BAIA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vedem ca oamenii, întrând în baie, se
spala de urâciunile si murdariile trupesti si ies din baie curati si îmbracati
în camasa alba. Tot asa si crestinii, intrând în baia Sfântului Botez, se spala
de întinaciunea pacatelor, se curata si se sfintesc, se îmbraca cu haina
prealuminoasa si scumpa a dreptatii lui Hristos ca si cu o porfira împarateasca
si se fac fii ai Împaratului Ceresc si mostenitorii Împaratiei ceresti, si ies
de acolo curati, sfintiti, îndreptati, precum graieste spre mângâiere
Apostolul: „Dar v-ati spalat, dar v-ati sfintit, dar v-ati îndreptat în numele
Domnului Iisus Hristos si în Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6, 11). De
aceea Sfântul Botez este numit de catre Apostol „baia nasterii” (Tit 3, 5).
Pentru ca la Sfântul Botez ne nastem din nou, noi, cei ce pieriseram, ne vom
mântui si ne vom înnoi, ne vom curata si ne vom spala, devenind „faptura noua
în Hristos” (2 Corinteni 5, 17).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara
duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed.
Egumenita, Galati, 2008, p. 398
FRUMUSETEA
OMENEASCA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi un om frumos întocmai ca un înger. De
la acesta ridica-ti mintea la omul cel launtric, adica la suflet, si cugeta cu
cât este mai mare frumusetea sufletului facut dupa chipul si asemanarea lui
Dumnezeu, pe care Domnul l-a salasluit într-un lacas atât de minunat. De aici
învata sa cunosti si sa cinstesti nobletea, frumusetea si maretia sufletului si
pe acesta, care e nemuritor, sa-l împodobesti cu fapte bune, cu credinta, cu
dragoste, cu rabdare si cu înfrânare, mai mult decât trupul, care este praf si
pulbere.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 77
SUBTIRIMEA
PANZEI DE PĂIANJEN
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
În comparatie cu sufletul omului, al
crestinului, lumea toata este asemenea unei pânze de paianjen. Nimic nu este
statornic în ea, pe nimic nu ne putem sprijini, nu ai pe ce pune baza; totul se
rupe, cedeaza. Nu-ti lega inima de nimic în afara de Dumnezeu, Cel ce a urzit
aceasta pânza, care o tine si îi da viata. De orice si de oricine te vei lega
în afara de Dumnezeu îti va otravi viata, îti va strâmtora inima. Numai
legându-te deplin de El vei dobândi viata.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418
PECETEA
CHIPULUI
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca argintul, aurul ori arama nu sunt
bune pentru folosinta în negutatorie si nici nu sunt primite în vistieria
tarii, ci lepadate daca nu au pe sine chipul împaratului; si numai banul care a
fost însemnat cu chipul împaratesc are trecere si e primit de toti. Asemenea si
sufletul: de nu va avea pecetea Împaratului Ceresc, a lui Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, care se zugraveste prin credinta si prin Sfântul Duh, nu va fi bun
pentru obstea sfintilor si pentru vistieria cereasca, ci se va arunca afara.
Aceasta întâmplare te învata sa cauti cu credinta si cu sârguinta chipul cel
dumnezeiesc, întrucât el este podoaba preafrumoasa si delicatetea sufletelor
noastre, pentru ca nu cumva sa suferi, de nu-l vei avea, întocmai ca si acela
care, fiind poftit la ospat, a venit fara haina de nunta, caci Împaratul,
vazându-l, a grait catre el: „Prietene, cum ai intrat aici fara sa ai haina de
nunta? El însa a tacut. Atunci Împaratul a zis slugilor: Legati-l de picioare
si de mâini, luati-l de aici si aruncati-l în întunericul cel mai din afara”
(Matei 22, 12-13).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 195.
COPACUL
DOBORAT
-
Parintele Ilie Cleopa -
Daca vedem prin padurile si codrii cei
mari vreun arbore cu mare vechime de ani, rasturnat la pamânt de furtunile
vremurilor cele mai puternice decât el, apoi si de la acesta sa ne învatam a nu
ne încrede în puterea noastra, nici în iscusinta cea de multi ani, aducându-ne aminte
de cele scrise, ca: „Cela ce se încrede în sine, va cadea cadere jalnica”
(Pilde 16, 18). Iar daca alti arbori uriasi vedem putrezind prin codri si de
multe ori cazuti la pamânt, si lânga acestia zabovind cu gândirea asa sa zicem:
Cum acesti arbori atâtea sute de ani traind si atâtea vremi sub soare
petrecând, acum zac aici putrezind si pamânt facându-se, dar eu, care sunt
„iarba si floarea câmpului” (Psalm 102, 15), în aceasta viata prea scurta, cu
cât mai neputincios si mai repede trecator sunt în aceasta lume?
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre
minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman,
1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48.
DRAGOSTEA
DUMNEZEIASCA
-
Sfantul Teofan Zavoratul
Cine sa îndure neplacerile îngrijirii
pruncului, daca nu maica ce l-a nascut? Cine sa îndure nedreptatile lumii, daca
nu Domnul ei?
Pentru Facator este usor sa îndure toate
greutatile din partea fapturilor Sale, caci daca n-ar fi vrut sa le îndure,
nici nu le-ar fi zidit.
Oare va uita femeia pe pruncul ei, ca sa
nu miluiasca odrasla pântecelui ei? Dar si de va uita femeia pe pruncul ei,
Dumnezeu nu va uita lumea pe care a facut-o.
Miscatu-s-au îndurarile Lui cele firesti,
si El a zamislit si a nascut faptura; lumea a aparut din voia Lui ca un prunc
din pântecele maicii sale.
Si iata, El a ridicat si poarta lumea cum
maica ce alapteaza poarta cu dragoste rodul nascut din pântecele ei.
Tatal Cel Milostiv ne-a nascut si ne
hraneste cu Sângele Fiului Sau, asa cum maica da sânii sai odraslei sale ca s-o
hraneasca.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 191-192
ZAPADA
-
Sfantul Inochentie al Odessei -
Faceti osteneala si iesiti în acest timp
în orisice câmp veti voi si uitati-va cu bagare de seama la acest acoperamânt
alb de zapada, care înveleste toata fata pamântului: toate firicelele de zapada
cazute din cer, oricât s-au învârtit prin vazduh, oricât s-au ciocnit unele cu
altele, cu toate acestea au cazut în ordine, s-au asezat în chip prietenesc
unele lânga altele si au faurit o multime de alcatuiri felurite, dintre care
fiecare în parte merita sa fie luata în seama. Câte linii drepte, câte linii frânte,
câte linii oblice, câte perpendiculare, câte convexe, câte concave, câte
circumferinte nu sunt aicea? Aici vedeti toata geometria! Si, cu tot frigul si
amorteala iernii, nu numai ca toate sunt la locul lor, dar mai mult înca, nimic
nu e lipsit de încântare si frumusete. Vedeti voi oare ce frumos e garnisita cu
zapada aceasta prapastie urâta? Ce cornis regulat si delicat e pe marginea ei!
Ce coloane zvelte înlauntrul ei! Câta curatie în lucrare! Ti se pare ca e o
marmura iesita din mâna celui mai iscusit sculptor! Si câte marmuri din
acestea, câta sculptura de felul acesta! Toata aceasta frumusete si aceasta
întreaga iscusinta în faurirea astor munti de zapada ramâne nebagata în seama
nu numai acolo unde nu sunt oameni, ci si acolo unde sunt. Au oare multi sunt
aceia carora le place sa traga povete folositoare de la zapada? Însa Dreapta
cea a-toate-facatoare nu cauta de sunt sau nu spectatori ai operei sale.
Facându-le pe toate cu cumpanire, cu masura si cu numar, ea se multumeste pe
sine însasi si nu poate face nimic altminteri, decât numai astfel cum cere
vrednicia sa, adica bine întocmit si maret.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 81-83
PUTEREA
LUMINII
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Când în casa arde o faclie sau intra
lumina zilei, atunci pe toate le vezi deslusit si le osebesti pe unele de
altele, pe cele bune de cele vatamatoare. Asemeni se întâmpla si cu cel caruia
faclia legii lui Dumnezeu îi straluceste mereu si îi lumineaza ochii mintii,
asa precum spune Psalmistul: „Faclie picioarelor mele este Legea Ta si lumina
cararilor mele” (Psalmul 118, 105). Daca aceasta faclie Dumnezeiasca va
straluci neîncetat înaintea noastra si ne va lumina pe noi zi si noapte, atunci
vom umbla mereu ca si cum ar fi ziua si vom osebi binele de rau, folosul de
paguba, virtutea de patima si în acest chip, cu ajutorul Domnului, nu ne vom
vatama. Prin aceasta esti povatuit, crestine, „în Legea Domnului sa cugeti ziua
si noaptea” (Psalmul 1, 2) si „în inima ta sa ascunzi cuvintele” Domnului,
„pentru a nu gresi” înaintea Lui (Psalmul 118, 11). Spre acestea ne îndeamna
Dumnezeu: „Sa nu lipseasca cartea Legii acesteia din gura ta, ci sa cugeti
întru ea ziua si noaptea, ca sa pricepi a face toate cele scrise; atunci vei
pasi drept si-ti vei face caile usoare si atunci vei fi întelept” (Iosua Navi
1, 8).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 96
POMUL
RODITOR
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
Ca un pom sa poata creste, are nevoie sa
aiba înfipte radacinile în pamânt. Tot astfel si sufletul: trebuie sa fie sadit
în Împaratia cea duhovniceasca, cereasca, caci aceasta este temelia lui, care
îl hraneste si din care el creste.
Ca un pom sa se poata dezvolta, are nevoie
sa fie udat. Tot astfel si sufletul: trebuie sa fie stropit din belsug cu harul
Duhului Sfânt, pentru a fi sanatos si puternic. Sfântul Antonie spune: „Precum
un pom nu poate sa creasca daca nu este stropit cu apa curata, tot astfel si
sufletul nu poate sa creasca daca nu se hraneste cu sevele cele ceresti”. Numai
acele suflete cresc, care primesc pe Duhul Sfânt si sunt udate din belsug din
cerestile izvoare.
Ca un pom sa poata sa dea roada, are
nevoie de lumina si de caldura soarelui. Tot astfel si sufletul: are nevoie sa
fie luminat si încalzit de Domnul, Soarele vesnicei dreptati, caci sufletul
poate sa vieze, sa creasca si sa aduca roada numai în razele si în caldura lui
Dumnezeu celui viu si celui de viata facator.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 38-39
GANDUL
POCAINTEI
-
Compozitorul Arvo Part -
Omul, daca se pocaieste, de multe se
elibereaza. Iata, te duci la un prieten si îi spui tot ce ai pe inima si deja
îti este mai usor. Chiar si pentru un lucru atât de mic. Dar trebuie sa ne
pocaim din temelie. Omul trebuie sa se elibereze de aceasta povara. Daca
mergeti la un al treilea si îi spuneti ca, iata, aici am fost nedrept, pâna si
pentru aceasta deja s-a desprins de tine o bucatica [din povara ta]. Altfel,
acest venin te va otravi. Iar de te duci la un preot si te pocaiesti, te
spovedesti nu ca în fata unui om, ci ca înaintea lui Dumnezeu. Nu-i important
ca Dumnezeu este nevazut. Nu conteaza ca preotul poate este pacatos. Daca omul
se pocaieste sincer, se elibereaza. Noi, ce-i drept, ne-am obisnuit sa traim
asa ca si cum am pune varza la murat – tot împingem si împingem în noi, tot mai
adânc, ca sa încapa mai mult. Si apoi vine o zi când este deja cu neputinta sa
mai traim asa…
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 116.
SPICUL
DE GRAU
-
Sfantul Vasile cel Mare -
Când samânta a cazut în pamânt si are
umezeala si caldura potrivita, se face moale si poroasa; apoi pune stapânire pe
pamântul din jurul ei si absoarbe din el tot ce-i este propriu si înrudit; în
urma acele particele foarte fine din pamânt intra în porii semintei si-i maresc
volumul, încât se înradacineaza în partea de jos, iar din partea de sus ies la
suprafata firele de iarba la fel de numeroase ca si firele radacinii. Firul de
iarba, încalzit mereu, îsi trage prin radacina umezeala; odata cu caldura trage
din pamânt si hrana care-i trebuie, pe care o distribuie în pai, în coaja, în
tecile grâului, în bobul de grâu si în mustatile spicului. Si asa, crescând
încetul cu încetul, fiecare planta ajunge la masura sa proprie, fie grâu, fie
legume, fie ierburi, fie maracini.
Un singur fir de iarba, o singura planta
sunt de ajuns sa-ti faca mintea sa contemple maiestria cu care s-au facut
toate! Cum este de pilda paiul de grâu încins cu noduri, ca si cum l-ar lega
spre a putea suporta greutatea spicului, ca sa nu cada la pamânt când este plin
de rod! Ovazul salbatic are paiul gol, pentru ca vârful nu-i cu nimic
îngreuiat, pe când paiul de grâu este întarit cu acele legaturi. Bobul de grâu
este pus, apoi, într-o învelitoare, ca sa nu fie cu usurinta rapit de pasarile
care manânca seminte; bobul mai este aparat înca si de vârfurile ascutite ale
mustatilor spicului, care ca niste bolduri, nu lasa sa fie vatamat de micile
vietati.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
122
PSALTIREA
-
Parintele Arsenie Boca -
Toate cuvintele Psaltirii dovedesc
cunostinta cea din patanie, sau învataturile din durere, singura cale care
poate învata ceva pe oameni. Asa e toata Psaltirea: o marturie stralucitoare a
bunatatii lui Dumnezeu, tinuta în mâna de David, ca o faclie, mângâind orice
suflet zdrobit de pe urma pacatelor. Lumina ei atrage luarea-aminte la
cârmuirea lui Dumnezeu asupra vietii omenesti, îndeamna sufletul la ascultare
si smerenie, cu care oricine poate birui toate potrivniciile din calea
mântuirii si poate rabda toate patimile ispitelor.
Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie
Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca,
2002, p. 140
IMBRATISAREA
OMULUI LAUNTRIC
-
Sfantul Columba al Ionei -
Sunt unii, macar ca foarte putini, care
sunt învredniciti de harul dumnezeiesc sa vada cu totul limpede si deosebit
toata întinderea lumii si sa îmbratiseze înlauntrul puterii mintii lor în chip
minunat largita marginile cele mai departate ale cerurilor si ale pamântului în
aceeasi clipa, ca si cum toate ar fi luminate de o singura raza de soare.
Sfantul Columba al Ionei, Omul
imbratisarii, traducere de Laura Marcean, Ed. Sophia, Bucuresti, 2013, p. 10.
INALTIMEA
COPACILOR
-
Parintele Ilie Cleopa -
Câta minune si deosebire se poate vedea
întru cresterea si vietuirea arborilor si a pomilor celor roditori, cine le va
spune? Caci noi vedem pe unii din ei la mare înaltime ridicându-se cu
cresterea, precum sunt eucaliptii, brazii, chiparosii si altii de acest fel.
Si, daca vreun folos duhovnicesc din privirea lor voim a lua, de la înaltimea
lor la înaltimea dregatoriilor omenesti sa ne mutam cu mintea, si pe cei ce au
sporit cu cresterea întru cele duhovnicesti sa-i închipuim, care s-au ridicat
cu mintea si cu petrecerea lor din cele de jos si în Ceruri se afla, dupa
marturia marelui Apostol Pavel. Iar daca multi arbori cu statura mica lânga cei
înalti vedem, pe cei ce aproape de pamânt îsi au petrecerea si, care cu mintea
de cele de jos s-au legat, sa-i închipuim. Iar daca si un spin prin codri ne
împiedica calea, sa nu uitam ca Mântuitorul nostru a fost încununat cu spini
(Ioan 19, 25).
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre
minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman,
1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48.
SIMTUL
TACTIL
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Simtul tactil uman are în plus
particularitatea de a fi susceptibil de o dezvoltare si desavârsire mult
superioare celei obisnuite si cunoscute; în cazul persoanelor nevazatoare acest
simt devine în urma exercitiului atât de ascutit, încât se pot sesiza cu
ajutorul lui diferentele extrem de fine, în cazul suprafetelor, ca de exemplu
gravarile de argint, în cazul monedelor sau al altor obiecte, diferite culori,
în cazul stofelor de lâna s.a. Iata în ce masura întelepciunea lui Dumnezeu a
realizat armonia dintre ratiune si organele cu totul indispensabile ale
acesteia! Iata cât de lamurit ingeniozitatea simtului tactil demonstreaza ca
sufletul omului este rational si ca în vederea acestei rationalitati a fost
creat astfel!
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 82-83.
KITSCH-UL
INIMII
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Inima care se consuma din cauza obiectelor
de folosinta zilnica, mai cu seama atunci când le strângem peste masura,
paraseste pe Domnul, Izvorul vietii si al linistii, si de aceea se lipseste de
viata, de liniste, de lumina si de putere. Când începe sa se caiasca, lasând
deoparte preocuparea desarta fata de lucrurile pieritoare si se întoarce din
nou spre nepieritorul Dumnezeu, atunci începe sa susure în ea din nou izvorul
de apa vie, vin si se înstapânesc iarasi în ea linistea si calmul, lumina,
puterea, îndraznirea fata de Dumnezeu si de oameni. Trebuie sa traim cu
întelepciune!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 137
REGULAMENT
AL SINODULUI BOR ÎMPOTRIVA SĂRBĂTORILOR DE ORIGINE IDOLATRĂ, CARE NU SUNT
POTRIVITE CU ÎNVĂŢĂTURILE BISERICII
Într-un articol publicat în anul 1907 în
revista „Biserica Ortodoxă Română”, buletinul oficial de informare a clerului
şi a credincioşilor cu privire la activitatea Sfântului Sinod al Bisericii
noastre, se precizează următoarele: „Deoarece mulţi săteni ţin încă şi astăzi
obiceiuri şi sărbători idoleşti, cu toate că ierarhii Bisericii dintotdeauna
n-au încetat a sfătui pe creştinii noştri să se ferească de ele. Însuşi Sfântul
Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale ortodoxe Române a votat, în
şedinţa din 29 mai anul 1874, un regulament împotriva sărbătorilor de origină
idolatră. Acest regulament, promulgat în 3 iulie 1874, cuprinde mai întâi
sărbătorile bisericeşti şi naţionale ce tot creştinul ortodox român e dator a
ţinea, apoi dispune la art. 3 următoarele: Orice alte sărbători superstiţioase
precum: Joile după Paşti, Rusăliile, Ilie Pălie, Foca, Pintilie Călătorul,
Răpotinul, Drăgaica, Paparuda, Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul, sunt oprite
a se serba, ca nişte rămăşiţe din timpul idolatriei şi care nu aduc nici un
folos sufletesc, ci numai pagube celor ce le serbează, împiedecându-i de la
lucrări folositoare şi dând prilejul la petreceri deşarte şi vătămătoare.
Preoţilor le recomandăm a sfătui pe enoriaşi de a părăsi asemenea sărbători
păgânești, care nu sunt potrivite cu demnitatea de creştin şi cu învăţăturile
Sfintei Evanghelii şi ale Bisericii”. Biserica Ortodoxă a condamnat mereu
superstiţiile şi obiceiurile păgâne. Astfel, canonul 62 de la Sinodul din
Trulan (692) subliniază faptul că praznicele și datinile păgânești trebuie să
fie scoase din vieţuirea credincioşilor, urmând ca cei care vor încălca această
dispoziție să fie caterisiți sau afurisiți: „De aceea, cei care de acum înainte
s-ar apuca să facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în
cunoştinţă, poruncim ca aceştia, dacă ar fi clerici, să se caterisească, iar
dacă ar fi laici, să se afurisească”. Astfel, urmând și îndemnul Sfântului
Apostol Pavel, care ne spune că omul credincios nu poate fi şi superstiţios –
„Ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are credinciosul cu
necredinciosul?” (II Corinteni 6, 15) – înțelegem că greșim acordând o
importanță deosebită acestor tradiții și credințe populare în detrimentul celor
statornicite de Biserică, iar această atitudine nu este doar departe de duhul
creștin, ci are și un conținut contrar mărturisirii și viețuirii ortodoxe
autentice. Astăzi este pomenită Aducerea moaștelor Sf. Mucenic Foca din Sinope,
unde a fost episcop, la Constantinopol, care nu este prevăzută în calendar nici
cu cruce neagră, nici cu cruce roșie. Totuși, în lumea satului oamenii o țin,
pentru a se apăra de foc. Bătrânii spun că Foca pedepseşte cu arșiță şi
grindină, în cazul în care sărbătoarea nu se cinstește și, de aceea, în această
zi nu se aprinde focul şi nu se coace pâine în cuptor. Tradiția spune că
Sfântul Foca umblă prin cer într-un car de foc, purtând în mână un bici care
arde, așteptând cu nerăbdare ziua pomenirii sale. De aceea, Dumnezeu îi spune
de ea abia când aceasta a trecut, pentru ca el să nu pârjolească pământul.
Sfântul Mucenic Foca este sărbătorit pe 22 septembrie / 05 octombrie, despre a
cărui viață aflăm următoarele: Sfântul Mucenic Foca a trăit în timpul
împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. Pamfil, tatăl
lui, de meserie constructor de corăbii, și mama sa, Maria, erau creștini. De
aceea, conform Sinaxarului, încă din tinereţe, Sfântul Foca era plin de darul
Duhului Sfânt: îi gonea pe diavoli din oameni şi tămăduia neputinţele. În
timpul unei persecuții împotriva creștinilor, declanșate de împăratul Traian,
Sfântul Mucenic Foca a fost prins și supus torturilor și, în cele din urmă, a
primit moarte martirică. Sfintele sale moaște au fost mutate din Sinope la
Constantinopol, în ziua de 23 iulie / 04 august 403 sau 404.
Minune
petrecută la mormântul Cuviosului Paisie
Un creștin povestește minunea pe care a trăit-o. El susține că
„prezența” Sfântului Paisie i-a schimbat viața. Redăm aici minunea povestită de
el însuși:
„De la vârsta de 12 ani am suferit din pricina demonizării. Viața mea
devenise o mucenicie. După exorcizările pe care mi le citeau, mă simțeam de
parcă aș fi fost bătut.
În prima Sâmbătă a Postului Mare din anul 1995, duhovnicul meu a rânduit
să mergem la privegherea de la Mănăstirea Suroti.
Înainte de a porni, am simțit un război sălbatic. În toată privegherea
nu am simțit deloc moțăială. Săteam în mijlocul bisericii cu fața în jos și
monahiile stăteau în jurul meu. S-a terminat privegherea și au început să
citească Slujba de sfințire a Aghiasmei. Eu m-am sălbăticit atunci foarte tare,
dar am fost dus să mă închin la Moaștele Sfântului Arsenie Capadocianul.
A fost pentru prima oară – o mărturisesc și mă cutremur – când am simțit
cum trupul meu ardea. La sfârșit am spus: „Pai… Pai…”. Egumena m-a întrebat
„Paisie?” și eu am dat afirmativ din cap. În clipa aceea am devenit ca o fiară.
Iar când m-au dus la mormânt, am strigat de trei ori: „Sfânt! Sfânt! Sfânt!”.
Deși am vrut să fug, m-au prins și cu sila m-au așezat pe mormântul
Sfântului. Atunci am văzut pe Sfântul cum s-a ridicat de la jumătate în sus, de
parcă s-ar fi deșteptat din somn. Nu arăta ca un mort, ci era exact așa cum
arăta în viață, cu barbă și cu rasă. Aceasta s-a petrecut într-o fracțiune de
secundă. El mi-a pus mâna pe fruntea mea și în aceeași clipă am văzut cum a
ieșit din gura mea un fum negru. Apoi m-am liniștit, dar durerea trupească nu a
plecat îndată. Am adormit și din pricina durerii mă trezeam spunând: „Mă doare
tare!”.
Timp de 40 de zile după aceasta am simțit o astfel de bucurie, încât
plângeam de atâta bucurie. Poate a fost prea îndrăzneț ceea ce am spus în
rugăciune: „Dumnezeul meu, chiar și o viață întreagă să mă chinuiesc ca mai
înainte, ajunge să simt din nou – chiar și pentru o singură clipă – această
bucurie!”.
Egoismul
Am confundat egoismul cu demnitatea.
Altceva este demnitatea și altceva egoismul. Egoismul vrea să devenim noi
centrul lumii, toți să vorbească despre noi și să se minuneze de noi, să ne
adore. Am întâlnit oameni care s-au distrus din pricina egoismului lor.
Și, ca să nu se strice imaginea lor
exterioară, iau psiho-medicamente. Preferă înjosirea trupului lor, moartea
sufletului lor, numai să nu se strice imaginea lor exterioară. Și sunt atât de
egoiști, încât nici pe Dumnezeu nu acceptă să-L roage pentru a-i izbăvi de la
distrugerea care i-a cuprins. Egoism bolnăvicios, aducător de moarte!
Din pricina egoismului a fost izgonit omul
din Rai, egoismul este rădăcina multor rele, ce nu ne lasă să sporim în viața
noastră duhovnicească. Egoismul și mândria ne fac față de Dumnezeu vrăjmași ai
Săi, pentru că Sfânta Scriptură este limpede când zice că „Dumnezeu celor
mândri le stă împotrivă”.
Oamenii însă care-L au în sufletul lor pe
Dumnezeu, folosesc egoismul pentru folosul lor. Și au puterea dumnezeiască să
transforme egoismul în demnitate. În timp ce alții preferă să fie târâți de
egoism, decât să ceară mila lui Dumnezeu. Nefericirea și singurătatea
sufletului lor în toată grozăvia lor!
Fragment din cartea Monahiei Porfiria –
Ascultă-mă! ce va apărea în curând la Editura Evanghelismos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu