Mircea Dorin Istrate - Așa era pe-atuncea Doamne

 

 

 

Așa era pe-atuncea Doamne

 

 

~*~

 

Eu m-am NĂSCUT în vremea-n care, mai toți ai mei pe-acest pământ,

ROBEAU ogorul fiecare și-aveau pe Domnu-n a lor gând,

Iar OMUL era OM atuncea și își ținea mereu cuvântul,

Că OMENIA era lege, nu vorbă să mi-o ducă vântul.

 

Am fost NIMICUL lumii ăstei și cea SPERANȚĂ-n neamul meu,

Că Domnul HĂRĂZIMI-va încă, că poate voi scăpa de  greu,

El, SATUL, m-a-nvățat de toate, să știu ce încă se cuvine

Să HĂSNĂȘESC această lume, de vreau cândva să-mi fie BINE.

 

Umblam DESCULȚ din primăvara și până se-mbruma pământul,

Cea PLOAIE mă spăla într-una și mă usca apoie vântul,

Aveam în GRIJĂ trii mioare și galițele curții toate,

Să aivă-ntr-una buruiană, iar apa lor să nu se gate.

 

Mai pe la jumătatea zilei, duceam AMIAZA pe hotare,

Să aivă dară tăți ai noștri, mult așteptata cea mâncare,

Și-apoi, ca pasărea de liber, eram la VALE, la scăldat,

Cu toți FÂRTAȚII, copilandri, ca mine de același leat.

 

Se BUCURA și sfântul soare, de cât eram de fericiți,

Din plin ne da a lui CĂLDURĂ, că eram harnici și cuminți,

El ne-NDULCEA cireașa coaptă, frăguțele de pe cărare,

Și zmeurișul din pădure și mura de pe mal de Vale.

 

Și-n toamnele cu GUST de prună și struguri îndulciți pe Coastă,

Cu mere, pere și gutuie, cu tot ce are vatra astă,

STRÂNGEAM cea roadă greu muncită, să trecem gerul care vine,

Ne fie până-n primăvară, timp de HODINĂ și de bine.

 

Și când se-NTRIENA cărarea cu cea zăpadă de poveste,

Când ne scotea din caldul casei cel SĂNIUȘ venit cu veste,

Atuncea era VREMEA noastră, ce ne-o doream veșnic să țină

 

Și-apoi, la COLINDAT în iarnă, făceam la satul nostru roată,

Ne vadă NEAMUL, vreo fătucă, ce ne era mai...deocheată,

Ne LAUDE cu drag, ei, moșii, că ducem datina ‘nainte

Și-om fi CREȘTINI cum se cuvine și astea ține-le-vom minte.

 

Și-atunci, în aștptat CRĂCIUN, îmi mirosea a sfânt tot satul,

Că cel sărac, dar și bogatul, se BUCURA că din înaltul,

Îmi cobora o-MBRĂȚIȘARE din cel divin dumnezeiesc

Și-atuncea toți eram de-o SAMĂ, pe-ntinsul ăsta, de lumesc.

 

*

Așa era atuncea lumea, cu toate-a sale bune, rele,

Așa o țin mereu în minte și-n gândul drag inimi mele,

Acum e-o alta, mai domnoasă, dar fără pic de-nfiorare,

Ce preaslăvește doar păcatul, minciuna, cea înfumurare.

 

~*~

21.07.2826

Mircea Dorin Istrate

 

***