Vise aurite...
~*~
Pe al vieții lungă cale și cu bune și cu rele,
Fostu-ma și mie dată fericirea zilei mele;
Azi mai mult ca-n orice dată bătrânețile mă-mbie
Cu aroma amintirii vremii din copilărie!
Visam o lume cu stele, cum visează fiecare,
Cu speranțe și cu vise a ajunge cât mai mare;
Aveam prieteni împrejur și zburam ca-n herghelie
Caii. Suna ulița din zori de a noastră veselie!
Copii veseli ce râdeau, soarele având în față
Și de-atâta voioșie ceru-ntreg prindea viață,
Nici gândeam la greul zilei, l-al părinților trudire,
Un izvor ne era pieptul, un izvor de fericire!
Frumoasa copilărie deveni adolescență:
Și ne zicea dascălii, s-avem mai multă prudență,
Căci viața-i chibzuire, nu tot ce zboară se mănâncă:
”Fericirea-și are cuibul doar în carte și în muncă!”
Aoleo! Auzi pedeapsă, și ce mare grozăvie,
Să lăsăm joaca, noi așii, dulcea noastră bucurie?
Nici la vale, nici la munte, drumurile-s la răscruce,
Noi sisteme, idealuri, noi cărări ne ia, ne duce,
Unii apucară dreapta, alții stânga, eu mai plin de
voioșie
Și de drag de oi și stână mă luai după o rimă-n
poezie;
Arta îmi părea o zee, trecea munți, oceane, nouri,
fericire...
Adevărurile sacre le visam intrate-n suflet, în
simțire...
Dar, albii umblând prin lume după vise aurite,
Ajungând la bătrânețe doar cu pletele albite!
Dar cu drag de poezie și de munca mea din vie;
Azi mai mult ca-n orice dată bătrânețile mă-mbie,
Cu aroma tinereții vremii din copilărie -
Dar, cea fost n-o să mai fie
~*~
I.M.Gepianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu