UN
BUCHET DE VOCI VIBRANTE
Volumul
„Voci vibrante” include interviuri adunate în timp. În decursul vieții am
întâlnit oameni remarcabili, individualități notabile ale culturii,
literaturii, spiritualității, jurnalisticii, științei..., cu preocupări și
rezultate deosebite în domeniile în care s-au format și au profesat. Sunt
persoane de diferite vârste; unele dintre ele m-au susținut, încurajat și sub
îndrumarea lor am crescut și sporit în profesie și în arta scrisului.
Printre
numeroase nume de prestigiu care au dus faima ținutului moldav, vasluian, în
întreaga țară prin cele mai bine de 300 de roluri interpretate, s-a numărat la
loc de cinste Ștefan Ciubotărașu, actor de film și teatru, radio, scenă și
scriitor, născut în satul Lipovăț, județul Vaslui.
Pentru
a afla mai multe informații despre renumitul actor, am contactat-o virtual pe
unica fiică a actorului, distinsa doamnă Magda Fotescu Ciubotărașu, trăitor în
Germania dinainte de anul 1989. Mi-a răspuns cu bucurie și deosebită
amabilitate și am avut o conversație plăcută și interesantă despre tatăl,
actorul, om al cuvântului minunat rostit și bine scris care a făcut o
mărturisire esenţială: „Iubesc viaţa, o iubesc cu ochii, cu urechile, cu nasul;
iubesc iubirea!” (Ștefan Cuibotărașu).
Actorul
Ștefan Ciubotărașu a fost apreciat și iubit de români pentru
interpretarea strălucită a rolurilor și dăruirea actului artistic. Este
comparat cu mari actori ai cinematografiei internaționale. Regizorul de film
Mihai Iacob scria în articolul „Ştefan Ciobotărașu – un Jean Gabin de limbă
moldovenească” publicat în revista „Cinema”, nr. 6, anul VIII (90), iunie,
1970, p. 42-43: „Toate comparaţiile suferă pe lumea asta, dar cred că acest
Jean Gabin de limbă moldovenească ar putea fi la fel de bine asemuit cu Wllace
Beery sau cu Harry Baur, ca şi cu una din variantele în ghips ale lui Rodin
pentru Balzac, sau cu un tată în care trăieşte propriul său copil: cu tot ce
reprezintă forţa şi masivitatea, ascunzând fondul unei rare sensibilităţi, una mai
mult decât artistică, o sensibilitate aproape bolnăvicioasă.”
Atingând
gloria, actorul nu a uitat nicio clipă de unde a plecat. Într-o scrisoare,
fiica actorului ne mărturiseşte: „Ştiu sigur un lucru, indiferent unde s-a
aflat de-a lungul carierei sale artistice, inima omului, tatălui şi actorului
Ciubotăraşu a rămas însă pentru totdeauna aici, pe aceste locuri atât de dragi
lui”.
Un
fapt fericit este întâlnirea, tot doar în mediul online, cu românul-basarabean,
prof. univ. dr. doc. Nicolae Mătcaș (lingvist, filolog, cercetător științific,
publicist, poet, om de stat), născut în Crihana Veche, raionul Cahul, Republica
Moldova. Profesorul universitar a îndrumat și călăuzit generații la rând spre
atingerea unor performanțe în varii domenii. Cu aceeași determinare a
dăruit românilor o operă măreață. Printre scrierile sale, sonetul este specia
de poezie preferată despre care am afirmat: «Cu o voce lirică bine structurată
și un mod propriu de constituire a sensului poetic în discurs sonetic, autorul
oferă cititorului adevărate exerciții de virtuozitate și de imaginație
lexicală. Sonetele sale, ca și poemele, sunt ferestre spre inima sa, ticăind în
iubire necondiționată de țară, limbă, neam, familie, soție, iubită... Aceasta
este filosofia sa de viață, dorința smerită de a trăi în adevăr și armonie.
Greu de dobândit și împlinit aceste deziderate ființiale în contextul unei țări
vitregite de limba și alfabetul strămoșilor în anii pribegiei sale, când a fost
nevoit să plece din „țară în țară.”» După încheierea mandatului de Ministru al
Științei și Învățământului din Republica Moldova se decide să părăsească
locurile în care s-a născut și vine în România.
Colaborând
mulți ani și cunoscându-i marile realizări am scris: „Dacă geniul ar purta chip
de om, gândul ne-ar duce la românul Nicolae Mătcaș, care a acumulat cunoștințe,
informații și experiențe și le-a canalizat spre un singur țel: slujirea
aproapelui, a neamului și a limbii române. Dacă modestia ar avea chip de om, ar
fi aidoma și ar purta numele profesorului Nicolae Mătcaș. Dacă frumosul ar avea
chip de om, nu ar arăta altfel decât sufletul poetului Nicolae Mătcaș. Dacă
iubirea și dăruirea ar avea chip de om, ele ar fi întruchiparea
omului de stat Nicolae Mătcaș. Este o personalitate de rang înalt în ierarhia
valorilor neamului. Este alchimistul care a descoperit metale prețioase în
marea și pământul limbii române”.
Născută
în județul Buzău, mi-a făcut o plăcere deosebită să-l cunosc (online) pe
buzoianul Ioan Nicolae Mușat, inginer, teolog, jurnalist, eseist, poet,
președinte fondator al Asociației pentru Civilizația Ortodoxă (ASCIOR), o
salutară şi lăudabilă inițiativă. Am colaborat mulți ani în cadrul asociației
ASCIOR și la revista „Orizonturile bucuriei”. Citind cărțile sale și
urmărindu-i activitatea, mi-am îmbogățit cunoștințele în domeniul teologiei,
religiei, al modului de interpretare a Bibliei și viziunea asupra credinței
ortodoxe. I-am făcut recenzie la cărțile: „Catedra Sfântului Mare Mucenic
Sava”, Buzău, Alpha MDN, 2015 şi „Paştile Tău, Doamne!”, poezii, Buzău,
Teocora, 2016, afirmând: „Iconomia celor două volume, logica autorului de
alcătuire a cărţilor, este supusă planului divin. Este o întocmire firească,
unde îşi dau mâna religia creştină (ortodoxă), filosofia, istoria, logica,
epistemologia, psihologia persoanei şi cea a grupurilor, ştiinţa, literatura,
teoria literară…”
Pentru
o explicitare mai concretă a gândirii și demersului său spiritual și literar
mai precizez: «Fidel crezulului său artistic şi spiritual, Nicolae Muşat
consideră că cele duhovniceşti nu sunt proprietatea nimănui, din ele
se poate împărtăşi oricine este vrednic să-l caute în tăcere pe Dumnezeu,
pentru că, numai prin întâlnirea cu El putem ajunge la vindecarea sufletului.
Aşa cum spunea Malraux: „Secolul XXI va fi unul religios, sau nu va fi deloc”,
iar pentru acest lucru este nevoie de transformarea fundamentală a omului
contemporan. Cărțile lui Nicolae Muşat sunt un semnal de alarmă, din păcate,
destul de singular, însă o voce puternică, de bariton al ortodoxiei. Să sperăm
că lumea de azi, treptat îşi va forma o ureche muzical-pioasă, potrivită să
sesizeze tonurile, nuanţele diapazonului divin, semnalate cu atâta dibăcie,
deferenţă şi credință.»
Onorată
s-o cunosc pe Daniela Gîfu, cercetător științific doctor gr. II la Institutul
de Informatică al Academiei Române – Filiala Iași, profesor asociat la
Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, la Universitatea de Medicină, Farmacie,
Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, Târgu Mureș, conferențiar
universitar la Universitatea „Petre Andrei” din Iași.
S-a
născut în municipiul Bârlad, cu o voință asiduă de a studia, informa și
documenta, astfel a adunat o vastă experiență în domeniul lingvisticii
computaționale și al procesării limbajului natural, cu accent pe prelucrarea
textului, incluzând identificarea topicului, adnotarea semantică, detectarea
epocii, diacronia, dezambiguizarea sensului cuvântului, recunoașterea
entităților, analiza sentimentelor, datele deschise legate și
regăsirea informațiilor, în limbile română, engleză și italiană. Este dedicată
analizei rețelelor sociale (Twitter, YouTube, Facebook etc.) și modelării
lingvistice și a contribuit la dezvoltarea de corpusuri dedicate limbii române
și limbii maghiare, inclusiv diverse tipuri de adnotări, folosite pentru
abordarea problemelor semantice și pragmatice.
Pe
lângă activitatea profesională la nivel academic, are o bogată prestație în
domeniul jurnalisticii și literaturii. Este autoarea mai multor volume de
eseuri și poezii. În recenzia mea la cartea „Păcatul neliniștii – Le péché de
l'inquiétude”, Editura EIKON, București, 2012, scriam: „Printr-o poetică
structurală, autoarea refuză canoanele clasice și contemporane ale poeziei.
Textul se naște și devine substanță primă și indispensabilă poeziei, astfel
îmbracă o haină personală. Scrierea Danielei Gîfu este o carte deschisă, cu o
veritabilă putere de absorbție de către cititor. Aici, se îmbină armonios
razele solare cu umbrele pururea vii ale sentimentelor. Măiestria împletirii
firului liric din borangicul fin al trăirii fascinează și atrage.” Întregul
județ Vaslui și întreaga țară se mândrește cu realizările sale, iar pe noi ne-a
legat o frumoasă și durabilă prietenie.
Îl
cunosc de câțiva ani pe inginerul-constructor și scriitor Ilie Serediuc. M-am
bucurat în timp de o colaborare sinceră și frunctuoasă. Sunt beneficiara a șapte din romanele sale. O lectură deosebit de plăcută despre
călătorii inedite și interesante în țări în care nu poate oricine ajunge cu
ușurință.
Despre
cartea „Ellada, dragostea mea” spuneam: „Este o binecuvântare să citești cartea
dacă nu ai vizitat Grecia, dar și pentru cei care au vizitat-o. Întotdeauna îți
mai scapă câte ceva, însă atunci când citești, ai impresia că mergi de mână cu
naratorul și personajele, de la care poți afla chiar mici amănunte, fie sobre
ori ilare, dulci sau picante despre viața oamenilor cărora le-a ascultat
poveștile în diferite contexte și împrejurări: la restaurant, terasă, pe
stradă, în vizită, întâlniri programate sau întâmplătoare, reușind să
deslușească anumite detalii care-i bucură pe cititori fără a-i plictisi, însă
percepând și înțelegând întrucâtva mentalitatea grecului de astăzi. Așadar,
volumul are și o tentă psihologică prin descrierea unor tipologii umane ale
grecilor, dar și a unor trăsături de caracter ale eroilor neamului elen aflate
prin destăinuirea acestora de către prietenul său, cunoscător al limbii
elene/grecești și de grecii cu care au interacționat.”
O
încântare a fost și lectura volumului „Călător prin Europa și Asia”: «Citind
cartea, remarcăm mai multe calități ale autorului: curiozitatea de a cunoaște
realitatea din țările vizitate, de a afla lucruri noi despre popoare și
evoluția acestora în timp, receptivitatea la nou, coerența în prezentarea
vieții locuitorilor, talentul de bun povestitor. Nu în ultimul rând,
se impun a fi menționate înclinația și seriozitatea de cercetător al istoriei
(menționând izvoare arheologice...), geografiei, religiilor popoarelor.
Apreciem și faptul că volumul „Călător prin Europa și Asia”, asemenea
celorlalte are un accentuat caracter memorialistic, dezvăluie propriile
impresii de călătorii. Narațiunea faptelor este armonioasă și atrăgătoare,
prezintă locuri, fapte dar și întâmplări personale în anumite contexte,
împrejurări și întâlniri cu persoane implicate în demersul său profesional, dar
și cu persoane independente de scopul său lucrativ».
Cu
scriitoarea, poeta, publicista, editoarea, traducătoarea Valentina Teclici,
care și-a petrecut copilăria și adolescența în Huși, orașul dintre vii, ne am
cunoscut acum mulți ani, la examenul de admitere la Facultatea de Filosofie din
cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași chiar pe scările universității în
timpul afișării rezultatelor. Amândouă admise ne-am împrietenit pentru o viață.
Printr-un simplu exerciţiu de memorie, am vizualizat rapida desfăşurare şi
trecere a timpului. De la tinere studente la mame cu doi copii fiecare, cu
nepoţi şi nepoate. În această perioadă, fiecare dintre noi a luat decizii
importante pentru profesie, pentru viaţă. Mă voi opri la un moment decisiv
pentru schimbarea vieţii sale, una dintre alegerile de viaţă extrem de importante
pe care le-a făcut. Valentina a emigrat în Noua Zeelandă, dar pentru
noi, dezvoltarea inteligenței artificiale a fost mană cerească, oportunitate de
a ține permanent legătura până astăzi și vom continua cât ne va îngădui
Dumnezeu să fim pe acest pământ. Nu pot să nu menționez, că deși locul unde
viețuim fiecare se află la mari depărtări, ne-am revăzut prin vizitele sale în
România și minunata mea vizită în „Țara Norului Lung și Alb”, cu ocazia căreia
am și publicat un jurnal de călătorie intitulat „Odă prieteniei”. Citez: „Am
trăit trei luni la antipozi. Trei luni luminoase și senine precum cerul,
strălucitoare asemenea scoicilor paua, valoroase și prețioase precum perlele de
stridii, dulci ca mierea de manuka, fine și călduroase precum lâna merinos,
pline de iubire ca fructul pasiunii, adânci în trăiri precum oceanul,
melodioase şi armonioase ca trilurile păsărelelor.”
Apreciez
nespus harul liric al Valentinei. În recenzia mea la cartea sa „Eu, pasărea”
scriam: „Stilul poemelor Valentinei Teclici este unul rafinat și liber. Se
distinge prin originalitate, spontaneitate și profunzime, calități determinate
de sensibilitatea autoarei spre meditație. Poezia sa este optimistă, pozitivă
oferind o perspectivă luminoasă asupra omului, lumii și vieții. Poeta operează
cu nebănuite și impresionante figuri de stil. În compozițiile sale lirice, se
dovedește a fi un creator de metafore grațioase și un ingenuos constructor de
epitete și comparații. Reflectă ceea ce este dincolo de măsurabil și
palpabil, revelează tablouri, imagini cu mare putere de sugestie.”
Colaborarea
în mediul online are un mare privilegiu. Cunoaștem oameni deosebiți și
talentați, doritori să ofere semenilor din roadele muncii lor. Astfel am
cunoscut-o pe distinsa poetă, eseistă, ziaristă Mimi Rotariu. Citindu-i parte
din creațiile literare, am descoperit o persoană sensibilă, introvertită, a
cărei poezie are o voce melodioasă, cu tonuri vibrante prin care spune deslușit
ceea ce simte și crede cu adevărat.
Iată
ce scrie prof. univ. dr. Nicu Gavriluță în prefața volumului „Luminile
tăcerii”, 2026: „Mimi Rotariu scrie cu speranța că ne vom aprinde candela
sufletului din scânteia magică a poeziilor sale. Doar cuprinși de acest foc
sacru, noi avem șansa să pricepem câte ceva din taina rostirilor cu tâlc prin
misterioasele lumini ale tăcerii.”
Spre
confirmarea celor spuse, voi insera în text poemele de mai jos: „O lacrimă/ Își
spune povestea,/ Tristă, grea,/ Fericită, timidă,/ Când șiroind,/ Când
surâzând.// Fierbinte sau rece,/ Peste obraz trece/ Și lasă pecete/ Pentru
vecie.// Nu-și caută drumul,/ Nici sensul.// Părăsește/ Universul ei verde,/
Căprui sau albastru,/ Plângând,/ Dar strălucind.// A fost o lacrimă cândva.../
Acum e stea.” (A fost o lacrimă cândva) „În tăcere se-aprind lumini/ cu gust de
dor și de atingere./ Nu ard, nu cer,/ doar veghează/ ca niște stele
blânde/ în adâncul sufletului.// Tăcerea nu desparte,/ ci apropie -/ mâinile se
întâlnesc/ și inima învață/ să respire din nou.// Lumina tăcerii/ nu se vede -/
se simte./ Și cine o poartă/ nu mai e singur niciodată.” (Luminile tăcerii)
Pe
vremea când încă lucram la Biblioteca Județeană Nicolae Milescu Spătarul din
Vaslui mi-am propus să realizez o lucrare cu personalități vasluiene din
diaspora. Comunicând cu ambasade și consulate românești din străinătate am
descoperit mulți vasluieni diasporeni, printre care și pe Ben Todică, scriitor,
jurnalist, editor, artist independent (cineast, regizor, producător TV,
broadcaster, inginer de sunet, etc.), fotograf, artist, născut în satul Iezer,
comuna Puieşti, judeţul Vaslui. De ani de zile avem o colaborare fructuoasă.
Apreciez în mod deosebit scrierile sale în dulce grai românesc, iubirea de neam
și țară. Într-o cronică la cartea sa „Între două lumi” scriam: „Aşa se explică
faptul că oriunde s-a aflat, a trăit, a simţit, a gândit româneşte, permanent
s-a raportat la locurile natale sfinte, la trăirea ortodoxă, la istoria şi
spiritualitatea neamului. În cartea sa respiră chemarea bunilor şi străbunilor,
începând de la daci şi romani până zilele noastre.” Ben Todică este un
„alpinist al cunoaşterii”. A învăţat şi a urcat continuu pe drumul, de cele mai
mult ori abrupt, al cunoaşterii şi al creaţiei. Este un veşnic căutător şi descoperitor, iar ceea ce a învăţat, a descoperit şi a creat a oferit
cu dragoste şi generozitate şi celorlalţi.
Întegrez
în paginile aceste cărți și un interviu cu un tânăr inteligent, talentat și
dornic să se realizeze pe tărâmul medicinii ca un specialist la standarde
internaționale. Pe Gabriel Teodor Toma, acum student, îl cunosc din copilărie
și am fost martora frumoaselor succese școlare din gimnaziu, perioada liceală
și din studenție. A fost premiant național la olimpiadele de matematică, fizică
și în mod deosebit la chimie. În urma acestor rezultate a fost admis fără
examen de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din
București, (opțiunea sa din cele trei oportunități: București, Iași și Cluj).
Ca
student, Gabriel continuă cu seriozitate și abnegație studiul în domeniul
medicinei atât prin cursuri, experiențe de laborator și participarea cu
materiale bine documentate la diverse consfătuiri și întâlniri științifice.
*
Pe
lângă interviurile pe care le-am luat personalităților menționate mai sus, în
carte sunt incluse și trei interviuri acordate de mine unor scriitori și
jurnaliști, colaboratori de mai mult timp.
Ioan
Popoiu, istoric, filosof, teolog, eseist, poet, jurnalist, redactor-șef al
revistei de cultură trimestrială „Ofranda literară”, apariție din propria sa
inițiativă în martie 2020, la București, la care am colaborat număr
de număr, mi-a solicitat un interviu, căruia i-am răspuns imediat cu bucurie,
admirație și respect pentru întreaga sa activitate. În timp, i-am făcut cronică
la cartea „Întoarcerea fiarei”, publicată la editura PIM, Iași, 2020, în care
apreciam: «Pregătirea polivalentă a autorului este evidentă în exprimarea unor
sentimente intime cu o sinceritate desăvârșită. Lirica lui Ioan Popoiu se
bucură de concizie și energie intrinsecă, de bogăție lexicală. Are o coloratură
enciclopedică și o sonoritate universală. Vocabularul este expresia stilului
raționalist. La prima vedere are un caracter eminamente analitic, însă nararea
faptelor reale are o efervescență spirituală temeinică îngemănată cu o
realizare artistică de o perfectă abilitate tehnică (complicată și suplă,
savantă și liberă, severă și atrăgătoare) și o rafinată sensibilitate. Buchetul
de poeme din „Întoarcerea fiarei” este și va rămâne un neprețuit document de
interes literar, spiritual, psihologic.»
Cezar
Florin Ciobîcă, poet, prozator, autor de versuri și povestiri pentru copii, dar
și maestru în scrierea poemelor de inspirație niponă: haiku, haibun, senryu,
tanka. Ne-am întâlnit cu mulți ani în urmă pe tărâmul acestor perle japoneze.
Am avut multe de învățat în ceea ce privește această creație, colaborarea a
fost de bun augur, fiecare dintre noi realizând cronici la cărțile celuilalt.
În
recenzia mea la cartea „Petale în vânt = Petals on the wind”, Iași, PIM, 2017,
menționam: «Întâlnim în creaţia lui Cezar Ciobîcă o tăcere metafizică, spune
doar cât să sugereze ceva, explică doar cât să incite, descrie doar pentru a-ţi
pregăti pana ori pensonul să continui, foloseşte metafora doar pentru a-ţi
deschide calea îngustă dar sigură de a ajunge la esenţă, la izvor. Extrapolând
ceea ce poţi înţelege din poemele sale la a contura o viziune asupra autorului
şi propriei sale existenţe, am putea spune că este omul implicat, visător şi
sensibil, îngândurat şi jovial şi, dincolo de toate aceste ipostaze, este omul
echilibrat. Cunoscător al mai multor limbi străine, prin creaţia sa, poetul
Cezar Ciobîcă realizează în chip fericit un dialog pertinent între culturi,
limbi şi literaturi. Este unul dintre autorii pasionaţi şi dedicaţi poemului de
sorginte niponă şi filosofiei zen, mărturisind că în afara tuturor
preocupărilor pedagogice, poetice..., „nu este decât o pată de sânge care
vorbeşte”. Şi ne-a convins şi prin această carte că vorbeşte şi scrie
excepţional.»
Nicoleta
Marinescu, bibliotecar, documentarist și eseist afirmă: «Crezul meu în viaţă,
după o zicală a evreilor din Dorohoi a fost „Eşti foarte bun, dar la fel de bun
ca tine mai este cineva”». Cunoscându-ne din perioada activității noastre de
bibliotecare ne-am împrietenit, colaborând până astăzi. Despre volumul său
„Destăinuiri”, Iași, PIM, 2023, scriam: „O carte cu un conținut dens, doldora
de informații. O proză descriptivă, cu expunere fidelă a situațiilor,
conjucturilor de viață, fără ca autoarea să apese prea mult accelerația pe
anumite fapte, întâmplări... Acest lucru, cu înțeleapta dorință de a nu
deranja, supăra pe cineva... și totuși de a respecta adevărul. Este sinceră cu
ea însăși și cu toți ceilalți care fac parte din viața sa.
Scrierea
este o narație cu articulații rafinate, limbaj elevat, rezultat al instrucției,
educației și profesiei autoarei. Toate acestea au îmbogățit-o intelectual,
dobândind o gândire rațională, cu o logică imbatabilă..., dar și alcătuindu-i
un caracter integru, comportament onest și atitudine civilizată.”
Cu
ocazia împlinirii mele a unei frumoase vârste a avut amabilitatea de a-mi
solicita un interviu. La întrebările sale bine ticluite, mergând direct la
țintă, i-am răspuns cu mult drag și atenție sporită.
Dialogurile,
taifasurile cu interlocutorii mă onorează. Le-am tot adunat, le-am păstrat și
acum m am decis să le îngemănez pe paginile unui volum, cu respect și admirație
pentru toți cei pe care i-am intervievat și pentru cei care, la solicitatea
lor, m-am destăinuit.
Mii
de mulțumiri tuturor și cele mai bune și mai frumoase urări pentru fiecare în
parte!
Vasilica
GRIGORAȘ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu