XI
Jinping la Washington - când interesele vorbesc
Jurnalistică
Col. (r)
Alexandru Bochiş-Borşanu
Art-emis
29
Septembrie 2026
Dincolo de regimurile sociale, interesele
fac posibil dialogul dintre două mari puteri. Două sisteme sociale
diferite, capabile să negocieze când interesele o cer.
Relația dintre Statele Unite și China este una dintre
cele mai importante relații ale lumii contemporane. Nu doar dimensiunea
economică o face astfel, ci și faptul că cele două state reprezintă centre
majore de putere politică, militară, tehnologică și financiară. Sunt însă două
lumi politice diferite. China este condusă de Partidul Comunist Chinez, în timp
ce Statele Unite funcționează pe baza instituțiilor democratice. Diferențele
dintre cele două sisteme sunt profunde și nu au dispărut prin această întâlnire.
Dimpotrivă, tocmai aceste diferențe explică necesitatea dialogului. În ultimii
ani, relațiile americano-chineze au fost marcate de dispute comerciale, tarife
vamale, competiție tehnologică, inteligență artificială, pământuri rare, Taiwan
și divergențe privind marile conflicte internaționale. În acest context trebuie
înțeleasă vizita de stat a președintelui chinez Xi Jinping la Washington,
desfășurată între 23 și 25 septembrie 2026, la invitația președintelui Donald
Trump. A fost prima vizită a unui președinte chinez la Casa Albă după peste un
deceniu.
Nu a fost, așadar, o întâlnire între două țări care
și-au rezolvat divergențele, ci între două mari puteri care încearcă să-și
gestioneze interesele fără ca rivalitatea să ajungă la confruntare.
Un protocol care a transmis un mesaj
Primirea lui Xi Jinping la Washington a fost deosebit
de solemnă. Donald Trump și Melania Trump au participat la ceremonia oficială
de primire, desfășurată la Casa Albă, cu participarea forțelor armate
americane. Au avut loc revistă militară, ceremonii tradiționale, schimb de
cadouri și un survol aerian cu un bombardier B-2 și patru avioane F-22. Seara,
președintele american a oferit un dineu de stat în onoarea oaspetelui chinez.
Imaginea a fost impresionantă, dar protocolul trebuie privit și ca mesaj politic.
Washingtonul a arătat că, indiferent de competiția dintre cele două state,
China este tratată ca o putere de prim rang, cu care Statele Unite trebuie să
discute direct. Ceremonia a fost spectaculoasă. Negocierile însă au fost despre
interese.
Ce au urmărit Trump și Xi?
Donald Trump a pus accentul pe interesele economice
americane, pe comerț, accesul la piețe și avantajele pentru producătorii
americani.Xi Jinping a urmărit, potrivit pozițiilor oficiale chineze,
stabilitatea relației și evitarea unei escaladări care ar afecta interesele
economice și strategice ale Chinei. Aici se află, probabil, explicația întregii
întâlniri. Nu există o împăcare între cele două puteri. Există interese care se
întâlnesc, interese care se negociază și interese care rămân în conflict. „Reuters”
a remarcat, de altfel, că summitul a avut o puternică dimensiune simbolică, dar
nu a produs progrese majore în problemele cele mai dificile, precum Taiwanul,
inteligența artificială și anumite aspecte ale comerțului.
Comerțul - acolo unde interesele se
pot transforma în acorduri
Domeniul economic a oferit cele mai concrete
rezultate.
Statele Unite și China au convenit asupra unor
tratamente tarifare mai favorabile pentru aproximativ 30 de miliarde de dolari
de bunuri obișnuite în fiecare direcție. Pentru exporturile americane sunt
vizate produse agricole, pește și fructe de mare, lemn și produse din lemn,
cosmetice și dispozitive medicale. China a acceptat, de asemenea, să importe
cel puțin zece milioane de tone de cărbune american în 2027 și aceeași
cantitate în 2028. Cele două țări au operaționalizat și mecanisme
guvernamentale pentru comerț și investiții și au continuat negocierile privind
pământurile rare și alte minerale critice. Cu toate aceste acorduri nu este
soluționat definitiv conflictul comercial bilateral. Agenția „Reuters” a
relatat că armistițiul comercial a fost prelungit, oferind timp pentru
negocierea unui acord mai amplu. Cu alte cuvinte, negocierea continuă.
Inteligența artificială - noua
frontieră a puterii
Dacă în trecut petrolul, industria grea sau armamentul
reprezentau principalele simboluri ale puterii, astăzi inteligența artificială
ocupă un loc tot mai important. S.U.A și China au convenit asupra instituirii
unui dialog privind inteligența artificială și asupra unui canal de comunicare
pentru incidentele legate de această tehnologie. Este o decizie importantă nu
pentru că ar elimina competiția, ci tocmai pentru că această competiție există.
Inteligența artificială are aplicații economice, militare și de securitate. De
aceea, comunicarea dintre cele două mari puteri poate deveni un instrument de
prevenire a unor crize generate de neînțelegeri sau incidente. Cooperarea
într-un domeniu nu înseamnă renunțarea la competiție în acel domeniu.
Problema care rămâne - Taiwanul
Există însă dosare
în care interesele celor două state se află mult mai aproape de confruntare
decât de compromis. Taiwanul este unul dintre acestea. Beijingul consideră
Taiwanul parte a Chinei. Statele Unite mențin relații neoficiale cu Taipeiul și
îi oferă sprijin militar. Problema rămâne una dintre principalele surse de
tensiune strategică dintre Washington și Beijing. După summit, un oficial
taiwanez a reafirmat că sprijinirea capacității de apărare a Taiwanului
reprezintă, în perspectiva Taipeiului, un interes american. Prin urmare, vizita
nu a eliminat această problemă.
Și poate că nici nu acesta a fost scopul ei.
Iranul, energia și stabilitatea
internațională
Discuțiile dintre
cei doi lideri au atins și problemele internaționale cute, inclusiv situația
Iranului și securitatea energetică.Washingtonul are propriile interese în
Orientul Mijlociu, în timp ce Beijingul urmărește stabilitatea surselor sale de
energie și menținerea relațiilor sale economice internaționale. În discuții,
Donald Trump i-a cerut lui Xi să contribuie la creșterea producției de produse
petroliere rafinate, în contextul preocupărilor privind stabilitatea
aprovizionării mondiale.
Și aici observăm aceeași logică: fiecare putere își
urmărește propriile interese, dar uneori aceste interese pot coincide temporar.
Comunicatul și rezultatele vizitei
La finalul vizitei
au fost prezentate mai multe înțelegeri: dialogul privind inteligența
artificială, cooperarea comercială, mecanismele de investiții, probleme legate
de securitatea internațională și alte domenii de interes reciproc. China a
prezentat, la rândul său, mai multe rezultate ale întâlnirii, dar trebuie
observată o realitate esențială: nu a fost anunțată dispariția marilor
divergențe dintre cele două state. Comerțul poate fi negociat, tarifele pot fi
modificate, pot fi create mecanisme de comunicare. pot fi semnate
memorandumuri. dar diferențele privind Taiwanul rămân nesoluționate,
tehnologia, influența strategică și ordinea internațională rămân pentru viitor.
Ce spune presa internațională?
Presa
internațională a avut o interpretare mai degrabă prudentă. Agenția „Reuters” a
subliniat caracterul spectaculos al primirii și dimensiunea simbolică a
summit-ului, dar a remarcat lipsa unor progrese majore asupra celor mai
dificile probleme. O altă analiză Reuters a observat că principalul rezultat
comercial a fost prelungirea perioadei de armistițiu și continuarea
negocierilor pentru un acord mai amplu. Și presa britanică a pus întrebarea
dacă summit-ul a reprezentat diplomație propriu-zisă sau mai degrabă o
demonstrație de imagine, pentru lumea exterioară, în condițiile în care
problemele fundamentale au rămas în mare parte nerezolvate. Prin urmare,
efectele reale ale vizitei vor putea fi evaluate numai în timp, prin ceea ce se
va întâmpla după revenirea celor doi lideri la propriile capitale.
Concluzie - lumea nu se împacă,
lumea negociază
Vizita lui Xi Jinping la Washington are o importanță
evidentă. Nu pentru că Statele Unite și China și-ar fi abandonat rivalitatea.
Nu pentru că cele două sisteme politice s-ar fi apropiat și nici pentru că
marile probleme ale lumii ar fi fost rezolvate. Importanța ei constă în faptul
că două mari puteri, cu interese diferite și uneori opuse, au ales să stea la
aceeași masă. Aceasta este, poate, una dintre lecțiile politicii internaționale
contemporane. În relațiile dintre state, prietenia este un limbaj diplomatic.
Interesele sunt realitatea. China își apără interesele, Statele Unite își apără
interesele, iar atunci când interesele se întâlnesc, se negociază; când se
contrazic, se caută compromisuri sau se menține competiția. Împăcarea nu este
finalizată. Stabilitatea da! Iar într-o lume în care o confruntare între cele
două mari puteri ar avea consecințe asupra întregii planete, faptul că
Washingtonul și Beijingul continuă să vorbească poate fi, în sine, un rezultat
important. Nu este pacea dintre două lumi. Este dialogul dintre două puteri
care știu că au nevoie una de cealaltă, chiar dacă nu au încredere deplină una
în cealaltă.
Ce spune Uniunea Europeană?
Declarația oficială
a Comisarului European Ștefan Sjou, prin postul Euronews: „Avem nevoie de un
dialog constructiv între China și Statele Unite. Am văzut anul trecut cum
escaladarea tensiunilor comerciale dintre Washington și Beijing pe aceste teme
ar putea duce la un război comercial care ar afecta direct și economia
europeană. Așa că da, sper ca acest dialog să fie constructiv și să se poată
ajunge la un acord”.
Grafica, Ion Măldărescu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu