Cum
trebuie aplicată Legea Vexler !
Cei care invocă legea Vexler pentru epurarea culturii
românești de valorile sale comit o mare eroare, fiindcă le cer acelor mari
intelectuali să se fi purtat în epoca lor, adică în secolele al XIX-lea și al
XX-lea, după prevederile unei legislații din 2025. Așa ceva nu s-a întâmplat
niciodată într-o societate democratică. Acest principiu fundamental, cunoscut
sub numele de neretroactivitatea legii, este garantat de Constituția României
și prevăzut de Codul Civil, ceea ce înseamnă că o lege nouă se aplică doar
pentru viitor și nu poate guverna fapte, contracte sau situații juridice care
s-au născut și s-au finalizat înainte ca ea să intre în vigoare. Altfel spus, o
lege nu poate condamna oameni care au acționat contrar ei înainte de existența
sa, fiindcă cetățenii de ieri nu puteau prevedea viitorul, nu erau dotați cu
darul premoniției, nu aveau de unde să știe că o societate viitoare le va
condamna conduita. Legea Vexler a intrat în vigoare în 23 decembrie 2025. Prin
urmare, oricine face, de la 23 decembrie 2025 încolo, propagandă xenofobă,
antisemită, șovină etc. este pasibil de pedeapsă și este bine să fie așa.
Aceste extreme existente în trecut și-au vădit gradul imens de periculozitate
pentru lume, au pricinuit drame și tragedii, au condus la Holocaust, la
genocid, la o serie de catastrofe în lume și acestea nu trebuie să se mai
repete. Dar trecutul trebuie să rămână trecut. El nu poate să fie chemat la
bară.
Să vedem ce a făcut Octavian Goga. El nu a putut să
fie „criminal de război”, fiindcă a murit în 1938 și nu a mai apucat războiul.
În consecință, el nu a avut cum să participe nici la Holocaust. El, ca individ,
nu a făcut nicio lege antisemită, ci a promulgat una elaborată de regele Carol
al II-lea și camarila sa. Goga nu s-a aflat în situația, în cele 44 de zile
(din 29 decembrie 1937 în 14 februarie 1938) cât a condus țara, de redacta și
de a promulga legi de unul singur. Decretul pentru revizuirea cetățeniei a fost
dat la 22 ianuarie, iar la 14 februarie Goga și guvernul au plecat. În 7
februarie, Octavian Goga le trimitea prefecților o circulară prin care le cerea
să oprească orice excese, acolo unde sunt, fiindcă guvernul nu poate admite
astfel de acte. Plecând din fruntea țării la 14 februarie, Octavian Goga nu a
putut conduce niciun fel de acțiuni contra evreilor. Firește, atitudinea sa
antisemită, ca și aceea a sute de mii de români din elita de atunci, există și
ea este o realitate de necontestat. Legat de legislație, Goga a înțeles că
verificarea cetățeniei evreilor intrați în România după 1918 (mai ales din
Basarabia) va diminua presiunile comuniste dinspre Moscova (mulți evrei erau
agenții bolșevismului) și va putea menține statul român ca pavăză contre
extinderii spre vest a comunismului. Să nu uităm că URSS promova atunci ideea
că România era un „stat imperialist”, unul „format din petice” luate de la
alții și că trebuie destrămat. Oare cum suna asta în mințile patrioților care
făcuseră România Întregită? De altfel, acești patrioți care au trăit după 1944
au fost băgați în închisorile comuniste, trimiși la Canal și exterminați, în
timp ce comunismul moscovit se extindea spre vest, așa cum se preconiza când
Goga era, pentru vreo șase săptămâni, la cârma guvernului și vedea cu groază ce
se petrecea în țara lui Stalin.
Toți creștinii Europei din Evul Mediu încoace învățau
din familie și de la biserică că evreii erau „vânzătorii” Mântuitorului, prin
trădătorul Iuda și prin adepții lui destul de numeroși, că ei erau cei care
l-au chinuit pe Iisus și pe „Drumul Crucii” etc. Ulterior, în Epoca Modernă,
mai ales de când se generalizase învățământul primar, școala continua opera
începută de familie și întregea tabloul: evreii nu mai puteau să fie nici
„poporul ales”, fiindcă din clipa trădării pierduseră înalta calitate dată lor
în Vechiul Testament. Anii mulți de asemenea învățătură lăsau în mintea
elevilor și tinerilor urme de neșters, încât maturii gândeau la fel cum
fuseseră educați. Veneau apoi alte legende, povestiri și mituri despre evrei,
moștenite de opinia publică creștină. Pasajele din cărțile sfinte creștine
care-i condamnau pe evrei au fost scoase sau obturate și omise la catolici abia
după anul 1959 și mai ales după Conciliul Vatican II, din 1963-1965, iar la
ortodocși ele au fost reduse ca folosire (sau comentate ca fiind potrivite
numai epocii creștinismului primar) tot după Al Doilea Război Mondial. Așadar,
generația lui Goga, ca și anterior generația lui Eminescu învățaseră numai
lucruri negative despre evrei. Oare sunt Goga, Eminescu și contemporanii lor
vinovați de educația care li s-a dat? S-au educat ei singuri în manieră
antisemită? Nu ar fi mai înțelept, înainte de a judeca implacabil, precum
curțile de justiție ale Inchiziției, să vedem cum arăta epoca. Era, în epocă,
ilegal și imoral să fii antisemit? Nici pomeneală! Dimpotrivă, atitudinea
aceasta făcea parte din viața cotidiană a creștinilor. La fel de aspru și
necruțător învățau atunci și evreii despre „goimi” (neevrei). În unele pasaje
din Talmud scrie că creștinii – în anumite împrejurări – trebuiau să fie uciși.
Educația aceasta reciproc negativă a stat în centrul vieții oamenilor secole la
rând, fiindcă așa se credea atunci că este bine, corect, cinstit, legal și
moral. Nici Eminescu, nici Goga, nici Mircea Eliade și nici Mircea Vulcănescu
nu sunt vinovați pentru această mentalitate, pentru acest fel de a vedea lumea,
pentru orientarea pe care o luaseră regimurile politice la un moment dat.
Mai este aici un aspect foarte important. Oare a
reflectat Octavian Goga în creația sa sentimente antisemite? Fiindcă dacă a
fost așa, atunci implicațiile ar fi grave, deoarece, prin republicarea
poeziilor sale, s-ar perpetua la generațiile actuale atitudini pe care legile
și morala prezente le condamnă. Dar nu există nimic antisemit, rasist sau
xenofob în creația lui Octavian Goga. Poetul a reflectat sufletul românesc în
rotunjimea lui și a descris la nivel poetic, literar sentimentul de a fi român
sau, altfel spus, identitatea românească. Se poate ca acest fel de a vedea
viața să nu mai placă unora astăzi, se poate că „plângerea” lui Goga din
„Oltul” sau „Noi” să li se pară unor „lamentare” gratuită, se poate ca peisajul
rural „idilic” să-i deranjeze pe cei născuți pe caldarâm în orașe. Dar poetul
nu este vinovat de această lipsă de receptare sau de receptarea nepotrivită.
Sunt încă destul care gustă mesajul transmis de scriitor. Goga a trăit aproape
patru decenii sub un regim asupritor și a fost discriminat ca român în țara sa,
în țara strămoșilor săi. După 1918, convins că România este a românilor, așa
cum Polonia trebuie să fie a polonezilor, după cum Franța e a francezilor și
Anglia a englezilor și așa mai departe, că se terminase cu imperiile multinaționale
dominatoare, a optat pentru ștergerea din mintea românilor transilvani a
sentimentului de slugă, inoculat secole la rând de stăpânii străini. Dacă a
greșit, „greșeala” se poate evidenția numai prin mentalitatea contemporană
discriminatorie și nu prin valorile epocii sale pe care le-a ilustrat frumos.
Orice societate are lumini și umbre. Ca cetățean român din România anilor 1930,
Goga nu a greșit cu nimic, nu a încălcat nicio lege. Firește, dacă ar fi comis
crime (dacă ar fi făcut moarte de om), lucrurile s-ar schimba, fiindcă crimele
nu se prescriu. Dar Goga nu a luat măsuri de ucidere a nimănui. Cei care le-au
luat au fost condamnați la Tribunalul de la Nürnberg și la celelalte tribunale,
cum a fost la noi „Tribunalul Poporului” (vegheat, cu voia Occidentului, de
zbirii lui Stalin).
În fine, mai trebuie repetat că legile nu se aplică
retroactiv. Acesta este un vechi principiu de drept: nu pot să condamn pe
cineva azi pentru fapte de ieri, când legea penală respectivă nu exista. Pot
să-i condamn însă, pe baza legii Vexler, pe aceia care de-acum înainte ar
promova idei condamnate de această lege, inclusiv pe aceia care l-ar lăuda pe
Goga pentru măsurile sale antisemite. Dar pe Goga nu am cum și de ce să-l
condamn. La fel, cererile aberante de interzicere a străzilor, busturilor, statuilor,
instituțiilor cu numele lui Octavian Goga, de ștergere a lor sau de redenumire
trebuie ignorate. Orice instanță de judecată nu poate să dea dreptate celor
care cer trecerea la index a numelui scriitorului, din motivele detaliate mai
sus. Neretroactivitatea legii penale în România este o prevedere
constituțională. Această prevedere este încălcată doar în dictaturi, în
regimuri care suspendă constituțiile democrate, care se declară „iliberale”,
care acționează ca regimurile de mână forte. Într-o societate democratică nu
există delict de opinie. A scoate numele lui Goga din spațiul public este o
încălcare a Constituției României și curțile noastre de justiție vor împiedica
în mod sigur o astfel de nedreptate.
În acest moment, asistăm în lume și în România la
denunțuri culturale menite să ducă la alcătuirea unor liste (indexuri) de
lucrări și de autori interziși, întocmai cu au făcut Hitler și Stalin, precum
și cei care le-au urmat ideile. Dacă Legea Vexler s-ar aplica retroactiv,
atunci ar putea fi declarați „neconformi” și demni de a fi scoși din spațiul
public Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Emil Cioran, Alexandru
Vaida-Voevod, Petre Țuțea, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Paulescu, Radu Gyr, Sabin
Manuilă, dar și Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu și mulți alții. Am
putea coborî mai mult în timp, în secolele al XIX-lea și chiar al XVIII-lea.
Nici Ion Budai-Deleanu nu a fost corect politic, fiindcă a scris „Țiganiada”,
nici cei care au folosit cuvântul „țigan”. Ce facem apoi cu aceia care au
folosit cuvântul „jidan” sau „jidov”, pe când nu exista în limba română
cuvântul „evreu”? Ar trebui să-i condamnăm pe toți. Dacă mergem în secolul al
XVII-lea și mai jos, spre Evul Mediu, găsim și mai mulți „vinovați”. În Statele
Unite, guvernarea lui Donald Trump a oprit astfel de manifestări rușinoase, dar
în Europa încă ele există. Natural, trebuie să vedem, în al douăsprezecelea,
ceas dacă această cale e bună, dacă ea conduce spre ceva bun. Cea mai importantă
întrebare care așteaptă neapărat răspuns este următoarea: Opresc sau diminuează
aceste măsuri manifestările de antisemitism? Dărâmarea busturilor lui Octavian
Goga sporește dragostea românilor față de evrei, tocmai acum, când Uniunea
Europeană condamnă excesele guvernului Netanyahu (ale Israelului, în fond) din
Fâșia Gaza și din sudul Libanului? Cele trei filtre ale lui Socrate rămân la
ordinea zilei: adevărul, bunătatea și folosul. Cu alte cuvinte, o faptă, o
acțiune, o măsură trebuie luate numai dacă se bazează pe adevăr, dacă îndeamnă
la bunătate și dacă aduc folos indivizilor, comunității, lumii. Cum să cred eu,
legiuitor sau executiv, că dacă sparg cu ciocanul busturile lui Octavian Goga
de la Iași, de la Alba Iulia și de oriunde, voi aduce adevăr, bunătate și folos
în societate? Cum să cred că voi eradica prin asta antisemitismul? Unde scrie
pe vreun bust sau pe vreo stradă sau pe vreo instituție că Goga e lăudat
fiindcă a fost antisemit? Firește, trebuie să știm că poetul a fost antisemit,
să respingem azi ideile antisemite, dar să păstrăm moștenirea sa bună, opera sa
poetică, marea sa lucrare de patriot român când a luptat pentru unirea
Transilvaniei cu România. Altminteri, dacă aruncăm, împreună cu un rău, tot
binele, unde ajungem? Condamnarea post factum a lui Goga, la aproape un secol
de la moartea sa, este interpretată de majoritatea românilor drept o
manifestare de antiromânism. Cine va condamna antiromânismul din prezent și din
istoria noastră? De ce trebuie condamnați românii care i-au urât pe străini,
dar străinii care i-au urât pe români nu? Se pot face, la nevoie, și liste cu
străini remarcabili care i-au disprețuit, asuprit, bătut și ucis pe români. Îi
lăsăm pe aceștia neatinși? Aflu că, din păcate, am avut dreptate, că „a fost
vandalizată” sinagoga din Alba Iulia. Atacurile la adresa lui Octavian Goga
nasc alte atacuri. Ele nu diminuează deloc antisemitismul, ci îl sporesc, ca să
ofere obiectul muncii unor institute „de cercetări”, unor ONG-uri care
răscolesc trecutul ca să reînvie himere, ca să dea salarii unor propagandiști
ai răului.
Ce am voit să arăt prin toate aceste considerații? Că
drumul pe care s-a pornit cu Legea Vexler este greșit, că trebuie să combatem
excesele care se vor produce de-acum înainte, că nu putem să ducem un război cu
istoria. Vom pierde categoric un astfel de război. Dacă legea Vexler în
ansamblul ei nu este o provocare, atunci cu siguranță este o provocator modul
în care unele organizații și, poate, instanțe au înțeles să o aplice. Legea
Vexler nu poate justifica denunțurile culturale, iar ea nu poate să fie invocată
pentru demolarea busturilor lui Goga. Denunțurile culturale (ca și cele
politice de odinioară) sunt sortite eșecului, pentru că ele devin delațiuni
ordinare, fără scop benefic în societate. Cei care le fac nu urmăresc deloc
înțelegerea sau concordia în societate, ci vrajba. Un ONG creat numai ca să
combată discriminarea nu va mai avea obiectul muncii dacă discriminarea dispare
sau se diminuează. Și atunci, astfel de organizații cu față înșelătoare
promovează discriminarea, xenofobia, șovinismul și, evident, antisemitismul. O
societate sănătoasă respinge și veștejește asemenea inițiative, tocmai ca să
cultive pe mai departe democrația și să ferească lumea de excese. Trebuie să
optăm pentru echilibru, pentru valori autentice, pentru adevăr, bine și folos
social. Altminteri, vom ajunge cu acuzele până la Socrate, Platon și Aristotel,
condamnând societatea noastră la decadență sigură și apoi la moarte.
Ioan Aurel Pop fost
rector al Universitatea Babeş-Bolyai, fost președinte Academia Română / 13.07.26
Trimis de GEORGE MANDICESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu