miercuri, 14 octombrie 2026

Mircea Dorin Istrate - Speranța noastră

 



Speranța noastră

Variantă la poezia

,,Ni-i se usucă vița,,

 

 

~*~

 

Îmi scoală Doamne domnitoarii ce veșnicesc în ăsta lut,

Pe Mircea, Ștefan, doritorii îmi fie pace pe pământ,

Pe Țepeș, pe Mihai, pe Cuza, setoșii noștri de dreptate,

Pe Avrămuțul, moțul nostru, ce-n al nost’ gând e fără moarte

Și pune-i iar ne steie-n frunte, în vatra lor vre-o câțiva ani,

Ca să ne scape mai odată de hoții nesătui de bani,

De fală multă și putere, de mierea muncii robitoare,

De furtișaguri fără număr, de toți acei făr’ de onoare.

 

Că noi nu mai avem pe cine mai pune încă ne conducă,

Că cei care au fost cu neamul, îmi sunt țărână, ori pe ducă,

De am ajuns din fala lumii să fim nimicuri, cerșetori,

De râsul curcilor de-acuma, la orișicine vechi datori,

Amanetați cu viața noastră și-ncă a dragilor nepoți,

De nu vom fi până atuncea, împrăștiați pe alte hărți.,

Fără istorie, credință și limba fagure de miere,

Înlăcrimați  ca nimeni alții, că tot cei românesc îmi piere.

 

La toate astea n-am a spune, decât c-a noastră-i vina toată,

Că prea ne-ngreună păcatul, ce-i hărăzit spre-a noastră soartă,

L-om duce până când găși-vom din rândul nostru-n cineva,

Ce-o duce țara către bine, venit de-aici, de undeva

Și poate-om învăța că țara, va trebui să aibă-n frunte,

Un bun creștin, cu drag de neamul, ce-a suferit atât de multe,

Un om ca Mircea, ca Ștefanul, ca Țepeș  vodă, ca Mihai,

Ca domnul Cuza, Avrămuțul, ce ne-o-ndemna:

De-acumai hai!

 

~*~

Mircea Dorin Istrate

 

***












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu