miercuri, 23 septembrie 2026

MIRON MANEGA - Capcana războiului cu lingurița

 



Capcana războiului cu lingurița

Jurnalistică

MIRON MANEGA

Art-emis

22 Septembrie 2026

 

Extrase din declarația politică în Senat din 9 septembrie 2026

[…] La 30 martie 2026 președintele ilegal și ilegitim Nicușor Dan a transmis Parlamentului solicitarea privind participarea a 20 de militari la Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei. La 8 septembrie 2026, Birourile permanente reunite au scos, practic, solicitarea din circuitul parlamentar în care se afla și au trimis-o Comisiilor pentru apărare, în vederea plenului comun. Avem aici o anomalie juridică: scrisoarea, în solicitarea către Parlament, invocă art. 4 alin. (2) din Legea 291/2007. Dar această lege reglementează forțele armate străine care intră, staționează sau tranzitează România. În schimb, trimiterea militarilor români în afara României este reglementată expres de Legea 121/2011, inclusiv participarea în cadrul unorcoaliții și procedurile de aprobare parlamentară. Nu știm dacă e vorba de o eroare din neștiință în documentul prezidențial sau de camuflarea unui plan ascuns […].

Întrebările vin în lanț: unde a stat această cerere cinci luni? Cine a ținut-o? De ce? S-a schimbat între timp ceva? Militarii au plecat sau n-au plecat? România participa deja, într-o altă formă, la activitățile acestui comandament? Într-o democrație, când este vorba despre Armată și despre apropierea României de cel mai periculos război european de după 1945, cetățeanul are dreptul la răspunsuri, nu la documente scoase din joben după cinci luni. Mai apare o problemă. Pe 11 martie a existat o ședință CSAT. Numai că agenda publică a acelei ședințe privea războiul din Orientul Mijlociu și dislocarea temporară a unor capabilități militare americane în România, nu participarea Armatei Române la Comandamentul Operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei. Pe 7 septembrie a avut loc alt CSAT.

Nici în agenda publică a acestuia nu apare această participare. Atunci întrebarea adresată președintelui României trebuie pusă fără ocoli-șuri: când a fost discutată în CSAT participarea militarilor români la această structură? Nicușor Dan ne spune să stăm liniștiți. Cică sunt doar 20 de militari români, nici măcar combatanți, ci personal de stat-major. Niște oameni care vor lucra în Franța sau Marea Britanie, într-un comandament, vor face planificare strategică, operații curente, securitate și apărare cibernetică. Iar România nu trimite trupe în Ucraina. Prin urmare, cine vorbește despre apropierea de război este ori alarmist, ori conspiraționist, ori, conform reflexului pavlovian al vremurilor noastre, propagandist rus.Numai că am mai văzut acest film. Și l-am văzut recent, chiar anul acesta, cu Iranul, când ni s-a explicat că niște avioane-cisternă americane vin în România pentru niște operațiuni defensive și logistice. După care avioanele au ajuns la Baza 90 Otopeni, au decolat de acolo și au realimentat în aer aeronave militare folosite în războiul din Orientul Mijlociu; la sfârșit, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a indicat chiar România ca exemplu de țară care a sprijinit operațiunileamericane împotriva Iranului. Aceasta pare să fie noua doctrină strategică românească: războiul cu lingurița, administrat cetățeanului în doze atât de mici, încât acestatrebuie să afle abia după aceea cât a înghițit. Aici este întreaga scamatorie politică: războiul este desfăcut în bucăți suficient de mici încât fiecare bucată, privită separat, să poată fi declarată „nerăzboi”.

Nicușor Dan mai spune ceva uluitor: participarea celor 20 de militari ar contribui la „creșterea vizibilității” României și la promovarea profilului nostru de „actor strategic”. Ce dracu' de „vizibilitate” căutăm lângă Rusia, domnule Nicușor Dan? România, țară NATO aflată la Marea Neagră, vecină cu Ucraina și la câteva sute de kilometri de front, nu este suficient de vizibilă pentru Rusia? Mai trebuie să aprindem reflectorul? Poate punem și un panou luminos la Constanța: Atenție, Moscova! România este Aici! Un stat responsabil nu caută „vizibilitate” lângă război. Caută securitate. Și, mai ales, nu transformă Armata într-un instrument de branding internațional. Dacă România este atacată, luptăm. Dacă teritoriul nostru este atacat, luptăm. Dacă independența și suveranitatea României sunt atacate, luptăm. Dacă un aliat NATO este atacat și sunt întrunite condițiile apărării colective, România își respectă tratatele. Dar Ucraina nu este România și nu este stat NATO, iar războiul ruso-ucrainean nu trebuie transformat, prin acumularea lentă a unor angajamente succesive, într-un război româno-rus. Armata Română există pentru România! […].

Doamnelor și domnilor senatori,

De votul dumneavoastră depinde, în plenul reunit, trimiterea celor 20 de militari la Comandamentul Operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și în structurile de comandă și control subordonate acestuia. Am văzut în Iran cum funcționează războiul cu lingurița. Ar fi o prostie criminală să deschidem gura încă o dată. Vă rog să n-o faceți! Nu votați această crimă împotriva celor care vor pleca ulterior pe front. România nu are ce căuta în războiul ruso-ucrainean. Nu are ce căuta în niciun război care nu este războiul pentru apărarea României și îndeplinirea obligațiilor sale explicite de apărare colectivă. Dacă veți vota așa ceva, sunteți la fel de vinovați ca Nicușor Dan și comanditarii lui.

-------------------------------------------------

Sursa – „Certitudinea” Nr.220/2026











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu