MERE PADURETE 63 ( Vaccinati / Nevaccinati ) necorectat / necenzurat

 

MERE PADURETE 63

( Vaccinati / Nevaccinati ) necorectat / necenzurat

 

Atipic, ies, din imaginar, îmulțit, cu har, având nativ talanți de om potrivit, la locu potrivit, adică, să mă fac cunoscut, prin conoașterea de sine, în sine ca bunul nostru Eminescu care lângă Veronica arată bine, cum arată românii noștri destinși, în greul vieții, greul mizerabilor, unde ne găsim inspirația, de stil românesc firesc clasic și natural eficient, convins de caracter și de rug aprins, cu informația necesară, un angro, că iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac, iartă-i, Doamne, iartă-i de77×7 ori..., că a făcut anticorpi contra prostiei politice și a tot ce te fraierește, în stilul înțelepciunii bolundului care nu era nebun, că era Letu / Barna, domnișorul, din Sâmpetru, care avea timpul și nerăbdarea lui de vânzare fără să vândă sau cumpere cinste ca Văduva veselă, cunoscându-și reacțiile adverse și viceversa, inverse de fecioară Maria care de bună veste născu pe Iisus, în Nazaret, unde a fost adus și Petru, temelia de piatră, pe piatră și temelia bisericii, cu lumina care nu se stinge, distruge, niciodată, că totul incredibil se poate altfel, în cântarea cântărilor, în rostul românilor, că a fost, cum a fost și viața lui Nicolae Iorga care nu s-a luat, n-a plagiat, pe nimeni, nici măcar după genialul național al nostru, din ce ne corelăm ai noștri după al nostr nostru veede albastru, din calmul blajinul și ospitalierul transilvan fără aș piermite a fi de șmecherie, de omenie ca naturalul firii românilor, în ciuda restricțiilor existente din cauza covidului, cu schema completă. În Valencia Ioan Miron face o faptă bună, ca ministru transporturilor Drulă, el Miron făt-Frumos din poveste și de poveste dă să mânce pisicei care meaună plânge, miaună, că-i flămândă mâța și el, după cum spune, i-a dat crenvuști, că șnițel, n-avea nici el pentru el și simțea din cauza aiasta vinovăție și era disperat, că, în spital mureau bolnavii de covid, că nu se avea rechizita necesară la Ateii (de ce să se ție cont ca preambul?) Ca om de suflet a publicat Ben, cap 62, din vol.2 Mere pădurețe scris mai fleț, dar cu inimă de român patriot, nu-i așa, oameni-prieteni, prieteni-oameni. La televizor se votează guvernul lui Cioloș. Nu facem la multe față. Modul, cu care ne achităm de probleme. Cum putem fi siguri? Care-i rolul nostru? Ce chestii nu vorbim? România e cu înțelepciune, cu dragoste, răbdare și pasiune, România-i morală și educată, o Românie de omenie cu artă. Calcule politicianiste. Cum evităm și trecem peste criză? Noi suntem de la măritați pe nevăzute, dar avem valori comune, că ochii care nu se văd se uită, însă la noi, de ce nu-i așa, noi la noi găsind autenticitate, fără a ne sprijini pshio-terapeut, dragul meu Ben! Ne simțim bine, cum și ce vorbim ce e important, pentru amândoi, știind cum stau lucrurile, în nevoi și dorințe, prin ce facem și prin tot ce-mi spui, că noi știm ce concluzie tragem, în comun, chiar scriind la Mere pădurețe, că noi nu musai pentru noi facem, după cum stau lucrurile, că trebuie, cu partea noastră de adevăr aparte, și asta, ca să facem economie, nu de cuvinte, că-i o taină ca-n Moromeții, vol. 2, că de ce taie, Ilie Moromete, salcâmul și Dragomir pomnițarul, dudul, salvat de mânia lui Viorel tată-su care se supărase, că tineretul, feciorii, îi strică gardul de la drum urcându-se după pomnițe, dude, dar Dragomir îl taie, că îmbătrânise pomnițarul și trecuse nebunia copilului de altădată, la Moromete fiind un neajuns, dar care, în viață n-are neplăceri dormind ca scăldat (care nu-i supralicitat, în viitorul cu surprize care-s apăsări, într-un moment al vieții cu frumos și altceva, că mergem înainte, că înainte pășim, cu lucru bine făcut?) Culoarea vieții dau tonul și valoarea. Noi facem caroache? Ne mai prostim câteodată? Noi cu guvernul Dacian Cuoloș suntem ca, în Cascadorii râsului, comedie social-umană.

     - Scrieti poezii fara sa va semnati. Cine a scris poezia asta? „Ispravnic - de ispravire”

     - A scris Marian Ilie, c-așa-i firea oamenilor, muntenilor ca el, că eu de multișor n-am mai scris, că nu mi-a mai venit, dragule să scriu, că cel de sus, Iisus, nu mi-a mai dictat, nu m-a mai inspirat, men Ben. Potlogaru, Marian Ilie, că el, mi-a trimis-o, dragule Ben. E un om dintr-o bucată, că mă citește, când scriu, după cum știi. Eu caut simplitatea și adevărul, cum conversează Irina cu tată-su Dem Rădulescu, Bibanul, că era un bine, în tot și toate, în sănătatea mai bună ca toate. Nu te ascunzi pe ulița satului ca amanta lui Reghe gravidă într-o lună, că Reghe a băgat actele de divorț de Ana-Maria Prodan, după 15 ani de căsătorie, că ea ține la copiii, culme a gurii aurite, că se zice, că și șoarecele, își schimbă gaura; (Mihaela s-a despărțit de Horvat Cristian după 17 ani și o aveau și ei pe Andreea-Roxana). O prostie asumată, în viața bărbatului care a găsit-o pe ugerata curvă, Marcu, injectată cu botos ca să ajungă inespresivă, cu mutra mamii pădurii, cu viața de coșmar, că a întervenit într-o căsătorie stabilă a lui Mihaela cu Cristian un bărbat bine ca cel care saluta "Să trăiți bine, că iarna, nu-i ca vara, că vara-i ca o pâine și iarna-i ca un câine, în fizica mea, convinge-te și strică-ți starea!" Tu altfel să respiri natural, în grija de a trăii închegat, armonios, împăcat, în, unde-i frumusețe și noblețe, că grija se învață, în familie, că haida, haida cu tri flori să-ți pută gura ca la Vica a fagure și flori? Alții, își permit ca mine să-și trăiască viața la țară ca ultim țăran din Slătioara scris de Dinu Săraru, scris cu eferveșcența și energia de la Niște țărani. Am vorbit, cu Dan Ioan, nu romacierul, ci cu colegul din Dăbuceni, Ileanda, Sălaj și era pregătit să meargă la pădure, chiar dacă la ei de 30 ani au gaz, dar mai face foc și cu lemne (altă viață). Zice, că mă va suna la întoarcere să-mi dea telefonul lui Nicu Sarca, zicea, că el o vorbit și, cu Șarto Petru care n-ar veni cu noi, la ce a propus Vlaicu, din cauza pandemiei, că paza bună e super, e elexir, că nu dăm nas, în nas, cu piaza rea. Nu se șterge, că nu se trece cu matematica jocul politic, un joc pitic, că se numește guvern, cu Cioloș premier, deși fără Florin Câțu, nu se poate, chiar dacă-i o figură de ceară fără claritate, că Câțu e cețos. Bela, din partea UDMR, zice, că Dacian Cioloș n-a convins. Politica-i, un joc pentru ciolan. Dintodeauna a fost înțelegere, dar acuma, nu este și care-i explicația? Să-ți recâștigi încrederea, în sine, cum tu mai făcut și Vica m-ai făcut să am încredere, în mine scriind. Tu știi de ce, tu, bizon / zimbru, carpatin de ce ma-ai îndemnat:

     - "Scrie, Pavele, scrie! Și eu ascultător am scris, că tu știi pe ce te bazai, când, îți băteai capul, cu mine. Am, mai am rigoare? Dar ce nu mă întreb enigmatic? Mă pliam cu supremul din Vica, supremul, de doină și dorul ei de doină și lumină, îmi atingea cordele sensibile și zbârnăiau finuț și drăguț, c-avea ea o cuprindere, în binecuvântare, o alduire. Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți duce.

     - Iti da dar nu-ti baga in straita.

     - Burdea zice, că nici la mormântul lui Nastasia, mamă-sa, că atunci, când l-o câcat, l-o țâpat pe gunoi, zice Marin, o vinitură la Daria, dintr-o mahala a Dejului, tăt repetă ca zăpăciții, zice cum o fost imposibil Revnic Ioan a celui ce o mâncat spălătorul ajuns, în oala cu zamă la foc, că nu mânca din brișcă ca moroșenii. Grigore Zanc scriitorul e din Șigău, de unde-s și surorile, codorenele ca filipii de la Maia.

     - "Vezi, mie să-mi faci cu brânză multă, mămăliga," zice Marin Teci.

     - De acord. Poate spargi si doua oua daca mai aveti dreptul la gaini.

     - Marin e populist, semidoct, se dă mare, tare, pe piață, formalist și declarativ imflamat, cu flamă, evident e interesant, pentru Daria,că nici iarna nu-i ca vara, cu ce se întâmplă la Palatul Victoria, să fim serioși, că nimic nu-i, decât niște copilării care au resetat politica ca să meargă lin / cu impact, învolburat. Criza-i la foc mic, dar câte lipsuri n-avem, politica nu-i într-un eco-sistem. Ce anateme aduc, în noblețe, de mere pădurețe? Am o responsabilitate, o știi bine și foarte bine. Nu fac un compromis. E, în tot o bună credință, în ce scriu. E normal să spun ce și cum. Mulți de la noi visează a fi și trăii, în America. Și asta impresionează, că au ajuns, în țara făgăduinței. Românii au avut bună organizare și sănătoasă, consfătuire, convorbire, că se vorbea cu vorbe, cu pasiune și se știa ce se vrea, în obștea vieții și se avea grijă să fie bine, în timp. La bine se afla soluția. Nu poți avea totu-n viață și totuși o aveam pe Vica. Dragostea cuvânt pașnic (în ce sens pragmatic?) Iubirea-ți cere totul, să-ți aperi patria. Descoperi, în filmul Arhanghelii, după Pr.Ioan Agârbiceanu scriitor de calitate așa cum îmi place să spun, cu inima largă, că așa cum scrie prozatorul e om potrivit inspirat și scrie cu artă, minunat scris de domnia sa scriitorul, cu o filozofie aparte, ca un insaider politic, specific și, cu tâlc românesc găsesc, că e om cu multă simțire, că scrie a naibii de frumos, scrie așa cum ne pilduie Hristos printre acei evrei, în pustie, scrie fără carte, cu talent nativ, că ei ca Mârza care vrea să simtă aurul, în mâna lui descoperă, în mină aurul, comora deasupra căruia vede flăcări. În Sâmpetru, satul strămoșilor mei, datorată bunicului Viorel Ferghete, Iacob Miron n-a fost pruns ca să fie închis ca pus steagul pe coastă într-un brad falnic ca să se vadă până hăt departe, de la multe sate. Mi-a spus primarul din Bălan. Pe Argăbiceanu, din Aghirbici, l-am văzut, în Cluj, modest îmbrăcat și milcom din fire, pe lângă Opera și era ca om cu picioarele bine înfipte, în asfalt, om care nu da de fundul sacului, el fiind, în mâna lui Dumnezeu. Primarul era mândru și se sițea în vorbele lui verbul și proverbul , patriotismul, o vorbă de doină, de pomină, c-avea acel soare și acea căldură de om. Când ai o Vica pe lume care te iubește foarte tare, te iubește cu adevărat, pe bune ai parte de rai. Ea, Vica, mă cunoștea ca nimeni altcineva, îmi era de mare ajutor. E un câmp, șes: râtul popii, în plină toamnă, în vara lui Sânmihai, cu un plin de flori, brândușe, cu un violet și roz cu plin de luminozutate, a lor luminând întins ca un rug aprins, în soarele toamnei, unde Vica printre flori fura zâmbet de soare alergând, în salt întins de căprioară.

     - Stau si ma minunez frate Pavele si astept lucrurile misterioase ale vietii tale. Tie chiar nu ti s-a intamplat nimic iesit din comun, de la un an si pana azi? Acum e momentul sa te destainui, sa lasi posteritatii ceva nemaiauzit din experienta ta pe pamant. Stii bancul ala cu omul sarac ? Pe tine nu te-a trasnit fulgerul niciodata? Poate ca ai dreptate. Noi chiar venim din Epoca de Aur daca ne raportam la ce ne dau astia azi. Zdruncinator sa nu mai ai TARA.

     - Eu eram umbra care se desprinse din acel tânăr mai fistichiu și fiecum care se apropia de Vica vioi având aripi de șoim/vultur carpatin, iubind momentul care-l trăiam temerar și cutezător, în escelența care se părea,că nu-mi solicită nici un efort, în magnificul și magia, în care mă descopeream ca boabe de strugure, pe ciorchinele acestei Eve, din vremurile aiestea, chiar dacă eram diferit, distinct și cu speranță, pe gustul lui Vica. Vica era starea mea de bine. Iubirea-ți cere totul, să-ți aperi patria. Iubirea-i sacrificiu și martiraj, cum zicea mătușa mea, Aurelia Bungărdeanu, mama lui Pilu, prof. de  matematică, ea Aurelia Bungărdeanu din Satu, învățătoare și autoarea cărții Cruciulița mea care a murit ținând post negru ca să fie eliberat soțul ei Mândruțiu care a complotat contra guvernului, prin 1940. O sa rânduim după dreptate ca să biruim viața. Nu ne feream de lume multă, unde în sat mai mergea și singură, că-i era drag lui Vica jocul și povestea, din sat, eu rămânând să am grijă ca o dădacă de Daria și totul era ca, în basme. Era cum era după firea mea de Cantemir / Ben Todica cu doamna lui profesoară Ming, asiatuca lui, cu alt sistem la sex, dar cu care acest moldovean se mândrea intelectual și delecta cu toate simțurile ispititor spiritual, dincololo de tradițional și românesc,  pitoresc firesc, că era un te iubesc omenesc, cum era și românesc, în Românii cu Marii. Noi suntem ca extraterești inecsistenți, cum o zice verde și Miron, măi cetățene, că noi ne facem ordine, în viața desculță, din splendoarea iwrbii! (cum?)  Avem un repertoriu amândoi, omule! S-avem parte de întâmplări fericite! Cel mai mare păcat al omului, e neștiința, zice Dimitrie Cantemir, bravule rimân al limbii române. Cantemir era un geniu. Stăpânea multă știință. Cantemir ne fascinează prin tot ce scrie, prin tot ce e diplomația lui de om între oameni. Ai noștri, cu toții scriu Biblii, opera omnia și sunt mai mult decât scandalul politicienilor. Cantemir nu-i un vântură lume, ci și un istoric pe lângă calitatea de destoinic domnitor celuit de ruși, în imperiul Rusiei, chiar dacă e prietenul de vizir. Păi nu l-am uitat pe Coșbuc. Din copilărie. Uite ceva în premieră. Pentru restul lumii numai marți voi pune pe youtube. România-i cum zice și moș Toader, din filmul Cantemir:

     - "pe un picior de plai, pe o gură de rai. Peste tot se grăiește românește, în culori de pace și liniște. Nu poți avea totu-n viață, dar eu am avut-o pe Vica. Acuma și amu Vica nu scapă din mâna mea și bag cum vrea bag dragostea-n ea la lumina stelelelor, că și merii-s încărcați și eu în dragoste-s responsabilizat și botezat. Noi ne investim pe noi, cunoscându-ne pe noi înșine.

     - NUMAI UNA si un PASTEL de Ben Todica, versuri GEORGE COSBUC. Un Audiofotoclip recitare la versurile trimise de Ioan Miclău-Gepianu: George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866 – d. 9 mai, 1918) Poet -  traducător - pentru a fi publicate pe Blogul Ben Todica intitulate Numai una si PASTEL.

     - Sub vântururi și ploi am rămas tot amândoi.

     - FELICITARI SI MULTUMIRI  FRATE  SI IOANE SI FRATE BENI ! DOMNUL SA NE AJUTE PE NOI PE ROMANI ORIUNDE AM FI ! VA IMBRATISEZ CU DRAG, SD.

     - Multumim distinse domn si Maestru al Literaturii Romane, Dr. Sefan Dumitrescu!

     - Doamne, sunt ingrozita! Generalul Streinu este un om extrem de serios si patriot, dar ceea ce spune ma alarmeaza foarte mult. De aceea nu au cumparat medicamente anti Covid, nu conving populatia sa se vaccineze si ii lasa pe romani sa moara in spitale. Pe de o parte politicienii tradatori se cearta in fata noastra, dar pe de alta parte s-au unit sa ne extermine la ordin. Tara este pe muchie de prapastie. Ce parere aveti?

     - Sunt sute de surse diferite pe planeta la fel de credibile ca a lui de parca am asista la un film Hollywoodian de groaza. Tot asa am urmarit pe viu si prabusirea celor doua turnuri si tot in directia dorita de scenaristi ne-am lasat carati in loc sa amendam diavolul. Suntem deja in plasa. Nimeni nu stie din lumea vizuala adevarul masinariei care conduce schimbarea civilizatiei. Generalul priveste si el in intuneric ca si noi si incearca sa prezica. Aseara vorbea despre farfurii zburatoare. Suntem o specie ciudata, spalata intentionat cu greseli, la cap: Ii urmaresti pe mediatori, ca, credibili ivestigatori care in loc sa urmareasca firul pornit ei se lasa influientati, duc mai departe si dezvolta firmitura aruncata de diavol. Mi-aduc aminte de tiganii care plecau la furat cu batista subsuara si cand ajungeau in curtea victimei o aruncau in curte ca sa-i tina pe caini ocupati. Asta fac golanii de azi cu media si cu noi - victimele. Ne tin ocupati. Daca ti-as spune adevarul ce ai face? Ai complica lucrurile (nu ale lumii ci ale tale). Cel mai cinstit este sa ai incredere in Dumnezeu si destin. Tu esti o finta speciala cu o viata incontinuare interesanta. Vraja se va sparge si ne vom trezi. Respira Maria. Cu drag, Ben

     - Vica avea inimă și inima avea glasul inimii ca acel serial Glasul inimii.

     - Ma baiete ma?

     - În mare știam cine-i Vica, că-i o parte din mine și dacă n-avea școli înalte, superioare. Nu mi-a zis nici, în ultimile mele, ei zile, că n-o să se rentoarcă acasă. Chiar m-a întrebat:

     - "Pavele, o să mă rentorc pe picioarele mele acasă la Ciubăncuța?"

     - Imi place sa cred ca sunteti sanatosi si ca va bucurati de primavara. Cred ca stii de la Vasilica ca am trecut printr-o tragedie de familie, cand cuscrii mei din Onesti, Lili si Toni au murit rapusi de covid, Toni pe 7 oct, Lili a doua zi. Extrem de trist si dureros. Abia de doua-trei zile pot spune ca incep sa intru in nomal. Mental si emotional am fost extrem de afectata pentru ca avea, in special cu Lili, o relatie foarte speciala. Domnul sa-i odihneasca.

     - Asa ar intreba si Vica. Multumim pentru inrebare draga Valentina! Am aflat de pierderea ta de la Vasilica dar nu am vrut sa disturb: Condoleantele noastre! Cu fiecare plecare a celor dragi murim si noi cate un pic, ramanem goi, fara frunzele care ne-au hranit visul. Copacul gol pusca. Numai el stie ce e fosnetul adierii vantului de toamna, ce emotii si dureri aduce. Trezeste intrebari pe care nu le mai putem fructifica. "Unde sunteti voi cei care nu mai sunteti?" Cine stie in ce dureri? Durere in durere ne vom naste. O noua mama, o noua iubita/iubit..., acelas Dumnezeu. Cu dragoste si multa iubire frateasca, Benoni din Iezer

     - Mult Iubite și stimate Maestre, Ben Todică, Pentru sufletul înalt și neprețuit de român al Domniei voastre și deasemenea și al altor frați români, vreau să vă fac o bucurie: Mulți români din Canada se reîntorc în țară la vatra strămoșească și totodată spre a beneficia și de noile oprotunități europene. Este adevărat ce susțin unii și printre aceștia și noi, România- Grădina Maicii Domnului va dăinui cât lumea. Nimeni, de fapt nu a plecat de teamă că România nu va dăinui, ci pentrucă în ea exista un viespar. Cu stimă, Melania  Rusu Caragioiu

     - Avem semnificație, mi foarte clar, că noi ne demascăm și să facem bucla și are un aspect, că ne rescriem, în altă viziune, că scriem ca Felicia Mihali, că din noi naște o lume a merelor și suntem ca de Heluin, că ne recomandă lumii, cu limba română, în fiecare zi, cu viața personală, într-o formulă, cu momente personale, într-o formulă complexe, că noi suntem ceea ce suntem, cu rezultate. Peste tot se grăiește românește,în culori de pace și liniște.

     - Chiar si in China la stiri am aflat ca Romania si Bulgaria sunt cele mai nevaccinate tari si cauza enumerata era ca: Voi credeti in cele mai multe teorii conspirationale.

     - Școala e închisă, dar Daria ca femeie de serviciu trebuie să meargă, dar fără certificat verde nu poate merge, mai ales, că nu-i vaccinată. Nu-i obligatoriu, dar acuma e inteligent să devină obligatoriu și de speriat devine vaccinarea? Viața, o ia prea repede, repede înainte ca o peoreacție. E o măreție, ca să te simți bine, în România unică, descătușat de emoții.

     - Cum poti sa te simti bine fara emotii? Doar robotul e asa.

     - Văd Pistruiatul cu scenariul scris de Francisc Mununteanu, regizat de nemaipomenitul Sergiu Nicolaescu, un film serial, românesc ca Cireșarii, cu zgâiatul Scatiu...

     - L-am cunoscut in persoana pe Sergiu cand aveam 24 de ani. Un om extraordinar de bun cu oameni pasionati de film asa cum sunt. Mizeria asta de politica a aruncat cu noroi in multi oameni extraordinari ai Romaniei.

     - Tu, ești grozav, la recitările tale, că tu, pari ca un comisar in care nu găsește acel evadat comunist in care se ascund șobolanii, nu privighetoriile / ciocârliile care par, în persona Mariei Ciobanu, doamna cântecului popular românesc ca Irina Loghin cum mai rar, cu chestiuni care te înteresează sau nu, unii arestând oameni care nu fură și e o neânțelegere, că politucienii, auzi, mă, nu-s oameni buni, că din prostie omenească, nu formează un guvern ca să elimine criza pandemică și ecinomică; ori ce, nu știai? Vica nu avea de dezlegat asemenea probleme, cu gingii imflamate, gingii care nu-ți dă odihnă, că durerea nu-i cu super oferte, dar ce zic? Cu ce să mă laud? N-am putut, să nu-ți destăinui, că-i OK, că trebuie, dacă trebuie. Tu, nu întinzi coarda. Eu sunt puțin abțiguit, în atmosfera hilară, în modul agresiv, în care trăiesc firesc românesc. Îl vezi pe regele Mihai, după revoluție, la intrarea-n țară, dând cu un pumn, în stânga și, în dreapta, forțând înaintarea către Curtea de Argeș? Nu vroia nici regele să fenteze democrația, că nu forța o altă lovitură de stat, însă primirea regelui, în România nu era o primire de oameni, cu suflet mare, în ciudă că era din familia românească, era ceva normal, să fie primit, cu drag, că nu era ceva simplu. Era regele, din istoria noastră.

     - Nu l-am cunoscut decat dinauzite. Nu si-a facut povestea cunoscuta prea bine dealungul exilului si daca nu cunosti povestea eroului il impusti cu usurinta spun americanii.

     - Credem, în ce credem, dar tu, ce credință ai ca religie, cu mod diferit, deosebit și distunct, te întreb cu respect, Ben Todică, în istoria religiilor, scrisă, cu mult adevăr de Mircea Eliade, scrisă fără precedent? Cu ce dai tu valoare vieții noastre cotidiene?

     - Cant frumosul sufletului si a intelepcinii parintilor mei. Ei m-au invatat in genunchi seara sa ma rog la Doamne Doamne si sa spun ingerasul si deatunci sunt cu ei, nu i-am tradat niciodata cu toate ca am fost inconjurat de toate religiile pamantului. Pe toate le respect pentru ca sunt ale oamenilor cu chip de Dumnezeu. El are loc pentru toti in poala Sa. Important este sa-L facem Mandru.

     - Tu, ești un frumos ca ce reciți, din românesc Las fierbinți ca sufletul tău. Scriu pe nepusă masă. Ce au mai bun ca noi cei care ne judecă prost, ce au mai bun ca noi? Vica tu, deschieți inima, că tu, Pavel, cu ea, cu ea, cu Vica trăiești. Ce nebunie am avut și fantezie! Declarația de dragoste, Vica mea, zână a culorilor de neliniște, o găseam zău, în sufletul tău. Proteste masive în Elveția și muuuulte mesaje de susținere, din multe țări.

     - Daca nu sunt facuti exemple cei vinovati de pandemie nimic nu se va schimba. Vinovatii trebuie sa plateasca pentru toate vaccinarile din lume - ca lectie. De ce sunt ignorati vinovatii care s-au jucat de-a moartea in laboratoare? Tarile care au sponzorizat/finantat moartea sa plateasca. Cand asta se va implini, vom avea liniste.

     - Nu se va intampla sa plătească. Iar noi suntem niște cârpe. Sau niște oi duse la tăiere.

     - Vica era femeia din Noblețe care, în omenie și frumusețe singură-și putea purta de grijă, în sat chiar de anume se zicea, că-i îndrăsneață, temerară și descurcăreață. Criza-i haosul care-l face inconștiiența și prostia, precum și trăgănarea votarea unui guvern sustenabil, cu Ciucă / Colacu, în frunte, prim ministru. Emoțional reacționa prospătă, spontan și era un succes, în relația noastră plină de surprize ca, în urcarea, excaladarea, pe Kilimangearu ca un amator care e un frumos rimânessc, raftung firesc, c-așa-i trăsnea ei, că era bătăioasă și băiețoasă ca Căpitan la 15 ani și mândră și fără modru ca Fata. din Carpați imediat, după menopauză aprinsă de o poftă nebună de a mă îmbrățișa amuzant de a fi surprins, în grația ei, cu irezistibil și radical, cu spirit ca să mă facă fericit și sprinten, în nebunescul de a fi. Avea libeetatea de mișcarea, avea voiciunea femenină ca ce se întâmplă meto, în toate regiunile țării înseninate, că cerul e senin, plăcut, în atmosfera cu soare, cu vizibilitate generoasă. Avea modestia ei. Mă onora cu respectul și arenția care mi-o acorda. În spitale și, în apartamentele de la oraș era frig. La sat e altă pildă, că focul, îl facem cu lemne și căldura e cu rațiune și cu îndestulare, chiar dacă s-au scumpit lemnele, în pădurea vulnerabilă și tâlhărită.

     - Foarte curand te va aresta daca faci foc cu lemne din padure. Va trebui sa cumperi de la ei si se vor pune taxe pe hornuri ca pe vremuri.

     - Nevaccinarea duce până la desfacerea contractului de muncă, surpriză de proporții. Lămururea situației. Cum ne lămurim, că-i privita? Românii-s migranți de contra bandă, că și cu decimarea pădurilor sunt bandiți contra umanității ca cei care nu se hotărăsc cu votare guvernului și-i important și votarea prim-ministeului ca să se elimine criza, crizele... Vica avea grijă de familia mea, că eu eram un cicloflender legendar, după vorba spirituală al lui Florin Persic, clujean de-al meu, că nici eu nu deturnam lumea de la peobleme, de la ce-i sâcâia, sensibiliza, că s-au născut, în sat, în veșnicia de la sat, cu drept la înviere vorba alduitului Ioan Alexandru. Grija asta n-o purta, că frigul iernii, nu pe tine te doare.

     - Dar pe cine? Pe sora si pe fratele meu, pe unchi si pe verisori, pe prieteni si pe invatatori?

     - Nu trăiești, in natura și firea ei, nu tu, ești patriotul României.

     - Fara cei enumerati nu suntem altceva decat niste momai, animale singuratice adunate in turma, zombis. Tu incetezi sa existi fara personajele vietii care te-au format. Tu vorbesti de Vica ca sa existi. Tu incetezi sa mai fii daca ai tai dispar.

     - Avea Vica intuiție.

     - De aia a si plecat. Si-a dat seama ca a inebunit lumea.

     - Grija cea lumească de la noi s-o lepădăm, nu crezi, Ben?

     - Odihneasca-se in pace!

     - Să ne pomenească, Dumnezeu, întru împărărăția sa! S-o ierte, Dumnezeu, pe Vica, că trupul lui Iisus s-a frânt spre iertarea păcatelor! Vinul se preface, în sângele Domnului tot spre iertarea păcatelor! Milă și iertare de la Iisus-Dumnezeu, să cerem! Mâine vaccinându-mă, în Recea-Cristur, la medicul de familie Oroș Crina, oarecum să cred, că-s zimby?

     - Cu ce te vaccinezi?

     - Nici pentru Vica, nu banii aduceau fericirea, dar și fără bani rostul vieții era greu, incredibil de greu, dar adevărat, că banii erau călători, se dispeeseau ca norii, se împrăștiau, risipeau, că n-aveau spor. Pentru bani munceam zi de zi și tot nu ne ajungea traiului de zi cu zi. Filozofia, că nu poți avea pe toate, dar poți avea câte puțin, din toate, zice careva. Vica avea principii de Biblii, că ea mereu, cum să fie morală, în școala de dincolo de școală-viața. VORTEXUL - Tu, ești ca Burebista și Deceneu urcați, în Bucegi la sfinx ințiind pe Zamolxis, Iisus. Aici e aritmetica lui Pitagora și al altor filozofi, în filozofia vieții cu prețul de a evada, în nemurire.

     - Vizionează „"Metropolis". Fritz Lang. 1927 - Exceptional, mari actori, semnificatii adânci, profunde ca-n Nașterea unei națiuni.

     - Multumesc. C-am acolo vor sa ne duca astia. Sa ne renasca boi si vaci. Dupa ce au pradat totul nu le ajunge. S-au mutat pe marte.

     - Opriti televizorul / Deschideti Monitorul - / Ca monitorizarea / Alunga supararea... MI

     - Azi m-am vaccinat cu Jonson / jonson.

     - Nu am auzit de el dar iti tin pumnii!

     - După câteva ore nu am nici un simtom advers. Deci e bine. Muțumesc pentru buna intenție. Servus de la un clujean, transilvan, cum la neaoșii români le zice, oamenii de omenie, ne zice. Vica avea principii de Biblii, că ea mereu, cum să fie morală, în școala de dincolo de școală-viața. Ar fi multe de povestit după umbletul meu, cu foștii colegi, după 50 ani, la aiestă revedere, în ciudă, că ne-am revăzut practic doar 5 inși moși încă vii și vioi fiecare, cu ceva veștejit din ceea ce am fost iubire, surâs de sînzâiene, brândușe, floricere ajunse, în vigoare, cu un leac, mangură, de viață, în toamna de pe Arca, biserica vieții, Men. E mult, dar un frumos, mugur de viață, surâs a lui Dumnezeu, Domn Savaot, acest dar din dar, e rai, fagure de miere întâlnirea cu aduceri aminte, din amintirile Eminescu / Caragiale, floricele cu hai să le adunăm copiii ca să împletim, în voia bună alte și alte amintiri din dalba copilărie hristică, lipsită de griji, al acelor ani din societatea socialistă multiilateral dezvoltatată, ìn candori și splecori cu zburdălnicii ca de miei neaoși a lui a fost odată ca-n povești, c-așa ne-a fost cum ne-a fost viața fiecărui, cu abureli de ce a fost inconștientă trăiee artistică ca joca din curtea bisericii, în ziua de paști, cu stic doi boi din napoi, a fost o iubire care s-a topit, în timp, cu nesimțire, c-a trecut ca gândul și vântul, c-asta-i, men, nenorocita de viață, cu bune și rele, fați ai rentâlnirilor, după prăbușiri și ridicări la se poate, că prin Iisus ne-am ridicat mereu și mereu la viață, că incredibil se piate și la slava cerului. O seamă ca o samă de cuvinte a cronicarului, Grigore Ureche eram, în febra muncii laboriose, ocupați, cu gătitul și străluceau cu hărnăcia, că un bine ne aștepta ca o birui ca sportivii o performanță și voi știi la ce mă refer, nu-i așa? Muțumesc pentru buna intenție. Servus de la un clujean, transilvan, cum la neaoșii români le zice, oamenii de omenie, ne zice. Vlaicu Teofil e dotat de Dumnezeu să fie grijuliu și serviabil, un gentilom, că el mi-a fost cărăușul și călăuza, nu-i vorba de cartea Călăuza, că omul nu era fără minte, el organuzând ca un bun organizator a întâlnirii noastre, că e o fire practică, cu multă bunăvoință, generos ca un Hristos, păstorul cel blând și bun și el e cu reușita, are asul, în suflet, inhumă, men, ca om al zilelor noastre și-n școală doar el și Ritii, Oros Teofil, ambii verișori, din Panticeu, erau pocăiți, Retii penticostali, cu șanse de supravețuire, cu șanse de a candida, cu iubire, de a candida la ferucire, cu înviere (Oros, n-a venit, în țară ca să ne bucure cu prezența lui să participe cu sufletul larg deschis la bucuria noastră de reântâlnure, că a fost insuficient doar cu  văru-su, baptistul, tot Teofil, dar un altul care ne da dezinteresat, din fericirea lui aparte fără a nu se detașa de deceniul obsedant, de tot ce era altruist - comunist - ceaușist, al epocii de aur, de care el Vlaucu, cu Oros și Ioan Precup au emigrat, au fugit văzând cu ochii, neținând cont / ținând de zicala lui Creangă: "fuga rușinoasă, dar sănătiasă". Are simț civic și de omenie, că e omenos nu doar Vlaicu, ci și ceulați care au fost alături de noi ca: Ioan Precup venit din Canada, provincia Otava, ontariu, Quibgek, Lăpușan Valer, din Lunca Ilvei, acualmente, din Unirea, B.N. și Dan Eugen, medic veterinar, din iad, Livezile, B.N. Uneori, nu scriu, chiar tot, că n-am reținut toate detaliile, în riate culorile fabuloase, fistichii, din escapada noastră care n-a fost de capă și spadă, chiar dacă noi eram 4 mușchetarii români, deși cu mine eram 5. E un vaccin mai agresiv, cu revacxinare după 5-6 luni. Nou noi suntem o entitate: omul și timpul, suntem o etnitate a veșniciei, o entitate luminoasă. Nu ți-am dat raportul ca acel scriitor din insula Creta care l-a dat lui El Greco și a scris o carte grozavă, așa cam la vârsta, etatea mea, a scriso cu enruziasm și cu emoții artistice-creearive. Am scris și eu aceste cuvinte așteptându-mi colegul, din liceul agricol, plecat după colegul din Letca, Sj., Precup Ioan (Precup Ioan ca inspectorul-șef de la Inspectoratul sabitar - veterinară, din Cluj. Facem o revedere, cu colegii, unii dintre ei nemai existând, iar alții respectând restricțiile de pandemie, însă noi câțiva mai rebeli. După vaccinare eu nu mă aflu, ìn stare proastă, reprobabilă. Am ajuns cu câțiva colegi la Fântânele, MM, o casă stil casă țărănească, pe care a găsit-o Teofil pe internet. Am retrăit istoria alui a fi și noi ființe vii ale româniei, într-un ideal al României profunde și mari, am trăit artistic și sublim, paradoxal spiritual am trăit perspectiva României punctual intregite, reintregite, că ne-am visat permanent al unirii ca România păstrate până blasemia din 1940, peste 2 ani se va naște vara Vica mea, epocala mea nevastă de bună veste, soție înțelegătoare, de bun gust, o reală și națională, totalitară ca muiere care nu se lăsa știrbită de răutate, ea fiind ca Ana Ipătescu care, în viața ca o luptă, lupta pentru binele celorlalți ca Ioan D'Arc al României, că strălucea, în satul ei Ciubăncuța, din Recea - Cristur, o împăciuitoare ca un înger îngerul sufletului meu, paznic de far. Ea, Doamne, era creeatorul celor 4 mușchetari români. Vica nu sabota uneltind contra naturii social-umane, că era fără nici o scădere un om între oameni, un Bălcsscu / Iancu, a fericirii celorlalți, laudă de zestre cum rar, cu talanții îmulțiți, în har, nativ, cu har, dar din dar de bună veste născătoare, de rai, cu picior și gură de plai. Am fost unde-am fost și ne-am bucurat cu toții, cum se pot bucura niște bătrânei vioi si cu viață încă-n ei și cu speranță, în ei. Mihaela ne aștepta cu masa de primenire, de la care locurile erau calde, că deabia preotul Olaru Septimimiu și invitații deabia părăsiseră, însă erau sarmale și alte bunătăți la care pe mine și pe Vlaicu și Precup eram cu drag invitați, însă celor doi le era ca călători, le era cu călătoritul, c-așa sta călătorului bine cu drumul, că nu ni se făcuse foame după grătare, ei își văzuseră de drumul spre Zalău, pe mine lăsându-mă sănătos și, în regulă acasă, în Ciubăncuța. Tot timpul, omule (men), eram, în apele mele, Ben. Mihaela mă dase, în primire lui Vlaicu ca să aibă grijă de mine și acesta care avea grijă de toți, cinstit, tot timpul grijuliu ne întreba dacă ne simțim bine și era între noi razele soare-om, în raze luminat, flori de măr și leru-i ler: flori dalbe și ziorelde ziuă!

     - Am fost 4 zile fara curent si internet din cauza uraganului de joi noapte. Azi am intrat in normal. Sotia observa ca statul australian nu mai are grija de cetateni ca pe vremuri. Doamne ajuta!

     - Noi, cu toții am priceput, fiecare, în parte am oriceput menirea noastră pe pământ, am priceput aparte, cu sorocul mântuirii laudă de zestre, că nu mai departe și Lăpușan Valer înainte de a porni la drumul de întoarcere s-a rugat, lucru rar. Unii erau iscusiți ca pe vremurile școlii ca și pe vremea școlii nu-și pierduseră agerimea de pe vremea școlii tehnice / liceului și acuma fiind acrivi, plini de acțiune. Tu, dar și ea, cu brațul v-ați sprijinit, semn, că vă iubiți, că împreună suferiți. Erau colegii niște isteți, că nu s-au ramolit, chiar n-au devenit mototoli doar Dan Eugen era mai bolnav, să înțelegem, că nici el nu era bizar, că se ținea pe picioarele lui, cu mici curiozități, drăguț și el ca ceilalți, ca restul lumii, noi ceilalți, cu haz deznodând nodul gordian, chiar dacă nevasta l-o lăsat, părăsit, cu toate, că aveau 2 prunci, 2 copiii, dar eu pe el, îl înțeleg, în sufletul meu, dar n-o înțeleg pe acea Evă necinstită, c-o sărit pârleazul, s-o dus să-și facă treaba fără o notă pozirivă, s-a dus să cânte cu muzicuța, c-a renunțat la fumat, l-a uitat pe Dan Eugen fără să-i fie milă, chiar dacă nu s-a luat silită cu sila, dragostea cu sila nefiind draragoste (ce n-a știut, că nu părăsești pe cel căzut, că este până la moarte o ascultare și atunci de ce să părăsești o inimă zdrobită, căzută, în vergea? Viața ni o rugăciune, prin care arătăm, cât suntem de buni și de binecuvântați, în bisericuța familiei. Sunt sfaturi de care nu se țin minte ca să fii un cuminte, în speranță... Tu, nu ești o glumă proastă, ești un super ca sănătate morală, cu tot ce e apă, foc, pământ, cu distanțarea, că, tu, n-ai căzut din clopornița, cum eu jucându-mă de ascunsul cu verișorii mei, veniți acasă, în Sâmpetru-Almașului, din Aghireș-Fabrici, unde tată-su Aurel cu Maria se mutaseră, cum și chinezii, se băteau aerieni pentru corali, cu șarm, chiar dacă avea ceva pe suflet, cum avea și Vlaicu Teofil, încântător era avea perfecțiunea având, tot ce-și dorea un as, așchia care nu sare departe de butuc, teunchi, fiind pregătit ca să pregătească întâlnirea noastră la 50 ani, simțind ca o datorie și îndatorire, a lui, un vis de o viață, că el știa cum să ungă rotițele, că era pregătit, să organizeze cu excelență reântâlnirea noastră, că avea mălaiul necesar, c-ar fi stringent necesar și, chiar și eu, am acceptat, dorindu-mi și eu, să mă întâlnesc, fiind ceva important, că gândeam, că mi tare dor de ce vroia impecabil, cu toate nuanțele vieții, cu toate surprizele, că neprevăzurul, în pandemie ne putea oferi orice provocator, dar nu era de dat, înapoi, chiar dacă Șarto Petru, din Mogoja, satul și a lui Grigore Pintea, viteazul haiduc maramureșan, dar Petre Șarto, ne refuza rentâlnirea propusă, revederea, chiar dacă ochii ne plângeau, cu dorul..., însă care nu-l aveam aparte ca să ne păstrăm o direție reâncărcându-ne bateriile, eu nemaiavând-o pe Vica, pe mama copiilor ei și a Dariei mele, că era o femeie, cu respect, era o femeie de 5 stele care n-a făcut picioare de la mine, că era corectă Vica. Ideea e, că eu am picat din podul poeții unde m-am ascuns sub paie, unde soarele, din dricul verii, mă spra - încălzisem și, când ieșisem, de sub paie, nu am mai văzut scara și am căzut pe lutul șurii lângă carul pus aici la adăpost, numai nu era grav pentru căposul de Pavel, că eram doar amețit, că mă lovisem la cap fără să fie vreo problemă ca atunci, când am căzut din car, în ocol și mi-am rupt doar mâna dreaptă care a fost pusă, cu entorsă care n-au lăsat ulterior părunții să se rupă din nou și să mi se repună, în ghips. De aici a urmat multe neajunsuri. La ceva timp am fost, după căzătură, am fost dus la duspensar, în Hida la doctorul Timar care m-a făcut să nu mă doară capul, decât rar de tot, deși tot din cauza asta, era un motiv, să am accidentele vasculare, din inima târgului, dar datorită unui alt om potrivit la locul potrivit, Dr. Rusu Vssile - Marius neurolog, dându-mi o nouă zi, o nouă șansă și să mai trăiesc bine mersi, cu o nouă șansă pe Arcă / în barca vieții unde am iubit pe Vica. Iată, ca atare, omule, o nouă zi iată, de care, în care fericitul de mine scriu și povestesc fără a fi frustrat. Timpul ne schimbă destinul, ne întărește, retușează menirea. Scatiu, Băbușcă... aventuri și copilării, plafonări unversale. Văd Pistruiatul cu scenariul scris de Francisc Mununteanu, regizat de nemaipomenitul Sergiu Nicolaescu, un film serial, românesc ca Cireșarii, cu zgâiatul Scatiu... Avem semnificație, mi foarte clar, că noi ne  demascăm și să facem bucla șucare un aspect, că ne rescriem, în altă viziune, că scruem ca Felicia Mihali, că din noi naște o lume a mereor și auntem ca de Heluin, că ne recomandă lumii, cu limba română, în fiecare zi, cu viața personală, într-o formulă, cu momente personale, într-o formulă complexă, că noi suntem ceea ce suntem, cu rezultate. Sub vântururi și ploi am rămas tot amândoi. Aș vrea să nu-mi scape nimic, din ce am trăit profund / lapidar, cu tot ce m-a îmulțit inspirat, în har, cu har, dar din dar. În speranța, că va fi mai bine trăim codimentat, nobil și sublim, că avem ceva de spus, că vrem să dăm celorlalți vești, povești și suntem extraordinari, că ne-am eliberat de comoditate și am mers unde am avut de mers și a fost faini, în scopul nostru, cu acei colegi neaoși și numai bunăcuvință, divini și plini de omenie și tot ce se cuvine, că, în insistențe n-am făcut nimic nervoși, ci ca niște intelectuali frumoși, că doar la Fănuș Neagu, un scriitor metaforic erau nebuni cei al marilor orașe, că era mai flexibil ca mine și cristaliza scrisul lui opera omnia care era ca o haină groasă de iarnă și cuvintele acestor spirituali ne încuraja, nu ca politicienii care se jucau cu instalarea neplăcută a guvernului cu prim ministru necesar, în actuala stare de lucruri, mai nou Ciucă, dar Iohannis, își bate joc de propriul popor, poporul român, un popor veșnic mințit și menținut, în lipsuri, în criza prostiei, deși nu-i o joacă, traiul, cum îți trăiește poporul ca într-o glumă prostească, că aiasta nu-i mare filozofie. E un mister ce și ce vorbește lumea, amărăciunea de mere pădurețe, că nu ne bucurăm de trai bun și de libertate ca doctori de bine. Colegul Dan Eugen: Sănătate om necăjit, în sănătate, că starea materială ți înfloritoare. Precup Ioan din Canada: Să ai sănătate și bucurii! Să ai viață bună cum de altfel o ai, că sarăcia mea nu se compară starea ta de bine ca născut la apelul de seară a veșniciei! Lapusan din Lunca Ilvei: Sănătate, bucate și binele să nu ți se gate, Valer! Lucian Gruia: La multi ani cu sanatate, bucurii, impliniri, inspiratie! Lucian e criticul USR. Mulțumesc, omule cu suflet larg și drag, pentru făinoșag! Dumnezeu să-ți dea bine și sanătate; bine și sănătate și lui Maria! Strălucire și fericire tuturor românilor! E ceea ce iubim cu toții: binele! Tot trăim cu speranța de mai bine, dar președintele tot trăgănează lucru bine făcut dând apă tulbure la moara politicienilor liberali care toarnă prost, în coșul morii / vieții. Am avut tot ce ne-am dorit, c-așa a vrut colegul Vlaicu, Teo... Nu am fost să ne alunece doar pe gât, că nu suntem hulpavi și gurmanzi, scopul vieții noastre fiind un altul, cel de a fi oameni, dintre oameni, pentru oameni, ca și fericirea are chipul lui Dumnezeu și greșeala n-are scuză, că tu, trebuie să ne faci să zâmbim de fericire. Tu, Ben, ce mai zici, ce mai faci? Sănătos tun? A noastră aventură a fost spirituală aventură de mare avengură morală, normală, de revedere, de 50 de ani, de la terminarea liceului, cu bacaloriatul luat, absolvit, istoric și pragmatic, cum era fără vrăjeală, pe acele vremi, în epoca de aur. Revista MINERVA: Problema mea, că ce pot face ca să nu-ți timit revista, că nu vreau sub nici un chip să vă supăr mai ales dacă cumva sunteți cu tensiunea urcată la cap, ca atare dacă ești bolnav, în loc de om brav, nu-i așa ispravnic al limbii române? Vizionează „NUMAI UNA si un PASTEL de Ben Todica, versuri GEORGE COSBUC” pe YouTube: Tu, ești un unic, în felul, modul de a fi, că tu coagulezi un spirit specific și firesc, pragmatic, românesc-pitoresc și bisericesc fără egal ca genialul național, fiecare aparte, cu greul vieții fără pereche, în spate, vorba lui G. Călinescu.

     - ‚Bravo, bravo Ben ! Ești grozav.’ Vasile Menzel

     - Mulțumiri pân-la Dumnezeu pentru publicarea versurilor lui George Coșbuc. Mă bucur că ți-au plăcut și frăției tale, fiindcă și mie mi-au plăcut alegându-le. Cu drag și frăție, Ioan

     - Noi ne investim, în cunoașterea, în sine, cunoaștera noastră, în nobil și sublim. Nu trebuie ca lumea să fie înțepată și rea. Ne trebuie verticalitate, coloana dreaptă pe care să putem ține capul în sus! CWS Noi trebuie ca oameni trebuie să fim vânzători de cinste. Noi suntem niște experți, în a ne regăsi, în biochimia vieții. Daria la mine e altă poveste de care-s vinovat c-a durut-o capul, dar baiul e că am făcut-o să se vaccineze, ea făcând temperatură ca cei dragi ai tăi, bre! Este un imperiu al leilor, dar Apără-mă de mine!

     - Le îmbârligi si tu cu scrisul încă, și te intreb cu aură și nimb: ce mai faci?

     - Fac după voia, după îngăduința, lui Dumnezeu, că și Vica a trăit doar, cât i-a fost scris, rânduit, în cartea vieții. Trăian era orb, când fecioru-su se culca cu mamă-sa, cu nevastă-sa, el fiind dus la lucru ca să-i intreține, dar noi om culege ce am semănat, zice și gel Valeriu Ghioeghiță, că nu era o coerență, în ce face la noi prim-ministru și guvernul care noi nu-l avem fără să se sinchisească președintele Iohannis, din estimerile noastre. Totul e, în culorile realității, dar, în ciudă și indiferent de rezistență și eficiență, merităm laudă, laudă de zestre, după cum ne ițim cu obligavitate și rezultate, în responsabilitate, că nu-i doar să ne lăudăm subțire, finuț ca nănașu, când i se piuește și nu-n surdină, că merge mâța pe hăizaș, cu puța de la nănaș (cum se întâmplă lui Flirin Câțu, în gros și interesant ca trend și la case mai mari și-i foarte înteresant, că nu este condamnat pentru penibile declarații, informațiile, în premieră mondialăca Șurubel, în emisiunea mult visată: vorbește lumea de la Arcul de Triumf cu festivitate cheltuitoare, cu toate, că țara trăiește fără guvern și fără premier, trăiește huligan și golan, nepăsător, cu țara și neamul, în marea criză financiară, economică, Câțu, mâțu, ca o mulă încălțată e doar minciună și beșină, că mașina lui are benzină, nu-i, în penurie, ci-n lipsă de omenie, că nu-i un om bun, nu-i om-moș crăciun, ci un zgârcit și doar pentru înteresul personal, ca cea mai bună idee, cu visul egoist finanțat). Trăian Pop era prostit, în propria familie dementă, dedată, cu erotism, în nebunia de a face inutil sex (nu mai zic, pe unde se întâmpla, în lumea asta trecătoare, uneori fără culoare, de parcă se întâmpla pe lună / soare sau unde, unde, e o strigare și o supărare? Lucian feciorul lui Trăian, își cam lua nasul la purtare având, nu o păsărică, ci un stol ca șoferul care dă cu mașina, în stâlpi, în gropi și, în iad, infernul lui Dante / în găluștele cu prune, gătite de Vica / Florența. Viața ne-o mai complicăm și noi, că n-avem pudoare, morală și nici bun simț n-avem. Cu ce vom fi de neânfrânt, în lipsa lui Vica? Sigur, moral, nu voi decădea. Corupții sunt contra noastră și al avutului național. Cerul ne-a apărat și continuă să ne apără, în tot ce iubire de neam și țară ca nimic ce e sfânt pe acest pământ să nu fie decimat și dezrădăcinat de glia românească. Pădurile au fost distruse, dar acuma stop cu distrugerea, cu legi sau fără legi, că înteresele unora-s avare, lacome, deși lăcomia, are poporul o vorba, lăcomia strică omenia, în România. Corupții nu-și au loc, în istoria și-n gegrafia, din România. Dar cei buni, își iubesc și fericesc, România, neam și țară, asigurând permanență de eternă primăvară și apa curgătore, în primenire permanență prosperă. Daria - Nu doar, că s-a vaccinat Daruișca pui de broască (în Sâmpetru și eu eram ciufulit: păvălușcă trigălușcă și eram pe drumul lui Dumitru Găzdacului mai pe ulița lui Suciu, Dunescu și a ăstora de la Curte, îmi reproșează Daria de România, că pe pat n-a stat după vaccinare, în ciuda durerii și febrei, ba, că avea opăritură, arsură, la picior, la laba piciorului, în zona degetelor, falangelor și motiv de scuză ar fi avut, că anevoie s-a prins pielea, derma, vindecare, durând-o cu usturime a naubii, insuportabilă, dar neatenția ei a fost la mijloc și consecințele de aici i s-au tras cu râs și cu plâns, baligă de mânz... (nu-i vorba de Mânzu, nepotul Nașu, din valea jurcii, copilul lui George, fratele mai mare a lui Vica, mai mic avându-l dintre frați pe Pavel Mânzat care din 7 prunci e încă, în viață, în Dej, de a lui Iuănașu Horjului, Mânzat, mai e, în viață, că și Susana, dusă pe la Brașov, Maria după electricianu Gheorghe Ciupe măritată, Anicuța remăritată, după Cosma Ioan zis Păcală, Iuliana (Ilișca măritată, în Bobâlna, Orpret) și ea Vica, Ludovica Mânzat, mărirată cu Celemen Tudorel din Urișor și remărirată cu Ferghete Pavel care e la ea pe poale, ginerică, spus mai omenește, dar ce tot înșiră-te mărgăritar sunt, c-au murit cu toții, au dat ortul popii? Vă puteți imagina chestia cu anticrist?

     - Cu tine orice e posibil Pavalut.

     - Pictural ne prezintă gândurile lui, semn, că nu s-au frânt, prin pușcare aripile phonex și de albatros, aripi, întinse Pe aripile vântului / sufletului candid, din iarba și splendorii școlii de limba română, cu sinceritatea și naivitatea de anemone, cu iz de narcise și bujori la 12 ani. Mi-amintesc, cu drag vorbele tale zise cu un drag aparte, cu ciudățenie și fainoșag, în cartea noastră Căutând după mere (simpatic mai poți fi tu ca colegii, cu care am fost, dragule, Ben Todică la doi pași tocmai prin Maramureșul lui Grigore Leșe, Lăpușu Românesc, nu chiar, în Stoicești, ci la Mircea (numă mai mă întreba Mircea și mai cum, că-ți spune, că la el, în Fântânele ca Fântânel de pe undeva de pe lângă Colibița, B.N.), dar să recapitulăm copiind câteva cuvinte, din citatul promis: "L-am descoperit pe Pavel (adică pe mine) cum aș găsi o maramă maramureșană", Maramureșul unde am fost amu mai deunezi cu colegii, acei care, în nebunia, neânfricați ca Nică-Fără-Frică, neținând cont de restricțiile pandemice, cutezători și temerari, stringent, trebuind să ne vedem neștiind dacă pentru noi va fi / nu va fi provita, un mâine de pâine prospătă deși se perpetua liturghia, din pârguirea, din spice aflate cu bobul, în vecernia cocerii ca să ne revedem, cum ne-o doream noi colegii (de ce zic pristia asta?) Precup vețuind, în Otava, Ontario, Canada, iar Vlaicu, în USA, dacă mă va mai răbda timpul pe pământ voi menționa, cum au trecut Dunărea mai înjos de Cerna aieștea doi trubaduri tribuni și aventurieri, pe undeva pe la Drobeta Turnu-Severin, dar cine știe pe ce ieși din casă și dacă-mi va reuși tentativa, inițiativa, că Marin Preda, chiar dacă a mai scris Delirul vol. 2, s-a împotmolit la mal și rămâne un mister cum? Lui Vica nimic, nu-i disproporționa fața, c-avea ceva unic, plină de savoare și bonomie, în biochimia și dreptul de a fi, că era migăloasă, în tot ce făcea, că trebuie, se reinventa la nevoaie.

     - Vica era un inger ascuns.

     - Cine era Vica, vorbea de la sine și era, așa cum, îmi plăcea: mega, în imaginea, lucul care-l avea, cu zâmbet sănătos zi de zi fără a fi pe invers, viceversa, fiind după propriile reguli care o mula ceresc fain-făinel, că nimic nu era la ea straniu.

     - Era ca o zana?

     - Era un delciu privirilor, Vica. Fiecare are nevoe, de un trai demn, indiferent, cu ce faci încălzirea cu lemne ca esență, în arealul satului. Plătim impozite și taxe aferente și un set de aranjamente, cu toate, că nimic nu se face de a fuțu-i pomană, că e o concurență care păstrează și conservă realitatea de folclor și etnologie, de tradiții roz, că e o fezabilitate, că e ceva sfânt a satului care are istoric o frumusețe picturală și o noblețe, că-i important asta fără a ne face probleme, că e un multicultural, în mod efectiv, o naturalețe, în a fi sociologic perspectiv, cu un drept de a fi, în marea diferență, că ne face, să ne străduim de la A la Z. Doamne ne ferește, că nu se ia măsuri de securitate și reabilitare. Treaba e greu de făcut, că grangurii politici mai nu fac nimic. Dar trăind, că te-ai născut, cu dreptul de a te naște pentru a te canoni, că trăiești, răbdâbd reproșuri și fel de fel de necazuri pricazuri, în modul incomod de a fi și de a fi. Nenorociții aieștea neânstare, să facă o înțelegere și pramatiile aiestea, cufuriții, aieștea, nu-s înstare, să facă un guvern care să ne scoată din întuneric, din criză. Poveștile bune au lipici, se lipesc de noi, cu cea mai bună experență.

     - Stimate Domnule, Pavel Rătundeanu Ferghete, Vă felicit din tot sufletul! Sunteți cel mai prolific dintre noi  toți, care scriem și trimitem mesaje către Dl. Ben Todică. Noi toți cerând sfios o  încuviințare de publicare spre Diaspora, Se vede că în Ciubăncuța  cel care are talent este pe  primul loc dintre noi toți corespondenții, Cu sănătate și stimă și mereu energie creeatoare! Melania Rusu Caragioiu

     - Mulțumesc pentru vorbele de apreciere și încurajatoare, fără a fi mieroase, lingușitoare / fariseice, cum ar zice Iisus mare cunoscător, în materie de oameni.

     - Dragi Frați Români, Să facem din Literatură și Arte, căi de însănătoșire a vieții noastre! Versurile din poezia Autosugestia, poate deschide un mod de a gândi pozitiv în organizarea vieții omenești în general. Să scriem o literatură sănătoasă! Cu ales respect și creștină iubire, Ioan Miclău-Gepianul   - Motto: ”... Când autosugestia vine din zonele geloziei și răutății, gândul te poate și înșela, fiindcă adevărul poate să nu fie acolo”. (i.m.gepianu)

     - Am fi grozavi să scăpăm omenirea de năpasta aiasta pandemică. Voi mă sfințiți la locul potrivit și iubit, cu dragoste și dor ca niciodată, să nu mor. Petre Tutea: Between Sacrifice and Suicide - Alexandru Popescu. E vorba de Ilie Marian, poetul, din Muntenia, cel, cu Brâncoveanu și Brâncoveana lui istorică, cu concursurile, festival, că e băiat spiritual simpatic și magnific, nefiresc, chiar, din România pitorească, frescă de biserică, frate! De la el cred, că am primit și sigur, el cu poștașul și revistele fără număr e autorul. Servus, omule, că tu, mă ții, în noua ordine mondială, cu focul rugului aprins de inspirație, că tu ești cel cinstit, cu limba română și eu cel rău, cel fără ispravă, dar cel care scriu insistent, deși că tine-s vaccinat, dar bine, sănătos, Doamne-ți mulțumesc, Dumnezeule!  Poezia cert ne ține-n picioare sănătoși, cu capul sus și demni că pe un Iisus mesie a iubirii și a mântuirii noastre (convigeți-vă și aveți încredere, în paza bună care trece piza rea, din lume înteresată și rea, lume care se simte, în largul ei făcând rău (să știți, că cineva ne susține sustenabil, cu subiect și predicat, ne susține dacă nu vă culcați pe o ureche, că și Dumnezeu vă dă, dar nu vă bagă-n străinătate, restul fiind doar iluzie, că tu, trebuie să te păzești Nică-Fără-Frică, făcându-ți bine, cu mintea și cu înțelepciunea ta, dacă minciuna nu ți-ai scos-o la licitație ca să te marchezi ca vânătoasa, cu vârtejurile ei de căpitan val-vârtej, din copilăria lui Dan căpitan de plai să plătești cu vârf și îndesat, pe gură de rai cu picior și izvor, cu păstrăvi care urcă-n aval de munte! Un suflet drag, îmi scrie, cu inima ei care a făcut aripioare către mine, cu veșnicia ei, chiar dacă, nu eu sunt caĺea spre adevăr și viața, că nu eu am drumul cchi, mesie a iubirii, dar mai las liber, să gândească și pe această doamnă, să toarne-n coșul vieți. Sunt concret ca poet apropiindu-se infinitul de obiect corect. IISUS, DE MOARTE MAI PRESUS. Trebuie s-avem grijă de noi, respirând liber ca reper de sub cer ca să putem avea grijă de fericirea celorlați frați români botezați și responsabiluzați, reali, loiali și nobili utili socio-uman neprimind, în van, ci șuhan năzdrăvan plini de Iisus și senini de moarte mai presus. Dumnezeu unul pentru altul să trăim și să  ne fericit.

Tu, și cu mine, știm, că-i iubire, că e bine,

că Doamne, Doamne,

cu părinții m-au binecuvântat

și m-au închinat la icoane

ca nota bene

ce am semănat să se adune

ca norocul ca laptele pus la fiert să dea în soare, afară

cu cea mai frumoasă viață, în neam și, în țară !

*

Un frumos corelat, în România. Un frumos corelat, în România. E lună nouă, dar pur și simplu, nu -i simplu, în templu exemplu, că nu-s bani, în buzunar, îmulțiți cu talanții, în har, că guvernanții ni-s dușmani, de doi bani, ca prieteni, ca să ne fie bine și cum ni se cuvine nouă niște austronauți pământeni botezați, cu aur cenușiu strecurat, prin sita primenirii strecurați, cu normalul și cu moralul național monumental raportați la universal.

 

MEREU ȘI MEREU

 

Fiecare ne bucurăm de reușitele noastre,

de flori albastre, laudă de zestre

să ne bucurăm de țară și neam și de tot ce avem, că suntem ceea ce suntem, iubire, mulțumiți, de ce avem,

dar din dar, de talanții îmulțiți de Dumnezeu, în har, mereu și mereu,

cu talanții îmulțiți dezinteresat și ca florile dalbe și de ziarelde ziuă, cu om în rază luminat, pentru rod, înfloriți: aur cenușiu strecurat care ne vine ca mici bucurii din cea mai bună experență,

că ne marchează pe fiecare în parte, aparte că la carte,

de viață,

pentru o viață provita sănătoasă, care ne vine, ne vine, de unde ne vine, în ajutor ca o alinare, în dragoste, cu dor,

de binecuvântare care ne vine ca apa curgătoare,

în primenire să ne primenească, cu haine sărbătorești de biserică

ca candidatului cu pretenții de fericire, prin mântuire și prin înviere la adoua venire a lui Iisus

care vine de cuvinte, pâine fierbinte, de cuvinte vine mai presus de moarte, ci suficienți anticorpi.

 

CU DOINA, LUMINĂ DE POMINĂ

 

Eu n-m fost întreprinzător, n-am fost școlat, pentru viitor, chiar nici gospodar n-am fost,

ci cu dar din dar și voi știți cu ce sens, în univers, să scriu înălțător versus: vers și proză, deși unii din rugul aprins, m-au respins,

având pe Vica era  înțeleaptă, cu agerime cu renume și cu înălțime, în profunzime,

cu înțelepciune, în ascensiune de doină cu lumină de pomină ca bună gospodină.

 

Nici vorbă să facem tot ce ne dorim. Să ne avem grijă unora de ceilalți, am învățat, în familia lui Vica, chiar dacă nu era un lucru ușor, dar nici puțin lucru, n-a fost, în viața lui Nicolae Iorga, așa cum a fost. Am o nonșalanță. Un zâmbet ne-aduna împreună. Fericirea avea chipul lui Vica. O tinerică adusă de Elena Merișoreanu cânt fată da la munte, că e o mucoasă frumoasă, frumușică, cântă de oierii de la munte, cu așa-i viață de muncă, cum se țin, în cosoroc (ce-i asta, că-n Sâmpetru, în zona podișul Someșan n-am învățat, decât de sapă, de secere, cu mama și am mers și cu tata sporadic, din când, când la oi, dar nu era nici el cioban ca aiesta a Hulpii care se încurcase cu ciorângul, că era Maria o fată de a lui Papă-Lapte care dusă la Hida și îmbrăcând-o, în haine femeiești doamnele din Hida, ea fugise din casa de nașteri, că era învățată cu haine bărbătești și cu câmpul și oile oamenilor unde era angajată că aiesta a Hulpii, cel care o lăsase groasă, cu burta la gură, că era cu altceva Dragomir, în putere care se făcea de mirare lucrând serios, că harnic era acest om, țăran mai întâi țăran ca tată-su Viorel și era ca fiu-su Pavel, era plin de ideei și nu ecomisea timpul vieții lui, cum nici colegii lui Pavel, Precup din Letca, Vlaicu cu Oros din Panticeu, Sarca din Recea, Lăpușan din Unirea / Dan din Livezile, fostul sat cu numele Iad, un sat cu dragoste adevărată ca cea de la Dinu Săraru, Ultimul țăran, cu acțiune, cu țărani neoși ca-n Săliștea lui Ilie Moromete / Omida de pe lunga și îngustă vale a Călmățuiului, cu nebunia din Pădurea nebună (aici e vorba de Roșia de verde a Soldatului șchiop, carte nescrisă de Zaharia Stancu, că o avea, în mintea lui, cum a avut-o pe Prin cenușa imperiului acest Desculț liric, în proza lui). Vlaicu trecând Dunărea a ajuns, în America, cum ar fi vrut și Precup, dar a ajuns, în Canada. Amândorora așa li s-a potrivit, meritându-li-se efortul de a fugi, din țară, făcând-o cu drag. Au trecut mai jos de Cerna, alții nimerit-o pe Cerna au eșuat nimerind-o tot pe mal românesc. O altă pățanie, că mai răi erau grănicerii români, că tată și fiu, fiul de 14 ani a fost pușcat pe fâșie și tata a reușit să treacă granița. Inima mi se perpelește uneori de amărăciune, că vom pleca / de alte minuni de care ni se va face dor. Daria e îngrijorată de școală și centrala ei, că trebuie s-aprindă focul, că țiganii-s răi de frig și adevărul iese la adevărul iese la iveală că, în serialul VLAD, că statuiata scoasă la licitație, cu multe milione ca pornire, că întrările cu ceață și ploaie abundență, nu cum de știm / nu știm și nu ne prefacem, că ce știm, știm, cum zice poetic, Doina Drăguț, o drăguță a constelațiile diamantine, constelații literare, chiar dacă și în spitale este durere, frustare, iadul covidului fiind aici la noi cum niciodată n-au fost pacienți așa de mulți, că-i că niciodată cu focul și pucioasa morții. Luni începe școală, în care sunt niște reguli sanitare (isu are mult de lucru cu reacția impotinică, că la noi e ca, în vestul sălbatic, că unul amenință cu pușca de vânătoare niște țărani care pentru foc, își culegeau incredibil coceni, tulheni, pentru foc, costul lemnelor fiind foarte scumpe, o mizerie a mizerabilior Hugo, a celor care ne conduc fără merit, fără meritrocrație, fără suflet și fără nici o eleganță, fără conștiință omenească umană, haioasă și sănătos încăpățânată, în bine, de caracter, fără nici un grotesc de ciocoi cosmopoliți, capitaliști și corupți, de ciocoi vechi și noi (Nicolae Filimon) fiind lipsiți de omenie de  Românie fără să-și spele păcatele, din păcate; așa cum vom mai merge fără putință, cu poticnire, cum vom merge pentru a aplica legile, cum vom merge înainte suferind de criză și cu lipsa guvernului, că n-avem un guvern legitim-constituțional și ciungiți și fără putință de a aplica legile pentru asigurarea unui trai bun, îmbelșugat cu eficiență; și fără asta, fără o lege, ce ne facem, în harababura, în haosul aiesta? Mulți fac reclamă, cu ursul, și unii, un englez, zice ca ursul celebru Artur să primească drept de autor (iată, că nu eu primesc drept de autor pentru cărțile mele) și cubanii strânși pentru reclama ursului, brend carpatin de țară, să se facă o rezervație, pentru urșii care dau iama prin orașele marilor nebuni care ne conduc, dar, din rezervație urșii nu vor ieși să dea că lupul iama la târla, cu oi, nu vor ajunge nici, în sate de regulă și vor și trăii urșii, vor fi protejat, c-ar fi, în rezervația de 3o ha hrăniți și protejați că trofee vii. Vremea e capricioase / vremea e de basm, cu altruism cu vești, știri, bune și stări bune, că la tombola care-ți poate aduce, ce nu te aștepți, îți aduce fericire neașteptată. Știm de ce vin unii să ne bucure:

     - "Pentru că, tu Pavel meriți," și cu vorbele aiestea ei te cadorisesc, ți-l dăruiesc pe Dumnezeu, printre politicienii care ca căpușele, sabotează și căpușează, economia și omenia, că n-au scrupule.

     - Te implici, în ce se naște, în jurul tău, că viața dă viață și, când e vorba de faună, în competiție eficace, încercând să elimini mortalitatea ridicată care poate duce la dispariția unor specii. Mâna și mintea omului, poate schimba radical punând pe picioare, prin organizare și gospodărire desăvârșită și civilizată, că e o logică, ordine, în eco-sistem. Păsăretul divers al Deltei, nu stau depărtat de oameni și au o mare diversitate. Stufărișul, învie prin păsări și om, în timpul care merge parcă spre ireversibil (te întrebi ce să faci? Și alegerea, e o selecție care natura o face cea mai bună). Orice s-ar întâmpla omul e bravul și exemplu ca ceva care e mai aparte ca un animal fie și domestic. În tot și, în toate, e o filozofie de supraviețuire. Omul și timpul e capitalul și esnța capitalei omenirii, esență mesianică a iubirii. În permanență omul înfruntă timpul și duce un război cu sine, se luptă cu în dovezile lui, se luptă, în sine ca atare există. Te îndoiești chiar de firescul vieții indiferent, cât ar fi de fires / nefiresc. Nu doar din gură zic de lucru bun, ci-l și înfăptuiește lucru bine făcut, că, în plldă-l avem, când la facerea lumii a zis, dar a și făcut, nu ca popa la care faci nu ce face, ci cea ce cu iubire zice și dacă, nu trebuie să predice de două ori. Tu, dacă nu vezi cu ochii tăi, vezi dragă, cu ochii minții pe Vica și intuiește ce a putut ,ce s-a străduit și a făcut, pentru familia ei. Tu, dacă nu vezi cu ochii tăi, vezi dragă, cu ochii minții pe Vica și intuiește ce a putut, ce s-a străduit și a făcut, pentru familia ei. Suntem cumpătați, că-i vorba de sănătatea noastră. Brav om Ioan Miclău -Gepianu, silitor ca să facă, tot ce l-am rugat nemi contând diferența de vârstă, că avea etatea lui Vica, bihoreanul, era  mai, în etate, dar silitor și dezinteresat ca să-mi facă un bine scriind, cu suflet de poet și critic, despre cartea mea de debut: Iisus Hristos, dreptul la veșnicie, cum a scris despre O altfel de cântare a cântărilor, cum a scris și Mihail Duțescu președintele Uniunii jurnaliștilor / ziariștilor, publicând recenzii, în revista Scrisul românesc, în cugetare sinceră, reală, despre stilul, în care eu sincer și original am scris, că ei scriind despre mine ca criticul literar Lucian Gruia care și el scrie impecabil ca om serios și sincer, apreciat, în Uniunea scriitorilor ca critic activ, prezent la târguri de carte și la numeroase lansări de carte. Să vedem ce scrie Ioan Miclău despre Căutând după mere:

     - "Știam despre această carte inedită având acest romantic titlu Căutând după mere și parcă cu trimitere imediată la grădină noastră românească (chiar papa de la vatican zicând, că România e grădină Maicii Domnului, luați aminte, dragi români al României, indiferent, în ce parte a lumii, pretutindeni, vă aveți domiciliul).

     - O gradina frumoasa care cu disperare isi cauta gradinarul care s-o slefuiasca.

     - Un alt om deosebit și distinct, George Anca, academician româno-indian scrie ales deosebit despre cartea lui Pavel și Ben și-i grozav și brav, că vorba lui între noi, între mine și Ben există o alchimie mai aparte, provita, de a exista, chiar, pentru că există între noi: "sâc, sâc, că n-ai mărgele roșii că ale mele...!" Daria revoltată, îi spune lui Miha, că n-a sta ea și prietenul ei, într-o cameră, cu împuțelele mele, dar când trăia și Vica, cum era? Amu se află deșteaptă, să-mi scoată ochii (iart-o, că-i bolnavă și nu ști ce zice, iart-o cum și Iisus a iertat, pe tâlharul aflat alăturat pe cruce). De ce-aș fi eu mai rău ca Iisus? Prea des noi înșine ne învinovățim și de ce nu suntem noi vinovați, cum Iliescu e vinovat de sângele vărsat la revoluție / lovitura de stat care eu, în Ciubăncuța am urmărit-o la televizorul care mintea poporul, vinovat tot același ștab și de minerade, chemând kegabeul, pe rușii, a chemat, într-ajutor, chiar dacă rușii nu mai aveau firea celor care au salvat pe savantul academician și domnitorul Dimitrie Cantemir. Dobândești puterea care o și pierzi la bătrânețe, când astralul te frânge ca trupul lui Iisus și bei vinul ca pe sângele rugului aprins, esență a iubirii omenirii ca mesie a învierii. Suntem cumpătați, că-i vorba de sănătatea noastră. Uneori vântul te ia de picioare ca apa mare care iese din matcă? Miha, nu mă rabdă și, îmi zice:

     - "N-ai mai ieșit, că tu, numa pe telefon stai, n-ai ieșit să bagi un lemn pe foc ca să nu se stingă". De ce n-am renunța la a face rău că să n-avem probleme de nici un fel?

---     - Vică a trecut atâta, parcă ar fi un veac, a trecut mult timp, de când n-am petrecut împreună. Eu cu vica pe rampa de lansare a vieții am avut rolul-rolurilor (dar ce vreu să zic?). Împreună am trăit, am iubit și, în Credință, am sperat o viață mai bună. Viață ni decalate, în funcție de inflație. Daria zice:

     - "Mai vine să m-ajute".

     - "Bine face, zice directoarea Nicoleta, nevasta polițaiul Claudiu, Panticeu. Semnalele de alarmă unde se le tragem, dacă nu aici, la banii tăi, zice Esca. Ce era dacă nu se lua niște măsuri, zice academic Esca, aici unde i terlocutorul ei zice:

     - "E o mare minciună, doamnă Ghiurca, că e un joc politic, o mimare,joc pe sprânceană, că furnizorii umflă prețul (ei cum o supravețuit? Dumneavoastră ce spuneți?) Cum și cui aduc profit?." Cum am ajuns la coada competenței? cine, pe cine și cu ce, în jocul pieției, după concurență pieței, ce jonglează, că toată lumea dă sfaturi pricepându-se ca la fotbal, dar cu ce compensează cei bulibășiți, prin trăsniți de-a lui Pupăză care-i pasăre mândră, deși-i pute cuibul de pasăre / de cucu mâncamne-ai zâmbucu, cum ca copii strigam că după Letu, chiar dacă nu se asemăna cu aiesta care nu avea pe nimeni ca înțelept a satului Sâmpetru, deși nimeni nu l-a scos la pensie specială, cu non-sens, că nu și-a luat badea aista nu și-a luat jucăriile și mai lucra și la colectiv fără a comenta despre sanie cu zurgalăii, cu Nota zero la purtare (aveam, în liceu, un rol secundar făcându-i pe colegi să râdă, chiar și pe directorul prim, Petringel Alexandru făcându-l să zică admirativ:

     - " Tu, te pricepi la orice (adică eram un celebru, bufon sau ce...?!) Daria reproșează lui Miha, c-ar fi venit la ouă strânse și plăcinte făcute de Vica, zice ca și cum ea n-ar fi mâncat, după mâna lui Vica alduita. Mult se zolea Vica pentru ai casei, pentru mine și copiii (nu știa de boală, chiar dacă din cauza anemiei, pierderii de sânge prin mistruație și a robinetul deschis la colon, cum zicea Dr.Amnza și apoi a chirurgului Deceanu de la spiralul CFR, cel care o va și opera și ieșind din operație, Deceanu după 4 ore, îmi zice radios, numai zâmbet și bucuros, satisfăcut de lucru bine făcut, îmi zice dulce de Românie înfloritoare:

     - "Va face natural scaunul, caca". Vorbele lui cu subiect, și predicat, verbe declinate, mă satisfac, că el a făcut ce a făcut, cu mâinile lui, a făcut îndemânatic, cu măiestrie, a făcut iscusit, lui Dumnezeu pe plac (i-a mai prelungit la poale lungi, la nevastă-mea, i-a îmulțit zilele, viața, încă 15 ani, nu puțin lucru, că atunci, când pierzi un om drag și tu, mai mori puțin, vorba francezului. În viață ni se pare, că avem tot, dar n-avem nimic. Sunt și ambuteiaje, ba se mai urcă la volan turmentați, beți beton și scot copacii din rădăcini și răstoarnă stâlpi de curent electric, că n-au beut beutra să fie beută, povestindu-i și calculat ca la sfârșitul petrecerii petrecăreții ca noi, să poată participa la noua petrecere care deabia începe, pentru fericirea omenirii, nuntașilor, să poată reîncepe o altă petrecere, că și Iisus Hristos la nunta din Cana Galilei din apă face vin adică vin mai bun ca cel servit anterior la ospăț, face minunea lui dumnezăiască, Iisus o face de anume, ceva, în sensul aiesta chiar comentându-se (adică cum să bei să fii beut, cum ne sfătuia profesorul ing. agronom, profesorul de Plante de nutreț, dirigintele nostru, profesorul, cu Declarația de dragoste la ora de diriginție, chiar dacă nu se asemăna cu Socrate / Pitagora, din superbul film Liceienii lui George Șova. Cum ciocoii vechi și noi s-au pus, în mișcare și ca Păturică a parvenit și a devenit cum din mușuroi, vezi o seamă de cuvinte, cum a devenit movilă (tu, nu pricepi aluzia care o face și Dan Puric și Dragoș Pătraru, doi actori stejari, că ambii n-au boii pe limbă, că n-au mâncat ceapa ciorii / ca Socrate n-a băut zamă de cucută. Totu-i magnific și fantastic, în lume și, în viața asta de a baba oarba, unde isteți câștigă ca la 100 de romàni spune / România câștigă, cu Virgil Iancu (nicăieri, nici un gând rău). Ce am realizat de la 0 la infinit? Cum apropiem infinitul de obiect, spre a ne încununa cu succes, că suntem, în competiție, în socio-ecuație pe bune ca binele, să ne încunune nota bene. Uneori toată lumea vorbește peste toată lumea care vrea să se impună și să facă istorie, în corola de minuni,pentru a nu strivi lumina veșnicie care ne-a făcut și născut, a misterului, tot mai mister, în reper ca cer și uman caracter.

     - Acum 11 ani se stingea din viata Adrian Paunescu cel mai iubit poet hulit al Neamului. Astearna-i Dumnezeu iertarea peste sufletele goale ale detractorilor! 

     - Deiei, Dumnezeu memorie binecuvântată și irte Dumnezeu făcute, cu știință și neștiință, conștient, incoștient inteligent / prostesc, omenesc, firesc și pitoresc ca România pitorească și bisericească!

Fragmente din Chirița în provincie cu Lidia Lazu: Cine-i citov, sănătos, nu vorbește fără Hristos, părintelui său, că părintele acel, nu-i dat dracului și nici nu-și vrea rău cilediului său, dar nici cilediului altora, dezinteresat dorind bine tuturor sufletelor, sufletelor,

de pe fața pământului, dorind ca Avram Iancu, doritor de  fericire și de viitor nației și întregului norod, incluzând familia  și toate familiile care există pe mapamond  ca neam și țară, din eterna primăvară, că-i de la oraș / țară, sat, aur cenușiu strecurat, aur curat și luminat, cum Dumnezeu dar și har, cu omenie și bonomie, în spiritul eminescian, ne-a dat ca să facem binele, că spune-mi ce faci ca să-ți spun, frumosule, cine ești și cu cine și de ce cu el te însoțești ca să încojuri, în călătorii și conjurații, cu binele pământul, după cum, în frunte ți pus, ți scris de Iisus, în cartea vieții, de moarte și cuvinte mai presus ca să supravețuiești!

     - Stimate Domnule, Pavel Rătundeamu Ferghete, Felicitări, Observ cu plăĉere că poezia religioasă a Maicii Veniamina Badea v-a-a inspirat  aproape pentru un nou roman, acel  al Satului românesc, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Acuma a câteva zi, că și noaptea plouă plăcut, bine, plouă, cu îmbunătățite ca într-Un veac de singurătate / cum plouă la Bacovia, un melancolist, cu liceul cimitir al vieții mele, la noi liceul având adevărate semnificații, mai ales pentru noi cei 5 care ne-am întâlnit după 5o ani la Fântânele, oprindu-ne pe la mănăstirea Roșia și trecând prin Lăpușul Românesc, cu sufletul de oameni cinstit și maturi, ajungând, în drum spre Dej pe la Mogoja lui Șarto Petru pe la Cășei, satul natal a lui Doda, că Șarto Petru nu era haiducul Grigore Pintea și făcea pe el de teama să nu se îmbolnăvească cu coroana virus Delta, tremura de frică ca nu cumva să ia covid de la noi ceilalți aventurieriri cu dor de dor, fiind 50 ani de, când nu ne-am mai văzut, de pe vremea terminării școlii, că doar pentru ocazia de a ne revedea, el Șarto, el unul, nu s-a vaccinat, cum noi ceilalți am făcut-o și ca să suplinim o necesitate omenească, o stringență, uitându-ne nu după vorbe băbești, ci după știință și urgență, adică: ce zic medicii specialiști, noi nefiind caca-frica, atot- știutori întâlnindu-ne din cele patru puncte cardinale / din 4 zări, de la sute de mii de km ca ceva firesc. Timpul a ținut cu noi și tot timpul excursiei soarele ne-a zâmbit de pe un cer senin de culoarea zefirului ca floarea albastră, Pop Valeria, prima fată pe care am sărutat, fată de la Viișoara Bistriței care mi-a dat impresia că-s ca un fulg dintre fulgii care ningea peste orașul Bistrița după ce eu la școală recitat: Noi vrem pământ de George Coșbuc și ea Vali Pop: Floarea albastră de Mihai Eminescu, un frumos al națiunii române. Era acel sărut, sărutul lui Brâncuși la coloana fără sfârșit, masa tăcerii și lângă poarta sărutului, că eu reântors la cămin doar colegul Sarca Nicolae văzuse alchimia de transfigurare a mea și chiar mă luă la întrebări, la bani mărunți fiind cel mai ager dintre noi, de premiul întâi pe școală, mă chestionă ca pe un Bălăiță cu pălărie nouă mers la coasă de trifoi cu patru foi pe rouă.

     - Ne amintim cu durere, dar și cu mândrie de artiștii  noștri, de scriitorii  noștri, de poeții și de cupletiștii noștri binecuvântați, care ne-au iluminat tinerețea prin  trecerea lor fulgerătoare și prin lumea noastră scenică. Omagiu postum lui Adrian Păunescu și tuturor artiștilor care sunt azi doar în amintirea noastră. Alăturat avem   filmele programelor vesele ale revelioanelor de pomină. și ale dialogurilor pline de tâlc și de haz, al scenelor unice de interpretare. Deci vizionare plăcută. Multe mulțumiri tuturor, acum, peste timp. Nu vă vom uita, Mulțumim pentru minunata fonotecă celui care s-a gândit la noi, Domnului Marian Ilie. Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Multe ar fi de scris despre acest parlamentar și poet extraordinar, poet național, cu inspirație dumnezăiască, indiferent de ce bârfește, în culori de neliniște neconvinsă pleava societății. Colegii mei țineau minte, că eu am recitat poezia marelui Coșbuc, om-poet și poet-o, un poet că Eminescu, poet al satului românesc, universali amândoi și-n măsură lucrurilor și apropo, mă tot, câcâi, deși colegul Vlaicu stăruia, în satul, în acel foișor din curtea acelui Mircea, c-am reținut și dacă s-o fi prezentat maramureșenilor cu nume și prenume că-l cheamă nu doar Mircea, că-l mai chema oarecum, cum pe Mircea, frate-meu, îl cheamă Ferghete și ce vreau să spun cu asta, ce însemnătate mai are și că Vlaicu, acest coleg stăruia să recit poezia Noi vrem pământ al lui George, pământ românesc asemeni, idem Eminescu, un național raportat la universal ca toți românii, că nu-i român să nu fi încercat să scrie măcar o poezie vreodat, fiind adevărat, cum se zice, dragă Ben, un phonez a nădejdii, că veșnicia noastră va dăinui că leac peste veac, veacuri, în speranța și credința, că vom scăpa și de această stroșeală: COVIDUL. Gândesc bine, dar îmi scapă și nu testez corect, gramatical. Ce-i cu mine Ben? Nu-i ceva normal, cu mine care n-am aprins becul, în cameră, aici mai dormind Marin hoinărind și Daria-Loredana, fiică-mea, dorm, în timp ce eu scriu, că dacă mie-mi vine să scriu,apoi, eu scriu ca regizorul căruia-i vine să fluiere, în biserică și fluieră, că-i democrație sau ceva prost înțeles / ce...?

     - Autismul, scleroza incepe. Se fac noi legaturi in creier. Prea mult aluminiu in sange. Îi pardon îl, că nu-s vaccinați elevii și nici profesorii (e o discuție și cu Ciucă care prim ministru e de sacrificiu, e doar până, în primăvară, cum zic acești mincinoși și că Viorel Ponta,care nu s-a lăsat de funcție și nu era atunci de vaccinare). Copiii vin după o găină și vo două ouă. Ce mai faci, omule, încătro te îndrepți, îmbrăcat, în cămașă fericirii, ușor de sărutul dat de profesorul Ming? Tu, ai trecut-o, cum am trecut-o eu, în brață peste prag, pe Vica, când era mireasă și mireasma trebuia, că trebuie ca să devină nevastă, împletindu-i-se părul, un întreg ceremonial al nevestelor ca bărbieritul mirelui / datul, cântecul găinii, o glumă care încântă pe nuntași ( și nu-i un exces, în desfășurarea nunții lui Vica și Pavel, chestia era să petrecem, cât mai mult inspirat împreună, în acel ritual de super-star, în acea inițiere nupțial, fără nici o ìnscenare, fiind intensitate și, în petrecere cu joc și spextacol) și adunându-i-se miresii părul, în conciu: (potcoava calului, în vârful dealului), ea după desflorare, nu era cazul lui Vica, că era văduvă și avea bonus și trei copiii, mușchetari români.

     - Si nici diavolului meu cu chip de inger.

     - Ce mai faci, domnule profesor? Pe Aurica Lila, George, Georgică, fratele, bădiucu, cum îi zicea soru-sa Vica, surorile și fate-su Pavel șofer în Dej, îi zice ca Vica ca la frate mai mare, dar el o învăța pe Aurica mică fiind, să-i zică lui Revnic Vicor, la tată-su Calu și aiesta nervos, își bătea pe unica fată, pe Aurica, pe care Lucreția, nevastă-sa debia, cu scântei, o  născuse, cu bucurie, ca să-l bucure pe Căluțul aiesta, frate, cu Iulian și pe Ioan Burdea, figuri, cu stil, gen mucalit, bufoni de a regelui, că noi vorbim numai pe românește, pe culori de neliniște de limba română, maternă și, cu îndemână. Eu sunt că a Ion Creangă, dar nd Burdeosu eu sunt, Petru Prostu, că nu merg că el la băute și ii ciudă, că stau mai mult acasă, că-s om de-al casei, stând că păstorul, în pustie pilduiind mulțimi de 5 mii de oameni pe care o hrănește cu 5 pâini și, cu 3 pești, pe care o îmulțește. I s-o stricat rulmenții și chiuloasa și de aia Mânzat, Părăuanu, n-are copiii, zice Mistrețu. Marius:

     - "Zâ, băiatul, cu fiatul, că la poartă-i Floarea albastră, din glastră, de pe pervaz de fereastră. Asta-i vis la cheie, la brâu la femeie. Ai un fix, cu homo și, cu leziune, că-ți cășună, dar la ce pe acești, perverși, pentru care nu simt nici o plăcere, chiar dacă nu-i discriminează, că au o nebuneasca pe care eu n-o înțeleg, că nu știu, în ce constă satisfacția lor, eu cu Vica făceam și copiii la nevoie, dar ei...

     - Ei nu mai vad viitorul si nu au concept de vana traditionala.

     - Valentin nu mai vine să-l slujească pe Gavriș Pavel a lui pocăitu Gusti, Dihorului și Petroșani lui Mămăliga, la care Marinu lui Daria, îi zice ca ciufală, poreclă, supra-nume, a lu' Gheorghe lui Stan, îi zice lui Pavăl oieru: Becali, că-i cioban, oier, dar zic, în sat, că l-o bătut Pavel pe Valentin care-i era slugă, ciorâng, ciors, la derogă. Rămâne de Anuca, Capela, lui Ilie Țon, venit din Bărăgan ca ginere, Anuca fiind pe la Roza, prima nevastă a lui, urmând Eva la Pavel, vărul lui Vica, cel care n-a întors spatele răcelii și a murit beat, cu dureri la capul, cu care a ațipit lângă vacile colectivului, a ațipit nepăsător, pe pământul înghețat pământu de lângă lăutărești, pe branșate, de la secția de tractoare și cuscru Cosma Vasile, mai încolo. Marius cu Mihaela pun varză la morat ca Dorina să facă sarmale. Marin sare ca ars la mine-n casă:

     - " omul bun e nebun și amenință, că toarnă motorină peste prunele puse la fermentat și mă poate da la tribuna, că nu mă câștigă. E revolat că și cum ar fi la casa lui, că are și Daria drept la casă..., zice verzi și uscate, îndrugă făcându-se el stăpân pe ce nu-i aparține sau ce...? La un pui pestriț, puiul, îi rupt piciorul și zice, că Marius ar fi făptașul / Mihaela. Marin Teci huligănește:

     - "N-o să aibă nimic, o să vezi, tu, Daria, îi amenință pe Marius și Miha! Am parte de larma de care nu-mi place.

     - "Am tăcut, dar acuma nu mai tac, că are minte, zice, când Daria băgăreață:

     - "N-are minte: "cum n-are pedofilul, că de ce-o dat după pui că să-l fută?", zice Marin nervos de gândești că-i Codin, căruia mamă-sa i-a turnat pe gât ulei clocotit.

     - "Vroia să-l prindă și să-l fută, c-altfel cum să-mi explic, c-o dat după pui?" Se întreabă revoltat MAINE Teci. Marin lui Daria:

     - "Iară mânci și noaptea și te faci, cât o batoză ca o mută."

     - "Ce, tu, te păzești, tu mergi la școală. Mă obosesc, când, mă enervez, tu. Mă, omule și, când eram la Caritas, îi spuneam, ce, când, îi vine rândul și iar veneau să mă întrebe și mă sâcâia, chiar dacă-l bați pe om, iară vine înapoi... Ce n-aș dori ca să fiu fericit ca artiștii de mare valoare, cum zice Fătu de la tradiții de la bunica, că ce mi drag cum să nu prețuiesc aflând mai multe, că nu sunt degenerativ, ci din contră, îmi susțin autenticul și sănătatea, cu excelență vieții ca cei din jurul meu.

     - Vedetismul e un blestem si o iluzie murdara. Majoritatea mor nefericiti pentru ca nu asta e esenta vietii. Fii pasiv si nu comenta manifestarile diavolesti ale celor din jur sau chiar a naturii. Tu esti aici sa observi, sa intelegi, sa te bucuri de mica scanteie din soba nu sa te lasi furat de smecheriile dracului.

     - Mi dor de îmbrățișările lui Vica și de culcarea, trânta, în splendoarea ierbii ca pe vremurile bune. Vica e la baza vieți mele, o bază. Aveam ritmul nostru monumental. Avea un natural dragostea noastră. Cine ca Vica mă scoate la esență ca să mă simt bine? Pe șosea noaptea au ieșit pe șosea și... Medicii sunt obosiți și cetățenii-s pesimiști, neîncrezători, că nu le vine să creadă, că se va găta, cu coronavirus, e o dificultate și e disperare, e o bolunzenie. Cum altfel ne protejem vaccinându-ne și protejem și pe cei din jur, de lângă noi. Din echipa adversă, Dinamo:

     - "Dacă nu batem pe CEFERE, pe cine batem?" Halep, vrea să-și intre, în ritm, aici, în culmea fericirii, aici, în România, o rupe pe engleză. "E naturalizat și îndrăgită, această româncă frumoasă care e iubită de o lume întreagă, unii mor, că nu li se făce avort la timp (un nefast), ca dacă nu-s Vica o țărancă sănătoase, ce le poți face? Fă-le avortul, Neică Nimeni / de ce le lăsați gravide dacă fac copiii, cu malformații, hadicapați, că și lui Daria i se interzice, pentru medicația care o face, dar Marin Teci, nici nu vrea s-o protejeze, cu prezervativ că să-și păstreze zâmbetul larg lui Daria, dar ce știe el, un reziduu a Dejului care merge pe tot, el vrând copilul / fata lui... băiatul meu că, în filmul, cu titlul aiesta sau ce, frate-meu?  Unii vorbesc de emisii de carbon, că nu se respectă să se taie pădurile, cum doar promite Ioannis că președinte, dar ce face, chiar să nu se, chiar taie pădurile? globalizarea fiind și, nu printre picături, că mai e și coronavirus și nu este un doctor de bine președintele României, că nu amendează pe cei care nu formează guvernul și ne menține, în criză ca infecțioși și ne accesați, că-s membri nu știu cărui partid belit de pe dracu, niște cetățeni banali și a naibii! Biologic aceștea nu-s oameni cu intoleranță, cu un cortect și perfect că să nu ducă societatea la aberant și anafilactic. Cine și ce ne oferă protecție socială, că au un sistem imunitar, Buster, cu o logică, c-aici și un ADENE, aparte a fiecăruia, în parte, că viața e o luptă care începe lupta celulelor cu memorie că să reziste eficient noi având, un scut socio-uman, un stil de viață sănătos consumând 15 de alimente sănătoase. Cum altfel să ne asigurăm sănătatea adăugând vitamina C și D că suplimente alimentare? E un supliment de sănătate, o Vica ca sănătate, că nu confundam materia primă, cu ambalajul, sala, cu prefectura, știți voi, că-i vorba de soluții moderne, cu care combatem bola. De noi depinde sănătatea, nu de dublul și obrăznicia dezaxată, că lecțiile care le predau, chiar onlaine, sunt lecții de viață, că eu n-am făcut cu Vica o căsătorie cu bucluc, ci una tabu și una cu esență, un brend a României. La mine, între mine căsătoria era cu atingere, gen îmbrățișare care, îmi mângâia, cu orgasme sufletul, mă reâncărca energetic și magnific că peștele care se curăță de balast. Dorada față de lupul de mare se curăță de solz, nu ca păstrăvul. Fileul curat de pește mai trebuie dat și la copiii născuți de Vica. Mai vorbim și de un rizoto, eliminându-se ce-i străin, spălându-se, lăsându-i aroma de pește, cu un superlativ. Era vorba și de șalău, că-i fără colesterol. Marin:

     - "Tu, Daria, nu-ți încălzești, că dacă mânci rece, te doare burta." Mâncarea românească are gust, dragule! "Românilor învățați, că fără școală și calificare, nu faceți nimic, rămâneți nimeni (hai, în echipă că eu cu Ben Men, cum zice dezinvolt Precup Ioan din Letca, fraților și e corect și perfect, de consultanță, că suntem eficienți, când ne alintăm cu suflet și vă iubesc colegi (n-am ajuns cu toții din cei care mai eram, în viață, că au trecut 50 de ani, de când am luat Bacalariatul, în 1970, în Șimleul-Silvanie, un țărm mai expresiv, exotic, la care noi excentricii de la Bistrița temeinic, instruiți și educați, pregătiți, pentru viață, ne-am adaptat, eu, având și revista școlară Mugurii Silvanie. Unii colegi după 50 de ani erau tot frumoși și haioși că, în Călătoriile lui Guliver, că mă, eu breaz, de ce să nu compar cu ce-i bine și de dragoste, în locul care întâlnește frumusețea, cu noblețea și dragoste, cu simțirea și cu tot ce-i plăcut, lucru rar, că împreună eram ca micul luptător. Noi n-am fost imbecili consumatori de alcool, că, în conversația noastră, știam să așteptăm unul după celalalt și era armonie și omenie fără nici un incident. Guliver a fost grozav, dar eu la Fântânele / Roșia, nu prea, că eram că Papă-Lapte din Purcărețul, Strâmbeanu cu mănăstirea și a Sâmpetru-Almașului, satul meu natal, cu Valea Almașului peste care e Baica, unde învățătorul Ioan Rătundeanu-Ferghete era învățător și se căsătorește cu fata pe care a ținut, în brață și se juca cu ea ținând-o pe genunchi, școlând-o că dascăl și ducând-o, în Sâmpetru să-i nască 11 copiii: fete și băieți (dintre băieți doar pe George nepurtându-l la școală și fetele mai prăpădite și mai grele de cap ori doar socotite a fi, c-așa se vorbea, în acele vremuri, cu revoluția de la 1821, a lui Tudor Vladimirescu, bărbații fiind capul tuturor răutăților că grecul Ispilanti care-l trădează și omoră pe eroul națiunii noastre, pe Tudor Vladimirescu, deși doar formal, fals, grecu se declara prieten cu Tudor din Vladimir. Fals era și ce face, în familia ei, Andreea Marin, în familia ei ca ce-i mai rău în viață că în spectacolul televizat, că mi-e dumneaei, nu mi-a făcut nici o Surpriză, surpriză că să mă ajute să-mi public cele15 cărți care le-am publicat, cu banii proprii, dar, în tiraj mic, nesemnificativ, dragilor! Vica era iubirea mea și n-am nimic de regretat. Vica era talismanul viu a vieții mele.

     - Totul e propaganda. Nu-ti pierde vremea cu media. Talismanul tau viu acum sunt gazele si campul cu flori visand la Vica unde scrii despre iubirea voastra ca sa moara putorile de zeite galactice.

      - Vica m-a făcut atât de fericit, dar voi nici n-ați sesizat, nesimțiților. Scriu uneori fiind Făt-Frumos, din lacrimi, din ochii mei curgându-mi lacrimi, o frumusețe, cu noblețea ca florile de câmp uimitoare de pe întinsele dealuri, cu viață sănătoasă, cu viață încăpățănată, în bine. Totul e impertinent, în viață oamenilor, că-i vorba de boală Daun, un fel de atrofie a simțurilor și ele vitale, că ești altfel, decât ceilalți care puteau fi normali, dar nu sunt și ceilalți te privesc chirâș, mai aparte, stingherit. Vica e o zeitate a iubirii. Eu, cu Vica fermecător, am scris, o istorie a iubirii. Avem fiecare, aparte, avem, un cântec și un descântec, avem ce am învățat acasă și unele lucruri, nici nu știi de unde le știi, le știi, că le știi de la Dumnezeul tău. Nu, tot timpul sunt plin de energie ca Vica, cum rar, că nu stă un pic locului. Eu sunt cu două viteze: încet și de loc? Deabia mă mișcă, mișc? Deabia mă descurc? Vai, de capul meu, eu nu făceam nimic, că scriam, ce era, că nici cu asta n-aveam nici o victorie, dar ea nu-mi reproșa nimic! Nici, când scriam, nu scriam cap coadă? Colegii m-au făcut să ies și, în alte părți decât, în Dej și Cluj, convins, că nu mi-a fi rău, cum nici nu mi-a fost, că ei, colegii și după 50 ani erau cu multă simțire erau era super, colegialitate și cu drag.

     - Am ajuns repede la concluzia că e păcat să se piardă atâta muncă și atâta informație. Cele șase pagini în format A4 aveau ,,viața” lor de câteva zile, după care dispăreau. Trebuia făcut ceva care să le prelungească existența. Și atunci am găsit o soluție: cartea. Am adunat câte 40 de numere din ,,Scrisoare pastorală” și le-am pregătit pentru tipar sub formă de volum. Până în prezent iată că au apărut zece asemenea volume. Ele au fost răspândite de-a lungul timpului în țară și străinătate, la cititori particulari, la biblioteci publice.

     - Parinte după tine nu se face nimic, că nu face nimica. Mă tenta de copil Scrisul. Tata și mama nu-mi avea grijă, că și domnul Voinea un i-a sfătuit să mă lase să scriu, dar ce știau ei? Marin:

     - "Mă numa o să auzi, în batjocură, c-o murit Marin", spune, în telefon făcând o glumă proastă, așa, îi spune, după cum intim s-o înțeles ei doi prostesc, îi telefonează lui Paul / frate-su, nu-i întreb ca să nu zică, că-i hărțuire, că lui Miha, nu m-ar răbda s-o întreb și m-ar, chiar întreba ce mă înteresează, că hopșa-șa, nu-i place s-o iscodesc și-i pagubă, în ciuperci... Noi ce luăm pe mere, dăm pe pere. Ești plin de energie și ești nelimitat magnific și depind de tine. Ești plin de ingredientele limbii române(acel nota bene a fraților Văcărești). Ai o mândrie a celui, cu dulce Românie, cu mare viitor la dulcea Românie, că ce-ți pot dori eu ție, dacă nu, la trecutu-ți mare viitor, dulce Românie?! Cum să nu crezi, în oameni? Vica a fost o doamnă, cea mai frumoasă și demnă doamnă. Era Vica cum ți-am tot spus, era o prințesă, în regulă, iubire pe verticală, în școală de dincolo, în școală vieții, o verticală, cu sens, în universul de univers versus, Ciubăncuții și a tinereții, cu elexir și aromă nelipsit de Vica, din istoria aparte a României, cu alei și pe alei, cu tei înfloriți și amintiri, cu Sadoveanu, un apropiat sufletului meu, cu tricolor, în trăiri artistice, liturgic cu pace și pâine, în spice ca-n fagure de miere, cu lapte și miere de limba română. Eu, făceam, cu dimensiuni, în familia lui Vica. Nu era un apropo, că eu trăiam frumos, accesibil, cu Vica aiasta întâlnită, în Ciubăncuța întâmplător, după cei de la direcț sanitar veterinară al Jud. Cluj, îmi daseră, angajându-mă aici la Recea-Cristur dându-mi, în mână mea: pâinea și cuțitul, serviciul c-aici cu repartizare, încă sector, în Ciubăncuța, în locul colegului, Ioan Vereș și eu eram un visător și un romantic, un căutător a fericirii și a binelui. Cum o țarancă era prințesă? Ce educație aveam, că nu aveam condiții regești? La ce ne raportăm, când asta-i limita? Nu eram nici eu cel mai bun din istorie mi clar. Dar ce se întâmplă, cu mine? Totul era frustant și inteligent, c-aveam 28 ani, când mă hotărâsem să mă însor, cu Vica fără să știu, că-s vergin / nu. Mă întreb ce-am fost pentru Vica, că vreau, cu ocazia asta, să mă lămuresc, în ce mă privește, dar ce știu eu de fermentație și transformări, din alchimia omenească. Eu, în Scrisul meu, sunt altfel. Asta e un chinciu, că am  pornit de copil motorul mai ales, că nu-i nimic, pentru totdeauna. Eu sunt cu cine oferă visuri la cheie, cum visăm, cu toții. Doar copiii, îmi serbează ziua de naștere, chiar și după moartea lui mamă-sa, Vica, băgând de seamă, că țin la mine ca la un tată bun, deși eram doar un tată vitreg pentru 3 copiii a lui Tudorel Celemen. De ce ne bucurăm, în viață? E bine, că respirăm, Ben, e bine, că trăim. Între noi e o relație de echilibru, o alchimie, în viață noastră, că noi trăiam unul, în pielea celuilalt și era o grozăvie și, chiar nebunie. Dacă n-ar fi murit, dar nici așa, n-am renunțat la Vica. Literatura, zice Daniela Zeica Buzura e o nevoie, pe muchie de cuțit, că uneori emoția te lasă fără suflare, vezi Tata mută munții. Apoi ne recomandă 10 lecții de pandemie. Cool preș e o hartă despre literatură, mai zice Daniel Zeica Buzura, că se culege literatura de pe margini. Cu Pavel Rătundeanu-Ferghete ce faceți, nu-l culegeți de pe margini Daniela Zeuca Buzura și Alex. Ștefănescu? Eu, nu mai sunt, în Sâmpetru-Almașului, unde-am văzut lumina, la căsuța părintească și pe coclaurile podișului SomesEean, unde am copilărit. De pe drumul de cântec al copilăriei, m-am mutat, în Ciubăncuța la scumpa Vica. E ceva cu demnitate ceea ce sun, că sunt iubire ca drag și cu făinoșag candidat la fericire cu înviere. Eu de la sat am plecat, pentru școli și tot la sat m-am rentors. Asta a avut un rost cool. Totul avea un firesc emoțional, în viață noastră. Pe om îl cunoști după ce face pe nori, soare și ceață, totul la fiecare, la omul cuminte, fiind totul cu măsură, cumpătare și ca să ne dăm seama de cine suntem, că suntem ceea ce e iubire  și cumințenia pământului, în răscrucea satului, unde voi muri ca Vica, pentru a fi îngropat, în țnțirim pe deal, cu ritual, după tradiții românești, cum rar. Mereu avem un drum spre casă, că ne cheamă străbunii, în drag, pentru viață și adevărul de a fi, cu dragostea de viață, în făinoșag. Povestirea e, în toată fibra mea, făcându-mă, chimbându-mă, în alt om, în lumina bunătății și binelui. Nu știu, cât de bogată e narațiunea mea, că de străduit mă străduiesc. Nu știu, cât de reușită combinație eram cu Vica (era între noi reacții între noi, chiar neașteptate, impulsive, nu eram zăbavă, însă nu eram harnic ca Vica). Eu, stam pupăză, în hârleț ca ciobanu-n botă. Vica era mai implicată și eu, să scriu, deși ea nu-mi arunca mâța la mine, nu-mi băga de vină doar când mă vedea aplecat asupra telefonului și scriam. La băiță 2 pe o babă slabă, dar Daria plângea, când o scotea din veniți, când trebuia să coborâm din autobuz / din trenul, dar o mințeam, că ne urcăm pe o altă mașină / în alt tren. Obsesiv Marin zice:

     - "Am crezut, că te doare la operație, că nu te-auzeam prea bine de sub duș (apropo: ce operație, că daria n-a făcut nici o operație). Mai zice: lasă să te șoptească, în bătaie (nu știu de ce nu-i ia apărarea și de ce vorbește: viceversa, anapoda) Noi să producem transformări, că noi suntem, ca alte lucruri că să iasă altceva prin fermentare a pâinii, din bistro, că ce nu găsim și, în pădure dacă știi ce cauți, zice și Valentina Ioan, un altceva, că un sos de ouă poșate și cojii..., în vremurile aiestea ciudate care vor dispărea, aduc voie bună, zice Ady Moisescu. Dan Eugen era dintre noi, oameni care mergea mai rău, cu picioarele umflate care umbla mai greoi, chiar dacă aflăm din gura lui, că era cu trei ani mai tra, mare nu-și amintea, că el și Suciu, Luceafărul din Crainiment, decedat, când erau soldați oprind trenul, în Gară Mare m-au vizitat, înAghireș-Fabrici, eu servindu-i cu o țuică de prune, pe atunci servind și eu, mai brav de cum sunt acuma, mai înfipt pe picioare, el servind mai lacom leoarca amețitoare fără ici o jenă, deși după spusele lui, în Bistrița, unde s-a reînființat liceul agricol el fiind profesor că bravul medic veterinar Ioan Mildovan medic veterinar veterinar care ne-a dus și pe la Dispensar veterinar, unde avea și afrodiziace Cântărilor din care ciordise, nu mai știu care dintre colegi ca să... Nu-mi amintisem trecuse prin minte să reamintesc, ne-a dus și pe la abator drăguțul profesor Moldovan, în acei ani de pomină, unde era caladău și la gustat ne-a dus. Trebuie să ne acordăm la o stare de spirit, la o stare de bine, fiind mai  creeativ. Nimeni nu dă un leu, oroscopul Balanța zice, că voi primi, dar nimic, nici din asta, nu-i nimic. Eram o nouă dimensiune, am receptat tot. La unul Marchiș, i se zicea împăratul fără a fi vre-un Revnic Ioan, Burdea care lăudabil se zicea, că Ioan Republică aiesta a pus tuturor sătenilor supra-numele, poreclele, ciufalele mai trainice ca numele oficial, deci, în Recea-Cristur, satul natal a lui Sarca Nicolae era aiesta așa zis împăratul la care, în câteva rânduri am mas, dormit, dând buzna peste mine noaptea și Ciubăncuță fiind la peste 12 km distanță și familia aiasta Marchiș fiind foarte prietenoasă, ospitalieră mai dacă eu împreună cu doctorița Onaciu trebuia să fiu la ședință la Cluj, la casa agronomului pe strada Fagului nr.1 reținuți aici la instructaj și o săptămână, că șefii, medicii veterinari superiori de la județ cu cei de la Universitatea de medicină veterinară, ne învățau multe din ce noi nu știam, dar trebuia să știm și noi cei care eram pe asa te ca asistenți veterinari, practicanți. Marin se amestecă unde nu-i fierbe oala:

     - "La constanța-n Cazino s-o deschis, un bar mișto". Despre ce să-ți mai scriu, Ben floare roz, că albastră / verde de albastră, nu te știu, după vorba, verba, lui Nichita Stănescu, cum, îl știam pe poetul care își invita amicii, în apartament, plăcându-i să-și dicteze, cu voe bună celor care, îl vizitau și ș-o surpriză plăcută și, când a scris 11 elegii / necuvintele, lui, un altfel de rugăciuni cioplite, în piatră de marele Brâncuș care, în perfecțiunea, ciobise cubul, Brâncuș Constantin, din Horia,Târgu-Jiu, sculptor norocos, ajuns, în parnasul de la Paris, Franța.

     - Eu sunt la pat in coma de o saptamana si nu stiu inca incotro merg. Abia azi pot vedea medicul.

     - Cine, să nu dorească citească ce se scrie cu drag și făinoșag, în limba română, în limba mea neaoșe și maternă. Dacă nu știi mersul trenului, pierzi trenul, c-așa-i treaba la Suceava, că unu-i pentru toți și toți, pentru unul. Care-i sensul de circulație (s-a rupt coaliția de coaliție). Nu vezi ce fac liberalii? Ni se distrug pădurile, că nu ne conduc bine, cum se cuvine. Tensiuni mari sunt cu migranții. Efectele sun notabile, e un flux de migranți, în Bulgaria. La noi ca pe niște sportivi, comunicarea, ne duce la succes, în detalii, la canotaj, aveam rănii, în palmă zic și implicit, participanți la olimpiadă, la Tokio, că-i lucru bun, gloria-victoria, nu eu, dar zic eu și Marius, că contează și la noi succesul, că și noi, Ben, că ne muncim, să ne împlinim visul și ne face datoria și îndatoria, ne scriem cărțile împreună, ne facem tema de acasă și Dumnezeu ne ajută, omule, ne ajută special, noi având amândoi sincronizați. Care ni motivul, să scriem? Noi suferim, în felul nostru și contează reputația noastră. Rezultatele noastre contează, ne ambiționează. E dificil ce facem. Suntem oameni de succes, sântem exemplu pentru cei din viitor, tu ce zici, continuăm, nu-i așa?

     - Ne este furat aparatul visarii (divin/natural) si suntem impinsi intr-un aparat virtual digital creat de reptilieni, adica un aparat care stimuleaza doar creerul mic (din spatele capului) ANIMALIC. Vom fi DRACONIC rupti de copaci, animale, gaze, ape, vant, ploi si chiar noapte adevarata etc. Cine va mai scrie poezie, pentru cine, unde si cand? Noii vor fi fericiti ca elicii (asta e visul lor)la ventilatorul institutiei.

     - E un nova, o stare de bine, o stare pentru care ne luptăm și nu ne lăsăm înfrânți. Într-o lume suntem amândoi și speranța, în dreptul de a fi ca zimbrii de acasă, de la noi. Suntem niște țărani sănătoși încăpăținați, în bine, luminițe, în frumusețe cu eleganțe și, cu noblețe. Cu Vica puteam vorbi ore-n șir și să nu mă plictisesc, dar nici efort nu era, când îți plăcea de cineva, că atare nu simțeam, nici, că ostenesc (lideri se tot târguie și trăgănează: cea și hois, însă până, când tot se trăgănează, uitându-se chiorâș, unii la alții, dar nu prea sunt prieteni ori ca mâța și câinele, jucându-se pisica cu șoarecele, până, când gazda nu-i acasă și-i ceardaș / polca, pe masă...) Noi vrem mai mult decât aparență, că nu suntem așa de slabi, cum zice hazardându-se, Becali, că noi așa slabi n-am fost niciodată ca joc și, înfrângere, dar care nu vrea să fie neînvinși, dar el e cu satisfacție interioară, e revoltat, ceva-i, cu acea valiză, de care se tot vorbește, lăsându-se, cu baftă, cu drum liber ca-n America, vulpea făcându-le figuri, că se amestecă, cu fotbaliștii, în jocul de fotbal american, vulpea la ei nefăcând găini, din găinar, ci teribil de pe teren ajungând, prin tribună că fană, că și arbitrii fug vizibil, în vestiar că inundațiile ne dă de furcă, dar ce să zic de inteligență (în Olanda se fac sacrificii clare, în stilul lor fără o reușită ca atare, deși se pune umărul)? Adrian nu era un reprezentant, dar ca oricare sătean, ne era de ajutor. În rest pe la noi e cer senin și oameni neofticați (mâine-s pe la Cluj). O minte șpilără, ageri, că a ta, duce lucru început la bun sfârșit ca lucru bun. Serialul, Pictorul de la palat, o altă tradiție, cu altă năzbâtii, obrăznicie și năstrușnice coreeană a unui frumos năzdravan, din care te descurci, cu greu, chiar și eu dacă cuma mă întrebi: eu, ce-aș fi făcut? Am chemat, în ajutor, pe cine am chemat dacă nu pe, Ben Todică? Nu-i ca și cum ai sta, în fața unui tigru, pe care, tu, breaz, începi și chiar, îl pictezi ca Nică fără frică, în luptă pentru a ajunge, la liman, la ziuă. Eram că acel tânăr nepoliticos, dar, Ben, nu ținea cont, îndemnându-mă, chiar:

     - "Scrie, Pavele, scrie-mi, în cazul aiesta ce să fi făcut măreț și neaoș, în limba română, limbă maternă și, cu îndemână? Unde-i logică la care cu fler și tupeu și, pentru Dumnezeu gândesc? Că pentru greșeală, în școală regală de pictură mâna pictorului, îi e zdrobită cu ciocanul, în veci de veci, să nu mai picteze ca Grigorescu / Lucian. Desenele lor emana, până și parfumul florilor, din pictura grozavă, artistă, al acestor temerari. Oricum, mă bucur, că-s, în viață, tata fiind omorât de securiști la 56 ani, dar eu trăind și apucând 72 ani împliniț la 01.18. 2021, având ocazia să mă revăd, cu colegii la 50 ani de la absolvirea liceului agricol, 1970. Cine știe cum să mă ajut? Pe Daria vreau s-o întreb ceva, dar nu mă rabdă, că eu, zice, nici să mănânc, c-au venit aieștea, cu mașina să ridice gunoiul și lucră fără răgaz că Vica și se bucura de viață ei activă, că era o năzdrvană harnică eficientă, fără, indicații, în prospectul de viață, din fericire a fericirii ei, dar se plângea, că n-are certificatul verde și legat de asta eu vroiam s-o întreb, să-i cer telefonul dat de mine, nu cumva am numărul de telefon a lui Alexandra Roman, Mureșan, măritată după Mariusu lui Filu contabilul de la Spitalul / Azilul, din Recea-Cristur, dar ce îndrug eu, inteligibil / ilizibil, cu pe alți tras șut superb, verb și proverb, de la 11 m, cu care se laudă unii cu partidul lor, pe la televizor, cum zice, Becali bună ziua fără a fi jenat, chiar dacă-mi pare rău de Dinamo, nu până nu demult mândrie, în culmea fericirii. Vroiam s-o rog pe Sanda să ne scoată Certificatul verde, că ar putea-o face, cum, îmi spunea asistenta Ioana, din Căprioară, o puștoaică, cu încredere, cu lumină, în suflet ca Daria care teribil se asemăna și aduna cu penticostalii, în conversia de om între oameni. Uneori pur și simplu vrei mai mult, că n-ai sare și piper, în combinația de om, cu optisom care la mine n-are efect, deranjându-mă, că-i înteresează salarii și pensie specială cu ghejet și câinii din vecini, dar nu și din satul fără câini, cum zice Adrian Mureșan, cu țel comun a sătenilor din ciubăncuța cu inconfortabil, în viață, dar ce să mai vorbim, că până mai deunăzi era viu, cum mă vezi și te văd, o valoare umană, pâine de o ființă printre pământenii senini, probabil doar, cu cățelul pământului pe care nimeni real fizic, nimeni, nu l-a văzut, că și pricolicii erau doar iluzii, că vacile nu le dădeau lapte, când bivoli se bălăcesc mai mult, în bălți și erau răciți că Adrian Busuioc, că doar, în mințile bolnave, cu mici surprize inventate era tot ci sinucidere politică, că e o veselie a celor care povestesc, cu gustul lor cam sărit de pe fix (dar ce-i bun pentru noi?). Țăranii mei nu umblă ca orășenii cu fel de fel de fel de experențe nu lipsite de noblețe,deci țăranii nu umblă cu blugii găuriți, scămoșați ca să atragă atenția/ceva de genul aiesta. Noi suntem pe linia de plutire, dragă Ben Todică (la noi din Ocna-Dejului, este unul pădurar Ninel Todică, ginere la Osiu, pe uliță Florești, unde la Duma Grigore una o mânat bobul nefert și s-o umflat dinjos de piept, că era o Mărioară care locuia la Florești pe ulicioară, era Mărioara mama lui Pop Alexandru, un special, om cu surse sustenabile de cumințenie, haioș care mă mai frizărea, tundea, ca Ionu Țanghi / lonu Petri, locuind, în Sâmpetru, locuia pe Dos)

     - "Să mă plâng că nici unul dintre cei plătiți pentru cultură locală (mamă, și ce de bani… ce de stipendiați „amplasați”!), nici o oficialitate nu ne sprijină, ci ne sabotează ori ocultează?"(Dumitru V.Marin, pag.6). Asta este, nu ne-a placut cultura socialista, ca ne obliga sa fim "corecti politic". Pai, ce facem, nu ne multumim nici cu "multicultura" sau "ocultura" din ziua de azi? Se vede treaba ca nu ne multumim si ne zbatem sa facem, cu fortele proprii, cultura adevarata. Asta fac cele aproape 70 de reviste ce ne-au trecut prin Inbox in ultimele 7 luni - cred ca v-ati convins. MI

     - Noi suntem pe linia fierbinte și dacă tu, nu ridiculizezi, nu te codești dragoste și dor ca floare albastră, fată, Pop Valeria, din Viișoara, poreclită / ciufulită, de mine Floare albastră, pentru că recita poezia asta, din Mihai Eminescu, recita ca o culme cu, un renume care-l putea avea dacă urma cursurile de actorie, dacă, n-o oprește tată-su vitreg, mai nou soțul lui mamă-sa. Eram licean la Bistrița, iar ea, Valeria Pop, Vali, din preajma orașului acesta verde. Nu-s cum crede, Ben Todică care zice, c-aș fi mega talentat, însă pe ce se bazează, fantasticul și nădejdea phonex, măr, între merele pădurețe ale vieții bio și eco?

     - Se bazeaza pe foamea orgoliului de a inflori si produce fructe, e adevarat urate la inceput dar foarte gustoase si sanatoase pe mai tarziu.

     - Ce e natur?

     - Mai natur ca tine nu exista.

     - Nu lui Vica atingeam prima oară, buzele, cu buzele mele, în sărut de doină și de pomină, ci furnicări și senzații cu emoții plăcute simțite, prin toți porii. Nu mai dorm natural ca scăldat, orice aș lua, pentru asta, din farmacii.

DE ROMÂNIE

Totul e karmic,

e un Ioga care nu știu cum o făceam pragmatic,

cu acasă, în viață frumoasă și dilie,

în omenie, de Românie.

De unde știm, că ideea nu e bună?

     - Ti-e rau si vomiti.

     - Voi, când vă gândiți la imunitate la ce vă gândiți?

     - La obraznicie.

     - Ce sună bine?

     - Ploaia cand dormi/unora numaratul banilor.

     - Care-i prostia la care să-i zicem adio?

     - Corectitudinea politica.

     - Firea oamenilor se mai schimbă, nu-i așa?

     - Inseamna progres.

     - În: Pictorul de la palat, e un sublim, o altă epopee, opera omnia, picturară și naturală ca floarea de coț, o raritate a Carpaților, n Carpații, cu fata, Vica din Carpați, un apogeu femenin ca mioriticul sinfonic, câmpenești ca țăranca descrisă, cu o bâlbâielă sinceră, de poveste nativă, pe care într-o viață de om am tot studiat-o trăiindu cu ea îmbrățișând-o tot mereu, că însuși Dumnezeu, în speranță și credință, o țară a făgăduinței, patrie limba română, cu îndemână și maternă-fagure și miere, în drept de a fi cu înviere, cu drept la fericire. Mai corect e: Pictorul de la curte. Lângă Vica e tot ce pot fi. Perspectiva ni ceva larg, necuprinzător. În tot e un dor de dor, visul la care tot visăm. Vica a coborât cătănia, milităria, din pod. Regret doar, că ea s-a dus și eu, în singurătatea mea am dat-o-n bară, fir-ar să fie, că nu mai era domnișoară! Toată viața am luat taurul de coarne, chiar dacă era Vica. Cu Vica am avut mult de furcă. Iată o altă gură de aur. Un om inimă de aur care pur și simplu-ți mulțumește, pentru ce tu faci dezinteresat.

     - Eu imi servesc natiunea de o viata prin tot ce fac incluzand in presa scrisa, radio si televiziunea comunitatii romane din australia lucru pe care nu l-au facut guvernantii romani din tara de la revolutie incoace. Nici macar cand i-am ospatat, nu au fost unii dintre ei prea darnici. Mi-am impodobit tara cum copila papusa in leagan in speranta ca o va vedea mare si frumoasa. In ochii mei romania adevarata e mare, pentru guvernanti e doar un barlog de intors. Pacatul e al lor si al urmasilor lor pentru ca adevarul inalta si vindeca si e cu noi cei ce credem in EL. Eu si Miclau suntem intodeuna invigurati si entuziasmati de limba parintilor nostri. Suntem ca si tine Flori din Faneata Neamului.

     - Tu, ești cu inteligență literară și de limba română, că-i maternă și ai îndemână că ceea ești, te irosești, cu argumente și foarte răsfățat, dar și dezinteresat prin atitudinea care mega se vede, în undă verde. Ești tolerant și răbdător cu noi, ne educi cu maniere elegante. Sunt, deja, într-o frizerie, unde, cu mașina de tuns, sunt barberit. Lenuța mă barberește, maistre laudă de zestre. Apoi am mers, în Policlinică / Centru de diagnostic și de tratament, de pe Moților. Peste tot trebuie să ai răbdare și să-ți aștepți rândul. Aveam certificatul verde, dar nu mi-l solicita nimeni. Venim de unde venim ca un balmoș cald și ne grozăcim cu ce avem. Tu, știi, că a murit, Petru Mâțu Stoian, c-a făcut tratament Inter, hiperbară, fără a-i recomanda specialiștii pnemo/ cardiologi? Îl, întrebam, când, îmi publică cartea de folclor NUNTA DIN TRANSILVANIA / PERSONAJE DE LA NUNTĂ

     - Să sperăm că vor veni și vremuri mai bune, Stimate Domnule Pavel! Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu! Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

     - Nevasta, Vica mi-a murit de trei ani, nu se ști, când mi-a veni rândul și cartea / cărțile de folclor vor fi, sărut-mâna părinte, post-mortem !Sănătate și alese gânduri, părinte, că  eu scriu perseverent, primenitor, cu primenire și inspirat, scriu, la Mere pădurețe vol.2, raportându-mă la monumentalul și istoricul universal Mihai Eminescu! Cu bine! Eu,v-am mai scris sponsorez, pentru a se edita 50 exemplare și dacă coastă 1000 roni. Vreau să ajut editarea și tipărirea cărții, indiferent de ce neajunsuri și consecințe voi suferi. Doamne ajută! Căsătoria nu mi-a fost cu bucluc, însă vreau să am gustul succesului, cu toate accesoriile, de laser, în literatură, fiind, desigur, în Căutând după fericire și, în Mere pădurețe și dacă timpul are răbdare cu mine și, nu mă devorează ca pe Marin Preda, ca atare, cu arta succesului să mai scriem amândoi, Ben Todică și alte cărți, cu nebunia și teama lui Marcel Proust,  izolați de stresul fonic, deși pe noi doi nu ne deranjează, că vacarmul, chiar politic, ne inspiră și ne scoate la liman, bre, din criză, derajându-ne, când n-avem cititori, nu-i așa, Ben, că și Bulă la clasă era o comedie umană de marcă, dar, tu, ce zici, cum comentezi panarama românească, din limba română arahaică și autentică, cu tradiție și splendoare socio, cu credo și profesiune de credință la micul dejun a lui Daniela Zeica Buzura, o mare scriitor și doctor de a diseca prin interviurile ei, dialogurile ei promte, la obiect, cu subiect și predicat, fără a ne întrce / ce zici, fără a fi, în concurență, cu noi doi, Ben, nădejdea Ponex-ului, cum știi, cu vedere, inteligență, până la largul cu făinoșag orizont, infinit apropiat, cu obiectivul muncii, de obiectivul păcii ca liturghia, din lanul pâinii, cu pârga, din spice, omule fain, din frumosul limbii române, nu-i așa? Ei, politicienii, ar trebui să facă ceva provita, pro bine. În ansamblu să fie bine. Transilvania e a spațiului gegrafic românesc, a ținutului geto-daco-Dacia felix.  Ce mai zice Read Arafat? el zice despre incendiul din spitalul, cu Covid... sunt și morți, în alt spital modular, Iași, e frig, enorm regret. Știm chiar totul despre ficat și dincolo de aparențe, de dincolo de ultimele episode la serialul Vlad, un ceva după Monte Cristo modernizat, actualizat ca acțiune? Noi suntem ceea ce suntem prin Căutând după mere și Mere pădurețe având și noi șansa de a îmbrăca Cămașa fericirii / Cămeșa ciumii, al actualei pandemii, că-i o cădere, o trântă de pământ ori, tu, ce crezi, ce normal comentezi, puiul ploii, puii mei !? Ce-i mai spectaculos din lume, în povestea, narațiunea, noastră? Noi nu facem compromis la calitate. Suntem surpriza plină, divină, de emoții, suntem un atuu și un tabu ca brend al România, că talentu îmulțit cu har, ni la purtător. Suntem noi, doi, românii, suntem magnifici de felul nostru. Ca Roxana Verona, în prezentarea traducerilor sale, din culmea fericirii, a marelui scriitor Andre Mauriois un biograf fericit, frumos care trece, evită banalul, "Adevarata capodoperă a lui Chateabrinand este însuși viața sa" (Andre Maurois) Eu nu pot zice de noi înșine care spunem adevărul, că nu renunțăm la nimic, din realul vieții noastre, noi scriind adevărata noastră viață la care nu avem la ce renunța, că-i miez de pâine fierbinte, prin faptele istorice, prin trăirile noastre artistice. Eu, cu ea (nu mă întrebați: cine e ea, că nu cred, că nu știți?), că tot frumușeii nației române de pâine sunteți, fercheșilor isteți, sunteți voi, cu după noi potopul! Iară s-a mai incendiat, un spital de Covit, la Ploiești. De ce ajungem la obesia domnu Câțu, că nu-i destoinic și, cu har gospodar, că nu-i Dumnezeul finanțelor, ci inncendiiator, piroman a spitalilor, că nu-i pasă doar de pielea lui și-n rest:

     - "N-am, că era un domn N-am Florin Câțu naibii și după noi potopu, fir-ar să fie!" Jucam jocurile copilăriei: de a lapta, șotron/de a coțca..., în curtea bunicilor, din Sâmpetru-Almașului, până a ne muta la Leghia, în cariera de piatră, la Foidoș. Vica s-a luat hăbăuca și Pe aripile vântului de la răscruce de vânturi, s-a dus la Urișor cu Tudorel Celemen ca să fie doamnă, dar mai târziu după Ferghete a fost doamna Ferghete, a fost saturat doamna Vica, că mereu era întrebată:

     - "Unde-i badea domn doctor, cum și eu ziceam activistului Mureșam de la Panticeu, că nu-i plăcea să-i zic domn și eu foc de deștept, fir-ar să fie, chipurile, că l-am înțeles, îi ziceam:

     - "Domn-tovarăș", de adevăratălea, îi ziceam serios, că am înțeles, doar vezi bine:

     - "Să trăiți bine," că încă era prea timpuriu, să-i zic, că Trăian Băsescu n-a fost încă votat președinte, era încă prea timpuriu, nu-i ziceam ca atare alfel, că nici "iarna, nu era ca vara!". Eu, am fost, cu sanie cu zurgalăii, frumoși sunt căluții tăi, căluții dispensarului veterinar de la Recea-Cristur, dar ce-i ciudat, pe Vica n-am reușit s-o întreb, într-o viață de om, n-am reușit s-o întreb pe geniala și pe drăguța de Vica și chiar aiasta era culmea, chiar și pentru mine, un provita, în viața aiasta, cu desfășurare spre desăvârșire. Eu am mai știut de toată nebuniile vieții, eu trăind cu oameni, printre oameni. Pe Vica n-am întrebat-o dacă ea a călătorit, cu sania trasă de căluți, prin omăt, prin zăpadă. Nu prea conta, c-a fost sau nu cu sania cu zurgalăii, dar era un frumos, în ierni, să mergi, cu colegii de la dispensar: Doda, Vancea și medicul veterinarDascal, Onaci / Sarca, înfofoliți de frig, îmbrăcați gros ca să tremurăm subțire. Vica era proporționată după trupul meu, era: să trăiți bine, era o armonie, o chemare, cu dulce vino încoace. Cartea Mere pădurețe cu noblețe eleganțe și frumusețe eco și bio, carte, în care scriu despre Vica era și e o introsprecție (câte multe lucruri cu măsura lucrurilor, în rostul lor cântare a cântărilor, càte nu ne întrebăm și ne necăjim de cumva  ceva, omitem și nu ne întrebăm ce trebuie, când trebuie, la timpul potrivit ca cel mai iubit și om potrivit, la timpul și locul porrivit desăvârșit, cu o explozie de arome, în culme și  cu nume, cu toții tebuind să purtăm un nume cu renume, inedit și diferit, cu garanție original, în socio-uman foarte special omenesc nățional raportat ca Eminescu la universal (n-am idee de ce-ar fi prea mult această idee). De multe ori, n-am de ce m-ascunde, Vica m-a dat mișto, de pământ, că eu eram, cum eram, dar ea această femeie mai realistă, curios, ea mă iubea, s-a legat serios de mine, simțindu-se bine cu mine. Vica nu trebuia să facă efort să slăbească, că era, cu Hipertiroidă, dar eu o viață am făcut-o, o viață am luptat, cu kilogramele-n plus, chiar și internându-mă la Clinică cu Tiroida, Endocrinologie, la doamna Dr. Mariana Stroie, o specialistă cu șira spinării drepte, un om cu multă știință medicală ca medic primar endocrinolog, însă și efortul de a slăbi, mie, îmi schimba lucul, imaginea, de gândeai, că-s un altul, din cap, până, în picioare... (Vica era tot ea, nu era deranjată de nimic). Eu / Vica, eram și cu cele bune și, cu cele rele. Vica era o femeie activă. Eu, sunt, un om, tot de a pula!

     - De-a pula dar ai farmecul tau. Ai fost un „fefeleaga”, imprastiat, peste tot si nicaieri. Un bicher, spicher dar un suflet mare si jucaus deasta te-a iubit Vica, Ca aveai si curaj si talent ca nu-i usor sa intri in cacat pana-n coate, serios si cu umor totodata si sa aduci lumina si viata pe pamant. Sanatos pentru pamant si sufletul omului creat dupa asemanarea Sa. Ai ramas un minut in plus ca sa-ti aduci aminte zice Vica.

     - Am impresia, că Vica și de acolo de sus, îmi poartă de grijă. Era o fire foarte activă și, când trăia alături de mine. Emoțiile și trăirile le-am trăit,cu Vica, la cote maxime. Echilibru, în relația noastră ne venea, după sincronizare, ne venea, din interior, că iubirea reciprocă, nu ne da afară, din căsnicie / din casă. Era și o vorbă care concerta, în sufletul nostru: cine se aseamănă, se adună, așa cum cine seamănă, adună, seceră ce seamănă minunat, c-așa-i și cu vocea poporului. Și autoritățile-s barză și doar mimează surprinderea, că-s varză, că nu-s conștuncioși, că am întârziat cu votarea guvernului și a prim-miniztrului, dar, tu, probabil, incredibil, sunt niște întârziați mintali polităcienii, că-s cu aberații, în capul plin nu cu cenușă, în loc de materie cenușie, că de aveau tărâțe, le mânca porcii și nu-i o joacă, de joacă. Eu am am amânat, un lucru, că viața poate fi altfel, drăguță, Lidia care și tu, la rându-ți trăind ești o minunată, artistă, în artă ca om ești ceea ce s-a întàmplat, fiind ceva mai mult, pur și simplu și ești dincolo de așteptări, dar ești, în adevăr ca cei care-ți vin alături, dincolo de ceea ce e iubire, candidat la fericire, că ești un ideal național al acestei țări ca munte de talent, îmulțit, cu sfințire, în calitatea de a fi om. Vica mi-a fost bun acampion, cu multă simțire socio-umană, a fost de baftă, un noroc pe capul meu. Din Cluj la Ciubăncuța urmează să plec dus de Marius. Ajuns acasă cu Marius și aici Marin ca un om a străzii drogat / beut, se acață de Marius, să-l lovească zicându-i țigan borât și alte expresii triviale, nepoliticoase, nepermise de comportamentul unui om civilizat, de obrazul subțire care cu cheltuială și cu finețe și eleganță se ține, dar obrăznicătura și-a dat tromfii, arșeii de bâtă, pe față ca un needucat. Clar, că mie nu mi-a plăcut zelul acestui curat-murdar, străin de casa noastră, că la ce a veni acest mahalagiu să facă regulă unde nu-i fierbe oala, în casa lui Vica, că el o puțulește pe Daria nelegitim, ilegal că nu-i cununat cu ea, dar el ține, că și el are dreptul după Daria, însă ce drept, om bun, ei, Daria cu el, cu Teci Marin, fiind doar doi concubini, doi curvari, că preacurvesc, chiar dacă așa neoficial ei se fac fericiți. De ce nu evităm inevitabilul, că nu-i vorba de moarte de om, că înainte merită s-avem bunăcuvință, bunăvoință și politeață, că-i vorba de o nobleță, că noi vindem și cumpărăm: cinste și dacă, nu știai de așa ceva, noi îmbrăcâm, să știi, tu: cămașa fericirii ca oameni între oameni și pentru oameni, cu soare pe cer și soare-n rază luminat, în pâine de o ființă, în om de încredere și cinstit, iubit și la locul lui potrivit și sfințit. Nu-i om să nu greșească. Marin Teci, nu ști ce ști înțeleptul și proverbialul și biblicul Solomon, că nici ulciorul, nu merge de multe ori singur la apă, el bulă de săpun, să nu se spargă, să nu piardă bunăvoința celor, pe a căror spinare trăiește parazit. De prea multe nu ști Teci Marin, cu nesimțirea lui, că om muncitor și cumsecade, nu e acest scai prins de coama calului / lâna oii. Iată un 0m super. Christian w.Snek: Un suflet, cu vastă cultură, traducător, poet și eseist. Săgeata căpitanului Ioan, e film istoric. Sub ocupația turcilor, nu faci ce vrei, că ocupanții vremelnici, își fac de cap, își fac, până ce românii, conduși de căpitan destoinic le vine de hac. Se închipuie eroismul lui Vlad Țepeș, sub care luptă românașii viteji. E o datorie sfântă, în toată suflarea română. Nu era firesc să ne lăsăm înrobiți. Mai presus de orice se pune țara chiar și de domnița care a fost trimisă să-l ucidă pe vodă.Turcii sunt zăpăciciți, chiar și-n cetate, unde li se deschide porțile, cu capcana pusă la cale de vodă care știe ce vroiau turcii, că tot românii boieri trădau, cu hidosul scop de a urzupa tronul, însă planul mârșav e descoperit de căpitanul Ioan. Ce ne duce la veșnicia fericită, adică? arta succesului, în gust eco de mere pădurețe, prin tot ce mi s-o întâmplat. O murit Sergiu Nicolaescu, a murit și Cinemarografia românească și ce bravură mai e și aiasta? Ce s-a făcut, omule cu caii suri, oprit la nevasta frumoasă, cu bărbatul dus de acasă! Buzduganul cu tri peceți, o istorioară, din istoria neamului, cu mare sfat a țării, că toată suflarea neamului, cu războaie și apărarea țării, că noi, nu ne războim pe teritorii străine, că Io, vorbesc, frate ca unsul lui Dumnezeu, vorbesc, în graiul limbii române, că suntem, de un grai, de un neam și de o limbă, în sfânta dreptate a neamului românesc, cum nu știu specialii de azi, cu politica lor strâmbă, că nici azi viața sub liberali, nu ni mai bună, c-așa ne conduc păpușarii politici care ne conduc cu exces și abuz, cu înteres egoist personal, fără pic de național. Adevărul e și-n filmele cu liceenii ca-n filmele istorice, filme eroice. În film se spune, că primejdia e Mihai care are, nu o suliță / mătură, că el are, frate o țară ca Pavel, pe lângă Vica are și el o țară sacră, cu sfântul duh. Iată ce istorisire aud, cu învățăminte, cu tot ca păsări rare cum sunt Frații Buzești, jderi după nemaipomenitul Sadoveanu care e un narator de pomină și poveste, de bună veste cum rar și eroici sunt românii noștri.

     - "Io, Mihail... eu un grozav al limbii rimâne, Mihai fiind o izbândă a noastră, o istorie, de care noi știm. Românii au servici, la noi, în țară. Mihai supranumit viteazu, a lăsat corona Transilvanei, în tezaurul țării, a lăsat-o cu tandrețe și noblețe istorică, că dragostea și patriorismul găsesesc o cale, în omenesc și românesc, cum rar, în omenia de România strada și cu ispravă bravă. Mihai a împlinit porunca din veacuri unind: Moldova,cu Țara Românească și transilvania, toate provinciile fiind pământuri românești, că totul e super sub cer-reper a lui a fi un drept românesc, în iubire și, în delicat necomparându-se cu nimic, că noi suntem cu ceea ce-i iubire a românilor, provita a lui unu pentru toți și a tuturor pentru unul, frate! În triunghiu iubirii.

     - "Nu ce ni se întâmpla, ci ce învățăm din ce ni se întâmplă", cum zice Adriana Trandafir. România era oaia neagră a tratatului de la Varșovia (nu mai ținută la curent cu preparativele ocupării, în 1968, a Ceoslovaciei, potențiar adversar a Rusiei, o alianță a Dunării, îngrijora Rusia) Serviciile Ceoslovacie, n-a știut aproape nimic (un ofițer ceoslovac, informează, pe Ceaușescu care se irită, dar reacția lui Tito era precară). Iugoslavia...; în România se agita și care a fost reacția, în România, că Ceaușescu vedea clar ce se întâmpla, că era un amestec al altor state, în treburile interne al altor state socialiste. Totul era încurcat, dar nu făcea care ce vroia. Ce au făcut rușii, cu Ceoslovacia, nu era nici într-un fel fericire, că rușii au făcut și fac prostii. Ei, chiar așa ce fac, în folosul cui? La ce-s buni prietenii sinceri, în ajutorul reciproc? Îs insoliți, cu tupeu și de ce nu fac și pe ceilalți să fie cei mai fericiți, din lume? E impropriu, dar ce putem face? Nu vrei să crezi, că la multe nu mă pricep. De ce nu se face lucru așa cum trebuie? Vlaicu Teofil și cu Ioan Precup din Letca, Sălaj, amândoi, s-au dus la Felix (aflu dându-i primului amintit), că pe Precup, îl durea spatele și, Felix, nu cu Enigma Otiliei a lui George Călinescu, cu Otilia, pe care eu o aveam la Contabilitate, în Bistrița, dar ce zic eu, un naiv, visătorul care, ca Vlahuță vroia să scrie măcar, batăr, o carte, că tânjeam să fac ceva, tânjeam așa ceva și eu, că asta-mi plăcea și mă pasiona ca pe Hortensia Papadat Bengescu? Eu la vorbele vooastre, cu multă simțire, ce pot comenta, scumpi și dragi, ce sunteți plini de o sfințire românească și cu național monumental și-i mare lucru prețuirea voastră, că știți ce ziceți ca o măsură a lucrurilor. Scumpilor, vă mulțumesc, pentru aprecierile sincere și din sufletele voastre calde. Sunteți, cu adevărați români, prieteni! Gâlgăiți adevăr și viață.

     - Tu esti un GIGANT. Deci ai obligatii in fata CREATORULUI ca sa-l masori dupa masura in care te-a plamadit.

     - Bine le zici ca la carte, Ben, frate! Căutăm impresionant să fim buni, mai buni fără a ne lăuda doar, că ne dăm moral tot efortul, că ni se merită, să ni se merite. Alfel cu ce ne putem lăuda calculat și relaxant? Dumnezeu ne face să nu fim singuri pe pământ. Eu la vorbele vorbite, noi cu vorbe vorovim, cum zice sâmpetreanu Ioan Miron.

     - Frate Benule, Mulțumesc foarte mult pentru publicarea versurilor lui I.Heliade Rădulescu. M-am gândit și la Pavel Rătundeanu Ferghete, prietenul nostru, căci de multe ori i-ai zis că scrierile lui vor fi căutate cu lumiânarea în viitor și iată că și I.Heliade Rădulescu, care era socotit un al doilea după Dimitrie Cantemir, spune G.Călinescu, spune același lucru. M-am bucurat și eu de această constatare. Vă îmbrățișez, cu mult respect și prețuire, Ionica din Gepiu

     - Eu la vorbele vooastre, cu multă simțire, ce pot comenta, scumpi și dragi, ce sunteți plini de o sfințire românească și cu național monumental și-i mare lucru prețuirea voastră, că știți ce ziceți ca o măsură a lucrurilor. Nu-i mare lucru, se amestecă unii, unde nu le fierbe oala.

     - "Intrarea trupelor rusești, în Ceoslovacia era o mare greșală," zice Ceaușescu. Care mai de care. Pictorul..., filmul e un deliciu oferit cu inteligență de coreenii plini de profesionalism, chiar dacă, unele lucruri, nu-i ce ne place, că-i din exasperare, cu succes, că nu toți-s născuți să reușească, dar el fițingăul reușește, că însă e geniul care are viitor și, chiar speranța e ceva special, e cu eu, cu inedit și originalitate, ambietor primăvara care, în noi domină cu dor, că ni dor de o viață mai bună, în care persită, frate, copilăria, în universalitatea, cu sens, de superpremiu ca la superstar omenos-românesc. Avem și noi pilde bisericile chniziaiale a cândeștilor. Argumentele-s foarte, că au autenticitate, măiestrie. Noi suntem oameni chibzuiți, îmi zicea Vica. Oamenii dau pe ceilalți pe spate. Avem o mentalitate de copiii cuminți cu mentalitate schimbată.

     - Din cauza ca suntem vaccinati. Ne-am schimbat adn/ul.

     - Pun oare tot, chiar tot, pe foaie? Eu la vorbele vorbite, noi cu vorbe vorovim, cum zice sâmpetreanu Ioan Miron. E vorba și de o empatie. Eu vreau ca toate să fie bine.

Marius cu hărțuiala, s-o scărmănat, ca apoi ei să se controleze și calmeze au făcut haus, au făcut între ei, între el și Marin Teci, un foc de paie doar a fost, i-am spus la polițaiul Marcel, din Recea-Cristur, Cj., că nu vreau să se certe, căruia i-a spus eu, că Marin m-a bătut a zis Marius, dar, în casa lui Vica, n-a fost carambol / carusel, dar nu m-a bătut aiesta-i adevărul, ci din contră mi-a tăiat de la picioare unghiile care nu mi le-am putut eu tăia, însă Marius e controversat față de Daria, o ia la rost de ce nu mătură frunzele de prin ocol, dar ele cădeau, cum cad toamna și vor mai cădea. E post și pentru binele nostru ar fi bine să ținem post, că n-o facem, e altă poveste. E o presiune socială și medicală. Totu-i fabulos, legendar și hiperbolic. Scumpilor, vă mulțumesc, pentru aprecierile sincere și din sufletele voastre calde. Ingredientele de bun gust au un nemaipomenit artist. Vica nu mă lăsa cu gura umflată / însetată, cu buzele însetate de un sărut, că nici eu nu mă las bătut.

     - Din cauza ca suntem vaccinati. Ne-am schimbat adn/ul.

     - Pe Vica n-am schimbat-o ca pe șosete, ea era, cum ți-am mărturisit, era o distinsă. Era motivul meu de bucurie. Eu ca Gheorghe Ghiurghiu, dar nu bogat, am făcut nuntă, cu Vica. Era motivul meu de bucurie. Eu ca Gheorghe Ghiurghiu, dar nu bogat, am făcut nuntă, cu Vica. Am făcut nuntă, nu-n New-York, ci-n România am fost, cu Vica-n nuntă tradițională. În frumosul piroresc al României lirice, liturgie de pace, că suntem cei mai buni din cei mai buni, eu amintindu-mi dincolo de aparențe, când Cioiu, cu Dan Spătaru, în Bistrița la spectacolul lor, dar fără bani, o boala, în sine, n-am reușit să intru la spectacolul lor și nebun, cum eram am așteptat să iasă de la spectacolul lor ca măcar să-i văd fizic și i-am văzut saturându-mă o clipă cu naturalețea lor emoționându-mă, cu ce erau ei tineri artiști. Tare cu puțin mă mulțumeam, în tinerețea, cu sărăcia, în care trăiam, în liceul agricol ca un calic, însă curios, în ce privește știința, te miri ce, chiar și pentru satelitul Icar, care se presupunea, că va face impact, se va lovi de pământ, dar coferențiarul austrolog, un ilustru om de știință, ne argumenta, că nu-i așa, că nimic nu e din ce se vehicula, în media. În Ecuador, în închisoare sunt om-ucidere, că nu-i soare și vreme bună?

     - "Ați înțeles, ce ați înțeles?" Dacă ești deștept de ce să explic simplu, pur și simplu, întreabă Eminescu. Uneori, nimic, n-are o logică, nici cum Dumnezeu mi-a dăruit-o dar, din dar ceresc, pe Vica. Drag și făinoșag, de superstar, e în România, cu un normal moral. Pictorul de la curte. E un frumos, cu pitoresc de frescă, cum zice chiar regele:

     - "o operă de dincolo de ce se poate vedea". E un special ca salariile speciale / pensiile speciale. GEORGE Vulturescu ești un regal și un special sătmărean. Adulții / puștii, fițingăii, de sub grumazul ceterii, învață părinții? Determinarea e să-mi ating scopul, cel de a scrie Mere pădurețe, cu noblețe, în frumusețe. Marin scuipă ca Cioaca, când era beat și ca Lucreția Pișta. Marin lui Daria:

     - "Ie-mi un coniac și două beri." Daria:

     - "Două beri la litru?" Nici eu nu știu de ce-mi caut să-mi explic logic și pragmatic. Nu vă pot face să înțelegeți cum trăiesc țăranii merelor pădurețe cu noblețe și frumusețe, cu speranțe. Toti banii pentru vaccinuri sunt un nou pretext dupa privatizare ca sa hranim industria de razboi IN CON TINUARE. Ce specie padureata suntem!

PR-F&BT.