cătălin afrăsinei - nunta biblică

 

nunta biblică

 

 

~*~

 

diseară după finala world cup

la ieșirea din circus maximus

pregătește-te de nuntă

o nuntă biblică

vei urca în corabie la triremă

&

vom coborî în vechime

nuntași vor fi

fenicia persia egiptul mesopotamia

profeții mari profeții mici

& donald j trump

temându-se

ca lumea să nu dispară

te voi asemui

ioanei d’arc ioanei de castillia ioanei de navarra

ioanei celibidache

o vreme

vom mai putea călători împreună

escortați de norad air force one

orașul new york

punându-și mâinile streșină la ochi

după avionul pe care este scris bruxelles

,,cătălin & elisabeta”

oameni răi voiseră  să te ucidă

venea focul sacru &

lumea se pregătea să se scufunde

nu mai dormeam nopțile

păzind

calea lactee cât ai să fii

nu se putea apropia focul de arborii de seqouia

sub care ne-am iubit și ai rămas însărcinată

când cel născut va împlini 10 ani

donald trump va avea 90 de ani

și va fi încă lucid

pentru a-i prezenta la onu

punctul de vedere despre arta dragostei

dintre mine & tine

în focul sacru al inimii & înțelepciunii

trump nu poate fi uitat ușor

vine focul spunea pregăteste-te

să schimbi scutecele și urcă în corabie

 

~*~

cătălin afrăsinei

 

 

 

 

 

COMENTARIU:

Poemul „Nuntă biblică” se impune printr-o viziune transmodernă în care timpul istoric, sacrul, politica, tehnologia și experiența intimă se suprapun într-o singură scenă poetică. Textul pornește de la un reper actual, „finala World Cup”, și deschide imediat o poartă spre Antichitate prin „Circus Maximus”, corabie, triremă, Fenicia, Persia, Egipt și Mesopotamia. Această deplasare bruscă din prezent în vechime nu este întâmplătoare, ci exprimă ideea că iubirea poate traversa epocile și poate aduna în jur întreaga memorie a omenirii. Nunta imaginată nu este una particulară, restrânsă la doi oameni, ci una cosmică, biblică și istorică, la care participă civilizații, profeți, conducători și orașe. Prin această extindere, cuplul devine centrul simbolic al unei istorii aflate în primejdie. Originalitatea poemului rezultă mai ales din asocierea unor realități foarte îndepărtate: profeții mari și mici apar alături de Donald J. Trump, NORAD și Air Force One escortează iubirea, iar New Yorkul își pune mâinile streșină la ochi și privește avionul pe care stă scris „Bruxelles, Cătălin & Elisabeta”. Efectul este de montaj cinematografic, de vis profetic în care geografia, politica și mitologia personală sunt aduse în același cadru. Poemul nu caută realismul, ci forța revelației, imaginile funcționând după o logică afectivă: tot ceea ce este mare în istorie și în univers este chemat să asiste la întemeierea familiei. Mesajul central este că iubirea, nunta și nașterea unui copil pot salva lumea de la dispariție. Corabia trimite evident la arca lui Noe și devine simbolul familiei care supraviețuiește catastrofei. În timp ce „lumea se pregătea să se scufunde”, cei doi sunt chemați să urce împreună, să se salveze și să ducă viața mai departe. Imperativul repetat „pregătește-te” conferă poemului o tonalitate profetică solemnă. Femeia iubită este chemată nu doar la nuntă, ci și la maternitate, călătorie, protecție și începutul unei lumi noi. Finalul, în care avertismentul „vine focul” este urmat de îndemnul „să schimbi scutecele și urcă în corabie”, reprezintă una dintre cele mai reușite imagini ale textului. Aici grandiosul și cotidianul se întâlnesc: apocalipsa nu este învinsă prin arme sau discursuri, ci prin naștere, îngrijirea copilului și continuitatea iubirii. Imagistica poemului este amplă și memorabilă. Corabia este centrul simbolic al textului, deoarece poate fi în același timp arca biblică, trirema antică, vasul căsătoriei și vehiculul care poartă familia prin sfârșitul lumii. Focul sacru are o dublă semnificație: amenință să distrugă lumea, dar este și focul inimii și al înțelepciunii, adică energia purificatoare a iubirii. Arborii de sequoia, sub care cei doi se iubesc și concep copilul, alcătuiesc un sanctuar natural al fertilității. Ei sunt atât de puternici încât focul nu se poate apropia de ei, ceea ce sugerează că iubirea adevărată și viața nouă sunt protejate de o ordine mai veche și mai stabilă decât istoria oamenilor. Calea Lactee, păzită de eul liric în nopțile de veghe, extinde iubirea la dimensiunea cosmosului. Poetul nu apără doar ființa iubită, ci spațiul în care ea există. Personificarea New Yorkului este expresivă: orașul devine spectatorul unei declarații de dragoste scrise pe cer. Una dintre ideile importante ale poemului este aceea că istoria nu este un trecut mort, ci un spațiu locuibil în care îndrăgostiții pot coborî, călători și întemeia o nouă genealogie. Enumerarea Ioanelor — Ioana d’Arc, Ioana de Castilia, Ioana de Navarra, Ioana Celibidache — construiește pentru femeia iubită un portret simbolic alcătuit din curaj, regalitate, suferință, credință și demnitate. Elisabeta este astfel proiectată într-o familie spirituală de femei puternice. Copilul ocupă și el un loc esențial: la zece ani, urmează să vorbească la ONU despre „arta dragostei” dintre părinți, devenind mesagerul unei concepții despre familie și continuitate. Este o imagine îndrăzneață, prin care experiența intimă este transformată într-un mesaj pentru întreaga umanitate. Poemul are afinități cu literatura profetică apocaliptică a Bibliei, prin corabie, foc, scufundarea lumii, nuntă și chemarea repetată la pregătire. Se pot observa și apropieri de suprarealism, prin asocierea liberă a profeților, avioanelor prezidențiale, civilizațiilor antice și arborilor uriași, precum și de poezia enumerativă a lui Walt Whitman, de montajul cultural al lui Allen Ginsberg, de amplitudinea ceremonială a lui Saint-John Perse și de cosmizarea iubirii la Nichita Stănescu. Totuși, poemul își păstrează o voce proprie, deoarece nu urmărește revolta sau jocul livresc, ci întemeierea unei mitologii personale a iubirii și familiei. Ca valoare artistică, textul merită nota 8,8 din 10. Are energie vizionară, imagini puternice și o identitate recognoscibilă. Cele mai reușite secvențe sunt nunta la care participă civilizațiile, avionul cu numele îndrăgostiților, veghea asupra Căii Lactee, iubirea sub arborii de sequoia și finalul cu scutecele și corabia. Pentru o formă definitivă, poemul ar beneficia de câteva corecturi: „Circus Maximus” în loc de „Circus Maximum”, „sequoia” în loc de „seqouia”, folosirea consecventă a diacriticelor și a majusculelor pentru numele proprii. Unele enumerări pot fi ușor aerisite, pentru ca cititorul să perceapă mai limpede legătura dintre imagini. Rolul lui Donald Trump ar trebui clarificat: martor, profet contemporan, protector sau personaj ironic, deoarece repetarea lui riscă să deplaseze centrul poemului de la iubire spre politică. Cu mici intervenții de limpezire și echilibru, „Nuntă biblică” poate deveni un poem puternic despre iubire, nuntă, apocalipsă și salvarea lumii prin familie. Forța lui stă în disproporția voită dintre intimitatea a doi oameni și decorul planetar în care este proiectată această iubire. Cătălin și Elisabeta nu sunt prezentați doar ca un cuplu, ci ca întemeietorii unei lumi noi, iar copilul lor devine semnul că viața continuă chiar atunci când istoria pare să se apropie de sfârșit.