MARTIRIUL creștin în epoca
Imperiului Roman și în cea comunistă
(partea I-a)
„Sângele
dumnezeiesc al Domnului Iisus este
puterea sfințitoare, curățitoare, transformatoare,
hristificatoare, îndumnezeitoare, mântuitoare.”
(Sf. Iustin Popovici)
Martiriul Mântuitorului nostru Iisus Hristos
DUMNEZEU – prin dragostea Treimică absolută, pecetluind Frumusețea ancestrală
divină întru Cuvânt, Adevăr, Libertate, Jertfă, Cruce și Înviere a reînnoit
Creația primară – Jertfă Trinitară de Iubire, prin Creația Hristică –
Înomenirea LOGOSULUI – Jertfă Trinitară a Dragostei, prin voința Feciorei MARIA
și a Duhului Sfânt, în ipostaza supremă Dumnezeul-Om.
În Creația primară, Omul
primordial a fost zidit prin Voia și graiul divin, de Dumnezeu-Tatăl prin
Fiul în Duhul Sfânt și i s-a dat suflet după „chipul lui Dumnezeu”, suflet după „chipul Treimii”, adică un suflet după strălucirea chipului Tatălui
și al Fiului și al Duhului Sfânt.
Prin Creația Hristică, Omul a fost
renăscut, întru mântuire, nu prin cuvânt, ci prin Martiriul dumnezeiesc, prin Sângele sacru-divin al lui Hristos, vărsat dorit,
de Dumnezeul-om pe Cruce!
„Prin Dumnezeul-om Hristos, noi trăim într-o înrudire de sânge cu Dumnezeu... Sângele dumnezeiesc al Domnului Iisus
este puterea sfințitoare, curățitoare, transformatoare, hristificatoare,
îndumnezeitoare, mântuitoare. De aceea Noul
Testament este un Testament în
sângele Dumnezeului-om Hristos. Este un Testament nu în cuvânt sau în
învățătură, în lege sau în poruncă sau în orice altceva, ci în sângele cel dumnezeiesc și divino-uman, care este izvorul tuturor puterilor de viață
făcătoare și minunate care pun în
lucrare iconomia divino-umană a mântuirii...
Înrudirea de sânge a omului cu
Dumnezeu, se dobândește înăuntrul
trupului divino-uman al lui Hristos, în Biserică. În ea curge dumnezeiescul
Sânge al lui Hristos, care din dumnezeieasca Lui inimă intră în tot organismul
și în toate mădularele Bisericii, săvârșind toate minunile mântuirii de orice
păcat, de orice fel de moarte, de orice diavol și umple, în fine, tot ce este
concorporal cu Hristos, de toate energiile dumnezeiești și de - viață - făcătoare
și îndumnezeitoare...
Sângele Dumnezeului-om înnoiește
cu totul pe om, pentru că în Sângele acesta se găsește puterea dumnezeiască a
vieții veșnice. El împacă și unește pe om cu Dumnezeu. Lucrul acesta s-a
întâmplat pe Crucea de pe Golgota și se continuă în trupul divino-uman al
Bisericii, prin Sângele cel de-viață-făcător și îndumnezeitor al dumnezeieștii
Euharistii.” (Sf. Iustin Popovici, Omul și
Dumnezeul-Om, Abisurile și culmile
filosofiei, trad. Pr. Prof. Ioan Ică/ diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Sofia,
București, 2010, p. 229-230)
Câtă
Dragoste trebuie să existe în Dumnezeu-Tatăl, dacă prin Iubirea Sa de oameni, a
trebuit să-și jertfească Fiul, ca să poată să recupereze omenirea care L-a răstignit pe Cruce?!
Dragostea dumnezeiască, creație a Frumosului este Jertfa supremă,
absolută a Iubirii divine! „Întâi dragostea!... Dragostea de frumusețe, de lumină,
de adevăr, dragostea mângâiere, îndem și creație,...dragostea care dăruie, care
hrănește pe altul,...cea a sufletului care se revarsă fluvial.” (Ernest Bernea, Preludii,
Predania, 2011, p. 47)
Opera divină de
răscumpărare a Omului – făptură creată, respectiv a omenirii întru renașterea
sa hristică a fost înfăptuită de Tatăl ceresc, de Fiul – Unul Născut, de Duhul
Sfânt și de Fecioara Maria – Maica Domnului nostru Hristos, prin Jertfă curată,
sfântă și Iubire dumnezeiască.
Biserica lui Iisus HRISTOS – cea Una Sfântă,
Apostolească și Universală s-a întemeiat
așadar, pe Sângele Jertfei pure a getului Mântuitor, deși actul martiric
a fost început de alt sfânt get, IOAN
Botezătorul - primul martir al Creștinismului HRISTIC, plămădit ca
Evanghelie a IUBIRII!
În actul Creației primare, Dragostea
Treimică absolută, a pus temelie, JERTFA,
ca Frumusețe mistică, hărăzind nației primordiale pelasge, destinul sacru al MARTIRIULUI!
Astfel, Martiriul primordial pelasg devine o
FILOSOFIE a vieții pământene,
permanente, a armoniei Frumosului ancestral, întocmit în ipostaza sa sublimă, ce
transcende în viața Vieții, încununând filocalico-sofianic, Neamul
pelasgo-geto-dac, cu aura pururea a NEMURIRII!
În
martiriul pelasg odrăslește așadar, Mlădița Martiriului Hristic prin care se
întrupează Creația Hristică, ca Har, Dragoste, Voință și Libertate a lui
Dumnezeu și a Fecioarei MARIA!
„Prin viața Lui divino-umană Dumnezeul-om a dat filosofia
Lui divino-umană a atoateunității. În această viață și în această filosofie
nu e loc pentru păcat, pentru rău și pentru moarte.” (Sf. Iustin Popovici..., p. 62)
Filosofia Martiriului Hristic a odrăslit
Învierea Mântuitorului Hristos și învierea omului teofor!
Jertfa
divină de sânge – MARTIRIUL Hristic s-a
pus Temelie și Catapeteasmă Bisericii
Sale, pentru a se întări și înălța,
prin dogmele de credință, recapitulând în teologia Ei, prin Darurile Mângâietorului – Duhul Sfânt, toate celelalte jertfe martirice, de
la începutul Istoriei până la a Doua Venire a Mântuitorului, în Ipoastaza Sa,
de Împărat al Cosmosului și Judecător al omenirii. „În esența lui, creștinismul este de la Duhul Sfânt și în Duhul Sfânt.”(Sf.
Iustin Popovici..., p. 222)
Națiunea
primordială pelasgă a fost hărăzită de Atotcreatorul întru specificul
privilegiat al naturii însușirilor sale, prin tripla ipostază a Filosofiei metafizico-isihastă, precursoare
a Filosofiei divino-umane – Evanghelia
Iubirii, ca latură mistică: înțelepciune,
creație, spirit, latură morală, Iubirea
cea nouă, hristică, care ne impune să iubim așa cum ne iubește
Mântuitorul Hristos: „Poruncă nouă vă dau
vouă, ca să vă iubiți unii pe alții, așa
cum Eu v-am iubit pe voi!” (Ioan
13, 34) și latură isihastă, martirică:
frumusețea mistică întru sublimul divin al Jertfei, Crucii și Învierii Hristice!
Opera Răscumpărării Omului, înfăptuită de Dumnezeu-Fiul,
poate fi privită ca: „Revelație a iubirii dumnezeiești, model
moral absolut, recapitulare sau reunire în Hristos a umanității și a întregii
făpturi, omagiu adus dreptății divine cu prețul jertfei, ispășire penală
substitutivă tot prin jertfă, sfințirea firii prin biruirea stricăciunii și a
morții în înviere, care se fac premiză a învierii noastre... Toate cuprinzând
adevăr, sau parte din adevăr și toate privind unica viață a Domnului
revărsându-se în viața unică a Trupului Său – Biserica.” (Părintele Constantin Galeriu, Jertfă și Răscumpărare, Ed. Harisma,
București-1991, p. 170)
Revelația
Iubirii dumnezeești, ne descoperă Dragostea absolută, Iubitorul
absolut-Hristos! Iubirea absolută a lui Iisus Hristos a fost egală și mai
presus de Jertfa Sa supremă de pe Cruce!
„Numai
cel care învinge moartea și izbăvește neamul omenesc de moarte are iubirea
adevărată. Ce iubire este aceea care nu izbăvește de moarte pe cel pe care-l
iubește? Pentru aceasta Domnul Iisus
este Singurul Iubitor de oameni. Și iubirea Lui este integrală, iubirea lui
este totală, pentru că ea cuprinde tot adevărul, toată dreptatea și tot ce este
înalt, nobil, nemuritor, „logosic”,
dumnezeiesc.” (Sf. Iustin Popovici, op. cit., p. 55)
Opera eshatologică a venirii Fiului lui
Dumnezeu se desfășoară sub Pronia Duhului Sfânt, de la Pogorârea Sa – Cincizecimea
- Rusaliile, până la a Doua Venire, și ea trebuie privită în
unicul mod sacru, primind cu dragoste și jertfă, pe „Cel ce vine!”, prin creație, mărturisire și martiriu.
Mărturisitorul creștin-ortodox valah, trebuie
să manifeste venirea Domnului, prin credință, har, creație, dragoste, adevăr,
libertate, jertfă, cruce, întru Corola-Cunună
a MARTIRIULUI!
Evanghelia IUBIRII și Dogma Bisericii lui
Hristos s-a scris cu Sângele lui Iisus
și cel al Martirilor!
„Fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a
impus prin sângele celor ce au fost gata să-și dea viața pentru mărturisirea
ei!” (Sfântul Maxim Mărturisitorul și tovarăși săi
întru martiriu: papa Martin, Anastasie Monahul, Anastasie Apocrisiarul, „Vieți” – actele procesului – documentele
exilului, trad. Diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu-2004, p. 8)
MARTIRIUL
creștin în curgerea sa, sacră, Hristică ne relevă cele două aspecte
fundamentale: frumusețea Jertfei - sublimul întrupat de Erou, Dragostei lui
Dumnezeu, Fecioarei Maria, Neamului său și urâțenia prigonitorilor, a persecutorilor, a torționarilor sterpi
de umanitate.
Spălându-și veșmintele curate ale sufletului
în Sângele Mântuitorului, ale MIELULUI
divin, viața Eroului-Martir trece prin moartea sa albă întru Aura verde, în veșnicia luminii
Învierii!
Persecuțiile sângeroase împotriva
creștinilor au fost gândite, plămădite, declanșate de fariseii și saducheii
iudei, asupra celui mai mare Profet Ioan
Botezătorul, culminând cu Mântuitorul
Hristos și continuând dea lungul timpului cu mulțimea jertfelor martirice
până dincolo de astăzi.
O singură seminție capabilă de ura absolută,
luciferică a fost aleasă să-L ucidă pe Hristos, prin moartea batjocoritoare pe
cruce, dar care a devenit Crucea Biruinței, a Învierii Domnului.
Sfântul Maxim Mărturisitorul, unul dintre
Mari prigoniți și persecutați ai Bisericii lui Hristos, de către urmașii celor
care L-au persecutat pe Însuși Mântuitorul omenirii, ne face un portret fidel
al poporului ales, din care s-au născut rabinii iudei, talmudiști,
persecutori, urâtori, prigonitori.
Numai seminția care are în gena sa,
stigmatul urii diabolice contra lui Dumnezeu și a creștinilor teofori e
capabilă de uciderea martirilor, de persecuțiile barbare și torturile satanice!
Potrivit proorociei, „toate popoarele au plesnit cu
mâinile și au strigat lui Dumnezeu cu glas de bucurie. Că Domnul este
preaînalt, înfricoșător, împărat mare peste tot pământul” (Ps 46, 1-2), fiindcă lor li s-a făcut cunoscut în chip tainic Fiul Unul-Născut
venind în trup ca „Domn”, ca Unul Care poruncește ca unor robi
virtutea celor ce se țin de porunci prin făptuire;
„Preaînalt” ca dăruitor al
cunoașterii adevărate celor ce se grăbesc din dorința de înțelepciune prin
contemplare spre înțelegerea tainelor goală de simboluri; „înfricoșetor” ca Judecător și Răzbunător al încălcărilor;
„Împărat” ca Unul Care
împarte fiecăruia cele pregătite după vrednicie; iar „mare” ca Unul Care ce face mai presus de fire prin cele contrarii
cele contrare și prin pătimire creează nepătimirea, prin moarte, viața și
dăruiește firii cu o putere uimitoare prin lipsurile după trup deprinderile
neschimbabile în cele bune.
Dar nici așa poporul cel fără de
minte nu se rușinează și nu încetează să prigonească credința și virtutea,
pe care în mod limpede le prigonește din pizmă, ca unul ce a căzut din amândouă
și nu știe că a căzut, „schipătând din amândouă gleznele (3 Rg 18, 21) și neputându-se ridica deloc din căderea necredincioșiei sau, ca să
spunem mai potrivit, nevrând să facă asta; ca unul ce trădează pururea credința
și virtutea de dragul mândriei și al plăcerii, ca un popor apostat și nebun și
ca un neam neînvățat.
Căci împărțindu-și viața sa întru acestea, apostatul și plinul de
fărădelegi își face din una, din mândrie mamă a apostaziei, iar din cealaltă,
din plăcere creatoarea urii de oameni, ca atât Dumnezeu, cât și creația să fie
ocărâte de el: Unul, Dumnezeu fiind disprețuit, iar cealaltă, creația stricată
de miasmele întreprinderilor lui.” (Sf.
Maxim Mărturisitorul, op. cit.,
p.53-54)
Sfântului Dimitrie, Mitropolitul Rostovului,
după o rugăminte fierbinte care a durat 19
ani, Maica Domnului i-a arătat tortura diabolică la care a fost supus Fiul
său și Mântuitorul nostru.
Viața dezrădăcinată de sensul ei divin –
Viața vieții își pierde strălucirea, lumina, adevărul, sensul ei firesc,
plămădit de Atotcreator, devenind stârpiciune - iadul insului, care-l ucide atât
pe el cât și pe cei ce aparțin Frumosului, Armoniei, Libertății, Adevărului,
Iubirii, Sfințeniei.
Tot
ce devine Antidivin, Antilogos, Antihristos, Anticreație se întrupează în
absurd și nebunie, creind în insul respectiv dispoziții satanice, care ucid
frumosul, harul, sacrul creat.
Urâtorul de Dumnezeu și de
oameni, iubitorul de sine se cufundă într-o izolare egoistă fiindcă se sfâșie
lăuntric. Sensul i se schilodește, sentimentul i se atrofiază, iar rațiunea i
se mutilează împrăștiind peste tot foc, ură, venin, spurcăciune și deșertăciune.
Sufletul care-L izgonește pe Hristos din
inima sa, se schimonosește de ură, făcându-i loc lui Lucifer și nu mai trăiește
insul respectiv, ci Lucifer care se lăfăie în inima lui stearpă de iubire. Acel
ins L-a omorât pe Hristos și pe tot omul teofor, hristofor, duhofor, mariofor,
erou-martir.
Urâtorii
de Dumnezeu, de hristofori și mariofori sunt inșii cei mai urâți din lume!
Falșii profeți care propăvăduiesc prin
egoismul lor, ura, violența, uciderea a tot ce e frumos, divin și sfânt,
schilodesc și mutilează fiii seminței lor, transformându-i în antihriști.
Paradoxal însă, antihriștii au înlesnit antinomia divină, Martiriul Hristic, martiriul
Mariei, martiriul tuturor teoforilor,
întru Învierea Domnului în care
odrăslește învierea noastră ortodoxă.
„Schilodite
și mutilate de iubirea de sine, gândurile și sințămintele egoistului nu mai
recunosc nici omul, nici pe Dumnezeu, pentru că nu mai ajung la ceea ce este
veșnic și la ceea ce este divino-uman. O prăpastie tragică se deschide în
gânduri, în simțăminte, în viață: o sfâșiere blestemată în conștiință, în
inimă, în suflet, o ruptură ce pustiește, ca în Faust, chipul său de om.”
(Sf. Iustin Popovici, Problema persoanei
și a cunoașterii după Sfântul Macarie Egipteanul, Atena, 1926, p. 12-27)
Întru Martiriul
Hristic, divino-uman, pe Cruce, S-au Răstignit în duh, Sfânta Treime, Maria Maica Domnului și drepții omenirii, Cruce care a odrăslit apoi
Învierea Domnului Iisus, întru care a
odrăslit, odrăslește și învierea tuturor hristoforilor și marioforilor
ortodocși ai lumii!
Trei CRUCI
„Pe Golgota e-o cruce întreită,/ Ai
zice că și crucile sunt trei,/ Așa e pe icoane zugrăvită,/ Așa se scrie-n
duhuri chipul ei.// Pe crucea cea din dreapta țintuită/ Prin dragostea de Fiul,
Maria Maica Lui!/ Și poartă grea în palmele-i sfințite/ Durerea toată a ranelor
de cui.// Nu. Mama nu-i sub cruce numai. Iată/ Că sângeră și Ea pe cruce sus./
Zdrobită și cu spini încununată/ Icoana vie a dulcelui Iisus.// Și nu numai o
cruce poartă Maica milostivirii/ Ci-n unirea veșnicei iubiri,/ Cu Fiul Ei
dumnezeiesc Ea poartă/ În duh durerea-ntregii omeniri.// Și iată-n numele
Treimii Sfinte/ Golgota astfel s-a desăvârșit./ A treia cruce, să luăm aminte/
E Crucea neamului iubit.” (Zorica
Lațcu -MaicaTeodosia, Poezii, Ed.
Sofia, București-2000)
Slăvire Tatălui ceresc, lui Hristos, Duhului
Sfânt, Fecioarei Maria și Neamului nostru iubitor de Frumos și de Jertfă!
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
4 Iunie 2023
+ Pogorârea Duhului Sfânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu