duminică, 27 februarie 2022

Melania Rusu Caragioiu - PIOASE GÂNDIRI

 



PIOASE GÂNDIRI

de Melania Rusu Caragioiu

 

 

~*~

 

O, DOAMNE, DOAMNE,

 

Și ca bătrânul Iov, Îți mulțumesc, o, Doamne,

Pentru tot ce mi-ai dat de-a lungul vieții, Doamne!

Dar, ca un Iov ce crede în suflet nemurirea

Ce veșnică ne-așteaptă dincolo de mormânt,

Te rog ca niciodată, Tu, Doamne, să n-ai seama

Vâltorilor din mine, ce mă fac păcătoasă!

Te rog să-mi alini mintea și sufletul din oase,

Să-mi netezești cărarea, să fiu fără păcat;

Doamne, Tu dă-mi un cuget, un cuget nepătat.

Mi-ar fi atât de bine de-aș risipi iubire,

O pură armonie și zâmbet peste fire,

Și lumea împrejuru-mi să fie calmă, blândă,

Și să trăim în pace și-n rai fără osândă.

Răsfrănge, Doamne Mare, peste pământ iertare

Și-nvață-ne, Tu, legea, din nou pe fiecare

Și cu milostivire primește-ne la sân!

O, Doamne, cer iertare și roaba ta rămân.

 

 

POEME ÎNTR-UN STIH

 

Bisercă: Născutu-s-a de la Hristos și va trăi cât lumea.

Paște: Prinos de cozonaci și ouă roșii, ca semn al Învierii

Nemuririi.

 

 

FACĂ-SE VOIA TA

 

Și iarăși Îți scriu Ție, Doamne;

Ție, facă-se voia Ta, în toate !

Mă mulțumesc și cu picăturile de iubire,

Pe care mi le dai de la pământeni...

Principalul este că Tu mă ierți

Și mă iubești, având grijă de mine

Și de ai mei...

Oare ce se întâmplă în acest moment

Cu noi, cu mine?

Cu ce, oare, ne pierdem timpul prețios,

Care ar trebui să fie rugăciune, zâmbet,

Fericire, vorbă caldă și alintare ?

Curge în valuri vinul cel transformat în otravă,

Vorbele cele calde înghețate în zborul veșniciei...

Ochii privesc goi, așteptând un semn de revenire

A frumoaselor clipe de odinioară, dar,

Căldura soarelui se stinge,

Apele duc povestea mai departe;

Unde oare ?

 

 

T A T Ă L N O S T R U

 

Tatăl nostru cel din cer,

Te iubesc, mereu Îți cer

Ajutor în fiecare clipă.

În viața-mi plină de risipă

Dau din sufletul meu plin

Tuturor, dar uit de Harul Tău divin.

Uneori tristețea mă ocolește,

Atunci pun întrebarea -dilemă:

Oare, El mă iubește ?

Uit adesea că iubirea pământeasă este fragilă;

Te amăgește puțin dar deseori este mințită...

Ceeace, Tu, Doamne, mereu și sățios ne dai,

Este iubirea profundă, izvorâtă din rai,

Iubirea care cuprinde înviorând ca un foc,

Tot ce mâna ta eternă a clădit într-un tot.

 

 

CHIPUL TĂU PE MIILE  DE FEȚE

 

Cât de mult îți mulțumesc, Bunule Părinte,

M-ai trezit, m-ai ajutat

Și la ruga mea ai luat aminte.

Stăteam în cumpănă și nu aveam un drum;

Tu m-ai luat de mână, Te recunosc acum.

Îmi venea atât de greu să pășesc

Și nici un pas nu-l puteam face fără să greșesc...

Mi-ai lămurit mintea cu Harul Tău Sfânt;

Doamne, vezi-ne pe toți, cei păcătoși, de pe pământ,

Îndeamnă-ne la credință și pace,

Ajută-ne să le îndeplinim ! Singuri n-o putem face...

Azi am văzut cât de mare este măsura mâinilor Tale

Și drumul spre izbăvire, ce se desface în cale.

Am văzut națiile rugându-se cu blândețe;

Chipul Tău se vedea aurit pe miile de fețe!

Doamne, fă o unică lume în credință

Și îndreptării noastre dă-i drept de căință.

Tu ne iubești, blânzi, cuprinși de pocăință,

Fiindcă Tu ne-ai creat, ne-ai plămădit în ființă.

Îți mulțumim Ție, Bunule, al nostru Părinte,

Iartă-ne pentru trecutul păcătos și ajută-ne să pășim

Înainte

 

...

O U Ă - N C O N D E I A T E

 

Copile al pământului, gândit-ai tu, oare,

De ce-ți plac ouăle încondeiate?

De ce savoarea lor din zilele Învierii

Îți dă sațietatea păcii și-a îmbunării?

Cine a îndemnat-o pe mironoșiță să poarte-un coș cu ouă?

Vreun înger i-a zis să lipească acel coș de Cruce...

Ca să nu se răstoarne?

Nu! Ci ca să prăznuieși tu Paștele cu ouă înroșite!

Când Iosif din Arimateea aduna picăturile de Sânge Sfânt,

Plângând amar lângă Crucea Calvarului,

S-a pecetluit pentru totdeauna roșul vieții,

Al triumfului, al iertării.

Viața pământeană a Salvatorului

S-a scurs în perle sacre și peste ouăle din coș.

Unele au devenit roșii, altele cu stropituri de divin...

Bunica și-a amintit de două mii de ani, mereu...

Și-a amintit jalea Maicii Preacurate și a mironosițelor,

Care au văzut ouăle înroșindu-se de Sângele iertării...

Ele auziseră despre o Răscumpărare,

Dar apostolii nu știau să le-o tălmăcească;

Ei erau înfricoșați de ce văzuseră

Și de cele ce așteptau să vie...

Dar trecură două zile și în a treia s-a luminat zarea.

Iisus, cel pironit, bătut și scuipat

Strălucea Înviat, mai tare decât lumina soarelui !

El binecuvânta;

Iar binecuvântarea Lui de atunci,

Mereu am simțit-o

De Paște și omniprezentă...

 

 

SEARĂ DIVINĂ

 

Frumoşii îngeri din icoana serii

Surâd din ochii limpezi ca mărgeanul,

Aşteptând clipa sfântă-a Învierii.

E-atâta pace-n sălcii înflorite,

Şi osanale cresc de pretutindeni,

Slăvind mâinile ce-au fost pironite...

Creştinul pleacă fruntea la pământ,

Ştiindu-se-n păcate îngropat,

Dar astăzi, gol este mormântul sfânt,

Şi îngeri spun: ,,Hristos a Înviat!”

 

 

ESEU

SIHASTRUL DIN CARPAȚI  ÎN MECITAȚIE

 

În fiecare clipă a vieții alergăm după o împlinire.

Împlinirea ne dă acel impuls spre altceva.

Impulsul spre altceva este nestatornicia gândirii.

Nestatornicia gândirii este rezultatul prozaicului metabolism, al stării și a multitudinii factorilor din mediul ambiant.

Cu cât este mai precară susținerea organismului prin cele necesare, cu atât factorii externi influențează mai mult.

Astfel, gândirea poate fi uneori lipsită de standardul omenesc normal al gândirii.

Susținerea precară a gândirii nu este generată, neaparat, de penurie alimentară, ci de efectele nebenefice sau nocive din hranaă și a condițiilor de viață.

Fiecare organism își are încărcătura sa, -zisă de electricitate-și chimismul său propriu. Acestea reacționează în linii mari la fel, la toți oamenii, dar subtil și decisiv, în mod particular, altfel, în profunzime, la fiecare.

Această linie a gândirii ne dă condiția, modul de a acționa și activa în societate, la muncă, acasă, sau când suntem singuri.

Singurătatea ne face meditativi.

Meditația ne purifică sufletul.

Putem începe o meditație cu melancolie, dar și cu o stare de nemulțumire, revoltă sau chiar de furie.

Încet, încet, senimentele se cern, se decantează și valurile începutului se calmează cu : „voi vedea cum voi acționa pe mai departe !”

Acel „ mai departe”, poate fi chiar clipa următoare sau poate să se distanțeze în timp.

Organismul își cere drepturile lui și va primi cele urgente viețuirii.

Când este vorba doar de substratul viețuire sau fortuitul ,,supraviețuire” atunci spiritualitatea, în ambele cazuri cade pe planul doi și acordarea atenției spre aceasta implică multă voință.

Călugării, printr-un mare act de disciplină și autoimpunere, își înfrânează dorința de a răspunde pretențiilor organismului. La ei intervine și acea scânteie de divinitate răsfrântă, sau chemată intenționat, asupra lor.

Organismul este un tiran greu de domolit și puțini îndrăznesc să facă această perpetuă penitență.

Când ești angrenat într-un context ciclic, social și fără să vrei, te acomodezi și tu asemeni celor din jur.

Foamea este un reflex condiționat de ceasul meselor, stimulat de simțul olfactiv, vizual, sau de mecanismul procesului nostru vital, care simte nevoia să-și reîmprospăteze aparatul prin caloriile rezultate din procesul vital al digestiei, asimilării și circulației sanguine, pentru furnizarea energiei.

Energia degajată prin arderile interne susține complexitatea funcțiilor noastre vitale nevăzute, exprimată prin bioritm, dar și fiecare activitate evidentă a corpului nostru, activitatea cinestezică. Aceaste activități, împletite, încep de la funcția celulei, până la activități, sau marile activtăți, spectaculoase, pe care le avem de îndeplinit.

Cu cât respectăm mai riguros, normal, fără abuzuri sau deficiențe, cerințele organismului pe plan material, sau spiritual, cu atât randamentul gândirii și activității noastre este mai mare.

Atunci acel efluviu, care izvorăște din mintea noastră – gândul dat de Domnul, ne îndreaptă spre echilibru, muncă, săpânire de sine și ca un salt, o dorință de progres sau de mărire a ariei activității.

Gândul se aseamănă porumbelului care întrupează Duhul Sfânt și care străbate lumile, apoi încet, încet, în rotiri tot mai restrânse se reîntoarce calm, în noi, ne ia de mână, în sens figurat, și ne cufundă în activitatea și bucuria actului de a trăi în materie, sau în spiritualitate.

Gândirea este un summum de gânduri, care ne impulsionează, ne duce la activitatea motrică, iar gândul este acea scânteie tăinuită care se exteriorizează doar prin dimensiunea caracterului.

Toate acestea vin și sunt susținute în sinea fiecăruia de la Dumnezeu, dar noi ca pământeni rareori știm să mulțumim pentru acestea, care, de fapt, sunt viața. Oare, numai unii se gândesc la Puterea lui Dumnezeu asupra noastră?

 

 

~*~

Melania Rusu Caragioiu

 

 


Scurtă prezentare

Inginer, publicistă, scriitoare, poetă. Liga Scriitorilor România, Asociația ASRAN -Canada. Bibliotecar atestat, lucrând la fond documentar BJT - Timișoara, 1974 - 1988. Am frecventat, după pensionare doi ani Universitatea Mioc - Timișoara, întrerupând spre a pleca în Canada. În Canada printr-o bogată activitate dețin mai multe funcții onorifice: Vicepreședintă ASRAN, Vicepreședintă Cenaclul epigramiștilor-Montreal. Redactor șef STARPRESS-Canada. Ambasador numit de unii scriitori, între care Corneliu Leu, Ligya Diaconescu  - Revirimentul Limba Română. Membru fondator, Cenaclul francez ,,Anneau poétique”Montreal - Canada, Autoare a 21 cărți. Numeroase diplome, premii. Prezentă în interviuri, dicționare, atestări. Redactor  din diaspora a patru reviste din România și una din Serbia. Protagonistă film documentar Universitatea UQAM, Montreal, pentru merite de benevolat. Am jucat și în Filmul ,,The Head in the clouds”, film american în secvențele din Canada, în două roluri, Statuia și Menajera. Sunt prezentă în Fișier pentru merite deosebite la ,,Muzeul emigrației”- Halifax - Canada... Pentrucă nu am putut fi omagiată ca ,,FIU AL SATULUI” - Ilteu, din motive de arondare Ilteu la Comuna Petriș - Arad, în anul 1976, la douăzeci ani de la absolvirea Facultății, viața mi-a oferit Dipoloma de cetățean de onoare al Stațiunii balnerae, Băile Herculane. 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu