miercuri, 16 februarie 2022

Remus Macovei - Țara eșuată cu magistrați fericiți și militari protestând în stradă

 



Țara eșuată cu magistrați fericiți și militari protestând în stradă

Col. (r) Remus Macovei

16 Februarie 2022

 

Scriu aceste rânduri fiind tare mâhnit. Mâhnit, în primul rând, pentru că a doua oară de la trecerea în rezervă, pensia mi-a crescut prin scădere, dovadă că acțiunea de umilire și discreditare a militarilor români, în special a celor aflați în rezervă și retragere, declanșată în 2009, de președintele Traian Băsescu și camarila „portocalie”, se  desfășoară conform graficului, cu intensitate maximă, de către politicienii aparținând „ciumei roșii” sau „ciumei galbene” aflați vremelnic la putere în perioada 2010 – 2022. Indiferența politicienilor, tratarea cu dispreț a militarilor, discriminarea față de unele categorii socioprofesionale au fost constante ale acestei perioade.

 

În timp ce avea loc acțiunea de defăimare și culpabilizare a militarilor rezerviști, care beneficiau pe nedrept de „pensii nesimțite”, drepturile magistraților, inclusiv pensiile acestora au crescut exponențial, discrepanța dintre pensia medie a cetățeanului român obișnuit și pensia magistratului fiind cea mai mare din UE.

 

Încerc în continuare să prezint care au fost calitățile dovedite și acțiunile desfășurate de către magistrați care au determinat clasa politică  să favorizeze magistrații în comparație cu militarii români.

 

- În decembrie 1989, românii au scandat „Armata e cu noi!”, nu „Magistrații sunt cu noi”. În timp ce militarii au asigurat, cu erorile inerente situației complexe cu care s – a confruntat România, reinstalarea ordinii și liniștii publice, magistrații s – au  implica în organizarea și desfășurarea procesului de la Târgoviște, probabil cel mai scandalos proces din istoria justiției române, care a oripilat o lume întreagă. S - a declanșat astfel procesul aservirii politice a justiției de către emanații. Magistrații și militarii, la începutul carierei, depun un jurământ, doar militarii jurând  să - și  apere țara, chiar cu prețul vieții.

 

- În ultimii 20 de ani Armata Română a fost principalul vector de imagine pozitivă al României pe plan internațional, militarii români impresionând prin profesionalismul și dăruirea lor pe timpul participării la misiuni internaționale, aplicații sau exerciții internaționale. Din păcate,doar în perioada 2001 – 2021,  27 militari și – au pierdut viața în teatrul de operații din Afganistan, alți 270 fiind grav răniți. În aceiași perioadă, România a suferit numeroase condamnări la CEDO, ca urmare a unor soluții eronate ale magistraților, fiind nevoită să plătească sute de milioane de euro despăgubiri părților vătămate. Niciun magistrat nu a răspuns pentru aceste erori, comise din incompetență sau din cauza implicării politicului în actul de justiție.

 

- Magistrații și militarii, pe timpul desfășurării activităților, sunt obligați să respecte o serie de incompatibilități, iar unele dreapturi și libertăți le sunt restrânse. Analizând cu atenție Statutul magistraților și Statutul  militarilor se poate constata cu ușurință faptul că limitările impuse militarilor sunt mai numeroase și mai drastice.

 

Conform sondajelor, în toată periodă analizată, armata s-a  situat pe primele locuri din punct de vedere al încrederii populației: 72 % (2016) și  peste 74 % (2021). În aceiași perioadă încrederea în justiție  a variat astfel : 35 % (2015), 35% (2016), 24% (2017), 40 % (2019) și 37 % (2021), scăderea încrederii fiind efectul amestecului și presiunilor, uneori brutale, din partea guvernului și a politicienilor.

 

Având în vedere aceste aspecte consider că situația privilegiată a magistraților se datorează în primul rând faptului că politicienii români, de multe ori constituiți în grupuri infracționale, au acordat aceste drepturi, sperând să obțină clemența acestora.

 

Sunt mâhnit pentru că militarii activi, în rezervă și în retragere, au ajuns în această situație datorită faptului că, în perioada analizată, casta generalilor, atât de respectată în perioada interbelică pentru fermitatea cu care aceștia au acționat pentru apărarea onoarei și demnității militarilor, s-a transformat în tagma generalilor, a căror principală preocupare a constituit - o obținerea și păstrarea privilegiilor persoanle.

