Pavel Rătundeanu-Ferghete - CA OM POET ȘTEFAN DUMITRESCU

 

CA OM POET ȘTEFAN DUMITRESCU

 

 

~*~

 

Poetul e un scump, că Ștefan Dumitrescu scrie cu stil impecabil, împăcat cu sine,

scrie și artistic, nu trăiește-n van șuhan,

că-i un năzdrăvan,

că-i în ceea ce-i iubire candidat la nemurire de la Marco Polo, de la Gigis Han

(am citat pe Mircea Eliade, din carte de citire), e ceea ce se cuvine în fine, că doar cu bine făcând bine, lucru bun vin provita la omenire, în plin și divin de iubire, vine cu darul păcii, vine Moș Crăciun, un ceea ce contează,

în ciudă, că timpul nerăbdător spre viitor ne patinează

(dacă nu greșesc eu ceva, în presupuneri omenoase, în teorii, în teoria chibritului, de fapt în plină iarna, fata cu chibrituri, cu frigul, în aventuri cu omenie de Românie profundă, cu Eminescu, în legendă / baladă, de viață, bună, frumoasă și sănătoasă, chiar dacă eu iar și iar, înmulțit, în har,

mai fac sincer gargară cu pioneză,

în răsfăț vesimentar, îmbrăcându-mă sărac, dar nu prost, îmbrăcându-mă, cu închipuire ca un închipuit, cu muzica după ureche, cu hainele, ce nu am

ca un fericit de la care se caută cămașa fericitului ca s-o îmbrace, feciorul bolnav a împăratului, s-o îmbrace cu duhul,

cum Aurel Vlaicul peste Carpați, pentru frați a îmbrăcat cu zborul văzduhul,

dar a atins cu sărutul delicios pământul ca Ion, în blestemul iubirii eficient și inteligent

și luminos ca pe cruce Cristos

ca acest poet artist, unic și specific, Ștefan Dumitrescu

ca acest poet artist, în dialectic

și pragmatic, din verde-albastru a tezaurului nostru:

veșnic tânăr neliniștit și îndrăgostit, cu viața, în adevăr, în forță,

cu o mare conștiință ca om potrivit, la locul potrivit sfințit prin sfânt ca Eminescu cel sfânt pus prin cuvânt, în valoare și, în culoare, ca fericire pentru ceilalți din Carpați,

pus în gardă Paznic de far, îmulțit cu eficiență, în har

și, cu inteligență a maturității ca om, în legea lui Om

ca om poet și poet-om, născut, în al României, în a limbii română-Dom de pace și pâine

ca primăvara ce-și da colțul ierbii, valurile mării și, în florirea pomului cu pome, fructe, de aur, pentru Prâslea, un român, Mesia iubirii cu nume și cu renume,

în fabulos ca un Hristos luminoas o culme ca al unui copil fițingău doinind doina minune, un luminos al  Dumnezeului tău,

sub grumazul ceterii ca eu ca Mesia iubirii și, ca un inspirat al cugetării din latinul Blaj, din Câmpia libertății, în curaj, în prealabil impecabil Ștefan Dumitrescu dând sunet și răsunet ca un păstor blând, al României cu profund al României de rând cântând, în mulțime, cu mulțimea ce a scris Coșbuc màndru și fără modru, corect apropiind cu predicat și subiect, pios și cu respect, apropiind infinitul, cuvântul, în absolut, apropiind, cu suflet, apropiindu-se de obiect, fericit Ștefan Dumitrescu ca poet, dar ca ce După noi potopul,

însă ca ce să certăm noi doi, amândoi și să sărăcim cuvântul, că timpul tot nu-l dăm înapoi, că nici roata nu se învârte ca să mai avem 16,20, vorba lui Irina Loghin, în cântec ca un cer senin ?

 

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete

Ciubăncuța-Clujului, feb.14, 2022.