Mircea Dorin Istrate - CAI VERZI PE PEREȚI

 

CAI VERZI PE PEREȚI

 

 

~*~

 

Hei! bidivii mei îmbătrâniți

Ce de o vreme-mi sunteți adormiți,

Treziți-vă! din somnul vost’ adânc,

Ca mâine-n zori un ultim drum s-apuc,

Întors să merg pe-a timpului cărare,

Să mă opresc la porți de neuitare,

Să retrăiesc cea vie-nfiorare

Ce n-au pe astă lume-asemănare.

 

Azi datu-v-am jăratic să mâncați,

Copite de argint să scânteiați,

Cu apă vie fost-ați adăpați,

Și-aripi v-am pus, să-mi fiți înaripați

Și-n șeauă țintuită-apoi urcat,

Ținându-vă în frâu-mi încordat,

Pe-un ultim drum să mergem roibii mei

Sub cerul înstelat, ca niște zmei.

*

Ne vom opri apoie rând la rând

La porți ce neuitate mi-s în gând,

Unde demult, la vreme de-nserat

Codane-am strâns în dulce-mbrățișat

Și-am târguit cu ele cât am vrut

Sărutări dulci, ca vremea ce-a trecut.

 

Pe voi vă las să-mi pașteți câmp de stele

Până când eu îmi văd de ale mele,

Și-ntr-un târziu n-apoi de nu vă chem,

Ori nu vă fac că mâna mea vre-un semn,

Să știți că dus voi fi de-acum în cea uitare,

În timpul cel, ce n-are-asemănare.

***

De v-o-ntreba mai cineva de mine,

De mai trăiesc, de rău îmi e ori bine,

Voi spune-ți-le c-am rămas.... glumeț

Și că visez iar ....cai verzi pe pereți,

Și-acol’ mă lașe-n dulcea mea visare,

S-o tăinuiesc în bobi de lăcrimare.

 

~*~

22.02.2022

Mircea Dorin Istrate