe Pavel cu Tena, Hortensia, de la Dej (Pavel mi-a zis să nu-mi bat joc de Vica, de soru-sa). Unii oameni-s cum întorci mâna. Ca atare nu-i mai trăiau lui Vica părinții cărora trebuia să le ceară învoire și binecuvântare.

- Dizerabilii, politicienii, cu multă ușurință ne  fac rău, deprinși cu așa ceva.

- Politicienii n-ar trebui să facă rabat la calitate ca divele Ave Maria, de la patinajul artistic. Când ai suflet mare și larg, ai șansă și rar făinoșag. Omul mare are suflet mare, suflet de poveste și cu dragoste.

- In fiecare dimineata imi simt durerea cand ma ridic din pat. E ca si o entitate separata care doarme si cand ma trezesc se aseaza si ea in locul in care traieste din 2017. Apoi se face ca nu vede precum mâtza. Ea e acolo decate ori ma ridic si se aseaza cand umblu, fiind constient ca ea e ce-a care imi da impresia ca s-ar putea sa cad. O pierdere de echilibru rapida care ma socheaza si imi trezeste constiinta. Adica ma aduce cu picioarele pe pamant. Cand esti creativ tu nu esti in trup, e doar animalul. Sant momente cand cred ca as mai avea multe de facut/ contribuit si sunt momente cand cred ca rolul mei sa terminat si pot intra in somnul etern. Imi pare bine ca Ming are copiii ca suport si asta e un confort. Nu va plange si nici nu imi imaginezi. Mao ia facut DARZI. Viata a fost frumoasa si bogata pentru mine. Am fost educati sa fim cuminti si acum golanii profita si isi calaresc societatea. Ar TREBUI sau sigur trebuie noua generatie sa invete din nou sa fie REA si sa muste din politiceni. Cu posibilitatea de a mai aduce bucurie lui x si lui y, de ai asigura ca nu sunt singuri si ca nu sunt nebuni atunci cand isi doresc ARIPI. Cu Ming e o alta lume. Eu am intrat deja in GLOBALISMUL ALBASTRU. Nu trebuie sa ii astept pe americani. In fiecare zi descopar si invat lucruri noi din cultura asiatica veche de 15 mii de ani. Ei sunt evoluati psihic si anatomic intr-o alta directie decat noi europenii. Una e sa mananci cu furculita si alta cu betisorul. Noi nu realizam, din aroganta si inganfare. Ei simt si percep lucrurile diferit. Ma uit la nepoti din partea copiilor ei. De cand s-au nascut si pana azi la 10 ani nu pot rezona cu ei ca suflet si nici ca instinct. In schimb ei intre ei parca sunt telepatici. Noi albii ii privim si judecam prin mitologia noastra. Aici e pacaleala si lenea noastra. Eu inca invat si aflu cine suntem noi pamantenii. Ai mei si cu ai ei suntem destui. Nu am... aici ai nimerit-o. Am iubit extraordinar si iubesc. Iubesc pana la lacrimi sau jertfa suprema. Iubirea acopera si chiar sufoca gelozia in cazul meu. Pe altii ii face sadici, criminali, distructivi pana la exterminare. Ce nu inteleg unii, si asta e trezirea de care vorbesc, e ca: iubirea trebuie sa ierte, sa vindece nu ca nebunii, cu ciomagul, ci prin binecuvantare. Acesta e Darul luI Dumnezeu! Albii au perfectionat manipularea sentimentala precum politica si se multumesc sa traiasca in minciuna (si unii si altii) pe cand asiaticii/galbenii o fac/declaratia prin fapte si durabilitate/constanta. Si daca nu intelegi asta si astepti minciuna din gura lor ca raspuns vei fi dezamagit. Ai privi pe asiatici prin ochelarii culturii tale e total gresit. Mârlania conduce omenia la noi. Trebuie sa punem mana pe justitie si s-o aplicam. Am uitat sa mai mâraim, sa reactionam si sa fim drepti. ”Dumnezeu i-a dat-o. V-a Binecuvantat in unirea voastra”. Fericirile noastre stau in aceiasi sursa: DARUL/TALANTII. Pentru ca le dam voie. Am invatat de la razboi incoace sa fim cuminti si ei profita de asta. Ne inrobesc, ne mint, ne batjocoresc si ne fura/vand la maximu. Copiii nu mai au nici un Dumnezeu in fata. Se vor intoarce spre noi in morminte si pumni ne vor da, de ce le-am facut. Ca am fost momâi in viata, nediferiti de mortii.

- Dute si spune-i membrului tau local despre nemultumire si de pericolul pe care il observi. Vindecarea unui sistem bolnav asa incepe, cu un pas.

- Gelozia e generata de cultura. La noi e venita din povestile si istoria cu care am crescut. De la Evrei, din Biblie si din Hollywood, din mitologia greaca si ce-a dacoromana etc. Gelozia se invata si este injectata in popoare ca sa fie folosita in dezbinare si control. Gelozia e o scula emotionala pe care, daca extrasa si inbogatita o poti folosi si face minuni. Uite te in Biblie si chiar in toate piesele lui Shakespeare. Cand te trezesti si realizezi cine esti te vindeci de boala geloziei. Gelozia se retrage in locul ei natural impreuna cu celelalte emotii protective. Parintii te pot influienta si indoctrina. Ai mei in simplitatea lor nu au inteles pasiunea mea pentru film si concursuri, ca sa dau un exemplu si m-au ațațat emotional si atunci eu am cautat singur o alta tema, mai potrivita sau mai adevarata pentru urmatorul concurs. Am invatat/ observat pe ce se pune accentul insa elementul adevarului trait de mine am vrut sa-l explic in film si asta ia suparat si pe Comunisti si pe capitalisti. Si de ce? Pentru ca strigam: JOS ARMELE! Nu am fost gelos. Eu am acceptat de mic ca sunt altii care stiu mai multe decat mine si nu imi ramanea decat adevarul perceput de mine sa-l caut. La fel cu fetele. Era preferinta lor. Rezultatul asteptarilor e cel programat de cultura nu de creatie. Nu stiu daca nu a avut efect asupre mea zisa: Doreste-ți aproapelui ceia ce ți-ai dori ție. Si atunci gelozia dispare.

- Cicălitor nu sunt cum nici Vica n-a fost, în viața ei cu îmbunătățiri și ea punând umărul, c-avea echilibru, cumpănă, spiritual, că se vede soarele, în zori și e frig cu dinți, știți cum vine cu minus, nu-i așa, la voi fiind ca vara, că vara-i ca vara și iarna-i un infern? Ce se pupă cu ce facem noi, vorba lui Bogdan Simion.

- Lynch, Gogh, Dali, Picasso, Bacon, etc. Tu spargi canoanele pentru noi deschideri. Asta ii sperie. Nu e vina ta. Tu indeplinesti, sincer dorinta Domnului.

- Icoana la care să ne închinăm zilnic. Mulțumim, frate Ben!

- Este o mare artă să poți comunica atât de pătrunzător semenilor tăi din ceeace ai tu în sufletul tău, Felicitări, Melania

- Eu am mers la Vica pe poale și Țica din Dorna, tot pe poale s-o dus, că o plăcusem mult și vroiam să mă bucur de ea, de femeie, în general, gen... Multe ar fi irelevante/ relevante. Ar fi fost corect să-mi întind picioarele cât mi țolul și lipideul, cerceaful, vă spun cu mâna pe inimă, c-asta ne era pe vremuri plapoma, cu care te înveleai, dar nu te întinzi mai mult decât ți plapoma și dacă erai holtei feciorașule, neânceput, ne desflorat, vergin, ca fata vergină, dar grăbită la măritat (nu imposibil) ca tu, când ai fi sărit ca iepuroiul pe femelă, că de fericire gura-ți cântă împreunat, îmbrățișat cu minunea, că-ți pune poalele-n cap jucându-te cu sufletu dacă nu te vâri cu viața ta activă, dacă nu te vâri, ca berbecile, în ea: gentil și viril, cu obraznica făcându-ți de lucru de tremură și la jocu, cutremură pământu, cu; fără obraz se ține casa, că cine-i curvă e și găzdoaie, în odaie, cum îi vorba-n sat, în sat, în Ciubăncuța. Câte stele-s pe ceru, până la ziuă pieru dacă-i umbli pe la curu. Fac constrângeri, facilități ca să oblige într-un fel ca să se cumpere mașini, taxiuri, automobile, electrice, dar șmecherile sunt trucuri prin care se șterpelește de la statul român. Vica era iubită, indiferent, cât de mult s-a îndrăgostit anterior, de tata copiilor ei, până a se căsători cu mine Ferghete Pavel ca să se mai nască de val și necaz la lume și Daria-Loredana Ferghete. Amândoi eram făcuți pe lume ca să facem oarece. Cei a Cătanii și cei care oficial de la Porumbești, se numeau tot Ferghete, locuind pe lângă a Răgulii și a lui Filimon, mai sus de ulița lui Fery și ceva mai jos de ulița Păhuțeștilor, Păhuța.

Profunde mulțumiri, că ești, în formă, Ben, după anul nou chinezesc! și noi sntem sigurii de care depinde reușita, izbânda. Dragostea ne-am dorit și ne-o dorim cu toții ca armonie și o cântare pe corde, să răsune extrordinar, în strune și nota bene, pururi, în limba română cu îndemână cu verbe și proverbe, în splendori superbe, în culori și comori cu dor de dor, în dragoste: cântarea cântărilor. Suntem, în trendul de descendență a îmbolnăvirilor cu cuvid, că revenim la oile noastre, care, că autoritățile zic ce zic impecabil, setând, în scrinten plauzibil, în alertă, dând și notificări, în toate jocurile, că poți, în ping setat special cu obțiune. Noi eram vii și ne desfășuram activitatea, viața, zi de zi. Atenția noastră e descaladarea situației, din Ucraina, coerent discutându-se cu Franța. în mod fericit e lucru bun. E sprijinul cu ușile deschise. Cu toții, cu grija noastră ne-avem valul nostru și cu capul sus și fruntea vizibilă de sub bască, capela ceaușistă, în vànt cu Eliza și Eliza, la ora de Matematică ținută, în Aghireș sat, Aghireș haltă, că pe timp de iarnă mai veneam cu trenul din Aghireș-Fabrici fiind mai bine, ca frigul ne seca, de nu mai știam ce-i cu mine și când veneam prin pădure dela Leghia, din cariera Foidoș, de primăvara m-am trezit, că mă dor urechile, în daună totală, că doctorul, cu scutire medicală, îmi zice politicos, că urechile mi-au digerat prăpăditele, însă durerea era insuportabilă și sufeream, cu mama care îmi plângea alături de mine, știind, că mă doare de anume, tata, Dragomir, înteresant, lucrând încă sus și a omis suferința, durerea mea, în carieră el muncind din greu ca vagonetar, vagonul cu piatră albă de ghips împingându-l până la funicular ca de obicei, până ne-am mutat, în Aghireș-Fabrici, în bloc, apartamentul 7, el, tata, lucrând ca fochist, în Fabrica de ipsos Rapid. Încă o întrebare care trebuie explicată. Situația cu Rusia ne marchează. Trebuie să răspundem militar promt cu privire la înalt nivel ca să descurajam pe rușii, pentru ca sa descongestionăm situația. Literăm, cu speranța, că va fi bine. Deocamdată sunt doar discuții cu sens, (în fața evidentă actuală de amenințare, în rest vorbim vorbe?). Cum e cu egoul cu grade de ofițer, gradul siperior, gradul, de limba română? Ce voi mai învăța, în reverie, de acasă? Nu se va intampla nimic. Totul e balega de vacar. Vica nu era rece și distantă, că eră o scumpă clipă de clipă primenită, în limpede, transparentă și lucidă apă,

fără ca sângele, în veac, prin chimie/ biochimie:

omenie, în reacție de Românie, nu-i chip, să se transforme la chip, în clepsidră, să se facă nisip/ în apă,

chiar dacă apa sfințită e bună de leac.

Vica era adevărată artă.

fără ea cine mă mai duce-n viteză spre ce e bun, spre lucru bun, spre dragoste de poveste,

cu buna veste?

La ce aș renunța la zeea, femeea mea?

Dacă ai clește, nu scoți castanele din foc, cu mâna goală, parcă ziceai, luminatule, onorându-mă cu cinste, în limba română cu Dumnezeu

și, cu îndemână!

Vica nu mai e,

dar dacă iubire e

și Dumnezeu e.

Tu, nu știi filozofia inimii ca lumină a luminii.

În lucruri simple

sunt fapte uriașe.

Desigur, că așa cum sunt după vre-o trei somnifere, mai somnuros, eu trebuie să vă scriu, nu că am făcut mare ceie, vreo grozăvie mergând marți la Centru de diabet la medicul diabetolog care a zis asistentei, să mă împungă, în deget, nu mare ceie nici aiasta, însa, cum ziceam n-a zis, c-aș sta rău, cu diabetul și la control medical și după rețetă să merg, în 3 mai, la 3 luni, c-atunci nu mai trebuie să mai fac analize, că 126 glicemia de acuma, n-aș sta rău,îmi zice doamna doctor Mirela Floarea medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, un om foarte cumsecade, de treabă, comunicativ și bonom, cu înfățișare atractivă, fotogenică ca profesora de franceză de la Șimleu, medic de la cabinetul 18. De aici dau fugă pe Iris la stomatolog care îmi extrage și durere și iar durere, chiar și acasă mă doare (măselele mele au rădăcini solide, de o frumusețe bizară, pădureață, nsolă). Mânzu, nepotul lui Vica, mă ia de la Marius feciorul lui Vica și de la noru-mea, Dorina zisă și Victorița, moldoveancă din familia Pepelea din Mileti, de pe lângă Dorohoi; Mânzu  mă ia de la ei, de la Celemen din apartament și nu-i rău, putând fi și mai bine cu durere, dar dacă mă doare, n-am decât să sufăr ș-i a naibii, chiar dacă foc la casă nu mi-am dat, fir-ar să fie! Tu, ești foarte informat de tot cu tot.

Alunecă pe sanie curier,

alunecă sub cer și cu pripiul cântec

și Ilie Marian o dă, cu sacul, în petic,

dar de fapt eu fain-făinel

mă înșel și greșesc voinicel.

Eu nu știu de ce cred că Geo Bogza e din Mizil, cu ce intru cu asta, în joc, în ce fel de joc a hazardului? Mulți oameni și, nu neapărat doar politicienii... care fac fuse strâmbe, ducând hatârul, nu neapărat, că-s înteresați, prin urâțenia lor (poate de unii, unora nu le place de cine sunt ca să vezi tu, cum e lumea rea). Îmi amintesc, cum întru. Avem o populație care se percepe sănătoasă, dar nu e sănătoasă. Întrebat zice unul întrbat, da, de ce te-ai însurat, dar ea bade de ce s-o măritat maică? El lupu, Rednic zice:

- "De ură ură, că și eu tot din ură."

- "Cum vine aiasta ?"

- "EA din ură de singurătate și eu, că n-aveam pe nimeni și de unul singur să stai nu-i bine, cum crezi că era, că n-aveam cu cine să ne distrăm ?" și cam așa era, frate, omule! Nu-mi place să fac lucru, în pripă și nu-mi place vremea posomorâtă. Nimic din ce este acum n-o mai fi, se zice și, în filmul serial Destine rătăcite, se zice, că piere ce-i natural, copilăresc, dar se pierde, piere ca pasărea pe graiul ei, piere, din gașcă. Nae face, în tradiții de la bunica, chiar dacă e din Feldru satul lui Purcea Grigore, Pegrig, cu care am fost la el acasă oprindu-ne prin Prislop la baba care ar fi fost, în cartea ion, Ana, dar, în realitate o chema ca pe Vica, Ludovica, că Liviu Rebreanu era dintr-ai noștri, un om cu gust, artist transilvan, cu dor de țărani și cu dragoste de pământ ca Ion a lui, îndrăgostit de țăranii aieștea, cum și lui George Coșbuc, îi era drag satul minunat. Era o reacție la cald, cu oameni harnici și talentați, niște nativi a pământului, cum am mai zis: sănătoși încăpățânați, în bine care aduce ceva nou și cu suflet mare, în tot ce întreprindem cu legea lui om, ca să fii om ca ca om ca și eu să pot fi cu tine om cu potențial național, cum zice, vorba cee pozitiv, cum zice drăguț și drăgălașa de Valentina Făt, fătu, o prezentatoare la național imunitar T.V., că vorbim de una și de alta la o televiziune cu tradiții la braț cu tinerețea, cum vorba vine, cu multă muzică populară, că dăuă-n încolo supărare! A fi om ne dă bătăi de cap și ni se arată angajamentul ca să respirăm mai ușor și, când plâng norii cu sentimente. Tandrețea are ceva mai bun și, când prostata ne joacă feste, dar noi tragem concluzii, în general, cu cei 7 ani de acasă, cu mulțumiri profunde părinților minunați, pe care nu-i uităm, ei fiindu-ne rădăcinile de acasă. Îmi tihnește pe bune să scriu, cum de altfel vedeți pe bune cu voe bună, orice me-ați spune bine și cum mi-ați spune bolund, nebun, cântând pe strunele nebune, noi cântând și, când ni rău și când ni bine. Noi mai nou învățăm on laine, în teleșcoală, învățăm de acasă, că pandemia ne batjocorește trigrometic, în algoritm politic, în culori de neliniște și la noi, în România. Noi ca toată lumea avem dileme și probleme confruntându-ne cu albirea și cu căderea părului, cu puerderi de urină ca boșorogi, în liber de viață și din fericire, în cădere liberă, cu lipsă de luteină, perderea vederii, înaintarea spre întunecime, înaintare înceată și cu poticnire, că pentru noi nu este medicament, tratament, că nu mai suntem, noi oamenii satului, nu mai suntem tineri și, nici buni de muncă fără probleme, nu mai suntem, prieteni, în această logică biologică de biserică, că rămânem, în urmă și la ce, de ce să râdem bine la urmă! (să râdem de neputința, de lipsa noastră de vitalitate, Ben?) Începem un lucru, eu încep să scriu, dar îl voi finaliza sau ca animalul trachilizat cădem, ne îngenunchem nemai având voință, putere, energie, mai lăsându-se și seara, cu apusul de soare? Totul e așa cum e, fiind un calm, chiar și tânărul asin prin Ierusalim simțindu-l greu pe Iisus și parcă nu mai avea pași scăzut de putere și viață, în misiunea lui spre templu. Atunci să nu intri,în panică,că-ți pierzi ce nu tu ți-ai dat,îți pierzi viața? Asta e greu de răbdat, e suferință, e o durere personală, gândind, că asta ți răsplata pentru îndatorie și datoria făcută cu onoare și cinste, cu respect pentru tot ce trebuia făcut bine și afectiv ai făcut cu spirit ca lucru bun, cum pas cu pas ar dori să facă și regele Mihai/ președintele cuminte, cu pași de pioner tot înainte. În tot, în lucru bun cu undă verde, era eficient și un pozitiv, era un efort pentru bine, c-altfel n-am fi fost socotiți oameni între oameni, oameni pentru oameni, oameni conștientizați cu știința binelui, lucru care nu era ușor de făcut, motiv pentru care ne sileam vizibil, ne străduiam din răsputeri impecabil dinainte antrenați ca-n sport, pentru performanță, că n-aveam ce face cu eșecul/ oroarea umană, că la ce și cui ar folosi, cui îi era de folos ce nu era logic și firesc? Trebuia să ne concentrăm, că nimic nu era spontan și fără o pregătire prealabilă, în tot trebuind, muncă, muncă și iar muncă. E Vica știa, știa și ca țărancă, că și primitiva aiasta era nativă proverbială, nu fără o ștință nativă, de toată mândreța, c-așa o făcuse Dumnezeu harnică și spirituală, cu proverbul la tot pasul, în covorbirea ei nativă, cu talantul îmulțit cu har, că vorovea vorbe, în verbe- proverbe superb exprimate liber și fără șovăire, în desăvârșire lexicală. Acuma te las, mă uit la filmul meu coreian, cu cele două prințese, una pusă pe o barcă pe valea sâmbetei ca Moise, dar e mult noroc, că nu moare, însă pe urmă existența ei e în înclin, în mânecă, cu multă luptă, se înfruntă cu hazardul. Îți voi spune pățania mea din Cluj, că măseaua trebuia scoasa de dentistul Cătălin, nu cel din Luceafărul care se hârjonește cu Cătălina, înciudându-l pe Hiperion rentors din drumul său de ani lumină ca să dea socoteală, raport, lui, Demiurg, lui Dumnezeu, cum ar veni... că geniul trebuie să stea, după cum știm, în banca lui, la locul său, noi trăiind într-n spațiu strâmt și rece... eccetera, eccetera și noi aici ne-am adaptat, obișnuit și unde și cu ce ne-am obișnuit, ni adoua natură (noi aicicea, Ben, aici ne salvăm și, nu la steaua...care a răsărit la apusul lui Eminescu, să însteleze cu sori. Frustant, că și obișnuitul, se poate hiperboliza, în metafore și interpeta alfel cum o face strălucitul Dorel Vișan directorul teatrului națiomal din Cluj-Napoca, orașul cu tramdafiri, fără a fi, în realitate altceva, ci ceea ce e iubire și Dumnezeu cu binecuvântare, cu valoare și culoare și iz autenntic și pragmati, în veșnicia, de România.

ÎN VEȘNICIA ȘI OMENIA DE ROMÂNIA

Veșnicia mi limba română, că m-a născut Iisus

mai presus de cuvinte: bonus,

mai presus de moarte,

după cum scrie la carte

făcând diferența și distanța,

m-a născut veșnicia ca să-mi apăr cinstit, cu onoare, România,

cu te iubesc Eminesc- adevăr de viață, Luceafăr la steaua care a răsărit, să te slăvesc și să te iubesc ca cel mai iubit și om, în legea lui om, ca și eu să cu reper de cer să te  consider pitoresc: om, cu înflorire de pom, înflorire de rod, în dom pur și simplu exemplu, în descătușatul templu,

c-aici am strălucit mai mult ca un cult, c-aici am strălucit mai mult, în veșnicia, cu omenia de România,

cu binecuvântare și ca atare valoare și-n culoare:

iubire-s cu binele, în bonus, de zile-s, mult,

c-am iubit-o pe Vica mai mult făcându-i chiar cult îmulțită cu talanții, în har,

că ei, Doamne sfinte, numai ei, pe sub teii înfloriți pe alei,

făcându-i, în numele tău și al sfintei treimi, făcându-i cult,

în veșnicia și omenia de România.

 

După o zi plină, plină, cu plăcere desăvârșită, tu, după anul nou a chinezei tale Ming și a chinezilor, după anul nou chinez, cum te mai simți având paza bună foarte, paza care trece de primejdia grea/ rea, piza rea, cum ar veni; ce mai faci, Ben, cât ține dragostea de zi cu zi, în răbdarea ta provita, chiar așa ce mai faci, Ben, ce mai înciotrici, fericire, inima mea, cerul cu  stea, c-am atins cerul cu mâna, cântă Diana Matei, cu o voaie bună, cu bunăcuvință? Nu vreau să te fac cu ou și oțet, că e cum e viața. Dacă e totul bine, e bine. Dar tu încătro și spre ce te abați. Sericicultura, vermii de mătasă, se face ce se face, zice-se ca să nu piară mai ales cei care fac mătasă colorată, că sericicultură acuma e importantă și fără a zidi, ca zidul chinezesc, să înconjoare uriaș și solid, România, chiar dacă cândva, pe vremuri comuniste, am fost și eu la instructaj la Casa agronomului pe strada fagului nr.1 și a fost vreme bună și instructov, c-am învățat și noi insisten, cum am fost instruiți la Primăria Câțcău, în vara anului trecut, în 2021 pentru că la Apia ne-am înscris la plată inconfundabilă desăvârșită, mai specială ca valoare de la U.E. Nu cumva e haos total. Nu e mai mult decat pe vremea lui Caligula. Vica mai matură, ceva mai în vârstă, mai în etate, cu 7 ani mai mare, în traiul ei decent și modest, că ea altfel vedea și înțelegea viața aspra căruia și acuma eu șovăi și șchiopăt, în ce privește ce-i acel adevăr, ce-i de fapt viața și decât de multe aveam eu un mormolocul, malacul ca să mă maturizez? Friptă-i inima unei mame ca Vica, pentru salvarea pruncilor ei la un adică, în aceeași măsură de sacrificiu/ martiraj și iubire maternă, indiferent care din tați i-a conceput din ovulă și spermatoid, i-a conceput formând zigotul, din care a crescut fătul pe care la 9 luni ca o binecuvântare, bună veste, i-a născut ca femeie, sfântă Marie precestă, i-a născut și n-a contat, dezinteresat, cu aceeași dragoste alduită de soție și mamă, necontând, că-i a lui Tudorel Celemen/ a lui Pavel Ferghete. Care mamă, înafară cea perversă și denaturată, vrea să-i piară cilediul, deopotrivă îndrăgindu-l, fără a face diferențiere și distanțare între ei, tot ea născându-i cu efort și, cu durerile facerii, pe născătoarea ei, ca să fericească națiunea, Eminesu pur și simplu salutându-și cunoștințele și colegii, nu-i așa?

-"Sus națiunea!" Pur și simplu saluta firesc și iubitor astfel, Mihai Eminescu. Și după o zi lungă după ce tragi linie, în dreptul de a fi, tot rămâne ceva, în drept de a fi și drept de a învia, vorba poetului Ioan Alexandru de a lui Șandor, din Topa-Mică, Sâmpaul. E o capacitate, în plus, scrie, Petru, în scrisoarea către Efeseni și ca azi și mâine e o nouă zi și scrie istoria. E o percepție realistă. Gherman Sabin este un jurnalist, scriitor, tăios, care nu caută nimănui, în coarne și-mi place de el. Haiducii lui Șaptecai. E o credință fără caftan, că el e dezinteresat ca să facă dreptate celor mulți obidiți, fripți și copți, în sărăcie. Pentru aiastă ispravă trebuia un Iancu Jianu, un Anghel Șaptecai și alții ca ei erau, dar le ziceau partizani și Duliș și Cal-Bălan, dar fără a avea faptele lor măreția faptelor lui Grigore Pintea, din Mogoja un alt viteaz al codrilor, apărător a celor mulți săraci. Erau multe și peste se poate, peste poartă... Veșnică a lor împărăția, al luptătorilor pentru libertate și dreptate! Erau mulți și mulți și mureau ca, erau martirizați prinși ca să fie pentru starea de bine, batjocoriți, chinuiți ca răstignitul, spre deosebire de Iisus Hristos, nu înviau, deși moartea lor, nu era zadarnică, știau amărâții ca cei care luptau lupta cea dreptă. Îmi aveam și eu crucea mea, dar mulți bulibași care se credeau mai marii zilei, chiar și fără cărți, îmi spunea unul care, îmi zicea să nu-l spun, că mi-a zis, că mai sunt scriitori, în Uniunea scriitorilor, membrii uniunii și dacă, în viața lor, n-au scris nici măcar o carte și licențiați și doctoranzi plagiind, furànd din alții, fără ai cita pe adevărații autori. Mă, o țineți pentru voi, nu? Fără propteli, cum te descurci, că și Mircea Nicola, fiul popii, din Sampetru inginer agronom, dar suferind de stomac halucinant nemaiputând suporta fraierul recurse la funie și apelase la care caterincă apelase și se spânzurase, proastă afaceră și tată-su îl prohodise, Aleluia! N-o zic cu răutate, că Ionel Marin redactorul șef m-a publicat de bugăte ori și pe mine și nu m-am sinchisit să-i mulțumesc suficient acestui inger de om de cultură cu vederi largi și prieten sincer, căruia telefonul mi s-a șters din telefon, eu de multe ori/de prea puține ori mai zicându-i mulțam fain, mulțumindu-i vorbidu-i direct telefonic și uneori probabil nu suficient (știi pe ăla din armată care scria acasă că probabil vine acasă, că probabil vine acasă și mamă-sa țărancă neștiind înțelesul cuvântului a umplut prin sat cu vestea, că fecioru-su vine acasă cu probabilu) reveind la oile noastre: Ionel Marin e om cu suflet mare, cum ți-am scris, m-a publicat ca suflet de om mare și deschis binelui, ce e cu iubire de semeni, om cinstit și de onoare, redactor șef al  unei reviste ca Bogdania, revistă cu multe chestii de fericire și cu îmbunătățire a cititorilor ei neaoși. Tu, ești publicat, știi ce scrii, în limba română. Aseară nu mai știu cât era ceasu, că mai uit de la mână la gură, chiar dacă nu-i chiar așa, că-i ziceam plângăcios, în felul meu, cum multe lucruri, îți spuneam și ție, îi spuneam medicului neuorolog Vasile-Marius Rusu și el împăciuitor și binevoitor, îmi spunea:

-"Domnu Furtună", și eu mai uitam, îmi zicea așa, că i-am spus, că numele meu tradus Fergheteg, din ungurește, îmi spunea careva, că asta ar fi însemnând, îmi zicea maghearul: uragan, furtună (regret, că nu-l știu pe ins, că nu-l mai știu cu numele pe cel care, nu știu nici, când mi-a spus traducându-mi binevoitor ungurul, omul, cu pricina, de domnul doctor cum intra, în salon indiferent în ce pat eram mi se adresa mie drăguț și simpatic, cu multă atenție mi se adresă mie fără a neglija nici pe ceilalți bolnavi:

-"Cum te mai simți, domnu, Furtună?"). Îi spuneam, că uit și, îmi replica, că și el uită (eram, în cabinetu lui de la etajul 4). Aveam și eu alte divergențe onlaine și era părerea celorlați, părere care contau, că era greu de rumegat unele lucruri de acasă pe timp de pandemie. M-ai satisfăcut și convins, că fără Dumnezeu nu ești Gheorghe Doja pe rugul aprins al credinței, a profesiunii de credință și aiasta e minunat, Ben. Habar n-am ce scriu..., bazaconii triste, dumnezeiești. Tu, ești publicat, știi ce scrii, în limba română. Bine, dragoste, tu, scrii cu sare și piper, scrii tinerește, pe gustul unora ca supa de pui, carte cu predici (am răsfoit-o, în Florești la preotul Fizeșan), tu, Ben, ai trăiri trăite la maxim, trăiri artistice ca supa de pui, cu sare și piper, ceva mexican foarte picant, însă nu-i dezastru dacă-ți preferă ce scrii, Ionel Marin redactorul șef de la revista Bogdania. Am mai multe angarale ca nepot de popă și eu cu Daria, în Florești, sunt oprit să dorm fără bătăi de cap la preotul Fizeșan, în casa pahorială.

LA NOI

Uită prietene Ben, iată, omule un alt OM, în legea lui Om, un român spiritual și național cu limba română raportat la uiversal și spiritual, raporat El Greco-Eminescu și El Dorado-Arghezi care e cu șofranul ca mocanu, e cu: "-cuvântul pur și simplu: unic și specific cu alter ego, reper, sub mândru, fain cer fain-făinel, în dor de dor virtual, cu viitor,

în spațiu omenesc și firesc românesc, cu har, cu talanții îmulțiți, cum rar cu har,

în așteptări genial și  ca Eminescu, în verde-albastru

și prin păduri, cu izvoare, în hotar și cu codri,

al României profunde și al României mari

din tezaurul de laudă și de zestre,

că Ioan Miclău din Gepiu scrie subzări natural albastre

pe cont propriu scrie, cu omenie de Românie scrie, în algoritm de armonie scrie

și ca cel mai iubit, Nică-Fără-Frică scrie cu bucovă biblică și s-a împlinit, în natural ca cel mai iubit Ionică, biohorean nazdrăvan, cu silință șuhan de a nu trăi, în van, ci artistic, cu univers versus, în sens imens sens, cum se obișnuiește la noi, în culori creative, cu perspective de viață mai bună,

cu toți frații români de'mpreună, în hora mare cuprinși ca-ntr-un rug de credință aprins, în unire, cu de adevărat, cu opolență și, în reală faptă draptă de Românie dodoloță

cu mare artă, în fericire candidând profund ca păstorul blând,

cu înviere la înviere, cu drept că noi nu șomvăim, în sublim, scriind, doar voarbe  fără de deșărtăciune și vânt, că la noi  luptăm cu nădejde, cu dragoste și dor de dor pentru a nu fi aiurea, cu plugul brăzdând, în afară de arătură, bolund,

înebunit, doar de pur și simplu, de absolut, de aventură, tevatură, pe noi amândoi unindu-ne-n fapt, că ne-a născut devastator niște țărani de bine-n bine ne-a născut pentru viitor, ne-a născut România cu veșnicia și omenia, la noi, în România, ne-a născut cu drag și făinoșag, ne-a născut la noi, în România verde de albastru, din tezaurul nostru,

în lacustră, românii ne-a născut cu veșnicia ca să eradicăm, din pretutindeni,

să eradicăm spurcata pandemia, s-o eradicăm din noua ordine mondiala,

în iubire pe verticală, cu școala de dincolo de școală și s-o eradicăm cu excepție, din socio-cosmico-ecuație, cu obiectivul muncii și cu obiectivul păcii s-o eradicăm ca oroare umană, culme a culmii, cu steua la steaua care a răsărit, să dăruim vieții lumina luminii, în binecuvântare sub veșnicul soare,

cu strategii și picioarele înfipte, în glie, în pământ, sfânt de Românie, că, în ceea ce-i iubire suntem ceea ce suntem,

în drept de a fi iubiți și cu sufletul înfipt ca sfinți al limbii române și botezați suntem

și provita responsabilizați suntem

și ca români responsabilizați să nu fim de-adevărat vinovați de sângele vărsat la revoluție/

vărsat inutil ca rezoluție la noi mai existând criză și corupție.

 

- Dragă Pavel, Am citit cu plăcere poemul tău ”În veșnicia și omenia de România” deosebit de inspirat și întradevăr din suflet scris. Rar mai întâlnim asemenea energii de creații lirice și iubire de neam și limbă românească cu care te-a înzestrat Iisus și Eminnescu. Cu ales respect, Ioan din Gepiu

- Eu nu mă cred uriaș, omule! Tu, îți știi valoarea, eu însă n-am știința de a-mi cântări, ce sunt, cât de bun reușesc dacă reușesc a fi, eu știind doar să scriu. Cu capul mă lovesc cu splendoare de zori, însă acuma nebând nici cafea sunt ca o citadelă sugărâmată, în opinia publică, că sunt obosit, somnuros, în timp ce sunt ca-n gaiețele (cum să intru, în normalitate ca o stea fără nume, mai ales dacă sunt și cu pânza de paiangen, dar ce scriu constant, estompat/ inspirat și cu pofta să scriu cu efervescență, în plin de conștință și inteligență, în nebunia care mai există? Voi mă motivați să scriu rezonabil ca om care reușește. E un plus, bonus, Iisus de cuvinte și marte cu extrapolări național monumental al României profunde și mari cu români și elemente din ralitate cu sănătate cu impact, infinit apropiat de obiect, cu efect, liturghie, în rezonabil al păcii și muncii ca pur și simplu pas cu pas, să ieșim esențial eficient, din impas, cu binele, să dăm nas, în nas slab/gras, cu lucru bun, cadoul lui moș Crăciun, om bun! Tu, ești publicat, știi ce scrii, în limba română.

- Habar n-am ce scriu..., bazaconii triste, dumnezeiești.

-"No, te-o fugărit", zice Mihaela către Mariana lui Mânzu, nepotul lui Vica.

Chestoa-i să fim prudenți

ca să nu ne pape pepea,

că merge pepea pe perete,

c-ar mânca un castravete.

 

- Frate Benule, Am citit scriere frumoasă apreciere a lui Pavel Rătundeanu Ferghete, LA NOI. M-a miscat mult sufletește. I-am și mulțumit din suflet, precum și frăției tale pentru publicare! Cu drag și frăție, Ionica

- Toti te iubim frate Ionica! Esti comoara noastra din Australia. Cu drag, Ben

- Vorbe, frumoase și sincere vorbe. Unii cred, în conspirație, că prin vaccinare se implantează cip (minciună, fals, că nu-i decât un gând bun). Unii se îngrijesc de noi. E și multă prostie, o furie e în lume, că e naivitate și fals. Asta nu-i bun și ieftin, că nimic nu durează o viața de om, o viață de om. După cum mă exprim, nu mă așteptam la asta cu scârța/ cu penița pe hârtie, c-am băut la școală, mi-am băut cerneala ca Vasile Sima a Șutului, un stresat, în societatea lui Letu, Lulu, Ciocloflender și Jaguar. Da nu știu cum oi face eu, că-s beton, că eu știu eu cum e cu povestea grupei trupei Taxi, că m-apucă filozofia cu rușii. E ceva cu cutia automată, că asta-i din a mă respecta, că nici la concert nu se intră nevaccinat, c-asta-i scopul. Nu-i pentru oricine și chestia-i, că fără mască nu ține. Asta-i bună! Vorbești mai bine, decât cânt. Răspunzi la întrebări pe care eu, nu le pun? După cum spui sunt o forță, dar nu, în dimineața aiasta, când fac gargară cu ruși și pioneze, timpul patinându-mă cu nepricepere și nerăbdare, în vogă la Marin Preda devorat cu mare iubire, în câmp la seceră și la batoză, la îmblătit și treierat cu treierul ca la Dumitru găzdacului, cu iritație și răsuflu îngreuiat, după ce a căzut din măr, că a ajuns și pe catafalc, în sicriu, că cine putea ști pățania, că va cădea și va muri ca Jenu din pomi care cade din nuc ca unul fără nici o credință ca fără un fără nici un Dumnezeu. E și Al cincelea element cu logică, artistic și matematică, în sentinent și intigent care ne afectează la simțire, când patina timpului ne calcă și ne șifonează la sentiment, cu inteligent, că lizează și lezează, în România cu optimism și altruism de România, nu mă dezic. Sunt prea vocal. Sunt cu nimb și aură, am discurs și filozofie, filozofia mea, cu postură. Fiți popular, în limba română, măiestrel! Și Dumitru de la Telciu,unde și colegul Ioan Platon s-a însurat,cui de folos,părinții singuri lăsându-i,în satul lui natal Matei,Lechința,că era unul doar la părinți ?Acuma bolnav Platon, pentru ce păcat trage, suferă, că și-a lăsat mama cu tata, rămânând singuri, de dorul unicului copil care i-o părăsit pentru curu muierii lui, venind, în Telciu ca inginer zootehnist, unde trăiește și Dumitru, prietenul aiesta telcian? Valsul e cu cea mai frumoasă și veche melodie a omenirii dacă nu mă înșel. E soare, în binecuvântare de România profundă, taincă cu sfinți părinți și prin unire cu întrgire legitim, cu intim, sublim nobil și util mare, întregită firesc omenesc, în românesc senin de român cu limba română, în îndemână de înviere cu armonie de omenie și sindrofie. Vica era irezistibilă incredibil pusă la punct și elegantă descoperire, în drag de România mea, în desăvârșire și parșivă, în poezie și delicatețuri cu vervă poetic/politică, călcându-mă pe nervi ca cei neverosimili și incredibili, pe la noi îngroșindu-se gluma, cu ce n-are cum să se întâmple. Își bagă ca dracu coda unde nu-i fierbe oala.

-"A fost o clipă de capriciu" Te rog, nu mă împopoțona. Nu fi surprinzător. În tot ce facem trebuie să fie înalt profesionism cu altruism și artist, uneori eu pirzându-mă, în spațiul cosmic ca exta-terestru ca om de omenie, de Românie, cu mândru și fără modru, în senin verde de albastru de lumină lină Ioan Alexandru candidat la fericire, în imens imnic, cu înviere. În iubire, suntem, cu iubire, cu înviere, în drept de a candida la fericire-înviere. Felul de a fi diferența. Miha:

-"Ticule, să nu uiți și să bagi pe foc".

-"Sper, să nu uit și s-ajung până mai este Jar, vorbele, lui Liviu Rebreanu, din romanul lui Jar și din Ciuleandra, Amândoi, Pădurea spânzuraților, Ion, Răscoala (mai știu cartea cu nuvele, cu nuvela cu Ițic și Ștrul, că de care altele, din cărți, să-mi mai amintesc, necitite, dar afișate, la muzeul, în vitrina din Prislop?). Miha a fost cu Nașu și cu Mariana, la Zalha la Jenica, dar au și venit înapoi de parcă ar fi fost numa aici, în sat mai către Ciubanca. Măseaua, locul celei extrase, mă doare. Toate-s într-un fel anume, dar mă doare rău/ sunt eu mai cu bai, mai sensibil.

Noi ne trăim, prezentul, în prezent inteligent, având prezența de spirit,

arama, în evidență,

dragi prieteni, ce nu prea mulți, îi am,

cu țară și neam?

 

Cum a evoluat discursul meu? Am cumva o astro-matematică eminesciană, someșană de bună calitate care mă penetreză, până la disoluție, în conjurația, prin care mă cunosc, în sine, cunoscându-mi coerent eul, egoul.

-"Tu, cred, că știi ce ai de făcut," mă avertiză Vica, când eram chemat la animale bolnave pe sate ca un dedectiv fără voe, cum zice George Arion lui Maladin, că nu era vorba de Animale bolnave a  lui Nicolae Breban, un Don Juan academic, cu multe dichisuri, delicatețuri, ale literaturii românești, din opera omnia. Mă ia de ochi ce citesc fascinat. Ești adorabil ca un eschimos care sărută un pisic, ca un frumos turist român, prin Alpii limbii române, Carpații, cu fetele alpiniste cu record, în cartea irezistibilă a recordurilor... călcând Aro cu excelență. Domnule critic, ajută-mă să public, în revista de cultură Tribuna, atâtă de dragă și cu mult făinoșag ca mireasă trecută provita peste prag, pragul casei ca veste bună, în binecuvântare să prospere! Cu bine și sănătate și, Doamne ajută! Pavel Rătundeanu-Ferghete CIUBĂNCUȚA, cj., 01.02.2o22

UNDE-MI EȘTI, PUTIN, RUSULE?

Pavele, am dobândit, prin poem arta succesului eccetera, ecceterea,

chiar dacă sub regele soare și sub amenințarea imperialistului rus, Putin, încă nu reușisem s-o dau cra, cra, în bară, infectat de cioară, cu boala pan care mă omoară eccetera, eccetera nereușind provita să-mi cumpăr Stadivarus, cetera lui Enescu, că fiind amenințat cu invazie rusescă,m-am pierdut omenesc, în firesc, cu sorți de ne- izbândă, să mă barberesc, în România te iubesc,

cum e și firesc și teritoriu furat, prin unire să mi-l re-întrgesc, că habar n-am unde ești, rusule ca să te belesc/ potcovesc, cu potcoavă de colac și caiele de cărnaț,

din brișcă izbitor să te scurtez din viitor, Putin, dragule! că nu prea ești dus la biserică ca Ilie Moromete cu drujba psedokinegheticus, să joci artist caterincă anticrist!

Poți să închei poemul: la noi: De la noi/voi să-mi trimiți de Sfinte Paști/ de Sfânt Crăciun, om bun, să-mi trimiți' Pas cu pas: normalitate, România educată, sănătate și lucru bun, lucru cel mai bun! Eu și copiii mei, n-am avut mame curve, mame prăpădite. Pace și, nu război să-mi trimiți de la noi nevroind, după noi potopul! Durerea, îmi dă bună dimineața și fă daca poți face ceva dar ce pot face să n-aibă cu mine de lucru ca să poți alina durerea naibii, fir-ar să fie, că durerea-i durere, doare care durere nimănui mai ales mie, zău, că nu-mi place, că nu-mi dă pace, nu face cu mine pace, Benule! (uneori chiar nu știu, zău, nu știu: ce-i de făcut cu veșnicia dracului, cu najunseala, în care m-am născut să mă toc, să-mi macin zilele schimbând numele la graunțe, să mă fac zob, cu fițe, fițe, cu sufletele zbuciumate ca, în geniu pustiu/ Suflete Zbuciumate a lui Ștefan Zwaig astral, în orile astrale ca să nu știu răbda nerăbdarea timpului, în fond nevindecarea care, își bate rău joc, bătaie de joc, afurisita naibii, până-n absilutul răbdării suferinței, în ABC: EMINESCU, un lovit, de însuși calitatea lui de geniu și de fără egal, în pàinea de toate zilelor, pâine de o ființă națională, din școala de dincola de școală, în iubire cu caracter, pe verticală, cu coloană vertrebală, comoară rară, floare de colț, nu-i așa, zgârâie brânză, brânză-rânză, în maț de câine, de minune!?). Uneori muști din viață ca un special, dar fără a fi enumerat special, chiar dacă merit, dar cine, în afară de tine ști aiasta, omule?!

- Love it! Superb recitat. Atata intonatie potrivita, atata simtire. Bravo si iar Bravo! Ileana

ÎN MÂNDRU ȘI FĂRĂ MODRU

Aprecierea dumneavoastă e încântare și binecuvântare,

din partea unui om aparte, cu soare distinct, deosebit și cu mult soare

de România, de om cu inima de aur și de faur,

de România profundă și mare,

cu mult soare și multă caldură de om, în legea lui om,

în înflorire provita de rod, de pom, din Dom-de templu exemplu, pur și simplu Eminescu, cu verde-albastru

mega din tezauru nostru, cu sânge albastru-

laudator temporis acti,

cu: Evrika, Carpatica, în mândru și fără modru!

Jocuri de cuvinte – Ucraina. “Nu poti învata nimic pe nimeni; poti doar sa ajuti pe cineva sa descopere.” Galileo Galilei

DIN SUFLETUL NEA.MULUI

Frumoase ziceri, maxime, proverbe, cu verbe superbe, cuvinte a lui Galeleo, cel fără de moarte, în Iisus cum scrie la carte, mai presus, cu pur sinove și istorie, din istoarie univerală, istorie de adevăr și viață incredibil verosimilă, iubire pe verticală de pe orizontală ceea ce e omenirea, în iubire, candidată la fericire și evada veșnică pomenire,

lapte și fagure de miere,

la nemurire, cu drept, în sfânta treime, sfânta de înviere

cu drept de a fi, în a fi mega: laudator temporis acti,

în vecii-vecilor, cu, în rost de popor, în permanentă primenire

cu folos de Tatăl nost neamului nost, cu suflet, din sufletul neamului,

pe imensa tablă de șah și altar al soarelui!

 

-"No, te-o fugărit", zice Mihaela către Mariana lui Mânzu, nepotul lui Vica.

- Sănătate și bucurii! Un suflet de om, în legea lui om, în dragoste și dor, în luptă, cu morile de deșărtăciune și vânt.

DE DULCE CE-ȚI DORESC, ȚIE,

ROMÂNIE!

România ni veritabilă,

iubire pe verticală,

cu impecabilă ca români care o cunosc România impecabilă,

România dragă mie, Românie educată, Eminesc,

cu  România morală și, integră normală, cu te iubesc

ca neam de rai, cu morală și de țară,

că, românii-și cunosc Eminesc și firesc,

cu respect, și infinit apropiat de obiect,

cu predicat și cu subiect, distinct,

apropiat de obiect

și cu demnitate, cu valoare, în culoare,

în sănătate,

în culoarea vie, în iubire pe înălțime, la înălțime, cu sfânta sfintelor, în sfântă treime,

iubire pe verticală ridicată

la înălțime cu dimensiune și mărime,

cu dulce minune

de pe orizontală, de dulce și de ce-ți doresc, eu, ție, dulce Românie,

cu trai bogat de aur curat:

socio-felix, în ecuație, cu rezoluție.

 

- Ce e negociabil și predictibil, impecabilor compatibili, cu adevărul și viața?

- Poate ai vazut ca sa incheiat romanul MERE PADURETE, deci nu mai trimite text, ca nu-l mai pot salva. Cumpara un calculator si scrie pe el acasa. Nu mai am timp si energie pentru asta. Poezii poti sa trimiti pentru blog. Doamne ajuta, Ben

- Nu, întodeauna știm, să ne bucurăm de viață, chiar dacă viața e atât de scurtă.

- Romànul ori unde s-ar găŝi este falnic, frate cu codrul, stăpân pe viața lui și protector cu frații lui. Dacă unul face excepție, înseamnă că ,,a căzut în urmă rea, nu are destulă credință ( de nici un fel). Felicitări!, onorați Scriitori, Melania

- Niște filme care după boudlaire, se numește Florile răului, Nunta roșie... Nici o grijă nu-ți fac nimic, când femeia nu se lasă mângâiată, că nu-și răbda bărbatul s-o mângâie, atingă, cum Vica nu făcea nazuri, mofturi și era mulți moftangii, de prin nenea Luca Caragiale, niște insuportabili țărănoi, care nici nu-s conpatibili cu viața și, în film, și este omorât intrusul incognito ca împuțit gunoi, ins fad, șters. Cresc prețurile la utilități și imagina rușilor e șifonată și mișcată e, neclară, întru nimic profitabilă, folositoare. Nu, mai luăm taurul de coarne? Nu ai o altă ider? Intrăm, în criză, Ben? Cine, rușii or fi de vină, vinovați? Propunerea ta e dezolantă și deluzorie? Pur și simplu m-ai descurajat, că e cum nu-i de așteptat? Eu n-am cum a mă reabilita, deși rușii l-au reabilitat pe Stalin, nu-i așa, dar tezaurul românesc străvechi, nu vor să ni-l rentoarcă acasă, în România? Putin și rușii lui, se complac, în necinste. Rușine lor, că stăruie, în nepăsarea lor, că de alții, de ceilalți, nu-i doare. Eu, fără voința și de sprijinul tău, Ben, sunt demn de cascadorii râsului, că nevolnicia mă face un imposibil extrem de dificil, că doar prin tine-s compatibil, cu viața. În lupta mea, pentru câștig de cauză, am alunecat, în golul prăpastiei, unde doar vulturii, mă hrănesc ca lupoaica pe Romulus și Remus (ce mă face să-mi reamintesc legenda aiasta?) Că așa-i, Ben, fără tine, sunt nimeni și pe nicăieri, că doar datorită ție, sunt senzațional, un nativ național și un natural. Nu ai o altă idee? Mă îmbin cu muzica, în ritm și rimă, de poezie ca de Românie cu omenie, în armonie, o comandă specială. Aveam o colegă de prin Lunca-Ilvei, pe ea o căutam, că pe colegul Lupșan Valer, mutat, în Unirea, l-am văzut după 50 de ani, că de atunci nu ne-a fost dat ca să ne vedem. Iartă-mă dacă te-am deranjat și jenat, doamnă, sărut-mâna!

- Buna seara. Oare dacă nu mi ați mai trimite. Nimic v-as putea mulțumi?!!! De unde pana unde atâta Insistenta Deci va rog sa încetați Nu fac parte din acest grup și e mai bine! Ptr mine!

- Iată, plinu-mi de spirit necanonic după reguli literare. Ce e negociabil și predictibil, impecabilor compatibili, cu adevărul și viața? Un suflet de om, în legea lui om, în dragoste și dor, în luptă, cu morile de deșărtăciune și vânt. Cu bine și bucurii, dragilor!

- Frumoasă dragoste de țară și de limba română! România este pretutindeni acolo unde sunt români care își cinstesc rădăcinile! Fie-ne nouă, de-a pururea, celor răsăriți în Grădina Maicii Domnului, rămași aici sau trăind departe, flamură vie, în inimă și minte, acoperământul sfânt al Preasfintei Maici, Născătoare de Dumnezeu! Vă îmbrățișez cu sentimente de prețuire și frățietate, Alex

- Un frumos luminos, da pâine de o ființă și mană cerească umană, Iisus Hristos-omenească știință și conștiință, în legea lui om, născut firesc, în Dom! Sincere mulțumiri, în cutuma de a fi, cu drept de înviere, cu calitate de a candida la fericire.  E suprem să ne cinstim limba română, în, cu suntem, că suntem români de cinste, fii de omenie, din Românie! Cu bine! Nu știu ce îndoială ai, că românii au talent?

- Ați observat? Când rostești ,,Eminescu”, simți un fior, iar dacă privești vezi România. Mulțumiri pentru emoțiile artistice, Cu stimă, Melania

- Când, are cineva nevoe de ajutor, sincer, serios, să dăm ajutor. Tu, performant, savant și inteligent, ești perseverent-eficient, cu drept de înviere, candidat la fericire ca-n bibla-carte de citire. Nebunii desfințează facebookul proști mai sunt și americanii, mă, Ben, că femeia are lăcatul și cheia!

- Eu am impresia ca Alienii sunt in controlul Americii. Omenia nu se poate cumpăra. Fiind Alieni ei nu sunt OAMENI. Uite ce-i fac lui Julien Assange care precum Isus a spus adevarul si pentru asta CRUCIFICAT.

- Devii celebru, prin exhilibru. În lumea aiesta, Vica, cât mai trăieac, cui voi mai spune: te iubesc, pentru ce și cui să explic? În lumea aiesta, Vica, cât mai trăieac, cui voi mai spune: te iubesc, pentru ce și cui să explic? Munca, se zice, munca ține, de foame, omule! Cât de grăitor și de drept:

-"Natura dăruiește viața, eco și bio-sfințenia!"

- Trăiscă poezia în vers liber din sufletul Omului Pavel Rătundeanu Ferghete, Trăiască Marele Om Român, Ben Todică, Ocrotitorul pământesc al crezului nostru românesc, totodată fiind și o pasăre măiastră care ne cântă zicerile și ne încântă prin răspunsuri care ne înnalță! Cu mult drag și respect, MULȚUMIRI, Melania

- Aceasta elogiere ma smereste sa continui cu MERELE PADURETE.

- Mândru ritm și rimă vă îmbracă, în lumină lină! FrumoșI Sunteți românașii mei! Alături de voi am surâsul zeilor! Din Bucovina, inca un suras... Multumim pentru revista distinse domn si mare suflet in Duh, Mugurel Sasu! În noi, în sânge e Mere pădurețe. Adun o multitudine de atitudini și de povrști.

Rasboiul si motivul din Ucraina, aieasta screme numai prostii, însă nici el nu știe, că nu zic promite nimic și chestia cu războiul e o jonglare, asul ascuns, în mintea lui flendurită, zdrențuită, în diverse forme și dacă nu-i plăcut și-i chinuitor stres, că dă o palmă câcat, că vorba lui alexandru Graur/ George Pruteanu, cum să zici fecale, că nu merge. tu, cum altfel cum să zici și ce-i și cu Putinu aiesta?.. Putin se joacă cu focul.

- Alienii Pavele. Ei nu sunt OAMENI si mu inteleg drepturile Speciei Umane.

- DE DRAGOSTE MINUNATĂ, ADEVĂRATĂ

Tu, ca Putin, lume, lume, în destin senin, nu-mi rupe inima, spunându-mi rebel, vorbe,

proververbe-verbe superbe

ca să-mi rupi inima, lume, lume, spunându-mi, c-ai rupt-o cu mine, deși ești interesant și important, de bun augur, inimă de aur

și cu măsură la măsură, dar fără tine, cum zice Octavian Cotescu:

-" Ce vrei, frate, să mă doară, să mă doară inima de stea, să mă doară fudul, de rău, Ben, ce vrei să te pierd ca pe Vica, să te strâng infernal de pe jos, ca pe ceva al meu al meu să te strâng, în făinoșag, Făt-Frumos luminos a senzaționalului și naționaluilui limba română maternă cu veritabil și cu îndemână și cu dulce și delicios, cu dragoste ca mireasa de nevastă dreaptă, să te trec, în drag peste prag, dragoste de poveste ninunată și de dragoste, adevărată, cu inima lui Vica, un crin de femeie și de fată!"

 

Aici-s toate nebuniile mele. Ce te apucă, că nu ești, Vica să mă culci ca pe un mâț la piept sau, în poale, pe poale, cum făcea și ea, să faci și dumnitale de sfântu așteaptă, că îi de același sex, adică: compex, cu nepotriveală, că, tu, mă culci pe nicovală ca pe pat care are ițeală ca un bolund, îmbătat de cap, fără să ai pălincă, horincă, de pe la noi, o stare de fiori, o acțiune continuă, din rutină, de biserică, cum îți imaginezi, cu circulație periferică, că din păcate fericit și, cu sănătate,

dacă meri cu Vica la Horeca, că ea e visată, se visează pe la nuți, că pandemia ne-a mâncat lăutăria dar nu ne fie de deochi/ supăre, că, în România ne-a mâncat pandemia lăutăria, în  România, ptiu, să nu  ne fie de deochi! Rusia-i provocatoare, că n-are verticalitate, n-are la minte sănătate ca să nu fie devastatoare, că Nicolae Ciucă plagiază, devastează și el, plagiază, patinează și el, copiază. Viața pentru ruși ce înseamnă, dacă este și o floare intestinală, c-aici, în intestin, în naturalis e creerul scăldat, în senin și inteligența e, caca, dacă ești ceea ce mănânci, deci ca atare: întoarce și, tu, placa, în autentică valoare, hai, în binecivântare, nu lăsa durerile să te oprească, să te înăbușească ca buruiana cucuruzul, din creștere să oprească. Tu, ca tată, în loc să-mi dai îmbrățisare, însoțită, cu o sărutare, în a ta depărtare între noi faci tot mai mare depărtare. Mă întrebi făr să mă întrebi, ca Vica pe vremuri, când ceva nu-mi ieșea și eram cum era abătut, trist într-un fel, că pe mine se vedes, că-s trist, dar, tu: de ce ești agitat, cu boii pe limbă:

-"De ce ești agitat, sorcova vesels și chiralesa no, măi no!?" Tu, parcă dai înapoi, mă alungi, mă părăsești, chiar, când am mai mare nevoie de sprijinul tău. Ceva se rupe-n mine, că mă simt părăsit de tine. Mi-a telefonat domnul director Tiberiu Groza, să-mi spună de filmul pus de tine deja pe yutube, că telefonul meu, îl avea de la primarul Rusu. Multe chestii pot fi de aventură ca, în filmul Mușchetarul Român, cu furarea cărții lui Dimitrie Cantemir: Creștera și descreștera imperiului otoman, o caodoperă al acestui scriitor și a primului academician român de bună speță, că n-avem români proști, chiar dacă om fi priviți ca neam de oameni sărac, dar e o vorbă:

-"Ferice de cei săraci cu Duhul. Cantemir avea prezență de spirit, o adevărată știință. N-am întrebat-o:

-"Tu, când mi-ai zis, că mă iubești ca Marița? Eu cum s-o întreb și pentru ce, că o citeam, în toată ființa ei, că ea îl scoase pe Tudorel Celemen, nici copiii lui nebătându-și capul ce el, ei și acuma știindu-mă pe mine de tată și acuma copiii aieștea, mușchetarii români, adevărați cireșari, îngrijându-se de mine, ca să nu-mi lipsească nimic cumva. Ei, erau Paznicul de far. Erau copiii lui Vica, erau încrezători, erau de bună credință. Nu erau ridicoli, că erau de bunăcuvință, cu suflet bun. Cine, în dragă România, din toată ființa mea, să se roage:

-"Ferește-ne, Tatăl ceresc, în Româmia te iubesc, ferește-ne de război, ca să nu fie după noi potopul, că-n mizerie și foamete, nu vreau să trăiesc, Tatăl Ceresc, fie-Ți milă de noi, că-n neândestulare, Doamne, nu vreau să trăiesc ca-n vreme de pace cu vremuri de pace, să mi-i cresc și împlinesc, Românie, te iubesc! Un careva dintre haoducii lui 7 caii zise breaz, prost și tăntălă zise:

-"Dacă ar crește iarba pe toate șanțurile și ar paște-o măgarii, că nici mortul mort ca Vica de la groapă nu se întoarce, că aieștea haiducii lui 7 caii nu-s duși la biserică și, cànd văd o femeie o pun jos, în iarbă și, he, he o tăvălesc, în splendoarea ei, bagând-o el, în călduri, în draci, pe sensibila la care i se bagă sub piele și de-i umblă gura ca la iarmaroc/ la moara cu noroc, vrând s-o vadă pe femeie, în pielea goală, piele goală, în dragoste aruncându-i-se, în brațe ca el să se ițiască, în ea, în nebuna înebunită (citai din citania măsii, după Eugen Barbu, că frica de apă te face să nu mânci pește ori de acel ceva a femeii, îi era bărbatului care voia a o vedea dezgolită, vrând să știe cum se fac copiii și dacă asta nimeni nu trebuie să te învețe, că nu se făcea de a florilor mărului, da, da cui, îi păsa de ce zice și popa, dar alta face smeritul de popă și, când muierea, îi dă pe ascun, în cucuruzi ca să-și ispășească păcatele, că popa cântă tropare și iordane, sărind ca cioara-n par, c-a ajuns de râs și de turcă, popa, că femeia scoate sufletul din bărbat și dacă bărbatul de lângă ea/ de pe ea e curat străin, că folclorul ne grăiește adevărul și femeia are un ceva special la ea, la brâu poartă o cheie și e: un național și, tot ea, femeia e glorie-victorie). Femeia mai calcă și de două ori într-o urmă/ într-o opincă de la opincă până la vlădică, că ce nu-i azi, nu-i mâine. Parcă n-ai crede, că se vede, e cu undă verde, Vica aiasta, despre care se mai vorbea și de rău ca despre Lucreția care-mi zise direct, cinstit, îmi zice, cum e Vica zburdalnică harnică, scuturată, ordonată și curată, însă eu care țineam la Vica nu prea eram de acord cu ce zice Pișta, c-așa o ciufulea Burdea pe mama lui Sandu, Cocoșu, că ea ceea care-mi zice, că n-am să trăiesc cu Vica nici 3 luni, dar a trecut peste 40 ani și nu s-a adeverit ce a prorocit Lucreția Crăciunaș, soră cu Ioana învățătoarea și cu Maria Iehovista și ea ďe fată Dascal, dar era măritată cu Gusti, Geaca, Mânzat frate cu Bătrânul, cu Mânzat Simion și el ca Augustin, tot tractorist, care într-o vreme, după cum zice activistul de partid, din Panticeu, a zis, că Geaca, a schimbat pâinea de grâu, pe cea de secară, lăsându-și serviciu de tractorist ca să facă pe însămânțătorul artificial, că era ca taur pe bicicletă care avea sula, siringa-n servetă (îmi bag și eu compatibil ca Corneliu Vadim Tudor și nu, că mi-ar plăcea să iau pe ceilalți peste picior lovindu-i sub centură, vorbindu-i de rău, că Vadim permițându-ș așa ceva, ca jurnalist și scriitor nerecunoscut acuma, deși omul era bun ca Adrian Păunescu mai diversficat, în calitate). Eram ca un ceva verificat înainte de a fi cumpărat ca lucru bun și de calitate, cu garanție. Ar fi mult, chiar dacă mă repet, că cel care mă inspiră e fiul lui Dumnezeu/ însuși Dumnezeu, de la care șoapte dictate, eu le scriu fără nici o sminteală, simțindu-mă pentru asta și doar pentru asta vinovat, deși plagiator ca Nicolae Ciucă, nu pot fi codamnat. Un basm, ceva, din areal și real. Augustin Buzura psihatru, e cu partea plină a paharu, ca scriitor, în neliniștea lui, un mare singuratic, ne scotea, din tres, prin dinstincția lui ne scoate, din stres și nu-i puțin lucru, prin care realizează, indiferent de concepție, realizează, cu patina timpului patinând, că patinează, în literatură realizând ca păstor blând, un profund pilduitor, tot de la un izvor eminescian a limbii române ca medic și ca scriitor, un dialectic, în spiritualul literaturii ca Radu Mareș și ca Ioan Brad, un internațional care era obosit de sistem, dar, nu un defăimător ca istoricul Tismăneanu fugit, emigrant, cu invidie peste ocean, acesta slujindu-și țara și neamul ca să revină cu ideile lui bârfitoare, Tismăneanu, bolnav eriditar ca și cum noi n-am avea doină, hore românească, n-am avea esență și substanță, deși eu am rămas neclintit român, în țară, acasă, un universal român ca acel Eugen Ionescu care combate pe evreul Sebastian, chiar dacă prin Scaune e cu un adevăr zid. Prin opera lui mă consolează, impresionându-mă, prin ce am scris despre Vica, o picanterie, în literatura: opera omnia, fără a fi tipic, ci un atipic, prin felul meu de a scrie original/ inedit, neconvențional, dar ca scrii-tor-om sau om-scriitor, că eram ce găseam, ce mă găseați, cum mă descopereați lecturat, citit de dumneavoastră, cititorilor, deosebindu-mă de maimuță, eu făcând distinct față de cei care nu gândesc (eu, te iubesc, diferențiindu-mă de ceilalți, din puțina mea fericire, dând celorlalți! Dragostea i-o dezvăluiam din priviri. Nu că i s-a injectat mercur a murit Eminescu, ci pentru că a fost lovit, cu cărămida, în cap a murit, după cum zice și doctorandul Tiberiu Groza. și astfel l-a suprimat, i s-a distrus viața, din cum a fost genialul și naționalul fără egal național, Eminescu, deși a suferit ca un alt sfânt, din anumite motive, n-a fost canonizat, Al.Florin Țene, în ciudă, că e un sfânt și nu, un sfânt oarecare, el Eminescu având meritrocrație: limba română, cum n-a mai suferit un altul, în România! Această inimă, Eminescu, trebuie s-o prețuim, în fiecare zi, s-o prețuim, pentru ce-i provita limba română. Sunteți ca o muzică preferată mi-ați intrat ca cei botezați și responsabilizați, mi-ați intrat, în suflet, în cuget. O italiancă cântă românește, cu accent italienesc spunând, că nu trebuie nimeni nu trebuie să mă învețe, că știu să greșesc, în accent italienesc și cântăreața e, în plus simpatică și e drăgălașă, în felul ei. Vica era mai vioae ca italianca din formația Accent italienesc, Vica știind mai românește, că ea era țăranca..., cu școla ei nativă de româncă, tocmai pe placul meu și a lui Dumnezeu, motiv să o ia la el. Cu inimile voastre m-ați cucerit. Cu voi, îmi fac planuri de viitor, că voi înși-vă fiind cadou pentru mine. Hei, cine mi-a zis, că februarie e luna dragostei, că e și Sfântul Valentin, dar și ziua românului Drogobetele, sărută fetele? E un mit sau ce, dragă Ben/ dragă Ioan Miclău? Bărbații fără femei ce-ar face, dragilor, că ce-aș fi făcut eu fără Vica?

- Ai fost norocos frate Pavele ca ai avut sansa sa-TI iubesti perechea. Viitorul civilizatiei e fara sex si afectiune emotionala intre indivizi. Specia se ROBOTIZEAZA. Lucru care e mult mai dur/ sarac decat animalismul primitiv.

- Fără vica aș fi fost nimeni și pe nicăieri, Ben, cel care începi să-ți bați joc de mine, că ce zici e prost înțeles ca amenințarea rusească pentru Ucraina, care ce credeți ce face sub tensiune și stres, mai ales, cu paranoia? Tu vezi altfel lucrurile și nu-i interesant ca și cum ai fi rămas indiferent, rămas cu răceală ca prostu, cu privirile pierdut, în cosmos, dar nu mă mir, că tu ai stilul tău, gen..., cu vorbe care nu areți ce simți, indiferent și față de Ming ca Miron care mereu dă cu o altă Ming măritată, noră, în Valencia, însă față palidă enervat pe fiu-su, că e ieșiit, scos, din țâțâțâni țâfnos care nu e prieten, prieten, nepastrându-se, în măsura lucrurilor, chiar dacă fecioru-su, că tu, ești băiat cuminte, Ben, cumințenia pământului, - Brâncuș, dar eu te știu de ce ești, înstare și, în dreptul de a fi cine ești, cu toate, că tu vrei să te descrii altefel... Ce zici sunt tot soiul de fantezii, cu care n-am pentru ce și cum să fiu de acord cu tine, Ben. mai și exagerezi uneori. Scriu la derută și nu mai știu ce să cred, că nu ești acel Mironov, cel care scrie povești ștințifico-fantastice, dar omul e mai realist, în narațiunile lui. Tu, ești o figura gen limba română care nu stă cu mâna-n sân. Tu, n-ai mintea căzută-n călcâie. Părăuane dă-mi un coc ca fata la joc, în șură, să ți-o joc. Aici e vorba cuminte de om. E vorbă ca carnea-n ciiorbă și mulți zic fără zăbavă, că carnea-i cea mai grozavă legumă (de unde, până unde?), în spital aducându-se vorba despre omul paralizat se zicea, că-i ca o legumă, cum necum, așa se concluziona, în recuperare și știți de ce, nu-i așa, că era, cu prognosticul grav (eu eram hemipareză, o formă mai lejeră de boală, deși nici o boală nu-i bună, ci nebună, nu-i așa, dacă până și cioantele din gură, dinții te dor cu cântec, rău, nu că n-ar fi leac, însă eu, în Ciubăncuța, cum vine, nu prea le am, nu-i așa și bine nu-i și răbd, că răbdarea nu-i cu bani, cruntă comedie a răutăților, nu? cruntă realitate dureroasă mai ales dacă și rușii fac zânzanie/ chiar război, o chestie de care n-am știut, nu pe planetă, unde nu de asta avem nevoie, de război, o mizerie, orore, mizerabilă a mizerabilor?! Nu mă cam exprim corect, în dimineața aiasta, când și focul s-a stins și s-a făcut și frig și tu ești covrig..., dar de ce vă spun, la voi fiind cald? Eu ce-mi doresc, nici într-un caz rău nu-mi doresc, că doresc bine lumii. Uneori, sunt mai reținut, că firul narațiunii nu curge până la proxima revenire, când vă mulțumsc mult pentru înțelegere care, că nu curge firesc povestea mea, povestea cu drag de România te iubesc, c-avem așa ceva cu eficiență și cu ce mai este cu cinste și aici unde-s dealurile podișului Someșan si unde revine Mihaela provita pentru mine să ostenească făcând ca Vica ordine, curățenie și de-ale gurii ca Vica, că eu mă împedic, în mine îsumi, în neputința mea cu toată voința, c-aici la noi, în casă venind Victorița brează, venind ca ea, venind, în bârfă, să-i zică cu tâlc Mihaela cu calitate a venit, că, îi zice lui Victorița vecina, îi zice cu caracter omogen, frumos, îi zice fetii lui Pavel Mânzat și fata Evii Cristea, sora lui Iulian, a lui Todoru Lichii Peticosu, pretențios, îi zice și impresionat, îi zice Mihaela, că nu știu ce nu are răbdare:

-"N-am tu, Vitolie," și chiar serios n-are, că i-ar fi dat dragă ce nu știu, i-o cerut, că are suflet bun Mihaela ca Vica, că e bună la suflet ca o vreme bună, prâsleo, c-așa a lăsat-o, Dumnezeu, alduită, glorie-victorie și pe Vica, tu, Vitorie, în pledoria vieții/a lui Victor Țăruș, din povești pescărești și vânătorești, i-ar fi dat, cu taine, cum a lăsat-o Dumnezeu, a lăsat-o și pe Vica cu bio diversitate, în ritualul elexirului și viața satului, că e o pătimașă grăitoare ca Vica, Mihaela ca fată a lui Vica ca o femeiușcă din Ciubăncuța-Clujului, c-aici, de-aici cu prosperitate e, de aici unde, bunăstarea, în iasta vine să sporească, să mă grijească pe mine, vine fata aiasta a lui Vica, vine, unde Cătălina e Vica cu Cătălin părăsind Luceafărul ca de obicei, cum e Vica de a cărei dragoste mă bucur, nu scap ca de soare și de aerul curat, c-așa-i Vica, o femeie de cinste trăind ca peștele, în mediul lui: apa, că ce-mi place mie: Vica aiasta, care e o țărancă cuminte și ițită, e harnică și de comedie e Vica, ca comedia scrisă de Caragiale, mon cher, vorba lui Marin Preda, că Vica mi aproape de suflet, pusă leac pe suflet ca pansament cu leac pe rană, leac pentru inimă naturală, că e și igenică, că doar eu o înțelegeam mai bine cu spațiu și cu binele ce ea era, că era de fapt, că ea e cu bunătatea ei, cu dragostea fără sfârșit, ca lumina pentru om și provita cu fotosinteză pentru plante ca pro servus lume, cu: soluție era imensă, era sursă de viață și energie, era, în bunăvoință și bunăcuvință pro viață e. E un efort pentru bine și bună dispoziție, e un chin: pentru o viață formidabilă. Nu filmele, în destinul unui om bate viața cu socio-imunitate socio-umane/ cu trombone, lucruri vane? Daria, ea, nu ști pune lucrurile la loc ca oamenii. La lăcomia rușilor eu unul renunț. Rușii ce fel de responsabilitate au? Care li viața irezistibilă, viață de zi cu zi? Ei n-au senrimente și bun simț uman? Ei ne chinuie chinuitor ca pe Iisus? Nu mai gândesc coerent, esențial, îndârjit, cu nădejdea phonexului? Mă simt obosit și ineficient? Mie cine mi-a furat șunca? Tu, faci cum simți, faci primul pas, pas cu pas, cu surpriza lucrului irezistibil bine făcut, în zile, în care te gândești ca milioanele de români. Vine Mariana aiesta lui Mânzu, lui Nașu, Ionaș: Mânzat și o întreabă:

-"Unde ești Mihaiela, ce faci?" Ră de gură zbeară impecabil ca sirena lui Vasile Roita, că mână pe bărbatu-su să cumpere pâine la curva aia, du-te tu... și se laudă, tu bat'o Dumnezo! E un uau! Ăsta-și bagă tăt, în inimă, că are ambiție și-și dă tot peste cap cu balsamul de om bun, om cu suflet care face cu puterea exemplui (spune tu, nu ți bine fără să ți se rupă, în patină?!) Facând bine se unge la inimă și între două, să știi, că nu-l plouă și politica-i, vai de mama ei! Scoate bani Piciu, se îndură generos și-i dă Piciul, să-și cumpere pâine și orice, îi dă și-i mare, înstare de orice Florin Găvruș! Adaugă guraliv Mariana aiasta, zice cu râcă, zice cu hâră la rânză, zice invidioasă și fără o viață nedisciplinată, nascută la apelul de seară, zice cu schimbătoarele de viteză, cu motoarele la turație maximă zice desuet și fără principii, zice afurisită. Rușii, în Ucraina, vrea efect domino. A mai trecut din nebunie, din a trcut pandemie, dânnd vieții poezie și omenie. Vica impecabilă era carismatică, cam umblând, cam umblată pe la biserică această cu adevărată Vica. Filmul Mușchetarul român pare a fi, în centrul atenției o carte: Creșterea și dedcreșterea Imperoului otoman, o capodoperă, că Dimitrie Cantemir e un savant, o inteligență rară, o adevărată enciclopedie de știință, că apărarea a așa ceva e o apărare fără zăbavă, că pentru capacitatea aiasta și domnitorul acesta e îmbrățișat și primit, în exil de ruși. Nu i-o sărit țandura, dar era omul din elita oamenilor inteligenț, un memorabil om, cu siguranță era și o conștiință universală, că era un om complex, un Eminescu, geniu fără precedent, că de alfel de ce am renunța la inteligența genială, din sânul neamului/ de ce ne omorâm și defăimăm geniile neamului românesc, benule? Și dacă narațiunea e o imaginație, fantezie, că noi știm istoria neamului, cu ac de cojoc, că, în sânul națiunii au existat eroi, viteji, cutezători și temerari, nemuritori. Neamul, își năștea eroii, că nevoia de fapt naște, în veșnicie valorile și culorile de neliniște, în dragoste patrie, în drept de a o veghea, de a fi paznic de far, cu talanții îmulțiți, în har, sfințenia de a fi omul potrivit, la locul potrivit sfințit ca om între oameni, și de pretutindeni, om pentru oameni ca oamenii distincți și deosebiți și cinstiți botezați provita responsabilizați de răstignirea de pe Golgota.

DOINĂ

Ai gusturi auguste, în dragoste tevaturi-aventuri, spirituale, pe claviaturi, în excepțională cu solvegii, cu ravagii,

o culme verticală,

cu nume și renume, în limba română, în  dimensiune, de înțelepciune, de sfântă trime de doină, de dulce minune, Ming ca acel car cu mere pe care, îl împing prin univers, în sens de rug al credinței aprins/ tron a lui Doja boni-bon,

cu lumină,

doină, de pomină.

 

Tu, de ce dai, în binecuvàntare, de ce dai putere cuvântului, lucire de soare? Vica era o mamă mai inteligentă, în arta de s fi mamă. Felicitări, Ben! Felicitări d-lui Ștefan Dumitrescu! Toate cele bune! Husar Monica a dansat La românii au talent, Monica dansând din cur, făcându-se de mândră minune, dar grozavă cu boala ei e o alta care pictează, pictându-și ideile, în care ușor se infectează dacă nu merge cu masca, c-așa purta de mică. E o fată plină de curaj, un exeplu, Casiana, că ea are voința ei (e un moment de reflexie). Găsim și grozăvii cu frumoase provocări, cu efecte eficiente. Fără a face fițe ca un sens al vieții mele ca o Raisa de la Românii au talen m-a impresinând prin mesajul bine cântărit, că cei din Suedia m-or aprecia punându-mi inima pe jar premiindu-mă, cu ce au ei mai valoros, crede această prietenă româncă aflată acuma, în Canada. E sinceră având simțire și sentimente cu mult soare și cu multă căldură de om, în legea lui om, fără a fi fățarnică, fariseică.

EFICIENT, ÎN SISTEMUL DE VALORI

Câteva vorvbe, proverbe superbe despre un om cu aură și nimb ca scriitor, 2, în, aminrire de om bun, în adevărata lui valoare, în culoare de curcubeu,

în Dumnezeu, în terapie, cu flori, comoară și primăvară cu ceva special și național,

cu puterea cuvintelor,

ce spui și cum spui, când cuiul și, în iubire, scoate pe cui, că, în iubire ești candidat la fericire, candidat, cu drept la înviere și dacă ții să fii popular, ești, cu talanții ești nativ îmulțit creeativ, cu har, în sistemul de valori, soiale comori.

 

Însămânțătorul ca vierul plantează, cu timpul, în timp patinează, însămânțează cu minte sănătoasă și corp sănătos. Rușilor, doar cu gând, de război, eu, îi blestem, să le poarte corbii carnea prin fagi și cioantele prin copaci, fir-ar să fie! Tu, îmi propui să-mi găsesc o săteancă, dar cu asexualitatea ce să fac, că-n sex e un fabulos și un savuros, hristos, cu luminos, că de ce altceva ai nevoaie de femeie, de o Vica și atunci de ce să vorbim de acea aromă deosebită, distinctă și specială? Se scoala ea da mai incet nu-ti fa griji. Tre sa ai incredere. Este unele lucruri preferate. În România se inventase vaccinarea la ghivetă și-mi era neclară o astfel de falsinciună și mă nedumirea lăcomia, unor specialiști care nu se câștiga puțin, dar nemulțumirea unora era de grandomanie, sofisticată și atunci despre ce îndrăgostire e vorba, chiar dacă e vorba de ceva vicios? Prostiile înscriu istorie ca povestea prostiei omenești/ povestea unui om leneș, fără nici o revenire, la ceva bun, că Ciuciu o dase, în bară ca Bulă intrat, în sala de clasă după cei care vaccinarea terminaseră cu vaccinatul, Stupariu Grigore, bun matematician, dar dat gata de o injectare, care durea doare ca o mușcătură de purice, de care fugea dumnealui colegul Stupariu Grigoare, ajuns totuși medic veterinar pe la Constanța, cum frate-su Motoc ajunge mare matematician, bun profesor de matematică. Dumitru, Roșcovanul era un altul ca Roșcovanul, cu alt rol ca personaj, în filmul cu scenariu scris de Francisc Munteanu, însă era diferit ca Pistruiatul, dar totul te fascinează, că-s filme seriale românești, filme cu pitoresc românesc. Peste și pentru suntem: să învățam și să ne redimensionăm, făcându-ne plăcere să fim, în pas, cu societatea. Într-un oraș imperial, al vermilor de mătasă, Ciucă, cum s-ar descurca, fără a avea pe cine și ce plagia? Cinci luni am stat, în Cluj ca s-o ajut, când ajunsă la Hematologie, știam și simțeam, că ea ajunsă bolnavă avea nevoie, de permanent ajutorul meu, de mâna mea mână de ajutor, după ce Mihaela, m-a sunat și mi-a zis, deși eu deabia am fost ieșit din spital, după al doilea accident vascula: Hemipareză corp stâng, cum se presupunea, c-ar fi avut și Eminescu, creerul lui Mihai Eminescu fiind uitat, pe pervazul ferestei, după ce doctorul Poenaru, i-a făcut autopsie și ca atare a fost doar o presupunere, c-ar fi putut avea Eminescu lovit, cu cărămida, ar fi putut avea Hemipareză corp stâng, eu simțind asta pe viu și internat și adoua oară cuAVC, în Clinica de Recuperare pe Viilor, din cartierul Zorilor, la neurogul Vasile-Marius Rusu, etajul al-IV-lea, aici exersându-și profesia, venind de pe Târnave, acest medic primar, doctor fără arginți, medic care practicase neorologia, cu conferențiarul Drd. Marius Abrudan și astfel câștigând faima și prestigiul profesorului său ca medic stagiar. Ești, Ben, un om greu de deslușit, că ești cel mai iubit, în sfințenie: la locul potrivit, desăvârșit ca om, în legea lui Om.

- Te îndrepți spre descifrarea vremurilor și trăirilor potrivnice.

- Om. Cât timp trăiești ca om, trăiești ca să ți se sorbă înțelepbiunea. Vica avea încredere, în  mine, în Pavel. Ce o făcea să se încreadă, în mine, suflet la suflet, inimă la inimă? Lui Vica nu i-am zis, după o piesă de teatru:

- "Îți rămân iubito dator", zic fără a fi Puiu Călinescu sau mai știu eu cine fără pereche sau un excentric, cu pereche ca fascinantul Amza Pelea, în opera omnia cu Marin, unchiul Petru Ferghete, tata Elvirei și bărbatul Leontinei care se va remărita cu Advocatul Albu Ambrozie la a cărui mormânt am tot fost pentru a uda florile de deasupra mormântului îngrijit de mine mătușa Zica, fata lui și mătușa Elvira care i-a dat sărutul și prin ploaie cântându-i Elbira Ferghete, între timp căsătorită se chema Elvira Stănescu și cânta duios, fantastic ca Ciocârlia Romăniei, Maria Ciobanu. E un deliciu să scriu despre Vica. Vica mă delecta și mă electriza, mă punea pe foc, că era îndrăsneață, mitică de lung metraj, curajoasă era Vica. Ai noștri sunt mobilizați de a, pentru a evita, războiul. Între mine și Vica era conlucrare, multă  bunăcuvință și mult respect. Ești ca imperiul leilor, în dreptul limbii române, de fi stăpână, în pace și, îndestulătoare păine, prin ceea ce desăvârșire e, în eternitatea română de a candida la fericire! Copiii își au și ei necazul lor, inclusiv Daria-Loredana, îm viața asta ca un joc virtual, în șahul care ne dă uneori șah mat, provident prin Iieus Criatos - Nemuritorul. Te salut, omule! Că ne iubește cineva colo sus! (după Monica Anghel) Cărămidă cu cărămidă, cărămidă pe cărămidă, se construiește o casă, cum se spune. Cum se renunțăm la bine? Pe ce dacă nu pe bine, să ne propim, sprijinim? Mihu lui Nicolae Cristea Lupu casier la primărie, a veni acasă, dar nu s-a astâmpărat, n-a stat omenește și a mers la bar și peste noapte ști-l naiba cum s-a necat (așa a pățit-o și tată-su, câtu-i ziua preumblându-se la băute prin Zalha și revenind, în Ciubăncuța s-a oprit la Lenuțu și a continuat să bea, ba mai certându-se cu nepotu-su Gheorghe Ciupe cu electrucianul care a mers acasă, dar ca să ia o țeavă, capăt de țeavă, o ranngă, cu care l-a pocnit, în cap, dar peste noapte l-a sufocat voma, el auzindu-se horcăind și a murit subit. Fiiu-su moare la spitalul din Dej. Fiecare-și are povestea lui. Tata lui Mihu, Septimiu Cristea, era om descurcăreț și, când Mihu fură Aro uzinei electrice tată-su, Nicolae, își bagă nasul și-l scoate din câcat ca și cum, Mihu, n-ar fi făcut, cutoate, că intrase și se răstoarnă, într-un șanț, dar cu tot accidentul tată-su Lupu, îl scoate basma curată,cum și cămătarilor,țiganilor,nici,în Bucureștii invadat,cu topoare, săbii..., dar cine să ia atitudine, cine să mai aplice legea, toți țiganii lăudându-se, că el cumpără ca Trăian, cu banii din centură. Nu era o procedură birocratică. Că Nicolae Cristea, era cu Piticu, Pop Liviu, primar, contabil la Ceape și primar Ochiul-boului, la Recea-Cristur care juca pe mulți pe degete și se ținea cu nasul pe sus. Eu sunt cu propria mea umbră, peste care nu pot sări, nici din înteres, dar acuma cum să-mi fie frică de propria-mi frică/ umbră, cum Nicolae Cristea-lupu sis și Tepșu, nu se temea de nimic, chiar dacă umbla cu minciuni și, cu șmecherii, ca unii din parlamentari/ niște senatori grandomami care nu-și făceau cu fățărnicii, nu-și făceau viața mai fariseică, că ei trăiau fain. Ce sta, în spatele măștii? E greu de aflat adevărul. Care-i calitatea sfârnarilor, escrocilo? Ce nu te lasă să respiri, că cinstea nu vine de la sine către om. Dacă vă admir ce mai pot zice? Că a fi gazdă/ domn, nu-i mirare, că a fi om e lucru mare. Roșcata asta, artistă, cu părul mai roșcat ca Dumitru Petrule, în copilărie, Dumitru Găzdacului, la jocile noastre nici el nu scăpa de ciufala de roșcovanu, în Sâmpetru-Almașului, în satul natal. Cum să nu mă bucur, când mă bucuri și de emoții și tremur? E o vorba de sănătate, de o relitate. Eu eram muntele și Vica și acă nu știați, că n-aveați de unde ști, Vica era Mahomed, dar eu muntele, muntele care mergea la Vica, adicătălea, la Mahomed, adică la Vica sau ce comentați, frați din Carpați? că habar n-aveți cine și ce, ea fiind empatică și simpatică (fiind pentru mine tot ca Domn Savaot), iar eu dând-o oricum, în bară, nu-i așa, am mâncat papară? Caracter perfect, infinit apropiat de obiect ca să fie corect.

CANDIDAT LA FERICIRE

Eu, când scriu, ce cu onoare scriu,

pentru cititori sunt o binecuvântare un viitor ca pentru păstrăvi negraitul izvor:

candidat la fericire, cu drept la înviere.

SCRIU ARTIST CU FOLOS NEAMULUI NOST

Eu scriu dintr-o răsuflare, scriu ca o urare-binecuvântare, scrIu Iisus, în rostul Tatălui Nost,

scriu artist, Iisus, în presus,

scriu cu folos neamului nost.

ZICERE

Cine neamul, își trădează,

patria și limba română avortează,

că unde iubire nu e,

nici fericire și nici Dumnezeu nu e.

 

Noi trebuie să facem tot ce se cuvine, să facem cu spirir tânăr de viață și adevăr. Tu, mai faci cu mine, provita, pentru mine, în pas, cu pas  a pasului cu lucru bine făcut, destoinicule neânfricat ca, Ben al limbii române, în realitate, prin bonus, maistru, a limbii române, Iisus, având grijă de mine? Un copil, dar mai mulți copiii, cum avea Vica era bătaie de cap, dar lui Vica, nu-i venea să se despartă de nici unul din copiii ei, asta fiind de fapt dragostea maternă, că și de-i era greu, că ușor, nu-i era, ea ca mamă, cum să se despartă ca mamă, cum să se despartă de copiii ei? Mama ca Regina maria a României/ ca Eminescu, cum să se dea bătut dacă..., până nu închide ochii, că mai avea de scris: La steaua care a răsărit, Eminescu și acuma fiind viu, fiind ca Iisus, de cuvinte mai presus. Ea, Vica, își depășea limita ca Românii, de La Românii au talent, o nebunie și omenie, de Românie, o dileală, un act supremă stăruință, infinit apropiat cu decență, inocență și conștiință, cu subiect și predicat, apropiat de obiect, apropiat, cu talent îmuțit deosebit, în distinct, cu har de om ca om, cu legea lui om, apropiat în cazul lui Vica, Vica-om, om-Vica, infinit apropiat de dragoste cu obiect, apropiat dumnezeiesc, în te iubesc Vica, cu omenie, apropiat și zeesc de femeie! Vica era puternică, energetică, ca s-o dăruii ca fericire celorlalți ca Ben Todică, maistru a limbii române, în maturitatea ta, că tu, Vica ai o prestație bună și, îmi vroiai binele. Tu, m-aduceai aproape de ce conta. Vica era pe gustul meu, era femeie care-mi vroia binele, era, în pus: bonus de zile, era o provocare și, o binecuvântare. Mere pădurețe e cutia pandorii deschisă neasumându-mi nici un risc, eu scriind nu neapărat doar despre Vica. Chiar n-ai rând de noi depăsindu-ți limita ca Vica, Ana Aslan, o minune a tinereții, a vieții ca Război a drepteții? Tu, chiar mai părăsit ca om potrvit, la locul potrivit sfințit ca om, în căluș mai artist ca Mihai Eminescu, vestit călușar, în limba română a lui nenea Marin, vestit?

- Ma bucur, Cu multa recunostinta, Ben

- Suntem, în incrispare, că încep rușii războiu, că nu încep războiu, e o bolunzeală, nebunie, în contiuu stres, cât cu boală curată și, în presiune o să trăim stresați, în presiunea, în care ne țin rușii, cât o să mai trăim fără noimă? Ce-i de făcut cu durii aieștea rușii hazardați care nu-mi plac, că se joacă cu sufletele și sensibilitatea noastră amenințându-ne cu război, cu fac/ nu fac război și ce șansă la fericirea de a nu face rușii război avem? ce șansă avem la fericire avem, ca notă istorică? ce speranță să mai avem, noi, generația de sacraficiu?

- Nu va fi nici un razboi. Traiti-va viata cu seninatate si curaj ca o traiti doar o singura data. Cum să-mi asum un stil de viață sănătos?

- Atât de tânăr arătați, atât de pios și de impetios, cu primăvară, în priviri și atât de frumos povestiți, când o faceți. Cum vă explicați? Cum vă găsiți rostul?

- Cauta-ti o prietena in sat.

- Ești vârf de lance ca Menuț Maximilian de la Bistrița, cum îmi explici?

- Nu te gandi la asta. Ai crescut degeaba? Toti suntem varfuri.

- Care-i cea mai dulce glorie-victorie, cu ce surpriză ne surprinzi? Care-i punctul de bază?

- Cu o poveste despre executia lui Ceausescu. ORBIREA

- Tu, mi-ai descoperit inima ca un irezistibil și incofundabil, ce-ai făcut e inimă la inimă. Tu, mă înveți, cum să văd lumea, că-mi ești un fel de științ și conștiință, o Românie pitorească și creștin-senină scăldată în lumină de imn, Ioan Alexandru, rămas peste noapte, în sinagoga învierii, a lui Hristos a înviat, cu replica:

-"Adevărat, că a înviat"! Și, în Grecia a existat femei finite ca Sfânta Filopteia ca laicul El Greco, un necanonizat, cum nici Eminescu, din lipsă de respect na-a fost la noi, în România, Eminescu, deși a trecut prin mare încercare.

-"Răbdarea e apanajul credinței, în Iisus Hristos," zice părintele Cliope. Tu, în perioda asta, îmi ești punct, pârgîie, de sprijin, un senin, în destin, îmi ești senin, în senin, în destin. Fără tine ce-ar fi cu mine?

- Cumparati un calculator de mana doua si scrieti memoriile incontinuare ca e pacat sa le pierzi. Nu trebuie sa faci o alta munca decat sa scrii in memoria calculatorului. Cineva se va ocupa de ele mai tarziu. Sau chiar tu daca esti in forma (de a le edita) sau le dai editorilor tai ca sa le lege si publice.

- Când vom ieși din izolarea invidiuală, din bula, noastră? Ce ne va aduce marea bucurie? Pentru Vica Pavel era al vieții ei, trăind clipa momentul la obiect și asumat, c-avea sufletul, învățându-mi tabieturile. Ne țineam destul de bine înhămați de ziuă. Ne mai aducem aminte de una de alta ca ciaslovul lui Nică prinzând, în paginile lui muște ca o carte a cărui lecții le explica cu umor, tâlc, activ și practic și neșovăitor, cu încredere, în formă și evident era cu distracție, cu veselie și povești, Crengă, într-o lume cu stil știind rostul. Tu, totul după realitate. În doinele sufletelor sunt sclipirea stelelor și natura cu floricele pe câmpii, că nu batem câmpii, ci ne dăruim suflet din sufletul neamului. Știi ceva, omule, ești prin scris și poezie cineva, în acest timp, cu stare de bine și zbucium, cu dulce și amar, frate! Prin tine mă redescoperă cuvântul, limba română, de eternă primăvară, cu iarba, de maternă, de neam și tară, Mesie a iubirii, Mesie provita a învierii. Dacă măestria se fură, tu, de la cine ai fura fenomenalul limbii românii? Dacă crezi, în oameni, ai de lucru mult. Eu am trăit, cu durerea a ceea ce ești, pentru mine Vica, a ce însemni, fără seamăn, fără asemănare, ce însemni cu responsabilitate, în sănătate, nu mai mult, decât s-a putut, în veșnicia și omenia României cu veșnicia, în care te-ai născut senină și femenină ca să-mi fii aprapele, semenul, în contrast cu/de genul care eu eram ce eram, în acest dustinct de rai ca ce eram bărbat de neam ca neam de la Eva și Adam. Eu, nu mă smulgeam, din intimitatea filmelor, care le vizionam și ca cinefil le vedeam, unele cu date istorice. Bărbatul lângă soția sa are prioritățile lui, uneori greu de decretizat. De ce-ai luat 101 trandafiri lui Ming? Ce semnifică numărul asta, cum aud și cum se face la el apropo? Ce desecretizăm? Esență de neuitat:

-"Te duci cam des la baie, obervase o bârfitoare de pe marginea șanțului (Radio-șanț) adăugând:

-"Ai să ne aduci o veste?"

-"Sunt însărcinată", nu le ascunse, Vica, spunându-le fantastic. Tu, cum te dez obiezi? Care ți tabieturi/ habitatul de urs? La mine totul sunt cu chestii de aiestea, că când pisica nu-i pe acasă: șoricii joacă pe masă, indiferent, cât de distinct sunt eu, în mintea mea: cu sănătate, bună stare, binecuvântare și iubire, candidat la fericire!

- Să rămânem precauți, în cadru legal.

- Înveninată și câcăcioasă treabă trădarea, să-ți tradezi, să te lepezi ca istoricul Tismăneanu, un fugar care vine cu degăimare a neamului și a țării lui de suflet. E vorba de denigrare și defăimare a părinților părinților. E multă fățărnicie, în analiza comunismului, de istoricul Tismăneanu, un transfug, nenorocit emigrant trădător de neam și țară, un hulitor. Tismăneanu și-a vândut străinilor: mintea,nu trupul ca o curvă, femeie de consum. Tu, ca românul Ben Todică a limbii române: pace și pâine-liturghie-n spice, ești marcă etică, ești buna pâine, omenie și vecernie.

- Tu esti un HAMLET al Merelor padurete.

- Pentru mine ești o lecție de viață.

- Pentru mine ești un exemplu și dacă nu faci abstracție de limba română.

- și eu știu ce știu, tu, ai eleganță, că mă faci fericit. Cum a fost chestia, cu butoiul cu pulbere, România, că cuțitul ni s-a înfipt, în spate, că noi, în 1916 intrăm, în război ca eveniment de răscruce? Din Transivania, în 1914 învățătorul Petru Ferghete a ajuns pe muchie de cuțit, cu cuțitul la gât a pledat ca provocare și ajunge pe front, căzând, în anul care urma, 1915, căzând pe front, după cum voise notarul de ungur și jandarmul cu pană care s-ar fi iubit cu românca Leontina nevasta lui unchiu Petru care nu se lăsase sedusă, batjocorită, de acești bozgori care și-ar fi scuturat-o ușurându-și-o, că erau ugurii autoritățile locale nefăcând nici un beneficiu Transilvaniei ca parte a României mari, o legimitate și dreptate spirituală, națională.

- Astia si-au batut joc de noi cum isi bat joc francezii de africani. Partajez „Mărgăritarele spiritului omenesc” cu dvs.

- Frumos și de admirat titlu, tu, Ben, ce zici?

- Scrie si Ionica ca si tine cu suflet si iubire. Scrieti amandoi cu har.

- Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru darul din dar, pentru îmulțirea talanților, cu har! Eu sunt greoi care dansează și să vedeți și să nu credeți, dar era ședința anuală, darea de seamă, și la cămin urma joc și ceva mă dezlănțuise și incredibil, cu Reghina Ciupe, Chițoaca, am început să joc învârtita și 7 pași, ceardaș, românesc și mă simțeam magnific, dansam fecioreasca ca la acasă, domnișorul Karoi, în Sâmpetru-Almașului, în ambele cazuri eu simțindu-mă minuna, încântat. În Liceu am avut un profesor Hipocarte, cred, că-l chema oficial Ioan Rusu, care știa medicină gen naturistă fără a specula, foarte corect ca medicul Ioan Moldovan medic veterinar, profesor care ne-o scris și după ce ne-am transferat, în Șimleul-Silvaniei ca elevi-veterinari. Din această ecuație nu fac de voi prieteni, nu fac abstracție, în exercițiu-ecuație având și soluție, rezolvarea. Iată un trend, un blond de România un profund și un păstor blând; Ionica din Gepiu.

- Toate Respectele Distinsei Doamne Scriitoare Melania Rusu Caragioiu - O adevărată albină de flori, prin strădaniile căreea Românii din România și Pretundineni au gusta fermecătoarele sale scrieri, și îndemnuri spre iubirea de Neam și Limba Românească.

- Vă felicit pentru tot ce reușiți să realizați, eu  și cei de aici privind cu uimire la munca și multa inspirație a Domniei Voastre.

- Din tot sufletul și conștiința mea VĂ DORESC ZILE FRUMOASE, Intr-o iarnă frumoasă Canadiană și cu zurgălăi în România - Grădina Maicii Domnului.

- Suflete care descrețesc frunțile și îndulcesc străinăteățile. Sănătate și bucurii tuturora! asta-i o promisiune de viață. Nu fi aspru cu tine și cu binele care te străduiești, să-l faci, dragule! Avem situații de orice fel, în fain-făinel, cu secetă, dar ce model? Cu limba română ai armonie, ai tot ce-ți trebuie. Contează mult, cât de mult visăm ca să am țară și neam, plus limba română Iisus și Eminescu plus.

INTELIGENT PREZENT EMINESC-Iisus TE IUBESC CA REALITATE DIN PÂINE DE O FIINȚĂ A MEA CU PREA PLIN DE ROMÂNIA CU SĂNĂTATE, ÎN PASIUNE CU ÎNȚELEPCIUNE. Eminescu bonus, cu prezent student și savant: Iisus, în cuvinte mai presus de moarte, în lucru bun, eficient lucru Moș Crăciun, că debutăm cu gust și artist, în veșncia care ne-a născut, în/ ca limba română eternă și cu îndemână ca să dăm mână cu mână, cu toți cei cu inima maximă română, că ne calmează durea, în binecuvântarea de zi de zi, cu scopul de a fi, în drept de fi prezent cu carieră și inteligent prezent.

- ,,Iubirea ca un canion și ca un țipăt pe vârful muntelui” și poezia,,Taina”,  de Stefan Dumitreacu, precum și video recitare blogspot realizat de Maestrul Ben Todică au solicitat momente ideale de emoții pure. Tot ce pot răspunde după ce am citit din aceste creații, poezii și poeme, a fost să-mi îmbrac sentimeniele într-o poezie de iubire, pe care o anexez drept răspuns la cererea  autorului, în semn de comentariu. Cu  multe mulțumiri, Melania

 - Ar fi frumos, ar fi frumos și plăcut, să-mi fii, tu, Vica, nevastă, soție, în socio-ecuație, ar fi o soluție, ar fi o minunăție.

-"M-ai face fericit, Vica, ca fată, din Carpați". Ar fi un firesc al pământului transivan, pământ sfânt românesc.

- Vă sunt recunoscătoare pentru grija o pe care o aveți în promovarea gândurilor frumoase  ale românilor.

- Irezistibil aduci zâmbetul tău pe buzele tale a tuturor, ne aduci o stare de sentimente și delicios, cum ești super, ne aduci ca să ne avem, cu noi poezia dumneavoastră și a lui Ștefan Dumitrescu, un delicat al dragostei și este ca la Marcel Pavel zâmbetul tău, cu un ce ai schimba, dar viața nu ne-o mai schimbăm cu nimic și noaptea ni zi cu soare, cu lumină, în drept de a fi înviere. Binele fie, în permanență cu noi, în primenire și continuă iubire, dragă Melania.

CA OM POET ȘTEFAN DUMITRESCU

Poetul e un scump, că Ștefan Dumitrescu scrie cu stil impecabil, împăcat cu sine,

scrie și artistic, nu trăiește-n van șuhan,

că-i un năzdrăvan,

că-i în ceea ce-i iubire candidat la nemurire de la Marco Polo, de la Gigis Han

(am citat pe Mircea Eliade, din carte de citire), e ceea ce se cuvine în fine, că doar cu bine făcând bine, lucru bun vin provita la omenire, în plin și divin de iubire, vine cu darul păcii, vine Moș Crăciun, un ceea ce contează,

în ciudă, că timpul nerăbdător spre viitor ne patinează

(dacă nu greșesc eu ceva, în presupuneri omenoase, în teorii, în teoria chibritului, de fapt în plină iarna, fata cu chibrituri, cu frigul, în aventuri cu omenie de Românie profundă, cu Eminescu, în legendă/baladă, de viață, bună, frumoasă și sănătoasă, chiar dacă eu iar și iar, îmulțit, în har,

mai fac sincer gargară cu pioneză,

în răsfăț vesimentar, îmbrăcându-mă sărac, dar nu prost, îmbrăcându-mă, cu închipuire ca un închipuit, cu muzica după ureche, cu hainele, ce nu am

ca un fericit de la care se caută cămașa fericitului ca s-o îmbrace, feciorul bolnav a împăratului, s-o îmbrace cu duhul,

cum Aurel Vlaicul peste Carpați, pentru frați a îmbrăcat cu zborul văzduhul,

dar a atins cu sărutul delicios pământul ca Ion, în blestemul iubirii eficient și inteligent

și luminos ca pe cruce Cristos

ca acest poet artist, unic și specific, Ștefan Dumitrescu

ca acest poet artist, în dialectic

și pragmatic, din verde-albastru a tezaurului nostru:

veșnic tânăr neliniștit și îndrăgostit, cu viața, în adevăr, în forță,

cu o mare conștiință ca om potrivit, la locul potrivit sfințit prin sfânt ca Eminescu cel sfânt pus prin cuvânt, în valoare și, în culoare, ca fericire pentru ceilalți din Carpați,

pus în gardă Paznic de far, îmulțit cu eficiență, în har

și, cu inteligență a maturității ca om, în legea lui Om

ca om poet și poet-om, născut, în al României, în a limbii română-Dom de pace și pâine

ca primăvara ce-și da colțul ierbii, valurile mării și, în florirea pomului cu pome, fructe, de aur, pentru Prâslea, un român, Mesia iubirii cu nume și cu renume,

în fabulos ca un Hristos luminoas o culme ca al unui copil fițingău doinind doina minune, un luminos al Dumnezeului tău,

sub grumazul ceterii ca eu ca Mesia iubirii și, ca un inspirat al cugetării din latinul Blaj, din Câmpia libertății, în curaj, în prealabil impecabil Ștefan Dumitrescu dând sunet și răsunet ca un păstor blând, al României cu profund al României de rând cântând, în mulțime, cu mulțimea ce a scris Coșbuc màndru și fără modru, corect apropiind cu predicat și subiect, pios și cu respect, apropiind infinitul, cuvântul, în absolut, apropiind, cu suflet, apropiindu-se de obiect, fericit Ștefan Dumitrescu ca poet, dar ca ce După noi potopul,

însă ca ce să certăm noi doi, amândoi și să sărăcim cuvântul, că timpul tot nu-l dăm înapoi, că nici roata nu se învârte ca să mai avem 16-20, vorba lui Irina Loghin, în cântec ca un cer senin ?

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete, Ciubăncuța-Clujului, feb.14,2022.

 

Am rămas curajos, am rămas de Vica dezunflat, mi-am pierdut trenul, m-a lăsat trenul pe peron ca acel om care ca Păcală avea biletul la el și se mira:

- "Cum naibii/ dracu, să meargă trenul fără mine, că beletul e la mine ?", ca atare am rămas visător cu buza umflată, bosunflat pe pe peronul vieții am rămas, frate! Tu, ai suflat, în jigler și nu ai stat, în pioneze, cu mașina, în pană. Eu am durerea mea. Tu,ești o marcă etică a limbii române, a limbii eterne, a limbii materne, că ești un cool, Ben, că tu iubești mai mult ca național, real și specific. Asta-i șansa ta ca român. Ești cum, îmi place mie ca o dulce, ce-ți doresc eu ție, așa cum stai zbârlit, în banca ta, uneori scoțându-mi pieri albi. Mai răruț, că ești, măruț, mai drăguț, în plus valoare, așa:

- "De ce tocmai tu, să mă superi, cu obssia ta: să-ți cumperi leptop?" Tu ce ai pușca, câți iepuri, chiar dacă nu știi, din ce tufă sare, cu ce preferință?

- Ești motivat, cu adevărat spectaculos. Tu, ești un as, în funcție de rezultat, în aportul adus limbii române. Cum, îi cu: așa cum n-a văzut nici Parisul?!

CA SĂ NE DĂM CU AUR CENUȘIU strecurat, NE DĂM ȘAH MAT

 

PR-F&BT.