Povestea
adevărată a celui de-al Doilea Război Mondial
Istorie
Prof. univ. dr. Paul
Craig Roberts, S.U.A.
19
Septembrie 2026
„Trebuie să recunoaștem că multe dintre
ideile fundamentale care domină lumea noastră de astăzi au fost fondate pe o
înțelegere particulară a istoriei din timpul războiului și, dacă există motive
întemeiate să credem că narațiunea este în esență falsă, poate că ar trebui să
începem să punem la îndoială structura credințelor construite pe ea” („Ron
Unz”).
Minciunile extraordinare care au fost țesute într-o
istorie falsă a celui de-Al Doilea Război Mondial au fost decimate în principal
de cărțile lui David Irving - Războiul lui Churchill și Războiul
lui Hitler, dar și de cărțile lui Pat Buchanan, „Războiul
Germaniei„ de John Wear și de articolele lui Ron Unz, ale mele și ale lui
Mike Whitney. Whitney tocmai a reînviat asaltul prin adevăr și fapte reale
asupra unei istorii fictive a celui de-Al Doilea Război Mondial, care a
instituționalizat propaganda de război ca istorie oficială. Istoricii ne-au
mințit despre orice, nu doar despre Al Doilea Război Mondial, ci și despre
Primul Război Mondial, așa-numitul „război civil” al SUA, care a fost o invazie
a Statelor Confederate ale Americii de către ceea ce Lincoln numea Uniunea, nu
o luptă pentru cine controla guvernul de la Washington, sclavie, farsa
„Războiul împotriva terorismului”, farsa „pandemia de Covid”, atacurile din 11
septembrie și orice alt eveniment major. Se creează o istorie falsă, deoarece
istoricii sunt încadrați de propaganda de război și de narațiunile oficiale.
Pentru a avea succes, istoricii trebuie să producă relatări acceptabile pentru
elite și pentru cititorii care doresc confirmarea că sacrificiul a meritat. A
merge împotriva narațiunii înseamnă a renunța la o carieră.
Voi rezuma pe scurt faptele importante despre cel
de-Al Doilea Război Mondial. Al Doilea Război Mondial a fost cauzat de o
garanție britanică dată Poloniei și de o declarație de război a Marii Britanii
și Franței împotriva Germaniei. Aceste evenimente în sine își au rădăcinile în
„Tratatul” de la Versailles, care a dezmembrat Germania și a lăsat milioane de
germani sub conducerea unor guverne ostile. Scopul lui Hitler era
reconstituirea națiunii germane, lucru pe care l-a făcut fără violență, la fel
cum a fost realizată și unitatea Germaniei cu Austria fără violență. Britanicii
au devenit isterici din cauza acestor evoluții și au creat în mintea lor
narațiunea unui stat expansionist german care ar cuceri Europa. Astăzi,
guvernele occidentale au făcut același lucru ca răspuns la apărarea rușilor de
către Rusia.
„Tratatul” de la Versailles, semnat la sfârșitul
Primului Război Mondial, cedase provinciile germane Prusia Occidentală și Posen
unui nou stat polonez. Când Germania a deschis negocierile cu guvernul militar
polonez privind restituirea provinciilor germane, așa cum doreau cetățenii
acestor provincii, guvernul britanic a oferit Poloniei o garanție împotriva
intervenției militare germane. Această garanție, evident inaplicabilă, a
încurajat totuși guvernul polonez să refuze negocierea soartei germanilor aflați
sub stăpânire poloneză. Un rezultat a fost Pactul Molotov-Ribbentrop semnat la
24 august 1939, care a împărțit Polonia între Germania și Uniunea Sovietică.
Germania a invadat Polonia pe 1 septembrie, iar Uniunea Sovietică a invadat
Polonia pe 17 septembrie. Guvernul britanic și aliatul lor francez au declarat
război Germaniei pentru invadarea Poloniei, dar nu au declarat război Uniunii
Sovietice pentru invadarea Poloniei. Războiul s-a încheiat rapid cu victoria
Germaniei, odată cu capitularea Franței și alungarea britanicilor de pe
continentul european.
Hitler, care spusese clar că nu dorea și nu intenționa
război cu britanicii și francezii, a oferit guvernului britanic termeni extrem
de generoși pentru un acord de pace. Termenii includeau protecția militară
germană a Imperiului Britanic, pe care Hitler o considera esențială pentru
protejarea etniilor europene, depășite numeric de statul britanic. Churchill a
ținut secret termenii acordului față de poporul britanic și, dacă îmi amintesc
bine, și față de propriul cabinet. Britanicii au început războiul și apoi l-au
continuat refuzând un tratat de pace.
John Maynard Keynes, reprezentantul Trezoreriei
guvernului britanic la conferința de pace de la Versailles din 1919, a denunțat
tratatul drept „unul dintre cele mai scandaloase acte ale unui învingător crud
din istoria civilizată”. El a prezis, pe bună dreptate, că acesta va „semăna
decăderea întregii vieți civilizate a Europei” și va duce la un alt război.
Când Germania a fost de acord cu armistițiul care a pus capăt Primului Război
Mondial la 11 noiembrie 1918, armatele germane au ocupat suprafețe mari din
teritoriile inamicilor Germaniei. Germania nu a fost învinsă militar. Germania
a fost învinsă de o revoluție internă care a început pe 29 octombrie, când
Marina Germană s-a revoltat. Până pe 9 noiembrie, împăratul german, Wilhelm al
II-lea, fugise, iar o republică a fost declarată. Aceste condiții au permis
continuarea improbabilă a războiului. Președintele american Woodrow Wilson a
promis Germaniei că nu va suferi nicio pierdere teritorială și nicio
despăgubire, dar „Tratatul” de la Versailles a încălcat promisiunea
președintelui american. Britanicii au profitat de situație și au impus o
blocadă alimentară unei Germanii autodezarmate, care a înfometat-o până a
supus-o la Versailles. La Versailles, francezii au cerut Germaniei să semneze
„tratatul” fără discuții. Consecința a fost etichetarea guvernului german de la
Weimar drept trădător al Germaniei în ochii cetățenilor germani. Revolta
comunistă ulterioară a lui Spartacus din ianuarie 1919, care a fost înăbușită
de patriotii Freikorps, a creat mediul propice pentru ascensiunea
național-socialismului și a lui Hitler.
În cele două decenii dintre cele două războaie
mondiale, intelectualii și scriitorii germani au subliniat importanța
națiunii . O națiune necesita un popor care simțea unitatea. Nu era
un concept rasial, așa cum l-au făcut mai târziu propagandiștii care se dădeau
drept istorici. Chiar și comuniștii germani se
numeau național -bolșevici.
După cum spunea Oswald Spengler, o națiune nu este cea
libertariană, formată dintr-o colecție de indivizi. „Nu există un «Eu», ci
un «Noi», un sentiment colectiv căruia fiecare își dedică întreaga existență”.
Ideea prusacă este că libertatea constă în ascultarea de interesele unui popor
și de supraviețuirea sa, nu de interesul propriu. Acesta nu este un
concept rasial, deoarece se aplică tuturor popoarelor.
Intelectualii și scriitorii germani au văzut
ascensiunea național-socialismului ca o reconstituire a Germaniei din
disperare, umilință și dezbinare. Hitler nu a fost văzut ca un demagog, ci ca
un restaurator al încrederii naționale, un lider care se confruntă cu
degenerarea morală și dezintegrarea unei națiuni și nu doar cu o criză
economică, politică și socială. Aristocrația prusacă, coloana vertebrală a
corpului ofițeresc german, îi privea de sus pe oamenii de rând care făceau
parte din partidele politice și s-a implicat în comploturi de asasinat
împotriva lui Hitler. Intelectualii și scriitorii s-au întors împotriva lui
Hitler, deoarece partidul politic național-socialist ridica un partid
politic deasupra națiunii, așa cum era reprezentată de stat. Conceptul lor
de unitate nu era unitatea sub un partid politic. Era unitatea poporului
sub națiune.
Hitler nu a fost persoana violentă și rasistă
portretizată de istorici. Când eroul de război german din Primul Război
Mondial, Ernst Jünger, s-a întors împotriva național-socialiștilor pentru că
ridicaseră partidul deasupra națiunii, Goebbels a ordonat arestarea sa. Hitler
a contramandat ordinul: „Lăsați-l în pace pe Jünger”. Cum putea fi
reconstituită o națiune atunci când își aresta propriii eroi de război? Conform
biografiei lui Ernst Jünger scrise de Dominique Venner, nu numai că Hitler l-a
protejat pe Jünger, dar și membrii SS și Gestapo l-au protejat,
supraveghindu-l. Istoricii par să se întreacă pentru cine îl poate demoniza cel
mai mult pe Hitler. Acest lucru a creat o imagine falsă. După cum au documentat
David Irving și John Wear, Churchill și Eisenhower erau mai răi criminali de
război decât Hitler. La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, războiul
era încă civilizat. Războaiele trebuiau să fie între armate, nu între o armată
și civili. În ciuda faptului că atacurile asupra civililor erau considerate
crime de război, ordinele lui Churchill către Forțele Aeriene Britanice erau să
se concentreze pe bombardarea locuințelor civile, în special a locuințelor
clasei muncitoare, deoarece acestea sunt mai apropiate una de cealaltă și
incendiile se răspândesc mai ușor. Churchill a ordonat Forțelor Aeriene să
folosească mai întâi bombe care să creeze incendii și apoi, când pompierii au
apărut pentru a controla incendiile, să treacă la explozibili puternici.
Churchill a adăugat apoi că Forțele Aeriene ar trebui să includă gaze toxice.
Întrucât Forțele Aeriene Britanice se așteptau deja să fie judecate în masă ca
criminali de război în cazul în care Marea Britanie ar pierde războiul, Forțele
Aeriene au refuzat să se conformeze ordinului. Churchill a ținut secret față de
poporul britanic faptul că Marea Britanie bombarda locuințele civile germane.
El se baza pe Hitler să răspundă la fel și apoi să o prezinte ca fiind bestia
care bombardează civilii britanici. El dorea sprijin public pentru război și
s-ar fi putut teme că va ieși la iveală faptul că păstrase secrete termenii
generoși ai lui Hitler pentru pace. Armata germană l-a convins în cele din urmă
pe Hitler că, dacă nu bombardează Marea Britanie ca răspuns, britanicii vor
continua să bombardeze civilii germani. Astfel, Churchill a avut în cele din
urmă ocazia sa grandioasă de a-l învinovăți pe Hitler pentru ceea ce Churchill
făcea de mult timp. Toate acestea sunt documentate în istoria lui David Irving.
Cât despre Eisenhower, John Wear îl consideră
responsabil pentru moartea intenționată a un milion de prizonieri de război
germani din cauza foametei și a expunerii la frig. Propaganda de război
americană și britanică a creat o imagine atât de monstruoasă a germanilor,
încât aliații victorioși nu i-au mai considerat pe germani ca fiind oameni.
Predominanța limbii engleze asupra germanei a însemnat că anglo-americanii au
controlat narațiunea. Unii evrei au susținut un holocaust german în care
bărbații germani ar fi castrați pentru a provoca distrugerea poporului german.
Secretarul Trezoreriei președintelui Roosevelt, Henry Morganthau, a conceput un
plan de dezindustrializare completă a Germaniei, ceea ce ar fi provocat o
foamete în masă în Germania.
Procesele de la Nürnberg au fost o parodie a
justiției. „Procesele” au servit la a pune toate crimele de război, inclusiv pe
cele sovietice, pe seama germanilor. „Noaptea de Cristal” a fost o operațiune a
„Cămășilor Brune”. David Irving relatează că atunci când Hitler a auzit de ea,
a fost furios. Irving oferă documentația reală. Dar când întreb inteligența
artificială, răspunsul fals pe care îl primesc este că „a fost orchestrată
explicit de conducerea nazistă de vârf și aprobată de Hitler”. Am încredere în
David Irving, nu într-o bază de date poluată cu inteligență artificială care
conține un număr vast de minciuni scrise de istorici judiciari. Hitler a
dezaprobat SA (Brownshirts) și i-a distrus.
În ceea ce privește Holocaustul, Europa are legi care
interzic orice examinare a presupusului Holocaust. Acuzațiile sioniste trebuie
acceptate indiferent de orice dovezi. Acest lucru este foarte curios, deoarece,
dacă narațiunea este adevărată, investigația științifică ar susține-o. În
general, aspectele care nu pot fi investigate sunt aspecte pe care adevărul nu
le susține. David Irving a relatat că, după o jumătate de secol de cercetări,
nu a găsit niciun cuvânt despre Holocaust în niciun document oficial din
arhivele oficiale germane, israeliene, sovietice, britanice, americane sau în
memorii, jurnale sau scrisori. A oferit chiar și un premiu în bani oricui îi
poate oferi dovezi. Dacă îmi amintesc bine, nici memoriile lui Churchill, nici
cele ale lui Eisenhower nu menționează Holocaustul. Gândiți-vă puțin la asta. O
operațiune de amploare precum presupusul Holocaust ar fi necesitat o
organizație cu propria administrație, cu propria papetărie, sediu, insignă și
uniformă, dar nu există semne ale unei astfel de organizații. Ar fi necesitat
cheltuieli bugetare enorme, dar nu există semne ale unei astfel de alocări
bugetare.
În ultimele zile ale războiului, ar fi fost nevoie de
o autorizație specială pentru combustibil, care să prevadă nevoile armatei
germane, dar nu există astfel de ordine.
Dovezile sunt concludente că așa-numitele „lagăre ale
morții” erau de fapt lagăre de muncă forțată unde se producea combustibil
sintetic și cauciuc pentru armata germană. În Germania, toată forța de
muncă era valoroasă , inclusiv evreii, deoarece forța de muncă germană
fusese drastic redusă pentru a oferi Frontului de Est trupe care încercau să
oprească avansul Armatei Roșii asupra Germaniei. Ideea că șase milioane de
muncitori extrem de valoroși ar fi lipsiți de forța de muncă germană aflată în
dificultate este greu de acceptat.
Nu există nicio îndoială că evreii din Germania
național-socialistă au suferit discriminare și tratamente dure, atât oficiale,
cât și ad-hoc. Pe bună dreptate sau nu, evreii au fost asociați cu revoluția
internă și cu înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial. Mulți membri ai
Partidului Național-Socialist i-au susținut și au acționat împotriva lor. Dar
nu pare a fi corect că a existat o politică oficială generală din partea lui
Hitler de a-i extermina pe evrei. David Irving documentează ocaziile în care
Hitler a ordonat ca evreii să nu fie afectați și afirmă că „chestiunea
evreiască” va fi rezolvată după război. Planul inițial al lui Hitler era să-i
deporteze în Madagascar. Odată cu succesul inițial al invaziei Germaniei în
Uniunea Sovietică, Hitler a decis să-i trimită pe evrei în fundul Rusiei, în
spatele Uralilor, pe care le va lăsa pentru Stalin. Acest anunț a dus la
trimiterea de evrei de către organizațiile naziste în teritoriile rusești
ocupate înainte de victoria așteptată, pentru care administratorii teritoriilor
nu aveau nicio prevedere. David Irving spune că poate documenta execuția a
200.000-300.000 de evrei, în ciuda ordinelor contrare ale lui Hitler, de către
administratori care nu aveau unde să-i pună. Irving condamnă aceste execuții,
iar eu mă alătur condamnării lui.
Waffen SS a fost o forță militară importantă formată
din divizii de tancuri și infanterie care luptau pe liniile frontului german.
Acestea erau adesea folosite pentru a deschide sau închide breșe în liniile de
luptă. Nu erau o organizație pentru exterminarea evreilor. După cum au raportat
David Irving și alții, aproximativ 150.000 de germani de origine evreiască,
unii fiind evrei pur-sânge, au servit în Wehrmacht, mulți ca ofițeri, inclusiv
ofițeri în SS. Ultimul comandant al Luftwaffe a fost Helmuth Wilberg, un ofițer
german de origine evreiască.
Tatăl subordonatului lui Goering, mareșalul Luftwaffe,
Erhard Milch, era evreu. Când Gesapo l-a investigat pe Milch, Goering le-a
spus: „Eu decid cine este evreu în Luftwaffe”. Goering îl dorea pe Milch
ca lider de rang înalt în Luftwaffe mai mult decât își dorea să ucidă evrei.
Goering a pus-o pe mama neevreică a lui Milch să semneze o declarație pe
proprie răspundere care susținea că tatăl biologic al lui Milch era unchiul ei.
Hitler a folosit această poveste inventată despre incest și adulter pentru a-i
acorda lui Milch un certificat de sânge german. Cancelarul german de după cel
de-al Doilea Război Mondial, Helmut Schmidt, era pe un sfert evreu. În timpul
războiului, a luptat cu vitejie pe frontul rusesc și a fost decorat cu „Crucea
de Fier” și alte 6 medalii. Tot ce a făcut Hitler a fost interpretat ca fiind
rasist, chiar și invazia sa în Uniunea Sovietică. Câțiva istorici cu gândire
independentă au concluzionat că Hitler credea că refuzul Marii Britanii de a
accepta termenii de pace reflecta speranțele că Stalin se va alătura războiului
împotriva Germaniei și că Hitler a decis că modalitatea de a spulbera astfel de
speranțe era ca Germania să elimine Uniunea Sovietică. Nu cred că această
interpretare a prins prea multă amploare. În două cărți uimitoare publicate în
secolul XXI, istoricul rus Viktor Suvorov documentează că, fără știrea unul
altuia, Hitler și Stalin pregăteau simultan invazii și că pregătirile lui
Hitler au fost finalizate cu trei săptămâni înainte de cea a lui Stalin.
Suvorov atribuie succesul inițial ușor al invaziei germane faptului că
sovieticii își abandonaseră pozițiile defensive și au fost prinși nepregătiți
în procesul de reorganizare ca forță ofensivă. Rușii nu au salutat această
relatare, deoarece fermitatea Rusiei în fața agresiunii germane este un pilon
important al mândriei rusești. Este puțin probabil ca Suvorov să fi avut prea
mult sprijin din partea istoricilor occidentali, deoarece relatarea sa se abate
fundamental de la narațiunea oficială.
Hitler a vorbit despre „rasa ariană”. Arianul era un
concept lingvistic, nu un concept rasial. Teoreticienii rasiali francezi din
secolul al XIX-lea, precum Arthur de Gobineau, au transformat termenul într-un
concept rasial sau biologic. Naziștii au adoptat această utilizare a termenului
„arian” și i-au definit pe germani drept arieni. Nu știu dacă Hitler a înțeles
sensul mai larg al cuvântului. Faptul că Hitler, estimat a avea un IQ cuprins
între 120 și 140, nu dorea un război cu Franța și Anglia, împreună cu oferta sa
făcută lui Churchill de a apăra Imperiul Britanic cu armata germană, sugerează
că acesta a înțeles că poporul german nu era limitat la Germania. Marea
Britanie și majoritatea Europei erau formate din germani. Germania a fost
colonizată de triburile germanice: franci, sași, alamani, thuringieni. Franța a
fost colonizată de triburile germanice: franci, burgunzi, alamani, normanzi
(germani nordici). Anglia a fost colonizată de angli și saxoni (de unde și
termenul familiar „anglo-saxon” în care a fost amestecat ulterior un alt trib
germanic) normanzii.
Scandinavia a fost colonizată de triburi germane:
goți, danezi. Scandinavia a fost o regiune centrală pentru dezvoltarea culturii
și limbii proto-germanice. Proto-germanica include engleza, germana, olandeza
și limba nordică veche. Spania a fost colonizată de tribul germanic vizigot în
secolul al V-lea. Cu toate acestea, conținutul germanic al poporului spaniol a
fost diminuat când musulmanii l-au învins la începutul anilor 700 pe regele
vizigot Roderic și au adus cea mai mare parte a Spaniei sub control musulman -
arab la acea vreme - care a durat până în 1492. Vikingii erau popoare
nord-germanice care s-au stabilit de-a lungul râurilor importante din Rusia
care leagă Marea Baltică de Marea Neagră, așa că chiar și unii ruși sunt de
origine germană.
Dacă Hitler susținea superioritatea rasială pentru
germani, afirmația includea Anglia, Franța, Olanda, Danemarca și Scandinavia.
Întrucât istoricii judiciari au presupus pur și simplu că Hitler era rasist, nu
știm dacă afirmațiile lui Hitler privind „rasa ariană” au fost eforturi de a-i
scoate pe germani din disperarea înfrângerii și umilinței provocate de Tratatul
de la Versailles și de degenerarea Republicii de la Weimar, astfel încât să
poată reconstrui Germania, sau dacă intenționa să elimine non-arienii. Care a
fost agenda lui Hitler? Să restaureze Germania sau să elimine alte țări?
Aceasta și orice altă întrebare relevantă au fost îngropate de istorie,
constând în propagandă de război. Ca orice altă minciună pe care am învățat-o,
narațiunea oficială a celui de-Al Doilea Război Mondial este o minciună.
Într-adevăr, nu pot identifica niciun eveniment important în care americanilor
să li se fi oferit adevărul. Americanii trăiesc în narațiuni false care servesc
agendelor și carierelor istoricilor judiciari.
Evreii care au luptat pentru Germania
nazistă
„Care era cel mai sigur loc pentru un
evreu în Germania lui Hitler? O pivniță sau o mansardă? O pădure? Acasă, cu o
soție ariană cu relații bune? Răspunsul era în armata lui Hitler” (Ellen
Feldman).
----------------------------------------------
sursa - https://mail.yahoo.com/d/folders/1/messages/AAADQMamLmXeVKdvAJ2SUWEsBKd?reason=optin_not_required
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu