14 iulie 1789, o zi jenantă din
istoria lumii
14 iulie 2023
14 iulie 1789, o zi jenantă din
istoria lumii
12 octombrie 2011|.
16 Iulie 2026
La 7 noiembrie 1989, la Moscova, în
Piața Roșie, roșie de sângele care s-a vărsat în Rusia după 7 noiembrie 1917,
defilarea clasei muncitoare s-a făcut sub lozinca Proletari din toate țările,
iertați-ne!
La puțin
după acest 7 noiembrie crepuscular, rușii au renunțat a mai sărbători ziua de 7
noiembrie și și-au găsit altă zi națională. Adevărul a fost scos de la obroc și
tot rusul a aflat că regimul politic instalat la 7 noiembrie 1917 a adus
popoarelor Rusiei cele mai mari nenorociri din istoria Rusiei! Iar prin
exportul „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie” dezastrul s-a lărgit și în
Europa de Est, precum și pe alte continente
Ceva
asemănător s-a întâmplat și în România: 1989 a fost ultimul an când am mai
sărbătorit 23 august ca zi națională. Evenimentul astfel aniversat, trădarea de
la 23 august 1944 și prăpădul care a urmat, căpăta în mod oficial o evaluare
corectă, 23 august dovedindu-se cu totul nepotrivit pentru o zi națională. Am
mai fi avut motiv să păstrăm amintirea acelei zile nefaste cel mult pentru a
institui o zi de doliu național, ca un remember al actelor de trădare și de
mișelie din istoria noastră.
Celelalte
țări „socialiste” au procedat și ele la aceeași reparație, regăsindu-și astfel
ceva din demnitatea la care renunțau de fiecare dată când sărbătoreau în fals
ziua ființei lor naționale.
Puțină
istorie dacă cunoști, îți dai seama că există o linie de continuitate și de
cauzalitate de la revoluția franceză de la 1789 la revoluția bolșevică din
1917, ideile revoluției franceze fiind atât de scumpe și de mobilizatoare
pentru Lenin și tovarășii săi de genocid anti-rusesc, genocid al propriului
popor, iar după 1945 și al altor popoare. Genocid produs în numele vestitei
lozinci: libertate, egalitate, fraternitate!
Probabil că
niciodată nu s-a spus prin numai trei cuvinte o minciună mai mare, mai
ticăloasă, cu consecințe mai nefericite pentru mult încercata noastră planetă!
Trei cuvinte cu care Franța a prostit planeta, aducând mulțime de nenorociri pe
mai toate meridianele! Nenorociri al căror inventar e timpul să-l facem, cât
mai riguros cu putință! Cât mai lucizi!
În logica
lucrurilor ar fi fost ca măcar acum, după ce sovieticii și est europenii au
renunțat la regimul politic instaurat prin aplicarea ideilor revoluției
franceze, franțujii înșiși să purceadă la un travaliu de asanare a mentalului
lor colectiv, la reconsiderarea așa zisei lor revoluții, așa zisa revoluție a
așa zișilor francezi! Căci, mai înainte de orice alt adevăr se situează
adevărul că revoluția franceză nu au făcut-o francezii. Ei doar au suferit-o!…
Pe ei s-a experimentat!…
O asemenea
reconsiderare, făcută cu un minim simț al responsabilității în fața istoriei și
a omenirii, i-ar obliga pe franțuji să ni se adreseze și ei cu aceleași
cuvinte: iertați-ne! Iertați-ne pentru revoluția de la 1789 și, mai ales,
iertați-ne pentru minciunile pe care le-am tot spus despre zisa revoluție,
despre acele momente de rătăcire bezmetică din istoria noastră pe care le-am
oferit ca model pentru întreaga planetă! Iertați-ne pentru contribuția noastră
atât de substanțială la degradarea condiției umane, a vieții pe această planetă
minunată! N-o prea merităm!…
Este de un
haz trist să constați, frunzărind cărțile unor istorici francezi despre 14
iulie 1789, că revoluția franceză (1) a fost concepută în Bavaria, (2)
declanșată cu sprijin britanic masiv (și perfid!), și (3) purtată pe străzi, la
vedere, de lumpeni proletari de prin porturile Mediteranei, bine înarmați și
bine plătiți. Care a fost contribuția Franței, a Parisului la revoluția
franceză, alta decât suferințele ce s-au abătut asupra adevăraților francezi?!…
În sine, tragismul zilei de 14 iulie este copleșitor. Declarată zi națională a
Franței, tragismul zilei de 14 iulie decade în ridicul, subiect jenant pentru
toți iubitorii Franței…
După căderea
comunismului, logic este să urmeze o reevaluare a antecedentelor care au
pregătit catastrofa planetară impropriu numită comunism. S-ar putea să
constatăm că mințile luminate care au decis și au organizat demolarea
șandramalei bolșevice în 1989 sunt aceiași iluminați care organizaseră în urmă
cu exact 200 de ani căderea Franței sub tăvălugul falsei revoluții. Motiv în
plus ca asemenea dezvăluiri să-i determine pe francezi, pe câți mai sunt
francezi în Franța, să renunțe oficial la quatorze juillet ca zi națională a
Franței!…
Nu cumva
această coincidență, 1789 – 1989, semnifică modul în care manipulatorii
planetari ai istoriei au ținut să aniverseze bicentenarul debutului lor în
istorie ca manipulatori universali ai destinelor noastre?! Bicentenarul
răsunătorului succes obținut în 1789 în fața monarhiei și a Bisericii
Creștine?!
Leg criza
actuală prin care trece omenirea de revoluția franceză! Nu am în vedere (numai)
criza financiară din ultimii doi-trei ani, ci criza care se manifestă de câteva
decenii, îngrijorând toate spiritele voitoare de bine ale omenirii. O criză
morală în primul rând, a unei omeniri care și-a pierdut orizontul existenței,
incapabilă de elanuri generoase, copleșită de eșecul fantasmelor cu care au
fost amăgite popoarele lumii: democrație, egalitate, fraternitate, libertate!…
Revoluția
franceză a produs o ruptură gravă în devenirea omenirii: dintotdeauna,
pretutindeni în lume, indiferent de sistem politic, de religie, toate națiunile
și fiecare persoană în parte au trăit în cultul îndatoririlor, al obligațiilor
pe care le presupune calitatea de ființă umană. Conștiința că te naști dator
față de cei care te-au conceput și ți-au conferit o identitate inconfundabilă,
față de Dumnezeu, față de familie, față de neam, a stat la temelia elanului
făuritor de istorie, determinând comportamente generoase, exemplare, modele de
dăruire pentru binele și propășirea comunitară.
Odată cu
revoluția franceză debutează cultura drepturilor omului. Unii nu au ezitat să
vorbească chiar de o nouă religie, „religia” drepturilor omului…
Modelul
omului puternic, care intră în lume, în viață, întrebându-se el ce are de
făcut, ce are de dat, cu ce se poate plăti pentru norocul extraodinar de a se
fi născut om, model aflat în vigoare de la începuturile umanității, a fost
înlocuit la 14 iulie 1789 cu modelul individului nevolnic, gol sufletește,
lipsit de orizont metafizic, obsedat să aibă cât mai multe de primit, preocupat
permanent să-i sporească încasările, alocațiile, subvențiile… Indivizi care
intră în viață întrebând eu ce am de primit, mie ce mi se dă, ce am dreptul să
apuc? Nu cumva drepturile mele ar trebui sporite?!… Postură josnică, a celui
obsedat de drepturi, nepăsător la servituțile condiției de om, de francez, de
părinte! Această paradigmă a inaugurat-o revoluția franceză și ea s-a extins ca
o molimă la scară planetară, chiar dacă, din fericire, încă n-a reușit să fie a
tot acaparatoare!…
În
consecința ideilor revoluției franceze, a mobilurilor discrete sau oculte care
au animat-o, familia și Patria, națiunea, Adevărul, au încetat să mai fie un
mobil al sacrificiului de sine, însăși ideea de sacrificiu a fost
de-sacralizată, fiind atât de contrară cartei drepturilor omului, spiritului
acesteia! Omul bastilez – nu-i pot spune „francez”, adevărata Franță nu este
cea evocată la 14 iulie!, a căpătat dreptul să nu se mai jertfescă pentru
nimeni, el își declară cu semeție eliberarea de sub teroarea lui Dumnezeu! Căci
i s-a recunoscut și acordat dreptul suprem: dreptul omului de a trăi în afara
lui Dumnezeu! Supremă eliberare!
Omul care
vine din vechimea istoriei noastre pe acest pământ era produsul educației în
spiritul îndatoririlor cu care te încarcă nașterea, condiția umană și națională
în interiorul căreia evoluezi ca subiect al istoriei.
Omul
bastilez, consacrat de Carta drepturilor omului, se simte liber și îndreptățit
să se lepede de orice obligații, de orice tabu-uri, de orice credință, ajunge
repede să se simtă și să se declare independent față de orice modele sau norme
morale!… N-are prejudecăți, n-are idealuri, n-are decât drepturi și pretenții!
Despre
minciuna nerușinată numită egalitate spun doar atât: atât teoria, cât și
practica istorică denunțase acest fals încă din antichitate. Există o singură
egalitate reală, egalitatea în fața lui Dumnezeu, a judecății Sale. Și aceasta
este o idee de bază pentru creștinism, creștinismul împotriva căruia s-au
produs cele mai multe dintre crimele revoluției franceze! O revoluție despre
care uităm să spunem cât a fost de stupid anti-creștină! Demolatoare de
biserici, asasină sadică de preoți!…
Cât despre
fraternitate, mărturie stă numărul înspăimântător al celor ghilotinați sau
uciși într-o manieră mai expeditivă în timpul revoluției…
Faptul că
ziua de 14 iulie a fost declarată zi națională, a Franței, cu sau fără bună
știință ascunde semnificația tragică a revoluției franceze: intervenția în
desfășurarea evenimentelor istorice a unor forțe întunecate, disimulate în
varii chipuri, care au reușit să monopolizeze resursele financiare ale lumii și
să facă din speculații și strategii financiare motorul principal al istoriei. O
istorie decăzută din atributele ei onorabile, adeseori sublime. Autorii
revoluției franceze acționează de atunci și până azi numai sub protecția
nopții, niciodată la lumina zilei. Au instituționalizat minciuna și diversiunea
la scară planetară. Au pervertit mii și mii de creiere să li se aservească, să
intre sub comanda lor secretă. Acțiunea acestor falsificatori ai istoriei și ai
vieții pe care o ducem a debutat prin revoluția așa zis franceză, la 14 iulie
1789. Zi tragică pentru Franța, pentru întreaga omenire! De atunci, intervenția
lașă și eficientă a neastâmpărului diabolic s-a intensificat și a ajuns în
zilele noastre să fie principalul producător de evenimente politice, istorice.
O istorie falsificată, manipulată, contrară oricăror precepte religioase și
morale, oricărei tradiții de eroism și onoare.
…Firește,
aceste considerații asupra revoluției franceze, asupra semnificațiilor ei
adânci, ultime, vor fi respinse de multă lume. Eu însumi nu le-aș fi exprimat
în urmă cu 20-30 de ani!
Dar sunt
absolut sigur că nu greșesc când mă mir de „frații” noștri francezi că au ales
ziua în care a căzut Bastilia ca să le fie zi națională, reper al eroismului
francez, moment de maximă referință pentru gloria Franței. E atâta minciună și
prosteală generală, colectivă, în celebrarea lui 14 iulie! Unde este vestitul
spirit critic al franțuzului?! Adevărul despre faptele petrecute la 14 iulie
1789 este atât de jenant încât nici nu-mi vine să-l amintesc în detalii!
S-a mințit
în manualul de istorie, al școlilor din Franța și din întreaga lume, când
Bastilia a fost prezentată ca o redută a abolutismului regal! S-a mințit enorm
și cu privire la acest absolutism regal! În timpul revoluției franceze au fost
condamnați la moarte și executați în numele fraternității și al democrației mii
de francezi, mult mai mulți ca în toată istoria multi seculară a monarhiei
franceze: câteva zeci, mai puțin de cincizeci!…
Inventarul
minciunilor care circulă oficial despre revoluția franceză devine jenant acum,
după ce au dispărut minciunile despre 7 noiembrie și regimul bolșevic,
minciunile despre celelalte „revoluții”, din Estul Europei. Francezii fac
astfel o notă discordantă jenantă, aproape ridiculă, dar mai ales
întristătoare! Cât va mai dura această prostire națională care este
sărbătorirea unui dezastru național ca mare succes al spiritului național?!…
Sunt atâtea
spirite luminate ale Franței care au luat distanță față de numita revoluție, au
deplâns-o sau au demascat-o ca atare, ca moment din care începe decăderea
Franței!… Faptul că în această cădere a fost atrasă întreaga omenire nu poate
fi un titlu de glorie pentru Franța! Dimpotrivă!
Da, spiritul
revoluției franceze a determinat importante răsturnări de valori, schimbări
majore în lume!… Cele întâmplate însă în anul 1989 și anii care au urmat,
situația în care se află omenirea în momentul de față, hic et nunc, ne obligă
să deplângem cacealmaua de odinoară, dar mai ales ne obligă să ne distanțăm de
rătăcirea de azi, a francezilor, rătăcirea în care, bieții de ei, se complac și
persistă fără nicio greață…
Deșteaptă-te,
franțuzule! Ce naiba, ești mai prost chiar și decât românii de noi?!
Noi ne-am
vindecat de acest furuncul rușinos care a fost vreme de 45 de ani ziua de 23
august! O zi despre care știam cu toții, în particular, că era o zi de rușine
națională. Voi, frați galo-romani, când vă veți întoarce cu fața spre adevărul
despre 14 iulie 1789?… Câte două sute de ani vă mai trebuie?!
Ion Coja
7 octombrie
2011
P.S. E
drept, când am fost prima oară în Franța, în aprilie 1969, nici un franțuz n-a
putut să-mi explice ce a fost în mai 1968… Dar, în mod curios, îi ziceau acelui
ciudat mai 1968 tot revoluție! „Revoluția din Mai 1968”! A câta revoluție
franțuzească?! Deh, popor de revoluționari franțujii ăștia! Nu ca noi, românii,
popor de „contra-revoluționari”, cum ne-a numit Fr. Engels… Și ce multă
dreptate a avut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu