Președintele
războiului și al cerșetoriei!
Jurnalistică
Dorina
Bobotanu
Art-emis
22
Septembrie 2026
Cele mai dure atacuri ale lui Alice Weidel
la adresa lui Zelenski
Alice Weidel nu și-a ascuns niciodată poziția
extrem de critică față de Volodimîr Zelenski și față de sprijinul militar și
financiar acordat Ucrainei de Germania. Unul dintre cele mai controversate
episoade s-a consumat în iunie 2024*, când majoritatea parlamentarilor AfD au
boicotat discursul lui Zelenski din Bundestag. Într-o declarație oficială,
Weidel și copreședintele fracțiunii AfD, Tino Chrupalla, au transmis că refuză
să-l asculte pe un lider pe care l-au descris drept „președintele războiului și
al cerșetoriei”.
AfD a criticat și ținuta lui Zelenski, vorbind despre
un „vorbitor în uniformă de camuflaj”, deși președintele ucrainean purta, de
fapt, un pulover negru și pantaloni verde închis. Dar atacul nu s-a oprit aici.
Weidel și Chrupalla au susținut atunci că mandatul prezidențial al lui Zelenski
ar fi expirat și au cerut ca Ucraina să aibă un lider dispus să negocieze
pacea. Este una dintre temele centrale ale discursului AfD și în prezent: „mai
puține arme pentru Kiev, mai multă presiune pentru negocieri și o schimbare
radicală a politicii Germaniei față de războiul din Ucraina”.
Weidel a continuat să critice guvernul german și în
anii următori, acuzându-l că prelungește conflictul și că ignoră eforturile
diplomatice de încheiere a războiului. În Parlament, ea a susținut că Germania
ar trebui să se concentreze pe o soluție negociată. Poziția sa este însă extrem
de controversată. În timp ce susținătorii AfD o prezintă drept o voce care cere
pace și negocieri, criticii partidului consideră că această politică
favorizează interesele Moscovei. Recent, cancelarul Friedrich Merz a acuzat AfD
că sprijină interesele Rusiei și că dorește ridicarea sancțiunilor împotriva
Moscovei.
Ascensiunea politică a partidului AfD face ca
declarațiile lui Weidel să fie mai importante ca niciodată. AfD a obținut
aproape 44% din voturi în Saxonia-Anhalt, devenind principala forță politică
din land, chiar dacă nu are singură majoritatea.
Așadar, nu mai este vorba doar despre declarațiile
unei politiciene din opoziție. Este discursul unei formațiuni care tocmai a
obținut un rezultat electoral uriaș și care cere schimbarea radicală a
politicii Germaniei față de Ucraina și Rusia. Realitatea dovedește că Alice
Weidel cere pacea pe care europenii nu au reușit să o obțină.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu