Grid Modorcea - Seducție și umor

 

Seducție și umor

Grid Modorcea, Dr. în arte

22 Ianuarie 2023

 

Cred că am greșit. Anterior am scris că dintr-o mie de filme americane, dacă unul este fără pistol, viol, răpiri, schizofrenii. Iată că în aceste zile de „primăvară în ianuarie”, am văzut trei filme normale, să le zic așa. Și secretul se datorează faptului că ele au în centrul loc nevoia de iubire. Cred că această nevoie, căutată cu răbdare, face omul mai bun și mai frumos. În fond lumea vrea povești. Și cele mai frumoase sunt, categoric, poveștile de iubire. Iar când nimerim și o iubire romeojulietană, chiar că suntem cuceriți total. Așa este pelicula „Letters to Juliet” (Scrisori către Julieta, 2010),  în regia lui Gary Winick, o poveste asemănătoare cu cea shakespeariană.

 

Sophie (Amanda Seyfried), o tânără scriitoare americană, se află în vacanță în Italia. Ajunsă în Verona, orașul marilor iubiri și al legendarilor Romeo și Julieta, Sophie este de-a dreptul fascinată de mitul scrisorilor către Julieta, așa că se hotărăște să ajute miile de îndrăgostiți care an de an vin și cer sfaturi pentru a-și rezolva problemele sentimentale.După ce a făcut primul pas și s-a alăturat unui grup de voluntari, Sophie găsește o scrisoare rătăcită, veche de 50 de ani. De-a dreptul emoționată de acest mesaj, tânăra scriitoare pregătește un răspuns pe măsură, fără să știe că scrisoarea ei va atrage o reacție imediată din partea destinatarei, Claire (Vanessa Redgrave), care va porni într-o aventură spectaculoasă prin Italia, în căutarea iubirii pierdute. Și Claire își va găsi iubitul, pe Lorenzo (Franco Nero), și Sophie îl va găsi pe Charlie (Chris Egan), un tânăr londonez care nu poate rezista farmecelor seducătoarei Sophie, care îl credea logodit, așa cum și ea se desparte de logodnicul ei din America, pentru ca finalul să fie un happy end cu două perechi fericite.

 

Uneori, te întrebi, de ce oare toate lucrurie frumoase sunt triste?

 

Amanda Seyfried este absolut seducătoare. Ea a devenit star încă de la vârsta de 7 ani, apoi momentul adolescentin s-a împlinit în „Mean Girls” (Fete rele, 2004), unde joacă una dintre fetele rele în compania lui Lindsay Lohan și Rachel McAdams. Rolul ei, Sophie, e diferit de cel care avea să-i aducă celebritatea, care se numește tot Sophie din comedia muzicală „Mamma Mia!” (2018). Fiind în topul 100 al celor mai frumoase femei din lume, ea o concurează pe Angelina Jolie, realizând numai roluri seducătoare. Apogeul seducției este rolul principal din „Chloe” (2009), unde joacă rolul unei seducătoare plătite, o momeală, care pune la grea încercare trăinicia unui cuplu model, interpretat de actorii Julianne Moore și Liam Neeson. 

 

Este un adevărat miracol să văd un film american în care nu există pistol, pistol și omor. Da, dar găsești seducție în revărsare. Așa este „Playng by Heart” (Capcanele seducției 1998), în regia lui Villard Carroll, care spune povestea amoroasă a 11 oameni din Los Angeles, toți cuprinși în sarabanda seducției. Paul (Sean Connery) este producătorul unui show TV al soției sale Hannah (Gena Rowlands), care descoperă o aventură amoroasă a acestuia, petrecută cu mulți ani în urmă. Mark este bolnav de Sida, și în sfârșit reușește să vorbească despre asta cu mama sa, fiind pe patul de moarte. Meredith este dezamăgită de bărbați, așa că respinge avansurile lui Trent, dar acesta insistă. Joan încearcă să îl atragă pe solitarul Keenan. Un cuplu adulterin se întâlnește în fiecare seară pentru sex, dar ea nu dorește o relație mai profundă. Hugh (Dennis Quaid) spune povești tragice femeilor din baruri. Până la sfârșitul week-end-ului, toate aceste povești paralele converg.

 

Povestea cea mai senzațională, pentru care merită văzut acest film, este aceea dintre Joan (Angelina Jolie) și Keenan (Ryan Phillippe). Angelina joacă un personaj complet trăsnit, dar care reușește să-l amețească pe tânărul Keenan, să-l scoată din drama pe care o trăiește, o iubire pierdută, și să-l facă să nu dorească decât să se culce în pat cu Joan, fără să facă sex. Ce arme puternice sunt seducția și umorul, ne dovedește Angelina Jolie.

 

În fine, al treilea film demn de semnalat se numește „A Love Song for Bobby Long” (Cântec de iubire, 2004), în regia lui Shainee Gabel, cu Scarlet Johanson și John Travolta în rolurile principale. Este  o poveste ciudată ca o piesă de teatru, care amintește de subiectele lui Tennessee Williams.

 

Locuind într-un cartier retras al New Orleans-ului, Purslane Hominy Will (Scarlett Johansson), o adolescentă retrasă și cam ciudată, se întoarce în orașul în care a copilărit, după ce află de moartea mamei sale. Așteptându-se să găsească locuința acesteia abandonată, Pursy este șocată atunci când descoperă că este locuită de doi bărbați ale căror vieți au luat o întorsătură ciudată cu ceva ani în urmă.

Prieteni cu mama ei, Bobby Long (John Travolta), un fost profesor de literatură, și protejatul acestuia, care în același timp îi este și biograf, Lawson Pines (Gabriel Macht), s-au stabilit în vechea casă acum mult timp și nici prin cap nu le trece să plece. Atunci când cei trei își expun punctele de vedere, sunt siliți să încerce să conviețuiască - aceasta este povestea a trei oameni neobișnuiți și a casei lor și mai ciudate.

 

Pe măsură ce timpul trece, Bobby, Lawson și Pursey sunt surprinși de secretele pe care le află despre ceilalți, care dezvăluie complexa țesătură a alegerilor care i-au adus în acest punct.

 

Rămâi cu imaginea omenească a vieții, cu importanța familiei și a prietenei, care este soluția la spaima de spectrul singurătății.

 

Aceste filme sunt plăcute, nu doar pentru că nu au violențe, dar pentru că sunt extrem de inteligente, cu replici spirituale, în stil crazy, care îmbină vorbirea normală cu ironia. Și sunt jucate de actori extrem de seducători, pe care ai vrea să-i vezi mereu. Ei au o plăcere nebună de a se juca, fapt care se transmite și spectatorului. Iar limbajul ține categoric de sfara umorului de calitate. În esență, filmul este arta seducției, care, pigmentată cu umor, ne oferă satisfacția unui joc superior.