N. Grigorie Lăcrița - Ospățul care l-a ucis pe cel mai bătrân om al Angliei

 

Ospățul care l-a ucis pe cel mai bătrân om al Angliei

Schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar

poate cauza chiar și moartea

 

25.09.2026                                                            Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

 

 

„Fericirea noastră se bazează exclusiv pe sănătate, iar sănătatea depinde e ce mâncăm, cât mâncăm, când mâncăm și cum mâncăm, fapt pentru care trebuie să ne hrănim sănătos, nu cu îmbuibarea care ne îmbolnăvește, ne întunecă mintea și ne produce moartea!” )N. Grigorie Lăcrița)

 

„O gustare luată în liniște e mai bună decât un întreg banchet trăit în neliniște și stres.” (Esop)

 

 

Rezumat. În acest articol se prezintă unul dintre cele mai celebre cazuri din istorie, care arată cum schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar al unei persoane sănătoase i-a putut cauza moartea. Este vorba despre Thomas Parr, un englez despre care se spunea că s-a născut în jurul anului 1483, că a trăit 152 de ani și că a decedat în 1635. Vestea despre vârsta sa s-a răspândit în toată Anglia, iar „Bătrânul Parr” a devenit o celebritate națională, fapt pentru care a fost adus la Londra și prezentat regelui Carol I, fiind tratat ca un oaspete de seamă. Numai că schimbarea bruscă a modului de viață – de la o mâncare puțină și sărăcăcioasă la una bogată și îmbelșugată, cu vinuri alese, la care s-au adăugat sedentarismul și aerul poluat al orașului – i-a fost fatală bătrânului Parr, care a murit la câteva săptămâni după sosirea la Londra. Medicul care i-a făcut autopsia a concluzionat că, dacă Parr nu și-ar fi părăsit locul natal, continuând să trăiască cu dieta sa simplă, cu munca sa și în aerul său curat și liniștit, ar fi trăit mai mult.

*

Schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar produce un șoc alimentar atât de puternic asupra organismului, încât poate cauza chiar și moartea.

„Șocul alimentar fatal” se produce atunci când un om trece, radical și brusc, 1) de la un regim alimentar sărăcăcios, însoțit de multă muncă și mișcare, 2) la îmbuibare și sedentarism, pe care un asemenea organism nu le poate suporta.

Medicina modernă cunoaște un fenomen înrudit, numit „sindromul de realimentare”: atunci când un organism obișnuit cu foarte puțină hrană primește brusc cantități mari de alimente, se pot produce dezechilibre grave ale sărurilor minerale din sânge, care afectează inima și plămânii și pot duce chiar la deces.

Fără prea multă teorie (care se găsește din plin pe Internet), voi prezenta unul dintre cele mai celebre cazuri din istorie, care ilustrează cum schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar al unui om i-a cauzat moartea.

Thomas Parr a fost un englez despre care se spunea că s-a născut în jurul lunii octombrie a anului 1482 sau 1483, că a trăit 152 de ani și că a decedat la 13 noiembrie 1635.

A locuit în micul cătun Winnington, din comitatul Shropshire, în casa cunoscută astăzi drept „Old Parr's Cottage”.

Nu există informații precise privind modul de alimentație al lui Thomas Parr înainte de sosirea sa la Londra, dar medicul William Harvey a consemnat că acesta a trăit cu o dietă de „brânză verde și lapte subrânced sub orice formă, ceapă, pâine aspră și tare și băuturi slabe, în general zer acru, iar cidru la ocazii speciale”.

„Cu această mâncare jalnică, dar trăind în casa sa, fără griji, a atins acest om sărac o asemenea lungime a vieții.”

Viața lui simplă confirmă cuvintele lui Arthur Schopenhauer: „un cerșetor sănătos e mai fericit decât un rege bolnav”, iar sănătatea, spunea filosoful, reprezintă „nouă zecimi din orice fericire”.

Agerimea, memoria formidabilă, simțul umorului și istorisirile sale amuzante și fără de sfârșit au făcut ca prezența „Bătrânului Parr” să fie dorită pretutindeni.

Pe măsură ce vestea despre vârsta înaintată și sănătatea bună a „Bătrânului Parr” s-a răspândit, acesta a devenit o celebritate națională, iar portrete ale sale au fost atribuite lui Peter Paul Rubens[1] și lui Anthony van Dyck[2].

Un portret al lui Parr este expus la Muzeul și Galeria de Artă din Shrewsbury, iar o copie se află la Galeria Națională de Portrete din Londra.

Acesta îl înfățișează cu ochi căprui închis, sprâncene albe și ciufulite, mustață și favoriți.

Așa se face că, în 1635, Thomas Howard, al 21-lea conte de Arundel, l-a vizitat pe Parr și l-a dus la Londra pentru a-l prezenta regelui Carol I[3] ca pe o adevărată curiozitate a naturii.

Trăsura și escorta au atras mulțimi mari în drum spre Londra, oamenii sufocându-l pe bătrân în încercarea de a-l atinge și de a-l auzi vorbind.

Ajuns la Londra, Parr a fost găzduit în reședința contelui de Arundel, a fost prezentat regelui și a devenit vedeta înaltei societăți.[4]

Greu de crezut că ar fi existat cineva care să refuze o asemenea onoare, pe care nici acest țăran nu a refuzat-o, acceptând-o cu mare bucurie și părăsind viața sa simplă de la țară.

Dar mai bine n-ar fi acceptat să-și părăsească sărăcia pentru belșugul Londrei, unde „a dus o viață regească”, căci această hotărâre și, respectiv, noua sa dietă i-au fost fatale.

Biblia îl avertizase de mult: „Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne” (Proverbele 23:20). Iar umoristul francez Coluche avea să spună, peste secole, că „Dumnezeu a împărțit: a dat mâncarea bogaților și pofta săracilor”. Thomas Parr a avut nenorocirea să le primească pe amândouă deodată: pofta săracului și mâncarea bogatului.

Fiind acum o celebritate răsfățată, primea o hrană îmbelșugată, asemenea celei de la mesele nobililor, și vinuri dintre cele mai alese.

Stimulat și de anturajul din jurul său, „Bătrânul Parr”, fără să se rețină, a început să mănânce atât de mult încât organismul său, neobișnuit cu asemenea excese (îmbuibare), n-a mai rezistat.

Cu peste 1.600 de ani înainte, poetul roman Horațiu (65–8 î.Hr.) descria parcă exact ce avea să i se întâmple lui Thomas Parr:

„Aduceți-vă aminte, ce bine vă simțiți

Pe când stăteați la masă hrăniți, nu îndopați.

Dar azi, atâtea feluri, ba fierte, ba prăjite,

Atâtea scoici, cu sturzii de-a valma înghițite,

Atâtea dulci bucate, stomacul tău prea plin

În fiere le preschimbă și scurgeri de venin.”

Și tot Horațiu adaugă: „Corpul împovărat de viciile de aseară apasă greu asupra sufletului și țintuiește la pământ scânteia divină a minții” (Satire, II, 2, 79).

La câteva săptămâni după sosirea la Londra, Thomas Parr s-a îmbolnăvit grav: respira cu greu, iar fața îi devenise vineție.

A murit la 13 noiembrie 1635.

Regele a poruncit o autopsie, pentru a se constata cauza exactă a decesului.

Autopsia a fost făcută, în prezența altor medici, de eminentul medic William Harvey (1578–1657), cel care a descoperit circulația sângelui.

Potrivit unor relatări ale vremii, moartea ar fi fost pusă pe seama „alimentelor prea bogate, cu care organismul său nu era obișnuit”.

Regele a hotărât ca Parr să fie înmormântat în celebra catedrală Westminster Abbey din Londra, unde se află mormintele regilor și reginelor Angliei, precum și ale unor mari poeți și savanți.

Înmormântarea a avut loc la 15 noiembrie 1635, după calendarul vremii (25 noiembrie, după calendarul actual), iar mormântul său a fost arătat vizitatorilor multă vreme după aceea.

Inscripția de pe mica sa piatră funerară din marmură albă spune ceva aproape incredibil:

„Thomas Parr din comitatul Sallop [Shropshire], născut în anul Domnului 1483. A trăit în timpul domniei a zece monarhi: regele Eduard al IV-lea, regele Eduard al V-lea, regele Richard al III-lea, regele Henric al VII-lea, regele Henric al VIII-lea, regele Eduard al VI-lea, regina Maria, regina Elisabeta, regele Iacob și regele Carol. A trăit 152 de ani și a fost înmormântat aici, la 15 noiembrie 1635.”

Rezultatele autopsiei efectuate de William Harvey au fost publicate în 1669, ca anexă, în cartea „De ortu et natura sanguinis” („Despre originea și natura sângelui”) a medicului John Betts. Potrivit acestora:

1) toate organele sale interne erau sănătoase, cu excepția unor semne de pneumonie în plămâni și a unor semne ale unei suferințe a inimii (interpretate astăzi drept insuficiență cardiacă stângă), iar moartea s-a produs prin sufocare;

2) schimbarea bruscă a dietei – de la o mâncare puțină și sărăcăcioasă, la una bogată, de îmbuibare, cu vinuri alese –, la care s-au adăugat aerul poluat al orașului și lipsa de mișcare, a fost prea puternică pentru bătrânul Parr;

3) dacă Parr nu și-ar fi părăsit niciodată locul natal (Shropshire), continuând să trăiască cu dieta sa simplă, foarte sărăcăcioasă, și în aerul său curat și liniștit, ar fi trăit mai mult.

Deci, schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar a cauzat moartea, în numai câteva săptămâni, a celui considerat de unii drept cel mai longeviv om din lume.

Trebuie spus că cercetătorii de astăzi pun la îndoială vârsta de 152 de ani: unii consideră că ar fi putut avea peste 100 de ani, alții doar 70–80 de ani.

Însă, indiferent de vârsta sa reală, învățătura rămâne aceeași.

Este ușor de înțeles că, la o vârstă atât de înaintată, „Bătrânul Parr” putea muri și din alte cauze.

Trebuie însă ținut cont de faptul că la Londra n-a fost adus un om ramolit sau unul care abia își mai trăgea sufletul, ci un bătrân neobișnuit de vioi și de sănătos, care, de la munca câmpului și de la o alimentație puțină și sărăcăcioasă, a trecut la sedentarism și la un surplus de hrană (îmbuibare), pe care organismul său nu l-a putut suporta.

Desigur că și despre Thomas Parr circulă multe povești și legende, dar esențială este învățătura pe care trebuie să o reținem: schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar poate cauza chiar și moartea.

*

Concluzii

 

O schimbare radicală și bruscă a regimului alimentar poate duce la complicații grave, inclusiv la deces, în ambele sensuri:

1) fie prin trecerea bruscă de la foarte puțină hrană la îmbuibare (cum a fost cazul lui Thomas Parr),

2) fie prin restricții alimentare extreme, cu aport insuficient de nutrienți esențiali, decompensarea unor boli preexistente sau dezechilibre electrolitice severe.

Riscul unor asemenea schimbări este deosebit de mare pentru persoanele cu boli cronice, pentru vârstnici, pentru copii și pentru persoanele cu tulburări de alimentație.

De aceea, orice schimbare importantă a alimentației trebuie făcută treptat și, la nevoie, sub supravegherea medicului.

Să nu uităm îndemnul lui Molière: „Trebuie să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm”, și nici avertismentul Mântuitorului: „Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare și de băutură și de grijile vieții” (Luca 21:34).

 

Bibliografie

 

Dr. Emil Rădulescu, „Alimentația inteligentă. Ești responsabil pentru propria sănătate”, Casa de Editură „Viață și Sănătate”, ediția a 2-a, București, 2005, pp. 49–50.

Numeroase surse în limba engleză, accesibile prin căutarea „Thomas Parr, 152 years”.

„Ne săpăm mormântul cu dinții mâncând”, pe:

https://uzpr.ro/19/05/2019/ne-sapam-mormantul-cu-dintii-mancand/

„Îmbuibarea ne îmbolnăvește și ne întunecă mintea”, pe:

https://uzpr.ro/24/01/2022/imbuibarea-ne-imbolnaveste-si-ne-intuneca-mintea/

https://www.art-emis.ro/analize/imbuibarea-ne-imbolnaveste-si-ne-intuneca-mintea

https://gandeste.org/analize-si-opinii/conf-univ-dr-n-grigorie-lacrita-imbuibarea-ne-imbolnaveste-si-ne-intuneca-mintea/134185/

„Strategii pentru o viață sănătoasă. Cum renunțăm să ne săpăm mormântul cu dinții mâncând”, pe:

https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/strategii-pentru-o-viata-sanatoasa-cum-renuntam-sa-ne-sapam-mormantul-cu-dintii-mancand-corespondenta-de-la-conf-dr-nicolae-grigorie-lacrita/

„Autofagia și rolul ei în prevenirea bolilor, în încetinirea îmbătrânirii și în prelungirea vieții”, pe:

https://www.litoralpress.ro/cultura-educatie/autofagia-si-rolul-ei-in-prevenirea-bolilor-in-incetinirea-imbatranirii-si-in-prelungirea-vietii-de-n-grigorie-lacrita/

„Dilema cu privire la consumul de carne. Cât de dăunătoare este friptura la grătar”, pe:

https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/dilema-cu-privire-la-consumul-de-carne-cat-de-daunatoare-este-friptura-la-gratar/

„Suntem ceea ce mâncăm, când mâncăm și cum mâncăm”, pe:

https://uzpr.ro/03/02/2022/suntem-ceea-ce-mancam-cand-mancam-si-cum-mancam/

https://www.pro-oltenia.ro/articol/suntem-ceea-ce-mancam-cand-mancam-si-cum-mancam/

 

 

 

---

[1]Peter Paul Rubens (1577–1640), cel mai renumit pictor flamand, cu faimă internațională încă din timpul vieții. În decurs de patruzeci de ani a pictat circa 1.400 de tablouri și a executat sute de desene.

[2]Anthony van Dyck (n. 22.03.1599 – d. 9.12.1641), unul dintre cei mai mari pictori și gravori flamanzi, reprezentant al stilului baroc, discipol al lui Rubens, inovator în gravura „acquaforte”. A devenit celebru ca pictor al curții regelui Carol I al Angliei.

[3]Carol I (n. 19.11.1600 – d. 30.01.1649), rege al Angliei, Scoției și Irlandei din 27 martie 1625 până la execuția sa, în ianuarie 1649. A adus la Londra mai mulți artiști cu faimă internațională, precum Anthony van Dyck, care i-a devenit pictorul preferat.

[4]A se vedea și cartea „Alimentația inteligentă. Ești responsabil pentru propria sănătate”, autor Dr. Emil Rădulescu, Casa de Editură „Viață și Sănătate”, ediția a 2-a, București, 2005.