Dimitrie Grama - Reflecții târzii

 

Reflecții târzii
Dimitrie Grama


Analizându-mă, ce am observat ca s-a întâmplat de-a lungul anilor…..
Născut după al doilea război mondial, crescut si educat într-o dictatură comunistă, pe căi diferite și subtile am învățat să fiu sceptic față de orice fel de propagandă.
Încă auzeam șoaptele multor oameni care spuneau ceva despre o altă lume, o altă realitate. Șoapte care vorbeau despre o altă democrație, existentă acolo unde noi, oamenii obișnuiți nu aveam niciun fel de acces.

Acea interdicție venită de sus și controlul riguros al statului asupra noastră și a mea, în persoană, m-a făcut să idealizez o lume necunoscută mie. Lumea vestică, lumea liberă și democratică unde am ajuns la sfârșitul anilor 1960 plin de speranțe și avânt.

Nu am fost dezamăgit pentru că am avut încredere în oameni și încredere în mine însumi. Am fost reeducat, cu buna mea voință, în ceea ce privește relația mea cu lumea înconjurat de spiritul democrației de tip liberal, vestic.

Îmi pierdusem de când am ajuns în lumea vestică, scepticismul, simțul critic și dorința de a vedea dincolo de aparență, dincolo de cuvinte frumos aranjate și promovate ca adevăruri fundamentale, existențiale.

Mult timp am trăit într-o conveniență intelectuală manipulată și mult timp nici nu mi-am dat seama că ceea ce eu vorbesc, scriu și chiar gândesc, nu mă mai reprezintă pe mine. Am devenit un avatar de tip zombi, un megafon care spunea același lucruri pe care le auzeam de la alții și pe care toți le auzeam neîncetat peste tot.

Târziu mi-am dat seama ca omul, oricât se crede de destept, poate foarte ușor să înțeleagă lucrurile doar văzute prin ochii societății lui și să accepte doar ceea ce zi de zi, an de an a fost obligat să accepte ca adevăr absolut.

Însă încet, încet am început să simt că de-a lungul anilor nu doar am câștigat ceva, ci am și pierdut ceva esențial. Mi-am dat seama că îmi pierdusem scepticismul și spiritul critic și că nu sunt altceva sau altcineva decât cei de care, odată demult, am fugit.

Am fugit dintr-o lume care trăia într-o minciună profund propagandistică ca să mă trezesc, destul de târziu, într-o lume la fel de coruptă de putere și control, lumea vestică.
Oricum, îmi pare bine ca m-am trezit, ca sunt din nou eu, acel tânăr pe care l-am regăsit acum la bătrânețe.

Apoi m-am dat seama că vorbind cu alții ca mine despre aceste lucruri privind democrația, îndoctrinarea și demnitatea umană, am ajuns să fiu tot mai criticat. Tot mai singur.
Îmi place singurătatea aceasta și mă gândesc că poate intotdeauna am fost mai singur decât am crezut ca sunt.

Dimitrie, Uppsala, 18/7-2026