Uniunea
VATRA ROMÂNEASCĂ
ION
COJA
8
august 2007|Vatra Românească
-Cele
de mai jos alcătuiesc materialul prin care mai multe publicaţii din Germania au
luat cunoştinţă cu Vatra Românească-
Uniunea VATRA ROMÂNEASCĂ este o organizaţie
patriotică, naţionalistă, înfiinţată în februarie 1990 de profesori şi jurişti
din Transilvania, la Cluj Napoca, Târgu Mureş, Sibiu, Satu Mare şi alte oraşe,
în replică la apariţia organizaţiei iredentiste maghiare UDMR (Uniunea
Democratică a Maghiarilor din România), organizaţie care, de fapt, exista de
mulţi ani şi activa împotriva statalităţii româneşti. Vatra Românească a tras
semnalul de alarmă susţinând că democraţia poate deveni un paravan excelent
pentru activităţi anti-româneşti şi că maghiarii, în frunte cu liderii lor de
la Budapesta şi din diaspora maghiară, au planuri şi strategii foarte clare în
acest scop.
Un prim obiectiv al VR a fost să răspundă propagandei
occidentale potrivit căreia minoritarii din România, în special maghiarii, au
avut de suferit pe vremea lui Nicolae Ceauşescu un regim de discriminare şi de
marginalizare. Adevărul este că după 1945, prin venirea la putere a
comuniştilor, în România s-a instalat un regim politic controlat de minoritari.
În Partidul Comunist din România românii reprezentau o minoritate. Majoritari
erau evreii, ungurii, ucrainenii… Aceleaşi proporţii şi în aparatul de represiune,
în temuta Securitate. Românii erau majoritari, uneori în proporţie de 100%,
numai în temniţele comuniste.
Singura minoritate naţională persecutată a fost cea
germană, a saşilor şi a şvabilor. Îndeosebi şvabii din Satu Mare au fost pur şi
simplu terorizaţi de comuniştii maghiari care i-au ameninţat şi convins că vor
fi deportaţi în Siberia dacă se mai declară germani, că singura lor şansă este
ca, prevalându-se de religia comună, să se declare maghiari, să facă şcoală
maghiară, să accepte preoţi maghiari etc. În felul acesta mulţi şvabi, unii din
România, cei mai mulţi din Ungaria, au cedat acestor presiuni şi, devenind
maghiari, s-au pierdut pentru conştiinţa etnică germană. Pentru prima oară după
1945, românii, prin Vatra Românească, au putut demasca politica de maghiarizare
pe care comuniştii maghiari au dus-o nu numai în Ungaria, ci şi în România. Pe
acest subiect au apărut lucrări scrise şi de autori şvabi, care au relatat,
pentru publicul german, cum s-a desfăşurat maghiarizarea şvabilor din Ungaria
şi România.
Înfiinţarea în 1990 a Uniunii Vatra Românească a fost,
la vremea aceea de dezordine şi derută generală, salvatoare pentru România.
Mulţi români au susţinut Vatra Românească, dar au fost şi mulţi cei pe care
propaganda maghiară i-a făcut să creadă că VR este o organizaţie şovină, chiar
fascistă. Ca să fie mai convingători, maghiarii au pus în circulaţie un statut
fals al VR, căruia i-au asigurat o circulaţie internaţională. Ungaria are, de
altfel, o veche tradiţie a minciunii în propaganda şi promovarea intereselor
sale. În ciuda aparenţelor de cavalerism şi demnitate afişate ostentativ,
ungurii nu au scrupule şi nici cenzura morală a faptelor, punând interesul mai
presus de orice principiu moral, de orice deontologie.
Autorităţile româneşti, instalate la guvernare după 22
decembrie 1989, la început au mimat un comportament patriotic, de susţinere a
intereselor naţionale româneşti. Cu trecerea timpului s-a dovedit tot mai clar
că autorii loviturii de stat din decembrie 1989 nu urmăriseră debarcarea
comunistului Ceauşescu, ci a patriotului Ceauşescu. Lumea a început să priceapă
tot mai bine că, dincolo de greşelile săvârşite, nu puţine, dar nici excesiv de
grave, Nicolae Ceauşescu a guvernat în folosul poporului român, ceea ce nu a
convenit nici la Moscova, nici în alte capitale ale lumii. Aşa se explică
faptul că principalii actori ai „revoluţiei” din 1989, un Ion Iliescu, un Petre
Roman sau Silviu Brucan, nu este nici unul român şi toţi fac parte din aripa
cominternistă, KGB-istă a partidului comunist. Aripa trădătoare, de sorginte
moscovită! Pe măsură ce aceştia se instalau mai bine la putere s-a înteţit
atacul guvernanţilor la adresa Uniunii VATRA ROMÂNEASCĂ. Funcţionarii publici
membri ai UVR, îndeosebi ofiţerii, au fost constrânşi să părăsească
organizaţia, sponsorii au fost intimidaţi şi ameninţaţi etc. În felul acesta,
VR a fost nevoită să-şi restrângă activitatea.
Pe la mijlocul anilor 90, societatea românească s-a
pomenit confruntată cu o acuzaţie complet neaşteptată: acuzaţia că românii au
participat la holocaust cu o contribuţie substanţială: între 400 000 şi 700 000
de victime evreieşti. Ba chiar rabinul şef, Moses Rozen, a declarat că „Holocaustul
a început în România”! Aşadar nu Hitler, ci Antonescu a declanşat
Holocaustul! Nu germanii, ci românii au dreptul de proprietate intelectuală
asupra acestui moment unic în istoria planetei noastre. O cinste la care nu
ştiam că avem dreptul!..
La această acuzaţie, complet neadevărată după părerea
celor mai mulţi români, guvernanţii noştri, mulţi dintre ei cu ascendenţi evrei
în familie, nu au avut nimic de obiectat şi au acceptat ca românii să suporte
toate consecinţele acestei acuzaţii, inclusiv plata unor despăgubiri uriaşe:
50(cincizeci) de miliarde euro. Cum statul român nu are de unde plăti o sumă
atât de mare, partea adversă a acceptat ca în locul miliardelor de euro să
primească echivalentul în proprietăţi funciare, terenuri sau staţiuni balneare…
De atunci şi până azi singura organizaţie care a
respins cu consecvenţă acuzaţia de holocaust a fost Uniunea Vatra Românească.
În mod deosebit filiala din Bucureşti, condusă de profesorul ION COJA, şi-a
orientat activitatea în această direcţie, organizând simpozioane ştiinţifice,
cu participare internaţională, pe tema holocaustului din România. La aceste
simpozioane au fost invitaţi şi cercetători evrei, precum şi oficialităţile.
S-au prezentat, în total, peste 100(o sută) de lucrări, semnate de parlamentari,
academicieni, profesori universitari, ziarişti, lideri politici, din România,
din Rusia, din Republica Moldova, SUA, Franţa, Germania etc. Cele mai multe
comunicări au avut un nivel academic, ştiinţific, fără cusur. Şi toate au
susţinut, cu dovezi greu de respins, că în România nu a fost holocaust, nu a
existat o politică de genocid!
I-am solicitat dlui prof ION COJA să ne răspundă la
câteva întrebări pe tema Holocaustului. Iată ce ne-a răspuns:
1. Domnule profesor, sunteţi ferm convins
că în România nu a fost holocaust. Foarte pe scurt, care sunt dovezile
dumneavoastră?
– Mă bazez aproape numai pe mărturii ale unor evrei,
care au fost implicaţi în acele evenimente ca lideri ai evreilor. Toţi evreii
importanţi, contemporani cu acele evenimente, au infirmat, unii în mod direct,
explicit, alţii indirect, ideea că românii, prin guvernanţii lor, prin
mareşalul Ion Antonescu, ar fi dus o politică de genocid. Este drept, evreii au
fost discriminaţi şi marginalizaţi în anii războiului, dar nu pentru a fi
exterminaţi, ci pentru că erau, mulţi dintre ei, lipsiţi de loialitate faţă de
statul român, erau foarte mulţi dintre ei cu simpatii comuniste sau
colaboratori propriu zişi cu inamicul sovietic. Românii ştiu bine că regimul
Ion Antonescu a fost, prin consecinţele sale, un regim de protecţie a evreilor.
Românii care sunt corect informaţi asupra subiectului consideră că evreii au
motive să fie recunoscători atât faţă de poporul român, cât şi faţă de
guvernanţii români, în frunte cu mareşalul ION ANTONESCU. Şi, ce-i drept, sunt
mulţi evreii care şi-au exprimat această recunoştinţă, mai ales imediat după
terminarea războiului. Aşa cum a făcut-o, în faţa unui tribunal elveţian în
1956, Wilhelm Filderman, liderul evreilor din România. Dar, nota bene, când
cineva te acuză de omor sau de furt, el, cel care acuză este dator să producă
dovada. Iar dovezile invocate de acuzatorii evrei sunt puerile. Bunăoară la
întrebarea unde sunt cele 400 000 de cadavre ale evreilor ucişi de români?
Unii aşa zişi istorici evrei au dat răspunsul „cadavrele au fost mâncate
de câini”… Nu glumesc, din păcate. Daţi-vă seama, ruşii au omorît câteva
mii de ofiţeri polonezi şi au încercat să-i ascundă la Katyn, şi tot n-au
reuşit, cele cinci sau zece mii de cadavre au fost descoperite. Iar jandarmii
români au ascuns patru sute de mii de cadavre şi nici până azi nu au fost
descoperite. Îţi dai seama ce grozavi suntem noi, românii… Aici le dau dreptate
evreilor, suntem un popor grozav!
2. Lipsa cadavrelor nu mi se pare un
argument suficient.
– Nu e suficient, dar se adaugă altor argumente. În
genere, se spune că cei mai mulţi dintre evrei au fost ucişi în perioada iulie
1941-martie 1942, în Transnistria. Or, în 1943, Transnistria a fost vizitată de
trei comisii internaţionale care au cercetat foarte atent starea în care se
aflau evreii deportaţi din România în Transnistria. Guvernul român le-a oferit
toate condiţiile ca să se informeze pe deplin asupra condiţiilor în care trăiau
evreii strămutaţi în satele şi oraşele de dincolo de Nistru, la Odessa etc.
(Acesta este termenul corect, strămutaţi, iar nu deportaţi.) În
finalul inspecţiei s-au redactat nişte rapoarte de constatare care nu pomenesc
nimic despre moartea unui număr de evrei cât de cât semnificativ, nici măcar de
ordinul sutelor. Mai presus de orice menţionez seriozitatea celor ce au
efectuat această inspecţie, instituţiile respective: Vaticanul, Crucea Roşie
Internaţională şi Ambasada Elveţiei la Bucureşti, în numele ambasadelor
statelor neutre. Nu aveau nici un interes să ne scoată pe noi nevinovaţi!
3. Dacă s-au făcut aceste inspecţii
internaţionale înseamnă că aflaseră ei ceva despe ce se întâmpla în
Transnistria!
– Sigur că aflaseră ce se scria în presa propagandei
de război a Aliaţilor. Pentru că se scrisese numai minciuni, guvernul român a
cerut să se facă aceste inspecţii neutre, echidistante. Ba chiar când liderul
evreilor, Wilhelm Filderman i-a scris lui ION ANTONESCU şi a reclamat că în
Transnistri evreii mor pe capete, mareşalul a dat ordin ca Filderman să fie şi
el deportat(strămutat) în Transnistria ca să vadă cu ochii săi cum mor evreii
cu sutele de mii. După ce a stat în Transnistria câteva luni, Filderman s-a
întors spăsit la Bucureşti şi n-a mai zis nimic despre românii care ucid evrei
în Transnistria. A fost un evreu serios, totuşi.
4. Vă consideraţi un negaţionist al
Holocaustului?
– Nu. Eu nu neg holocaustul, fenomen a cărui
complexitate depăşeşte informaţiile pe care le deţin. Pe baza acestor
informaţii eu, cu mintea mea, deduc că în România evreii mai curând
au fost protejaţi, iar nu exterminaţi. Nu ştiu ce a fost în Germania. Dar,
aşa cum le-am spus şi unor istorici holocaustizanţi, care afirmă pe toate
posturile TV că în România a fost holocaust fără să aducă nici un argument
serios, uşurinţa cu care se poate demonstra că holocaustul din România este
o minciună devine un argument pentru cei care neagă propriu zis holocaustul.
Fără să fi cercetat această contestaţie, eu cred că nu este normal ca nimeni să
nu răspundă documentat şi punct cu punct celor care se îndoiesc nu atât de
realitatea holocaustului, cât de dimensiunile apocaliptice ale acestuia.
Bunăoară celor care neagă existenţa camerelor de gazare, a cumplitelor camere
de gazare! Ca să fiu sincer, m-aş bucura dacă negaţioniştii ar avea dreptate.
M-aş bucura ca om, ca persoană care aparţine acestei speţe. Speţă care s-a
dovedit, prin holocaust, capabilă de cea mai abjectă crimă imaginabilă:
transformarea omului, „această fiinţă minunată” cum o numesc unii visători
naivi şi dezinformaţi, transformarea omului în materie primă pentru fabricat
săpun, pentru confecţionat abajururi şi mănuşi… E cumplit că s-a întâmplat aşa
ceva! Iată însă că intervin în discuţie universităţile americane, care iau la
cercetat săpunul făcut de nemţi din cadavre de evrei exterminaţi în scopul de a
fi transformaţi în săpun, şi descoperă că vestitul săpun nu are nici urmă de
ADN uman în compoziţia sa. Ce concluzie se impune? Una din două: (1) au
minţit cei care au susţinut povestea cu săpunul făcut din carne de evrei, dar
au minţit într-un mod cum nu se poate mai injurios la adresa speţei umane, ceea
ce înseamnă crimă, crimă de lezare a majestăţii fiinţei umane, sau (2) nu au
minţit, iar ADN uman nu s-a găsit în acel săpun evreiesc deoarece evreii nu
sunt fiinţe umane… Evreii sunt, probabil, ca popor ales cum se declară, sunt
super-oameni… Povestea cu săpunul evreiesc a lansat-o şi a susţinut-o cu frenezie
şi inconştienţă celebrul Simon Wiesenthal. Avem de ales deci între a-l declara
pe Simon Wiesenthal un mincinos nenorocit, care şi-a permis să insulte nu numai
omenirea, dar şi pe Dumnezeu, a cărui creaţie supremă este fiinţa umană, şi
concluzia alternativă că evreii sunt altceva, nu sunt oameni… Dacă mi se
îngăduie să glumesc pe acest subiect macabru. Mi se îngăduie?
5. Cred că este un subiect mult prea grav!
– Un mare evreu zicea că de trecut trebuie să ne
despărţim glumind, rîzând. Karl Marx dixit… Am înţeles că în Israel holocaustul
a ajuns subiect pentru spectacole de cabaret. Asta înseamnă să fii informat, să
ştii care este de fapt adevărul… Nu ştiu să existe un popor mai informat ca
evreii! Mi-nchipui ce rîd evreii de noi, de români, care am fost atât de
proşti, atât de prostiţi, încât am ridicat în câteva oraşe din România
monumente ale reculegerii pioase în amintirea evreilor făcuţi săpun nu de nemţi,
ci de Simon Wiesenthal… Au evreii un umor teribil!
6. Am aflat, din presa românească, că
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a depus plângere penală împotriva
dumneavoastră. Veţi fi deferit justiţiei pentru opiniile dumneavoastră?
– Eu nu am opinii, am întrebări şi nedumeriri la care
aştept de ani de zile răspuns de la cei care susţin că în România a fost
genocid, că Ion Antonescu a fost un monstru, asasin a 400 000(patru sute de
mii) de evrei! …Aşa că nu am de ce să fiu condamnat pentru întrebări. Cei ce nu
răspund la întrebările mele ar trebui să dea socoteală în faţa opiniei publice.
7. De curând în România s-a încheiat un
sondaj naţional care a încercat să stabilească care sunt românii cei mai
iubiţi, cei mai apreciaţi de publicul românesc. Printre primii zece, spre marea
mirare a tuturor, a fost desemnat „criminalul” Ion Antonescu. Cum comentaţi?
– Asta dovedeşte că creierul uman nu poate fi aşa uşor
spălat. Că se amăgesc specialiştii în manipularea maselor. „Românii nu e
proşti!” Nici nemţii! Şi nici evreii! Speranţa mea, după ce m-am dedicat
acestui subiect câţiva ani buni, este în evreii normali, cinstiţi, cu frica de
Dumnezeu şi ruşinea de oameni, evreii isteţi, capabili să identifice ce
interese meschine sau ticăloase se ascund în mintea celor care au organizat
această veritabilă „industrie a holocaustului”, cum a numit evreul Norman
Finkelstein angrenajul ruşinos conceput ca să stoarcă sume imense de pe urma
unor victime inexistente. Şi mai ales de pe urma unor oameni nevinovaţi,
transformaţi în victime extrem de reale, cum a fost mareşalul ION ANTONESCU.
Mulţi români văd „mâna lui Dumnezeu” în dreptatea pe care publicul românesc i-a
făcut-o mareşalului dejucând şi coborând în ridicul cei şaizeci de ani de
propagandă împotriva lui Ion Antonescu. Spre onoarea poporului român, acea
propagandă mincinoasă nu a avut nici un efect. Adevărul s-a dovedit încă o dată
biruitor asupra minciunii. După informaţii neconfirmate oficial, se pare că Ion
Antonescu a primit cele mai multe voturi din partea românilor. Oricum,
rezultatul acestui sondaj de opinie este o veritabilă palmă pe obrazul
guvernanţilor care au organizat lovitura de stat din decembrie 1989…
Organizatoarea acelui referendum este televiziunea de stat, acea televiziune la
care de ani de zile au posibilitatea să vorbească numai cei care afirmă
holocaustul, cei care întruna l-au acuzat pe Ion Antonescu că este cel mai mare
criminal din istoria poporului român. Iată însă că poporul român are cu totul
altă părere decât guvernanţii români, decât clasa politică, decât parlamentarii
care au votat legea ruşinoasă prin care se interzice omagierea lui Ion Antonescu.
Uniunea VATRA ROMÂNEASCĂ, ca organizaţie naţionalistă, salută votul românilor
în favoarea mareşalului Ion Antonescu ca pe un moment de referinţă din istoria
modernă a României, un moment al adevărului. Sperăm că mercenarii angajaţi în
serviciul minciunii şi al dezinformării să priceapă această lecţie servită de
români…
8. Cum comentaţi faptul că la acelaşi
sondaj făcut în Germania „cel mai mare german” a fost desemnat Konrad Adenauer?
După câte ştiu, publicul german nu a avut voie să
voteze în favoarea unor personaje istorice „condamnate de istorie”. Cred că nu
s-a procedat corect. Exista cumva riscul ca Hitler să primească voturi? Asta nu
justifică abandonarea principiilor. Aveau voie să voteze şi cei care, mulţi sau
puţini, l-ar fi votat pe Hitler. Un singur german dacă ar fi vrut să voteze cu
Hitler, acel german avea dreptul să-şi afirme opţiunea. Faptul că organizatorii
i-au împiedicat pe eventualii simpatizanţi ai nazismului să participe la acest
joc, altminteri un joc stupid după părerea mea, se întoarce împotriva celor
care condamnă nazismul în mod necondiţionat şi fără nici o nuanţă, fără să lase
nazismului nici o şansă de a se disculpa, de a dovedi că „diavolul nu-i aşa de
negru”. Nu există ticălosul perfect! Un om, oricât ar fi de ticălos, a făcut şi
lucruri bune. Eu exclud aprioric ideea că nazismul – sau oricare alt regim
politic, are numai păcate, numai crime şi fărădelegi la activul său! A nu face
o evaluare corectă a meritelor adversarilor, oricât de mici ar fi aceste
merite, înseamnă să-i faci un serviciu de propagandă adversarului. Noi, cei de
la Vatra Românească, am organizat în 1997 rejudecarea procesului lui Ion
Antonescu. Fireşte, a fost o rejudecare simbolică, morală. Au participat cele
mai importante organizaţii socio-culturale. Preşedintele completului de
judecată a fost o personalitate proeminentă: senatorul Geonea, care a prezidat
comisia de elaborare a Constituţiei votate în 1991, valabilă şi azi. Verdictul:
mareşalul Ion Antonescu nu se face vinovat de crimele pentru care a fost
condamnat! Mutatis mutandis, dacă în Germania cineva s-ar gândi să
organizeze rejudecarea celebrului proces de la Nuremberg, cred că cea mai mare
greşeală ar fi să li se interzică acest demers. De ce să excludem din start
ideea că naziştii s-au bucurat de o judecată prea blândă?! Poate că un asemenea
proces s-ar încheia cu o condamnare şi mai aspră a nazismului! Cine se teme de
rezultatul la care ar putea ajunge o lectură mai puţin pătimaşă a dosarului
nazist judecat la Nuremberg?
Iar ultimul nostru proiect este rejudecarea
procesului lui Nicolae Ceauşescu. Ştim bine că guvernanţii ne vor pune
piedici, că practic toată mass media va fi împotriva noastră. Dar o vom face nu
ca să-l scoatem pe Ceauşescu nevinovat, ci ca să stabilim, cât mai aproape de
adevăr, cât de vinovat este şi ce se poate spune în apărarea sa. Acelaşi
demers ar fi potrivit să se facă şi cu privire la legionari, la Corneliu Zelea
Codreanu, alt subiect al istoriei recente tratat de istoricii mercenari
într-un dispreţ total al adevărului. Dacă pe timpul comuniştilor nu am avut
încotro şi am suportat această batjocură la adresa adevărului, acum nu mai avem
de ce să prelungim viaţa nedemnă a minciunii. Chiar şi despre comunişti, acum,
când nu mai sunt la putere, se spun multe minciuni. Nici asta nu ni se pare
acceptabil. Adevărul nu se negociază.
*
NR – La cererea …publicului republicăm acest text
vechi de aproape două decenii, la fel de valabil și azi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu