Prigoana
împotriva preoților români din Ucraina
Redactia
ART-EMIS
22
Ianuarie 2023
Aproximativ 500.000 de mii de români
trăiesc sub prigoana ocupației ucrainene, iar conducătorii statul român nu
reacționează.
P.C. Mihail Jar, stareţul ortodox român al
Mănăstirii Bănceni din regiunea Herța (pământ românesc sub ocupație
ucraineană - n.r.) a declarat că mănăstirile din zonă au
fost vizate de controale violente ale serviciilor de securitate ucrainene.
Serviciile secrete ucrainene susţin că
unii preoţi români fac propagandă pro-rusă, ameninţându-i cu expulzarea. O
parte din clerici acuză statul ucrainean
de prigoană..
Mai multe percheziţii au avut loc în
biserici, mănăstiri şi chiar în casele preoţilor.
Peste 100 de lăcaşuri de cult unde se
roagă români ar putea fi scoase în afara legii.
Serviciile secrete din ucrainene au
descins în mai multe parohii pentru a găsi documente care să dovedească faptul
că acești preoți au legături cu Rusia sau că au cetățenie rusă[1].
„Nu te poţi ruga nici la Dumnezeu, dormi
cu frică în casă"
„Au început prigoanele grele şi mari,
ne-au distrus complet. Ne-au distrus, pur și simplu trebuie să răbdăm pentru
Hristos, pentru credință. Dar nu în felul ăsta. Nu te poţi ruga nici la
Dumnezeu acum, să stai să dormi cu frică în casă. Au intrat noaptea la
Mitropolie la Cernăuți, au intrat noaptea peste ei în case cu automate (arme-
n.r.), i-au pus (pe clerici - n.r.) la perete, au spart geamurile. […] Au mers
la mănăstiri de maici, le-au pus la pământ, le-au apăsat cu călcâiul pe cap,
lucruri foarte grele […]. Aici la noi s-a oprit puțin, nu știu din ce cauză. Cel
mai mult s-au controlat Mitropolia și mănăstirile. Bisericile din sate au stat
liniștite. Mănastirile au fost controlate mai tare”, a mai spus preotul.
Zelenski dat în judecată de preoţi români
Presa ucraineană a anunțat că Mitropolitul
Meletie al Cernăuților și Bucovinei l-a dat în în judecată pe Zelenski, cerând
să fie anulat ordinul prezidențial - intrat în vigoare la sfârșitul anului
trecut - prin care îi este revocată cetățenia. Ordinul despre retragerea
cetățeniei a fost deja transmis Serviciului de Stat de Migrație, iar oamenii
bisericii ar putea fi deportați din Ucraina, potrivit publicației „Livyi
Bereg”, care citează surse din administrația prezidențială.
Persoanele care au rămas fără cetățenie
ucraineană sunt mitropoliți, vicari, arhiepiscopi, episcopi și protoierei ai
Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care s-a desprins canonic de Moscova după
invadarea Ucrainei de către Rusia[2].
Preoți români din Ucraina, acuzați că sunt
agenți ai Rusiei. Li se fabrică dosare și riscă să fie deportați
Preoții români din Ucraina susțin că sunt
supuși unor abuzuri, fiind acuzați că ar fi agenți ai Rusiei. Ei spun că li se
fabrică dosare prin care riscă să fie deportați.
După ce Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a
separat de Biserica Ortodoxă Rusă, preoții români au fost acuzați de rusofilie,
în contextul conflictului armat din Ucraina.
Un preot român din Ucraina spune că i-a
fost incendiată biserica fără să se facă anchetă, ba mai mult, i-a fost retras
dreptul de cetățenie ucraineană, fără o explicație concretă. I-au spus doar că
este trădător de ţară.
„Cu
ce am greșit eu de vor să-mi lege mâinile? Le spun că eu nu fug nicăieri, aici
stau, cu poporul meu, din țara mea și vă iubesc pe toți. Eu m-am dăruit cu
totul bisericii și ţării mele” (Mitropolitul Meletie al Cernăuților și
Bucovinei).
După problema cu legea minorităților, acum
se întâmplă și cu biserica, dar din partea statului român nu a apărut nicio
reacție[3].
---------------------------------
[1]
https://www.antena3.ro/externe/preoti-romani-ucraina-agenti-rusi-risca-deportare-663256.html
- 18 ianuarie 2023.
[2]
Idem.
[3]
Idem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu