Antologie de poezie românească

Antologie de poezie românească de Paula Romanescu la Trinitas

Paula Romanescu, poetă şi traducătoare, născută la Tuțuleşti / Argeş, membră a USR, membră a Academiei Central-Europene de Ştiinţă, Literatură şi Arte (Sorbona, Paris), distinsă cu Meritul Cultural în Grad de Cavaler, în prezența altei răspânditoare a culturii româneşti, Marina Dumitrescu, ne-a intrat sâmbătă 28 mai a.c., seara, în case la emisiunea T.V.Trinitas, cu o parte a cărților sale de poezie, împrospătându-ne şi îmbogățindu-ne memoria: Cugetări, (Editura

Alcor), 2001; Treimea cea de o rostire – Eminescu, Arghezi, Blaga (Editura Fundaţiei Internaţionale Mihai Eminescu), 2008; Dar noi, iubire, noi?/ Mais nous, mon âme, nous?(Editura Semne) 2007; Însorit regat, (Editura Signata), 2004; George Bacovia,Viori și clavire ( Editura Muzeul Literaturii Române) 2007; Arghezi, 1999, Lucian Blaga, 2001, I.L.Caragiale, 2002,-  Editura Spicon; Ecoul umbrelor/ L’Écho des ombres (Editura Dorotea) 2011; Eminescu, „Passe le temps, vienne le temps!”, Arghezi, „Pourquoi serais-je triste?”, Minulescu, „Romances de douces amours amères”  - la Editura TipoMoldova; Antologiile: „Unde sunt cei care nu mai sunt? / Où sont-ils ceux qui n’existent plus?” (poezie din închisorile comuniste de tristă / cruntă oroare)(Editura Betta) 2012; „Poètes, vos papiers!”- poezie românească din ultimii 25 de ani de libertate (şi a cuvântului!) – Editura TipoMoldova  etc.

          Prezentă  în multe antologii de poezie dintre care: Poeți români, 10 ani de Haiku, 2000, Editura Haiku, București; Mari  poete ale României,  (Editura Femina), 1998; O Antologie a poetelor din România (Editura M.L.R.)2000 , cu colaborări în presă şi numeroase recitaluri de poezie în ţară şi străinătate, premii şi distincții – Premiul de Europoezie, „Pour faire le portrait d’un pays” (text devenit „Chant à la Francophonie”, Muzica Laurenţiu Profeta) Meudon; Soullans (Franţa) 1993, 1994,1996, 1997; Premiul Academiei Carpatica 1998; Premiul de Excelență în traduceri SRH România,1997; Premiul Eminescu de traducere, (Zilele Festivalului Eminescu -Turnu Severin, 2004 și 2013; Premiul pentru traducere la Festivalul Lucian Blaga – Sebeş-Alba: 1996, 1998; 2004 etc., Paula Romanescu este  o voce distincta în cultura şi literatura română contemporană.

           Din mărturia făcută în cadrul amintitei emisiuni de la T.V Trinitas, am înţeles că pentru realizarea antologiei „Unde sunt cei care nu mai sunt? / Où sont-ils ceux qui n’existent plus?” apărută în 2012, poeta şi traducătoarea Paula Romanescu a lucrat 17 ani, timp în care a  realizat documentarea, a adunat / selectat poeziile, le-a tradus şi le-a reunit în volum. A fost o muncă grea dar a descoperit astfel o lume de o imensă bogăţie spirituală care a ştiut să transforme în cânt/rugă  inimaginabila suferinţă îndurată din bezmeticia unei politici de exterminare a fiinţei de cea mai pură esenţă a neamului românesc: de la adolescenţi elevi, la studenţi, intelectuali, preoţi, diplomaţi, ţărani, politicieni, toţi „duşmani ai poporului”, care aruncaţi în beciurile securității sau în celulele întunecoase, igrasioase, adevărate cavouri terifiante fără paturi sau cu paturi care aveau drept saltea vergele de fier, cu ferestre fără geamuri în iernile fără sfârşit, cu foamea, cu frigul, cu tortura, cu umilinţa, cu batjocorirea a ceea ce are omul mai sfânt – mama, credinţa în Isus, iubirea, bunătatea, puritatea sufletului şi a trupului.

     „Citindu-le poeziile, mărturisea doamna Paula Romanescu, care le ştie şi recită pe de rost (nu aşa le-au păstrat şi supravieţuitorii iadului din temniţe spre a ni le face cunoscute astăzi din chiar sfânta lor credinţă zidită în acel crez „Ne vom întoarce într-o zi / Încet, ţinându-ne de mâini / Toţi cei de ieri în cei de-acum / Cum trec fântânile-n fântâni”?), m-am simţit de parcă aş fi fost eu însămi întemniţată încât adesea mi  se întâmpla seara, târziu, obosită, să adorm cu cartea lor pe piept şi, copleşită de atâta suferinţă, nu numai să le rostesc poeziile cu glas tare, ci şi să mă întreb „Doamne, mâine, oare, ce va mai fi?” până când cei din familie, luându-mă …cu binişorul, mă linişteau şi-mi spuneau încurajator : adună-te, nu este vorba decât despre nişte  poezii dintr-o altă existenţă…”

           Numai că aceste poezii au fost repetate iar şi iar prin recitaluri, la întâlniri cu cititorii din ţară, din Franţa (Angers, Paris), din Republica Moldova (Chişinău) unde poeta le vorbea participanților şi despre autorii întemniţaţi,  despre cum le-au scris (pe un petic de cămaşă sfâşiată, pe o cojiţă de săpun, pe … aurul cenuşiu al memoriei netrădătoare, tranmiţându-li-se de la unii la alţii noua „recoltă” poetică, transmiţându-şi necontenit unii altora poemele din celulă în celulă prin alfabetul Morse, despre cum le-au păstrat  în minte, după ce şi le vor fi gravat în suflet. Le-a vorbit şi despre ignoranţa sau interesul (?!) pe care îl au unii contemporani ca despre anumiți autori şi poeziile lor să nu se mai vorbească, reeditând astfel cu nesăbuinţă condamnabilă prin controvesata Lege 217/2015 acuzele de tristă aducere aminte de „duşmani ai poporului” sau de „crimă împotriva ordinii sociale” (ca să nu le amintim decât pe acestea).

      Propunerea cea mai pertinentă făcută de poeta invitată la emisiunea tv Trinitas din 28 mai 2016, mi se pare a fi aceea de a se introduce în manualele de limba şi literatura română de la noi acest corpus literar de excepţie fără de care istoria literară românească ar fi lipsită de această bogăţie fără egal în literatura lumilor iar necunoaşterea adevărului despre atrocităţile îndurate fără vină de neamul românesc, ar falsifica până la anulare dreptul nostru de a ne numi oameni.

      La sugestia moderatoarei, distinsa D-nă Marina Dumitrescu, bună şi pertinentă cunoscătoare a literaturii carcerale, au fost enumerate şi prezentate succint şi alte lucrări de memorialistică, studii şi antologii de poezie apărute după marea schimbare din acel Decembrie ’89, iar invitata emisiunii, D-na Paula Romanescu a vorbit şi de un alt fenomen din literatura lumii – poemul Haiku a cărui cultivare a căpătat în anii de după 1990 în România o foarte mare răspândire bucurându-se de recunoaştere internaţională (mulţi haijini de limbă română fiind răsplătiţi cu premii naţionale şi internaţionale la diferite concursuri de gen), poem care reuşeşte să emoţioneze prin subtilitatea cu care surprinde în cele 17 silabe „acel ceva care, răstimp de o clipă, îşi clamează dreptul de a fi unic, irepetabil”, (cum afirma poeta şi în interviul luat în 2006 de scriitoarea Maruca Pivniceru  şi publicat în revista Ecart, apoi în volumul „Doamne, ce doamne!”,Editura Agerpress, 2006; 2011)

      Aflat sub impresia bucuriei de a urmări o emisiune de excepţie, nu ezit să mai adaug că doamna Paula Romanescu, la sugestia regretatei Maruca Pivniceru, a prefaţat cartea noastră  „ SIMINICĂ” de Ion N. Oprea, 2015 -  portretul unui preot „trimis de anticriştii care prin ani făcuseră din România sălaşul infernului şi-l trimiseseră pe popă, fără vreo vină la Canal”, personaj desprins din volumele de memorii, „Oameni fără importanță”, unchiul semnatarului amintitelor volume -  Romeo Pivniceru, de unde ne-a adus şi poezii făcute de el, pe care, la rândul meu, le-am postat în cartea pe care n-au mai ajuns să o citească soţii Pivniceru, acei intelectuali de stirpe rară de prin din părțile Moldovei –  el de la Huși, ea de la Cotnari –  pentru că între timp s-au mutat în umbră, unul după altul, după doar o sută de zile de la plecarea celui dintâi (a lui)… lăsându-ne spre îngrijire cartea de versuri (Editura Pim, Iaşi, 2015) a preotului Simion N. Pivniceru, întors ca un spectru de la Poarta Albă în 1964 acasă, în Bucureşti.

       Redau din aceasta poemul  „Viziunea Martirului”:

„Să te socoţi, - de-ţi cer, - umilă slugă,/Să te supui oricăror umilinţi,/Să-nduri cele mai grele

suferinți,/Să nu murmuri, ca rob, dacă te-njugă.// De ești scuipat, nu te-apăra prin fugă,/ Lovit de

eşti, să nu scrâşneşti din dinţi,/Arzând pe rug, să te gândeşti la sfinţi,/Pe cruce-ntins, să dai

iertare-n rugă.//Şi-n clipa când va trebui să mori/Iar ei vor crede că-s biruitori,/Prin odioasa lor

sălbăticie.// Tu de pe rug, sau stând pe cruce-ntins,/Îți vei vedea triumfu-n veşnicie/Şi împăcat

vei spune: Am învins!”, poem care figurează şi în antologia bilingvă româno-franceză realizată de D-na Paula Romanescu.

     Antologatoarea ne-a promis ediţia a II-a revăzută şi adăugită.

    Aşteptăm cu tot interesul. Ne-au mai rămas atâtea stele de gând, răsărite din cea mai neagră baltă a suferinţei neamului românesc din anii ciumei roşii a comunismului strivitor de suflete.

  Ion N. Oprea