Elena Armenescu - Copilăria

 

Copilăria

 

 

~*~

 

Aveam în mânuțe semințe de stele

Adunate din Calea Lactee

Iar in minte uimiri

și rotunde tăceri ...

 

In seri când mă impovaram

cu întrebări nerostite,

Încredințam

păpușilor  secretele mele

Le mângâiam cu mare drag

ca o mămică de păpuși

le spălam in roua adunată de pe flori

De lângă al prispei prag.

 

Le pieptănam cu degetele

trecute prin razele soarelui

iar râul bucuriei curgea încet

Mai incet decat gârla in care mă scăldam.

 

Cântece copilarești se ascundeau

in ierburile sufletului meu

De copil norocos

Răsplatit

Ca a dormit după-masă.

 

Copilăria mi-a fost un clopot de ceață

atârnat între două veri,

pe care păsările scriau

alfabetul unei lumi nerostite.

 

În curtea de atunci,

trandafirii nu erau flori,

ci ofrande mici, ascunse în lumină,

care se dăruiau soarelui zeu.

 

Umbra casei purta miros de lapte și tei,

iar ferestrele pleoape albastre

vegheau somnul după-amiezilor

ca niște sfinte dintr-un calendar străvechi.

 

iar râul zilei curgea înncet

prin ierburile sufletului meu ca să ajungă nicăieri.

 

Hrăneam păpușile cu secretele serii

si cu întrebări nerostite,

le spălam in praful de aur al prispei,

le pieptănam cu razele lunii

și le parfumam cu adiere de dor.

 

Timpul a trecut peste grădina aceea

închizându-i poarta cu iederă si absență.

Dar copilăria nu a murit,

ea doarme într-o cameră fără nume,

unde încă mai arde

o lampă din fluturi și amintiri,

iar eu, când ating tăcerea,

îi aud pașii de ceață

rătăcind prin mine

ca o ninsoare de clopoței.

 

~*~

Cu gratitudine,

Dr. Elena Armenescu