Senil
Old Biden contra Ras-Putin, „fețele lui Ianus”
Ion
Măldărescu
27
Februarie 2022
Mass-media din România abundă de știri
despre războiul din Ucraina, care merg mână în mână cu dezinformările, creații
inevitabile ale serviciilor secrete în astfel de situații. Modul în care
descoperă românii atrocitățile războiului, imagini mai mult sau mai puțin
autentice despre ce se întâmplă în Ucraina, dar și reacţii ale lumii în
context, sunt transmise în mod apocaliptic şi repetat. De parcă nimic nu s-ar
mai petrece în lume, decât acest spectacol crud pus în scenă de proprietarul
actual al Ucrainei - familia Rotschild care a cumpărat datoria suverană a
acestui stat - prin Uncle Sam.
Incontestabil, războiul de agresiune
împotriva unui alt stat este un act criminal, este atroce și ar trebui pe cât posibil să fie
evitat, oricât de mare ar fi prețul negocierilor. Ce te faci însă când de pe
malul Potomacului pleacă gândurile criminale întrerupte de lacunele cognitive
ale unui vârstnic senil ajuns, nici el nu știe cum (dar știu alții), șeful
unuia dintre cele mai puternice state ale lumii. Războiul e lângă România.
Peste graniță se scurg zilnic oameni alungați de la casele lor, îndreptându-se
către nu se știe unde. Copii nevinovați, mame înspăimântate plecați în bejanie…
de ce? Pentru că niște cretini au dat chix cu planurile pandemice și acum vor
să-și ascundă fără-de-legile comise? Pentru că GloboCapii care stau în spatele
atâtor marionete vor să-și ducă mai departe planul Marii Resetări?
Înainte de a face o analiză a faptelor,
redau o „culegere” din grădina virtuală: „Nimic nu justifică minciuna,
violența, agresiunea, crima, războiul. Nu câștigă nimeni din nimic ce încalcă
voia Bunului Dumnezeu. Biruința este numai a vieții. Mă uit la Ucraina și mă
doare Basarabia și Bucovina! În 1991 românii din Cernăuți pe care i-am
întâlnit, erau înfricoșați pur și simplu de actele de vandalism și terorism pe
care naționaliștii ucraineni le săvârșeau împotriva lor și a simbolurilor
culturii românești. Școli desființate, casa lui Aron Pumnul în care a locuit și
Eminescu în paragină, biserici demolate sau în curs de. M-au dus în cimitirul
vechi să-mi arate mormântul unui general ucrainean făcut pe locul mormântului
surorii lui Eminescu, Aglaia... În 1997 România a semnat tratatul cu Ucraina,
recunoscând astfel dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor
teritorii românești integrate anterior prin forță în fosta Uniune Sovietică.
Semnarea tratatului cu Ucraina a fost și rămâne un act de trădare națională”
(Marilena Rotaru)
Mass-media mercenară din România face din
suferința umană, spectacol
Statul român, Președintele României, în
mod special, n-au avut nicio reacție la deznaționalizarea românilor din Ucraina
de către autoritățile de la Kiev. Acum, la greu, iată, românii, ca întotdeauna,
vor și știu să treacă peste relele comise împotriva lor și să se comporte
omenește cu cei vitregiți de soartă. Pentru că, buni sau răi, chiar și
victimele celor tembelizați timp de 32 de ani cu drogul numit televizor, au
rămas, totuși, în sufletul lor, oameni.
Românii simpli au făcut, fac ce nu face
Statul Român, iar schiorul biciclist și-a luat iar liber de la bec, când
războiul e la un pas de noi. Piaza Rea a românilor, aRahatul a apărut ca o
pasăre de pradă în zona de graniță și a cerut localnicilor să nu le mai dea
fugarilor din Ucraina și copiilor lor alimente, deși rafturile magazinele
alimentare au fost deja golite, iar O.M.S.-istul Rafila a cerut ca refugiații
să fie testați și vaccinați… exact ce le lipsea. Regretabil, jenant, mass-media
mercenară din România face din suferința umană, spectacol.
Românii au rămas oameni, chiar dacă
ucrainenii nu ne sunt tocmai prieteni, iar Președintele țării vecine a afirmat
că românii au ocupat Bucovina…. Să avem grijă și de românii aflați sub Ocupație
ucraineană!
Cine l-a stârnit pe Putin? Nu-i greu de
răspuns. Partenerul strategic” nu doarme, iar România are destui generali și
ofițeri superiori „școliți” după 1989 pe teritoriul Muntelui Rushmore, tot așa
cum după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, cei de dinaintea lor
erau „școliți” pe lângă turnul cu ceas al Kremlinului. Vremurile se schimbă,
năravurile rămân.
„Lumea civilizată” înghite pe nemestecate
minciunile oficiale
Actualul război în desfășurare este
mediatizat în exces, toată Europa pare revoltată, demonstrații pro-Ucraina,
datul în stambă cu drapelul Ucrainei, clădiri colorate noaptea în gaben și
albastru precum mașinile Poliției din România… O fi vreo coincidență?
Ambasadele României în unele țări fac propagandă pro-Ucraina mai mult decăt cea
de susținere a propriilor interese ale românilor… În anul 2022, „Lumea
civilizată” privește, ascultă și înghite pe nemestecate minciunile oficiale și
pe cele mediatice, nu-i pasă de „victimele colaterale” și privește impasibilă
cum mor oameni! „Trăiască depopularea!”.
Da, și ucrainenii sunt oameni, și ei
trebuie să trăiască în pace, dar întreb: de ce nu au fot reacții similare
atunci când „Stars and Stripes” - în unele cazuri și N.A.T.O. - au agresat,
ignorând inclusiv deciziile O.N.U.: Cuba, Vietnam, Irak, Cambodgia, Iugoslavia,
Libia, Somalia, Siria, Laos, Congo, Guatemala, Liban, El Salvador…? Cei uciși
atunci și acolo nu erau tot oameni? Vă propun o trecere sumară în revistă a
unor evenimente consumate de-a lungul anilor rugându-vă să filtrați și să
ignorați mizerabilele știri false care au ajuns să ne domine viața:
Operațiunea „Furtună în deșert”
La 17 ianuarie 1991 a fost declanșat
primul război transmis „în direct” pe ecranele televizoarelor, unde se succedau imaginile exploziilor bombelor și
rachetelor dirijate prin laser, incendii cu efectele luminoase redate cu
generozitate de C.N.N. Prilej cu care, reporterul Peter Arnett a lansat sloganul: „Să lăsăm omenirea să audă
cum sună războiul”. În cele cinci săptămâni cât au durat bombardamentele
U.S.A.F. şi ale aliaților lor (Franţa, Siria, Arabia Saudită, Egipt…) s-au
executat 116.000 de raiduri de bombardament, şi-au pierdut viaţa cca 135.000 de
irakieni, după care, pe 24 februarie 1991, a fost lansată ofensiva terestră. O
sută de ore mai târziu, trupele americane se aflau la porţile Bagdadului. Sadam
Hussein, conducătorul Irakului a fost „judecat” într-un proces gen „Tribunalul
Poporului” din România anului 1946 și asasinat prin spânzurare. S.U.A. și
George Bush senior aveau legitimitate pentru a ataca și ocupa Irakul? Nu!
În anul 1991, „Lumea civilizată” a privit
și a ascultat impasibilă minciunile oficiale și pe cele mediatice, nu i-a păsat
de „victimele colaterale”, a privit impasibilă cum mureau oameni și nu a
reacţionat. Și ei erau tot oameni!
„Războaiele Iugoslave”
Între 1991 şi 2001 „lumea civilizată” a
privit impasibilă la minciunile mediatice, la controversatele şi sângeroasele
războaie cunoscute sub denumirea de
„Războaiele Iugoslave”: războiul din Slovenia (1991), războiul croat
(1991-1995), războiul bosniac (1992-1995), războiul din Kosovo, leagănul
istoric al sârbilor (1998-1999), Bombardamentele N.A.T.O. asupra Republicii
Socialiste Federative Iugoslavia (1999), conflictul din Sudul Serbiei
(2000-2001), conflictul din Macedonia (2001). La 9 martie 1998, bestia
Madeleine Albright a declarat că, S.U.A. își rezervă dreptul de a interveni în
conflicte. Pe bombele lansate în noaptea de Paști asupra populației civile din
Serbia, piloții britanici au scris „Paști Fericit”! Tot atunci, N.A.T.O. a
folosit muniție ilegală în componența cărora se aflau reziduri radioactive de
Uraniu 238 !
Guvernul Statelor Unite ale Americii a
fost cel care a furnizat arme teroriștilor albanezi (K.L.A.), înainte de care
secretarul de stat american, scorpia Madeleine Albright (membra a lojii B’nai
B’rith) spusese membrilor K.L.A.: „Dacă obținem situația albă sau neagră pe
care o dorim, o să primiți armele. Dacă nu, nu primiți nimic”[1]. Madeleine
Albright este considerată criminală de război, motiv pentru care, în anul 2017
o serie de organizații au cerut arestarea sa. Robert Baer, fost agent C.I.A., a
declarat și el: „Am primit milioane de dolari ca să dezmembrăm Iugoslavia”
Ținut în închisoare fără a i se acorda
asistență medicală imperios necesară, fostul președinte Slobodan Milošević a
fost „sinucis”, apoi achitat de către Tribunalul Penal Internațional pentru
fosta Iugoslavie! Nici aici, S.U.A. și N.A.T.O. n-au dat nimănui seama pentru
crimele de război comise în fosta Iugoslavie! Motivul e simplu: așa se
manifestă „dreptul celui puternic”!
Vreme de decenii de războaie, crime,
suferințe „Lumea civilizată” a privit și a ascultat impasibilă minciunile
oficiale și pe cele mediatice, nu i-a păsat de „victimele colaterale”, a privit
impasibilă cum mureau oameni și nu a reacţionat. Victimele erau tot oameni !
Este corect? Nu,
Războiul din Libia
În anul 2011, S.U.A. l-au catapultat drept
cap de afiș al declanșării războiului de agresiune împotriva Libiei - conduse
de colonelul Muammar Gaddafi - pe
saltimbancul Nicolas Sárközy, Președintele Franței de atunci (frate geamăn de
comportament cu actuala marionetă globalistă, Macron), alături de Marea
Britanie și Canada. Războiul a debutat printr-o campanie de bombardament sub
comanda de N.A.T.O. (autodeclarată, alianță defensivă) cu 110 rachete Tomahawk
lansate asupra obiectivelor din Libia. Capturat de americai, Muammar Gaddafi, a
fost drogat, i-a fost luată o mascaradă de interviu, apoi a murit „în condiții
neelucidate”.
Astăzi, Irakul și Libia sunt state eșuate,
iar fosta Iugoslavie, fărâmițată! Ca de altfel, peste tot pe unde au trecut
americanii a rămas dezastru. S.U.A., Franța, Marea Britanie, Canada aveau
dreptul să atace o țară independentă? Nu! Dar au comis-o. Bombele și rachetele
lor au ucis oameni nevinovați… crimă la care a participat și regimul
Constantinescu, deși România nu era
membră nici U.E., nici N.A.T.O.
Și ele, „victimele colaterale” erau tot
oameni!
Măcar acum, faceți judecată dreptă: Irak,
Iugoslavia, Libia, Ucraina… nu sunt decât fețe ale aceluiași Ianus, iar
deasupra lor pericolul ca soarta Ucrainei să fie urmată de România îndatorată
iresponsabil prin „guvernele de lupi” postdecembriste[2].
Aranjament grafic - I.M.
----------------------------------------
[1] Juri Lina - Arhitecții înșelăciunii,
Editura Lux Sblima, 480p, 2014.
[2]
https://www.facebook.com/watch/?v=349678573255856
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu