Adrian Botez - SCUIPAȚI, VĂ ROG ! (proză scurtă cinică, alinată de Poezie...)

 

Adrian Botez

 

SCUIPAȚI,  VĂ  ROG !

(proză scurtă cinică, alinată de Poezie...)

 

PROLOG

 

1-SCUIPAȚI,  VĂ  ROG !

 

PANDEMIE și  RĂZBOI

pe PLANETA CATAROI !

SUFOCAȚI – SUB-ȘENILAȚI

numa-n SÂNGE îmbrăcați...

 

SCUIPAȚI – VĂ ROG – pe ȘTREANGUR'LE DIVINE

GÂTLEJ să frângă – REPEDE  și  BINE !

să-nmoaie FRÂNGHIA pe GÂT :

în IAD – degrab' – să ne-arătăm ca...RÂT !

 

...SCUIPAȚI  pe  HOITURILE  ȘTRENGUITE :

mai simtă UMEZEALA din ISPITE !

...da – merităm să fim SCUIPAȚI – MEREU :

când a fost BINE și FRUMOS – spus-am că-i RĂU !

 

...PLANETĂ-aflată-n PLINE  PANDALII !

și nici nu poți – de ea – măcar să scrii !

SĂRMAN-BOLNAVĂ ! -  ... o PLANETĂ VAGĂ :

în ea încap – exact : ...UN BOU ȘI-O VACĂ !

 

interesantă e doar FOAMEA (nu că-i olog BARNEA!)

SALARIUL !  – ...la cât costă -  ASTĂZI – CARNEA !

...în rest – SĂ CADĂ-N BORȘ  ȘI  LUNA :

”SĂ SIMT EU TOATE ?! – ...CEL MULT – UNA !”

 

...IMBECILII-s ca BACILII :

se-nmulțesc ȘI-N TIMPUL ZILEI !

PLANURI  FAC TOȚI - ...și încă DOI :

”SĂ FIE PANDEMIE - ȘI RĂZBOI !”

 

...scuipați – întâi – pe PARAZIȚI

pe TRĂDĂTORII  - CRIMINALI  URZIȚI !

SCUIPAȚI – VĂ ROG ! – LA MODUL LOGIC ȘI LOGISTIC :

CRIST – doar  așa - -i  - MÂNTUITOR... : ”SOTERIOLOGISTIC”... !

 

...SCUIPAȚI – VĂ ROG – PE-NTREAGA OMENIRE

CE-A ÎNCEPUT SĂ PUTĂ -   -N NESIMȚIRE !

SCUIPAȚI  OCEANE DE-ARMONIE  –  PESTE   EA :  ALBITĂ

FI-VA – MĂCAR - CURATĂ  - DE  NU  ȘI  MÂNTUITĂ !

***

 

2-COMOARA

 

-De ce studiezi ALCHIMIA...în plină modernitate ?

-Pentru că trimite la SIMBOLURILE ESENȚIALE.

-Și ce sunt SIMBOLURILE ESENȚIALE?

-Sunt  CHEIA !

-Către ce... – ...CHEIA ?

-Către  COMOARĂ. COMOARA SUPREMĂ.

-Și care-i...COMOARA ? - ...în ce constă această... COMOARĂ...”SUPREMĂ” ?

-COMOARA SUPREMĂ este LINIȘTEA SUFLETULUI (prin CUNOAȘTEREA SINELUI ȘI SINEI / SUPRASINELUI COSMIC !) - în ORICARE VARIANTĂ DE LUME !

***

 

 

PARTEA I :

SCUIPAȚI, VĂ ROG !

 

1-DILEMATICĂ

 

O ACTRIȚĂ, BĂTRÂNĂ CÂT UNIVERSUL (....cățărată PE TREPTELE TEATRULUI LOCAL...stând DREPT, ÎN PICIOARELE-I HIDOS-VARICOASE... - ...și TREMURÂNDU-ȘI, DE ENTUZIASM, DINȚII FALȘI, DIN GURĂ !), se adresează către ”FANII” ei (...o ADUNĂTURĂ MISTERIOASĂ, de fel de fel de bătrâni ! - care se zghihuiau de frig, precum o gloată de draci, depășiți de vremuri...! - ...și  adunați, naiba știe prin ce canale electronice de ”comunicare-socializare”...,   ÎN FAȚA CLĂDIRII TEATRULUI.... -      ...și, mai cu seamă, SALIVÂND, ARHI-ABUNDENT, pe la colțurile gurii... - ...PESTE POALELE TREPTELOR TEATRALE... :

-Îmi voi face revenirea, TRIUMFAL, în TEATRU... ! - ...pe SCENA ILUMINATĂ DE TOATE STELELE BECURILOR DE MII DE WAȚI ! Voi avea parte de o revenire minunată, SUPERBĂ...UNICĂ !

Un ”FAN”, ceva mai lucid, deci MAI PUȚIN ALTZHEIMER-ist :

-Nu-nu-nu...Vei avea parte, cel mult, de o ÎNMORMÂNTARE MINUNATĂ...adică, nu dintr-aia de doi lei bucata, la GROAPA COMUNĂ... - ...lumina...lumina aia nu va avea wați, căci nu va proveni de la BECURI ! (...ce naiba ! – SĂ FACEM ”ECONOMIE DE ENERGIE”!) : LUMINA va veni, misterioasă, fascinantă... -  ...DOAR DE LA STELELE CERULUI ȘI DE LA CELE CÂTEVA LUMÂNĂRI BOȘOROGITE !... - ...SCLIPIND-ȘCHIOPĂTÂND, DIN LOC ÎN LOC...! ...Iar, PENTRU AMORUL TĂU PROPRIU,  AMURGITO-TURBAT, adaug... - ...de fapt, îți zic, acum, de față cu toți zărghiții ăștia, de s-au adunat aici (...ca și mine, de altfel...), FĂRĂ SĂ ȘTIE DE CE : VA FI O ÎNMORMÂNTARE...”SUPERBĂ”... : adică, FĂRĂ AMENZI DE PARCARE ! -  ...pentru că, toți câți suntem aicea, avem CARNETELE DE CONDUCERE – SUSPENDATE !

...Completez eu : ”DIN PREA MULT...<<ENTUZIASM SENIL>>” !

...Câți politicieni, ex-guvernanți etc. nu ne tot amenință cu ”REVENIREA TRIUMFALĂ”...!!! - ...și se trezesc, TERIBIL DE CURÂND... : ”CETĂȚENI SUBTERANI...  -  ...CETĂȚENI CU BULETIN  DE... <<SFÂNTA VINERI>>” ...

***

 

2-SCUIPAȚI, VĂ ROG !

 

Suntem în cabinetul unui STOMATOLOG.

Medicului STOMATOLOG tocmai i se stricase (găurise, de atâta rugină...) SCUIPĂTOAREA, cea atașată, egal, la SCAUNUL DENTAR, cât și  la PLATOUL CU INSTRUMENTAR STOMATOLOGIC, cu LAMPA URIAȘĂ, atârnând, zvârlind (amenințător și nesățios !) O LUMINĂ APOCALIPTICĂ, peste Gura și Fața prezumtivului Pacient, imobilizat (sărmanul...!) în SCAUNUL DENTAR.

Pentru că vecinul de vis-a-vis era UN BUN PRIETEN al STOMATOLOGULUI, dar și UN MEȘTER tare priceput și conștiincios, MEDICUL îi dăduse la reparat, în acea zi, SCUIPĂTOAREA...și aștepta seara, să și-o ia înapoi...

Prizonier, însă, al MUNCII și BANULUI – din instinct, nu-i anunță pe Pacienții care așteptau, în anticameră, ”că, în acea zi, nu poate lucra, din pricini <<tehnice>>”...ci, ieșind din cabinet, strigă (soția lui, care-i era și asistentă, rămăsese acasă, spre a prepara un bulion strașnic...) :

-Să intre primul Pacient  !

Primul Pacient, un bătrân, înveșmântat cu cele mai ponosite haine imaginabile – intră, bălăbănindu-și mâinile (în care-și ținea căciula...).

-Zâua bună, dom' Doctor... – îngână, cu totul stângaci, Bătrânul Pacient.

-Bună ziua...hai aici, să te fixez pe scaun... – răspunse automatic, ca-n vis, STOMATOLOGUL.

Bătrânul Pacient se uită, chiorâș, la înaltul SCAUN DENTAR :

-Da'...dom' Doctor...eu cum mă sui, pe scaunul ista...?

STOMATOLOGUL pedală pe ceva de dedesubtul scaunului...și bătrânul își află, până la urmă, locul și oleacă de liniște...Dar tot privea chiorâș...toate cele...

-Deschide gura...larg...mai la-a-aarg...așaaaa ! A, te doare MĂSEAUA ASTA, cariată și cam găurită...să vedem ce-i facem...

Bătrânul Pacient, cu gura căscată cât șura, nu-i putu răspunde cele de cuviință....adică : ”Taman aceea, dom' Doctor”...și numai gâlgâi, din fundul gâtlejului, ca un gânsac uriaș...

”Dom Doctor”, însă, nici nu se așteptase la vreun răspuns...ci, înșfăcând, cu mânie și-nvrăjbire, parcă, ZBÂRNÂINDA-I FREZĂ (...cea flămândă, într-una, de tortùri inchizitoriale !), se apucă să sfredelească, MINEREȘTE, măseaua cea vătămată a OMULUI DE PE SCAUN.

Omul gâjâia, numai așa, din fundul gâtului, de durere și amar...(...CĂCI  ANESTEZIA  NU  PRINSESE !).

...FREZA își încetă mursecarea. Și, printre lacrimi și chinuri, Bătrânul Pacient auzi COMANDA MEDICULUI  ! – COMANDA  MILITĂROASĂ, ce era dată, ca de obicei, automatic :

-SCUIPAȚI, VĂ ROG !

Căci, în mod sigur, uitase că, deși își torturase Pacientul, nu avea, la îndemână, toate facilitățile post-tortură... -...recte : CUVA PENTRU SCUIPAT...”SCUIPĂTOAREA”... - ...cea care era, tocmai în acele ”CEASURI DE CUMPĂNĂ” – ÎN REPARAȚII ! !

Bătrânul Pacient își întredeschise ochii (pe care durerea i-i închisese, strâns-strâns...)...privi, năuc, în jurul lui...dar nu văzu niciun loc, ANUME, bun de scuipat, prin apropiere... : însă, pe de altă parte, gura-i era ”plină-ochi” – DE SALIVĂ, DE SÂNGE, DE SFĂRÂMĂTURILE MĂSELEI, ciopârțite de FREZA ...de FIARA TIGREASCĂ...de BESTIA  CEA VEȘNIC FLĂMÂNDĂ...!

Durerile strașnice și umilitoare, gura plină de ”măruntaie” apoase, comanda severă a lui ”dom' Doctor”...toate contribuiră la năucirea, completă, a Bătrânului Pacient...: mușchii feței și cei ai gurii îi intrară în convulsii, din ce în ce mai cumplite, ca un Vulcan, care cutremură tot Pământul, ÎNAINTE DE A-ȘI  ELIBERA  LAVA...SPRE  CERURI !

Așa că, fără să-și dea seama ce face, își îndreptă fața și privirile către STOMATOLOG...cu chip să-i zică despre NEVOINȚA LUI CEA DE URGENȚĂ EXTREMĂ...adică : ”Da' unde vă e SCUIPĂTOAREA, dom' Doctor ?... - ...CĂ EU NU MĂ MAI POT ȚINE...!!!” ...însă convulsiile musculare faciale făcură să rezulte o adevărată EXPLOZIE de ”schije”...proiectate din ”obuzierul” Gurii lui, pline la refuz, DE SCUIPAT, DE SÂNGE, DE BUCĂȚI DE MĂSEA...

”EXPLOZIA”, firește, își ”localiză schijele”, drept în obrazul STOMATOLOGULUI celui uituc și aiurit !

...Iar acesta, parcă trezindu-se dintr-un coșmar adânc și întunecat, avea ochii larg holbați...și-și ștergea (NU MAI PRIDIDEA SĂ-ȘI ȘTEARGĂ !) , cu amândouă mâinile, de pe ochi și de pe obraz -  ”PRECIPITAȚIILE ARHI-ABUNDENTE”...cu totul neașteptate !

...Dar, deși părea trezit din coșmarul uitării, îi mai rămăseseră ceva sechele hipnotice...căci, fără a conștientiza ”situația meteorologică”, de pe restul chipului său... – ...GURA STOMATOLOGULUI  grăi, absolut independent de ”REALITATEA ATMOSFERICĂ”...mă rog, am putea zice, fără să greșim, că...”VORBI GURA FĂRĂ EL” :

”-SCUIPAȚI, VĂ ROG !”

*

...O, nu știu cât de mult merita LACOMA UITUCENIE ”STOMATOLOGEASCĂ” aceste ...”PRECIPITAȚII ORALE”...dar mă gândesc să vă îndemn pe TOȚI ”AMĂRĂȘTENII” (ȚĂRII ȘI LUMII !) - și să vă direcționez,   TUTUROR ”AMĂRĂȘTENILOR” (ȚĂRII ȘI LUMII !) - ”CONȚINUTUL ORAL HIPER-ABUNDENT” (...STRÂNS DE ATÂTA AMAR DE VREME !) !  -  ...CĂTRE OBRAZUL TUTUROR TICĂLOȘILOR CONDUCĂTORI ASASINI (AI ȚĂRII ȘI LUMII... - ...care mai LA VEDERE, care mai SUBTERANI-SUBACVATICI...! ) - folosind automatismul verbal al MEDICULUI : ”-SCUIPAȚI, VĂ ROG !”

...SCUIPAȚI, deci, spre cu totul alte ”ȚINTE” : OBRAZUL ”REIFICATORILOR ȘI ASASINILOR LUMII CREȘTINE”, AL PLUTOCRAȚILOR-”REGILOR OMENIRII”... - ...OBRAZURILE PARLAMENTARILOR ȘI MINIȘTRILOR (VÂNZĂTORI ȘI VÂNDUȚI...!) -   ...OBRAZUL ZECILOR  DE  MII  DE  MAFIOȚI-PLUTOCRAȚI  și ale SLUGOILOR  PLUTOCRAȚILOR ASASINI  (....”locali” și străini, deopotrivă !), care ne spurcă și asasinează, ZILNIC ! -  ...SUFLETUL, PATRIA și POPORUL...!!!

...Adică, spre obrazurile TUTUROR NESIMȚIȚILOR  ȘI BANDITO-CRIMINALILOR ȚĂRII ȘI LUMII DE AZI !

...ASTA ar avea nu doar o PRICINĂ (și SCOP !) strict FIZIOLOGIC / Ă, ci, mai cu seamă, una/unul SOTERIOLOGIC / Ă !

...Voi face toate diligențele, spre a-l afla pe BĂTRÂNUL PACIENT (...care zace, obidit, îndurerat, umilit, ÎN FIECARE DINTRE NOI, ”AMĂRĂȘTENII” VEACULUI XXI !), pentru a obține amănuntele necesare despre ”OBUZIERUL” său oral...dar și despre ”MUNIȚIA LUI ARHI-ABUNDENTĂ”, cât și despre...”ARTA ȚINTITULUI”.... : ARTA ȚINT(U)ITULUI (ȘI LICHID-ATULUI !) BANDIȚILOR ȘI CRIMINALILOR (din țară și din lume !) – ...și țintuirea STÂRVURILOR lor, LA STÂLPUL (COSMIC)    AL   INFAMIEI : ”CINE FACE CA MINE – CA MINE SĂ PĂȚEASCĂ” !

***

 

3-FETE  RELE  CU  ZĂBRELE

 

...Tot ce vă povestesc aici, acum...a fost odată, demult... : ATUNCI - VĂZUT și ȘTIUT de TOȚI. Astăzi...doar ici și colo...prin INTUIȚIE, BUN-SIMȚ și ÎN CIUDA MERCENARELOR TELEVIZIUNI...

...A fost odată, demult, un ORAȘ, mare și măreț (parcă fără de capăt...nici în MĂRIME, care părea ”CÂT LUMEA” ! - și nici în MĂREȚIE, care părea a fi mai mult decât ÎMPĂRĂTEASCĂ !), UN ORAȘ BIZAR DE ÎNTINS, PE MERIDIANE ȘI PARALELE FĂRĂ DE NUMĂR ! - ...UN ORAȘ  plin de PĂRINȚI și de COPII.

În centrul ORAȘULUI BABILONIC, până și părinții vedeau PALATUL : o construcție URIAȘĂ, EMISFERIC-ALBASTRĂ – având, în fața PORȚII CELEI GIGANTICE, de la INTRARE-IEȘIRE - o GRĂDINĂ MLĂȘTINOASĂ, DE SPINI, POSOMORÂTĂ și SINISTRĂ... – ...o GRĂDINĂ cu o TERASĂ  ENORMĂ,  PLINĂ  DE NORI  BURDUȘIȚI  DE  FULGERE !

...În fiecare dimineață, copiii ORAȘULUI (și numai ei ! - ...părinții lor nu vedeau ! – cu excepția câtorva ”INTUITIVI” din născare...) zăreau ieșind, pe MAREA POARTĂ, un grup de PATRU femei :

-cea mai în vârstă (probabil – MAMA !) se numea (cum ÎNSĂȘI se recomanda, chiar de la IEȘIRE !) : MUMA MOLIMELOR ;

-celelalte TREI FEMEI-FETE erau, de fapt, doar...TREI FETE, purtând, în dreptul OCHILOR –   ZĂBRELE DESE...DESE, CÂT COPACII UNEI PĂDURI VRĂJITOREȘTI ! În rest, îmbrăcămintea lor era alcătuită din BROCARTURI IMPERIALE, străfulgerănd de AUR și ARGINT  - printre care BROCARTURI luceau și semi-fâlfâiau (...ca undele unor mini-lacuri, răvășite, dulce și blând, de BOAREA VÂNTURILOR...)  – fâșii lungi, de ATLAZURI AZURII... : prima dintre ele se anunța, la IEȘIRE, ca fiind :

-CIUMA !

...a doua, se proclama ca fiind :

-LEPRA ! – iar cea de-a TREIA și ULTIMA, șuiera, cu un soi de...”sfioșenie crudă” :

-Eu sunt...DIAREEA ! - și, zicându-și numele – concomitent, ÎȘI SCUTURA FESELE, NĂPRASNIC ! -  ...imitând un JOC, ori un DANS EROTIC...CEVA...

...MUMA MOLIMELOR le striga, din urmă :

-Fetele mamii, dragile mamii, să fiți harnice și de tot neîndurate, ȘI PE ZIUA DE AZI !

Ele răspundeau, în cor :

-Da, mămucă, ai încredere în noi și-n AMANȚII noștri, cei de NOI, și numai de NOI, CHITIȚI, PREGĂTIȚI și AMĂGIȚI ! Vom face TREABĂ BUNĂ, nu te îndoi ! – AȘA CUM FACEM NOI, ÎN FIEȘTECARE ZI !

Ritualul IEȘIRII fiind epuizat – CIUMA-CU-MASCĂ-DE-ZĂBRELE o lua, pe DRUMUL DESCHIS DE OAMENI – LA DREAPTA !

LEPRA-CU-PRIVIRI-SUB-ZĂBRELE – LA STÂNGA !

...Iar ultima, ”SFIOASA” DIAREE, o lua DREPT ÎNAINTE...!

...Seara, târziu, când se-ntorceau, TOATE DEODATĂ (exact la același ceas și-n același moment...ÎNSPĂIMÂNTĂTOR !)  – o luau în singura DIRECȚIE RĂMASĂ : ÎNAPOI...

Și urmà (cum era și normal !) RITUALUL RE-INTRĂRII.

MUMA MOLIMELOR le întâmpina, pe cele TREI-FETE-CU-ZĂBRELE-LA-OCHI - ca pe niște EROINE DE EPOPEE :

-Da, am văzut, prin OCHEANUL MEU FERMECAT : ați făcut treabă bună, ȘI AZI ! LAUDĂ ȘI UIMIRE, MĂREAȚĂ CÂNTARE DE SURLE ȘI CHIMVALE, VOUĂ ! - ...CINSTIRE VEȘNICĂ, VOUĂ, SFINTE MORMINTE AMBULANTE !

...Căci, într-adevăr, pe unde umblau ale, prin ORAȘ, CELE TREI-FETE-RELE-CU-ZĂBRELE-LA-OCHI - în urma mersului lor rămâneau, MORȚI ȚEPENI ! – MII DE OAMENI, MICI ȘI MARI, DEOPOTRIVĂ : unii CU SÂNGELE IEȘIT PRIN PIELE, alții PUTREZIND DE-A-MPICIOARELEA, LIVIZI și HIPNOTIZAȚI DE PREVĂZUTA MOARTE...iar alții SE STINGEAU ÎN SCHELĂLĂITURI APOASE, ÎN FUIOARE GALBENE, SE TOPEAU PE EI,  CA NIȘTE LUMÂNĂRI ÎMPUȚITE... - ...TOT DE-A-MPICIOARELE !

...CIUMA îi strângea mâna MUMEI MOLIMELOR...și mâna MUMEI rămânea roșie...și se umfla de BUBOAIE  - UNELE NEGRE, ALTELE - LIVIDE...dar, după ce MUMA O SCUIPA, pe CIUMĂ, ”SĂ NU SE DEOACHE” – imediat, MÂNA I SE DEZUMFLA ȘI SE LIMPEZEA !

LEPRA îi strângea mâna MUMEI MOLIMELOR... - ...și, pe degetele  MÂINII DREPTE a MUMEI, rămâneau, atârnând de câteva șuvițe puturoase, DOUĂ-TREI DEGETE, de la MÂNA DREAPTĂ A LEPREI...Și, iar : după ce MUMA își SCUIPA, ”cu nădejde și mult drag”, FATA-CU-ZĂBRELE, ”SĂ NU SE DEOACHE” – imediat, degetele și șuvițele de piele greu-mirositoare se desprindeau de mâna MUMEI - și se re-lipeau de MÂNA-CEA-DREAPTĂ a SINISTREI  EI  FIICE...

...Când celei de-a TREIA FIICE îi venea rândul, la ritualul ”STRÂNSULUI MÂINILOR” – MUMA MOLIMELOR deschidea PALMA DREAPTĂ : A TREIA FIICĂ ZĂBRELITĂ LA OCHI își scotea ”la vedere”, degrabă, TÂRTIȚA - și-n PALMA MUMEI se revărsa, CA O CASCADĂ IMUNDĂ, FETIDĂ... - ...o PLOAIE GALBENĂ și PUTUROASĂ...și, parcă, FĂRĂ DE RĂGAZ ORI DE SFÂRȘIT...

Din nou, MUMA SCUIPA (și în propria-i palmă împuțită, dar și spre OBRAZUL ZĂBRELIT al FIICEI...) - ...și, toate, începeau să se îndrepte, la loc : VĂZDUHUL miroasea a PARFUM de TRANDAFIRI și de MOSC...TERASA se lumina...și PLOAIA-FUIOR-DIAREIC  - ...înceta !

...Copiii ORAȘULUI urmăreau, cu ochii holbați, în întregime, RITUALURILE CELE ÎNTREITE, și de la PLECAREA, și de la ÎNTOARCEREA FETELOR-CU-ZĂBRELE... - ...dar pe părinți (tot mai puțini ”cetățeni vii”...!) părea că nu-i interesa NIMIC, din ce se întâmpla, acolo, sus, LA PALAT !

...Atâta că, întorși acasă, mii de copii constatau că, ÎN CURSUL SCURS, AL ACELEI ZILE, RĂMĂSESERĂ ORFANI !... - ...și mii de ALȚI PĂRINȚI constatau că, AI LOR COPII zăceau... - ...prin CASE, prin OGRĂZI, pe STRĂZI...ba, chiar în fața UNICULUI și CIUDATULUI PALAT, din ORAȘUL LOR...: zăceau țepeni...înțepeniți de o moarte care, parcă,   VENEA  DIN TOATE PĂRȚILE : DE LA DREAPTA, DE LA STÂNGA, DINAINTE...dar numai ÎNAPOI nu se mai întorceau...nici MII DE PĂRINȚI, nici MII DE COPII...

...Văzduhurile ORAȘULUI se-nvăpăiau, se-nvâlvorau – de hidoasele BOCETE – ale Femeilor Supraviețuitoare, ce-și plângeau Bărbații și Copiii...  : ...MORȚI TRIDIRECȚIONALI...

*

Doar atâta îi deosebea, pe PĂRINȚI, de COPII : COPIII ȘTIAU CĂ VOR MURI, mulți dintre ei, în fiecare  zi (ȘTIAU ! : ERA UN PLAN, IMUABIL! -  ...la PALATUL MUMEI MOLIMELOR – TICLUIT ACEST PLAN ! -...și ”PLANUL SE-MPLINEȘTE, IAR NU SE GÂNDEȘTE”...!)...pe când PĂRINȚII, MATURII, erau luați pe nepregătite, parcă, de NENOROCIRILE PLĂNUITE LA PALAT (...pentru nesimțirea lor, devenit PALAT DEVENIT INVIZIBIL !) - ...dar NENOROCIRI-PLĂNUIRI DELOC ASCULTATE ! - ...de URECHILE DE MĂGAR, ALE ORĂȘENILOR MATURI...”TOȚI, SPECIALIȘTI, CELEBRI   -   ÎN AUTO-HIPNOZĂ SINUCIGAȘĂ” !!!

*

...Și azi se întâmplă cam tot la fel, cu ”PALATUL CEL UNIC (ȘI ALBASTRU !)”, cu ”PLANUL UNIC-NIMICITOR”, cu...”SPECIALIȘTII CELEBRI ÎN AUTO-HIPNOZĂ-CRIMĂ-SINUCIDERE MONDIAL-MONDIALISTĂ”...-....și, firește : CU MORȚII...NU SE MAI ÎNTÂMPLĂ NIMIC !!!

***

 

4-PROIECTILUL

 

Undeva, în lume, era RĂZBOI.

Undeva, în lume, se săpaseră Tranșee, adânci și largi - și de-o parte combatantă (...să-i zicem, după DESPĂRȚIREA FĂCUTĂ DE ÎNSĂȘI DIVINITATE, încă de la Facerea Lumii : CEA ALBĂ...) - ...și de către cealaltă (...s-o numim, din exact aceleași rațiuni, sau prejudecăți moștenite : CEA NEAGRĂ...).

Iar aceste Tranșee fierbeau de AȘTEPTAREA BOMBARDAMENTULUI (...început dintr-o parte, sau alta...) -  fierbeau și fojgăiau de mișcarea browniană a soldaților și ofițerilor, înghesuiți la maximum...care, de atâta ticseală omenească, parcă treceau unii prin alții, când se deplasau...

...De ce se băteau ? De când se băteau ? Cât aveau să se mai bată ?

Nimeni nu știa.

...Deodată, prin Mușuroaiele Umane (care, de atâta înghesuială, păreau că dau pe dinafară !), din tranșeele ARMATEI ALBE – cineva, dacă ar fi privit lumea DE SUS, ar fi văzut cum se strecura MĂIESTRU, fără să se atingă de niciun Trup Uman, ca un Izvor Susurând, printre milioanele de pietricele – un Soldat cu Ochelari, care, din loc în loc, întreba... - ...în stânga, în dreapta... :

-Unde-i Căpitanul ?

Nimeni nu-l lua în seamă, fiecare fiind ”prins” de truda sisifică, DE A PUTEA OCUPA UN LOC ÎN SPAȚIU, cât de cât stabil...Doar pe la jumătatea Tranșeei, dintr-un loc ce părea mai rarefiat, izbucni o înjurătură groasă :

-Cine p... mă-tii ești tu...ce soi de soldat ești tu...de îndrăznești să spui, despre mine, față de soldații mei...”CĂPITANUL” ? ! Așa, pur și simplu, de parcă ai întreba, într-o BUCĂTĂRIE -  despre un POLONIC ?! Mie mi se adresează, oricare imbecil de soldat, cu Ochelari sau fără, cu : ”DOMNUL CĂPITAN”...și SALUTĂ! CU GROAZA-N OCHI – SALUTĂ !

Soldatul cu Ochelari nu se tulbură de fel. Nu considera problema ca fiind demnă de a fi luată în seamă... - ...așa că Soldatul cu Ochelari se apropie de locul de unde veniseră înjurăturile cele grosolane, și-l zări, în sfârșit, pe Mustăciosul și Uriașul Căpitan :

-A !...Da : cu dumneata vreau să vorbesc, și cu ARTILERISTUL ȘEF...dar...ceva mai la o parte...

Era o pretenție cu totul absurdă, ”să vorbești, cu cineva, ceva - MAI LA O PARTE”, când oamenii din tranșee aproape că se cățărau unul pe altul, pentru...A FACE PARTE, ÎNCĂ, DIN TRANȘEEA ARMATEI ALBE !

Dar ceva...ceva...parcă din altă lume...zbârnâia din glasul ”piticotului” de Soldat cu Ochelari (de abia dacă trecea de 1,5 m, înălțime...) - ...încât, deși Căpitanul se gândea să-l înjure și mai abitir, ba, chiar, să-i administreze vreo câțiva pumni în ochi...se trezi rostind, fără a fi conștient de ce anume spune :

-Să vină ARTILERISTUL ȘEF ! Acum ! Aici ! ARTILERISTUL ȘEF – la mine !

Și, pe nesimțite, se produse, în masa (mai mult decât compactă) de trupuri umane, O UNDUIRE STRANIE, care-i aduse, față în față, pe Căpitan, pe Artileristul Șef și pe Soldatul cu Ochelari : în jurul lor, MÂLUL UMAN se dădu, greoi, în lături...și, deodată, se auzi vocea Soldatului cu Ochelari :

-Știți, sau, mai degrabă, NU ȘTIȚI, că eu am inventat un PROIECTIL...cu totul aparte...

Zicând și făcând : se scotoci în Buzunarul Stâng...fără nicio măsură de prevedere, ca după vreun Pachet de Țigări...și, din afundul buzunarului, scoase un CILINDRU...un CILINDRU care lumina....un CILINDRU FOSFORESCENT, părea...  - ...și Soldatul cu Ochelari îl puse în Palma, deschisă automaticește, a ARTILERISTULUI ȘEF :

-Ăsta-i...ăsta-i proiectilul de care vă ziceam...

În sfârșit, gura Căpitanului se descleștă, în mod voluntar :

-Ce-mi vii cu tâmpenia asta, BOULE ? Aici e RĂZBOI, auzi, STÂRPITURĂ ?  E   RĂĂĂ-ĂĂZ-BOI ! Pricepi, IMBECILULE ?  VACĂ TURCEASCĂ ! Ce mare scofală...un CILINDRU JEGOS ? La ce l-ai chemat pe ARTILERISTUL ȘEF?

Căpitanul spumega.

Tot calm, Soldatul cu Ochelari :

-Acest PROIECTIL e UNIC ÎN UNIVERS (și nu așteptă noua serie de injurii ale Căpitanului, ci, repede, pronunțând cuvintele în mod MAGIC, ca pe o MUZICĂ HIPNOTICĂ) : distruge tot ce-i în fața lui, face să explodeze orișice substanță, lasă VIDUL să stăpânească, pe unde trece, ÎN ZBOR, ca un METEOR : nimeni nu are măcar timp să-l vadă, dintre cei în care se trage...

Căpitanul se surprinse că avea GURA LARG CĂSCATĂ. Și-o închise cu mâinile, rezultând un soi de CLĂMPĂNITURĂ GROTESCĂ. Apoi...apoi, parcă VENINDU-I  MINȚILE-N  GURĂ :

-Și...pentru noi...ăștia, ăștia, de aici...din TRANȘEEA ASTA...nu-i primejdios ?

Soldatul cu Ochelari își plecă, pentru prima oară, Privirile, parcă Omul din fața lui, Căpitanul, îi descoperise o boală rușinoasă...dar tot nu se lăsă, și, cu aceeași tonalitate doctorală a Vocii lui Hipnotice :

-Acest PROIECTIL, în DRUMUL LUI DE DISTRUGERE TOTALĂ, PRIN FLĂCĂRI ȘI ABSORBȚIE... - ...în DRUMUL LUI DE VIDARE TOTALĂ A SPAȚIULUI ÎNFLĂCĂRAT ȘI, APOI, VIDAT...poate depăși LIMITELE PLANETEI...și se înscrie, apoi, pe o ORBITĂ CIRCUMTERESTRĂ, de pe care ORBITĂ...

Tăcu, o clipă...apoi reluă, ”înnodând”, perfect, SUNETELE HIPNOTICe, de parcă n-ar fi tăcut...clipa aceea :

-...Observă, vreau să spun : PROIECTILUL... -  ...observă ce anume a mai rămas NE-DISTRUS, NE-ARS, NON-VIDAT...ȘI O IA DE LA CAPĂTUL OPUS, CU DISTRUGEREA...

Gâfâind, Artileristul Șef întrebă, în șoaptă :

-Până când ?

-Până nu mai rămâne NIMIC !...NE-DISTRUS, NE-ARS, NON-VIDAT ! – exclamă, cu o bucurie stranie, dementă, Soldatul cu Ochelari.

Și, prins, și el, în propriu-i Vârtej Hipnotic, al SUNETELOR VOCII PROPRII :

-Ia, încercați-l, ACUM, cât DUȘMANUL PARE SĂ DOARMĂ !

Căpitanul nu mai putea ține ochii deschiși...așa că, Artileristul Șef, FĂRĂ COMANDĂ, cu gesturi de OM ADORMIT-ȘI-ACTIV, în același timp..., cu gesturi DE SOMNAMBUL, introduse  CILINDRUL în ȘANȚUL DE TRAGERE al TUNULUI, ca pe o RACHETĂ OBIȘNUITĂ...și-i porni dispozitivul de tragere...!

...PROIECTILUL, pesemmne, pornise...pentru că, în fața Tranșeei ARMATEI ALBE, dintr-odată, izbucni o LUMINĂ ORBITOARE, care aprinse TOATE ZĂRILE...! - ...apoi, se auzi un bâzâit cumplit, ca acela provenit de la un dinam stricat...: în fața ARMATEI ALBE, totul era...GOL !    VID ABSOLUT !

Dar soldații și ofițerii ALBI, care ascultaseră, de pe lateralele MORMANULUI DE OAMENI, DIN TRANȘEE (...parcă, și ei, HIPNOTIZAȚI !), nu apucară să strige, măcar :

”-URA !”

...pentru că, așa cum prorocise Soldatul cu Ochelari : ”PROIECTILUL  depăși LIMITELE PLANETEI...și se înscrise, apoi, pe o ORBITĂ CIRCUMTERESTRĂ, de pe care ORBITĂ...a observat că, în urma acțiunii lui de distrugere a ARMATEI NEGRE, a mai rămas NE-DISTRUSĂ, NE-ARSĂ, NON-VIDATĂ...ARMATA ALBĂ !

...ȘI, DECI,  O LUĂ DE LA CAPĂTUL OPUS, CU DISTRUGEREA...” !

...ARMATA ALBĂ dispăru, DISTRUSĂ-ARSĂ-VIDATĂ...ȘI EA !

PLANETA PĂMÂNT NU MAI EXISTA !

...PROIECTILUL O LUĂ SPRE ALTE PLANETE ȘI STELE ALE GALAXIEI...SĂ LE DISTRUGĂ-ARDĂ-VIDEZE ȘI PE ELE...

*

...Dar, atunci, EU CUM AM MAI SCRIS POVESTIREA ASTA ? N-am fost, și eu, prins, ”la hurtă”, în CURGEREA CONTINUĂ CĂTRE VID : UMBRA COSMICĂ,  A DISPARIȚIEI-ARDERII-VIDĂRII...?!

Lucru ciudat : din cele două uriașe Tranșee, Armate, Jumătăți ale Planetei Terra...nu rămăsese ABSOLUT NIMIC...decât PERECHEA DE OCHELARI, AI  ”Soldatului cu Ochelari”...!

Nu pot ști din ce materie-antimaterie erau ei făcuți...OCHELARII ĂIA... - ...dar, iată, eu, EU ! – EU sunt URMAȘUL PERECHII DE OCHELARI AI INVENTATORULUI-SOLDAT...și, cu ”hulubele” OCHELARILOR, am scrijelit TOT CE-AȚI CITIT – pe RETINA OCHILOR MEI (..ca pe-un papyrus...), OCHI PROTEJAȚI DE LENTILELE OCHELARILOR...”Soldatului cu Ochelari”...

Doar acești OCHI (acoperiți de LENTILELE MAGICE ALE OCHELARILOR !) au rămas, să se învârtă, prin VIDUL COSMIC...VID din care, însă, se va învolbura ”NIMICUL”, pe undeva...și, cine știe, va apărea...”CEVA” !

Iar din acest ”CEVA”...din acest ”CEVA”...eu știu ? Poate se va croi O NOUĂ ”LUME DE ÎNGHESUIȚI”, în care, cineva (NU SPUN CINE !) va citi relatarea mea, RĂSCOLIND ȘI-NSÂNGERÂND, PENTRU CITIRE, O RETINĂ...O RETINĂ SOLITARĂ ȘI VAGANTĂ... - ...iar apoi...apoi...

...APOI, TOTUL O VA LUA DE LA CAPĂT, de parcă nimeni n-ar fi scris...n-ar fi dat, cuiva, UNIVERSULUI ÎNTREG... - ...UN CUMPLIT AVERTISMENT !!!

...Din nou, ARMATA ALBĂ și ARMATA NEAGRĂ...din nou, TRANȘEE...MÂL UMAN...UN CĂPITAN ASCUNS...UN ARTILERIST ȘEF, ASCULTÂND, HIPNOTIC, DE ”ORDINUL” UNUI ”SOLDAT CU OCHELARI”...

...”NIHIL SUB SOLE NOVUM. NIL ADMIRARI...”[1] - ...nu-i de mirare nici măcar că, CEL PUȚIN APARENT ȘI DEOCAMDATĂ, NU EXISTĂ, NICĂIERI, NICIUN ...SOARE !

DOAR O BEZNĂ ETERNĂ.

...Sau...EA, doar, se crede...”ETERNĂ”?!

***

 

5-”ARĂTARE”

 

A fost odată ca niciodată...a fost, și poate, oareunde, va mai fi fiind și azi...ba chiar mai abitir ca ieri !

...Într-un sat de munte, se prăsise, ori se pripășise - un soi de...”Arătare”, că ”Om” nu-i puteai spune...nu, CU DESĂVÂRȘIRE – NU !  - ...nici Bărbat numai, și nici Femeie – numai : puteai să-i zici ”Vânt”, ”Viscol” ori ”Furtună”, puteai să-i zici ”Potop”,  ori ”Izvor de Muritorie”, ”Balaur”, ”Vrăjitor” sau ”Munte Blestemat”...”Boală”, ”Vătămare” sau ”Răscoală” (ori, în cel mai rău caz : ”Revoluție” !) - ...”Viteaz Călău” ori ”Măcelar de Nori”...puteai să-i spui oricum (dar NUMAI DE RĂU !), că tot nu greșeai, căci el (sau ea ?) nu arăta a nimic Statornic, a nimic ”de Temelie”, ori ”de Durare-Îndurare”...a nimic la care să te-aștepți, și să-ți ”cadă bine”...a nimic ce să-ți amintescă de ceva, ANUME... pentru Omenire – ÎNĂLȚAT : îl vedeai, te îngrozeai cumplit, te prăbușeai, râdeai, urlai cumplit, ca-ntr-un coșmar...și-l uitai... ! - ...dar El  nu  te  uita, NICIODATĂ !

Firește, Casă n-avea. Adică, n-avea un Sălaș, într-un Loc, ANUME ! Avea, în schimb, o Ogradă, plină cu Greieri. De câte ori cântau Greierii, din Ograda ”Arătării” – se stârneau, în lume, Războaie, în sat năvăleau Puhoaie...apoi, în urma Puhoaielor, creșteau niște Flori Galbene...Galbane-Galbene, de te-apuca Ficatul...rău-rău, și mai rău...și mult mai rău...până dădeai ochii peste cap !

...Când ”Arătarea” se scula, de dimineață, și-ajungea, cu Zvonul și Furtuna, tocmai în Vârf de Munte...deodată se prefăcea în Vultur, deschizând Aripile, la-a-arg...de se-ntuneca lumea. De-acolo, de sus, părea că privea pământul, ca pe-un flecușteț ta-a-aare, caraghios...grozav de amuzant....

Și-odată-l și vedeai că-și smulge unul dintre ochi, și și-l azvârle, peste zări...și zicea așa :

-Ieri mi-am aruncat Ochiul Stâng...și-au murit Bătrâni...azi, îmi arunc, peste zări, Ochiul Drept...și vor muri Copii...

Și-așa și făcea, de stăteau, fiecare pe unde-l apucase Fulgerarea Ochiului, Mormane...Mormane-Mormane de morți...într-o zi se făceau stane de piatră – Bătrânii...în ziua următoare, se chirceau, a ”Plecare”, în Piatră – Copiii...

Iar când Arătarea Vulturului se plictisea...odată vedeai că zice, ca un viscol, de-acolo, de sus, din Văzduhuri :

-Eeehhh...acuma nu mi-a mai rămas alta - DECÂT SĂ SCUIP PESTE LUME ! - ...și, cum zicea asta, începeau să curgă, peste câmpii, sate, peste cetăți – Nori Negri de Funingine Lichidă : și numai vedeai (ori numai se ducea Vestea !) că mai-marii Țărilor și Popoarelor, Preaputernicii Lumii, Bărbați în toată firea, înlemneau, înmărmureau, cu Sceptrele-Aurite în mână, cu Fundul adâncit în Tronuri...apoi se-aprindeau și ardeau...de rămânea, pe urma lor, numai câte o Grămăjoară de Cenușă, ori de Zgură Leșinată...

...Când îl (o) apucau Spasmurile Defecației, îi ieșeau, dintre Bucile Dosului, numai Zmei...Turme, mari și lungi Turme, de Jăratici Zmei...Și Zmeii Căcăciosului (Căcăcioasei) zburau, ca Pajurile (ori Corbii !), peste Nevoile și peste Plănuirile Oamenilor...de le ferfenițeau, pe loc...de se făceau un fel de Beteală, de la Pomul de Crăciun...Căcații, toți, într-un Singur Glas, de pe unde erau, cântau, în Cor, Cântece Bisericești...cântau Suflete și cântau Unghere de Crime...de ieșeau, din Fundul Pământului, tot atâtea Zăne, câte Cântări se limpezeau din Zmeii Văzduhului. Și Zânele erau cu Fețe Zguruite,

cu Bale de Foc scurgându-se pe la Colțurile Gurilor Închise-Încleștate... - ...și, iată, Sabatul Vrăjitoarelor era gata ! - ...de la Cuiul (lui Pepelea...) Cetății de Scaun - și până la ultima Stână, din Pustiile Pădurilor...!

Iar când îl (o) apucau Flatulațiile, Pădurile începeau să bubuie, acolo, înăuntru, în Lemnul lor de Vioară-a-Relei-Meniri (ăsta era, pesemne, semnul că ”tot ce se făcea, Bine-Rău se făcea, și spre folosul NUMAI câte Unuia...: Mai Urât decât Toți Urâții Pământului !”) - și, apoi, continuau să fie cuprinse de niște Nori, ca niște Fumegări ale Vulcanilor de Noroi..și numai vedeai cum se limpezește Piatra Muntelui, fâșie cu fâșie, de Mândrele Păduri de Brad...și Pădurile, totdeauna, o luau la Vale, spre Meleagurile Străinului...și se-necau Copacii, cu milioanele, în Fântâna de Glod a Străinătății...

...Oamenii se temeau, groaznic, de Strănutul ”Arătării”...că, de cum strănuta, Orfani rămâneau, în urmă, cu miile, și Văduve, Ciume și Mare-Ntristare...ca pe vreme de Război și de Ploaie-de-Pucioasă...

...După ce, Tușind, sfărâma și Munții, nădușea și făcea să se vaporizeze cele mai Scumpe Minereuri, din Tărâmurile noastre...după ce oprea și Apele Curgătoare, seca Fântânile-cu-Apa-Vieții-și-Morții, ca și Mările și Oceanele...oprind Curentul Electric și Inimile Rămășițelor de Oameni...nu-i mai rămânea ”Arătării” decât... SĂ ”ARATE” CUM E CÂRTIȚA...după ”ARĂTURA GRINDINII” !

Se strecura, ca un Șarpe Imens, sub Pământ, unde, pesemne, avea un Locaș al lui, cu totul Neomenesc : acolo era, pentru ”Arătare” (și, tare și prea curând, și  pentru noi !) – TĂRÂMUL OGLINZILOR...

Țesuseră Toți Păianjenii Lumii niște Pânze Lùcii, precum Luciul de Oglindă...mii și mii de Pânze-Oglinzi ! În fața lor, ”Arătarea” își arăta O FAȚĂ DE MULT-ÎNȚELEPT... - ...și, în desăvârșită Liniște, în DE MOARTE (ori Iscodire a Morții !) TĂCERE – scotea, prin Luciul Pânzelor-Oglinzi – UMBRE DE OAMENI GIGANȚI !

Le scotea ca pe niște Suluri Imense de Fum, pe care le suia, gâfâind bucuros, rând pe rând, către Luminișul de Sus al Pământului : ieșeau, din Luciul Pânzelor-Oglinzi, dar cu Tărie de la Glia Morților - un Neam de  Titani, cu totu-nvrăjbiți în contra oamenilor : fiecare Sul-de-Fum Urieșesc aducea, cu sine, din Greul Pământului, spre Lumina Pământului – Moartea Zeilor, Stingerea Luminilor, Credințelor...Boli peste Boli și Ciori după Ciori...de mureai numai când te-njunghiau cu Cârâitul lor, menind a Pustie...

...După ce scotea, din adâncul Luciului Pânzelor-Oglinzi, atâtea UMBRE, câte feluri de moarte există și se știu, și NU se știu ! - ...câte feluri de Molime există, se știu și NU se știu !... – ...atâtea Miasme și Plăgi, câte există și se știu și NU se știu... - ...deci, DUPĂ CE PRĂPĂDEA, CU MARE (...și LARG JÂMBATĂ !) VESELIE -  CERUL ȘI PĂMÂNTUL ! - ...amestecând, savant, Minciuna și cu Adevărul, Viața și cu Moartea, Boala-Molima, cu Sănătoșia...după ce nu mai strigau a Moarte – nici Zeii, nici Sticleții, nici Oamenii... –

...”Arătarea” pleca într-un ”SCURT CONCEDIU”, care ținea câteva ERE.

Căci știa că, în urma lui, chiar de făcuse Toate să DISPARĂ ! – ele, ”Dispărutele”, se vor întoarce, la loc, se vor ”TOCMI-ÎNTOCMI” taman cum apucaseră să mai fie, cândva...undeva...cine știe de câte ori...și în câte și câte feluri...

...Și, când se întorcea din Scurtul Concediu, pornea, Totul, din PANOPLIA PRĂPĂDULUI – DE LA CAPĂT !

*

...Mă-ntreabă Copiii, bieții :

-Nene, dar mai e ”Arătarea” aia...sau, cumva...”ăla”? - ...și azi ?

Iar eu le zic, scurt :

-Mai ales – AZI !

...Și, în jurul meu, înțepenesc Copiii, cu Ochi de Gheață și cu Gurițele Strâmbate, Caraghios, a Moarte Năprasnică... - ...și Munții se-aprind de Vulcani, tremură și se prăvălesc...Pădurile o iau la Vale, fumegând a Fum de Străinătate...până și Aurul, Argintul și alte Scumpătățuri ale Gliei Refăcute (a câta oară !), se topesc și se scurg, în Largi și Groase Fluvii, către TĂRÂMUL STRĂINULUI : ĂSTA e un tărâm care-i locuit-năpădit NUMAI cu ”Arătări”...alcătuit NUMAI spre Pustiirea Oricărei Lumi, Oricărui Cântec, Oricărei Rugăciuni...

...E bine să nu mai întrebați de ”Arătare” - ...că ”Arătarea” e-n Sufletul vostru, ”de fapt și de drept”... - ...Sufletul vostru cel Negru și plin de Hainătățuri și de Porniri spre Prăpădire, Dispariție (...Dispariție - deodată! - ca printr-o Vèselă Vrajă de Copii Cretini, care-s puși să bage, TOTUL, SUB PĂMÂNT, în BEZNELE CELE OARBE, ATOTVĂICĂRITOARE ȘI VEȘNICE !), Trădare de Sine, Crimă-cu-Putoare-de-Sinucidere !

...Vorbiți, mai bine, mai cu tărie și mai cu curaj, grăiți, voi-în-de-voi, cât mai cald și frățește, despre Frumoasa și Blânda Moarte...”Mireasa Îndeobște Știută, Cunoscută, Soră de Cucută” ...

...Uite, puteți vorbi, fără prea mare îngrozire ori păgubire, despre...despre, să zicem noi, așaaaa... : ...despre ”MOARTEA-PURICELUI”[2] !

***

---

[1] -Nimic nou sub soare. Nu-i nimic de mirare...

[2] -MOARTEA-PURICELUI = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya).

Va URMA