Ioan Miclău-Gepianu - Omul e precum copacul...,

 

Omul e precum copacul...,

- tragedie prin istorii! -

(Versiune nouă)

 

 

~*~

 

Câți din neamul ăsta mare,

Iubit neam de frați de veacuri,

Au crescut precum copacul,

Fruntea-ncinsă în lumină:

- Să nu li se reteze capul?

Vede Dumnezeu cel mare!

S-a făcut Pământul mic?

Când sunt vremi de-nfometare

Învățații nu mai au de zis nimic?

Iubit Neam și frați români,

Suntem a deveni umbră,

Și de slugi pe la stăpâni?

Nu. Niciodată. Suntem prinși în tricolor!

Dar pe fruntea-le de iască,

Stau cu inime golite, gură cască,

Cei ce strașnic îi dau zor

Să ne-aducă-nvălmășeală,

Să ne-nvârtă pe smintite,

Făr-a da vieții vre-un spor!

”Omul de-azi - precum copacul,

Crescând mare îl așteaptă

Ferestrăul și tocatul!

16/07/2026

 

 

VERSURI ALBE

 

Norocos de vânt prielnic

Pentru pănzele-i albastre,

Cerul drept catarg al lumii,

Se înalță cu iubire;

Peste ape și pământuri,

Peste țări, peste oceane,

Peste munți, câmpii și dealuri,

Peste oameni cu simțire!

De prin șapte zări a lumii,

Au venit ca să pețească,

Mulți voinici, ce acceptară,

Smeilor răi să servească,

Numai mâna dulcei zâne

Pentru ei să dobândească!

Doar din rău se naște bine,

Din gunoi, dulci flori albastre.

Dar puțini sunt cei ce judec

Și privesc de unde vin,

Când ajung ca să sărute

Viața, fata din dafin.

Unii uită printre noi,

Căci sfârșitul se ântoarce,

Tot la bulgăr de noroi.

O, viața-i o scânteie,

Veșnic arde și se stinge;

Când trăiești fii bun ca cerul,

Nici nu răde. Nici nu plânge,

Viața-i flacăra iubirii;

De iubești viața te ține,

De urăști, e semn de moarte!

Așa dar, încearcă singur

Calea care o dorești;

Dar, eu zic că e mai bine

Dragostea să-ți fie calea

Astei lumi de rău și bine,

Pentru cel de lângă tine.

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu

Bibliografie:

”Poezii alese”, autor Ioan Miclău, Ed. ”Cuget Românesc” – Bârda, 2005

pag.149 – 150.