 

Privind cu atenție fotografia alăturată, aparent aceasta emană senzația de unitate și putere a conducătorilor Armatei Române. Din păcate este doar o senzație, pentru că niciunul dintre cei prezenți la această adunare, continuând tradiția moștenită de la înaintașii lor postdecembriști, nu a avut curajul să ridice problemele cu care se confruntau militarii și, în mod deosebit, pensionarii militari.

 

Distinșii noștri camarazi nu au avut nici cea mai mică reacție la modificarea Legii 223/ 2015 prin OUG 57,59 și 114, fapt concretizat în amplificarea inechităților din sistemul pensiilor militare. Specialiștii M.Ap.N., juriști și finanțiști, au contribuit decisiv la apariția și amplificarea acestor anomalii. La magistrați nu există astfel de diferențieri, cei care au ocupat aceiași funcție și care au aceiași vechime, au pensii egale. Mai mult, la M.Ap.N., hotărâri definitive, irevocabile și executorii ale unor Curți de apel, favorabile pensionarilor militari, nu au fost puse în aplicare. La magistrați astfel de situații nu au existat.

 

Sunt mâhnit că la mitingul de protest din 2 februarie 2022, nu au participat decât 100 – 150 de pensionari M.Ap.N., tolerați la manifestația organizată de sindicatele din M.A.I.

 

Amintesc celor care au uitat, că în perioada 2010-2012, la mitingurile organizate în București de către S.C.M.D. au participat între 7.000-15.000 de pensionari militari din M.Ap.N. Manifestanții își cunoșteau dușmanii (Traian Băsescu,Emil Boc și Gabriel Oprea), aveau revendicări clare, erau bine organizați, iar conducătorii aveau credibilitate. Din păcate, în timp, sindicatul a fost infiltrat de oamenii lui Gabriel Oprea, pierzându - și complet credibilitatea.

 

Astăzi Forumul structurilor asociative ale militarilor în rezervă din S.A.O.P.S.N., cuprinzând 53 de asociații, pare depășit de evenimente, fiind măcinat de orgoliile și ambițiile nemăsurate ale unora dintre conducători. Faptul că cei mai vocali, nu și cei mai reprezentativi lideri ai organizației, s-au obișnuit cu discuțiile sterpe  și cafeluțele oferite de reprezentanții M.Ap.N., neglijând munca organizatorică și de mobilizare a membrilor în vederea atingerii obiectivelor privind apărarea drepturilor și demnitățiii pensionarilor militari, au dus la rușinoasa situație din 2 februarie 2022. Faptul că niciunul din conducătorii Forumului nu dorește să-și asume conducerea acestei structuri, vorbește mult despre faptul că, în aceste condiții, rezerviștii militari vor aștepta mult și bine îmbunătățirea situației lor.

 

Astăzi pensionarii militari nu își cunosc adversarii, nu au obiective clare, cerșind bunăvoința puternicilor zilei. Nu aceasta este calea. Singura soluție viabilă ar fi înființarea unei singure asociații, în conducerea căreia să fie aleși adevărați lideri, onești și demni, dispuși să lupte fără compromisuri, pentru încetarea discrimănării și umilirii militarilor rezerviști. Aș recomanda liderilor acestei structuri, experiența magistraților pensionari, care au o singură asociație - Asociaţia Naţională a Magistraţilor Pensionari din România, cu aproximativ 600 de membri, dar care este extrem de eficientă în apărarea drepturilor și promovarea intereselor economice ale magistraților pensionari.

 

Sunt mâhnit că trăiesc într-un stat, declarat de preșesedintele său, Klaus Werner Iohannis ca fiind eșuat. Declarația stupefiantă a șefului statului român, nu a fost însoțită de explicații referitoare la cauzele care au dus la eșuarea statului român, responsabilitățile pentru această situație și, mai ales, care sunt căile de urmat pentru a depăși impasul în care ne aflăm. Iar magistrații românii nu s-au autosesizat la această extrem de gravă afirmație a președinetelui României, pentru sancționarea celor vinovați, fiind extrem de preocupați de rezolvarea gâlcevilor dintre parlamentari.

 

În încheiere doresc să-i asigur de întregul meu respect pe toți magistrații și generalii onești ai acestei țări.

 

Aranjament grafic – I.M.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu