"Povestea asta ar fi trebuit să fie
distribuită în toate cutiile poștale din România anilor de după 1944. Ar fi
avut, poate, efectul unui manifest anticomunist mai convingător decât orice
palavră despre venirea americanilor sau despre revoluția care a eliberat
poporul de exploatare. Nu că n-ar fi existat exploatare, ci fiindcă eliberare
nu putea fi realizată sub cizma străinilor de neam și de țară."
Aceleasi lifte de cominternisti care in
'44 au facut ca Romania sa-si decimeze/elimine batranii, elitele natiunii, in
lagare de munca si exterminare, sau puscarii, pentru a lua intelepciunea din
preajma tinerilor in formare, deci aceleasi lifte si urmasii lor au revenit in tara sa privatizeze bunurile
poporului si au scos la pensie fortat, iarasi elita natiunii, lasand tanara
generatie fara suportul batranilor intelepti.
Fara sfatul batranilor cei tineri sunt
mult mai usor de manipulat.
Si ca sa fie mai siguri cominternistii
kosher au trecut si la distrugerea si eliminarea folclorului, o emanatie de
intelepciune practica.
Trebuie urgent sa revenim la Morala si
Folclor, sa fie ambele materii de studiu incepand din clasele primare, iar
Morala sa devina o Norma legala de convietuire sociala, bine codificata si
implementata.
Țară
fără bătrâni
Dan
Culcer, Franţa
03
Octombrie 2021
„Țara fără bătrâni” este un basm, parabolă
de mare eficiență, care mi-a permis să fiu respectuos nu doar cu bătrânul meu
Tată ci și cu mulți dintre bătrânii săi prieteni, cu toții bătrânii pe care
i-am cunoscut și pe care i-am căutat în junețe ca să le aflu tainele, visele și
vrerea. Căci ei fuseseră coloana vertebrală a României antebelice, cu toate
păcatele lor știute sau neștiute, mai înalți cu un cap decât toți nemernicii
care se înghesuiseră să le ia locul liberat cu baionetele și cnutul
ocupanților.
Povestea asta ar fi trebuit să fie
distribuită în toate cutiile poștale din România anilor de după 1944. Ar fi
avut, poate, efectul unui manifest anticomunist mai convingător decât orice
palavră despre venirea americanilor sau despre revoluția care a eliberat
poporul de exploatare. Nu că n-ar fi existat exploatare, ci fiindcă eliberare
nu putea fi realizată sub cizma străinilor de neam și de țară.
Dar nici nu s-a putut realiza cu
paricizii, aceia care îi omorâseră pe bâtrâni, cu comuniștii kominterniști de
frunte, mai toți străini ori cozi de topor, sau cu pseudonaționaliști
comuniștii, pseudonaționaliști fiindcă toți luaseră locul uriașilor, bătrânilor
sau tinerilor uciși în temnițe și nu aveau nici temeinicie, nici dragoste de
țară, neștiutori de ale lumii, idioți care se rupseseră de tradiție, nemernici
care nu știau să-și respecte părinții, părinți, în mai toate cazurile țărani,
lăsați să moară de foame și prădați de singura unealtă care le asigura
supraviețuirea, pământul, talpa țării.
Dar nici nu s-a putut realiza cu aceia
care, după 1989, au moștenit pe nemuncite ceea ce nu era al lor, descendenții
unor uzurpatori, deveniți capitaliști și snobi, fără noblețe și fără dragoste
de neam. Neam, orice s-ar spune, nobil de opincă, pentru fapte de arme, căci ați
apăra țărâna în care se odihnesc strămoșii tăi este o faptă nobilă. Cei pentru
care iubirea de țară și de „moșie” este acum o rușine, nu nu sunt oameni de
omenie. Le doresc să moară pe o bancă într-un parc dintr-o lume străină, de
frig, singuri, sub privirea moartă a unor străini trecători.
Cred în acei români care trudesc, oriunde
în lume, la frăția cu vecinii noștri din interior și din exterior, la
reclădirea casei noastre comune, la ridicarea privirii semenilor de la pământ
la cer, la reunirea românilor, la recucerirea pământului României și la
alungarea hoților din Templu.
Țară puternică este Țara care își
cinstește bătrînii, îi răscumpără dacă i-au fost răpiți sau caută bătrânii
ascunși prin peșterile salvării și iubirii filiale. Astfel de țară se cuvine să
construim cu cei mai buni dintre noi. Iar ei există. Să ne smulgem ochelarii
negri pe care ni i-au impus torționarii și uzurpatorii. Să privim în jur și să
ne căutăm împreună Tinerii Bătrînii, încredințându-le viitorul nostru. Să recitim deci această poveste care vine din
vechime ca să ne dăruiască înțelepciunea, cinstea și omenia.
Scriu aceste rânduri gândind la paricizii
cățărați la cârma Țării din '44 încoace, dar mai cu seamă la cei actuali,
cărora nu le acord nici o circumstanță atenuantă.
Țara
fără bătrâni. (după V. A. Urechia)
Se spune că într-o ţară îndepărtată,
tineretul s-a hotărât să-i ucidă pe toţi bătrânii. „De ce numai bătrânii să fie
mari slujitori ai ţării? Cât au să-şi mai scoată căciula din cap înaintea
bătrânilor?” ziceau cei tineri. Şi, într-o noapte, s-au apucat voinicii de
tineri de au ucis pe toţi bătrânii. Numai un fiu mai cu suflet n-a cutezat să-l
ucidă pe tatăl său, ci l-a luat şi l-a ascuns într-o peşteră, unde nimeni nu-l
putea găsi. Nemaifiind bătrâni, a chemat atunci Vodă, în divan şi în toate
slujbele, numai oameni tineri. Din toate bărbile marilor sfetnici ai lui Vodă,
n-ai fi putut lega o bidinea, iar din toate mustăţile judecătorilor, nu puteai
alege măcar un fuioraş.
Dar iată, că ţara aceea era vecină cu un neam
duşman, care ca uliul pândea de mult să pună gheara pe bogăţiile ei.
- A sosit ceasul, ziseră cârmuitorii
neamului vecin. Şi-au ucis bătrânii, e vremea să le ocupăm ţara.
Dar cum să înceapă cearta? Că, de, chiar
când începi o gâlceavă din senin, tot vrei să creadă lumea că dreptatea e de
partea ta. Şi ce s-au gândit viclenii:
- Să cerem înapoi de la tinerii vecini,
funia pe care strămoşii noştri le-au împrumutat-o cândva strămoşilor
tineretului. Iar de nu ne-or da-o în trei zile, le luăm ţara amanet şi amanetul
rămâne pe urmă al nostru pe vecie.
Dar ce fel de funie voiau viclenii de
vecini?
- Funia împrumutată de la strămoşii noştri
- ziceau ei - era împletită din fire de nisip.
- Ei, ce mare lucru, zise sfetnicii lui
Vodă din ţara tineretului, care nu ştiau nimic despre această funie.
- O să le dăm funia şi o să fim în pace cu
vecinii noştri. Însă nimeni nu ştia unde se putea găsi această funie. Ei, şi
pentru că n-au găsit-o, ce şi-au zis:
- Vom face iute alta. Şi, deîndată, pe
toate drumurile răsunau tobele şi glasul crainicilor, care strigau la
răscrucile drumurilor, să poftească la stăpânire toţi meşterii de frânghii, c-o
să le iasă câştig mare.
Se adunară mulţi meşteri, cărora tinerii
de la stăpânire le porunciră să facă în trei zile un stânjen de funie din fire
de nisip, că de nu, va fi vai ş-amar de ei. Şi au început lucrul. Au frământat
nisipul, l-au întins, dar funia nu se putea împleti. Trecu termenul pus de
neamul duşman, dar funie... nimic.
Atunci vecinul viclean porneşte război
împotriva tineretului.
- Vai, ce ne facem? Se întrebau cu
toţii,suntem pierduţi.
Atunci Vodă cheamă la sfat pe tinerii săi
sfetnici şi ţinu sfatul din zorii zilei până în noaptea adâncă. Iată, că între
sfetnici era şi fiul cel cu suflet bun, care nu şi-a ucis tatăl. Frământat şi
el de cele ce s-au discutat în divan, a doua zi merge la peşteră să-i ducă
tatălui său schimburile albe cu miros de levănţică şi de sulfină. Şi-l vede
bătrânul tată dus pe gânduri şi amărât.
- Ce ai fiule?
- Ce să am? Iaca, stăm rău, că uite aşa...
uite pe dincolo... Şi povesti cu de-amănuntul, povestea cu vecinul cel viclean.
- Păi de atâta vă supăraţi, voi, copii?
Răspundeţi-i duşmanului aşa: Moşii şi strămoşii noştri, când au împrumutat
funia, ce ne cereţi acum înapoi, au zis strămoşilor voştri: tăiaţi din funie un
capăt să vă rămână de probă, de model. Aşa că, daţi-ne capătul de funie, ca
după el să facem funia întreagă.
Domnitorul transmise ţării învecinate,
întocmai, sfatul bătrânului ascuns în peşteră. Când primiră vrăjmaşii acest
răspuns, strigară:
- Va să zică tot mai au vecinii noştri un
bătrân care să-i sfătuiască. Să-i lăsăm, deci, în pace! Şi i-au lăsat,
renunţând la război. Dar de atunci a rămas proverbul vechi şi înţelept: „Cine
nu are bătrâni să-şi cumpere!”.
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/tara-fara-batrani
Nota redacției: Dați sfoară-n Țară și-n
lume să-l găsim pe acel ultim înțelept al Neamului Românesc pentru a-l cinsti
cum se cuvine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu