Dorina Măgărin - Femeia, eterna poveste

 

Femeia, eterna poveste

Dorina Măgărin

 

Cine s-a rătăcit vreodată prin orașul exclusivist din sudul Spaniei, Marbella (n. n. „Marea Frumoasă”), nu a putut să nu întâlnească în zona renumită seara pentru iahturile de lux din faimosul port de agrement al orașului, Puerto Banús, statuia creaturii marine feminine realizată predominant din marmură albă și granit, „La Sirena”, sculptată de Antonio Cañete. Cum sculptura se află în imediata apropiere a Statuii Victoriei, creată de sculptorul georgian Zurab Konstantinovich Tsereteli, o coloană de treizeci de metri, încoronată de o figură cu brațele întinse, putem asocia grupul cu filmul de animație „Frumoasa și bestia” sau cu basmul lui Hans Christian Andersen, „Mica Sirenă”.

 

Cunoaștem din mitologia greacă ce sunt sirenele, ființe fabuloase închipuite ca femei, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu cozi de pește, care, prin cântecele lor, ademeneau corăbierii în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea.

 

Tot în universul mitologiei grecești aflăm ce sunt Gorgonele, trei ființe feminine înfricoșătoare care trăiau la marginea lumii cunoscute, într-un ținut întunecat și sinistru, unde soarele apune pentru ultima dată înainte de a dispărea în întuneric. Însăși prezența lor în mitologie servește ca o reamintire a faptului că lumea antică era plină de forțe neîmblânzite și incontrolabile, pe care omul le înfrunta cu ambivalență: le temea și le respecta simultan.

 

Numele „Gorgone” provine din adjectivul grecesc antic „gorgos”, care înseamnă „feroce”, „teribil”, „năvalnic”. Cuvântul nu descrie pur și simplu o aparență exterioară, ci o calitate esențială, o energie primitivă care radiază și zdrobește. Încă din timpurile arhaice, descrierea lor a rămas aproape neschimbată: ființe feminine cu șerpi în loc de păr, aripi mari, mâini aurii, colți de bronz și o privire care putea transforma în piatră pe oricine îndrăznea să le privească. Această imagine, atât de elocventă în oroarea ei, a fost adânc întipărită în imaginația colectivă și continuă să ocupe cercetători, artiști și cititori din întreaga lume.

 

Cele trei Gorgone au fost: Stheno (din grecescul „sthenos”, care înseamnă „forță” sau „putere”), sora cea mai mare și cea mai puternică, era nemuritoare, la fel ca Euryale (care înseamnă „marea vastă”, sugerând probabil legătura cu vastul și impenetrabilul element marin) și Medusa, cea mai faimoasă dintre cele trei Gorgone și una dintre cele mai recunoscute figuri din întreaga mitologie greacă. Numele ei înseamnă „cea care conduce” sau „suverana” (de la verbul medo = a conduce, a proteja), ceea ce este paradoxal contrar destinului ei, o ființă cu un nume atât de puternic care a sfârșit victima unei misiuni eroice.

 

Ceea ce o face pe Medusa unică printre surorile ei este faptul că a fost singura muritoare. S-a născut cu o natură muritoare, lipsindu-i nemurirea de care s-au bucurat Steno și Euryale. Totuși, mortalitatea ei semnifică și ceva mai profund: era mai aproape de lumea umană și mai fragilă.

 

Conform poetului roman Ovidiu („Metamorfoze, Cartea a IV-a”), Medusa a fost inițial o femeie extrem de frumoasă, atât de frumoasă, de fapt, încât frumusețea ei era considerată de neegalat. Preoteasă a Atenei, ea s-a aflat sub protecția zeiței până când Poseidon a violat-o în templul zeiței. Atena, înfuriată de profanarea locului, s-a întors împotriva Medusei însăși, a pedepsit-o transformând-o într-o Gorgonă, înlocuindu-i părul magnific cu șerpi și făcându-i privirea mortală.

 

Această versiune este controversată din punct de vedere moral și a reaprins dezbaterile moderne despre modul în care timpurile antice tratau victimele violenței. Evoluția mitului de la „monstru născut” la „victimă pedepsită pentru frumusețea ei” reflectă preocupări și atitudini sociale mai profunde, care sunt încă dezbătute astăzi.

 

De ce am pomenit despre Medusa? Fiindcă tot în Marbella, la una dintre intrările principale spre Centrul Vechi, este o fântână-monument spectaculoasă, „La Bella del Mar” (n. n. „Frumusețea Mării”), creată de sculptorul Amador Braojos în anul 1985.

 

Sculptura centrală prezintă o femeie care stă călare pe un cal dinamic ce țâșnește din apă. Pe capul femeii și pe coama calului sunt încrustate cristalizări de cuarț transparent, iar bronzul a căpătat nuanțe verzui, în timp, din cauza apei.

 

În viziunea artistului Amador Braojos „La Bella del Mar” a fost o Medusa înainte de a fi pedepsită de zeița Atena sau o femeie din tribul antic al amazoanelor, de pe ţărmul Mării Negre, care trăiau separat de bărbaţi și își hrăneau copiii cu lapte de iapă ori cu faguri de rouă care se găseau sub formă de miere în trestia fluviilor, conform spuselor istoricului Filostrat.