,,DE MIC ,,BĂIET” PĂDURI CUTREiERAM”
(Poem citit la Cenaclul de la Consulatul Român din
Montreal, Canada,
moderator Consulul General Victor Socaciu)
~*~
Trăit-a pe acest pământ
Un lujer mic de floare
Fugea cu buclele în vânt
Și surâdea în soare,
Vorbea cu toate, ,,într-ales”
Pe limba lor ciudată
Ele-i șopteau c-au
înțeles,
De fiecare dată.
Și gâzele și moși
bondari
Și ,,culbecii cu
coarne”
Și flori albastre, nuferi mari
Râdeau , să se
răstoarne…
Dar cel băiet crescu
ușor
Zeifir de primăvară
Lângă ,,conacul” cu pridvor
În cel capăt de țară.
Și-acuma-l chemau depărtări.
Nu mai era de-o
schioapă
Și ochii lui ,,cătau” spre zări
Spre visele ce-adapă.
Vacanțele erau un semn,
Codrul era aproape,
Dorul de ducă un îndemn
Spre irizări de ape.
Codrul cel falnic îl chema
Sub poala lui cea verde,
Iarba covor îi impletea
În umbra ce se pierde,
Mergea gândind la ce-i frumos
Urcând către izvor
Iar vântul fluiera voios;
Păsări oprind
din zbor.
Și pasul când îl ,,înturna„
Mai plămădind un vers,
Iar lângă lac se așeza
Gândind la-al vremii mers.
Odată visul
împletit
Cu dorul către lume .
Acel Făt, cel
Frumos ursit
Plecă spre soare-apune.
Multe-a văzut în calea lui
Și saltimbanci și stele
Dar dorul cald al codrului,
Potecile cu iele ,
L-au tot chemat la ele iar
Și sufletu-i era de jar;
L-ademeneau codrii
străbuni
Un laitmotiv, spre ei, spre lumi.
FEERIE
Leagăn de nuferi,
Licăr de pleoape,
Roate de ape.
Nisip sub trestii
Prefiră valul,
Raci sapă malul.
Vânt de prin sălcii
Parfum încarcă,
În mica barcă.
Plutiri de văluri
Pe corzi de liră,
Visuri înșiră.
La mal s-alină
Struna iubită,
Dormi fericită !
FLORILE TREC
Florile trec,
Ca visul de vară,
Şi nu se-ntorc, iară;
Anii-mi petrec…
Apele fug;
În ochii tăi tulburi
Simt taine sub
colburi,
Inimi pe rug !
Nu pot să plâng.
Ploile – mi susură,
Vântul îmi murmură;
Inima-mi strâng.
Crinii şoptesc
Sânului, dor,
Şi anilor…
Feţe-mi zâmbesc.
Cade din nor
Luna deşartă,
Prin zarea spartă;
Cutezător!
Nu pot sa plâng,
Inima-mi strâng;
Anii-mi petrec:
Vieţi pe rug…
Crinii şoptesc,
Florile trec,
Feţe-mi zâmbesc.
Cade din nor
Cutezător…
Apele fug…
CÂNTECUL LACULUI
Flori de nufăr, în potire, strâng al murmurului val,
Ştimele, fără de număr, încing horele pe mal.
Visul lunecă pe ape, căutând tihnit liman,
Frunzele, a pădurii pleoape, ostenite, adorm pe ram.
Sub al paşilor de zână, foşnind în măruntul dans,
Iarba cântă în surdină, cu al stelelor balans.
Pe a lacului mătase, sub al farmecului dar,
Lebedele, în gondole,
lasă valuri de cleştar.
Luna, pletele-şi resfiră peste ape şi-ntuneric,
Smălţuindu-le-n
smaralde şi-n sclipiri de vis
feeric.
Toate sunt ca altădată, pe cel lac cu unde line,
Şi pe-aripi de libelulă, pleacă doruri... către tine...
LUMEA MEA DE VISE
Unde-i lumea mea de vise?
Mă întreb cu
glasul stins,
Unde-s florile ucise?
Unde-i lacrima din plâns?
Au zburat cu frunza…, toamna,
Şi cu ghiocei în păr...
Numai luna, numai doamna
Le-a văzut într-adevăr...
Cerc sà le găsesc, zadarnic;
Ele s-au ascuns în neant,
Sub al brumelor zăbranic,
Al temutului Garant.
Pleacă lumea mea de vise
Cum pier florile ucise...
FLOARE ALBASTRĂ
Unde eşti tu, floare albastră,
Floarea nopţilor cu stele?
Te-ai ascuns în umbra lunii,
Zână a visurilor mele…
Floare albastră, floare albastră
Cu privirea de cicoare,
Umbra degetelor tale
Se ascunde-n stropi de soare.
Floare albastră, strop de mare,
Eşti când veselă, când tristă;
Treci prin lume ca o boare,
Diafana mea artistă…
FORMĂ ȘI DEZAGREGARE
Azi m-am născut din infinit
Şi parcă vin deaproape,
Sau ceţuri m-au acoperit
Cu ferestre de ape.
Păşesc peste nisipul greu.
Alb, presărat cu sare
Şi simt că neantul e al meu :
Aer, pământ şi mare.
Oglinda soarelui sus pus
Îmi urmăreşte umbra.
El da, Eu încă n-am apus,
Dar îi încalc penumbra.
Când zbor ca un meteor stins,
În prag de disipire,
Se-opreşte - n loc timpul învins
Sub via mea privire.
Dezagregat, m-am tot pierdut
In căi fără de ştire…
Dintr-o scânteie-am înviat
Cu foc de nemurire.
BALADA
DULCELUI MIHAI
HAIHAI
HAI
Un licăr de pleoap
În sfintele ape,
Spre ceruri privire
Și spre omenire.
Drag al meu Mihai,
Pe un plai de rai,
Ai cântat izvoare –
Românie -n soare.
Ai plans cu alean
Dorul unui neam,
Greul ce-l adastă
Sub cea aspră castă.
Gândul tău de aur
Ne țesea tezaur…
Azi sclipesc pe cer,
Și nu efemer,
Versurile tale:
Steme din paftale.
Și iarăși, bădiță,
Cânt de poieniță,
Ziceai din caval
Seara de pe deal…
N-ai uitat nimic
Din păsul meu trist.
Tot ți-am zis și-mi zic:
Cine nu te știe?
Plans și voioșie !
O lume te cheamă
„Mult poet, de seamă”
Aur și palate,
Mândre nestemate –
Versurile tale:
Cânt și osanale.
Când mă uit în carte
Mă chemi de departe
Să te caut anume
Cum zbori peste lume.
Nume de luceafăr,
Nume din plai sfânt,
Nume cântat veșnic
În cer, pe pământ...
Scris-au cronici multe
Despre versul tău;
S-au speriat ciocoii
Și te-au dat la rău,
Dar mintea ta caldă,
Ca o mângâiere,
Nu le-a dat putere
În mârșava vrere!
Te-au răpus, trădalnic,
Dar ești viu și falnic,
Mândrul meu Mihai,
Bradul de pe plai;
Bardul de pe plai,
Soare în lume, stai!
Bădie Mihai,
Cel mai falnic crai,
Tu, grijă să n-ai!
Te-‘or cânta din
nai
Plaiurile tale,
Doinele din vale,
Și din lumea toată,
Stea prealuminată!
~*~
--------------
Melania
RUSU-CARAGIOIU
Val David, Quebec, Canada
15 Ianuarie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu