MERE PADURETE DULCI
-3-
(NECORECTAT / NECENZURAT)
"-Lumina
minții, nu-i mai puțină ca lumina soarelui zice '-"Dumitrașcu CANTEMIR DOMNITOR
ȘI MUȘCHETAR ROMÂN, DIN ROMÂNIA."
Cu balivernele, cum,
că sportul eliberează niște endrofine multe endrofine?
Noi suntem
visători de vise. A fost brav, Petru ca unul Bădeață/Eroina de la Jiu, Ecaterina
Teodoroiu, o olteancă alduită ca Constantin Brâncuși. La noi suntem cu de
toate, zice Prtru Ferghete, într-o scrisoare, din 1907 scriind provident:
- "S-avem
întotdeauna un loc și pentru un Bună Ziua." Ce om minunat e Mihail Sadoveanu
un minunat povestitor, în frații Jder, Dumbrava minunată, un om supărat, că
scrie, cu sinceritate și cu baftă, cu stil și mare artă, ghișeft și cu drept de
a fi. În anul când a murit trăiam în Aghireș-Fabrici, centru muncitoresc, cu
viață și cu adevăr, în dulcea nebunie. Hapsân om Patapievici, spân om patapievici,
fudul și deștept destul ca să-l facă pe Eminescu din debara, copil de la țară, de
la sat, din Ipotești, veste bună, de zână, de Ileană cosânziană, poet de basm, că-i
gel cu adevărat balsam ca mare și natural și fărâ egal El-Fain-făinel, om cu
tentă si de artă evidențiat aur cenușiu și strecurat raportat ca El Greco și de
aur, la universal-monumental: perfect și liturghie de omenie ca român-
bijuterie de Românie, scăldat astral, în soarele României, cu plopi, tei, cu
largi alei privighetori, ciocârlii, în detalii și socoteli, în socio-astral
ecuații. După cum se zice nici usturoi n-o mâncat, nici gura nu-i pute.
Fiecare se
descurcă aparte și preferat ca o zică-sinfonie regala. Norocul ține cu voi
iscusiții. Muzică de dor și drag, aici la TVR-FOLCLOR. Trist ar fi, când Vica
nu s-ar griji și copiii ei nu-ar îngriji de mine. Tradiții uimitoare la noi, în
România. N-am îmbătranit, nu m-am prostit degeaba. Talentul ajunge la inima
celorlați. Fenomen nu-s Ben Men, chiar dacă scriu, cu unealta zdrobind-o de os
frumos, lucios, aur cenușiu strecurat și luminos, prin emoție creeativ creeind
ceeia ce numim și perspectiv adevărat construind ca păstorul blând, profund.
Doru Năstase: Drumul Oaselor, năstrușnic film.
- Aveți o stare de
bine?
- Sal'tare taică
și noroc!
- Parcă am fi din
Caragiale.
- Cine-ți strică
distracția ?
- Alți bani? Altă
distracție din neglijență?
- Ești plin dr creeativitate.
- Tu, ai grijă de
cei dragi, Marcel Proust, mare maistru în limba română străbună, fenomen ca român care are talent, talant
îmulțit, în aspecte frumoase, că-n sens avem sens canalizându-se drămuit de
intrarea-n pâine, cu liturghia scrisului, cu spor și sinceritate, în sănătate
și realitate, insistentă, cu artă.
Tati cum vezi lucrarea,
palma aiasta care ne-a trezit ca cel mai iubit? E o stare de bine și revigorant
fomex inteligent, după cum se cuvine. Stare bună de spirit, esență, la lecți de
viață, prestanță și perseverență, cu performanțâ, cu comedia del arte care mere
la fix de om potrivit la loc potrivit iubit și sfințit. Ca lucru bun, perfect-infinit
apropiat de bun, teribil și impecabil imposibil, dar adevărat, apropiat de
obiect, de imposibil. Ești cu sustenabilitate și în toată regula, natural
eficient, cu mare bucurie și omenie de Românie, pur și simplu, dar nu simplist,
ci narcisist și artist ce dăruiește viața, conștiința cu știința, trilogia
cunoașterii ca mesie a iubirii. Scriu pe cont propriu scriu, cu mândrie și cu
orgoliu scriu. Scriu ca un om mare. Cum, îți simți și manifești profundul lu'
Bolundu blondu?
În dragoste ce te
disturbă, în dragoste? Viața e cu relația în hol, inexplicabil, când îți ia
Dumezeu mințile? E capăt de linie mai ales, că nici câinele nu pleacă din fața
măcelăriei (sâc! Care-s capriciile iubirii?)
Cristina Negu mare
hambalistă cum a fost pe vremea liceului, Pădure Elisabeta bistrițeanca, colegă
cu mine, în agricolă, la veterinară. Zile acelea descoperisem câtevs hârtii pe
care scrise mototolit, cu scrisul ei:
- "Eu când
no-oi mai fi, vei vedea eu ce însenm." Prietenul anevoaie se cunoaște. Noaptea
ce facea (durerea surdă de cap, o trezea din somn ca pe somnambuli. Umbla
buimacă, amețită prin casă ca totuși nu ne pasă, ca măgarul ziua sfătos, am
vorbit și am mers la Cluj la specialist, căruia i-am spus de pățania ei, lui
Vica docorița, o femie cumsecade ne-a si timis la medicul de familie ca să
facem, și așa am aflat, că ea avea durerile, din cauza ca ea opera pe la Colon;
cu trimiteri de la medicul de familie ca să nu ne coaste prea mult, să mergem
să facem analizele, în Policlinică...
Usturime, urinări
dese, o altă bocănă... Seriile de filme cu liceenii, sunt cu parfumul de a fi
fost elevi, cum au fost mulți grozavi ca noi, care pe unde... prin Sâmpetru, Agireș-Fabrici,
Bistrița, Șimleul-Silvaniei. De acuma peste 62 ani... Era drumul nostru de
altădată.Vica era protectoarea mea ca bărbat; cicloflender cum ar zice Florin Persic,
narcisistul actor. Iubirea ta, Vica, mi-a fost speranța și, tot ce mi-a fost
mai drag și-n făinoșag, că unde dragoste e, Dumneseu e, drept Dumnezeu e.
Iubirea lui Vica a
fost un leac-balsam de basm peste veac, peste vecul de singurătate, cu parfum
de Romănia/Gambia? Cu filmul Păcală nu fac și eu ca cei care o scris despre
asta, despre dragoste și românii pentru a face lucru bun pe lumea aieasta
prostită de unii din neamul lui, din neamul poporului,cu măsura lucrurilor, cântare
a cântărilor. Am muncit harnic, sârguincios și am scris și editat prin domnia
și măria ta de majistate fantastică-magnifică ca mușchetarii spirituali
Dumas-tatăl și fiul cel năzdrăvan ca Mircea Eliade, în ziua deciziilor
fantastică pe Mântuleasa, cu nopți de sânzâiene genius-istorie a religiilor, cu
atenție și prospecție și iluzie infernal-filozofică, magnifică, cu magnificii
cei trei mușchetari, deși-s ca evangheliștii, sunt 4 cruciți și mirați, în Las
Fierbinți, pe undeva sfinți, de plăcere și de nevoaie, anevoie, la nevoae, că prietenul
la nevoaie se cunoaște, vorba lui Anton Pann, un renumit dascal, în Brașov, în
prima școală românească scanând istoria păstorului blând, pilduitor.
Fit becul făcut de
tine, pentru noi contează foarte mult. Manganositule, politicieni ca Putin sunt
Păpușari, circari de doi bani. Da ia mai puneți pofata în cui, că n-ai de gând
să mă vizitezi acasă, în Ciubăncuța, tu și bihoreanul Ioan Miclău-Gepianu din
Gepiu, Oradea, alt prieten alduit ca tine dintre merii pădureți, om între
oameni pentru oameni Ben!
- "Nu-mi ărde
becul."
- "Dacă ți-oi
arde eu o palmă." Viața e cursă de supravețuire mai ales, când gura ciufa
a lumii, te judecă ca strugurii ursului când ești răcit jos, dragule Ben. Vica
a fost o iubire din senin, cer senin/la prima vedere. Ca aiasta nu-i în regulă?
Tu, în tot ce faci ai motivație. Servus!
- Suferinta
Pavele, SUFERINTA.
- Între mine și
Vica s-a contopit, îmbinat mesia iubirii, chemarea naturii, omule! Totu-i ca
după cronicarul Grigore Ureche, cu legendele lui gingașe, frumoșele. Eu, cu
mine m-am cam lăudat o țâŕă, că n-am nu știu ce școli mari ca budulea taichii, cu:
"ciont leveș" M-a luat cu frig/m-a luat cu căldură/pe a pianului
tevatură, cu aventură ca plugul arând arătură, Plugarul ca semănatură, pentru
viitoarea semănătură.
- Munții în
flăcări (film din 1980)
- În multe
privințe, tu-n afara legilor fizicii, cu o biochimie a bunătății, eului
personal național-universal-monumental, tu-mi citești reînviat, în, cu divin și
cu abis și viceversa ca-n făcâlia de paști, de povești Kir-/Ianulea ca-n trilule,
la Caragiale, cu moartea pe moarte călcând pentru a evidenția omenia și
armonia, din România, în Cântarea cântărilor, din România, în mare și profundă
cântare al ciocâliei pe a la carte, îmi citești, prin bunătate, îmi citești
gândurile adunând binele, în toate zilele fără a-mi face rebut zilele, cu
aripile spre zbor, cu păstrăvul, în aval puind, în izvor ca păstrăv, născând
puii vii, puiule acolo, în munte, după un ritual arhicunoscut, cum Dumnezeu a
vrut alduit și sfințit, ca omul potrivit, la locul potrivit, după un alfabet, Eminescu
și Nichita Stănescu, a unirii și iubirii, cu dor la marginea mării, reânviat
luminat și curat, aur cenușiu strecurat, drept Dumnezeu, unic și specific a lui
ego-Eu. Am ars și ard prin simțuri, cu Vica și iubirea mea, în drag, în ce mi
mie mai drag, în România, màndra mea, lumea cu șansa mea și, a satului omenesc,
românesc, greu de egalat, înrădăcinat ca stejarul, în bine și-n ce ni se cuvine!
Avem câțiva nori, dar
doar decorativ, în decorul României. Vântul abia se simte, cu puțin soare
printre nori. Tu nu mai zici, nu mai replici nimic? Elviro, tu, ce faci? Nu
te-am revăzut cam demult. Ben nu te-am văzut niciodată. Moartea domnului
Lăźărescu Dante-Remus, un nume interesant (mă de ce nu ne-ai spus, câ ai varice
sparte? Vrei să ne faci surpriză?) Nu mișcați acuma s-o luăm pe orbită. Să-l
așezăm pentru tomograf la abdomen. Doctorul a avut dreptate, cu neoplasmele. Îl
duci la Chirurgie să-i dea două găuri cu bonfaierul. E urgență...Dacă vrei îl
țin aici și-l duc direct la crematorul, puiul de lele (vezi, că-ți moare
pacientul pe drum ca generație anapoda) asistenta vorbește apoi cu șoferul
salvării:
- "Nu-i bine,
că ați divorțat de soție, pentru fetiță." Astfel de filme nu le poti
vizionand decat in lacrimi de la inceput, pan la sfarsit. OSANDA - Ce mari
Oameni si Timpuri cu inalte idealuri au fost.
După cum putem
vedea, omule-om! Cu cuțitele cuțite, la os, pe muchie de cuțit ca Chivără Roșie
ca pe vremea lui Horea, Nicolae Ursu, adevărată istorie românească. Crudă
istorie și adevărată istorie. Daria:
-"M-oi duce, că
m-așteaptă, Hoșmonde, Marin Teci."
-"Aiesta care
mă supără”, cam urât zice Daria, că asta e tare pe piață, că în sensul aiesta îl
trage viața cu ața." Și nu mi se pare corect. E incorigibil, Moșmonde
prost crescut/fără cei 7 ani... de acasă. E un țàcă prost, alesul Marun Teci, un
leneș tipul, un om leneș gen a lui Ion Creangă ca Iulișca Ciloți de tablă. La
noi, îi vorba de firesc. Mi-a venit coletul, cu vol.3 Mere pădurețe, Benule
Phonex felix, carte potrivită acestor vremi, cu noua ordine a pâinii și
disciplinii muncii și, păcii, men maistre. Deplasarea mea nu-i fără accidente
la oraș, la poștă. în filmul Cursa cu Constantin Diplan, Mircea Albulescu și
Tora Vasilescu; Probă de micrfon; apoi filmul; Cel mai iubit dintre pământeni; nevasta
se piaptănă, se pudrează.. . Și: Cine iubește și lasă, cu actora Vasilescu și Șerban
Ionescu.
- Ho, ho! Excesul
de alcol duce la grave consecințe, prognosticul e grav!
- Deplasarea mea
anevoe, greoaie; cu dureri e neputincioasă = smintită și sclintită, nimurugă și
handicapată, prieteni și, de pretutindeni mi dureroasă, din, din diaspora, din
afară și, din țară. Ce mai face Vladimir Putin? Nu ma mir că-și omoară popoprul
și poporul lui e prostit, îl face să creadă că nu-i bolund făcând rău. Și a fost
un succes să scriu despre scumpa mea, Vica, să scriu despre Vica, Vica din
Ciubăncuța. De Ciubăncuța. Vica e fantastica mea, cu Ciubăncuța, în drag de
România mea. Copii de la Cluj, Marius și Mihaela -Ștefania, clujenii, au venit,
nu și spaniolul, au venit sau n-a venit și Teodor-Flaviu acasa. Tu scrii și eu
scriu, în felul meu, pe cont propriu, scriu, din orgoliu, mândru scriu și, fără
modru scriu, scriu fără modru cu principiu, din principiu, scriu.
În drag și, făinoșag
de România mea, în drag și făinoșag, de Vica, mândra mea. Noi suntem pentru un
rezulat mai bun și, fără prejudecăți, chiar dacă opera omnia s-or fi chemând: Mere
Pădurețe, în Ciubăncuța/Las Fierbinți-România. Din nimicuri, visuri și lipsuri,
noi amândoi ne-am făcut idealuri.
Noi suntem, cu
voință și, noi ambi avem voință și, am scris ceea ce-i Mere pădurețe care dacă
le vedeți, cu ochii voștri, vă dați seama, în sine, e miracol a spectaculului, în
scris, prin scrisul nostru am reușit. Fără supărare, Bună ziua la ce ne vom
concentra, la ce capitol din Merele noastre pădurețe, că-s faine și, uimitoare,
cu sămânța mirabilă de iubire, în noua gamă, cu diversitate.
- Noul număr al
Revistei Baabel vă aduce în atenţie reflecţii asupra unor evenimente şi stări
de fapt prezente şi de odinioară (dar actuale) din politica mondială şi nu
numai, poveşti de viaţă despre oameni, locuri şi întâmplări – prin prisma unor
cărţi, filme şi spectacole. Încheiem ciclul Biblia dezvăluită şi începem seria
Adieri primăvăratice cu suflu de obuze. Lectură plăcută, Cu multe mulțumiri,
Melania Rusu Caragioiu
- Nu trebuia să mă
întrebe:
- "Mă
iubești, Pavele, că și, tu îmi ești drag, în drag de România mea, Fuego și Andra
de Cluj/Turda?"
- Cătălin Măruță, ce
zici?
- Eminescu e un
fără egal, în națiunea greu de egalat. Credem, în bine. Loialitatea ni
răsplătită. Suntem de la natur farma: repară regenerează și, recuperează. Ce e
natural la noi? A fi buni, nu-i așa și, cu lucru bun? Politicienii-s hoți, crucea
lor de hoți, tagmă de hoți și corupți! Nu te întreb, tu, de când ești, ai făcut
cuiva bine, men Ben?
- Până la
urmă:"din țărână ne-am născut, în țărână ne întoarcen, aleluia !
- Părerea ta
personală, mă înteresează, să știi. Tu, ești un om corect, Ben Todică ești
nemaipomenit. Eminescu e un mare ieligibil și, impecabil. Filmul Mircea, un
film istoruc, în regia lui Sergiu Nicolaescu și personajul de căpătâi,
personaj, principal: renumitul: Sergiu Nicolaescu, adevărat, un bărbat de seamă
bărbat al neamului omenesc și, sânge din sângele neamului românesc ca fire
hotărâtă, cu viața o luptă, deci te luptă, neamule, un artist de mare cinste ca
adevăratul domnitor, Mircea ca nemuritorul, istoeic, care umblă creangă,
viteaz, pe sine și limba patriei stăpân și român, unul din temrarii străbuni. Și,
dacă ne vine să plângem,vorba lui Mircea Voevodul, noi bărbați, în toată firea,
să nu ne facem de râs.(După filmul MIRCEA)
- Talantul tău
și,a l meu nu se pierde, nu se risipește orice oti fi zis voi, că românul are o
vorbă care nu se rispește, că talantul ni se îmulțește, cum ai zice: pește, căte
sfințește.
- Noi suntem ca-n
cele mai tari, în detalii ca cele mai mari competiții, revenindu-ne la ale
noastre, un confort ca Stomaconul care echilibrează viața intimă și ne
relaseză, făcându-ne unici, în specifici. Noi dăm mână, cu mână pentru o țară
mai bună, împreună, în noua ordine și, disciplină mondială, pe verticală al
păcii și pâinii-muncii. Istoria e de partea aparte a noastră. Istoria e istoria
poporului nostru și, de parte preferată a noastră, Ben Todică. Mulțumesc
omenesc,lui Dumnezeu, drept Dumnezeu, că exist, că mă trezesc la timp să bag pe
foc lemne ca pe timpul iernii să nu mi se facă frig, în cameră, stingându-mi-se
focul și, norocul lui a fi om între oameni și, pentru oameni. Mâncarea îmi e
asigurată de copiii pe care și, eu i-am omenită, că așa cum, îmi zice colega
Pădure, căsătorită Danciu Elena-Elisaveta:
- "Arunci
pâinea pe apă și va veni timpul, când o vei culege, pescui ca Petru marele
pescar." Ne îmbărbătează soarele care răsare de fiecare dată, în fiecare
zi, de dimineața. Gustul se educă. Totul e plauzibil. Te simți bine, în piele dacă
ești dintr-un loc, da tu a ta e partea ta și, ții la ea.
- Dacă totul e plauzibil
e impecabil, copile.
- Mai vin ceva
ploi prin Transilvania. Vremea la București/la munte cald ca la marea de
smarlald. Mai punem iară o virgulă, însă după ce parte plină, a paharului? Care
ni înteresul clar, cu frumoșii nebuni a marilor orașe? Prin ce sistem
metaforic-Fănuș Neagu ca să salvăm orasul/satul românesc? Și, interesul e
foarte mare, hiperbolizat, cu viitorul românesc ce susținem sustenabil ca
viitor românesc?
- Care-i soluția
rezonabilă? Rezonabil vrem să facem mult mai mult. Din dragoste pentru pielea
noastră, vrem mai mult.
- Tu ești
prietenos și, un om frumos și pilduitor-sfătos. Înainte de a porni la drum ești
ca o pâine proaspătă și fiebinte, un om de frunte. Daria e agent de curățenie
la școală, un om de caracter-reper de cer.
- Vă reamintesc cu
plăcere literatura nouă foarte vocală, democrată, creată colectiv sub
oblăduirea Duhului Sfânt, pentru care aducem românească mulțumire.
Redirecționat cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.
- Scriu și ceva mă
motivează, zici, tu, Ben fără să ratezi, că te pliezi ca frumoasa Simona Halep
și, performezi. Am dependență, de telefon, o performanță. Dragoste nu-i să
suferi, nu-i așa?
- Dragostea fara
lovitura se uita.
- Unii au făcut
facultatea la împins tava? E un sens, în univers scăpând câte-un porumbel ca
inteligență emoțională, având și noi defecte, nu găsești, tu punându-te ca un
om singur om pe lume pus cu sinele absolut la zid? Nu publicul te, și dacă te
dai peste cap judecă. Muști, în iubire, din fructul oprit. Aici sunt povești, de
anturaj-social. Cum se simte, în inimă, se ia decizia - o hotărâre.
- Toti scriem
pentru alte lumi.
Pe Vica, cu ce am
lezat-o? Care a fost. noaptea cu pricina regina, cu trântorul, în noaptea cu
pricina? Dacă s-a dansat, dacă a dansat Isaia? Folcloricul se îmbină cu
tradiția, cu metaforicul ca metafora și hiperbolicul. ...și totu-i înflorit, în
Păcală. Noi avem nevoe unul de altul. Eu sunt ca un fotbalist-artist care nu lipsește
din lot.
- Ai pus punctul
pe iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
- Lucru bun e să
pui punctul"i". Tu, de altfel faci lucru bun, maistre, Ben. Toma, tu mai
vrei încă să pipăi rănile lui Iisus? Și, totuși cu iubirea ceva nu-i în regulă,
Ca-n fiica regelui. Tu ești om în banca ta, provita, ca Iisus pe cruce, pe
Golgota. Tu lejer și, sincer ca lider, că ești reper, la Petecul de cer. Ne
vedem data viitoare cu tema făcută, cu Mere pădurețe. Uitarea, pierdută în gol
e ca de om bolund care-ar trebui împușcat ca atare ca-i dement. Tu, ești un
original, un inedit național și monumental, în limb al limbii române bătrâne!
Am avut muzică, cu Marius-Mistrețu, c-a venit pe acasă; i-a dat concediu, dar
el m-a descumpănit ca om mai șmecheraș, creangă i-ar fi zis, că-i mai șugubăț, drăguț:
și răruț "laboromnia". Oamenii de pe sate mă vorbea de bine și, pentru
că am făcut efortul să mă căsătoresc cu Vuca, văduvă cu 3 copiii pe capul ei, deși
colegul meu, Vancea Augustin, din Cubleșu-Someșan, pentru chiar ce oamenii mă lăuda,
El gusti, colegul mă făcea prost, că m-am căsătorit cu văduva, cu tri plozi.
Lui Daria--Loredana i-a fătat 6 purcelași, drăgălași, că datorită lui Marin
Teci din Ocna-Dejului, mutat în Dej, cu drag de animale, dar insensibil, în
multe privințe, cu Daria; (apropo ce a fost a fost, pentru handicapatul lui, nu
pentru dragostea lui pentru animale, Daria din banii ei a cumpărat scroafa care
i-a mai fatat, într-un rând și cu un scop, în sine, târâș-grăpiș cumpără și, o
vacă, un cal... pe lângă care se suplinesc amândoi, se îngrijesc, gospodăresc
și isprăvesc ca mulți țărani harnici și buni praznici, cu convenționalisme, cu
coasă nouă la trifoi pe rouă și, cu pălărie nouă. De dorul femeii, în lume ești
rugul arzând a lui Gheorghe Doja-n lume, culme, că unde dragoste e, Dumnezeu e,
Ben și tu știai ca ai ca o vrere și plăcere a lui Dunnezeu"iștenem, Dumezeule
și, cuvântule, că din cuvânt renasc și înviu, chiar și din moarte mă nasc ca
Phonex, în nădejdea phoenix care a înviat din propria cenușă, în delicatețuri
ca Mircea Dinescu, un genuiu care a supt la sânul aceluiaș sân cu
Alex.Ștefănescu ca un Iisus readus la viață. Roboții umanoizi, dă de lucru
oamenilor si fac bătaie de cap prin chixul care-l dau.
- E grozav! E
hotărârea de a scrie împreună, cu dreaptă cumpănă ca să scriem împreună la
dialog oțetit ca oțet din Mere Pădurețe-din corobețe drept Dumnezeu, cu noblețe
și poale-crețe.
- Iar și iar, în
grozăvia lor au venit acești mândri copiii din Cluj-Napoca, deci au venit
clujenii și, Miha mi-a gătit, că nu e neglijentă, ci grijulie ca scumpa de
Daria, cu toții silindu-se să nu-mi lipsească papa/de ale gurii, leacurile, că
Ciubăncuța nu e o fundătură, fără nimic la foc și, Vica e o femeie pe care pe
semne o iubesc și m-a zăpăcit cu dragostea ei, cu lacrimi, în ochi, boi
neputând, domnule Ben, nu putem unul fără altul, dar fără Vica o cam dau, în
bară..., că și eu o iubesc pe mădărita asta, o iubesc, cum altă femeie, Floare
albastră n-am mai iubit vreodată ca pe Vica (Lili Sandu/ Monica Belluci, dar
cine mama naibii ma e și, aiasta?); totul e o joacă nu-i așa, că și-n caii din
călărețul fără cap?
- Tu, ești mai
ceva ca aurul de la Roșia Montană, că la tine e talent.
- Nimic n-a fost
întâmplător cum nici la Gabriel-Artur-Sivetri n-a fost, ci responsabilitate și,
ni pildă și, de veghe de sub nuc, din vii coborând sub nuc la cântecul de cuc.
Înseamnă, că nu ești indiferent, că Mere pădurețe, nu le faci indiferente și ironice,
că tu ești om fără moarte, prietene!
- IOAN
MICLĂU-GEPIANU: COLO SUS LÂNGĂ IZVOR ÎN GRĂDINA CARPATINĂ (Cântecul
privighetorii)
- Frumos și
superb, cu aură și nimb. Înspre ce îți
îndrepți schimbarea și încătro ți fericirea? Tu, cu ce-mi iai ma-ul? Vica era
ca lumină lină, în viața setenilor. Tu, nu ești alterat de politică și
strălucești de omenie. Tu, ești ca semănătorul, să Arunci sămâmța pe mălăină, pe ogor ca om
viu. Tu ești și, în loc și de mamă. Ca om viu sub brazdă, om de legendă, om de
baladă om poemic, om dialectic om a luminii și, a culmii. Mi s-a spus, că
iubirea e o imunizare. Nu mă împăcam cu birocrația,fir-ar să fie, că nu făceam
impresie bună!
- Frate Ben, Ești
total, profund înțelegător, redând acea ”Rugăciune de iertare” versificație a dlui. Mircea Dorin
Istrate pe Clipul din 26/03/2024, fiindcă in realitate tu ai înțeles, precum
fiecine, cum această Rugăciune, este un exponent al întregii omeniri. Te
Felicit din toată inima. ”Gândul mneu e
precum a dumitale”. Am primit și de la Fratele Pavel, o îmbucurătoare apreciere
făcută poeziei mele ”Colo sus lângă izvor, în grădina carpatină”, publicată de
frăția ta, fapt ce mi-a adus o mare satisfacție și respect pentru buna sa
personalitate și scriitor. Bineânțeles că i-am mulțumit, așa cum se cuvine. Cu
mult drag și aleasă prețuire BEN/PAVEL Ioan Miclău-Gepianu
- "Ce poveste
s-a scris mai bine ?"
- "Mere
pădurețe?" Mai știi de selenizarea pe lună/a lui Armstrog "pas mic
pentru om și pas mare pentru omenire și, apoi românul Prunariu, primul român în
cosmos Ce mai știi,Ben ?
- I-am luat un
interviu pentru televiziunea comunitara din Melbourne. Un om MINUNAT! Dedicat Romaniei
si familiei.
- Filmul: Lișca și
Ion-Blestemul pământului și blestemul iubirii; grozave filme cu obiceiuri și tradiții
țărănești, cu etnografie și de pomină frumusețe sătească ca-n Mere Pădurețe, un
fel de politețe cu fapte bune și noblețe, cu tandrețe și frustrețe, că viața
verberează cu virtuții, lașități și egoism, în alternanță, cu puteri de
convingeri, încredere și voință, adevăr, viață și conștiințăcu prostii și prostioare,
cu crize de indentitate ca la pospaiul, la care stă părul în cap, îi stă în cap
ca scaiul; borzos, că cum merge, n-ar fi bine, Ben să studiem și, să și, să
comentăm, că politic nu stăm, pe roze, că cu minciuna suntem trași în piept, drept
Dumnezeu, în punct critic-dialectic, chiar și oile fiind spălate cu alba lux ca
să grăbim mascarada pentru a le grăbi moartea, din cauza mediocrității (pe cine
presa demască cu hâra și comicăria, caucecăria?)
- Oamenii, nu se
schimbă așa ușor, că nici, în dor nu-i ușor. Cu energie fatastică și cu omenie,
Pavel și Ben sunt în apele lor, măsură a lucrurilor. Experența își spune
cuvâtul, că a început bătălia psihologoică. Ion-Blestemul pământului-Blestemul
iubirii, film grozav după romanul lui Liviu Rebreanu. Enigmele se explică în
zori, cu Călinescu Zanfirescu. Omul are propria patologie, beteșug. De ce omul
suferă și, cu ce explicație? Schimbător cum e jocul. Se poate ca reșoul a rămas
în priză, că-s un aiurit, un visător de prost gust? Nu cumva scriu doar
fleacuri, Maladin, Pavel Bolgocea? Mă bucur să am, în casă lume cu valoare, în
sine, cunoscându-ne, ca bine, cum zicea marele Eminescu filozofând pur și
simplu. Capcana mercenarilor. Un mod de a fi actor mare, scenarist bun și
regizor, Sergiu Nicolaescu. Eu muncesc, cu vrere și plăcere, la Mere Pădurețe muncesc,
cu încredere, încurajat și îndemnat de tine maistre, Ben Todică.
Tu, ai avut grijă
pe cine aduci, Ben, aduci în casă, că totul la noi ii serios și neserios, om
frumos, dar bărbos, cu biografie pmpoasă scăldată, în soarele omeniei și cu tei
înfloriți, pe alei cu găinaț de porumbei. Eu scriu la sugestia și propunerea ta
cu excepția valorii. N-ai alunecat în ridicol și spectacol. Ce frumos a scris Orgolii Augustin Buzura.
Noi ne îmbogățim sufletește. Noi ș-ai noștri, Benule, codobelcule! Egoismul și
individiualismul complică lucrurile și pe omul cu inimă curată. Tu ce faci la
mișto pentru imunitate, în cruda realitate, de baladă, de sinfonie Ciprian
Porumbescu? Ești plin, divinule, ești plin, în absolut, ești plin de adrenalină
și, de caterincă.
- În buică ai
caterincă.
- Tu, pentru ce, cu
ce lucruri îți pui pofta-n cui? Ești la înălțimime cu toate? Inegabil e și marele
geniu: Eminescu. Avem ștința noastră, în arta scrisului. În tot e foarte
spectaculos de frumos. E festiv, în festival național-tradițional.
- Deși am răspuns
la acest frumos mesaj, mi-ar fi părut rău să nu revin cu această completare
care atestă o bucurie de a mea legată de o jurizare a lui Marin Sorescu. Cred
că multe stele de pe cer sunt insemnele inegalabililor români polivalenți între
care în frunte, Marin Sorescu, Eu sunt îndatorată lui Marin Sorescu și
pentru aprecierea câșțigării unui
concurs de poezie pentru copii, o mini piesă a mea într-un act, în 10
scene: ,,Învățăm până la 10-zece, să
vedem cine ne -ntrece!” Cu multe mulțumiri pentru frumoasa evocare, Cu
deosebită stimă, Melania Rusu Caragioiu
- ÎNVĂȚĂM
PÂNĂ LA ZECE SĂ VEDEM CINE NE_NTRECE,
poem didactic pentru copii de Melania
Caragioiu--Melania Rusu Caragioiu
- Mult Stimată
Dioamnă, Lidia Lazu, Am primit invitații referitoare la poezia amplă de la
concursul respectiv, de aceea voi anexa textul, precum și lucrarea ce a urmat
asupra lui, toate cunoscute de Cenaclul
,,Anișoara Odeanu”, B.J.T.Timișoara, condus pe acea vreme de Scriitorii Aurel
Turcuș și Ioan Velican . A mai fost cunoscut
acest poem didactic și de către Grădinița Lidia Lăudan unde i-a distrat
pe copii cu desene pe tablă, executate de către educatoare, deasemenea la
întâlnirile cu cititorii la alte cenacluri pe care le frecventam„ Am fost sfătuită de compozitorul pianist
Silviu Almăjan să folosesc pentru poemul cifrelor doar titlul sub care am
trimis la concurs ,,ÎNVĂȚĂM PÂNĂ LA ZECE,
SĂ VEDEM CINE NE-NTRECE”, de Melania Caragioiu, iar pentru piesa ce
teatru titlul: ,,POEMUL CIFRELOR ȘI CÂNTECELE LOR” de Melania Caragioiu, muzica
de Silviu Almăjan, poem didactic dramatizat într-un act și zece tablouri. Nu am
menționat anul ( mare greșeală), oricum poate fi încadrat, după memorie, în
jurul anului 1979. Spre oarecare clarificare adaug poza de copertă a manuscrisului textului
dramatizat și pagina cifrei ,,1”
Deși am răspuns la
acest frumos mesaj primit de la D-na Artistă Lidia Lazu, mi-ar fi părut rău să nu revin cu această
completare care atestă o bucurie de a mea legată de câștigarea unui concurs
inițiar și jurizat de Marin Sorescu,
pentru toți un moment drag de la o mare personalitate;
- “Cred că multe
stele de pe cer sunt insemnele inegalabililor români polivalenți între care în
frunte,” Marin Sorescu,
- Eu sunt îndatorată lui Marin Sorescu și
pentru aprecierea câșțigării unui
concurs de poezie pentru copii, o mini
piesă a mea într-un act, în 10 scene:
,,Învățăm până la 10-zece, să vedem cine ne -ntrece!”de Melania
Caragioiu
- Bună ! Cu bine !
- Dintre sute de
gazete / Ce strabat furtunile / Multe-s puse pe perete / Si raman cu lunile /
…, Marian Ilie
- Ești conectat la
realitate.
- Așa ni-s copiii
educați, învățați a fi cu suflet/învățați de noi ca să fie politicoși, că asta
ne păsa, ca să-i vezi, cu 6 ani de acasă. Vântul
are intensificări, cu stropi de ploaie și, încălzire a tempersturii care ajunge
până la 23 %.
- Traiască Poezia!
Iar in mesajul de fată avem o dovada palpabilă că poezia/literatura nu va muri
odată cu noi sau odată cu ordinea mondială in care i-a fost un bun tovaras
sufletului uman la bine si la rău, apropiindu-l de Dumnezeu. Desigur, depinde
si de modul cum noi predăm stafeta - iar in cazul de fată avem o pildă elocventă,
un proiect ambitios, elaborat după toate canoanele noului tip de societate, in
care principalele resurse sunt cele de ordin spiritual, izvorate adică din
nevoia noastră de frumos. MI
- Eu, nu înțeleg
umorul lui Titus Popovici ca orădean cum e, din Monstru, o comedie la mișto de
faimă, dar deși văzut și revăzut la Cinemaraton: Acțiunea Monstru, film
savuros. Mersul meu la specialiști genicologi ca Vica să mai facă copiii, că ea
înaite, cu 8 ani avuse și, după mintea mea, că-n cei 8 ani, n-avuse contact
sexual cu alcineva, venind acasă la Ciubăncuța, nu-și făcuse de lucru, cu alt
bărbat, alta era buba, hiba, dar care?
- “Mult mai de
preț e iubirea”, film.
- Într-o casă
carpantină, / Unde dorul meu suspină, / O lumină-n geam se-aprinse, / Ca o stea
pe zări întinse, / Ce in noapte ferecate, / Nasc idile fermecate, / Povești
multe din popor, / Adormind in vis și dor, / Puii și mămica lor! / Restituire
la 26/03/2024
- FELICITARI FRATE
IONICA !
- MULȚUMESC FRATE
BEN, CU MULT DRAG ȘI PREȚUIRE, IONICA DIN GEPIU
- Iubirea duce la
fericire, zice și Segiu Nicolaescu, nemulțumit că n-a avut femeie și copiii, zice
că-i un dezastru, că nu șie ce-i, chiar nici fericirea, acea amăgire, iluzie,
drămuire de sine, dar nici dacă și-a cunoscut sinele, nu știe. Om fain, dar nu
știu, cât de bărbat a fost acest om, acest
artist, Sergiu Nicolaescu.
- A muncit prea
mult. A fost inconjurat de femei frumoase si a trait acasa unde mama sa a avut
grija sa-l spele si gateasca. Sa obisnuit asa crezand ca va avea timp de
familie mai tarziu insa acest tarziu nu a mai sosit. Am fost la el
acasa/apartament in Bucuresti unde am cunoscut-o pe mama sa iar cu el am facut
un mic filmulet de trei minute la Eforie Nord in 1975. A fost un om foarte
generos. Aveam 22 de ani peatunci proaspat casatorit la Mare.
- Sorin Grecu a
făcut filmulețul, în ciclul: altfel de poveste, Laudă țăranului român, un
filmuleț, cu mine, în Ciubăncuța-Clujului, pus pe internet de Ben Todică și de
dr. Tiberiu Groza, un om grozav, dar iată, că dorul vi-l spun, că era un om
cumsecade și grozav ca Mircea Câmpeanu care a venit și cu nevastă-sa în
Ciubăncuța, într-un rând a venit din Recea-Cristur și Alexandra Mureșan, Sanda
lui Roman, din Suarăș (însurat/măritat, în Ciubăncuța cu Victotița-vulpița a
lui Banu. Tot ce zici e interesant și
inteligent, maistre men, Ben, e ceva de succes și e, o pildă, e ceva pasional
de națiune sănătoasă, e național-monumental, crucial-universal, că tu ești de
calitate, o culme, omule! De ce aș renunța la tine, înteresanule, om cu har și
cu talanții, îmulțiți. Pe lângă Tudor Venescu, buiac de huzur și plin de trufie,
însă, Tudor era omul care ne trebuie, care slujea norodul chinuit și batjocorit,
că nu era iscoadă, Tudor Vladimirescu, care vedea, că turcu, tâlhărea poporul
și chiar și boierul era hărpăreț, în slujba turcului, turcul un viteaz și nu cu
de omenie suflet din sufletul poporului, un om cum rar, că mult a fost și puțin
a rămas, spuneți norodului, grăiește bărbăteșre Tudor din Vladimir, Vladimirescu,
în cele din urmă și el trădat de Ipsilanti și ucis.
- Turcii lui
tudor, îi erau ca sarea-n ochi. Tudor la Tismana e păzit. E un tumult cu altă
mâncare de pește.
O APRECIERE SCRISĂ DE UN SCRIITOR DEDICAT
LITERATURII -ROMÂNE: PAVEL RĂTUNDEANU FERGHETE
Motto:
”Unde există iubire și prietenie între oameni,
există calea sigură spre fericire”
(I.M. Gepianu)
Doresc să onorez această
apreciere înveșnicind-o timpului pentru familia mea și a
biografiei mele de imigrant român în Australia,
(Din cartea -”Mere pădurețe” -Vol.3-
pag.312).
”...Aprecierile tale sunt peste așteptări, Dumnezeu
dăruindu-ți grozava familie: pe Florica și minunatele fete, care-și au ca voi,
viața morală, normală, distinctă, avându-vă pe voi, exemplu și aiasta-i știință
de a fi, deosebitul vieții, un al vostru minunat prin ce poate fi admirat.
Proverbul ce ni-l servește Ioan Miclău, Gepianu, Bihoreanul, ca un pilduitor,
ca un Eminescu al nostru în plină formă de ”Ziorel de ziuă cu om în rază
luminat” asemeni lui Constantin Noică cu Școala de la Păltiniș, o înaltă școală
de filozofie, cu drept de a fi în ceea ce-i iubirea omenească de excepție ca
cea întâlnită și la nelipsitul prieten Emil Lazăr, stabilit în Sașa din Dej
după ce a trecut ca profesor și prin Recea-Cristur în calitate de profesor de
română, predată exigent într-un nimic inflababil, ci disponibil, în omenie, cu
principii de viață, dumnezăiești, cu-n tact, cu-n ritm al vieții. (Mere
Pădurețe -Pavel Rătundeanu Ferghete & Ben Todică - Vol.3, pag.312) ”. ”Am
avut întotdeauna cuvintele potivite, respect de scriitori ce se dăruiesc
colectiv în munca literară pe acest ogor luminos al literaturii române, fapt ce
m-a îndemnat a dăruii și eu câteva versuri plăcute harnicului scriitor Pavel
Rătundeanu Ferghete.
O
poezie intitulată ”Lui Pavel din Ciubăncuța”, pe care o și reproduc mai jos:
Lui
Pavel din Ciubăncuța
~*~
Pe
dinaintea ochilor mei
Trece
un Om,
Cu
asemănare ce nu vedem prea des,
Cu
simplitate trece,
Precum
pe cer o răsărită stea!
El
e sărac, dar e privighetoarea,
Ce-și
cântă a ei cântec,
E
chipul lui Hristos,
El
e stejarul carpantin
Și
lui aceste versuri le închin.
El
e semănător, și are de cules
Spice
de grâu cu bobul cel ales,
Ce
poartă chipul Maicei Sfinte,
El
are har și are bună minte,
Pe
altarul țării cu dragoste le pune,
El
știe frumusețea frumoasei limbi române!
Priviți-l,
pe dinaintea ochilor noștrii
Trece
un Om,
De
care rareori avem a mai vedea,
A
răsărit și crește precum pe cer o stea!
~*~
Restituire:
I.M.Gepianu
28/03/2024
- Sunt un om
dezghețat, suficient de inteligent. Ca Rică Păsărin la războiul de țesut și, Domn
cu lumea la acel început, cu multe plăcut.
- ”Unde
există iubire și prietenie, există calea sigură spre fericire” Dorim multă
bucurie, sănătate și inspirații creative Prietenului nostru Pavel Rătundeanu
Ferghete. Ioan Miclău-Gepianu
- Mulțumesc, neamule
din Bihor! Gruia să fii sănătos, om bun și frumos! Cu bine și cu ce se cuvine! Ce
mai faci, dejeanule de omenie! După o vreme, nu o să mai fim, nu vom
mai avea vre-un rost. Voi aveți un stil de viață sănătos încăpățânat, în bine. Voi
sunteți într-o zi, cu stare bună. Duceți până la capăt proectul.
- Constat, cu mare bucurie, ca antologia bilingva
(romana - turca) Universul poeziei/Siir Evreni inca are ecou, cu atat mai mult
cu cat cel de fata vine din Germania, de la Stuttgart, unde doamna Maria Diana
Popescu isi savarseste cu abnegatie destinul de vestala la Templul Limbii Mama.
Reamintesc, antologia a aparut initial in tara, la
editura Betta, in 2018, in traducera mea, iar in anul urmator in Turcia, la
editura USAR. In prima varianta volumul continea un numar de 57 poti romani, pe
care Osman Bozkurt i-a intalnit personal cu prilejul lansarii in Romania
(Bucuresti, Pitesti, Cluj, Targoviste, Braila, Constanta si Potlogi), a
volumului sau Soapta viselor, in varianta editata la Istanbul fiind cuprinsi 49
din antologati, purtand girul unui traducator turc.
De mentionat ca aparitia acestei antologii a fost
prefatata de publicarea la Editura Betta, in 2017, a unei antologii de poezie turca moderna si a
cate unui volum de versuri in traducere proprie de catre mine si, respectiv,
Prof. Nevzat Iusuf (la Istanbul, Editura USAR) iar in 2018 a volumului de
versuri al lui Osman Bozkurt, la Editura Betta, in traducerea sotilor Nermin si
Nevzat Iusuf. Dupa aparitia in Turcia a antologiei bilingve despre care se face
vorbire in cronica de fata, Editura USAR
a mai tiparit 7 volumne ale unora din poetii antologati, respectiv Emil
Lungeanu, Hanna Bota, Ion Cristofor, Doina Cetea, Maria Cardei, Ana Hancu si
Razvan Nicula. Lectura placuta! Pot Logaru REVISTA ART-EMIS - Anul XIV, Nr. 23
(1.381) / 27 MARTIE 2024 Maria Diana
Popescu - „Osman Bozkurt - Șiir evreni - Universul poeziei” https://www.art-emis.ro/cronica-de-carte/osman-bozkurt-siir-evreni-universul-poeziei
- Când
stai la țară nu te plictiseăti, că ai la sat, ai ce să munceșt: vite, porci,
găini și oi, crești deci te străduiești și ostenești. Mi clar voi aveți ași
voștri, în nânecă și sunteți ca Eminescu astrali mei născuți sub plopi și, sub
teii înfloriți și îmulțiți aparte cu talanți si mirabilă sămânță semănată sub
arătură ca semănătură, cu grâu mășcat ales al limbii române-străbune și eterne,
cu cele bune, să se adune bonus de adevăr de luceafăr și de viață cu divin abis
și viceversa, că mintea vi cu aripule artistic, întinse, în univers versus, cu
sens recitate sau cu pofta de a fi scrise ca să se împlinească ce se ursise
aspirant genial și național, în și cu doruri împlinite ca realitate de catalite
și de genialite. „Niciun medicament din lume nu vindecă vreo boală, este o
noţiune total greşită. Un medicament compensează, ajută corpul să ducă boala,
dar nicidecum nu vindecă. De exemplu, o persoană care are hipertensiune
arterială ia medicamente toată viaţa şi, cu timpul trebuie să crească
medicamentele pentru că cele pe care le-a luat anul trecut acum nu mai
lucrează, trebuie să ia unele mai puternice. De ce? Pentru că, între timp,
boala e evoluat, a avansat. Bietul doctor nu a învăţat să vindece o boală
pentru că ştiinţa medicală nu ştie să vindece boala. Mă refer la partea
bio-chimică. Ştie doar să te ajute să duci boala, să ajute corpul să facă faţă
bolii respective, dar nicidecum să vindece boala. Medicamentele au devenit atât
de agresive şi efectele negative sunt atât de mari, încât te tratezi de una şi
creezi alte două boli. Şi ca să neutralizezi simptomatologia celor două boli
noi pe care le creezi trebuie să iei alte doctorii, care crează alte boli. Şi
intri într-un lanţ, care este îngrozitor de complicat” 𝐃𝐫.
𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐑𝐚𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚𝐧.
Așa cum singur spune, Dr. Cristian Rachitan, ND, este „un om de știință care
și-a propus ca în viața asta să-i învețe pe oameni să înțeleagă că 𝐯𝐢𝐚𝐭𝐚
𝐥𝐢 𝐬-𝐚 𝐝𝐚𝐭 𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧
𝐬𝐜𝐨𝐩 𝐚𝐧𝐮𝐦𝐞.
𝐒𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞
𝐭𝐫𝐚𝐢𝐭𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮
𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐬𝐜𝐨𝐩.”
- ” 𝑭𝒂
𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒂𝒍𝒕𝒐𝒓𝒂
𝒊𝒏 𝒕𝒊𝒎𝒑 𝒄𝒆 𝒊𝒕𝒊
𝒇𝒂𝒄𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒕𝒊𝒆”
- expresia docta a dictonului popular "Ce tie nu-ti place altuia nu-i
face" - marea taina a vietii! In sfarsit, am gasit Adevaratul Medic, acela
care vizeaza nu efectul, ci cauza bolii - si nu am motive sa ma indoiesc de
justetea teoriei domniei sale; cred ca
multi din voi v-ati convins ca eu chiar practic in buna masura principiile
acestei teorii. E atat de simplu si omenesc sa dai ca si cand ai primi si doar
sa-i multumesti lui Dumnezeu ca ai ce da! Marian Ilie
- Dragă
Pavel, Mulțumesc frumos pentru cuvintele tale bune, care aduc sănătate și pace.
Pavele, Ben știe, îți scriu și ție, ”uit tot mai des, aud tot mai slab, iar
degetele îmi dansează pe keyboard când scriu(ca să nu zic tremură). Astai
bătrânețea căreea ne supunem, vrem nu vrem! Cu drag și aleasă prețuire, Ioan
Miclău-Gepianu
- TREMURA dar, INVIATA.
- Ești drept frate Benule, doar atât cât vrea Dumnezeu
Cu drag și frăție, Ionica
- Întodeauna
păcatele se plătesc, deși/pentru că e însorit și mai cald, că soarele ne încălzește,
că Dumnezeu e al nostru. Trebuie singur să-ți faci planuri și să te încurajezi
și să te provoci și încurajezi, că medical amice și pace, ceva-ți lipsește, din
pacea sufletului, omule, că dragule; Dumnezeu, nu ne lasă la greu (curaj găină,
că te tai, că unde nu-i cap, vai de picioare! Tu și Ben sunteți
niște temerari literari, sunteți super, oameni de caracter. Bărbați adevărați
știu, că de Dumnezeu sunt dirijați, știu de cine-s inspirați, știu în armonie
cine cu cine-s combinați, și înferbitați ca botezți, că potriviți legii sunt
sfințiți, în fantezistul Las Fierbinți in socio-comic, comediant-cu
Bobonete-savant, în deplin de relitate de corobețe, de Mere pădurețe cu
tandrețe, noblețe și fițe în experențe și eleganțe, în existențe cu cei mai în
formă, cu, în performanțe, nădelde și speranțe, în credință cu mărul de lângă
drum și Chivără-Roșie, pe muchie de cuțit, acel trio istoric: Horea, Cloșca și Crișan
adunați și botezați, cu adevărați, căliți în bisericuța din Albac, pentru viața
care-i o luptă a dreptății, că viața-i o luptă dreaptă, drept Dumnezeu a lui, ego-eu,
în focul lupții, în focul de a fi exagerat, cu a fi zi de zi, hamletian, prin
bisericuța care e din Albac: iubire, fericire și unire-Dumnezeu care elimină
corupții-coioții, nemernicii și prăpădiții-pădureții de la noi, sunt ceea ce
sunt trimiși prin iubire și binecuvântare cu soare, cu drept de a fi. Noi cu
vorbe, cu expresii, proverbe, facem o Românie curată și mai luminată, în Mere
pădurețe și cu Mere pădurețe. În politichie sunt cu algoritm și jigodii, cum ni
se explică și-n filmul: "Totul se plătește și la necitiții aieștea ca la
niște corupți de la vârf, frumoși nebuni, cum metaforic și hiperbolic ca la
Fănuș Neagu se zice cel în gura mare, cu Îngerul a strigat, că noaptea pe
fulgerătură, în baltă și caii, se fură de furi așa cum și tagma jefuitorilor ne
jegmănesc țara, cosmopoliții și corupții, că dau iama ca lupii iarna la stână, dau
cu bățul în baltă, în bălăcărie și acolo unde, în tău boii își beu norocul din
tău, din tăul cu lapte dulce și țărmurele de păsat. Este o alternativă cu
perspectivă creeativă. România dă ceasul înainte, la ora de vară. Pădurea
capătă dezvoltarea ei de altădată. După noapte vine zi.
- INEGALABILUL MARIN SORESCU: ÎNVĂȚĂM PÂNĂ LA ZECE SĂ VEDEM CINE NE_NTRECE, poem
didactic pentru copii de Melania Caragioiu--Melania Rusu Caragioiu
„1”
UNU
,,-Bețișor
în târg, ,,La Moși”,
,,Cu
bomboane sau cocoși,
,,Drept,
ca un ceion și are
,,Basc
pe ochi; ce întâmplare?
,,De-l
privești mai de departe
,,Are-o
strașină pe-o parte
,,La
peretele căsuței
,,De
la margine se sat...
,,
Ce ușor se scrie 1, UNU!
,,
Uite, l-ai și învățat!”
,,2”
DOI
,,-Treci
la tablă, Irinel
,,Și
ajută-l și pe Săndel
,,Să
scrie un ,,2”, doi. frumos!
,,L-i
făcut gâscan burtos!
,,Fă-i
un semicerc pe cap,
,,Un
baston, capul să-țină
,,Și...o
talpă de patină!
,,Mai
fă unul, încă unul!
,,Fă
un șir, ca la paradă,
,,Unu
-i mai chipeș, ca altul!
,,Stai
de-o parte! Să se vadă!”
,,3”
TREI
,,-Învățăm
azi cifra ,,3”, TREI:
,,Două
bucle de cercei,
,,Două
toarte de la cană,
,,Așezate
jos și sus.
,,Îl
vedeți?
,,E
cum v-am spus!”
,,4”
PATRU
,,-Cine
pe ,,4” PATRU nu-l știe?
,,E
ușor, o jucărie!
,,Mobilăm
cu toți prin casă;
,,Desenăm
SCAUNE, masă...
,,Ia,
priviți de jos în sus
,,Scaunul,
pe masă... pusI
,,Când
se mătură pe jos;
,,Stă
ca un ,,4” fălos!
,,În
catalog nu-i frumos!!!”
,,5”
CINCI
,,-Mâna,
cinci degete are
,,De
la mic până la mare;
,,Toate
sunt împodobite:
,,vezi?
Au unghii lustruite...
,,Hai,
să căutăm un cinci
,,Pe
o iie cu arnici!
,,S”eamănă
leit cu... ,,2”
,,Dar
se uită...înapoi!
,,Și
se dă cu capu'n jos:
2...5
,,Seceră
grâul frumos!”
,,6”
ȘASE
,,-Un
balon rotund..., un goool,
,,Joacă-n
footbal, mare rol!!!
,,Dar
balonu-i cu șiret,
,,Pe
care-l desfaci... încet
,,Și
îl țini de capăt... suuus!
,,Ai
un ,,6”, ȘASE! Cum ți-am spus!”
,,7”
ȘAPTE
,,-Nu
mai suntem așa mici,
,,Mergem
vara la bunici,
,,Ne
mai iau cu ei prin luncă
,,Mai
spre seară, după muncă...
,,Bunicuța
împletește,
,,Bunicul
de zor cosește!
,,Ați
văzut ce coasă are?
,,UN
,,7”, ȘAPTE atât de mare!!!”
,,8”
OPT
,,-La
simigerie, bune,
,,Sunt
plăcinte cu alune
Și
susane împletite,
,,În
foi multe pregătite...
,,Din
covrigii cu mult mac
,,Uite
unul! Rumen, copt!
,,Este
tocmai : cifra ,,8”, OPT!!!”
,,9”
NOUĂ
,,-La
serbare, de Armindeni
,,Am
jucat de bucurie;
,,Porumbei
albi pretutindeni
,,Zburau
sus, prin zări: o mie!
,,S-a
dat drumul la baloane,
,,S-au
urcat până la nori!
Se-aruncau
flori din balcoane!
Soare
vesel în culori!
,,Cu
ce seamănă balonul
,,Ce-a
scăpat și- n nori s-a dus?
,,Cu
un ,,9”, NOUĂ, dolofanul!
,,(Un
,,6” cu coada- jos!)”
,,0”
ZERO
,,-
Care cifră mai e oare?
,,Un
balon fără culoare,
,,Pare
număr de prisos,
,,Singur
nu e valoros!
,,Însă
după orice număr
,,Îi
pune valori pe umăr!
,,Este
simplu cum se scrie
,,Cu
creiomul pe hârtie
,,Un
,,0” ca un erou,
,,Exact
un contur de... ou!!!”
1,2,3,4,5,6,7,8,9,0,
10
,,-A
plecat din târg spre moară
,,Un
moșneag cu o povară
,,De
grâu auriu pe spate;
,,Cum
să-l desenăm noi, ftrate?
,,Moșul
mic, desaga mare-
,,Cea
povară grea pe spate?
,,1”,
ce l-ați cunoscut
,,Și
un ,,0” ce-a crescut!
Un
balon fără codiță,
,,Zece
cifre știi, Gheorghiță !”
~*~
- Mult
Stimată Dioamnă, Lidia Lazu, Am primit invitații referitoare la poezia
amplă de la concursul respectiv, de aceea voi anexa textul, precum și lucrarea
ce a urmat asupra lui, toate cunoscute de Cenaclul ,,Anișoara Odeanu”,
B.J.T. Timișoara, condus pe acea vreme de Scriitorii Aurel Turcuș și Ioan
Velican. A mai fost cunoscut acest poem didactic și de către Grădinița
Lidia Lăudan unde i-a distrat pe copii cu desene pe tablă, executate de către
educatoare, deasemenea la întâlnirile cu cititorii la alte cenacluri pe care le
frecventam.. „ Am fost sfătuită de compozitorul pianist Silviu
Almăjan să folosesc pentru poemul cifrelor doar titlul sub care am trimis la
concurs ,,ÎNVĂȚĂM PÂNĂ LA ZECE, SĂ VEDEM CINE NE-NTRECE”, de
Melania Caragioiu, iar pentru piesa ce teatru titlul: ,,POEMUL CIFRELOR ȘI
CÂNTECELE LOR” de Melania Caragioiu, muzica de Silviu Almăjan, poem didactic
dramatizat într-un act și zece tablouri. Nu am menționat anul ( mare greșeală),
oricum poate fi încadrat, după memorie, în jurul anului 1979. Spre
oarecare clarificare adaug poza de copertă a manuscrisului textului
dramatizat și pagina cifrei ,,1” Deși am răspuns la acest frumos mesaj primit
de la D-na Artistă Lidia Lazu, mi-ar fi părut rău să nu revin cu această
completare care atestă o bucurie de a mea legată de câștigarea unui concurs
inițiar și jurizat de Marin Sorescu, pentru toți un moment drag de la p
mare personalitate. Cred că multe stele de pe cer sunt insemnele inegalabililor
români polivalenți între care în frunte, Marin Sorescu. Eu sunt îndatorată
lui Marin Sorescu și pentru aprecierea câșțigării unui concurs de poezie
pentru copii, o mini piesă a mea într-un act, în 10 scene: ,,Învățăm până
la 10-zece, să vedem cine ne -ntrece!” de Melania Caragioiu. Cu multe mulțumiri
pentru frumoasa evocare, Cu deosebită stimă, Melania Rusu Caragioiu
- Mega partis. Bucuria
de a dărui bucurie. Vreau să înțeleg și să am steaua mea. M-a
născut mama la soare. Și m-a înfășat, în iarbă verde. Ce replici, că pro-vevie
m-am născut înainte de veci și pe veci, într=un veac de sigurătate, în
complexitate pe vecie, în omenie și bucurie, pentru a dăinui cu bucurie
provita, cu adevăr și, cu viață. Ce simți personal, când scrii fără să te dai
peste cap? Ai detalii, în ce sens? Ce curiozități editezi emoțional?
- Incerc Pavele sa
fiu normal, loaial legilor fizice si spirituale. Cu iubire de semeni si viata.
Respect pentru parinti, stramosi si invatatori, invatatorii cu care am crescut.
Respect pentru lumea basmului romanesc. A tineretii fara batranete si a fetii
babei si a mosneagului. Fat frumos din lacrima si a amintirilor din copilarie.
- Tu,
ai o enormă iubire Benule, pentru și te bucuri, ești fericit, pentru noi, iubire.
Ai libidou și potență? Ești un inepuizabil. Tu, te bucuri de artă. Ești, cu
iubirile trecute?
- Imi
cer iertare tuturor iubirilor carora le-am gresit cu ceva.
- Tănase
Scatiu un boier avar, cu sufletul schilodit, nimurugit căruia îi e să se
înavuțească cu șmecherii, cu futuți de câine. Anume cu ce-ai greșit unora? Tu, cel
care numai bine ai făcut la viața ta? Ce înseamnă cu adevărat o provocare? Viața
nu ni lipsită de adevăr/nu ni lipsită de sens, nu ni lipsită de dans...
- Avem propriile viziuni, versiuni predicții și pseodo-ștință,
știință și conștiință (cu toții avem ca purtător de cuvânt).
- Da, ”lăcomia pentru bani, ne strică sănătatea, iar
unicul medicament folositor este ”Iubirea și prietenia între oameni” iubește
lumea din jur, lumea lui Dumnezeu, chiar dacă ești batjocorit dinafară, devii
sănătos în ființa ta!.
- Frate Ionica, Voi sunteți cu experență și aveți
performanță. Foe verde a bobului lung e drumul Gorjului, dar mai lungu-i drumul
dorului... Vântu suflă turbat și-i cu fior emoțional de gheață și, te scutură
cu frig (când e mândruța Vica cu mine, nu mi frică, nici de urs, nu mi frică de
nime. M-ai pus pe chituci/butuci. România-îi colț de Rai.
Mircea
Dorin Istrate
În
rugă de iertare,
vă
fie al nostru Paște,
Preasfântă
sărbătoare
(prima
parte)
Motto:
Cum
de-ai putut Iisuse-a ne ierta,
Când
cuiul răstignirii,
E
chiar trădarea
Mea?
Cum
încă Doamne ne mai porți iubire
Când
suntem lași și mincinoși din fire,
Și
de povețile ce încă ni-i le-ai dat
Noi
surzi am fost și nu le-am ascultat.
Și-n
Raiu Tău ne-aduni să fim vecie
Ca-n
viața ce-o veni, ea să ne fie
O
lume nouă, cum pe-aici n-a fost,
Ca
cea trăirea-n ea să aibă un alt rost,
Să
fie cum a fost la început,
Când
pe Adam l-ai plămădit, din lut.
*
Îngenunchind,
Smeritul
gând spre cer urcând,
La
Domnul Sfânt
pe
largi cărări, ar vrea iertări
Și
împăcări.
**
Vă
fie Paștile, BUNĂVESTIRE,
Să
știți că Iertătorul nostru o să vie,
Ne
judece de faptele făcute
Cu
voia noastră toate încă vrute.
***
Mereu
a noastre PAȘTE să ne fie,
Înevoită
jale, și-apoi la urmă
Mare
bucurie
..........
- Frate BEN, Așa ca întotdeauna, ești viul artei și
literaturii române. Tu nu lași cântecul și credința de poet, manifestată prin
dăruirea divină să nu ne-o transmiți, a
fi adusă dragilor cititori. Toată
cinstea și prețuirea noastră românească. Ioan Miclău-Gepianu
- Mă reprezintă, cu sufletul ei, în lucru bun. Și E om
de calitate, harnic și bun praznic, dialectic. Totul a pornit dintr-UN
Capriciu. (în: Ciuleandra) Nici Marius-Mistrețu Celemen, nu ști câte prune are
și, el, în straiță, că-i prost grămadă. Totul e bine; când totul se termină, cu
bine.
- Draga Ben, Am văzut pe net ca mi-ai recitat și
regizat câteva din poezii. Mi-a plăcut mult interpretarea ta! Pregătesc un
volum nou care va fi publicat in Franța in primul rând. In România nu sunt
cunoscut decât de foarte putini oameni. Am și plecat de mult timp de acolo. Cunosc
Ciudanovita care nu e așa de departe de Ilidia unde mi-am petrecut vacantele de
vara in anii 1950-60. Paste fericit! Dimitrie G.
Aiureli
~*~
Stau frumos la soare
Un cires tocmai a dat in floare și
O insecta oarecare mi s-a asezat pe piept….
Vorbim:
-vin cu vântul de departe și iartă-ma ca ma odihnesc
pe pieptul tău!
O mângâi cu degetul
-fi bine venită,
draga mea!
Ai tot dreptul!
Compania ta și cireșul acesta îmi sunt acum mai prețioase decât compania
semenilor mei!
-cine sunt semenii tai?
Nu mai știu cine sunt si nici nu mai sunt curios sa aflu!
Poate ca tu in curând vei sti!….
După un timp scurt de odihna
își ia zborul.
Rămân singur si ma gândesc ca Afrodites m-a vizitat si iarăși mi-a umplut
universul cu
bucurie si așteptări
~*~
Dimitrie 29/3-24, Timisoara
.....
- Draga Dumitru din Ilidia, Eu am ales primele poezii
din seria lui Viorel Roman fara sa stiu autorul. Poeziile tale traiesc nu sunt
orgolii sau a te da mare si pe urma l-am intrebat pe Viorel de autor. Ce e
interesant ca noi am zburat pe linia Viena Timisoara fara a ne cunoaste. Dupa
ce am vazut o poza a ta te-am comparat cu un pasager din avion in video ce l-am
facut in anul 1990, 2000 sau 2006 ca doar de trei ori am fost acasa din '79,
cand am fugit. Nu stiu daca e asa insa imi place sa cred ca e mana destinului.
Multi poeti vin si-m cer sa le recit insa e greu pentru ca eu nu o fac academic
ci instinctual, de alinare a dorului dupa un vis frumos nascut din frageda
pruncie acasa. Trebuie sa vibreze si poezia ta a vibrat. M-am indentificat cu
ea. Venind de pe aceleasi meleaguri e de inteles sa fim aproape. Paste Fericit
Dimitrie pentru ca asa cum gandeste Aborigenul timpul nu exista. Toate se
intampla deodata insa invierea ca miracol e importanta. In Gand si Doriri de
Mult Bine si Sanatate cu impliniri, BenTodica din Ciudanovita
- Dragul meu, Multzam mult pentru aceste cuvinte
frumoase! Când vi in tara vino sa ma vizitezi la Ilidia. Dimitrie
- Cu mult drag, Benoni
- Nu pot să nu grăiesc cum mi firesc ca om cu voeba să
mă alduirsc, in limbaj omenesc, fără să mă maimuțărăsc.
- A murit criticul și istoricul literar Alex
Stefanescu, autorul „Istoriei literaturii române contemporane.”
- Un om cuminte, inteligent, înțelept, nobil ca mere
pădurețe, că el despre mine zice, c-aș fi talent înăscut, asta zice drăguțul și
răruțul, Aleex. Ștefănescu, un om cu sufletul larg ca un Eminescu cu catarg
după catarge, chiar sute de catarge, cu-n singur dor la marginea, la culmea
mării pe mal,/pe țărm cu Mere pădurețe, cu rod pentru norod, drept Dumnezeu, pe
totoate planurile, cu binele, în toate zilele: bonus și plus, Iisus ca o icoană a neamului omenesc și românesc, mai artist și mai
altruist ca acel George Coșbuc, în puterea cinstei și dreptății și liberții ca
tenplu, în exempu descătușării, după bunul lucian Gruia de România plin de
activitate, cum laudator temporis acti, chiar de U.R.S-Cluj, Irina Petraș.
- Dumnezeu să-l odihnească!
- Eu corespondam cu el, îi scriam intens, cu sens, o
recunoaște chiar el în Jurnalul său intim. Fie-i memoria binecuvântată ca lui
Vica, la Doina lui. Pe mine nimic nu m-a împedicat, în relația mea cu Vica. Am
cam îmbătrânit ca Pavel. Destine romantice (îți dau patent și, meserie, zice
Haidaru, cel mai mare sudor din România, dar doar tu să-mi fi nevastă, grăiește,
în film. În România, în Ciubăncuța lui Vica sunt ce sunt. Și dragostea vrem s-o
rezolve medicina. Iubesc și eu, cât pot eu iubi. Tu, transpiri, asuzi și
ostenești și, lucru e lucru bun. Eu sunt, cu lămureala, cu prevenirea și tratamentul
animalelor bolave, în satele repartizate mie ca sector, sate aparținătoare
comunei Recea-Cristur, Cj (numai, tu, să vrei, ce zici?. ȘI EU AVEAM: Osoiu, Ciubanca
și Ciubăncuța, pentru a trata animalele domestice, cu hibe și beteșuguri. Trântește
tot, îndrăcit, chiar zicând zăpăcit:
- "Nu-s ale mele, idiotule !" Înaintea a
orice, oamenii trebuie să aibă calitatea de oameni (ce ai cu oamenii, de ce îi
împingi, cocoșelule?). Cum să vorbim corect/ perfect? Nea Negu e metaforic. O
lume veselă! și: Anume fricire! Musai să știi? La Bistrița a fost și Cioiu cu
Dan Spătaru să cânte, dar eu și colegul, Purcea Grigore m-am fost cerut în
oraș, la spectacol, dar nici eu, nici colegul n-aveam bani pentru biletul de
intrare la spectacol cu Sergiu Cioiu și Dan Spătaru, dar nici el, nici Spătaru nu
știa de figura, ponta noastră, dar spectacolul s-a consumat fără mine/ Pegrig
din Feldru, deși dir Alexandru Petringel nu știa că noi n-aveam bani pentru
spectacol, că în bunătatea lui ne-ar fi dat acest director om-/om de omenie, bistrițean.
- Dar tu esti izolat in vre-o casa de batrani? De
ce trebuie sa te ceri in oras? De la cine?
- Nu e vorba de pe vreme, când urmam din 1965 Bistrița
la Liceul Agricol secția veterinară, până,1968, cànd secțiile contabilitate, zoohotehnie
ne-am trsnsferat la Șimleul-Silvaniei. De mine au grijă acasă, în Ciubăncuța,
în satul lui Vica, lui Ionașu Horjului-Mânzat. Vica e o neobosită harnică și
bună pragmatică și, praznică în felul ei, un alt mod de a fi ca, în alfel de
școală/pe verticală și cu caracter, petic
de cer, super rai, cu picior și gură de rai mioritic și dialectic-carpatic
și pragmatic. Cu Bună vestire e prima zi, când se aude cucu cântând. Despre noi
vrem să știm, să ne descoperim cine suntem cu adevârat, nu crezi? Uneori și,
uneori, mereu și mereu trebuie s-o luăm de la capăt, cu scrisul, cu ce altceva,
crezi, tu?
De
vorba cu Afrodites
~*~
…Sunt pe un drum
Cu pașii mari
ma-ndrept spre un
tel anume.
Sunt mândru!
Am putere, un plan,
idei și vise…
Demult timp sunt
pe același drum
Cu pași din ce in ce
mai mici
Caut locuri de
odihna.
Si tot pe drumul
asta
Pierd tot
Ce am!
Sunt gol acum,
ma odihnesc
la o răscruce.
Aștept ceva?
Nu știu, nu-mi pasa
Sunt și mai gol?
Ce importantă are?
Aștept sa treacă
totul
Atâta tot, aștept.
…Nu știu de unde și
când apare
Se-aseaza lângă
mine
-Sunt Afrodites,
spune
Apoi tace.
Se uita doar la mine
Și îmi atinge fruntea
Simt!
Chiar simt cum
golul mi se umple
Cu spirit nou
și cuget
cu demoni și
cu vise!
-Tu ești reala?
întreb
-Da, sunt Afrodites!
Reala pentru tine
Acum cat mai e
soare
umbra
demoni
nebunie
vise….
Acum cat mai
e bine!
Apoi ma ia de mâna
Și împreuna
plecam
In alta parte
~*~
Dimitrie 30/3-24
---
- Sper ca ai vazut si clipul asta?
- Multzam Ben! Excelent!!!
- TAINA
VIETII ep 1 de Ben Todica, versuri M D ISTRATE D GRAMA si C D SPILCA: Un clip
recitare la versurile poetilor cu un text introductiv de Ben Todica intitulat
UNDE SUNTEM. Universul nostru este nascut dintr-o gaura neagra a unui alt
univers iar gaurile negre din universul nostru creaza noi universe in alte
lumi. Nedumerit intreb: Daca gaurile negre spre centru sunt directionate spre
un mic infinit inseamna ca dispar, nu?’ ‚Nu, imi raspunde. Ideia de mare si mic
sunt conventii omenesti. Daca privesti un tren ca dispare in zare asta nu
inseamna ca moare. E doar o iluzie optica. Calatorii din tren sunt incontinuare
la fel. Ei nu simt ca au devenit mici si se micesc spre un infinit. Universul
nostru vine dintr-un infinit mic si merge spre un infinit mare, pana, planeta
noastra care ne tine intr-un echilibru constant si nu simtim viteza maririi
chiar si atunci cand ne lovim de o gaura neagra care ne inghite cu o viteza
uluitoare si ne transporta intr-un nou univers.
https://www.youtube.com/watch?v=OaZzCz71TRk&list=UUSFFibprnULnO50cZTNvgCw https://youtu.be/OaZzCz71TRk
- Avem pleonasme e o babilonie din minunea
gramaticale. Omul păstrează echilibru dintre om și, natură ca mâinile pe a
pianului clape, claviatură.
Scrise
la repezeala
~*~
….iubitule, trezește-te din vis
hai, pune pe tine
ce ai la îndemâna
și vin-o repede
cu mine!
afara-i sărbătoare
și lumina
și lume noua creste
din cea mai veche lume
hai vino!
vinno!!
vino!!!
…nu pot veni acum
nu-mi arde de petreceri
veniv-or alte sărbători
cu lume noua, fericita
hai, du-te tu
vezi și trăiește totul
pentru ca doar așa
acum poate sa fie bine!
….întoarce-te când poți
sa-mi povestești
tot ce-ai văzut și auzit
tot ce-ai trăit!
si-atunci putem trai
de doua ori
de trei
de infinite ori
aceiași bucurie.
~*~
Dimi, 25/2 Uppsala
__
- Esti TOTAL
Dimitrie! A fost si ESTE Dumnezeu. Superb si foarte adevarat interviul! In el
sa intruchipat cel mai adevarat Isus, ADEVARUL. Care este in cantitati diferite
in noi toti. Multumesc! PS Vai cum iti permiti sa spui asta exclama pocaitul. Ca
Isus e in mine si in fiecare dintre noi? Ca Eminescu este un Hristos al
Natiunii si Limbii Romane? Si atunci se lapada tot academicul de tine. Esti
Super DIMITRIE al Ilidiei!!! Ben
- Bucureștiul e un
oraș poluat la extreme un guliver, în țara urieșilor. Săptămâna asta, în inima
nu minte. Frunză e ciufulită, în Canul/zisă Roz și era culme Roza lângă
Măcelarul Vera. Lângă Costoiu, Tudor Achim. Obosită și tracasată, actrița, că e
cu rolul ei perfect, la pământ, cu pretenții în detalii. Mama are imortanța ei
cu Bebe al ei de 10 luni purtat de val spre catargul care birui printre sute de
catatge. Pacea nu-i ce cred unii: război, răzbunare.,.liturghie a răului și lipsa
omeniei. E doza de vin și doza de viață, e doza de elexir, frate în Duh! Tu fă
o figură frumoasă, gen de frumos și gen parfum de România/ de un veac, leac, în
propria nastră singurătate, prăpăstioasă, de proprie mare singurătate și de
sănătate! Lună plină cu eclipsă inedită, în artă (cine vă scoate la o cafea, cu
Ming pe scena socială, sărut-mâna!? Daria:
- "Tu, ticule
rebzi de la toți.” Femeia- floare albastră-rara și floare de colț, cimară a
Carpaților, fagure pentru puietul reginei/loc pentru depozitare a mierii și a
polenului... de albinele lucrătoare, în apa curgătoare primenitoare ca o
binecuvântare - surprinzătoare. Totu-i
cusut cu ață albă, că minciuna-i cu picioare scurte/de lut. La tine
scriitura la Mere pădurețe are nerv și-i cu vână.
- Eu sunt pe la
volumul 10 si tu ma intrebi de vana de acum 5 ani. Important e ca cel flamand
sa caute sa-si aline foamea. Și, în lumea oamenilor e lumea dramelor, în fauna existenței e fauna supra
dramelor supravețuirii, a existenței umane, imune, cu înțelepciune cu talentul
înăscut, zoocalomnie, în drept de a fi. Noi suntem, în poezia curată, artă. Și
zici, că eu te întreb, dar nu eu, ci curiozitatea mea întreabă, că eu cu astfel
de curizitate, la îndemână, în limba eternă, maternă, românăși cu steua
îndemână, că steua lui Hristos lucește frumos ca prezență. Așa-ți vine bicuria
de a dărui bucurie, cu fiecare poveste, bucurie, cu provocare, care are un
început ca capitol de capitol, cu noblețe, la Mere pădurețe. Noi fiecare ne
vedem de drum, de luat rămas bun! Nicolae Manolescu a murit și el a.c. Eu, nu
muncesc cu biciu de la spate, deci scriu ca atare, eu fac cum e bine. Mai
deștept ca Einștain, nu sunt. Care e gustul unic, specific și bun dialectic ca
o ciocolată ca gipsuri prăjiți, copți..., dintre corupți, incomparabile ca
niște aventurile noastre, cosmopoliți ca-n Geniu pustiu scris bine de marele
Eminescu/”Analfabetul”, Nichita Stănescu un modern, în vers alb, versus cu
sens, în univers cu vocea României și, Românii au talent.
- Pregăteste te
pentru Paște.
- Că desigur: cine
sapă gropa altuia, desigur, că cade în
ea, că lumea-i ca la George Coșbuc, rea, a naibii de rea, fir-ar să fie! Totul
se îmbunătățește cu iarnă, din belșug, cu omăt/nea.
Pentru aruncarea unei pisici din bloc de la etaj și moartea pisicii, condamnare
de la o lună închisoare până la un an. Bucuria de a dărui
bucurie/să să mai știu câte ceva și la războiul de țesut, la urzit și la
nevedit, de trecut firele prin spată și ițe. Mândrule! Ai dreptul la replică.
- Bună ziua, Vă
rugăm să ne propuneți supervizori pentru teze. Respect, Dr. Firica J. ex-cons
min edu Romania Corr. Memb. ARA
- Noi
vede, numai drumul înainte..., dar nu drumul de"Barbă Albastră" Un
drum haiducesc de codru, de Duliș, Jeler Simion care locuia pe lângă/pângă, grădina
Ursului, lui Ioan Rătundeanu învățatoru, din BAICA lui Staniște-Drohora, de
dincolo de Hida-Almașului, c-aici e locul unde a uitat să plouă și jumătate e
vin și jumătatea de oiagă e viață, dragă tovarășe-cetățene, din democrație care
cu egoism și politică complică lucrurile, măsura și rânduiala lucrurile, în
măsura lor. O icoană de cer ești și tu, mai cocoș care poruncește în casă
bărbaților, cu sfiala de pasăre mută. Știi să fii părinte știi să fii..., tu?
- Ce faceai daca
nu eram eu? GD
- Pasam pe centru
și, înaintam ca înaintrunaaș și eram fruntaș!
- Noi ne așteptăm
la lucruri bune, că nesilim.
- Dragi Prieteni
Scriitori, Veste bună la: https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com cu publicarea dedicației ”Din viața lui Iosif
Vuilcan” autor Ioan Miclău-Gepianu Cu mult respect și prețuire. I.M.G
- Felicitari
frate Ionica!
- MULȚUMESC ȘI EU
DE FELICITĂRI FRATE BEN
- Adevărul, îl
spunem și la bine și la rău.
PR-F&BT.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu