Miclau - LÂNGĂ LIRA-I SFĂRÂMATĂ !

LÂNGĂ  LIRA-I  SFĂRÂMATĂ !

~*~

Lângă lira-i sfărâmată, rătăcit Orfeu  privește,

Înspre cerurile albe, înspre marea ce vuiește,

Neștiind în ce abisuri așchiile-i adunate,

Să le-arunce cu durere vremurilor tulburate!

El privind adâncul Mării cu-nnegritele ei valuri,

Cerul, unde zeii lumii în lucindele altaruri,

Croiau legi eternității, ne-odihnitelor popoare,

O căta pe-Eurydice, a lui dragoste și floare!

Ea era precum o floare, izvor cântecelor sale;

Cum fugea de ispitire șarpele-i ieși in cale,

Cu a dintelui otravă si a limbei rele spume,

El mușcând-o, o trimise in a Persefonei lume!

Acol’ dorm in veșnicie toți de-avalma mobi si regi,

E imperiul răcelii și-al întunecimii legi!

Doar când Hades îi trezește de-i așează-n adunare,

Le-amintește din cea lume, ce făcut-au fiecare!

Sisif, Ixion, Tantalus, toți purtau a lor pedepse,

Primul la împinsul pietrei, celalalt in flăcări dese

Biciuit pentru adulter, Tantalus de sete frânt,

Desi pân la gât în apă n-ajungea să bea nicicând!

Cerberus pus la intrare paznic lumii din adâncuri,

Oprea tainica simțire chiar și tainicele gânduri,

Celei lumi miraculoase de sub scoarța pământească,

Unde geniul Morții șterge via limbă omenească!

Dar, Orfeu luându-și lira și pornind din nou să cânte,

Reinvie lumea moartă, se mișc pietrele din munte,

Pomii ramurile freamăt, Marea valul și-l îmbună

Cerul arginteaza zarea cu-a lui răsărit de Lună!

Pe-a lui tron de din adâncuri Hades capătă blândeață,

Persefona amintirea vremii când era în viață,

Cerberus căzu în vise și în somnuri  prelungite,

Cei de sub pedepse, liberi deveneau pe nesimțite!

La a lui Orfeu cântare, Hades îi promite-n dată,

Să-i dea lui Eurydice șansa cât mai are-n  față,

De-a trai in lumea vie, însă  cum s-o sfârși timpul,

Înapoi să se întoarca! Nu-i salvare-n tot Olimpul!

Persefona însă are o năstrușnică idee,

A nu se privi–mpreună ori îmbrațișați să stee,

Pân ce vor ieși in lumea viilor și  în lumină,

Acceptând Orfeu pornește, urmat de Euridycea lui sublimă!

Cum ajunge la lumină, cu mult dor vru s-o privească!

“Vai, doar câțiva pași rămase, câțiva pași să se ivească,

Și ea-n lumea cu lumină! Ca o umbră căzu iarași în adâncuri;

Orfeu fărămandu-și lira, rătăcindu-și a lui ganduri,

Langă Lira-i sfărâmată!

Auzi spre el cum vine,

Vocea ei: “Rămâi cu bine!”

~*~

Ioan Miclau – Australia