Străvechea mea, bisericuță
Mottto
Pe dealul cel cu vânt și ploi,
Cu cruci de jur-prejur în roi,
Ne stă credința neclintită,
În cuib de timpuri, miruită.
~*~
Coclită-i alama din cele odoare,
Coclită-i feșteaua din sfinte altatre,
Îmi rosu-mi-au carii cea strană bătrână,
Iar popa cântarea de-abia mi-l îngână.
În naos, în vară îmi e nădușală,
În toamne răcoarea la slujbă ne cheamă,
În iarnă e rece-n biserica veche,
Dar slujba de-a pururi nu are pereche.
Acolo cu toții îmi suntem aproape,
De cerul în care o lume încape,
Și-a sfinților urmă mereu mi te-ndeamnă,
Din inimă o rugă să facem degrabă.
Așa mi se ține credința străbuă,
În satu-mi în care, pe soare, pe lună,
Nemșugul de ceruri îmi fost-a aproape,
De Tine Mărite, acel cu Dreptate.
Îmi ține Tu Doamne biserica sfântă
Și vatra și toate ce-aice-mi cuvântă,
Că ea ne e puntea ce urcă spre cer,
Speranța, visarea și-adâncul mister.
Și neamul și țara în timp de nevoi
Și crezul în Tine când iar suntem goi,
Că de-aia necazul de-acum ne e frate
Și toate de-a-ndoasea ne merg, ca pe roate.
**
Dar ea e acolo, în vârful de deal,
Să țină sub veghe străbunul Ardeal,
E calea ce leagă pământul de cer,
Speranța ce-am pus-o în lerului-ler.
~*~
27.07.2026
Mircea Dorin Istrate
***
Aceeași lume, e mereu
E-o LUME GRĂBITĂ în tot și în toate,
Demult e pornită, și-ajuns-a departe,
Mereu în rotire, mereu în schimbare,
Cu zei și cu legea a celui mai tare.
Mereu se înalță în gând și-n simțire,
Mereu se topește în cea amintire,
Mereu re-ncolțită în ce îmi urmează,
Mereu renăscută în mintea ce-i trează.
IDEA, CUVÂNTUL, îmi schimbă o lume,
O-ngroapă în RELE, mi-o ’nalță în BUNE,
Îi schimbă a ei lege, cu alta ce-mi vine,
Prostească omenetul, cu vrerea-i de bine.
*
Acesta e MERSUL la lumi trecătoare,
DUREAZĂ o vreme și-apoie îmi moare,
La rând VINE alta, ce crezi că-i mai bună,
Dar ea e aceiași, perpetuum, NEBUNĂ.
~*~
28.07.2026
Mircea Dorin Istrate
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu